Când nu-l „înghiţi” pe aproapele tău

Când nu-l „înghiţi” pe aproapele tău, s-ar putea ca problema să fie la tine

Arhimandritul Vasilios Bacoianis

Când stomacul nu mai poate să „digere” mâncărurile pe care le înghiţi, înseamnă că ai o problemă, eşti un om care suferă. Şi dacă îţi doreşti sănătatea, va trebui să te îngrijeşti să afli modul potrivit prin care să-ţi vindeci stomacul.

Acelaşi lucru este valabil şi cu „stomacul” care se numeşte suflet. Când nu-l „înghiţi” pe aproapele tău, când, aşa cum se spune, nu-l ai la inimă, tu eşti problema, nu aproapele tău! Deci eşti în postura celui care suferă! Şi dacă îţi doreşti sănătatea, tu va trebui să te îndrepţi, nu aproapele tău, aşa cum vom vedea în continuare.

Deseori te întristezi şi cârteşti: „Acest om mi-a devenit nesuferit! Mă ocărăşte, mă dispreţuieşte, mă vorbeşte de rău, să vezi ce-i fac!”. Dar această atitudine este greşită. Aşa ceva ar zice un musulman care are drept îndrumător Coranul, şi nu un creştin care are drept călăuze pe Hristos şi Evanghelia! Cu alte cuvinte, de vreme ce eşti creştin, eşti dator să abordezi relaţiile tale cu semenii prin prisma învăţăturii lui Hristos, şi nu prin prisma preceptelor Coranului.

Primul lucru pe care Hristos îl doreşte de la noi, creştinii, este să arătăm iubire faţă de aproapele nostru, aşa cum spune în Sfânta Evanghelie: „Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22, 39). Nu spune doar să-l iubeşti, ci precizează: „ca pe tine însuţi”.

Şi cum te iubeşti pe tine însuţi? Dorind întotdeauna ca ceilalţi să-ţi vorbească respectuos, să-ţi arate iubire. La fel fă şi tu cu aproapele tău! Nu doreşti să asculţi acuzaţii grele la adresa ta, ci doar cuvinte frumoase. Şi dacă auzi ceva grav, te străduieşti să le demonstrezi nevinovăţia ta celor care te osândesc. La fel fă şi pentru aproapele tău: nu îngădui să fie osândit, şi dacă auzi ceva rău despre el, să-i sari în apărare! „Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea!” (Luca 6, 31)

(Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Nu te mai suport! – Arta împăcării cu tine însuţi şi cu ceilalţi, traducere din limba greacă de Părintele Victor Manolache, Editura de Suflet, Bucureşti, 2011, pp. 7-10)

„Îţi dau binecuvântare să te cerţi cu cine vrei, dar cu femeia ta să nu te cerţi”

Atanasie Rakovalis

Odată, când împreună cu soţia mea l-am văzut pe Stareţ, s-au întâmplat următoarele: de îndată ce am intrat în cameră, Stareţul, care era întins pe pat din pricina bolii sale, a început să ne muştruluiască râzând:

‒ Bine aţi venit! Bine aţi venit! Vă certaţi, bre? De ce vă certaţi? Atanasie, vă certaţi între voi?

‒ Ei, Părinte, ne certăm...

‒ Bre, să nu vă certaţi! Să vă certaţi cu toţi ceilalţi, dar între voi să nu vă certaţi! Auzi, Atanasie, îţi dau binecuvântare să te cerţi cu cine vrei, dar cu femeia ta să nu te cerţi.

Apoi s-a întors către soţia mea:

‒ Şi ţie Anastasia îţi dau binecuvântare. Ştii ce înseamnă binecuvântare? Da, îţi dau binecuvântare să te cerţi cu cine vrei, dar între voi să nu vă certaţi.

Am râs şi noi de cuvintele lui ciudate. Însă am înţeles foarte bine că deşi Stareţul râdea, totuşi vorbea serios! Considera a fi un mare rău faptul de a se certa soţii între ei. Un rău atât de mare, încât ne-a dat nu numai permisiunea, ci chiar şi binecuvântarea lui, să facem un rău mult mai mic în comparaţie cu primul. Adică să ne certăm cu toţi ceilalţi, numai să evităm marele rău, care este cearta între soţi.

(Atanasie Rakovalis, Părintele Paisie mi-a spus..., Editura Evanghelismos, București, 2006, p. 18)

Să te osteneşti, să cauţi, să bați și ți se va deschide

Sfântul Teofan Zăvorâtul

Căutăm şi batem – însă dăruirea este la voia Împărţitorului darurilor, Care împarte ca un stăpânitor cui vrea El. Aşadar, întrebuinţând cu osârdie toate mijloacele amintite, umblă aşteptând să te cerceteze Dumnezeu – Care, deşi este totdeauna gata, nu vine niciodată cu preaviz. Ca atare, creează condiţiile în care obişnuieşte harul să lucreze, ieşi, cum ar veni, întru întâmpinarea lui. Mergi la biserică şi ia parte la toate slujbele, citeşte ori ascultă cuvântul lui Dumnezeu, discută cu oameni temători de Dumnezeu, începe oarecare facere de bine sau osteneală şi, mai presus de toate, roagă-te. Roagă-te şi la biserică şi acasă, silind prin stăruinţa ta pe Cel Îndurat să îţi dăruie, ca pe o pâine spre fiinţă, ajutor haric spre mântuire. Astfel să te osteneşti, să te încordezi, să cauţi – şi vei găsi. Astfel să baţi, şi ţi se va deschide. 

Domnul Mântuitorul va vedea această osteneală a ta spre mântuire, şi-ţi va trimite ajutorul Său cel mântuitor care, venind, va rupe toate legăturile păcatului şi va da sufletului libertatea de a merge pe calea Domnului fie întru însingurarea pustiei, fie în sfera obştească. Va veni, adică, ceea ce i s-a dat sfintei Maria Egipteanca pe degeaba.

Ce se cuvine să facem pe urmă ne va învăţa însuşi harul, cercetătorul sufletelor, aşa cum a învăţat-o pe Maria Egipteanca, aşa cum învaţă pe oricine se învredniceşte de el şi se supune lui.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Pregătirea pentru Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie - Predici la Triod,  Editura Sophia, Bucureşti, 2002, p. 235)

Sursa: Pr. Alexandru Stanciulescu Barda