THE BLOOD OF JAIL
Radu Gir – George Anca
– Paleologu – Iulian Predescu – Paul Claudel – Șerban Foarță – Guillame
Apollinaire – C. D. Zeletin – Raluca Faraon – Flori Bălănescu – Adelina Fleva –
Jorj Maria – Moș Nelutzu G – Vișan Dragoș – Mihaela Borzea – George Nina Elian
– Franco Erminia – Andre Cruchaga – Viorel Roman
The blood of the jail
by Radu Gyr
The Roots
last night when blind were sleeping
the dens
I stayed among trunks lengthened on
all fours
and when the dens were heavily
sleeping
I’ve listened how the roots spoke
down about the dead from deep darks
one was speaking I grow from he chick
of a brave man full of glories in
battles
now I suck his arms chest chick
undefeated he was impetuous and fiery
the brave
how sweet are his sucked eyelids
another was saying ferocious I sip
from the lips
of those dearest and whitest
sweetheart
o how many drunk like me today her
lips
how many picked her snows and hot
ashes
how mighty I bite her orbits
and the third one was whispering I
grow from a forehead
the forehead of dead poet was my food
I mount leaves and branches from his
bitter forehead
but my leaves can defy the age
with their earthly flame
At last judgment
chased through foul swamps
like a rabid beast
with pierced temples with deep orbits
with bites of winds on back
torn like a flag invaded by gangrene
tired up by whips like the rogue
thus I will arrive to the Supreme
Judgment
my blood to soil your azure
clearly you’ll shine under boreal
snows
violet/blue of wounds I’ll come in
front of you
you’ll stay cold in the frost of Thy
glory
I with sorrow will be burning hot
Thy look will be iced sword
when Thy voice from the abyss will
grow
man go on speak
o Thy great judgment
then I will fall on the high steps
on lips with a bloody inert smile
for all my unjust wounds
God I do forgive Thou
Be raised you George be
raised you John
not for a shovel of redden bread
not for barns not for acres
but for your free air of tomorrow
be raised you George be raised you
John
for the blood of your people flowed
in ditches
for the tear of your sun nailed in
spikes
for the song of your people in chains
be raised you George be raised you
John
not for the anger gnashed in teeth
but to stock shouting on plains
a stack of shins and a busby of stars
be raised you George be raised you
John
so as to drink the freedom from
buckets
and in it to sink as the sky in
whirlpools
and its apricot trees over you to
shake
be raised you George be raised you
John
to set all your hot kiss
on porches on thresholds on doors on
icons
on all free things seeing your
forehead
be raised you George be raised you
John
be raised you John on chains on ropes
be raised you George on saint bones
up toward light after storm
be raised you George be raised you
John
Last night Jesus
last night Jesus has entered my cell
o my how sad how tall Christ was
the moon has entered after him the
cell
and was making him taller and sadder
his hands looked like lilies on
graves
his eyes as deep as forests
the moon was beating his cloths with
silver
silvering on his hands old breaches
I raised from under gray blanket
God where from are you coming from
which age
Jesus driven softly a finger on mouth
and made me a sign to keep silent
he stayed near me on door mat
put your hand on my wounds
on ankles shadows of wounds and rust
he had
as if he had carried chains sometime
sighing he lengthened his tired bones
on my mat with cockroaches
through sleep the light and thick
bars
drew out rods on his snow
the cell seemed mountain seemed skull
and it swarmed with louses and rats
I felt my temple falling on my head
and I slept thousand years
when I awaken from terrible abyss
the straws smelt like roses
I was in the cell and it was moon
only Jesus was nowhere
I lengthened my arms nobody silence
I asked the wall no answer
only cold rays sharpened in corners
with their lance thrust me
where are you God I howled at bars
from moon smoke of censers came
I touched myself and on my hands
I found the traces of his nails
The son of woman thief
in the women’s pavilion over night
gnashing one of thieves has delivered
the moon issued its breasts full of
milk
and wanted to take the babe in its
arms
all the other thieves hurried
to wrap up the baby in an old had
kerchief
mice in corners chatted what to gnaw
outside stars walked on tall stilts
spiders moved down on strings to see
the confined
heavily the tub stank beyond door
the night at bars detached from a
button its blouse
the thieves sang in wishes you lass
be living your lad
and you smiled in bad reeking room
babe of doom offspring of thief
this smile you’ll take with you in
life
or will you drag only sigh like a
chain at feet
tomorrow son of whore will call you
some
others would remember you were born
beyond bars
sprawling on earth by moons yellow
blizzard
you’ll not know the name of your
father
perhaps you’ll also be thief like
your mother tomorrow
your knife will hit in a night with
hood
perhaps for rings or only for a bread
the greedy prison will suck you
or perhaps you’ll be like a cherry
tree at Whitsuntide
young and full of fruits
you’ll fish from your oceans the
corals
and you’d like to pass over age on
big viaducts
and perhaps you’d like everywhere to
partition to devote
to bind even wounds of stars in other
realms
you will face the light to shaken it
its heavy gold to fall in everybody’s
fists
and then they’ll say the same look at
thief’s son
they’ll put like to your mothr the
red iron on forehead
and in chains and on all fours would
bring you to the cruel jail
to make yourself beast hate and mist
Ulysses’ return
in front table I stay with myrtle at
templates
but I sleep since long under Troy’s
walls
the guests laugh and fill up their
goblet
they drink with dead and honor the
ghosts
I have remained under Troy’s walls
and with my dead fellows on sea’s
bottom
fat rams and bulls redden
vainly in broaches perfumes
I sleep since long under Troy’s walls
or rot under algae with rowers
returned to home as do return the
ghosts
of those who are not coming on their
steps
you finger me on shoulders on cloths
persuaded that I came back
but I am only hundred of graves
in the corpse walking among you
you tell me about temples with
pillars
about new gods grown in my absence
I fable you on my blue dead
remained under Troy or in seas of
slag
and death not words have on mouth
at my court bards vie to come
to sing of me like of all heroes
how their song is it to me devoted
in my honor is the quiet harp sighing
I sleep since long under Troy’s walls
only shadows listen to them and the
ghosts
oils with deep smell of flower
don’t wash Troy’s blood on my corpse
for beyond any bathing
I carry dear dead on me as plaster
I have remained under Troy’s walls
and when on Penelope’s warm breasts
Ilet forehead in deep hot shelter
I bleed still in wrestles with
Cyclops
or I wander on seas with bones
with eager uninterrupted kisses
the woman caresses at random
on chest on arms the wounds from battles
believing their trace doesn’t pain me
more
but I am all an unseen wound
and wounds are my dim empty eyes
my woman or my dead kiss me
came in bed from under Troy’s walls
I sleep since long under Troy’s walls
again I’m lost with mariners in waves
I start again the battles with ghosts
I slide from woman’s thighs
and bury again under Troy’s walls
I have remained under Troy’s walls
Translate by George
Anca
Paleologu
SCRISOAREA DE CANDIDATURA A LUI
PALEOLOGU JUNIOR LA PRESEDINTIA ROMANIEI, ADRESATA TATALUI SAU DECEDAT
25 august 2019
Dragă tata,
În cîntul V
din Aeneida, după ce pleacă de la Didona și ajunge în Sicilia, Aeneas decide să
organizeze jocuri funerare în onoarea tatălui său Anchise, care murise cu un an
în urmă. Este un gest de pietate filială din partea celui pe care Virgiliu îl
numește mereu „piosul Aeneas”, iar episodul trimite, firește, la cîntul XXIII
din Iliada și la jocurile funerare în onoarea lui Ahile. În ambele cazuri avem
ideea că cea mai bună manieră de a cinsti un erou mort e competiția, lupta,
risipa de energie vitală, expresie a acelui „sentiment agonal” despre care ai
scris atît de frumos în Simțul practic. Ție vreau să-ți dedic marea încleștare
care urmează.
În iulie am
avut acasă un fel de vernisaj. E vorba de expoziția unor artiști pe care-i
apreciez foarte mult: Paul și Monica Timofei, amîndoi elevi de-ai lui Câlția.
În urmă cu 10 ani au beneficiat de o bursă la Accademia di Romania din Roma.
Tablourile expuse la noi -în subsol, pe scară și la parter- sînt imagini din
Roma, în special din zona Forumului și Palatinului. Am ținut un mic discurs,
explicînd semnificația istorică, politică și religioasă a fiecărui monument
reprezentat: templul Concordiei, sanctuarul Vestei, forumul lui Traian,
basilica lui Maxențiu, arcurile de triumf ale lui Titus, Sever și Constantin,
pentru a menționa doar cîteva. În timp ce vorbeam a sunat telefonul de mai
multe ori: număr necunoscut. Într-un final, cel care sunase îmi trimite un
mesaj lapidar: Băsescu. De îndată ce am terminat docta mea prezentare, m-am
retras în camera din spate și l-am sunat înapoi. L-am felicitat pentru
rezultatele de la europarlamentare, am glumit oleacă, am rîs împreună, pînă
cînd mi-a spus direct de ce m-a sunat: a discutat cu Eugen Tomac, au analizat
nu știu ce sondaje și au decis să-mi propună să candidez la alegerile
prezidențiale din acest an.
În aceeași
seară m-am văzut cu Radu Miclescu și Petre Guran, amîndoi foarte entuziaști și
categorici. M-am sfătuit cu Ioana și Matei. Am discutat îndelung cu Băsescu și
Tomac. Am creionat echipele de consilieri, susținători și colaboratori. Au
urmat sondaje și discuții în PMP, în urma cărora propunerea s-a oficiliazat. Și
am hotărît să accept cu gîndul la tine și la cei o sută de ani care s-au
împlinit de la nașterea ta. Îți ofer, așadar, cea mai mare luptă, cel mai mare
agon, la care am participat vreodată. Îmi dau seama că va fi foarte dificil, că
voi primi lovituri nemeritate, că mă va scoate o vreme din ritmul atît de
plăcut al cursurilor mele, că va trebui să merg peste tot în țară, să vorbesc
cu zeci sau sute de mii de oameni și să particip la emisiuni epuizante, dar
sînt convins că merită. Și nu doar ca un agon funerar în cinstea ta.
Merită, în
primul rînd, pentru că altminteri nivelul dezbaterii va rămîne rușinos de
scăzut. Dăncilă și Iohannis vorbesc la fel de prost, adică citesc prost niște
discursuri proaste, scrise de consilieri proști. Măcar Dăncilă a fost sinceră:
„Decît să vorbesc liber și să spun prostii mai bine să am o hîrtiuță în față.”
Iohannis, la rîndul lui, scoate efecte neașteptate, accentuînd anapoda
conjuncțiile și prepozițiile sau făcînd pauze consternante cînd întoarce cîte o
foaie. Sînt singurele lui elemente de surpriză și suspans. În comparație cu
asemenea mortală plictiseală referințele lui Barna la Star Trek, Game of
Thrones și Matrix sînt culmi ale filozofiei politice. Voluntarismul său
salvaționist contrastează cu imobilismul total al președintelui în funcție. E
barem frapant să auzi pe cineva spunînd că „dacă era el președinte, drama de la
Caracal nu s-ar fi întîmplat”. Filozofia politică a lui Iohannis e sintetizată
perfect de celebra formulă a lui Edgar Faure: „L’immobilisme est en marche,
rien ne peut l’arrêter”. Pas cu pas se traduce în fapt prin „tot pe loc, pe
loc, pe loc”. Pașii lui sînt ca în paradoxul lui Zenon cu Ahile și broasca:
virtualități rămase în suspensie. Pe scurt, nici mitul gospodinei
neconflictuale, nici mitul salvatorului galactic, nici mitul neamțului
neromânizat nu pot satisface inteligențe cît de cît exigente.
Pe 19 iunie
am fost invitat de Șerban Sturdza să țin o conferință la Țibănești pentru a
marca centenarul morții lui Petre Carp. A doua zi am vizitat, din subsol pînă
în turn, Palatul Culturii din Iași. Spre mare mea bucurie și surpriză, am văzut
numele lui George Mârzescu, unchiul tău, înscris pe clopotul cel mare, care la
oră fixă cîntă Hora Unirii pentru frații noștri de peste Prut. Ei bine, nu se
poate, nu este de acceptat și nici de conceput ca Petre Carp și George
Mârzescu, conservatorismul și liberalismul românesc, să rămînă fără
continuatori și reprezentanți în România de azi. Cine, dacă nu eu, să preia
această moștenire? O fac, așa cum Aeneas l-a luat pe taică-su în spinare și a
dus mai departe moștenirea troiană. O fac, deși cea mai profundă dorință a mea
e să țin cursuri și să luminez minți pînă oi muri. Dacă voi trăi cît tine, am
încă 40 de ani înaintea mea, în care să vorbesc seară de seară despre lucrurile
cu adevărat importante. Ții minte cum mi-ai spus în 1994, după conferința mea
despre Vladimir Soloviov de la Stavropoleos, că sînt un profesor atît de
minunat, încît n-ar trebui să mă mai gîndesc deloc la politică? Aveai perfectă
dreptate. Pentru mine viața politică e un chin: nu suport viața de partid, nu
suport ședințele interminabile, lozincile găunoase, disciplina constrîngătoare.
Respect pe cei care, cu bună credință și abnegație, se dedică unui partid, dar
mie nu mi se potrivește. Voi fi, așadar, candidatul susținut de PMP, dar nu voi
deveni membru de partid.
Cu adevărat
fericit nu sînt decît atunci cînd citesc o carte bună și, mai cu seamă, cînd
țin cursuri. Fiind vorba, însă, de o campanie prezidențială, o voi trata ca pe
un imens exercițiu de pedagogie națională. Campania mea va fi, de fapt, un curs
interactiv, pro bono, la scara întregii țări, un curs despre valorile care țin
o societate împreună, despre moștenire și educație, despre legătura dintre
justiție și pace socială, despre dreptate și libertate ca fundamente ale
prosperității, despre grija pentru natură și criza demografică, despre
diplomație și rolul României în lume. Îmi voi expune cu fermitate principiile
și punctele de vedere, dar în primul rînd voi asculta, căci un bun educator
trebuie să asculte și să faciliteze dialogul, să-i încurajeze pe ceilalți să
spună ce gîndesc.
După
președintele jucător și președintele spectator, e nevoie, cred eu, de un
președinte învățător: un învățător care învață el însuși, care ascultă și pune
întrebările cu adevărat importante, care intervine pentru a clarifica
dezbaterea publică. Un președinte învățător este un educator și un inspirator,
un continuator și un transmițător, un mediator și un moderator, un ascultător
și un îndrumător. Doar un colosal efort de educație poate ridica această țară.
În ultimă instanță toate problemele noastre încep și se termină cu educația.
Te
îmbrățișez și fii alături de mine,
Iulian Predescu
Cel mai mare pacat al timpului nostru
Cel mai mare
pacat al timpului nostru este nedeosebirea duhurilor. Din aceasta cauza,
lucrurile anormale sunt luate drept firesti, iar pacatele sunt privite ca fiind
virtuti. Nedeosebirea duhurilor produce pagube atat in plan spiritual, cat si
trupesc: pe de o parte, pierderea mantuirii, pe de alta parte, probleme grave
de sanatate.
Sfantul
Antonie cel Marescrie ca "oamenii se socotesc rationali. Insa pe nedrept,
caci nu sunt rationali. Unii au invatat cuvintele si cartile vechilor
intelepti. Dar rationali sunt numai aceia care au sufletul rational, pot sa
deosebeasca ceea ce este binele si ceea ce este raul, se feresc de cele rele si
vatamatoare sufletului; iar toate acestea le savarsesc cu multa multumire catre
Dumnezeu. Numai acestia trebuie sa se numeasca oameni rationali".
"Nu
dati crezare oricarui duh, ci cercati duhurile daca sunt de la Dumnezeu"
(I Ioan 4-1)
Omul din
zilele noastre pierde din vedere ca diavolul il ispiteste prin diferite moduri.
Prin inselaciune, diavolul cauta sa-l intraineze pe om de Dumnezeu. La prima
vedere, pare usor sa distingem raul de bine, dar ce ne facem atunci cand
diavolul ia chip de inger al luminii (II Cor. XI -14), iar slujitorii sai,
mincinosi si antihristi (II Cor. XI - 13; I Ioan II - 18), ii imita pe
adevaratii trimisi ai lui Hristos?
Darul
deosebirii duhurilor, numit si dreapta socoteala sau discernamant duhovnicesc,
este cel mai important. Din cauza pacatelor, oamenii nu mai au o inima curata,
iar intr-o astfel de inima harul Duhului Sfant nu mai este viu si lucrator.
Potrivit Sfintilor Parinti, chiar daca omul este partas multor virtuti, insa,
lipsit de darul deosebirii duhurilor, trebuie sa stie ca aceasta lipsa slabeste
si puterea celorlalte virtuti. Doar darul deosebirii duhurilor il ajuta pe om
„sa mearga intotdeauna pe calea de mijloc, care este cu adevarat imparateasca,
si nu-i permite nici sa se urce la dreapta virtutilor, adica din exces de zel
si din trufie sa depaseasca masura dreptei credinte, dar nici sa alunece la
stanga viciilor prin delasare si neglijenta, adica sub pretextul ocrotirii
trupului sa ajunga la situatia contrara, aceea a lenevirii sufletului"
(Sfantul Antonie cel Mare).
Fiecare om
primeste o putere de a deosebi binele de rau. Este ceea ce Sfintii Parinti
numesc discernamantul natural. Insa din cauza pacatelor, aceasta putere de
discernere se pierde. Si din acest motiv este nevoie ca omul sa-si infatiseze
cat mai des cu putinta gandurile, cuvintele, faptele inaintea unei persoane
care a facut cercarea lucrurilor.
Sfantul
Isaac Sirul afirma: "Cercarea sta nu in a primi cineva privirea unor
lucruri fara sa fi luat cunoasterea lor in sine insusi, ci in a simți in chip
limpede, prin cercare, folosul si paguba lor, pentru faptul ca a petrecut in
ele timp indelungat. De multe ori un lucru pare pagubitor, dar inlauntrul lui
are o lucrare plina de folos. In acelasi fel socoteste si despre lucrul
dimpotriva. Adica, de multe ori, un lucru pare sa fie de folos, dar inauntru
este plin de vatamare. De aceea, mulți dintre oameni afla paguba in lucrurile ce
par sa aduca un castig. Dar nici de la acestia nu primim marturia adevarata a
cunoasterii. Foloseste-te deci de sfatuitorul acela care stie sa probeze cu
rabdare lucrurile care cer o dreapta socoteala (un discernamant). De aceea, nu
oricine este vrednic de crezamant cand da un sfat, ci numai acela care mai
intai si-a chivernisit bine libertatea lui si nu se teme de invinovațiri si de
clevetiri”.
Cum putem
dobandi darul deosebirii duhurilor? Pentru Sfantul Simeon Metafrastul, darul
deosebirii duhurilor tine de asa-numita "simtire intelegatoare",
insusire proprie sufletului, care il ajuta pe om sa faca distinctie intre ceea
ce este de la Dumnezeu si ceea ce este de la diavol. Caci precum otetul si
vinul la vedere sunt una, dar prin simtul gustului gatlejul deosebeste ce este
al fiecaruia, asa si sufletul, prin simtirea si lucrarea intelegatoare, poate
judeca si hotari care sunt darurile Duhului si care nalucirile celui
potrivnic".
Sa ne
lumineze Dumnezeu in toata lucrarea noastra si sa ne daruiasca putere sa nu ne
incredem niciodata in parerile noastre.
Paul Claudel
FECIOARA CARE ASCULTĂ
Paraclisul castelului nostru se
află-n biserica satului Brangue:
Poposesc zilnic, la cinci după-masă
acolo, când – afară prea cald – în ea e-o răcoare de gang.
Nu te poţi fâţâi toată ziua
şi,-atunci, hai să-i facem o vizită Ălui din Slavă:
Soarele,-afară, dă-n clocot, iar
piaţa-i tăiată în două de-un fluviu de lavă!
Ci, înăuntru, stând dinainte-mi pură
şi proaspătă ca sloiul de gheaţă, stàtua Sfintei Fecioare,
Cu pruncul la sân, în strai alb,
iat-o albă,-n vestmintele-i lungi, şi tot albe, din cap în picioare.
Marie, tot eu, plin de spaime şi
pofte,-nainte-ţi stau, ca un vechi nătărău!
Vremea, nicicând, n-o să-mi ajungă
pentru câte-aş avea să-i şoptesc auzului tău!
Ea, însă, cu ochii lăsaţi şi cu faţa
severă, dar tandră, citeşte pe gură
Cuvintele mele, asemeni cuiva
carele-ascultă şi, să-nţeleagă, se-ndură.
[Trad: Ş. F.]
Guillaume Apollinaire
PODUL MIRABEAU
(Guillaume Apollinaire)
Iubirea ni se duce şi Sena înainte
Sub podul Mirabeau
Cumva să-mi mai aduc aminte
După mâhniri veneau plăceri ţii minte
Coboară ceas al nopţii stăpân
Zilele se duc eu rămân
Stăm mână-n mână tot mai aproape
Când jos clipesc
Sub podul braţelor pleoape
Şi ochi eterni ai obositei ape
Coboară ceas al nopţii stăpân
Zilele se duc eu rămân
Iubirea noastră apă somnolentă
Se duce-aşa
Viaţa e prea lentă
Şi ah Speranţa prea e violentă
Coboară ceas al nopţii stăpân
Zilele se duc eu rămân
Fug zilele şi nu mai ştim încotro
Cu timpul dus
Şi cu iubirile care-au apus
Iar Sena curge curge sub Podul
Mirabeau
Coboară ceas al nopţii stăpân
Zilele se duc eu rămân
(Traducere de C.D.
Zeletin)
Raluca Faraon
Perpetuum mobile
Un om mergea
prin deșert, cu o chitară în mână, cu sufletul prins în cătușe. Nicio speranță
la orizont, dar pașii lui știau să scrie în nisip poeme închinate soarelui care
îl ține în viață. Și drumul era ba o frânghie deasupra prăpastiei, ba fundul
prăpastiei.
Un om mergea
prin deșert fără o țintă precisă, iar deșertul era geneza și sfârșitul lumii,
harta culorilor fără nuanțe și țipătul ca un rotocol din vârtejul damnării.
Până când
își dădu seama că de fapt înoată, în apa unui vis difuz în care, printre
glasuri de sirene, propriul glas îi croiește drum sigur spre o insulă de poezie
și infinită mirare.
Flori Bălănescu
rutină
îmi pun cătușele
ies din casă
execut mișcări
respect legi
calc pe inimă
la ușă scot cătușele
intru în casă
fac un duș o cafea
citesc documente
scriu șterg acopăr
spații mici
noaptea visez
o iubire imposibilă
mă emoționează
mă ține departe
zâmbesc copilărește
ziua începe ca
o bucurie palidă
dincolo de ușă
totul se plătește
Adelina Fleva
asemenea ție dau bice ploilor și te
implor
azi sunt cuminte dau bice ploilor ca
un jocheu
de secetă mi s-a albit sub braț
cămașa
ești trup din trupul nordului
nefericit
iar seceta ți-o stinge de un timp
doar vinul și apoi cârciumăreasa
dau bice ploilor ce dintr-un bici ar
vrea să muște
poate din carnea ploilor mustind de
dor
iar eu sunt biciul care zvântă toată
răceala rea din tine
și sângele ce curge din nou din iad
înspre obor
dau totuși bice (ploilor ) ca un
jocheu
de secetă mi s-a albit sub braț
cămașa
Jorj Maria
*
noaptea ne face egali
ne șterge cu precizie
mințile rătăcite
se scurge peste tot
ce-i iese în cale
dispersează prudența
din cuvintele noastre
pompează sângele negru
în noi
ne testează ca pe niște animale
de povară
ne uităm numele până la ziuă
antrenați în fugile fără picioare
fără seamăn
știu
se schimbă lumea
tristețea mea e plină de urme
nu mai are decât culoarea
din adâncul culorilor stinse
eu am trecut prin moarte
și nu-mi amintesc nimic
am în mine frigul plutonian
mă mușcă
sunt a lui.
Mos Nelutzu G
Netulburată răcoare
Vântul de toamnă
dresează norii
să se ridice pe două picioare
pe pajişti, caii
învaţă frunzele să zboare
câtă răcoare, câtă răcoare.
Ţurţure
Lacrima lui
În cercuri colindă
oglinda de sub sălcii.
Dubii
Să fie altfel
De cum am înţeles?!
Tardivă întrebare
Cutumă
Până când
Rămân cu coaja,
Dezbracaţi de frunză
Dorm copacii
Înveliţi cu amintiri
Vişan Drago
Zidule al fărădelegilor
.
Ajung să te doresc eliberat
ieșind aprig poveste pe luni
ca pruncul lui Lucifer astupat
de talpa iadului zidită în raclă
ca un alt cer prea smucit afară
tu zidule plin de cadaveric mortar
de trudă și de ultimele răvașe
închipuite de un alt închipuit
Eminescu ori Shakespeare
pe ritm de rap scelerat
de aurolac criminal
.
Zidule al tuturor
dezaxatelor gesturi
tu târâi tu zăngăni tu urli
tu ești viu și ne vei bântui
ca un lung trup al dragonilor
ce înghit zi de zi alte nevinovății
.
Măcar să îmi știu și eu
soarta ce vine din tine
ești cel mai așteptat zid
animale gata de tăiere boi
și rațe plecăm ciocuri boturi
spre tine zidule al îngrozirii
Mihaela Borzea
PÂINE PENTRU FLUTURI
Fii foc și arzi, iubește-te cu mine,
Verigi de fum din noi să se înalțe
Spre cerul care scutură destine
Și-ncearcă de zăpezi să se descalțe
Fii râu și curgi, iubește-te cu mine,
Cascade verzi din noi să se coboare
Prin stânci căprui brodate cu suspine
Și flori de colț ce-au divorțat de
Soare.
Fii aer mov, iubește-te cu mine,
Pui de furtuni în piept să ne
danseze,
Din două tremurări de ploi divine,
Cernute din planete siameze.
Fii lemn și taci, iubește-te cu mine,
Stejari și ulmi să-și legene coroana
Sub toamna ce învață să se-nchine
La zidul sfânt din care plânge Ana.
Fii gând și zbori, iubește-te cu
mine,
În Absolut să risipim condeie,
Iar păsări îmbrăcate-n crinoline
Să cânte la final de Odisee.
Fii Lut și treci, iubește-te cu mine,
Să fim plămada caldă din săruturi
Și peste noi, Lumina dacă vine,
Să ne transforme-n pâine pentru
fluturi.
George Nina Elian
Franco ARMINIO
* * *
E vorba despre alegerea
durerii.
Din frica-mi de moarte
am făcut o poveste fără sfârşit.
Singura mea poveste de dragoste
până la urmă.
Traducere din limba italiană:
Costel Drejoi (George Nina Elian)
* * *
Si tratta di scegliere
il dolore.
Della mia paura di morire
ho fatto una storia senza fine.
La mia unica storia d'amore
alla fine.
André Cruchaga
ANTES, EL REVERSO DE LOS JARDINES
Always too eager for the future,
We Pick up bad habits of expectancy.
Philip Larkin
...See More
Before, the reverse of the gardens
Always too eager for
the future,
We Pick up bad habits
of expectancy.
Philip Larkin
Before the reverse of the gardens
bleeding in each
From the leaves of the air held in
the throat
Before the grain of hope worried the
everyday boil
Before and now the whip of hunger as
a table and table
Before I grew the air in my chest
while my wife fuelling
The fire with its scent of forest
Before and now the stone fatigued
from the shadows and the old fire
From the light in the eaves of the
time of the eucalyptus
Before the skin tar crazy in my hands
of artisan
Now an air of daggers in smell the
dry trunks
From the stampede the march saying
goodbye to the world we live
Now the frost illuminates the houses
and the young lovers
When the magma of chaos writes its
own statutes
Now my hands only open the loom of
the night
And they go down to dark sighs of
sugar and centuries of scum
Now the dust lifts cities and blinds
them from within
I do not know if tomorrow will be the
same outraged flock of life
Or another mud dungeon or another
charcoal smithy.
From the book: metaphor of imbalance
", 2019
Viorel Roman
ACADEMIA
Stalin - Soare inselator
Daca pentru
a intalege modul de gandire, motivatia unor decizii strategice, care au marcat
soarta lumii sunt nu de rare ori mai utile decat orice unele opere artistice,
atunci filmul rusesc „Soare inselator“, 1994, ne face accesibila gandirea
asiatica, inaccesibila occidentalilor, a generalisimului Iosef Visarionovici
Stalin, creatorul unui imperiu pe doua continente, de la Berlin la Marea
Japoniei, fara precedent in istorie.
https://www.youtube.com/watch?v=VZcB7k8-EUQ
https://www.youtube.com/watch?v=wSGi4gBj2MI
https://www.youtube.com/watch?v=iU22LKYXycI
Pentru a il
compara pe Stalin vs Hitler, Churchill, Roosevelt in cel de al doilea razboi
mondial, evaluati filmul „Soarele inselator“, viziunea lui John Hughes-Wilson,
Serviciile Secrete, Meteor Publishing, Bucuresti, 2017, p.236-251, Cap. 23
Informarea utilizatorului: Barbarossa si Hitler cu Motto: „Nu va ingrijorati,
tovarasul Stalin ste ce face … “ (Raspunsul
standard pe care oamenii lui Stalin il dadeau celor care-si exprimau
ingrijorarea legata de iminenta unui atac german.) si notite de mai jos.
Cine, cum a declansat razboiul
mondial?
de Viorel Roman
http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&ID=17944
Viorel Roman: Secretul occidentului,
Romania 2019, ed. Artpress, Timisoara 2018, p.225-251
https://de.calameo.com/read/005516518040e40f23f11
https://www.academia.edu/37507652/..._secretul_occidentului_..._viorel_roman.pdf
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu