IRINA LUCIA MIHALCA - Învăluiri de rouă + Învelișul cuvintelor + Învăluită într-o tăcere de mătase

Învăluiri de rouă

~*~

Locuri, amprente, mici urme în pădurea unde

de atâtea ori ne-am plimbat.

Pământ și taină zboară spre mine

cu o jumătate de aripă.

Apoi mă întorc în infinit.

Sub acea pătură de frunze cărora le-am zâmbit,

lumea a rămas nemișcată,

ca amintirile ce-atârnă în inima mea.

O distanţă dureroasă între inimă şi inimă.

Cu ochii calzi de bucurie,

facem drumul uitat într-un tărâm ciudat.

Dintr-un alt unghi de colţuri deschise

asupra posibilităţilor nesfârşite

mă văd îmbrăţișând un copac.

Ploaia a respins singurătatea.

Hai să ne întâlnim în inima acestui întuneric!

Să risipim umbrele triste!

Un sărut în lumina lunii.

Roagă-te luminii!

Dă-mi mâna!

Ca să doarmă, seara

a vrut să-şi mângâie umărul.

Puls... Magie… Lună…

Numele noastre se leagănă pe cer.

Ca să fiu... Să fiu eu.

Ca să fii… Să fii tu.

Ai nevoie doar de ceva curaj

ca să-i spui: “Te iubesc!”

De la tristeţe la bucurie.

Din speranţa de speranţă.

Cu fiecare sărut, un înger primeşte aripi noi...

Hai să fim ceea ce vrem să fim! Nemuritori.

~*~

13.08.2019

Învelișul cuvintelor

~*~

Pe timpi calzi se aștern timpii reci, înghețați,

ușor ne desprindem de năluci, de amintiri vii sau palide.

În noaptea asta vei visa lumea ultimului ei poem

ce-ți umple sufletul cu isihie,

în abisul adevărului știi că

în lumea creației ei

simți eternitatea acestei lumi.

Când soarele luminează, în cele patru straturi

– galben, cian, negru și magenta –, baptisteriul din Florența,

înfrunți hazardul timpului.

Cometele rătăcesc pe cer.

Aproape de bezna începutului,

profețiile se prefac în realitate, prind viață,

împlinind destinul glasului nostru.

Asculți murmur după murmur,

un răspuns tainic, subteran, vei primi

din gravitația copacilor

ce vara-și atârnă

crengile până la pământ,

iar iarna se înalță spre cer.

Asculți fiecare copac ce ți se destăinuie

și uite cum readuci anotimpurile în viața ta.

Într-un timp blând, un fir roșu te conduce.

Fragilă și nouă, trezită din somn,

clipa domină în toate,

contopită în necunoscut

prin cuvânt capătă un nume,

se întrupează.

Spre perfecțiune te miști asimptotic,

totul e în continuare, nimic nu e de la zero,

căci dincolo de limite rămâne trăirea colorată.

Cu fiecare rugăciune, piatra muntelui se tocește,

într-un spațiu amplu,

o punte a dorinței a întins cuvintele

prin fiecare piatră,

prin fiecare templu înălțat.

Cu mantia ei învolburată

leagănă copacii și pe pământ,

o interacțiune a verticalei cu orizontala.

Rugă și spovedanie. Vrei să atingi cerul,

dincolo de ferestrele

acestei temnițe nevăzute,

iar odată cu tine lumea se va schimba.

Într-un semn amplu, la granițele pe care le deschizi,

respiri nemărginirea.

Iubirea o protejezi, îi netezești asperitățile

și uite cum

creeeaza miracole.

~*~

13 septembrie 2018

Învăluită într-o tăcere de mătase

~*~

Ce simplu şi ce greu crezi că este!

Nu ai răspuns,

nici nu vrei să cauţi,

cuprins de nostalgie priveşti timpul,

în jurul tău doar haos, habar nu ai cum să ieşi.

Ce puţin a rămas până la orizontul

care fuge bezmetic

în zilele fără noimă, fără inimă,

în nopţile când spiritul

îţi rătăceşte

ca polenul păpădiilor

prin labirintul de gânduri,

printre cuvinte, miresme şi doruri,

în ciuda distanţelor

şi-a barierelor care te sufocă!

Poveste înmiresmată, sufletele sunt legate,

sângele care zvâcneşte în încheietura mâinii ei

pulsează şi-n tine, şi mai e ceva

- mai e şi Ea, şi e tare frumoasă, şi copil,

şi o iubeşti aşa cum o ştii,

şi n-ai vrea s-o pierzi niciodată!

- Eşti Tu, fata învăluită într-o tăcere de mătase

din poveştile, gândurile

şi mintea mea! - îi spui inimii ei.

Dantelă de sentimente,

iubirea înlăcrimează, iubirea vindecă

şi te-ameţeşte până la Helios,

iubirea-i mister sau nu este deloc.

O parte din mine stă în lumină,

altă parte în umbra stăvilarului din nori,

jumătatea trupului meu pluteşte

în aerul îmbibat de stropii de sare,

iar altă jumătate este urma

pensulei de culoare,

când, spre sfârşit, revin la mal,

gândurile mele ridică ancora

şi dispar în afara apelor teritoriale,

aşa că ţie îţi rămâne

să salvezi

castelul de nisip

construit

pentru mine

înainte de a veni

spuma mării odată cu valul.

................................................

- Iubirea eşti Tu şi Eu,

iubirea este metamorfoza noastră,

singuri, în dansul mut,

în câmpul întins de zăpadă,

când nu mai vezi început şi sfârşit,

când gândul nu se mai vindecă de răni,

când inima ţi-e făcută zdrenţe.

Cu rănile nocturne încerci să nu o uiţi,

lacrima-rouă întârziată

se va usca pe aripi de fluture,

gândul tău se va întorce

în sufletul meu,

vântul cel nebun

va semăna

lumina în calea ta

(ce frumos o iubeşti!),

un parfum sublim

îţi ameţeşte sângele,

un zâmbet răsfrânt,

ochii asiatici şi-atâta iubire.

.....................................................

Sub un cer incert, cu nori în formă de întrebări imposibile,

cu păsări care-şi pregătesc zborul din cuiburi,

în toamna plină de frunze şi amintiri aurii,

în anul acela în care-ai renăscut,

pe această planetă albastră

în care sufletul ţi-a rămas,

undeva,

agăţat între tine şi cer,

acum că şansele-ţi sunt tocite,

iar moirele dorm,

zbori şi-mi faci semne neliniştite,

încet mă strigi, chemându-mă

în corabia de vise

ce ne pluteşte prin inimi

şi râuri de lumină

poposind la mal

doar dimineţile,

când încă mai dorm,

zâmbind,

visând departe,

departe, tare departe.

- Vrei să ştii adevărul? Tu eşti

cea mai mare operă a creaţiei, Tu!

~*~

11 August 2019

IRINA LUCIA MIHALCA

Sotia mea Ming a implinit azi 64 de ani.

La Multi Ani!

Ben