ÎN OMENEASCA ECUAȚIE CU INSTRUCȚIE ŞI
EDUCAȚIE
Motto: "Jocul de glezne s-a făcut
şi-n domnie cu/din, prostie se mai face, deşi binele doar e important".
~*~
Credința un pisc e un risc a
rațiunii,
zice Pr. Arsene Boca, ca om între
oameni-sfânt al națiunii
pentru înțelege, în lege pe
profanatorii de cuvinte/ morminte,
profani de acasă şi de pretutindeni,
burduşiți electoral cu imoral, cu
minciuni
ne dându-se în vânt după importanța
cuvenită ce trebuie dată lui Dumnezeu, cu tupeu,
că omul ca specie umană, homo sapiens,
n-are sens uneori, în uni-vers imens,
nu-i todeauna înțelept, deştept
destul,
că fudul,
se trage-n piept
şi-n dor uşor şi greu
se ia peste picior ironic şi cu umor
ca om între oameni sub tricolor:
supărat, însă în aceleaşi haine de
sărbători desupărat
ca Sfântul Apostol Petru greşit, s-a
compromis speriat de supărat,
cu toate că vinul din apă
transformat, nu l-a-mbătat
până-n cântatul cocoşilor
de trei ori, în tricolori,
în rostul artist de popor,
cu dragoste şi dor,
cu joc de glezne ruşine lezne, deşi
natura creştină e senină şi principial în fapte deplină, în măsură divină cu în
cumpătare, cu încredere, în tot ce faci ca să nu ispiteşti şi să bagi pe
ceilalți în draci ca stâncă de poticnire pentru omenire, că lucru bine făcut, nu-i
puțin lucru, ba chiar din contră e ilustru, în parfu, iz, intens, cu sens de
România imens, deşi omul mic crescut mare din parcare e o capcană, că noi ca
părinți primeniți ca sfinți trebuie cu înțelepciune să luăm, în permanență
performanță, trebuie să ne copilărim nevinovat nobil şi sublim, în chipurile şi
asemănările noastre de dihanie ciudată alcătuită ca o casă albă pe nicăieri
găurită, doar de pe casă aruncată fragilă e hârbuită şi nu se există meşter mai
meşter sub cer din contraste, la loc să ți-o arate făurită ca laudă de zestre cu
zări de verde-albastru din olimpicul pitoresc spațiu al nostru magna cum laude,
în undă verde românească pentru a ne merge bine-n departele dintre coarnele
boilor cu pas constant, savant la băzdrat, eu fiind la coarnele plugului şi
Vica dinaintea boilor cu rolul rost cu folos artist a lor corănind, conducând,
de rudă în nemuritul cântec de legendă-baladă cu înțelepciune de vază
urmându-ne-n dimensiune social-umană de patrie a limbii române matern eterne cu
formidabil util impecabil
şi indispesabil durabil natural cu
punctual potențial unic şi specific,
practic, tradițional
național-monumental, raportat la universal cu larg divers uni-vers cu vers
ca frumoasa adormită, unii naibii
dormind ca extratereştri la mătuşa-n gară,
prin canale-catacombe-bombe de mămăligă,
mălai copt la soare/de țigan
spânzurat, care mă-ngrijorează,
că toți ciulii-bulii, anțe panțe
suferă de mațe,
mă derutează, că-mațe fripte,
filozofează,
că nu-s nici, în car, nici în căruță,
sfârlează,
ci la dracu-n teleguță ulicariți ca
puță de Ciubăncuță,
pe uliță, de neam sărac şi prost, care-n
doină şi lumină de pomină, ne face fără țară,/țara de ocară,
deşi-i a Maicii Domnului grădină,
unde o mamă bătrână cu şorțul de lână
aman suspină că străinul amar ca pelinul ne îndrugă slugă la dârloagă, deşi
țara ni îndupşită, înăduşită,
dodoloță de dulce conştiință,
liturghie de pace-n holda de spice,
patrie limba română cu îndemână trasă
pâine-n mâine
ca făuritoare de bine, stare de bine,
în ce se cuvine,
drept omenie la veşnicie, dar
electoral înjurați/înjugați-înjunghiați cu promisiuni-minciuni,
ne pun în paranteză ca-n globalizare
să facem plini de încredere gargară
cu pioneză că ne fentează corupții,
ne frustează şi avariază ca citadele
în cele sfinte săfărâmate:
să devenim adami şi eve fară măduvă
şi seve...
că ce înseamnă drapelul tricolor la
curți de dragoste şi dor
de omenească viață cu rochie creață
la grâu/râu
şi la fânață ori la tricotaje/pe
piață precupeață ?
dar în tot şi toate viața-i suferința
pentru dragostea de țară care ne împovară
cu rodă, comoară rară, nestemată şi
mentenanță ca să triumfe sub soare binele cu soarele, luna şi stelele,
cu viața neviciată, ca să răsar, deşi
încă n-am apus încă niciodată.
...să ne apărăm în țară, neam,
ordinea şi disciplina, să nu le dăm
nas dară,
nas celor şmecheri, pişcheri, că ne
trădară
cu obiectivul muncii şi obiectivul
păcii
scoțându-ne afară făcându-ne fără
neam şi țară de la opincă până la vlădică, făcându-ne de ocară,
deşi Ion Alexandru din Topa-Mică e ca
sfânta rândunică,
în iubire ne învață învierea,
Hopa-mitică cum se ridică, în suflet
de poet având pe Eminescu,
în verde de albastru Nichita Stănescu
al nostru
fără regret, cu iubire uitându-se cu
încredere la nevoi pentru a candida iubire cu înviere, în fericire,
la noi, cu patria limba română întru
pomină Hristos, doină şi lumină;
el sărea garduri, cu toate pânzele
sus mâncând acelaşi senvici/brujul burjui,
de mămăligă, cu gâsca de brânză,
nemulțumit ca Sucă-om sucit,
că țara lui Eminescu se ruină,
se năruie din doină şi lumină
ca o citadelă sfărâmată,
că nu sub obroc e haină mână
cu Biblia lumină urcând la parlament,
la Cotroceni, oameni de pretutindeni
şi chiar şi la Casa Albă cu Biblia, ca
Harap Alb cu sabia, ca să nu dăm faliment,
că ni se vinde pământu şi casa,
deşi aiestea-s magna cum laude şi
nu-s de a se vinde,
în conflicte succesoare de
globalizare
şi-n certuri parlamentare,
de exploatare imperialiste, cosmopolite,
a clasei muncitoare de încredere,
deşi România doar profundă, autentică
şi ecumenică e mare, în epocă, pe a salvării arcă,
că-n picătura de istorie e
oportunitate
de templu pur şi simplu, în temelii
de pietre, trestii gânditoare
cu principii de Biblii şi vitralii, în
detalii aromate colorate cu responsabilitate
şi cu reală realitate luminate ca să
ne punem
neamul şi țara: la cale,
în spirit de competiție:
melcul, cu iepurele ca să ni se adune
bonus de viață binele,
în omeneasca cu Dumnezeu provita, pâine
de o ființă,
în ecuație dialectică de viață cu
instrucție şi educație.
~*~
PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu