PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE - ÎN PATRIA LIMBII ROMÂNE + ...DE LUCRU BINE FĂCUT

ÎN PATRIA LIMBII ROMÂNE

~*~

Nu pauze dese, îmi aduc veritabile succese,

însă eu făcând valuri, fac furori-valuri, şi calc pe lături de isprăvuri,

însă tu îmi pui  pe frunte nimb şi lauri.

Tinerețe în viață mi-ai fost ca o floare, un soare,

în România profundă şi autentică, mare,

dar necaz mi şi de pricaz şi de haz,

că ce folos, viața, s-a dus ca o floare la ureche,

fără pereche?

s-a dus ca un fum,

ca un Isus pe sprâncenat drum

cu Quo vadis Domine,

că aşa cum închini ți se închină

cu doină şi cu lumină

de grădină,

mulțumit cu ce-ți dă Dumnezeu cu tupeu,

cu gust,

în arome cu bun simț, artist,

care ne modelează, şi culori-curcubeu,

chiar dacă azi se în-norează,

mâine-n pace şi pâine ne luminează,

că mâine-i cu soare

închinat şi botezat

la Doamne, Doamne,

la icoane,

în holde la hotar, om potrivit sfințit, îmulțit liturgic:

nativ, cu har, creativ,

c-aşa mă simt bine,

cum se cuvine, ca stare de bine

şi spre norocul meu să am bucuria mea,

că veşnicia m-a născut verde de albastru de-al nostru terestru, în România

şi-s ca o floare de soare întoarsă tot după soare,

în România profundă, autentică, trainică şi mare

cu experență de poveste

întru dor şi dragoste,

dar din dar de grai de rai

şi de plai cu pai pe picioare de plai

şi guri de rai,

cu paşi de înfrumusețare

şi vocație efervescentă-inteligentă,

în ecuație de omenie,

cu omenie descoperindu-i certa, corecta, soluție

şi rezoluție cu artist la revoluție

pe-ntins cu sens de altar al soarelui,

în grădină a Maicii Domnului- tablă de şah al pământului, duh de adevăr şi duh de viață,

că asta e, asta a fost să fie de omenie la noi, în România de Românie,

că aici e Dumnezeu de bune practici

ca un câmp pentru idila cu Vica, în sațietate, cu-n plin de perseide şi maci,

că unde Dumnezeu, în scoala vieții: poezie e,

din lumina zilei dintâi, de început, între valorile naționale, autentice,

cum e de aşteptat să fiu descoperit şi recunoscut ca lucru bine făcut,

coloană Brâncuşi fără sfârşit din şir de voevozi,

cu drept de siguranță, conştiință națională,

pâine de o ființă în zi de zi laudă de zestre ale zărilor albastre:

aur cenuşiu genial strecurat cu ce am mai bun, ferincire pentru ceilalți dat,

desinteresat cu efect, infinit a bunei dispoziții apropiat de obiect,

crudă realitate,

în doze potrivite, ca un Constantin Arvinte,

meşter la cuvinte de suflet potrivite,

pe vioară, pe strună strunite

cu artă, în mândrie

şi-n fără de modru verde de albastru magmna cum laude,

tare ca o zi bună în undă ancestrală verde

pe cont propriu cu artă incontestabilă-orgoliu-

lapte îndulcit şi vanilat,

că evident sunt important, că nu vreau de paşi şi rădăcini să nu fim uitați,

că-n rar de grădinar ni-s rădăcinile de stejar,

că nu uitați,

îmi mai amitesc ceva din artisticul, care-l trăiesc omenesc, firesc:

-"Pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti,

că de poveşti: bine faci şi rău primeşti

mai ales, române-patrie a limbii române-dacă uiți cine de calitate, principial, național, monumental, eşti,

universal, cine eşti

şi ca "mulă încălțată", că, dragilor, mă mai fac şi de poveşti,

că nu mai eşti surpriză, ci minune, pentru invidioşii fără ruşine,

fără înțelepciune, care te calcă pe nervi, cu peri pe limbă te defăimează,

că gura urâciunii te băligază,

în patria limba română,

pentr'că bine mai mult faci,

ca rău din partea acestor români declasați, să primeşti...

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE

BEN, ÎN ROD SPORNIC DE PAŞI ŞI DE LUCRU BINE FĂCUT

~*~

Bine o zice femeiuşca, muieruşca aiasta,

din Montreal,

un glas național vertical,

că eu îmi duceam nu mai departe, Ben, pe Golgota crucea,

îmi duceam departele dintre coarnele boilor,

departele de doină şi lumină,

în rod spornic de grădină

a Maicii Domnului pe altarul soarelui-imensă tablă de şah al pământului pentru trapul şi tropotul mânzului

cu ochii orbului,

în ritmul şi rima iepei/calului

cu cu batut toaca la urechea surdului,

în rostul artistic de popor sub tricolor,

de dragoste şi dor greu şi uşor,

dar tu, frate Todică, ca frate,

de cândva, de undeva, ca  un cineva,

ca pe un pe cel mai iubit m-ai zărit răstignit

şi cine-s, ca om potrivit sfințit mai dibuit, m-ai intuit

şi cum m-ai văzut căzut:

că Hopa-Mitică, că nu mă ridic,

tu, însă: aur cenuşiu strecurat m-ai ridicat

şi pe propriile-mi picioare cu aşezare, cu adevărat,

plin de încredere, m-ai aşezat,

în vivat şi Evrika !

cu încredere, bunăvoință, în bună credință,

mi-ai întins mâna să mă burtic,

c-ai zis generos, Hristos, pragmatic:

-"scrie, Pavele, scrie" şi ce scrii eu te promovez,

te conservez şi te public

şi ca pe Van Gog te pun lângă Isus,

pe crucea lui presus...

te voi arăta că tu cu poezia-sinfonia eşti iz autentic, valoric,

spiritual -național, de România.

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE