Mere pădurețe 34 - neSlefuită Ciornă.

Mere pădurețe 34

Despre Flaviu Teodor Celemen şi Ioana Cristina, noru-mea, a lui Brişcu şi de a Elena Brânzii, Vlaicu, din Panticeu, n-am scris nimic mulțumitor, satisfăcător, că aşa-s eu sub soare cu slăbiciuni, scăpări şi un nedumerit, că nu mai departe adus de la Recuperare de Flaviu, care imediat ce am avut ieşirea din spital, m-a şi luat în maşină şi m-a dus la el pe Poiana nr.14, et.3, ap.35, iar eu deştept, Miha stând în apartamentul lor şi obişnuit cu aiasta m-am nu ştiu din ce, că m-a luat gura pe dinainte şi nu ştiu de unde a unde până unde şi cum: "apartamentul lui Mihaiela" şi ei s-au simțit ofensanți, că n-am zis apartamentul lor (ce oameni n-au mândrie, cu ce are, însă ce să fac, mă dezobişnuisem, nevăzându-i pe ei probabil niciodată în acest apartament, ci într-un alt apartament cu-n etaj mai jos/alăturat, nici aşa ceva nu mai ştiu, că eu ca semn a bătrâneții am uitat, uite-mă răul (multe lucruri nemai ştiindu-le cum le-am ştiut, uite-mă răul şi răul să nu mă nici ştie nici pe mine, nici pe mine în veci! iată nişte detalii fără nici o utilitate şi totuşi iubirea, nişte vorbe, din cotidianul nostru, din dicționarul a lui a fi a "patriei limba română" cum îmi place după Ion Alexandru şi Nichita Stănescu, să mă mândresc în calitate de român). Flaviu e zelos, harnic, se zoleşte, osteneşte, străduieşte, să ne picteze, văruiască, zugrăvească, în casă, iar eu ca un leneş doar scriu, mă fierb să scriu, deşi nu-i drept chiar dacă nu-s "hipen", nu mi bine, nu-s sănătos: cu ce, cu capul? (accidentul vascular e de multe feluri, cu multe târcăite-pârcăite, consecințe, urme: vicii, neplăceri). Vorbeşti din experență natural/din poveşti (dar ce-i mult spus, Dane?) Cunoştința cu tine, e un noroc şi eu sunt cel norocos, cel fericit, că eşti un om deschis către mine, eşti cool, un om de bine şi fără tine cum mă descurcam, că eşti eficient şi expresiv, cu bunătate, o realitate, pe inima română a românilor, că ai grijă de cei dragi cu gust desăvârşit. Eu sunt mai de pe tuşă şi doar tu zici că am şansă să îmbrac a fericirii cămaşă şi pentru ce eşti mie-mi rămâne să-ți mulțumesc din suflet pentru că nu trişezi. Cu bine, Pavel. Uneori mi se pare, că-i doar o voce. Se nervează Miha pe Daria că ea cotrază/contrazice, se prinde cu gura, deşi n-are dreptate, ea-i convinsă că nu ținem cu ea (ea-i un om cu sensibilitățile ei, suspicioasă şi nu ştiu ce mă reține să vă explic, să fiu expresiv, cu locuțiuni incitante şi vorbe celebre, vorbe de duh fără nici un gri/cenuşiu. Par a fi fără mâni fără picioare, deşi nu-i vreau răul. De multele vorbe, de cearta lor sunt înhibat, nu mai am grai, mă fâstâcesc, că am emoții. Asupra unor lucruri voi reveni, că ceva nu-i spus până la capăt, cu mâna pe piept. Lampa cu sticla neştersă de funingine da o lumună istorică cețoasă şi opacă ce nu pătrundea să lumine în toate ungherile camerei, încăperii. La intrarea-n cameră erai lovit de un aer înăbuşitor, cu care te obişnuiai după o vreme. Era greu bagăul, fumul de pipă era înecăcios şi puturos pentru fumătorii pasivi, mai rar țigările, tutunul fiind înpachetat în foițe/margini de ziar procurate de la fătu, de la Viorel, tata lui Dragomir. Mai dohnea în sobă, cameră, aer greu de vin acru, de moare, de zamă de varză, de pălincă-horincă, zamă de creangă, în prima clipă făcându-te parcă să-ți întorci mațele pe dos, era impresia artistică, c-apoi după prima clipă să nu-ți mai pese, totul devenind, chiar şi viciul a doua natură a omului, ruşinea punându-se la spate, acceptând situația, penibilul chiar şi cum să-ți abandonezi prietenia de la un pahar de vorbă, de poşircă, de la jocul de cărți, da ce nu se făcea cu mintea bolnavă: sorcova vesela dusă cu colinda la colindat şi urat? Aici în casa aiestuia a lu Măcărioaia-i e tot ce nu-ți trece prin cap. Încăpera era joasă, pe cei de azi, îi şochează, emoționează, că fereştile mici nici pentru ziuă coresponzătoare, că parcă nici soarele nu lumină coresponzător, în cameră, ca să nu fie nevoie de doctor, dar ce s-a întâmplat era pe timp de noapte fără o logică, în lumina obscură a lămpii în casă observai câteva umbre deformate, gălăgioase, care se lăbărțau zâmbind strâmb, sarcastic, batjocoritor şi lărmuind, nu te înțelegeai om cu om, cu răstimpuri şi răgazuri, în care înțelegi vorbele. Ce mi clar: nu ne găseam într-o cârciumă, ci într-o casă de om cu surprize, nu chiar cu o viață sănătoasă. Ne aflam în casa lui Dânsu Măcărioaia, un om care bătuse cu haita lui pe boxierul invitat de mire la nuntă şi se făcuse de poveste având şi o fată numa bună de măritat, care avea să-şi înfrunte destinul, dar încă n-a fost pețită. Ceva o motiva să trăiască înteresant, cu inconştiență, cu ignorare, fără nici o grijă pentru ce va fi ca zi frumoasă.

-"Mamă-ta, Vica, îi spune lui Teodor-Flaviu îmi zicea: Dănuț, la măta, Eva şi tată-tu, Pavel, în avere o venit, că mătuşa era femeie bună".

-"Eu nu ştiu umbla pe telefoane de alea mai zice Victorița Evii şi lui Pavel", care mai zice: " - când se murdărea n-o schimba Dănuț, dar mama o îmbăia şi-i da să mânce lui Roxana... "Se laudă că-i tavanul din regips şi că-i cald, că-i izolat..", se c-am laudă Victorița, sora geamănă cu Paula mai având o altă soară pe Angela.

Paradoxal complex colosal,

în monumental natural național,

quo vadis, Domine, nota bene,

că ce naşti şi, faci, zideşti, construieşti,

nu-s catastrofe, nu-s minciuni,

spurcăciuni,

ci culori de nelinişti, minuni din corola de lumini nestrivite de Witheilm Tell-fain făinel: prinț şi cerşător, pinochio de viitor,

în dragoste şi dor târâs bul ba a ultimului mohican,

care nu trăieşte-n van ca talisman social-uman viu şi năzdrăvan

robinson crusoae

la care nu ploaie ca pe vremea lui noe.

De ce să existe vorbe zise, în crize schizofrenice, zise la nervi apocaliptic, fără un: "să mergi mai departe indiferent de greutățile de crudă realitate pe, care o porți în spate cu intensitate de ciclon, dar brav tu să mergi mai departe lăsând tot ce-i bolav deoparte, că viața merge înainte, mai departe, merge cu aroma colorată de artă cu fond şi conținut a luminii de început, a vieții perfecte, în iubire, de iubire adevărată, zise la nervi, deşi ca oameni merităm ce-i mai bun, ca un darnic moş Crăciun," ca argument a dreptului de a fi ştințific, practic, filozofic, în dialectica de pe Arca, biserică a vieții, că totul în toate dovedite prin noi începe, că de noi inspirat depinde în bucuria de a exista liberi şi democratic, nu fără efort, cu inspirație şi cu prima lecție care confortabil surprinde în natură cu energie, putere şi vedere, că-n lupta cu tine însuți nu eşti nimeni şi nici pe nicăieri ca conațional în mai mult decât crezi cu egalitate de şanse, cu pete pe perete, că orientați ne înfruntăm inspirați destinul, ca şi când n-am avea de ales, în muncă, distins/stres şi răsfăț de primăvară, vară... fie şi la vorbe la nervi rostite",  răstite la nervi, deşi ne aşteaptă lucruri bune, neaoşe, fără a fi în jumătățite, în aer şi-n plop ca barbă-cot călare-n plop pe jumătate de iepure şchiop... mai ales că vrem lucru bine făcut: pace şi pâine pentru întreg mapomondul, îndestulătoare pentru toată lumea bună/rea, mai ales când ursu, ursu... ne tulbură, în nedreptate, la containere şi dând iama în gospodăriile oamenilor cinstiți, fără apărare, cu explozibil de bine şi frumuseți de poveste Harap Alb, care ne ține cu sfletul la gură, cu elemente de basm special de Ion Creangă, cu gânduri în premieră de primă domnă Elena Ceauşescu, o altă Elenă decât cea din Troia/ Elena Udrea şifonată şi răsuflată..., că-ți faci ca Băsii curajul total pregătit, dar ce contează, că pedalează pe la Costa Rică, plictisită de rutină, de doină şi de românească lumină, dar nu e ceea ce pare perfectă şi corectă, de circ, cu fobie de comedie umană, de-ale carnavalului şi de-ale noastre înfruntându-şi destinul, în chimia din Cabinetul 2 din naturalul libertății din România, ea fiind captivă, în diurn/ nocturnă, cu perspectivă, speculativă... cu multele complexități ortodoxe cu perplexități din cauza unora cu cap de mort, cu lipsă de responsabilități, că aşchia nu sare departe de tăietor, trunchi, ca râs şi turcă turistică "gala Bute", de cioară vopsită şi de caterincă de polcă pe Arca Vieții/ salvării din indinferenții mării..., care dezastroasă loveşte fără bunătate plaja, țărmul, stricând corola de vacanță chiar şi cea a morții ca să nu mai existe speranță, credință, nici unde înfloreşte-n bine cu bine pomul, omul, în vivat şi "evrika!" de Everest artist, optimist şi altruist. Să-ți ridici privirile către piscuri, către lumină ca papa Paul-Ioan a-ll-lea/ Francisc, văzând oameni de dincolo de zidiri/ ziduri de mănăstiri, în nevoia, anevoia păcii şi, în sacrement a muncii pe pământ, drept cu demnitate pentru oameni adunați/ grupați, în habitatul lor ca popor, ciopliți Brâncuşi din bardă şi topor sub mândru şi fără modru tricolor, că femeia, în artă, însărcinată e greu încercată cu dreptul de a fi laudă de zestre neuitându-mi gloriosul trecut, în dragoste şi dor: plăcut şi surprinzător, legionar nefast, neartist, ca principiu nejustificat să omoară... oameni, semeni, prin 1941, când şi ungurii ca şi nemții, deopotrivă: mojicii, bolşevicii, îşi băgară nasul unde nu le fierbea oala, că nesătuii, lacimii: ciopârțiseră din țară, din perfecțiunea cubului ciobiseră, chiar şi ruşii apocaliptic, cu păsări cu cioc de fier făcând prăpăd: dezastru şi omor, în popor, conform unor deformații şi informații, care ne aduseră delapidându-ne la sapă de lemn, la precare situații. Din prima clipă îți dădeai seamă ce înseamnă lipsa femii din casa omului, descoperind chiar în casa lui Dânsu Măcărioaia-Criminescu: dezordine, nepăsare şi risipă; se vedea în casa cu fața de lut, în lumina obsucură a lămpii văzând umbre deformate ce parcă se lungeau urieşe ca să întunnece parcă şi mai mult. Nevasta-i murise mai înainte de izbucnirea războiului lăsându-i o fată ăstuia, Măcărioaia, care se comporta ca un apucat, părând, că nu-i în toate mințile, deşi zicea că el cu gaşca lui are să facă din România o țară ca soarele, în 24 ore, deşi mizeria din casa lui pilduia altceva, gozul din sufletul lui de gunoi tot aşa nu arăta iubirea a lui Dumnezeu-Tatăl şi parcă îți zicea scârbit: "cum o trăit tata de ce n-aş putea şi eu trăii?" Nu mai ştia exact cu capul amețit, că de la Horea Sima/ Căpitanu Codreanu, aflase, le zise de țara ca un soare, în 24 de oare ? Zicea ori nu: de unitatea poporului, nici el nu ştia câte prune are-n straiță, însă Criminescu cărpănos cum se găsea nici nu mai conta, piticii, goangele, din capul lui. Ca un dement tot repeta: "Domnului să ne rugăm, să fie pace, iubire pentru iertarea păcatelor, într-ale tale dintr-ale tale şi bine să fie în tot şi toate", "De la Domnu să cerem să scăpăm de judecata înfricoşătiare..." Să ne ierte Dumnezeu!"Zicea că trebuie să ne iubim unii cu alții, dar faptele lui erau viceversa.

Vizionează „PARASTASUL de ADRIAN PAUNESCU” .

Un adevăr încă actual şi viu, cu rezonanță şi conştiință,

care va străbate prin aparte peste veacuri fără de moarte,

în patria română de înțelepciune

şi de rugăciune

ca o iubire cu drept la înviere.

Vizionează „"Soarta"- recita Adrian Paunescu” pe YouTube. Unii nu-l iubeau, ci-l invideau pentru prestigiul său şi pentru' că era crud de sincer, că nu curăță ouă la nimeni, deşi adevărul leza pe mulți. În toate vorbim de euro, de la Europa, deşi Jocul cu moartea "desculț"-ul a lui "ce mult te-am iubit", Zaharia Stancu: "pădurea nebună" şi rădăcinile amare", "ploia şi vântul"de pe lunga şi îngusta vale a Călmățuiului..., dar o ştim doar noi românii fripți de: "să nu uiți Darie: şi Stan-pățitul, chiar e cel mai pățit şi cel mai învățat pe la noi, cel mai om, cel mai învățat om de pe lume, o culme, a literaturii de la munte şi mare, că plouă cu ghiață, piatră, ploaie şi cu soare, cum nu-i bine, că în asamblu norii schimbători, cu mai puțin probabil, cu vânt abuziv, activ care împrăştie norii, dar mai sunt stropii de ploaie cu fulgere şi tunete care se dezlănțuie fără toleranță (pe mine mă doare dinții şi-i infernal, e îngrozitor şi problemă serioasă, nu pot să dorm şi Flaviu venit acasă pentru scurtă vereme din Spania, ca un zugrav îmi zugrăveşte în casă, dar se grăbeşte să mă ducă şi la Cluj, la un stomatolog, la care mă programează frate-su Marius, amândoi îngrijorați că răbd durere, că din cauza durerii nici să mânc nu pot şi mor ca un pom, care se uscă pe rădăcini, ca om pe picioare. Acuma-s în Cluj adus de Flaviu, adus la el acasă, în bloc pe Peana unde mă aşteaptă şi Cristina nevastă-sa politicoasă, plină de respect, unde trebuie să urmez nişte instrucțiuni, a stomatologului, că orice-i posibil şi eu trebuie să mă vindec, chiar şi Simona Halep că revenind acasă în calitatea sa de campioană prestigioasă, cu gloria victoria, ca o Nadia a sportului românesc, o altă victorioasă din existența mea, contemporaneitatea mea, de când şi eu îmi mențin sustenabil rolul înfruntându-mi destinul fără a mi-l schimba din ce sunt inițial montat fără să mă deranjeze altceva, că postura de scriitor mă prinde, cuprinde, în cămaşa fericirii de a fi. Ceva mă face special, cum îi face şi aceşti prunci a lui Vica, având suflet bun, nemaipomenit (strădania lor, grija lor față de mine mă face să-i cred ca aurul olimpic, valoroşi şi chiar şi Mihaela umblă grijulie ca să nu sufăr). Aceşti copiii a lui Vica-s minunați. Văd în ei sfințenia unui drept de oameni cumsecade, oameni potriviți... Uneori nu merit comportamentul lor irepoşabil de muşchetari impecabili, cu săbiile în mâni cu excelența, în slujba binelui, pentru a apăra binele cu atenție, cu unima şi sufletul şi mintea lor mare, fără a cofunda marfa cu ambalajul, bucurând pe cel de alături, ținând piept, cumpătul, că la ce să-şi bage necuratul codița... unde nu-i fierbe oala lui Lucifer? De ce să nu se repare greşala? Au şi ei drumuri de făcut dar fac viață bună şi celui de alături făcând rost de tot ce trbuie.

 -"E bine, nu sta  dăi înainte, nu te lăsa, că faci bine, fă înainte, mă îndeamnă Ion Cristofor scriitor clujean U.S.R.", de viitor incredibil cu potențial real, impecabil, în ambalaj modern, cu bonus, deschis la nou, pentru noua generație de care-i nevoie/anevoaie, ca de Irina Petraş, să ne bucurăm ca de un părinte a luminii, un grijuliu, în mulți ani trăiască, e un confortabil, ca Eminescu!

"Hristosul patriei limbii române O.K. şi ce-i O.K., e iubire, ca... drept de a candida la fericire, cum zice dramaturgul dejan, din Coldău-Beclan, juristul Ştefan Mihuț cetățean de onoare a Dej-ului, super prieten cu activul şi strălucitul critic dejan Lucian Gruia, fiu de advocați iluminați, ca nepot a ineditului poet Bazil Gruia, care ni-l redă pe poetul şi filozoful Lucian Blaga genial veşniciei.

Doar vântul ce adie

şi cei doi, care sa mângâie,

în barcă, cu barca printre trestii gânditoare

întru răsărit de soare

cu dejeană binecuvântare.

Un adevăr, în adevărul de a fi,

în patria lui Hrisros limba română cu îndemână Eminescu

şi peste mână verde de albastru magna cum laude undă românească verde

după cum ni se deschide-n bunătate ca responsabilitate şi realitate laudă de zestre între zările albastre"sus nația!"

mai presus Iisus de moarte, România profundă şi mare de baladă,

de nemurită odă-legendă

cu fiecare mai aparte:

"cobori în jos luceafăr blând şi pătrunde păstor bând, în casă şi în gând"

şi-n dragoste  şi dor izvor de om în raze luminat, aur cenuşiu a strecurat luminat şi curat de Dumnezeu dat pâine şi pace, liturghie-n holda de spice şi roada de livadă şi

"viața-mi luminează", cu hrană pentru a ieşi din iarnă la colțul de iarbă,

care rezonează şi venerează sinfonic muzical național el'd'oro raportat la universal în mod normal monumental natural regal

fără egal pe plai de rai,

din raiul ce-am prin țară şi neam

ancestral astral şi punctual ca normal.

Inspirație şi metocrație, în cazul lui Simona care-şi talează calitățile ei de nivel foarte, în mai mult decât se crede, că-i cumsecade, că de la capăt până la capăt nu intră în probalități, că există o credință şi o speranță, că ni respirația prospătă, cu vitalitate şi bună dispoziție. Am nevoie de imaginație, de intuiție. Că la ce să confirme că am dreptate? Care-i momentul relaxant? Am nevoie să fiu eu. Are mână, logistică, are încredere, în ce face, cu performanță. Modestia e apanajul şi curajul, oamenilor, zice Maria Loga, o româncă din Gorj. Dacă sufăr de modestie, dar totu-i în omul bun, se cunoaşte la omul perseverent. Inspir dragoste de viață. Sufletul doare mai rău decât toate oasele la un loc", zice Ileana Vulpescu, om minunat drăguță, om zdravân ca gânditor superb, de rezistență, pe inima românilor.

CA UN FĂRĂ EGAL

Nădejdea Phonexului

e laudă de zestre

pe altarul soarelui

cu zări Eminescu albastre, din patriminiul național monumental raportat cum rar genial la universal ca un fără egal.

-"învesteşte în educația copilului şi nu în casa pe care o vei lăsa moştenire". (Teodor Dume); Luați aminte la colosalul, performanța, lui Simona Halep şi bucurați-vă înbunătățindu-vă imaginația, legat de Wimbladon, care a devinit din istoria noastră, e o realitate cu responsabilitate, o profesiune de credință din înțelepciunea patriei limbii române social-umane fără egal național, în drept de a fi.

Mărunțişurile-mi dau de furcă, că până una alta sunt luat în furcă, în furci claudine, socio-umane, că tu, cu scrisori către Eva, îngerul timpului, iubire cu gust artist altruist ridici mănuşa, ştafeta, ca să-mi oferi Nistor şansa de a îmbrăca cămaşa cristică a fericirii.

PENTRU TOT CE MERITĂM

Cu toate mărunțişurile am de furcă cu binele

adunându-ne binele,

că-s furci claudine socio-umane

a comediei umane Onore Balzac,

când nici lui Dumnezeu artistic nu fac pe plac, deşi natura se împleteşte, în culori de nelinişte, cu pragmatic şi logic

ca ofertă pentru tot a ce merităm ca artă.

-"Modestia e apanajul şi curajul de a se umili a oamenilor mari, temerari, cutezători, cu voință: cocostârc într-un picior- parafrazez pe Maria Loga (mai exact: -"Modestia-i apanajul oamenilor mari"), dar de ce le încovrig şi eu, în acest joc artist al vieții cu duh de adevăr? Pe cine înteresează că inspir şi expir dragoste de viață, ca-n Colț alb, chemarea străbunilor, Jak London, că la ce mi-ar place de proşti, de răutăcioşi şi de urâtul lor? (Da, da: "Sufletul doare mai rău decât toate oasele la un loc, se cocorează să-mi explice Ileana Vulpescu ca suflet nobil, înviorator, deşi eu nu ştiu ce-aş avea eu bun în aluatul firii mele, Nadia Comănici şi Simona Halep fiind pupile cu calități, excepții, cum zice Ilie Năstase/Țiriac, au impecabilul ei, are mână, minte şi totul e în/din ierarhia de valori catalogat, e de încredere, Halep, cu îndrăsneală, cu nivelul de joc ridicat, că-i punct țintit şi punct ochit, asemeni criticului şi istoricului literar Alex. Ştefănescu, un fain făinel ca Romeo-Ioan Rosiianu, ca un dobrogean renumit scriitor liric mare Desculț Zaharia Darie Stancu. Rosiianu are modul său de viață cu gust artist.

DE ROMÂNIE

Simona Halep un drept de bine

prin ce se cuvine garantat: stare de bine,

stare, un tare din parcare,

de Românie profundă şi mare

("cea mai mare fericire pe care o poți dobândi este de a şti că nu ai neapărată nevoie de fericire"-Jane Smith);

-..."cu glonțul patriei drept în inimă mă pot gândi c-aş fi mort de fericire".

Gândul mă duce, îmi zboară, la Dimitrie Cantemir, un scriitor şi academician vestit hățât de ruşi, l-au hățât şi i-au dat adăpost la ei în Rusia, că nu-i nici dracu atât de negru, cum îl cred oamenii şi aiasta se întâmpla după ce în țară la noi se ivise nişte încurcături, calamități, vicistitudini istorice... -"Bună Ziua, bine-ai venit printre prietenii facebook. O săptămână bună cu mici bucurii! Îmi scrie pe Messenger Antoneta Bagdasarian. Vica era mai repezită, mai fără splină,fără răbdare, că Vica-i-şi mai ieşea din țâțâni, din balamale, verbal. Vica era amărâtă uneori, nempăcată cu sine, deşi putea fi nemulțumită şi de mine, că n-aveam mintea brici, cum zici tu, Ben omenos, spicuit, aranjat, şi pus de ambițioasa Ming la punct: călcat, la tri ace (Ming era o femeie din țara lui soare răsare, un om finuț, care ținea la ordine, curățenie ca Vica o altă disciplinată...) Datorită prieteniei cu cu chinejii, ruşii n-au avut curaj să intre-n țară prin 1968, când invadaseră în Ceoslovacia (au încercat, dar încercările le-au fost zădarnice). Evra Gart: -"Nobleța sufletului se simte la omul, care te ajută, fragil cu un mic îndemn, omul care din neant renaşte, omul care îşi distruge timpul pentru a: te ajuta fără să-ți spună... de ce te ajută?"

Partea bună revolta mea, replica, răspunsul meu, în abientul care mă inspiră să scriu fără să ştiu de ce poetic (de ce, intrigă, de ce vin să mă amestec în vorbele acestui om emigrat în Italia?) Îmi ofer o şansă cea de a fi cunoscut, în sfințenie ca Simona Halep, pentru încântarea sufletului pretențios, în abientul plăcut, cu potențial, logistic, ca întru tandem intrând în vorbă pe facebook:

CU ARTĂ RĂSĂRIND DEŞI N-A APUS NICIODATĂ

Un mare adevăr de Luceafăr verde ca un măr

fără să-ți spună, omul:

de ce, pentru ce ?

(de fapt pentru ce să se justifice ?)

Evra-Grozăvescu şi Dumitru

e verde Nichita de albastru acest dezinteresat, de omenie , a nostru,

de ce cu cinste te ajută ?

în muncă cinstită şi cugetare adâncă,

uneori creeativ şi perspectiv, cu artă ?

răsărind mare conştiință, deşi, în propria-i ştiință

n-a apus vreodată / niciodată?

Nu m-am descoperit încă în strălucire (de ce să mă bucur, că ce însemn pentru omenire în demn?) Aiestea-s baliverne, tot ce-i legat de scrisul meu, că-n rest la ce şi cui folosesc culorile de nelinişte, atitudinea mea, debutul meu zilnic şi dacă n-am suporteri/ sponsori, deşi ar conta foarte mult, dar eu nu-s Simona Halep şi nici milionarul Ilie Năstase. Am învățat, mi-am învățat pătrățica mea, deşi mă întreb pus pe jar:

-"Ce însemn pentru societate?" mă întreb de multă vreme, plin de viață, mă întreb de o viață, că bombonind cu scrisul: -"cu ce rest sunt mai artist? ce plăcute surprize, benefice, fac omenirii? Adevărul nu mă va supăra zic eu acuma, dar ce voi simți emoțional numai inima mea... ştie, că cine ştie cât de afectat voi fi. În cultură e loc şi pentru toată lumea, chiar şi pentru mediocri şi nu-i nici un coşmar, că toți caută să umple golul, îmulțindu-şi talanții cu har, că care om n-a ajuns cu cuțitul la os, că au ajuns şi pe lună respirabil, nu-i aşa? Armstrong tot a murit, iar cei doi n-or trage pe dreapta? Muşchetarii americani au repurtat victoria lor şi e o onoare, că e un pas mic pentru om, dar pas mare pentru omenire şi asta nu e puțin lucru, ci un lucru bun.

Eu mă zbat, zbucium, inconfundabil şi superb ca peştele pe uscat, că scriu, scriu şi scriu iremediabil, ca să prind soare, că aerul, în zăpuşeală, e greu respirabil în dricul verii pe arşiță, deşi piesajul e fabulos, e de vis, pitoresc, bucurându-te măcar de natura obârşiei fără artificial. "Totuşi iubirea", cum să fiu ca nou, cu durerea departe, fără crize? Cum voi fi bine dispus, reabilitat şi-n plină ascensiune? Sunt afectat de ce am nevoie vizibil, dar cui îi pasă? Azi e Sfântul Ilie... Daniela Zeica Buzura cu totul în regulă, e o prezență înteresantă, o agreabilă ambianță, un partener literar, înmulțit, în har, chiar şi la un ceai/ cafea, televizată, deşi n-a găsit ocazie favorită să mă invite, nici neştiind că eu exist ca om, eu ca scriitor mai aparte fiind doar străduinței şi buneicuviințe a lui Ben Todică (nu cumva am vorbit prea mult despre asta, că-i da şi nu, strălucitor fiind acest concret Ben, căruia din cauza mea paparații îi dau câte o palmă fără să-l surprindă obtuzitatea lor, necuvința instigatorilor, care mai bag strâmbe, dar despre ce-i vorba, că nu-i scump la vedere ca Elena Udrea pe pământ românesc, unde, dragilor eu trăiesc fără cuvinte, dar inspirat, calm şi păstrându-mi cumpătul, dreptul de a fi, ca un parfum de nuferi, că eu acasă am confortul meu regal mai ales că nu-s sărac şi pretențios, în această loterie existând o alchimie de a scrie, în transformare nimic pierzând, ci din contră...). Aflu din Adevărul drama celor 5 românce, care au fost judecate la Sibiu, în 1895, judecate de unguri pentru că au purtat corcoade tricolore, iar, în 27 mai 1894 un grup de patrioți români condamnați în procesul memorandului. Antoneta Bagdasarian ca fiecare cu talentul lui: 
-"Vă mulțumesc, chiar nu ştiam de cele 5 românce demne şi mândre de nația lor, câtă transformare-n timp!

-"Bună dimineața! Eu dimineața ascult muzica, ce bine este acum, nu vreau să-mi amintesc câți ani am fost robot. O zi frumoasă cu mici bucurii!"

-"Bună dimineața, Oz! O zi frumoasă cu mici bucurii! (Observă, Ben, câtă cumsecădenie la această ființă minune, umană, o revelație, în competiția vieții).

-"Să ai parte de bine!"

-"Mulțumesc mult, apreciez!"

-"Mulțumesc pentru popas, mă bucur, că vă cunosc."

Maia Morgerştern şi-a profesat serios profesia de actriță a două culturi: română şi evreiască, îndrăgind meseria, dar important e cum te ridici dacă cazi, că aiasta ar fi un triunf zice, ea Maia, unică şi distinctă (munca nu ți-o faci cu văiecăreli, victimizându-te şi-ți pui în valoare talentul). Uneori, în neputința ta intelectuală nu reții ce-i relevant, ca primul pas a omului pe lună (uneori ți imposibil a fi om decent). Maia, Maria Emilia Ninel Morgestern o competitivă ca orice sportivă antrenată, că nici ea intrată în joc, viața fiind un joc, aşa cum zice cu-n salt deosebit, un evenument pe care ea-l promovează cu voință şi abnegație, încununată cu succes şi premiul european ca cea mai bună actriță de film, din ce ştiu eu Pavel Rătundeanu-Ferghete, omul din Cubicncuța-Clujului, ca om din elita cu mândrie națională, ca toată lumea cu rezultate socio-umane, cu o bază spirituală solidă. Ce rămăşag, cu cine să-l fac?

     - Nu trebuie sa faci ramasag pentru ca ai obtine o plagiere. Viata ta e o originala, o unica. Tot asa a fost si a lui Isus.

     - Te rog nu mă idoliza că-s un fir de nisip dislocat din adâncul mării roşii, a cărui nisip a fost văzut de soare când Moise şi Aron cu toiagul a făcut să se retragă apele pentru ca poporul evreiesc să poată trece Marea Roşie ca să scape de egiptenii care-i urmărea.

    - Ca sa-ti raspund vizioneaza te rog trei filme: Cetateanul Kane, Doctor ZIVAGO, si Fica lui Ryan. Dupa vizionare sa-mi spui doar care ti-a placut.

     - Cum să ieşi din tipar ? Cu parfumul de pe noi/din noi, e potopul după noi? ca exemplu pur şi simplu ca să dăm ce-i mai bun după un bun simț şi bun gust artist:

CA SĂ DAI TOT CE-I MAI FAIN

Maia Emilia Ninel Morgerstern,

în sânge pur sânge având cu stare de spirit etern, înviorător, cu dragoste şi dor, răcoritoare,

un firesc şi dumnezăiesc din izvoare viitoare

natural şi punctual ca mare actriță asemeni lui Simona fără eşec, în sport,

lumină în loc de întuneric, actriță competentă, compatibilă, în două culturi, cu o foame reală pentru performanță,

fenomen de iubire pe verticală-

şcoală de dincolo de şcoală, inteligent talent, în muncă insistentă, cu voință, perseverență şi cugetare adâncă

cu drum către premii, viață, dar de fapt cu: străduință, silință,

"pentru a face față,"

pentru că lupt provita să-mi urc crucea sus pe Golgota,

în stil nou, că ea ştie ce ştie cu omenie şi simetrie:

hristos şi luminos-Eminescu Făt-Frumos din lacrimi,

cu competență, în două culturi:

românească şi evrească: omenească, mană cerească, creştinească: firească,

fără nici o exchivare, dumnezăiască,

ca omul-om înflorind ca pomul,

pentu rod destinat dezinteresat aur cenuşiu strecura,

pentru norod şi pentru păstrarea echilibrului,

de pe drod,

ca om potrivit la locul potrivit național sfințit şi cumințit cinstit

întru râs, răsărit, de soare,

că nu-i puțin lucru să creezi în fuecare zi: sărbătoare

dând din sufletul tău tot ce-i mai bun,

tot ce-i mai eficient şi tot ce-i mai bun: moş Crăciun

ca un destin senin şi fain.

Nici americanii n-o duc rău. Dar bai e, deşi nu-s bătut cu pietre, dar noi amândoi suntem înhămați la o căruță, înjugați la aceeaşi car, dar cine-I "pocnid din bici pe lângă boi"... Dar parcă ne-am împotmolit amândoi în calitate, la mal cu valul pe val şi nava, cu bricul Mircea/ Speranța, vezi în "Cu toate pânzele sus" de Radu Todoran, bricul a devenit epavă/Evă, că nu s-a terminat de meşterit, făcut, că pur şi simplu: nici eu nu mai sunt inspirat şi nu mai scriu ce trebuia să scriu, ca şi cum n-aş fi citit Cireşarii, cu nişte muşchetari puşti şi nu mai pot da cu mine de pământ, înțelegi tu, maistre, că nu-mi mai amintesc nimic din copilărie ori ce naiba sunt dat naibii, fir-ar să fie! Nici tu nu scrii, ca şi cum te-ai teme să nu fii invidat ca pilduitorul Iisus/sau ce, e un de a şoarecele şi pisica sătul de boală şi muncă, deşi în cazul nostru doar scrisul e de bine, nu crezi bătrâne?

     - Nu stiu daca stii, dar moartea se anunta cand vine in fiecare om cu doi ani inainte. Sunt doua semne pe care ti le da: Iti schimba vocea, vorbirea si muzicalitatea exprimarii si al doilea semn; iti ingreuneaza respiratia, nu mai respiri cu usurinta dinainte. Lumea ignora aceste semne insa ele s-au dovedit adevarate in urma unui studiu american. Acesta e DOPUL !

     - Pur şi simplu, vorba lui Eminescu, tu, Ben, ai dreptate, ai propria realitate omenească, românească, (ekes filmele menționate de tine maistre, unde le pot viziona ca adevărat fan, cinefil?) Eminescu, care n-avea cultul personalității, dar pur şi simplu era extraordinar, popular, aşa cum şi mie bunica îmi da de înțeles "sfaturi prețioase", cum să fiu, chiar dacă gazdă, bogătan, ciuf, n-aveam să fiu niciodată, ci cum zicea ea popular, bunuc şi demn (-"Să fii Pavel, popular şi bunuc, cu oamenii, făcând şi serviciu de veterinar, doftor de marhe, pe potriva oamenilor, în măsura lucrurilor, în nevoia şi anevoia, cetățenilor fermieri, țărani mai domni") exemplu, demn de urmat, cum ni poporul nostru în stofa lui, aluat de lut, din lumina zilei de început, când Dumnezeu lucru bun a făcut, din lut, material, uşor de modelat, în dragoste şi dor la curți de dragoste şi dor, pentru că, Ben, bunule, pe noi moartea fără a ne preface: moartea cum ştii nu ne înteresează, chiar dacă ne hazardăm şi o zicem franc obsesiv, asemeni lui Eugen Ionesco şi Emil Cioran, că ne-ar bate ca o nenorocire, permanent la uşă, dar e o subtilitate filozofică, o farsă, o justificare aparentă, dar la ce să ne hazardăm ca nişte țânci în joaca lor cu reguli şi principii sfinte, fantesiste, dar noi cu moartea, cu ea țnând-o, cocoloşind-o-n brațe obsesiv, masiv, ca şi cum ne-am teme de cucona aiasta, deşi nedându-i atenție trăim mai tihnit, mai liniştiți, aşa că la ce să ne pancietăm şi complicăm existența în esența religiei, de a fi? Şi o culme a gândirii vine, în concluzie Teodor Dume:

-"Omul dacă ar avea şi o singură aripă ar zgâria cerul", dar bine, bine, tu la cugetarea asta, maximă, din inimă, cum şi cu ce argumente de viață, replici, ca un respiro responsabil, cum tu eşti capabil, Ben, de fapt, că moartea pe înțelepți nu are cum să-i tragă-n piept?

     - E tot Dracul cel care vine cu tricul inventand pompa de respirat si medicamentele chimice sa creeze impresia de salvare. Moment in care devenim incet ZOMBIES, exact ca bogatasii care au transfuzii cu sange de copil. Moartea nu o tragi in piept, ea transfigureaza performand inhumare. Pentru unii oameni nimic nu e scris, ei trebuie sa-si scrie. Asta-i ce facem noi!

     - Nu-i poveste, că-i aşa cum zici tu luminat, dar prin anii războiului, în casa într-o rână ruinată a lui Dânsu Măcărioaia-Crimunescu mai târziu în aceeaşi seară, după ce, în Hida pe la Piatra Dracului puşcaseră legionarii pe badea Gheorghe din Strâmba, îl puşcaseră şi după ce deştepții aieştea făcură zarvă la hora de la Viorel Ferghete, din şură îl luase cu haboca pe Mitru Dascalu învățător, în acele vremuri tulburi, în Sâmpetru-Almaşului, după ce-l smulseră din joc şi-l aduseră în casă la Dânsu Măcărioaia, batjocorit, murculit, vai, de lume, ìntru hal nenchipuit de un om sănătos la minte şi rănit de unul din ei cu cuțitul scos de la acest holtei din tureacul cismii, deşi nu făcuse nimic strigător la cer, dar ei îl hărțuiseră ca pe Iisus, lipsând doar suferința celui amintit atârnarea în piroane pe cruce, răstignirea undeva pe dealul Căpățânii, cei prezenți, eroii acestei întâmplări nefaste şi neverosimile stăteu în jurul mesei amuțiți, că gălăgia se potolise, dar căscând ochii, în obscuritatea luminii de lampă din cameră puteai zări pe o laiță ìntr-un colț ghemuit sub un lipideu țesut în patru ițe, vărgat, lipideu, cuvertură, pătură, care-o smulseră de pe unul din paturi ca să-l învelească pe nenorocitul ajuns în mâna lor hăpsână, cu pieptul înfăsurat, în ceva alb, iar pe un scăunel, în fața cuptorului la zarea focului, în razele jucăuşe ale focului, care pocnea ca biciul unui pogonici care-şi mâna boii la plug, se zărea o mogâldeață de om pe un scăunel ce-şi ținea în mână o scripcă, ceteră, pe care o scârțăia, lălăind şi din gură pentru băulaşii întinşi ceva mai devreme la vorbe dezlânate şi vărsând închinându-şi unul altuia paharele, mai mult din jumătatea poşircii, conținutului şi vorbele le erau încâlcite mai mult ne-inteligibile. Lălăiala celui cu cetera cu greu răzbătea larma, gălăgia, dezordonată, a celor ce îşi uitaseră menirea de om, aici la acest ospăț a deavolului, că a fi om e lucru mare. Pe vatră după cuptor dormea Persida fata gazdei, despre care lumea, gurile rele a satului, ziceau că-i toantă, fără o doagă, cu mintea împrăştiată, că n-ar fi în toate doagele, ci hârbuită şi din cauza ei puteai tăia lemne-n casă. Pe vatră la picioare Persidei dormea ghemuit ca o mâță care-şi alăpta puii, ațipise neobservat, că Domnişorul, Letu, un Ipu a satului nu deranja pe nimeni indiferent de ora nopții, când se furişa, strecura, în casa vreunui om din sat, din cauza frigului iernii nemai putând dormi în şură sub aşternut sumar ca Maştei care se cuibărise în Osoiu de prin Valea Lungă/Valea Hranii, oamenii spunând c-ar fi longiviv, cercetat, veniți, de la Bucureşti, chiar renumita Ana Aslan şi renumitul doctor...La scripcar, ceteraş, strigase careva dintre petrecăreți:

-"Nu ne cânta ca la înmormântare, Precista ta!" La urma urmelor oricum ar fi cântat, tot ca la priveghi era, ca şi cum s-ar fi cântat la căpătâiul celui care gemea pe laiță, chiar dacă nu dase încă în primire...

CU DREPT DE A FI

Observații din rigorile şi regulile jocului,

principii de biblii,

că ce faci tu, Ben, tu din dreapta tatălui?

că simțit mănânc o pâine cu tine, stare de bine,

cu pasiune şi înțelepciune, rugăciune Eminescu al patriei limbii române

cu bun gust, artist, optimist, cu-n plus de nebunie-copilăria, în simetrie duh de adevăr şi duh de vuață, conştiință, stăpână pe mine,

că-s prin tine inspirat înfruntându-mă, ietați-mă, față-n față

făcându-mi curajul, de cap, să găsesc, în scop scump: adecvata soluție, răsfățându-mă,

în omeneasca ecuație zi de zi cu drept de a fi "lauda" de zestre.

Un bine a binelui. Doar aşa ne ținem de clanța vieții fără a face piuretă, netrăgându-n piept, dar ştim oare noi ce-i important de zis grăbit insolent, cu tupeu, conciliant, transparent, în nevoia, care pune în discuție totul cu relevanță fără a ne complica situația, în imnoactul cu viața pâine de toate zilele cu demnitatea, în plin plan dându-ne seama ce-i bine, gândit aşezat, original, ştiind să trăim unii pentru alții impecabil, indispensabil.

     - Văd că nu o să putem dialoga prin vizionare si discutii a filmelor. Ideia; ca sa iti raspund la oful tau de recunoastere a talentului si importantei scrisului tau pentru generatiile viitoare si sa pun un bandaj pe suferinta ta este exemplul acestor trei filme si al autorilor lor. Cetateanul Kane este povestea unuia dintre cei mai bogati cetateni ai americii, film realizat in 1941 de catre Orson Wells. Filmul a fost considerat un faliment si i sa interzis sa mai faca film, ca peste vre-o 20 de ani sa fie declarant cel mai mare film al cinematografiei mondiale si de atunci sa zicem, de prin anii 1950 – 1960 si pana azi sa devina piesa de studiu in toate universitatile de cinema din lume. Orson Welles moare in 1985 sarac. Si-a petrecut restul vietii incercand sa demonstreze ca nu e inteles si asta e o mare pierdere de timp pe care o faci si tu draga Pavele asteptand sa fii recunoscut de cei in putere. Si Eminescu tot sarac a sfarsit si asta e soarta tuturor spiritelor libere si independente. Concluzia mea e sa muncesti in ideia ca tot ce faci este pentru tine si dragostea pentru natiune si cei dragi de langa tine. Rspunsul sta in relatia dintre tine si Dumnezeu, legatura pe care o pecetluiti intre voi.

Al doilea film Doctorul ZIVAGO dupa romanul scriitorului rus Pastarnac realizat de unul dintre cei mai mari cineasti englezi David Lean care a realizat vre-o 16 filme, toate capodopere in viata lui, premiate cu Oscar. Filmul a rulat cu salile goale timp de trei saptamani si urma sa fie scos insa datorita credintei unui distributor care vede/a vazut valoare in filmul acesta rularile au continuat. Dupa trei saptamani lumea a inceput din vorba in vorba sa prinda gustul filmului ca la urma salile sa fie arhipline. Acest film in final aducandu-i regizorului mai multi bani decat toate filmele sale la un loc. Iar ultimul film, Fica lui Ryan tot al lui David Lean a fost atat de criticat de ziaristi si specialisti incat regizorul sa lasat de meserie timp de 15 ani, a plecat in exil. Filmul e o capodopera, a luat Oscar pentru operatorie si multe alte premii, e un poem cinematografic, trebuie sa-l vezi, e de o finete rara! De aceia iti spun: Nu iti mai pierde vremea cu critici si specialisti. SINGURUL SPECIALIST E VIATA TA! SCRIE CU DRAGOSTE SI VEI FI FERICIT

     - Trimite-mi-le pe rând, câte un flm ca să le pot vedea şi eu. Ca şi eu ma voi stradui să-ți raspund non stop, că înteres am. Având înteres să ştiu prin oglinda filmelor cine eşti în fond, ce profund păstor bând ca un luceafăr din casă şi gând eşti atât de, în puterea ta.

ÎNTRU RĂSĂRIT DE SOARE

Un lucru pe măsura celui care a scris,

cinste, că-n frunte pus are cinstea fără apus, ca un Iisus,

o mândrie mai presus,

deşi propriul paradis,

în nedreptate prin nedrepții lui l-au proscris,

pentru ce pur şi simplu, pentru ce , în drept cu drag cu pasiune,

opera omnia de a fi a scris rugăciune,

în iubire cu înviere la adoua venire

surprinzătoare întru răsărit de soare.

Tu eşti omul plin de exemple,

un pilduitor Iisus,

care cerne răul, îl transformă în dragoste şi dor, de bine, trăind lumina de neghină ca să hrănescă cu mântuire albină, patria limba Eminescu, genială, română,

cu peste mână,

că-n dor nu-i nici greu, nu-i

nici uşor,

că-i în existență esență există şi excelență: câinii, care te latră

şi te-n hață de suflet/te ia peste picior pe vatra omenească, românească naturală

prin mioritica şcoală, iubire pe verticală.

P.S. eşti operat, ce mai faci? Dumnezeu să-ți ajute, sănătate!

V-a trebui să-mi folosesc asul din mânecă,

găsindu-mi echilibru în natură, pe arcă,

din faptul că mă simt bine

şi surprinzător fantastic depăşind toate aşteptările

de la curți de dragoste

şi dor cu pragmatic

şi cu toate depărtările

Citesc profesiunea de credință a lui Sofia Loren, care presupune special şi pentru mine ii umitoare, ca să am alegerea potrivită provita:

-"Înconjoară-te întodeauna de oameni pe care-i placi, oameni cu care poți avea o conversație plăcută, de la care ai ce să înveți." Ca un Darie: "să nu uiți Darie ! " că nu uit, ce-mi spunea bunica Nastasia, țin minte, că-i de luat aminte, că ea-mi spunea să mă însoțesc, să-i am în preajmă pe oamenii înțelepți, ca ambiental să-mi fie viața, pe măsura lor şi lucru îmi va fi bine făcut, că spune-mi cu cine te însoțeşti ca să-ți spun cine eşti, în fericirea dăruită şi celorlalți, ca să fiu demn de invidiat. Investim timp, răbdare, stăruință, voință şi conştiință pe lângă pasiune şi dragoste, că doar aşa ni se clarifică viața pe arcă, în biserica numită Românie, prietene, c-a existat şi există adevărul care-l distingem cu sentimente în sentimente, emoții, un miracol şi spectacol simțite şi observate sub lupă că ne vine de unde ne vine energia benefică prin cuvânt pentru drag şi sfânt s-o procesăm, că noi ca receptori receptăm, convingem ce suntem prin iubire, iubire, în dreptul de a candida la fericire cu înviere găsind în noi avântul şi echilibru cu a fi. ...vom trăi plini de bucurii, dar acestte vorbe: pomeneşte-mă, că voi trăi şi m-oi bucura de celebritate simțându-mă fericit, că-s iubit pe merit. Un manifest provita, că pomeneşte-mă, Ben şi voi trăi. Înteresant când omul e un liant şi asta e garantat, e un frumos a spectacol şi dacă podul s-a dărâmat, că alți români vor face altu mai făimos, mai mândru şi mai fără modru, degeaba mă întreb oare cum mi-a trecut timpul oare cum tinerețea şi ne-am uitat cum ne-a trecut tristețea, tinerețea şi ce-am devenit, dar oare ce suntem pentru omenire noi, că uneori destinul nu-i cum vreau eu, că Dumnezeu ne-a încropit dragoste cu năbădăi de vai în grai de rai şi de plai, dar puiule de România, că eşti înconjurat de iubirea mea cu viitorul prezent evident, ca un produs Eminescu, Iisus, inteligent şi genial ca o ciocolată amară de neam şi țară, că prevederea e mama înțelepciunii şi prevederea e paza bună, a doua natură a omului de-a Mioriței şi de-a Macii Precurate, ca realitate de templu Românie cu temelie de folclor de dragoste şi dor şi ce mi mie mai drag pe lume, că te iubesc, fiule, te iubesc firesc din inimă, că fără egal eşti om de seamă, în cultura a două minuni. Minunat şi adorabil, un impecabil cu ceva mai mult profesionist, artist, o realitate de poveste din existență, care nu deranjează, dar Ben, unic, eşti unic, în lume, dai o imagine pentru cine înțelege ca tine, cu/în subtilități cu poziție că uluitor eşti entuziast şi un generos cu avengură distinctă, genial, din punctul meu de vedere, cu vedere şi putere de dragoste, cu năbădăi de rai, că ți lumea, omenirea mai dragă; prin asta vrei s-o înțelegi ca un Socrate, unul pentru toți şi toți pentru unul cucerindu-ne. O stare de spirit specific cu generozitate şi emoții, în socio-umane ecuații a unui cu proiecte şi un frumos generos fără precedent ca performanță şi ca geniu național, Eminescu albastru astral al nostru, pentru unii nebăgat în seamă cu toate că mie şi ție ni drag, că-i ce ni nouă mai drag pe lume ca nume şi renume în lume, un drag şi un sfânt pe mapamond: dragoste şi dor profund, deşi suntem bulversați că nu-i Eminescu un cult: național raportat ca "el greco" - casă de piatră raportată templu pur şi simplu cu "sus nația" la universal, că-i un inteligent important evident veşnic prezent, actual existențial, în karma de om: om-poet şi poet-om-dom, că Eminescu e fără un egal național pe plan universal ca aspect om absolut infinit de poet apropiat concret de obiect. În culmea obrăzniciei, cu o dragoste cu năbădăi, cu ochi buni şi ochi răi, după Chira Chiralina: Corina Chiriac a lui Chiriac, că: de ce n-am căuta pe Eminescu, pe picior de plai şi gură de rai printre dulăi buni şi răi, cu iz de România, cu câini buni şi răi, că ne umple cu energie ciocârlia, care ştim: ară mănos glia şi noi ce ştim că respiră: nobil şi sublim, că nişte reguli restabilim, în timp şi spațiu? Aşa: de ce n-ai căuta pe Eminescu ca o dovadă a existenței, că prin el existăm ca esență şi excelență, în univers de vers fără pervers în logică pe arcă, în casă-biserică de cogito, dubito, ergo sum ca om? Cultura e domesticirea sălbăticiei din om/tu, Ben, ce altceva vrei să zici?

     - Cultura e inaltare! Asta ne deosebeste de animale.

     - Prin cultură eşti lumină sfântă, artă şi pavăză pe drumul meu, că înlături ispitire, pentru a candida cu binecuvântare, ca un alin pentru a mă bucura de biruință ca să ajung unde-i de ajuns, ca să-l am pe Iisus deplin senin şi festin. Scrisul îmi dă forță, o sănătate de fer şi caracter şi e oglindă a ceea ce suntem ca provocare  şi iubire, cu timpul ce-l petrecem, în spațiu având atitudine, că esența de a fi excelență, în existența de zi de zi contează. În lumina obscură, funebră a lămpii se petrecea un spectacol greu, cu dificultate de descris, că-n acea atmosferă, unde musafirii, muşterii lui Măcărioaia bâțâindu-se unul către altu ciocăneau ulcele pântecoasă şi era un teatru burlesc ca din 'Suflete moarte' cu-n burlesc filmat parcă cu încetinitorul, chiar dacă cetăraşul lasciv, lălăia ca de înmormântare:

-"Să trăieşti mă vere, că nevasta multe cere... " fără nici un chef, lălăia adus şi el de la horă odată cu Mitru Petrule dascalul înjunghiat smulgându-i din tureacul cismei lui Mitru, Dumitru, propriul cuțit... În casă după cuptor pe vatră ațipise, adormise, Persida, fata gazdei, fecioară despre care gura satului zice verzi şi uscate, c-ar fi zurlie, că n-ar fi chiar în toate mințile. La picioarele ei sta domnişorul, Letu, ghemuit, la masă în jurul ei holbându-se parcă unul la altul stăteau muşterii şi prietenii lui Dânsu uitând a fi oameni de omenie şi întreg tabloul aiesta părea de priveghi, de la Ospățul Deavolui lui Pavel Dan şi deabia se înoda dialogul din care aflai ce s-a întâmplat în inima satului:

-" Ce tămbălău am mai făcut, în şura lui Viorel fătu, cu joc de oameni! Cum l-am scos de fain din mulțimea de oameni pe dascalul satului, fițingău ce juca sub grumazu, gârliciu, ceterii!".

-"Îmi place şefu' cum i-ai smuls cuțitu şi cum l-ai înțepat la grupa sanguină," zice un altul dintre aşa zişii oaspeți a lui Măcărioaia - Criminescu.

-"Ce au mai înmărmurit jucăuşii, pițiguşi când am puşcat mai ales văzându-ne costumați ca: soldați, militari..."

-Faină muiere a sărit, mă! în leje muiere a sărit smulgându-şi poalele sărindu-i învățătorului într-ajutor ca să-l lege pe Mitru ăsta oprindu-i scurgerea sângelui! În zarva aiasta nici n-am băgat a cui a fost precista ocrotitoare, dar ce picioare mândre, Iisus Hristoase, Doamne, că între ele s-apucăm n-ar fi fost nici un păcat, dar când, că noi ne-am prostit cu altceva, cu ceva urât... - îl luă gura pe dinainte pe unu Şerban a lui Ciotric." Schimbăm aşa uşor nălucile, ca să prindem ştiuca încredere cea mai mare, cu intuiția de pescar amator/ hoinar, drăguță? Chiar aşa cu ce mai schimbăm o vorbă, mai sofistificat, mai cu ce contează, ca să nu ne tragă-n piept, peştişorul de aur, având stil şi păstrându-ne atitudinea cum vrem, dragă la marea mea, că mi dragă ca lui Fuego naturel, franc fain-făinel, sincer, ni dragă marea şi țara mea, fără a risca în corectitudine si cu-n rar cu înțelepciune fără limită, că Eminescu e un record spiritual, autohton şi monumental tradițional autentic, un fără egal național raportat la universal ca un lucru foarte bun internațional.

     - Tot ce am avut ca filozofie in perioada comunismului este clasificat ca limbaj de lemn. Din punctual meu de vedere acum lumea avea un nivel de educatie si emancipare literara mult mai ridicat decat azi prin care sa inteleaga sistemul de viata. Sub aceasta scuza negam trecutul si trairile parintilor nostrii, a intelepciunii si perceperii creatiei. Limbajul de lemn de atunci ar putea fi interpretat azi ca poezie a trairilor in comun. Capacitatea de a misca constiinta cu alte mijloace/mecanisme decat de cele din vest. Faceti revolutie! Revolutiile sunt pentru prosti pentru ca nu sa schimbat si nu se schimba niciodata nimic ci doar stapanii din scaun, cei din spate ramanand incontinuare sa traga franghiile din umbra.

     - Limbajul de lemn e o vorbă,  un mod de a ascunde adevărul şi autenticul, un mod de viață mai just şi mai altruist chiar dăcă traiul bun ne era comunist, optimist, aieştea cu speciale omorând fără rațiune conducătorul iubit, din invidie şi teamă că-i va lua la rost pentru ce n-au făcut just, cinstit şi bine, care azi, drămuie reguli şi principii de biblii, că-s iliciți, plini de bube-tumori canceroase, cu economia şi cu tot ce vreți la pământ cosmopoliți, chiar unii minusculi cântăre, care cântă nu mai cântă în română ca şi cum noi şi limba română n-am exista (Eminescu te întreb înghesuit de neisprava unor cosmopoliți abuzându-se de neologisme cuvite din limbi străine, ca şi cum noi n-am fi români coerenți cu o strategie națională şi globalizarea ne-ar fi înghițit personalitatea şi distinctul național şi tradițional, cosmopoliții fiind în vogă azi nenorociților, la modă ce faceți nemernicilor corupți şi corupți şi adevărații români de ce-s pe nicăieri, fără starea de spirit necesară, ca atare Eminescu, Ben, ca ce a scris romanul 'Geniul pustiu', în ce privință ca esență şi excelență de deşteaptă-te române ne atenționa şi avertiza ca bun român, cum rar era luând decizii juste, cu stare de spirit pozitivă şi plin de acțiune provita, patria limba română, pentru o viață bună cum nu fu/fu pe la noi cu mulți fluturi de mătasă, cu instabilitate şi râturi, urâturi, de mătasă pe care calul le lasă nu le paşte, că-i multă jale Bacovia cu galben, plumb şi crud, la noi acasă?

     - Limbajul lui Ceausescu este un limbaj de lemn, e limbajul sistemului din care venim si de care tot fugim si ne ascundem, il luam in ras, in bascalie si facem bancuri. Fiecare oranduire are un limbaj characteristic. Limbajul de lemn a lui Trump este dedicat ca sa seduca masele americane, in aceiasi masura in care Ceausescu o facea cu ai lui. Limbajul presedintilor este inima/firul ideologiei care ne conduce. La americani schimbarea presedintilor tot la patru ani nu schimba limbajul de lemn cu nimic ci ei doar adauga o extra mireasma personala,  nivelul/ orientarea lor de educatie, e doar o variatie in plus. Toate tarile lumii folosesc limbaje de lemn. La presedintii pe viata crimele se aduna la cei alesi pe termen se impart ca sa fie mici si sa fie ascunse usor.

     - Era un mirific şi un specific pământesc nestalinist, ci artist şi românesc, Nadia Comănici, azi nefiind la standard Simona Halep, patria grai de rai limba română motivată, artă , performanță şi conştiință. Unii cântă în altă limbă, deşi nu asta-i limba vieții, rostului lor şi ei mare scofală evidențiațind limba altei, țări, națiuni, nu a celei auhtoane, autentice, că aşa şi astfel ne vindem țara, neamul, chiar pentru firmele unor magazine neavând cuvinte din vocabularul, dicționarul limbii române neargumentat şi nejustificat, ca nişte corupți şi cosmopoliți ce suntem, că aşa-s unii până-n măduva oaselor nişte neisprăviți. Ne impun limbajul lor mârşav. Ajutăm pe globalizatori în globalizarea lor contra firii şi omenescului românesc?

     - Romanii au fost intodeauna blanzi. Limbajul de lemn communist a fost impus de Moscova. Ceausescu era om simplu si nu-l pricepea prea bine sau chiar deloc fapt pentru care cultura literara si a celorlalte arte si talente de orice camp s-au dezvoltat liber si chiar la un inalt nivel in aceste directii. Romanii din toate domeniile au avut posibilitatea sa se manifeste liber in creativitate si camp spiritual, chiar fiind mai sinceri in dialogul lor cu Dumnezeu in comparatie cu religiile din vest care aveau scop strategic bine definit in ideologia capitalista atat militar cat si economic, (lucruri necunoscute si fara interes sau importanta pentru micii comunisti).  Capitalismul in schimb controleaza totul pana la mica expresie/intentie de libertate si zbor suveran al constiintei, te obliga si pune limite si bariere in toate aceste directii fiind considerate privelegii ale celor bogati. Educatia, sanatatea, accesul sunt fraie de control si exploatare, limitare, neliniste, disperare, saracie, inrobire catre a te transforma in rozatoar/consumator. Totul e superb controlat, lucru pe care doar in vis si l-au putut imagina vreodata comunistii. Poporul roman a cunoscut emancipare in gandire si analiza prin literatie, sa educat artistic si a crescut in constientizare de lumea si mediul in care traieste. Puterea creativa si schimbarile pe care le-a adus tarii in 5o de ani demonstreaza nivelul inalt de constiinta si libertate spirituala. O intreaga populatie care credea mult mai sincer in forta divina decat prefacatoria cu interes financiar si inrobire a maselor. Democratia a distrus azi limbajul de lemn vechi si l-a inlocuit cu cel nou din cioburi de sticla. Un limbaj liber, necontrolat si erodat grammatical sarac sau chiar mort. Emanciparea textului si al adevarului e privelegiata sau lipseste.

     - Tu ai o stare de spirit bună, propice dialogului nostru... tu eşti sporit, în vorbe de premiu, ca şi cum mi-ai citi, că pe unii nu-i doare capul/problemele celorlați nu i-ar înteresa că lui îi convenabilă situația, deşi cu toții am merita ce-i mai bun ca trai, mai mult decât crezi.

     - Crezi ca sunt normal ca ma gandesc la asta? Toti specialistii din Romania rad de trecut folosind eticheta: Limbajul de lemn.  In concluzie LIMBAJUL DE LEMN e doar o masca si ea exista in toate societatile pamantului folosita ca sa ascunda uratenia si inhumanitatea ideologiei. Deaceea e bine sa citesti MERELE TARANULUI Pavel, pana nu vor fi scoase din rafturi de catre noii paznicii ai noului limbaj de sticla sparta. Povestea omului sarac poate deschide mult mai multe usi spre maturizare, intelepciune. Cand povesteam cu babele seara la claca sau la mancat seminte, la colt de bloc ramaneam cu urechile ciulite si gura cascata pentru ca vorbele lor te transportau. Ori un academic cenzureaza prin tot felul de semene/simboluri literar/artistice ADEVARUL  pentru a-si pastra scaunul si pozitia puterii. Timpul trece, ne ascundem, ne punem masti si apoi murim si nimic nu sa schimbat in destinul nostru, adevarat divin din care suntem cu totii parte. Ne punem mereu in scena si ne vindem neadevarul despre noi, pretindem ca suntem cu mult mai mult, orice altceva decat suntem. Chestiile academice, jargonul/ limbajul sunt smecherii de ascuns adevarul. Cum vrei sa le numesti, sa le spui cand esti incontinu cenzurat si chiar impuscat daca continui, in fond pentru apararea adevarului si a descoperirii lui traim?

     - De ce m-ai teleportat, în ştințifico-fantastic, fără a-mi fi ghid şi să-mi traduci vizinea ta, că fără a-mi explica cum să ştiu unde vom ajunge, în, cu călătoria care o facem, ce să descoperim? Unde mi acasă, ce am la temelie ca oameni, trestii gânditoare, care sunt mai dificile, dar ca spirit pozitive, că-s făimoase prin autenticul drept de a fi dând tonul unei vieți viitoare? Nimic nu-i interesant ca folclorul şi gama lui diversă, în paleta largă de fantastic şi tradiții omeneşti, româneşti, ca-n poveşti, legende-ispirescu, mai eco-sănătoase ca tot amalganul care nu ne duce la pace, ci la stres fonic şi la război zombi, mizerie şi decumarea economiei creeind socio-umane crize, găuri negre falimentare în bugetul generos doar în promisiuni că se măresc pensiile, salariile şi se micşorează produsele de hrană, de consum destinate poporului. Gândeşti dacă o faci ca un bătrân ramolit fantezist căzut în vergea, în acreala oțetită a merelor pădurețe fără iz nici măcar pe departe Eminescu cel al patriei limbii române fără egal de mândru şi de fără de modru natural-național verde de albastru din tezaur-patrimoniu național al nostru.

     - Am avut un sistem de educatie al mintii si intelectului genial in vremea comunismului care nu se practica, nu e la moda in capitalism azi, un capitalism gelos si egoist controlat din umbra. Datul/lovitul peste bot al omului de catre autoritati, profesori, parinti etc. toata cenzura si controlul demonstreaza ca duc la indobitocire. Priveste imprejur si vei vedea ca suntem inconjurati de  nefericiti, de zombies care alearga cu nasu-n virtual. Gandirea pura/curata e a nebunului sau ingerului nu a omului de rand care de cand a muscat din mar a ajuns sa fie imbuibat/inundat de activitati si ingrijorari cu mii de intrebari pamantesti. Nu mai inteleg intelepciunea. Ne-am specializat atat de bine in domeniul “nostru, EU” incat nu mai avem interes comun. In Parlamentul European toti invingem in argument. Avem scule de izolare in tolba multe, nu de unire. Pana azi credinta si iubirea ne-au tinut. Deacum incolo vom fi trasi spre prapastie precum lupul turma de oi, o stranguleaza pe una de gat, sangereaza, asta lasa urme iar restul o urmeaza. Acestia suntem noi azi, trasi de lupul din umbra. Cum dracu ne-au prostit astia cu bani? In loc sa crestem ne-am covrigit.

    - Iată omul, provita, manifest cum rar drept de a fi. Iată omul, care a surprins dedesupturile, şmecheria unora de a ne prosti şi deruta, dezorienta, pe drumul patriei limba română. Cineva de cândva acolo sus undeva cineva ne iubeşte.

     - Ceausescu striga SUVERANITATE, Trump striga GARDURI dar e acelas lucru = PAIE LA CAI cum zicea tata.

     - Şi tatâtu nu trump aiesta e mai cu ochii în pâinea şi pacea lumii, dar ce ştie pleava, gozul ascuns sub preş ca civilizație, în trombă ca stare a binelui ? Ceauşescu era un bine crescut al nostru, care ştia de neamestec a altora în treburile interne şi de tot ce e mai pocnind din bici... Cine să ştie, că Letu, un fel de Ipu a acestei povestiri mere pădurețe, un strigător la cer pentru ce vrea să scoată eventual, în evidență servind omenirea şi integrându-l şi pe scest personaj, în narațiunea noastră bazându-ne pe faptă, cine-i acest domnişor, înțelept a satului fără a declara penibil că omul e implicat în acest revoltător, care se petrece, în rază de soare luminat a satului, că era om din afara vreunui clan că era loial satului, dar independent de ce se întâmpla, în sat, dar culmea el, nu lucra în bătătura lui, că ogoarele lui nu erau semănate cu grâu, cu cucuruzi, mălai, aşa că de unde neghină, tăciune şi buruieni, aşa că nici boii nu-i mureau de foame, vacile, bivolii, nu loveau cu piciorul şuştarul plin cu lapte deabia muls putând chiar să i se piuiască batjocoritor:

-"Condratu îi om bun,

coseşte iarbă la Crăciun

şi strânge fânul la Bobotează şi nici o vacă, vită/oaie, nu iernează

(ca atare n-are de ce dă cu stângu'-n dreptu'?).

Şi Letu, domnişoru aiesta, să n-aibă de ce supăra pe strigătură-satiră, pamflet ironic, că apropo: prin podul casei lui, casă, care era casa cucului, deci, în podul casei puteai urca şi umbla fără lămpaş, fără lumină, că n-aveai cum te lovi de slănină, de pecii şi cărnaț..., ba fix-pix puteai să umblii desculț, că nu călcai pe grăunțe, dar ca o eroare li se părea că acest holtei avea "hodihna" vântului, că casa lui era, dacă ar fi avut una, putea fi una de pomină, că povața lui era bună, ideală, ca a fătului Viorel Ferghete un creativ, un impecabil... El era necesar, o mână de lucru şi un nelipsit din casa sâmpetrenilor, ca Domnişoru, Nichita Oliver, din Osoiu/Pop Maştei, de multe ori înlocuind bărbatul concetrat, plecat pe front/la pădure cu lemne uscate ca să aducă lemne verzi ori la moară ca să schimbe numele la grăunțe...., că Letu era un neprețuit pentru linişte şi relaxare, era o mână de lucru fără simbrie, pentru un blid de linte, mămăligă cu silvobiță, magiun, cu mujdei, brânză/ lapte. El neavând ce pierde ca unchiu Iacob, a înălțat tricolorul într-un vârf de brad, dar ascunzându-l Viorel sub o cadă întoarsă cu gura în jos el sub cadă, răcitor, stând pe un scăunel, în temniță, beci şi ungurii şi nici nemții nu-l dibuiseră, că oamenii, sătenii, erau secreți, aveau lăcat ca-n cazul haiducului Duliş/Ionaş Zdroba, care evadase cu o maşină de pe front. Aşa cum a putut să trăiască tata păstă vale, la grădina Ursului, într-o căsuță joasă de bârne şi lipită cu lut, argilă şi murluită, spoită, cu spoială mneruie, albastră, chiar dacă casa era arăzămată cu bârne ca să nu se înhâie pe cei 11 prunci pe Maria Sanişte Druhora nevasta învățătorului Rătundeanu-Ferghete, străbunicul... (țiganul Heteş Iosif, fierarul, căuaciu' din Ciubanca zicea de "mneruială-galbenă", că i-ar fi murit câinele de sandolină -"mneruială galbenă..." țâpată de un rău-voitor peste cadravele oilor şi câinii hămâsiți, flămânziți se înfruptau cu poftă din carnea cadaverică...) Unii ar fi băgat soarele în casă cu lipideul/ covățaua, ar fi pescuit luna din fântână cu cârligul, urcă nucile, în pod, cu furca. Fiecare face cum îl taie capul, că ştii tu capul face, capul trage... că şi câinele când nu mai poate de bine, turbează de mult bine, iese la drum, buimac şi i se fâlfăie, că şi apa mică, în apa mare se varsă şi banii la bani trage, că cine are va mai avea, iar cine n-are şi cât are i se va lua... (unii zic, c-ar fi vorba, nu de avere, ci de minte şi Gusti lăptaru, pocăitu încotro ca ceva în sensul aiesta, deşi eu ştiam ce ştiam de la bunicu Viorel Ferghete, de la fătu, c-atunci când ziceam că-s nepotul lui Viorel fătu, sâmpetrenii mă întrebau:

-"Tu, eşti Pavel, copilul ăla mai mare a lui Dragomir, bată-te norocul, să te bată!" Eu nu trebuia nici batăr, măcar, din cap să dau/din umeri recunoscut din umeri să mişc cumva indiferent, că dragii de consăteni m-au recunoscut poma cui eram, din grădina cui... (feciorul lui Dragomir şi Veronica, doi săteni plecați pe lume pe la Leghia şi apoi în Aghireş-Fabrici, cu ocazia forțării oamenilor de a se înscrie în colectiv, că era înscrierea sarcină de partid, o influiență de la mojicii ruşi, dar ştiu eu tot felul de lucruri de la A,B,Z, omega şi alfa, c-aşa ne era osânda să devenim ce în fond nu suntem, dar au vrut alții să fim cum şi acuma ne vor corupții şi globalizatorii, imperialiştii aieştea cosmopoliți, care celuiesc, ademenesc, pe de-ai noştri, cumpărați uşor cu bani peşini/ori cu promisiuni deşarte ca cei 30 arginți dați lui Iuda..., coiot/om cu două fețe, uns şi cu vaselină.) -"Ni se întâmplă ce vrea Tatăl Sfânt" e curios ce zice Luminița Anghel, c-ar fi zis tată-su (şi-i de observat, Ben, că la oamenii mari Dumnezeu e o bază, că se crede în Dumnezeu şi nu se ruşină s-arete că ei, distinşii, personalități imense, coloşi, în istoria culturală din secolul trecut, din mileniu trei, mileniu trei, cred, se crede, în Dumnezeu, în Tatăl Sfânt şi aiasta se vede în lucru lor bine făcut), că aceşti nebuni, monştri, nu-s fățarnici şi nici prea mult sau prea puțini într-o ureche, după ureche, că ei sunt un eveniment- oameni ai timpului şi vieții noastre de acum, ți clar, în clar, Ben, băiatule, un om şi tu pe măsura lucrurilor, că nici tu nu încurci: ițe, peteici, frumusețe cu noblețe amestecată cu bunețe de pistolar/de zombi eccetera, eccetera...? Nu-mi pare rău că te-am cunoscut ca foaie verde de România, că tu-mi oferi să-mi trăiesc zilele şi nopțile preocupat să-ți scriu, să mă destind cu înşiră-te mărgăritar al cuvintelor a graiului patria limba română-Eminescu de acuma şi dintodeauna mai alfel decât Eftimiu/Ali Baba şi cei 40 de Ispirescu din legendele şi basmele românilor... că e un firesc din dumnezăiesc, drept de a fi fericire pentru ceilalți datorat lui Vica, un înger îngeraşul meu ce mi l-a dat Dumnezeu, că noi existăm pentru a ne gândi la Dumnezeu, la Viitor!

     - Nu-ti fie teama Pavele ca de murit toti o facem. Cel mai greu e sa spui adevarul si sa nu uiti ca tot copil esti in templul daruit care imbatraneste si putrezeste dupa retragerea sufletului. Prin trup simtim viata lumeasca! Popa trebuia sa ma fac. Si eu si tu.

     - Multora nu le place minciuna, dar ce fac pentru a o înlătura alături de incapacitate, de ororile, din viața noastră? Restabilirea ordinii şi disciplinei era o necesitate. Ghemuit la picioarele Persidei, pe vatră era Letu, ciuful satului după unii suțin unii, care nu făcuseră nici un bine pentru obştea satului, fir-ar să fie! Unii mai credeau că-i un om de batjocură, bun de luat în râs, unii nici măcar cirindu-i sufletul, ca să ştie cu cine au de a face, că lumea era lume de când lumea lume, deşi el nu-i pretindea nimic (nu pretindea nimănui să se poarte cu mânuşi cu el şi parcă el se simțea mulțumit de tot: -"arăți bine a naibii," de câte ori nu şi-a reproşat acest a lui Pasvanti despre care sătenii nu şi-aminteau dacă a venit de undeva/ dacă-i de-acole din sat? Dar atunci de-a cui e, cu cine dintre ei e neam? -"Nimic, nu-i atât de simplu", a pus capac la toate Letu capac. Pe cine, de ce înteresează?). La început de după cuptor a prins şi era atent la tot ce se întâmpla, dar apoi ostenit şi toropit de căldura din casă ațipise şi se odihni fără a fi deranjat de larma fără noimă din încăpere, că făcea ce făcea să s-arate indiferent şi când careva dintre săteni îl ofensa, călca pe nervi, ca broasca pe coadă, broască care replica orcăind: uac, uac! El ca şi când nimic istoric, de pomină, nu s-ar fi întâmplat. E adevarat ca Causescu a avut un limbaj de lemn?

     - Pai si Trump are tot de lemn, si Putin tot de lemn si Merkel tot de lemn pentru ca toti repeta lozinca partidului lor. Nu ati fi vrut ca Ceausescu sa strige Jos Comunismul ca lmbajul lui sa devina democratic. Democratia insasi e tot un limbaj de lemn pentru ca si el se repeta si bate apa in piua. Toti indivizii au limbajele lor specifice de lemn. Cand ii spui unei femei ca e frumoasa e tot un limbaj de lemn daca minti. FAPTUL CA Theresa May tot ii TRAGEA/striga incontinu in presa si parlament cu otravirea celor doi rusi in Schiphol de catre Putin (cand toata omenirea stie ca nu e adevarat) tot limbaj de lemn se cheama. Asta a fost limbajul ei de lemn, prin asta se va identifica in istorie cum la fel democratii din america cu amestecul rusilor in alegerea lui Trump.

     - Unii nu relaționează, nu-şi descarcă tensiunile, că în valorile paroximale, confirmând că există crestând băncile-n parc, şi alte acte de vandalism, dar e grav, nu e, ce se doreşte de la semenul nostru, când patologicul acesta e intrus şi omoră, încălcând bunele maniere prin sadism, aiesta din cauza obrăzniciei lui se departă de celălalt, şocând, că nu respiră cu relele tratamente vinovate alături şi cu stupoare, nu respiră unul lângă altul, lângă celalalt şi ca atare n-are statul de a fi om.

     - Frate PAVEL, Frumusețea cuvintelor tale sunt asemenea firelor de busuioc ce sfințesc cu apă sfântă/limbă dacică, sufletele cititorilor de azi și de mâine! Cu dragoste și frăție, Ioan Miclău Gepianu

     - Tu te de dezpovorezi din propriați lumină, în dreprul de a fi zi de zi lumină ca să ne dai, Doamne, Ioane, din propria-ți lumină: speranță, hrană şi credință, pentru a ieşi alduiți ca mană cerească la colț de iarbă din greaua iarnă ce omenia ne apasă, pentru a ieşi socio-uman la liman cu viața ce ne fu frumoasă, să ieşim nobil şi subllim, în/la țara făgăduinței Canan, ca un Eminescu ce-l am laudă de zestre, floare albastră a noastră: laudator temporis acti, magna cum laude. Da, că ia aminte şi ține minte: Cineva de cândva acolo sus undeva cineva ne iubeşte.

     - Dragă Benule, insfârșit, am reușit să citesc eseul bine gândit și analizat al frăției tale, ”Regurgitatea limbajului de lemn” precum și la blogul dlui. George Anca, unde se publica și despre ”Teocrația Ortodoxă moldo-valahă”. Lumea e așa cum este / Și ca dânsa suntem noi /(M.Eminescu), adică Omenirea. Crede-mă Benule, am rămas înmărmurit, și observ că din nou, gândirea din analizele tale sunt bine fixate in zona Adevărului, de actualitate. Strădaniile din scrierile lui Viorel mi se par destul de îndepărtate dacă nu chiar demodate. Cel mai mult mă atrage această metaforă cu regurgitarea, acel râgâit venit pe cale bucală din stomac, dând ușurare parcă sănătății, la fel cu acea limbă de lemn, populară dar și înșelătoare, însă ca o regurgitare pentru mulțimile simple, dând acea eliberare gândirii, chiar dacă regii și președinții din istoria Neamurilor, erau de multe ori înșelători vorbind în grai popular, dar niciodată n-au ajuns ei să stăpânească definitiv. Apoi, da ”ce dracu” tot facem revoluții, când de regulă sunt luptele pt.scaunele domnilor câștigate pe sângele dezorientaților și mințitilor, folosindu-se de milenii, și la toate popoarele această ”limbă de lemn`, ajunsa si la comunism si capitalism si se va continua fiindca Omul nu e perfect- iar religios foarte putin, de aci si imperfectiunea va continua! Tu ai o viziune cu multa claritate Benule! Cu drag si multa pretuire, Ioan

     - Lui Letu nimeni nu-i cerea socoteală, deşi într-un târziu a nopții, nu se şti la ce oră, nu băgase-n seamă cântecul cocoşului simțind frigul, că se răcise-n casă, focul se stinse, că Dânsu Măcărioaia nu mai băgase lemne pe foc, deşi noaptea lungă de iarnă, neterminabilă parcă era rece, chiar geroasă şi la un moment dat Letu se trezise, în casă, unde adormise tot, în dezordinea parcă ştiută, care ca om o refuzai s-o crezi posibilă într-o casă de om. Letu, deşi îmbrăcat, într-o ținută decentă, cu un comportament de om se băgă în aşternut lângă Persida fără să-şi mai bată capul pentru moment unde, în ce rai, la cine-n casă e şi dacă gazda e/nu e acasă, că de visul urât nu-şi mai aminti, fără să facă furori o îmbrățişă pe fata nenuntită, deşi doar când fata somnabulă se trezi strigând: -"Dă-mi tată zestrea, că mă mărit", Letu se desmetici dându-şi seama unde, la cine-n casă se afla şi de fapt care-i scopul lui aici, tebuind să salveze pe Mitru dascalul satului batjocorit de aceşti nebuni, legionari... Ieşi din aşternut şi trezi pe bătrânul ceteraş octogenar şi-l îmboldi de necesitatea de-al lua pe Mitru lungit pe laiță şi să iasă din acel vespar de criminali (între timp Persida recăzu din nou în somnul ei adânc chiar uitând de mângâierea de care avuse parte, că multe întâmplându-se întâmpla, în largul lumii). Ceilalți şi ei trăsniți de beția cu vin dormeau şi ei duşi, prostiți fără grija că se poate întâmpla ceva care să le dejoace crima. În zori bețvii din casa lui Criminescu, Drăgan, ieşiți înfrigurați afară să vadă pe unde-i Mitru, ceteraşul... pe întinsul de alb imaculat a zăpezii au văzut urme de paşi ce se depărtau către creasta de deal unde se părea că cerul se uneşte cu pământul, că domnişorul cu ceteraşu improvizaseră o targă pe care-l puseră pe Mitru..., care mai avea viață în el. Visurile uneori în viața noastră prind viață, că dacă faci o treabă o faci cu încredere până la capăt, că ai o anumită educație părintească şi Dragomir a ascultat vorbele Veronica de dragobete/de sfânt Valentin, de anumită sărbătoare care îl, dar cine mai şti cât ne influiențează şi influiențează, că noi vorba lui Comornic am fost cumva ca să fim şi azi cum suntem în virtutea unui trecut despre care zice şi Eminescu ca fost glorios, că ne proiectăm prin el în prezent ca o evidență de inimă, în aramă, ca atare Dragomir a dat curs cererii Veronichii lui de care pădureață prinse drag, chiar dacă mamă-sa, bunica ar fi preferat-o pe Domnica Sanforii/de a Trestienii, însă pe el cine-l mai scotea din încăpățânrea lui, un natural? Aşa că vorbele lui Veronica, îi păreau sfinte, iar cele a lui măsa şperle, contrar la perle, aşa când Veronica îi zise cu potențial, muncitoare: 
-"Mă, Dragomire du-ne şi pe noi cu tine şi într-un vârf de munte, ca toți din familia ta când începi, deschizi, o conservă, să mâncăm toți cinci, că-i o prostie, Făt-Frumos, unul să fie în deal şi altul în vale şi să uităm departe unul de altul ce-i o familie, ce-i a trăi laolaltă surprinzându-ne cu dragostea noastră oferită din inimă simțită". La care vorbe, el Dragomir deschis la nou a zis calm fără a despica firul păstrând armonia şi sentimentele: -"Da bine zici Veronica mea dragă", că noi, ei aveau lumea lor, c-aveau soarele şi luna cu stelele şi mare dragostea, că unul altuia şi-a fost sorta cu mare dragostea. Aveau plăcerea lor şi bucuria lor şi de ce să bată drumul cu naveta: Sâmpetru-Leghia, în cobăr, nu prea plăcut pe drumuri cu hârtoape, gropi, cum erau în acele vremuri ineficiente, că nimic nu erau ca pâinea caldă, ci cu neajunsuri de care te saturi de la o vreme, ți se urăşte de osteneala şi înghesuiala infernală, chiar dacă se desfăşura odată pe săptămână (ştiau ce drum făceau, dar grea le era şi munca în cariera de piatră pentru ipsos, ghips, unde proactiv munceau brut necalificat cu lopata şi brațele ostenind, la care le scădeau puterile, că le epuiza forța efortul). După ani şi ani care-l îmbătrânise i se urâse, îi reproşa lui mamă-sa, că dumneata mamă mai alungat din sat, de acasă, că mamă-sa-i spuse de a munci la Leghia ca să nu se certe cu tată-su (ca atare nu prostia lui, încăpățânarea de a nu se înscrie în colectiv, el, Dragomir fiind un răsfățat, un auroritar, care-l încânta, c-avea o diplomoție şi o educație a lui distinctă, care-i făceau mari probleme cu cei din jur, care-l respingeau, deşi el îşi căuta propriu echilibru, original, chiar inedit, că nu accepta nici să fie "vorbă lungă", dar nici să se amestece careva sfătoşi în viața lor).

Sunt gata pentru viață,

în garantat sută la sută, conştiință

şi cu artă, cum m-a menit, dat, Dumnezeu, cu tupeu,

cum rar a fost vreun om vredată

ca cel mai iubit între pământeni,

proromâni,

cu pâini, în mâini,

de pretutindeni.

Unii sfidează până şi pe cei cunoscători de adevăr, adevărate conştiințe a neamului de la curți de dragoste şi dor, talente, dar pe unii chiar aiest lucru nu înteresează şi defăimează valorile naționale, ca exemplu şi pe acest templu, Eugen Barbu, care după unii ar fi servit regimul communist (şi ce vor să spună cu asta că şi-au făcut îndatoria şi datoria față de patria limba română ori nu mă credeți?), valori certe, din România noastră multi-socialist, ceuşist, artist, dezvoltată, dar nu crezi că cine-l vorbesc de rău pe acest "te iubesc" a scrisului, artă de succes, nu ştiu câte prune au în straiță, în traista de povesti a ciobanului şi a proletarului, care disperat cere: "Proletari din toate țările uniți-vă !" Pe unii nu-i deranjează că-ți fac rău sufletului tău de om necăjit Sadoveanu, chiar şi pe acest mare povestiror aruncându-se inexplicabil: cu noroi, cu război şi uriciune, deşi după Arghezi până şi mucegaiul avându-şi valorea sa inedită. Citeste-o. Sfantul Nectarios este doctor si vindeca bolile. Aceasta scrisoare a fost scrisa in 3/10/1995 si trebuie sa faca inconjurul lumii. Naivități, eu, în hazard, Ben, nu cred, dar creadă cine vrea ceea ce vrea, însă iubirea de oameni, o lumină care lumină oameni nu-n asta constă, că nu asta, ci munca deschide oamenii către pace şi către bine, ca să se lumine, în lumina şi curățenia lui Iisus. Letu personajul me Letu îşi zicea ce-şi zicea că omul nu-i de neînțeles doar dacă bate câmpii că ala a lu'Măcărioaia, care avea nişte ideei şi se alătură cămăşilor verzi prin felul care era rău, dat dracului, fir-ar să fie ! Cineva trebuia să-i dejoace planurile şi nu că făcea pe deşteptul, dar era singurul, care n-avea familie şi pe nimeni de altfel şi totuşi avea toată lumea satului, că nu s-avea bine cu pruncii satului care îmbuieciți de la o generație la alta strigau după el supărându-l şi el şucărindu-se făcându-se că ia bolovani din colbul drumului să arunce după obraznicii, însă-i fenta, deşi Letu tot prostul satului rămânea şi pwntru cei mai bătrâni, un Ipu, Itu, rămânea în ochii adulților din sat, care nu-l înțelegeau şi nici nu-şi mai dădeau seama de unde şi când se răcăstise, propăşise pe la ei în sat ca Papă-Lapte din Purcăreț ori pe la Osoiu din valea Hranii/Valea Lungă, aşă că nimeni nu-şi mai bătea capul cu câți ani are acest cât lumea la care venise de la Bucureşti savanți de la Bucureşti: Ana Aslan şi ce mai contează că vroiau ce mâncă Maştei, Pop, de trăise atâțea ani, mulți la număr, aşă că Letu făcea pe supăratul când mulțimea de copii gălăgioşi strigau după el:

-"Letu bolundu

trage cu tunu

şi puşcă la rațe

şi mâncă la mațe...

pestrițe."

Nimeni nu-i putea citi gândurile, unii nu ştiau nici că doar face pe prostul, dar cine şi pentru ce să ştie ce-i în capul lui?

Mai moşmonde, mai undă verde:

magna cum laude

era Letu bolundu trge cu tunu şi mai cum se va vede:

undă verde, chiar

şi ca mine, un verde de albastru,

îmulțit, cu talanții-n har,

Ieşit la coasă şi sapă-n hotar ca un Nicolae Grigorescu-n car,

din naționalul nostru, mai nădejdea phonexului

pe altarul soarelui-

grădina Maicii Domnului.

Multe nu ştim, că-i doar imaginația unora, c-aşa ceva nu am trăit să mă conving de aşa ceva (o fi în tot un sine însuşi un artist, ca şi eu să mă simt extraordinar, dar ce zic mai pisicos, ca Făt-Frumos, dar ce să mai fac, că nu sunt mai celebral, în lumea omenească a satului mai de de podişul Someşan mai de deal din Transilvania, Ardeal, Sâmpetru-Almaşului, mai de pe valea Almaşului pe unul din afluienți, Sâmpetru, nume dat şi depresiunii,care păstrează pitoresc sătucului meu natal, un sat cu 400 de fumuri, unde se născuseră a-i mei, în rânduri de generații până la bunici, părinți, care doar când nu se mai putea trăi că dase colectivizarea peste oameni de omenie, sălăjeni, sâmpetreni, mulți, cum se zicea pe la noi unde la joc se bate cisma bate, cu o prezență de spirit mai cu nervi, că Dragomir se însurase la 19 ani cu Veronica, care se măritase, îl luase pe Dragomir la 17 ani, mai greşind la delirul ca Ion Antonescu/ Adolf Hitler, care nu era papă la Vatican, cum zic clasici, în viață şi marele doinitor maramureşan prof. Grigore Leşe de la Academia Gheorghe Dima din Cluj, pensioar dar la Porțile Cerului cu cărarea de la moară, în vaduri cu ape repezi, care curg ițite, că mulți români îl imitau la mustața lui pe Hitler, gesturile şi alte măscări fiind mai de comedie, că nu era mole, ci iute, trăsnet şi mânios, ca dracu acest fascist... năpastă, cotropitor, un imperalist ocupant peste popoare. Uitați-vă, că şi maica precestă plânge, e necăjită de mine. Uitați-vă la părul meu alb, rărit, dar încă nu prost e capul, chiar aşa. Nevasta, Vica, mi-o murit şi, fir-ar să fie, mă mai năpăstuiți şi voi blocându-mi facebook-ul fără fain-făinel să mă lămuriți şi să-mi lămuriți şi prietenii de ce Nichita Stănescu a ciopârțit, ciobit, cubul, de ce în perfect/imperfect, lumea se scaldă cu omenie, cu soarele omeniei, în verde de albastra magna cum laude de undă românească verde deschisă cu larghețe de diversitate de noblețe cu frumusețe dusă Hristos-Eminescu către bunețe,în bunătate de realitate românească, omenească, în doruri de laudă de zestre laudator temporis acti. Lăsați-mă cu facebook-ul deschis, neblocat, ca să mor în tihnă, trăind împăcat cât voi mai trăi, măi oameni, administratori de facebook. Nu ştiu ce vă apucă, de pe mine de două ori cu accident vascular, îmi luați bucuria de a coresponda astfel cu prietenii şi de a mă mai bucura cât mi-o mai rămas din viața aieasta şi aşa amărâtă şi scurtă. Muțumesc pentru bunăcuvința şi calda înțelegere administratori facebook. Cu bine şi Doamne ajută!

     - Pavele, tu esti ce-a mai buna reclama pentru Facebook!

     - Am şi eu sensibilitățile, de fapt sentimentele mele, care unii cum ştii, înafară de tine, nu le înțeleg, deşi nu-i nimic de neânțeles, însă Titus Popovici/Francisc Munteanu, ce crezi că crede în adâncul istorisirilor, care crestează pe robojul timpului ce şi cum, un fir din ceea ce au trăit şi alții ca adevăr nemuşamalizat, ci scos în evidență, ca să dea arma/ arama ), unora în evidență, la iveală şi-n"vileag" ca învățăminte şi de ținut minte ca să ții minte, că viața nu-i o jucărie, ci vâlva unor bucurii nevinovate, trăite pe viu, nu-i aşa? Tu eşti un om de cuvât şi onoare, însă, deşi nu pretinzi, nu ştiu cât de onorat şi apreciat şi nu mă gândesc la doamnele de teflă, doamnele, dame cu camelii de la radio internațional pe care tu cu vorbele tale ca pocnind din bici pe lângă boii din mina cu uraniu, ca fotograf şi bun vorbitor, le faci, le ajuți, fără pretenții să-şi câştige pâinea cea de toate zilele şi ți cu aşezare, ți se stă, te prinde modestia şi onestitatea, cinstea ta de zile mari, c-aşa, pentru aiasta eşti tu făcut pe lume, chiar dacă eu te servesc doar cu mere pădurețe, că de la plecarea lui Vica, cum vezi nu ştiu, n-am îndemânarea, mâna ei ca să mă descurc, dar ce pot face dacă-s mai mormoloc şi nu-mi mai trag boii şi 'hois şi cea' nu-mi ține poanta cu tine frumosule!

-"Cine te pricepe mai bine pe tine însuşi iată calea spre înțelepciune," cugetă Ion C.Stefan, ca un lup de mare, singur pe lume şi ca un Martin Eden, urlând parcă ca Marele singuratic/ Cel mai iubit dintre pământeni, din tagma "risipitorii"/ "intrusul"..., ca pentru unul care rentors acasă să taie vițelul, în Desfăşurarea, se taie cel mai gras vițel, că cel care pierdut, rătăcit, a fost, s-a aflat, s-a rentors, că acasă-s mai bune şi roşcovele, care tată-su le dădea la porci, decât acolo or intre străini pe unde vagabondase, gândise, însă tată-su îşi permitea să-i pregătească chiar un ospăț a deavolului, că era de anume impresionat şi se bucura de rentoarcerea risipitorului...

-"De ce tinere, Sergiu Popescu, nu Sergiu Nicolaescu/ Marin Preda, Nicolae Breban, că tata, puişor istețule, răstit mi-a zis văzându-mă moale ca o baligă, ca-n Delirul pe Paul a lu' Parizianu, mi-a zis suflet zbuciumat, când absolvisem, în1965: clasa aVIII-a şi trebuia s-o pornesc către alte şcoli ca să-mi fac un rost, a mogorojit, guițit ca un om necăjit tata, că nu-s şi eu mai dezghețat, a zis consecvent, transparent, nemulțumit, că nu-s şi eu mai breaz:

-"Şi pentru Pavel va fi bună o lopată" (bunicul Viorel Ferghete, c-aşa merg treburile de la o generație la alta, îl rugase pe Dragomir să învețe, că "nu pentru mine înveți, mă pruncule"..., dar îl azisem pe Viorel, cum şi el se lăsase pe el şi casa lui şi acuma se căia asemeni lui Cain: "Că aşa cum o trăit tata Ion Rătundeanu-Ferghete învățătorul, pot şi eu trăii şi-şi recunoştea delăsarea, laşitatea  şi-n cazul cu neascultarea lui Dragomir, mulțumindu-se cu refuzul lui Dragomir cam obraznic, că nu vroia pur şi simplu să se puie cu burta pe carte şi să învețe ținându-se cu dinții de carte).

Însă, tu, tinere: Sergiu Popescu, nu fă pe prostu că pricepi ce-ți spun, fă-ți un viitor ca lumea lăsând la o parte jocurile de pe tabletă/mobil, ia aminte şi ține minte, că nu te cunosc, nu mă cunoşti, decât de pe facebook, unde ne holbăm şi ne pierdem timpul ca mâța uitându-se-n calendar/ori mâța blândă zgârâind rău..., deşi viața ca o pradă sunt pentru animalele bolnave de la Caracal, cu acel Gheorghe Dincă-n frunte de gaşcă, însă cu mine e altceva pe mine mă salvaseră mătuşa Elvira şi unchiu Toma Stănescu tot din Caracal trăind pe la Cluj acuma, în alt mediu social, cu altă şcoală de viață, că şi-n jocul cu deascunsălea erau nişte reguli şi-n curtea Rapidului/ pe la castel, că era întrebarea: că-i gata şi chiar cel care mijea stând cu ochii-nchişi, urându-i-se de aşteptat zicea la un moment, boluzât, la un moment dat strigă:

-"De- i gata, de nu-i gata, eu dau cu lopata" (şi nu era vorba de lopata ce mi-o oferea generos tata pentru a mă sfinți muncitor necalificat în fabrică, probabil tot acolo unde şi lui i se urâse cu binele aiesta). Tot aud de atacurile 'hechrilor'/(hakers), de unde ştiu de ce hram sunteți, c-aveți un Dumnezeu şi că sunteți cei cum s-ar zice oamenii potriviți la locul potrivit, că nu mai departe ieri mi-au blocat facebook-ul de am avut ce mă chinui până am reuşit din nou să-l am dezblocat, un altul, dar la noi rău cu rău e mai rău fără de rău. De unde să ştiu eu cine sunteți, ca administratori de încredere, ca oameni între oameni, pentru oameni, cu pace-n inimi şi pâini, în mâini, fericire pentru ceilalți, că vedeți dumneavoastră cei de la Caracal cum s-au comoportat imoral, neartistic, inutil. (oamenii sunt cum sunt, în derută, derutați, ca atare cum ştiu eu că sunteți de bună credință ca oamenii cei botezați, că dacă existați ca oameni cinstiți, dar băgându-vă mâna în foc tot vă ardeți şi ajungeți la cei arşi ca cei de la clubul colectiv, clubul zombi/ Zoro, d'oro, deşi Robinson Crusoe, însă e vorba de băgăreți şi mulți neveniți, nepricepuți, care-l refuză pe Eminescu în viața lor şi-l defăimează ca cei rău famați. Dumnezo să vă ajute! ca să treceți peste hopul greu al vieții! Cu bine, Pavel Ferghete- "Rătundeanu", din Ciubăncuța, Cj. România n. în Sâmpetru-Almaşului, Sălaj, la 1, unu octombrie 1949. Cine s-o putu gândi, că Letu nu era membru partidului comunist cum n-a fost nici inginerul agronom Fătu Mitru inginer pe la Dăbâca, pe la cooperativa de producție pe la Crişeni-Boteni, comuna Mociu, când şi eu am stat la ceapeul de aici vreo 2 luni şi jumătate şi dormisem, am fost cazat, cu el în două camere de la garaj, în aceeaşi curte cu sediul gospodăriei agricolă de producție..., cu dispensarul veterinar la Suat..., deci revenind la Letu, acest Ipu, nu era membru de partid, dar atunci ca om socotit pe nicăieri, chiar un nimeni ca Dimnişorul, Nichita Oliver pe la Osoiu, de ce se amestecase să-l scoată din mâna legionarilor, a lui Drăgan Măcărioaia pe învățătoru satului, pe Mitru Dascalu', Petrule, riscând să fie omorât, una bună făcând şi domnişorul în Osoiu, îngenunchid sub masă pe tată-su, pe popa Oliver şi pe mamă-sa amenințând cu pistolul automat, deşi era doar elev de liceu ca Lentu din Escu (din comedia aiasta care nu era cea scrisă de Balzac se ştia multe basme şi snove, bancuri, ca cele puse pe seama lui Ghiorghiu Dej/ Nicolae Ceauşescu, pantofarul din Scorniceşti, care no, mă ajunse om mare prin lupta ascuțită de clasă lupta pentru putere, luptă, în care Ana Paucher şi Gheorghe Gheorgiu Dej eliminase din conducerea României nu doar complotând pri 1945/46, contra conducerii statului, ci eliminându-l pe Lucrețiu Pătrăşcanu omorându-l chiar... (se şti unele lucruri, că se şti nu neapărat din istoria patriei, ci că se şti..., cum şi tu ştii, Ben şi ce nu ştii şi tu, fără a intra în amănunte şi-n descrieri, în detalii plictisitoare inutile, deşi Sadoveanu, un Dumas al nostru ne desfăta peisagistic cu fresce a României pitoreşti ca, în Alecu Russo, Vlahuță, care ne mai întreabă insistent, că unde ne sunt visătorii? şi chiar aşa ce au pățit, în legea lui Stan-Pățitul, care strigase în pădure după lemne, strigase să-i vie în ajutor nevoia să-i repare carul stricat, hârbuit?  Mulțumesc sunteți îngerul meu păzitor, dar spuneți lui Ben, dragul de el să vă trimită la corectat vol.3 din Nădejdea phonexului pentu corectat, că deabia aştept şi poemele, de care mai ştiți să vadă lumina tiparului. Te mai rog ceva şi anume: s-o întrebați ca din partea mea pe distunsa doamnă Ligya, dacă nu şti vre-un scriitor din uniunea scriitoriilor dispus să-mi scrie măcar la trei cărți cronica-recomandare pentru a putea fi primit, în uniune filiala Cluj, că Irina Petraş mi-a propus acest pas, dar eu drăguță doamna Rusu sunt văduvit, adică n-am prieteni scriitori somități academice şi la cine am încercat ca "x" si "y", m-au refuzat..., că oameni răi din lumea rea îmi închid cărarea/sau ce, calea: de a intra, pătrunde în lumea lor dichisită pavată cu trestii academice gânditoare?

*

În Căutând după mere, după Daniel Salapa, Căutând după fericire, un jind a fiecăruia din noi aparte, ca o comedie umană irezistibilă, un jind şi un drept de a fi eficient, pe inima românilor, un supliment la ce vroiam să vă spun, că pe sufletul nostru suntem o lacrimă şi zâmbet, în iubirea de țară, în urzeala tronurilor, că vorbesc cu strângere de inimă, cu Petre Prioteasa, un prieten pe facebook, învățător şi poet-scriitor promițător...  -"Dacă ar fi să scrii lui Dumnezeu, care ți-ar fi luminoasa şi uimitoarea poveste, inimioară? Dar, hai spune ca adevărat, adevărat,  vă spun vouă pe bune şi în prealabil, că sa nu sari cu picoarele pe femeie, spune: ce, cum adică: nou nouț, în "pace vouă!", dar cum o facem convingător, scoțându-ne cămaşa fără s-o rupem, ci care pe care, în acest meci decisiv, ochi cristici albastri şi pătrunzători având ultimul cuvânt în dorința fără a ne da ìn cap, ci conformat să câştigăm în regulă fără  victimizare având ce ne demonstra, când nimic nu se pierde, că-n reacție totul se transformă cu lux ca să avem ce nu avem, în alchimia vieții, a lui papură vodă şi pap Ianoş, care ne-ar ciufuli ca cifrul şi batjocura, buriana, holbora...?"

-"Ce să facem şi noi, bieți oameni, ne ducem viața aşa cum putem, cu bune şi rele, cu uşoare şi grele." 
 - "Te faci prieten, frate, cu dracu, rezonabil, până treci punte cu luntre şi aiasta nu ignorezi să fii insistând, altfel suporți rigorile legi (care lege că-n Parlamentu României e doar, e votată doar o tocmeală?") - aud peste tot cu supra estimare... Care-i reforma, optimizarea, ca să fie o justificare social-umană, după lista europeană, dacă-i tot vorba de o afacere rentabilă, echitabilă, având pe ce să mizăm culminant, sub oblăduirea democratică a României, ca un ceva important, în pledoaria de-a fi, că pe aici nu se trece... oricum ca rața prin lobodă, cum zucea la oră profesorul de filozofie, Postoş Leontin, cu responsabilitate din nesecat izvor de înțelepciune şi cu prețul vieții cu resurse şi speranță, că şi lumea nu s-o făcut într-o zi, ci-n 7 zile zice şi Daria cu gând bun mândră de ea, că a fi om e lucru fericit, mare, că-i omul cu-n motiv bonus de a exita ca el şi nu-i puțin lucru, că-i lucru mare faptul de a fi om pe care-l invocăm pentru sens, sensul, care trebuie confirmat ca ce-i un eroism cu patriotism, un ideal național, de progres şi civilizație cu admirație, că-i bravură cu satisfacție, semnificație, diplomație, în emoție cu istorie, c-avem tradiție...?

-"Când, îmi vine dor de ducă eroic mă leg de aceste meleguri, îmi leg mâinile şi picioarele la capătul patului şi stau liniştit ca Şperla ca pruncul înfăşat în legăn pentru a i se cânta nani, nani... o atitudine de înțeleociune, rugăciune, un scop extraordinar al patriei limbii române (se cerea să creşti mare pe altar de soare, cu farmec fii şi lui Dumnezeu pe plac) şi-n momente freş/proaspete, Petre Prioteasa îşi comanda şi executa stând concomitent blând, în banca lui de dascal (şi chiar îmi zicea de pomină de lipsuri, sănătate precară, deşi era un om cu experență, om plin de zel cu modul de gândire logic să învețe novicii şcolari, că zice foarte limpede, concis:

-"Fac de11 ani dializă de trei oru pe săptămână, fără şansă ca să mi se facă implant de rinichi, cum a făcut Mihai Luncan, chirurg neurologd de ka Cluj, dar oricum nu-i lesne pentru oricine, cu toate că-i un plan mai larg omenos, însă oricum nu se moare, cum nici caii/măgarii, când latră câinii, voința fiind element specific şi reprezentativ la omul instruit şi educat ca să facă binele, o relitate cu potențial artistic..., că ce semeni sapi, pliveşti, aduni, seceri..." (în asta ce vezi prevăzător ca ce să demonstrezi, ce decizie fermă sa iei pentru România şi care ni previziunea?)

-"Mă simt bine ca spânzurat,"  - mai zice ca valoare autentică națională. Figură de stil ce eşti, Petre Prioteasa e chinuit de frica că va zbura de pe lumea asta, de ce amărâtă viața unui om necăjit?, când ea ni dată: lui: să scrie poezii, să fie ca Sotelecan Vasile învățător şi de 11 ani, să se chinuie de 3 ori pe săptămână făcând dializă, frământat, c-altfel ar muri, ar fi scos pe tuşă, ca mingea-n aut, el mai diferit, frământat mai alfel decât Eminescu tăvălit de gândul, că moartea vine ca să-şi facă de cap şi el în 'nicht aut' altfel, dar de ce omenesc ar fi obsedat:

-"Ce să facem şi noi bieții oameni, ne ducem viața cum putem: cu bune şi rele, cu uşoare şi grele".

     -  Mult Stimate Domnule  Pavel Ferghete, Eu vă apreciez mult calitățile poetice, și mi-ar place să vă cunosc opera în intregime, dar sunt f. ocupată. Sunt redactor la 4 reviste și am zeci de mesaje de răspuns zilnic și întotdeauna pe lângă acestea și o lucrare mare. De ex acuma sunt la pagina 14 a unei lucrări și voi continua. Și pe mine m-ar tenta să intru în USR, dar este un drum greu, trebuie să merg la București, să duc multe probe și cred că se plătește o taxă mare la intrare, Și pentru ce? Doar pentru renume, fiindcă la pensie aș primi lunar câteva sute de lei, iar cotizația anuală este cam tot atâta cât sporul lunar total, sau o mică diferență. Aș rămâne numai cu  faima că sunt în USR, dar totuși eu sunt în Uniunea scriitorilor din Canada și în Liga Scriitorilor din România, și mă simt f. bine. Și mai activez literar și în alte cercuri mai puțin importante. Eu personal am 100 de pagini scrise de mână și nu am timp să le tapez pe ordinator. Ba. sunt în urmă chiar și cu redactarea biografiei mele. Eu vă pot sugera să rugați pe un elev de la dumneavoastră din localitate să vă facă acel serviciu. Sunt sigură că găsiți pe cineva. Vă doresc mult succes, Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu

     - Pavele, chiar daca iti aranjez sa iei si premiul Noble romanii tot nu or sa te primeasca in uniunea scriitorilor, care ca toate uniunile azi nu mai are nici o valoare, prin explicatia chiar a doamnei Caragioiu pentru ca e ultimul bastion al orgoliilor pamantesti si daca il pierd si pe asta ei mor. Sufletul natiunii moare. Tu Pavele vei trai prin cititorii tai nicidecum prin titlu de membru. Uniunea a creat legi ca sa va tina in frau, iar tu esti o gura sloboda. Scrii fara frica!

     - Cum de ştii prietene totul ca la carte, că mi s-a spus de către secretara de la Uniune, de către Doina Ciortea, că premiile nu-s mai luate în seamă, ci câte două referate la trei din cărțile scrisă de poezie/ce prefer: proză. Lasă-mă să-mi bat capul, chiar dacă totul nu-i viabil, util, ci de a moaca, iar, tu cum ai zis, în glumă/serios, fă să primesc premiul Nobel, că eu nu mă voi supără şi nimeni nu se va supăra, cum s-au supărat, în cazul lui Eminescu, Nichita Stănescu şi Mircea Cărtărescu invidiindu-i unii, Care-s tinichele, cum zice Alex.Ştefănescu şi de ce crezi?  N-au fost mai buni ca ei şi apropo, de s-o supăra, oftica, pe mine, dragule Ben, nu mă doare nici în cot/cur, că-n hainele care s-or supăra, s-or şi desupăra, dar acuma cred că poți trimite pentru corectare volumul trei de poeme, ce zici ? Dumneavoastră ați zis-o şi am luat-o doamnă Rusu de bună, dar văd că-i ca-n jocul de copiii, nu mi-o luați, în nume de rău: de a țâța-mâța, dumneavoastră a-ți zis c-ați fi dispusă să corectați “in line” şi v-am crezut pe cuvânt, editurile nemaiavând corectori şi nu-s dispuse, editurile, să plătească în plus corectori, aşa fiind situația voi lăsa pe Ben să reapeleze pe Doamna/domnia sa ştie pe cine din România pentru corecta volumul 3 Nădejdea phonexului, o carte de nădejde, cu profesiune de credință şi un social-uman artist optimist şi altruist, de viitor. Cu bine şi suncere mulțumiri şi de puțin, de aprecieri ca de mult, iar în Ciubăncuța nu-s elevi multi, doar de țigani clasele unu-patru şi la ce/către ce mă îndrumați cu dragoste, nu-i de nici o ispravă, dar totuşi iubirea, eu vă mulțumesc pentru bună- cuvință şi sfaturi. De ce n-aş face, că lobodă, lobodă gura me-ai slobodă, n-are lăcat, n-are boii pe limbă vrând să se schimbe situația din țară în bine, vrând ce-o vrut Eminescu şi-n cefe de taur Zaharia Stancu şi el, ca sarea-n bucate şi de ce nu şi istoricul şi criticul Alex.Ştefănescu, cu bune intenții şi sincer artist a cuvântului? Apropo am vorbit la telefon despre Nunta din Transilvania (personajele nunții, monografie a nunții şi poezia nunții, un manuscris de etnologie şi folclor de vre-o 5 mii de pagini, cum îl apreciază, un monument, Pr. Dr.Al Stănculescu-Bârda, din Bârda, Molovăț, M H şi mă-nbucură zicându-mi să am răbdare că i-o cam venit timpul pentru publicare, dar să mai am puțintică răbdare, că mai are multă muncă acest prieten de o viață, - saltare taică şi noroc!

-"Am fost la doctorul veterinar," a zis o duduie şi aici un bătrânel dulce -"Am avut un cățea", zice, turuie, omul în etate vorbăreț, dar continuă:

-"Dar nevastă-mea aspră mă certa, toia pentru cățea şi era insuportabilă. Eu îngrozit de gura ei am dat-o, până la urmă am dat-o."

-"Pe doamna, pe nevastă, ai dat-o, omule?"

-"Nu, pe cățeauă."

Eminescu era înebunit de răul existent în 'socetate'. El nici măcar nu simula nebunia, dar răuvoitorii îl considera nebun, bolund, pentu'că era ca Avram Iancu luptător pentru libertate, dreptate şi fericirea națiunii. Pentru asta unii nu-l înghițeau, acceptau. Îl ispitea, îl atrăgea femeia Veronica Micle, pentru care se da în vânt (femeiuşca era frumuşică, avea pe vino încoace, că era o dulce minune şi el avea chef de ea, îşi chiar ieşea din fire pentru ea). Căldură înăbuşitoare, arşiță şi disconfort prin această atmosferă tu trăieşti, îți caut provocat sensul şi pe la Vatra Dornei reptilele, vipere, atacă şi veninoase muşcă şi excursionişti au emoții, sunt înfricați, că nici nu ştii cum la ce să te gândeşti, cum să te echipezi ca să te fereşti pe bune ca să te simți în vară mişto la propriu.

     - Dragă Prietene PAVEL, Mulțumesc pentru  intenția bună de a mă întreba de sănătate, de operația mea de hernie, fiindcă, da, așa vin bătânețile! Am vizita la doctor specialist peste câteva zile, și desigur că am să-ți scriu cu drag după ce termin operația! Cu drag și aleasă prețuire, Ioan

     - Firesc aşa se întrabă şi îngrijorează oamenii, prietenii şi-i omenesc (tu eşti cu asta şi eu cu alta, a ìnceput să mă doară pulpele, ca şi cum aş avea cârce, nu-mi piermite să merg şi balneologa e în concediu, c-am fost, în Cluj-Napoca, c-am fost cu Daria cu alte sărăcii medicale şi în Policlinică, Centru de tratament şi diagnostic, fără trimitre medicală, dar cum balneologa Veronica Miclăuş mi cunoştiință veche fiind om cumsecade m-a primit în Cabinet şi i-am spus ce şi cum de la ea dându-mi ceva isprăvuri: leacuri şi mi-a făcut rețetă pentru altceva, dar nu-mi trece, dar prin 27 august sunt planificat, doctorița, specialista, se rentoarce din concediu şi i-oi povesti cum noaptea, uite şi acuma m-am sculat îngrozitor cu durere şi am constat că merg, mă deplasez imposibil, greoi, cu neputință, neconvenabil. Şi până la baie, WC, şi nu -i la… kilometri deabia mă târâi, ca şi cum aş avea card, dureros, îngrijorat de suferința mea. Încercarea ce mi dată, ca pe nişte coarne, că dacă Dumnezeu îți dă coarne, se zice, tu ca om trebuie să le porți, să te umileşti cu durerea, cu greutatea. Nu ştiu de ce vă mai împovărez cu necazul, pricazul, meu, că-s un râs şi un plâns, o baligă de mânz, un nesuferit pentru mine însumi. Cu bine, respect şi prețuire!

     - Vorbind de “Uniune”: Fata a studiat la facultatea lor si trebuie promovata. Tu esti un poet si scriitor din natura, din popor si nu ai cum sa ajungi printre ei pentru ca nu esti canonizat, nu cunosti regula jocului. Tu nu scrii pentru institutie tu scrii pentru oameni, pentru popor. Din punctul lor de vedere esti periculos pentru ca esti obraznic si necontrolabil. Ai tupeu justitiar, iti iei nasul la purtare si ii tragi la raspundere si asta lor nu le place! Trebuie sa intelegi ca tu esti pentru ei un rapsod popular, un scripcar in ale literaturii si acolo vor ei sa ramai - ingropat in balega, insa Istoria va vorbi. Ei vor dispare odata cu oranduirea iar tu vei fi dus mai departe daca nu chiar de acele babe din sat cu versurile tale scrise de mana in caiete. Vei dainui ca un Cosbuc, un Creanga, Vlahuta, Toparceanu etc.

- PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE S-ADUNE BINELE

Aş mai vrea să ştiu şi ce nu ştiu,

dar lapidar, pirpiriu, în zadar

o dau şi-n bară, că pe bară peste poartă, peste poate, frate, cra, cra, o cioară, stresantă bare, cu propria întrebare şi mingea-n gol, întrebare, cu zări de zare albastre

cu dor greu şi uşor peste picior,

de ceilalți loviți din fericire, în fericire şi luat peste picior,

că legea nu-i lege, ci sminteală parlamentară, tocmeală, prădeală, căpătuială parlamentară, tâlhăreală,

că nu mie-mi fierbe-n oală nebunelă,

condamnare cu suspendare, fără de confiscare a averii, e de sperlă, de fuşărareală, tocmeală,

că nu-mare scofală viața-i rapandulă, uşoară,

c-a fi gazdă nu-i de mirare, că nu-i ispravă şi slavă,

că lăcomia-i ca râia, îți mănâncă omenia,

că ce-i mult e cult şi nu-i sănătos, nu-i frumos,

nu-i cu rost, artist, Făt-Frumos, Hristos şi de folos neamului nost, ferpley, cu fler, de caracter, super, pe pământ pâinea cea de toate zilele ca-n cer

s-adune bonus de viață: binele

şi să nu ni se mai gate zilele.

Domnule prof. Bogdan Herțeg, Bună Ziua! Tu ai gândurile tale, dar şi o comoditate intelectuală stil a genialului Marin Preda (ții să-ți reamintesc, ce ți-ai propus, să faci o antologie din poeziile mele sofisticate, inedite, scrise original, cu o emoție aparte, ecumenic şi cardiac, pur sânge, în speranța că voi impresiona şi apropo, nu n-am confesionat cu Ben, ca să-l rog să apeleze la cine o mai apelat cu corectura tehnorectării făcută în momentul creeației direct, scriind-o direct pe telefon, cu riscul de a avea enormității: greşeli gramaticale ne-inpreunându-se litere ori în fugă eu netestând litera ori apăsând nemotivat pe litera alăturată fără a mai avea victorie, el crezând că cuvintele greşite ortografic ar fi licență poetică, însă pe mine greşelile mă sperie, sunt stupide or uneori umane, chiar: calul bătrân la țarc greu îl dezbari de nărav, dresându-l, ca să-l înveți cu hamul, să-l înveți în ham, dar cam nedus la biserică cum s-o fac eu novicul ucenic..., eu avându-mi tabietul meu, modul meu mai aparte, leneş, suprasolicitându-mă uneori din cauza bolilor peste puteri, pentru dreptul de a fi, drept la fericire, drept de iubire la înviere, "laudă" de zestre (eu îl admir pe poetul Ioan Alexandru din Topa-Mică, Cluj, că acest Şandor/ Eminovici a imnelor, e o şansă adevărată de a îmbrăca cămaşa lui Iisus, cămaşă a fericirii, deşi omul care în coliba lui din pădure, n-avea cămaşă pe el, aşa, că: ce cămaşa, să ducă solii, la împărat ca s-o îmbrace fecioru-su bolnav? aiesta, Ioan Alexandu-topanul, din Topa-Mică, Cluj, scrie aparte, ca la carte cu mult soare şi cu multă căldură de om, c-aşa arată lucrurile de adevărat). Mi-a spus de vol.3 de poezie, dar n-am putut s-o deschid pe telefon, dar cu Ben n-am mai vorbit de asta, că între timp am mai scris poeme cu glorie, victorie, din ciclul poezii, cele mai frumoase-din opera omnia pamfletiste cum nu s-a mai scris de la Epigonii lui Emineascu încoace, ca atare protestatar, nu bat pasul pe loc, că-n gura mare, îmi strig misterios, deşi nu-i la îndemână, ci pe ne pusă masă, incredibil, dar adevărat, că viața ni viața crudă ca o pradă, deci nu ştiu cum e vol.3 Nădejea Ponecului, dar cum să-mi spun ofurile, Aristotel Bunescu e pe la Bucureşti/sau plecat în vacanță, ca să nu stea, în năduhala Bucureştiului nemulțumit, prost gospodărit, iar popa de țară, strălucitul Al.Stănciulescu e ocupat, dar îmi promite că-mi va publica monografic, etno-nunta din Transilvania-personajele nunții şi poezia nunții, antologie cu biologie reconstituite, după vagi notițe înteresante, autentice importante culese de mine de la cei care mi-au spus despre nuntă, un coerent, ca să se ştie, în goana  civilizației, care ni oglinda sufletului şi-n trecerea timpului ce a câştigat, în plus: bonus, tradiția, că nimic nu-i ca o fugă, ci o stare de lucruri şi care-i atmosfera natura noastră, un natural, un act de înoire ca o îmbogățire cu nou a folcor, fără al altera, fără ai pierde din vedere valoarea certă, raportul nostru omenesc la universal. Aşa avea nevoie la măcar din trei cărți draga Mihaela Dincă, câte două cronici, dar scriitorii să fie din uniunea scriitorilor şi eseurile lor să fie publicate în reviste a instituției lor, uniunea scriitorilor. Celor solicitați ca pe un ciumat, m-au refuzat / amânat. Aiasta ar mai fi dorința mea, să intru, în U.S.R., cu toate, că Ben, zice, că aceşti academici mă vor refuza - preşedinta U.S.R., filiala Cluj-Napoca, dar ca Nicolae Moromete oftez, pe drumul meu către afirmare. Doamne ajută! Cu bine, PR-F

     - Cauta-ti tipografia unde sa trimit cartea si coperta. Nu te mai consuma, Ben

- Spargem praguri, sărim garduri şi conveniențe de fițe, de fumusețe, noblețe

cu ce-au de până acuma,

că editura Sitech,

nu merită, nu vrei să mai editeze :

cărțile mele cu ipoteze şi paranteze,

cu acuze grele, cu belele?

PS. EU rămân tot la editura Sitech să editeze, să mă aprecieze,

să mă băligheze, să mă tipografieze.

Omul e un permanent nemulțumit, că pe cine mulțumeşte Dumnezeu ca să naibă a naibii fir-ar să fie: simțire, sentimente, griji, obsesii, zbucium, amintiri, nemulțumiri, dar, în acest tam-tam, bla, bla, la, la, do, re mi sol, fa... era un ritm, aritmie, sincoape cardiace cu insuficiențe..., că de toate există, Ben dragule, pe Arca vieții cu/fără, elexir al tinereții oferite cu experențe de doctorul Parhon, care a venit cu Dr. prof. Ana Aslan până şi la Osoiu, Cluj, c-a să vadă cum de badea Maştei Pop, din Valea Hranii a trăit aşa de mult (ce a mai mâncat dumnealui, sub ce formă, pregătită ori din contră, cum, că ei certătorii aieştea renumiți aveau logica, rațiune, curiozitatea lor, nativi, în primitivismul lor aveau un eco-bio sănătos având o supravețuire, longevitate, că 148 ani trăiți din plin, nu chiar biblic, era de anume ceva de pomină, era de cartea recordurilor, un ceva nemaipomenit, neauzit, că după presupuneri s-ar fi născut în 1805, înainea răzvrătirii, revoluției, lui Tudor Vladimirescu, de la 1821 (fenomenul acestui om fenomenal a fost scormonit, cercetat prin hărțăgorii, acte, documente, prin cataloage, registre, înscrisuri, aflate prin arhivele statului, după spusa secretarului-notar public: Mureşan Lazăr, consemnat cu lux de detalii şi amănunte, de Vladimir Cinezan, în Monografia comunei Recea-Cristur, o aşezare caldă.

     - Ce zici de coperta Nadejdea Phoenixului 3?

     - Nu-i rău concepută, e ceva chiar extraordinar, bine venit ca să bată pe ileu, nicovală fierul la cald. Dan Salapa vorbind cu el e de acord, când e corectată cartea să i-o trimiți ca să-i facă o prezentare, că el mă ştie, îmi admiră stilul şi e dispus, că pentru bani şi ursul joacă, încă pe cărbuni încinşi, aprinşi, jar care s-au dat în consumul calului răpciugos mârțoagă, de Făt-Frumos, în ferma babei cotoronțe, la care slugărise şi el cinstit pentru acel cal, care avea 9 vieți, inimi. Salapa e profesor la Drobeta-Turnu Severin, Mehedinți, un om priceput să scrie prezăntări, cronici-eseuri şi lucru mai important, el nu-mi refuză solicitarea, lucrunu puțin şi de anume frumos din partea lui şi-n rest, că nu mă pot abține, cine ce om ți-ar presta un serviciu de a moaca, de a-ți futu-ți pomană, mai ales că munca cinstită de artă trebuie plătită, aşa cum şi aici la țară plăteşti oricui şi-l omeneşti pentru orice te ajută aducându-ți lemne de la pădure, ajutându-te la coasă la uscat fânul, ca s-o poți ierna pe Mândraia şi vițelul ei bălțat, dar câte nu sunt de făcut pe lângă o casă de om, gispodărie, doar Vica de una singură descâlcind ițele, peticile, treburile de pe lângă casa ei, uneori zvăpăiată şi parcă neostenită sărind să-şi ajute la lucru vecinii, consătenii, că țăranca aieasta a mea era o adevărată minune, ca un copil care sare cât e ziua coarda, joacă de a closca, patrice, de a lupta, de ascunsălea, mijitul, baba oarbă, de a tata, mama, cuptorul şi pâinile, de a cloşca, uliu şi puii... şi isteții nu obosesc şi nici nu se plictisesc, dar mai ales năstruşnici cireşari nu se plângeau că s-au lovit şi că-i doare, că s-a ciondănit cu careva, scandalizat, certat, însă pe timpul şcolii nu ştiau nici să chiulească de la lecții, oare/ori să fugă de vaccin, însă peste vară mai mergând la scaldă şi la popa la furat, căutând după mere dulci şi pădurețe mai mergând la lucru câmpului, aiast lucru, pentu o seamă, din noi, care nu locuiam la oraş fiind grădinița, o seamă din noi nefiind nici şoimi al patriei şi chiar nici decreței şi pioneri mai cu întârzâiere ajungând/mai cu puii, că f... buha şi făceam puii cu pene... La viața de după moarte nici prin cap nu-mi trecea că mă pricep, deşi unii, alții presupuneau existența a aşa ceva, că şi despre Madona şi Venera, memento mori ca despre Vica mea se spunea, ca la răscruce de vânturi, că Vica mă priveşte de sus, că cineva de sus mă iubeşte şi mă călăuzeşte, e vigilentă şi cu supravegherea, cu paza bună care trece piza rea (cu toții or văzut, cum trupul ei o fost băgat în pământ, în mormânt, dar cu toate că sufletul ei nu l-au văzut înălțându-se, ei tot zic, că Vica de sus mă priveşte... Miha, răstit, către Daria, că ea, Daria stă şi nu face, intreprinde nimic, că ea-i doar cu telefonul să le dea telefon ei şi celorlalți şi să-i deranjeze de zeci de ori: veniți acasă, dacă veniți să-mi cumpărați...

-"Ai fost la Cluj, de ce nu ți-ai cumpărat tu?" Deabia ajunsă acasă Miha enervată şi nemulțumită, dând pe jos pachetul de sare, că de ce nu l-o aranjat şi ea Daria într-un recipient lăsându-l, pachetul cumpărat unde l-o apucat vremea, în deranj şi-n dezordine. Miha:

-"Vezi, c-am vărsat sarea"(Doamne sfinte, când varşi sare, conțitul e într-o dungă, nu-i bine, se iscă certă). Daria i-o spune direct cicălitor:

-"Te uiți după superstiții, crezând că țărcuieşte, sărcuieşte saraca/ coboară paiajenul de la podele/tavan, să te aştepți la musafiri, a vreunei veşti pripite ca şi când visezi cu cai roşii..., iar când cu apă tulbure, veştile-s triste, cu lacrimi... "A venit Miha să-şi coacă, prăjească nişte vinete, cum ieri a venit Dorina cu Marius cu aceeaşi poveste, dar lui Mihaela-Ştefania nu i-s oile acasă şi nici boii pe limbă, că uneori scapără ca amnarul pe iască când s-aprinde tutunul în pipa lui Letu/sau țigara confecționată din margină de ziar sau foițe şi cu tutun producție proprie, dar la ce să-mi răcesc gura de pomană, că ea clănțăneşte din gură ca o moară hodorogită, stricată, ca o babă cloanță, c-o fi suferind la nervi de logoree, nici Daria neştiind să-ş ție gura, deşi taca cumpără vaca şi dacă taci faci colaci, dar tăt nu-i mânci, însă dacă zici nu faci colaci, că-i strici..., că-i duel, păruială cu gura, sfadă, tămbălău toti “loi” şi doar dacă tăceai filozof rămâniai.

-"Pe mine mă enervează, că nu aranjezi lucrurile, că n-ai mână să le pui la loc, în rânduială, cu disciplină de gospodină strumană, bună, ştiind ce trebuie la o casă de om, de unde să ia un lucru, de la un capăt şi unde, până unde să-l ducă, ca să-l sfârşească la capăt... de sat, cu migală şi făinoşag." Mental trăiesc teleportarea, transferul lui Vica, în alte dimensiuni cosmico-umane, deşi corpul ei prin copâşeu, sicriu, a ajuns, în pământ, mormânt, iar sufletul după bătrânii serioşi a satului, care spun convingător: s-a înălțat, în Cer (aici fiind şi România paralelă a lui Liviu Dragnea, un penal, corupt, arestat, condamnat la închisoare, care iese să țină conferințe cu presa, că ce pretenții nejustițiar ar avea, că s-o amestecat Viorica în treburile partidului, că va participa la votare, la alegeri, pentru a fi aleasă, Dăncilă, preşedinte zicând cu obrăznicie, că va fi prima preşedintă femeie al României, se unflă ea-n pene fără scrupule (că s-ar fi auto-numit, auto-propus ea, sare ca ars Dragnea, că, auzi, culmea, deşi la răcoare, băgat la apă, lui i s-ar cuveni, lui ar fi potrivit canditura la preşedinție; de unde până unde  atâta nas ca la Pinochio cu-n nota zero la purtare dregând busuiocul şi țâpând batista pe țambal?) Imaginați-vă ce mai e şi aiasta? Ce mama dracului mai vrea şi acest pârlit deabinelea tuioşit, ca scrofa după mai multe rânduri de fătări, când țăranii obsearvă că se repedă să-şi mânce, rupă, purceii deabia fătați şi apoi o mai înşurubă să nu-şi lase nici progeniturile, purceii să sugă la ugerile ei, deşi aieşte se reped flămânziți ca să o sugă, să se alăpteze, hrănească, gălăgioşi? Viața-i o întreagă filozofie, religie-teologie şi dogmă, drept de a fi până-n pânzele albe, că pe o pânză de paiangen: un elefant se legăna... Mintea iscideşte nastâmpărată şi vrea neapărat ce se întâmplă după moarte, doar Darwin avându-şi teoria lui evoluționistă condiderând, că omul s-ar trage din maimuță. Istorici cercetători curioşi scormonesc, cercetează, ce se întâmplă cu omul după ce moare? deci pe unde o fi, holdui, umbla teleleu Vica? Cu ce treburi/cu măscări? (că întrebări aiurite, fanteziste, ne punem şi noi oamenii de rând, că ne-am rentâlni cu cel drag după moarte, că ne vom reântâlni şi revedea trăind într-o viață mai bună, fără greutăți şi griji). E ciudat pentru noi, (după aşa panaramă: viață fără moarte umbla savanții Aslan şi Parhon, dar nu şi pentru doctorii preocupați să descopere ce-i şi cum e dincolo, dincolo de viață, în viața cealaltă? Eu mai tolomac, mai nedres, că n-am deales, n-am aflat un înțeles, un sens, că nu înțeleg ce-i şi cu globalizarea, cum adică se urmăreşte să n-avem distinct, personalitate națională, că asta ni se va întâmpla dacă nu ne vom conserva, păstra şi promova graiul cultura, obiceiurile, folclorul, etnologia şi specificul național, tradiționalul şi modul de a fi, de gândi patriotic... Uneori la ce lăcomesc străinii să ne acapareze ca să nu fim a nimănui şi să fim pe nicăieri, ca fi slugă la dârloagă, robi, ar fi o utopie ca “falansterul”, zice Dinu Cocea şi socialistul Dobrogeanu Gherea, care suțin sustenabil că astfel de colonizare cu cioburi de sticlă colorată/din cubul ciobit a lui Nichita Stănescu, ar fi o curat-murdară: utopie, adică: hai să vorbim fără de noi de a tetea, că ştiți, curiosul roade osul?

     - Stimate Domnule Pavel Ferghete, Acest material este f. frumos. Dacă spuneți că locuiți într-un sat  care ar trebui ajutat cultural,  eu cred că ar trebui să înființați  un cenaclu de culturalizare , un cenaclu avànd profil literar și ce profil mai considerați Dvs, că ar fi necesar. Dvs. sunteți un adevărat învățat și puteți fi de  mare folos celorlalți. Aveți darul povestirii, dragoste de  lectură, memorie f. bună,  psihologia convingerii masselor și o mare facilitate de comunicare prin email. Acel benevolat la care vă îndemn, vă poate fi de mare folos  Dvs. în viața aceasta și în viitor veți fi cineva pomenit, iubit și sărbătorit. Și după moarte veți rămâne ca fiu al satului, cu o placă comemorativă, iar dacă lucrați intens cultural, poate veți avea și o casă memorială, sau---un bust. Veți fi un exemplu de răspândire a culturii , acolo , în sat , unde este cel mai necesar. Dacă nu le place membrilor cenaclului titlul de cenaclu, să- i ziceți  ,,șezătoare”, sau dacă e lucrativ, atunci se va numi ,,clacă”. Vă  spun acestea fiindcă eu împreună cu două persoane, sunt membru fondator  principal al unui cenaclu francez în orașul Montreal din Canada. Peste tot este nevoie de oameni entuziaști care să facă benevolat și să promoveze  tot ce este frumos, bun  și  pozitiv. Vă rog să continuați să scrieți și să-i ajutațți și pe alții să citească, să gândească bine și chiar să scrie. A scrie este o frumoasă ocupație, mai bună decât pălăvrăgeala pe celular Celularul este o mare sursă de cultură, dar nu prea este folosit ca atare... Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu

     - Iată nişte sentimente cu sfaturi frumoase, încântătoare, dar cum să-i spun că n-am cu cine alcătui un asemenea deziderat, Ben şi Ioan Miclău (satul e mic şi depopulat: tinerii plecați n-au la ce se rentoarce acasă, ca atare n-aş avea audiență, membri, existând doar sărăcie şi buruieni şi mărăcini ca culturi cerialiere...).

 PR-F&BT