Ioan Miclău-Gepianu - D I N N E G U R I !

D I N   N E G U R I !

(Revăzută și adăugită)

~*~

Ies din negurile sure și din largul veșniciei

Luminoase lumi ascunse sub perdelele de nopți,

De abia le-ajunge gândul în imensele tăriei,

Unde Universul-Mamă poartă-n sâni planeții copți.

Prin a razelor putere deseori se sparg enorme

Mase de granite roșii cu obraji ca de copile,

De-nfloresc eterna zare cu lumini ce desfac forme,

Arzătoare lumi, ce farmec basmele noastre idile.

Da, doar basm ne e viața, universul o grădină,

Unde totul ce-o consistă, fie duh, ori fie piatră,

Deopotrivă cresc și-n taină după dragoste suspină;

Asta e enigma mare, a creațiunii artă!

Însăși moartea e o floare ce spre viață se tot zbate

Adunând căderea vieții de o toacă și-o frământă,

Ea de n-ar fi, ale vieții cărărui ar fi secate,

Căci din moarte și viață naște lumea asta sfântă.

Uite, vezi cum se adoră vântul cu o piatră dură,

Cum prin galaxii s-alungă meteoarele eterne?

Iar când roua ancestrală cade tainic cu măsură,

Creatorul-n liniștire le alege și le cerne;

Vezi tu Omule sub vremuri câte ai de îndurat?

EL ne ceartă și ne-ndură! EL te știe cine ești,

Hotărăște calea dreaptă ce  ne scoate din păcat,

Zicând către împărat: ”De ce tu Mă prigonești?

(Și-a devenit împăratul Apostolul cel mai drag)

~*~

Ioan Miclău-Gepianu

2018