RESTITUIRI:
Ioan Țepelea: Poemul
~*~
Poemul a izbucnit din ocean și
pământ având trupul de vis. Inima lui
este gândul despletit doar de vânt
roua puterii de-a fi mistuit de
credință
sub bolta neastâmpărului rătăcitor și
ursuz
la râvniri de curgeri limpezitoare.
Risipă printre zidiri și întocmiri
tălmăcite pe rugul arzând întru-autorostirea
primordială și necurmata trezire /
semnul ascuns
sub care există poemul și-n care
limita liniștii
se zidește mereu,
Poetul înseamnă
tăcut o zidire de viu
(Ioan Țepelea – Poeme de prins în năframă,
Ed.Aureo,
Oradea,2014, pag.60.)
În MEMORIAM – pentru cel ce a fost Prof. univ.
dr. Ioan Țepelea, și pe care l-am cunoscut prin anii 2001, la acel ”Salon
Internațional al Publicațiilor Literare” organizat la Oradea de ASLA (Academia
de Științe, Literatură și Arte) al cărei fondator și director era chiar poetul
și militarul patriot Ioan Țepelea.
Având
la biblioteca familiei mele, botezată de mine din mare drag ”Mihai Eminescu” această
carte Poeme de prins în năframă, cu un onorabil Cuvânt din partea Ed. Aureo dedicat
cărții și poetului care la data publicării era plecat deja în lumea Drepților.
Am
dedicat ulterior câteva versuri poetului, drept mulțumire, sub titlul Trecură anii – pe care le reproduc aci:
Trecură anii
~*~
Trecură anii cu vremile visării,
Luminile țes molcom perdele de amurg,
Cum valurile mării se zbat mereu și
curg,
Cum drumurile toate în oase se
străpung,
Cum raze unduiesc pe zidurile zării,
La fel se trec și anii, prezentul îl
adun!
Eu cuget la viață, ce-i rău și ce e
bun,
Căci sufletul e ochiul ce veșnic nu
înșeală,
Cu el pricepem lumea ce-n jur mereu
exală!
Poetul e lumina,e rugul ce arde
încet-încet și viu,
Lumina lui rămâne, năframa-i în
sicriu!
~*~
Ioan Miclău
Gepianu
11/6/019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu