Proiecte
și proiectile
Col.
(r) Marin Neacsu
30
Octombrie 2022
Am
avut o săptămână plină de evenimente. Sport, armata, justitie, clasă politică,
nimic nu a scăpat cu fața curată.
O
demisie cu cântec
Politicește vorbind, evenimentul cel mai
comentat a fost demisia lui Dîncu de la Apărare. Mulți cred că demisia acestuia
se datorește ieșirii sale privind soluția conflictului din Ucraina. Chiar dacă
conflictul din Ucraina l-a determinat indirect să își prezinte demisia,
coroborat cu punctele de vedere diametral opuse față de cele ale președintelui
ca și dorința de a nu fi o piedică în calea realizării unor ”proiecte”, deci
motivele prezentate nu sunt minciuni, Dincu a spus adevărul fără să spună
adevărul, pentru că disensiunile sale cu Iohannis și Ciucă nu erau de ordin
personal și nu se refereau la mici jocuri de gleznă. Eu am impresia că problema
e mult mai profundă și este legată de unele măsuri și ”proiecte” mult mai
complexe care au fost discutate a doua zi în C.S.A.T. și pe care le-am auzit
sau nu, dar le vom simți pe pielea noastră. Toată lumea admite că intrarea României
în U.E. și N.A.T.O. nu s-ar fi făcut fără mari sacrificii și eforturi din
partea Armatei. Ei bine, peste câțiva ani se va spune că și intrarea în Shengen, indiferent când va alea
loc, a fost făcută tot pe spinarea militarilor. Personal cred că nu vom intra
nici de data asta, dar sacrificiile se vor face iar armata va avea de suferit,
și nu numai ea.
Se spune că Dîncu și-ar fi supărat și
conducerea de partid cu atitudinea și demisia sa, că Ciolacu l-ar fi certat și
că Dîncu va intra în dizgrația partidului.
Eu cred că și aici se joacă teatru. Mai
cred eu că Dîncu nu a ieșit din scenă din orgoliu personal, cred că ieșirea lui
a fost pregătită. Când cu declarația ”de pace” Dîncu și Ciolacu sperau că
acesta va fi schimbat. Ciolacu chiar declarase că ”așa ceva nu se face, că se
delimitează de declarația acestuia, că nu trebuia să facă opinie separată”,
lugu-lugu. A fost o surpriză pentru ei că Ciucă nu i-a cerut demisia. De fapt
Ciolacu voia și vrea să scape de Apărare, pentru că știe ce va urma și nu vrea
ca (în perspectiva alegerilor) partidul său să fie tras la răspundere, mai
devreme sau mai târziu. Acuma, după ce Dîncu a anunțat că pleacă, cu o zi
înainte de ședința C.S.A.T., Ciolacu se face că nu știe că trebuie să numească
alt ministru și lasă să se înțeleagă că ar vrea un schimb. Nu, nu schimbul îl
interesează, ci să scape de oul fiert numit ARMATĂ. Viitorul ministru al
apărării nu va mai fi de la P.S.D. Ciucă și P.N.L.-ul sunt provocați de P.S.D.,
prin Moldova au loc proteste anti P.S.D. organizate de P.N.L.-iști, la Buzău
Ciolacu dă la gioale PNL-ului, la Craiova același Ciolacu se laudă că a intrat
la guvernare ca să scoată țara din dezastru că așa nu se mai putea, dar Ciucă nu poate mișca, nu își permite să
răspundă la provocări, pentru că asta ar însemna criză politică, iar el are de
trecut un buget, de aplicat un P.N.R.R., de modificat și trecut prin Parlament
legi cruciale și de luat măsuri nepopulare. Ciolacu și P.S.D.-ul fac joc de
glezne.
Demisia lu Dîncu a mai făcut însă și alte
victime. Pe data de 31 octombrie, la sediul MApN trebuia să aibă loc întâlnirea
Consiliului de Sprijin și Consultare, sub conducerea domnului consilier
Scarlat. Ei bine, ședința a fost amânată până la o dată ce va fi anunțată
ulterior din cauză de lipsă ministru în funcție, care oricum nu participa la
ședință. Cum însă odată cu schimbarea ministrului se schimbă și consilierii,
probabil Scarlat nu a vrut să se mai lege la cap cu „prostiile” și pretențiile
pensionarilor, și i-a pasat viitorului consilier sau cine va fi desemnat să
preia funcția, sarcina aburirii
asociațiilor. Ăștia ne sunt generalii.
La plăcinte înainte, la război înapoi!
Strategii
sportive
Palitură crânșenă pentru Simona Halep. A
fost depistată pozitiv la testul antidrog la US Open. Toată lumea a sărit să
își dea cu părerea. Mulți să o apere, dar suficienți și să o condamne. Se fac
”strategii” de apărare, se anunță că a scăpat de suspendare pentru că F.R.T. nu
vrea să o suspende, un întreg circ. Aproape toți judecă subiectiv și
sentimental uitând că în astfel de cazuri matematica și tehnica își spun
cuvântul. Nu contează că a mai făcut două teste la care a ieșit negativ, e
normal, unul a fost înainte de a se „contamina” al doilea după ce substanța a
fost eliminată din sânge.
Ca să scape de vină, Simona trebuie să
dovedească fie că probele care au continut substanța au fost modificate pentru
a-i face rău, ceea ce este aproape imposibil de dovedit, fie că cineva din
stafful ei i-a dat medicamentul buclucaș iar ea nu a știut, dar asta nu poate
dovedi decât dacă persoana respectivă
recunoaște. Acest lucru este și mai imposibil de dovedit, pentru că tot
stafful ei provin de la Academia Murratoglu, iar a recunoaște asta (chiar dacă
este plauzibil) ar însemna o mare palmă pe obrazul celui căruia Simona mai că
îi pupa picioare cu câteva luni înainte. Dacă e să ne luăm după antecedentele
lui Murratoglu cu Serena și Aravane Zerai o jucătoare franceză de origini
iraniene, se poate spune că cine intră în contact cu Murratoglu se
”contaminează”. În ambele cazuri Murratoglu a avut probleme cu cei apropiați
sportivelor. În cazul Simonei, după ce a apărut el a dispărut din peisaj sotul,
dar și tot stafful tehnic și medical al Simonei, astfel că toți cei care puteau
să îi dea medicamentul Simonei depind de Murratoglu și în mod cert au semnat un
contract de confidențialitate și loialitate. Deci nicio șansă pentru Simona să
poată dovedi ceva.
Una peste alta două lucruri sunt clare:
ambele probe au dovedit că a consumat o
substanță interzisă deci nu poate spune că nu și ea e cea care l-a ales pe
Murratoglu și și-a schimbat toți colaboratorii români cu care lucra, lăsându-se
la cheremul șarpelui. Ea a ales, iar acuma culege. A mușcat mărul, acum suportă
consecințele. Așadar, guilty as charged!
Un
proiect cu bucluc
De două zile lumea justiției, dar și cea
militară au luat foc. Pe surse, în media
a apărut un proiect de OUG care prevede unele măsuri în domeniul pensiilor
speciale. Printre măsuri se numără și mărirea vârstei de pensionare (despre
care eu scriu de mai bine de un an) și, ceea ce este mai grav pentru
.speciali”, anularea sau modificarea vârstei de pensionare anticipată și
modificarea bazei de calcul. La magistrați calculul se face pe baza veniturilor
(toate) din ultima lună de serviciu. Știți ce înseamnă asta? Asta înseamnă că
pe baza veniturilor acumulate în ultima lună de serviciu, un magistrat poate
ieși la pensie cu o pensie dublă, sau triplă. Știți cum se realizează asta ?
Foarte simplu. Există o cutumă la magistrați, ca înainte de a ieși la pensie,
în ultima lună de muncă să i se plătească toate restanțele salariale și orice
venituri restante, indiferent de când sau de unde vin ele. Așa ar trebui să fie
peste tot, dar la ei, ”bunul simț” se aplică, la alții nu. Că e vorba de diurne, de bani pentru haine,
de deconturi, de restanțe de diferite tipuri, acestea se achită toate în luna
în care își încetează activitatea. Ei bine, toți acești bani intră în calculul
pensiei. Și astfel bietul magistrat poate ieși la pensie cu o pensie dublă, în
funcție de câți bani nu si-a ridicat pe parcursul... carierei, sau
lăsați/neridicați de când a decis să iasă la pensie special, ca să intre în
calculul pensiei. Șmecherie cu tichie.
După apariția proiectului, care prevede că
pensia se calculează pe baza salariului ultimilor 12 luni, posibilitatea
umflării pensiei scade de 12 ori. Durere mare în rândul magistraților și de
aici urletele din Lumea Justiției. Au apărut imediat documente „incriminatoare”
care arată cine e de vină și „cine lovește în independența justiției” Unii zic
că e cineva de la Casa Națională de Pensii, alții că ar fi de la Ministerul
Muncii, alții că ar fi un draft care ar fi fost purtat la rever de Ciucă la
Bruxelles unde a încercat să scoată pensiile militare din P.N.R.R. și să
amelioreze procentul de 9,4 %. Obiectiv realizat 50% adică numai modificarea
procentului, căci pensiile militare, așa cum spuneam, în Europa sunt considerate tot speciale, sau
mai bine spus, calculate și acordate pe
legi speciale.
Mai contează cine a lucrat la proiect? Da,
contează pentru a afla cine și cât a mințit, în rest, pentru viitor nu are
niciun efect, indiferent cine l-a făcut, proiectul există, este în concordanță
cu recomandările Băncii Mondiale și va fi aplicat indiferent cine și cât
scandal va face. Asta însă nu înseamnă că săracii magistrați vor pierde ceva la
bani, pentru că, dacă nu am uitat deja, Parlamentul tocmai a votat Statutul
Magistraților, care așteaptă să intre la promulgare după ce va fi văzut de
C.C.R. care îi va da avizul pe repede înainte, pe 9 noiembrie. Ce scrie în
statut ? La art 206 scrie : „(2)
Drepturile salariale ale judecătorilor şi procurorilor nu pot fi diminuate sau
suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege. Salarizarea
judecătorilor şi a procurorilor se stabileşte prin legea specială privind
salarizarea şi alte drepturi salariale în domeniul justiţiei.”
Iar la art 212 scrie :” (1) Judecătorii,
procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de
la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională şi
personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor,
indiferent de vârstă, cu o vechime de cel puţin 25 de ani în funcţiile de
judecător, procuror, judecător de la Curtea Constituţională, magistrat-asistent
la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi la Curtea Constituţională, personal
de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, judecător
financiar, procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia
jurisdicţională a Curţii de Conturi, avocat, personal de specialitate juridică
în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult se pot
pensiona la cerere şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80%
din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară şi
sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.
Ce înseamnă asta ? Înseamnă că dacă
O.U.G.-ul nu se semnează până pe data de 9 noiembrie, poate apoi să apară
oricând și chiar și o lege direct, nu va mai avea efect asupra magistraților
pentru că statutul lor nu poate fi schimbat decât tot de ei și nicio altă lege
nu poate aduce modificări statutului, cu atât mai puțin o O.U.G.. Deci
salariile și pensiile magistraților sunt blindate. Niciun proiectil, indiferent
de încărcătura sa, nicio bombă termonucleară nu se mai pot atinge de salariile
și pensiile magistraților.
Și dacă OUG s-ar da mâine, odată cu
promulgarea Statutului, prevederile sale ar fi modificate de cele ale
statutului care este „lege de rang înalt”. Deci magistrații vor rămâne din nou
neatinși. O simplă sesizare la C.C.R. și aceasta va constata că a fost adusă
atingere independenței justiției.
Asta
da bombă murdară.
În ceea ce privește proiectul care a
apărut prin lumea justiției, conține două aspecte care ar trebui să dea de
gândit celor interesați de proiect, mai ales militarilor care sunt cei mai afectați
și real, nu doar ipotetic, de acest proiect.
Primul semn de întrebare este ce
cuprindeau cele două articole, IX și X care nu apar în proiect ? Faptul că
lipsesc dovedește faptul că proiectul a fost întocmit cu ceva timp înainte de
data apariției în mediul on line, cu ceva luni,(probabil emanat de Comisia
Interministerială cu consultarea și expertiza reprezentantului Băncii Mondiale)
și scos pe surse imediat după ce a fost dat avizul Băncii Mondiale, adică pe
data de 26.10, dar fără capitolele care nu au primit acceptul Băncii. În grabă,
funcționarul care a dat drumul la proiect pe surse, primind ordin să scoate
cele două articole, le-a scos, dar a uitat să redenumescă articolele de sub
ele. Așa a apărut pe piață un proiect cu articolele respectivă lipsă ca
numerotare.
Un al doilea aspect, de foarte mare
interes pentru militari este faptul că din
metadatele proiectului, postat de „Lumea Justiției”, pe primul rând sus,
se vede mai șters, dar se vede, scrie „proiect OUG pensii speciale, cu
militari”
Ce înseamnă asta? Înseamnă că erau
pregătite două variante, în funcție de rezultatul negocierilor de la Bruxelles
privind scoaterea pensiilor militare din PNRR sau nu, un proiect care
include militarii și altul fără militari.
Deci Budăi, dar și Predoiu ieri, când au
spus că nu există un proiect nici loa minister nici la guvern privind pensiile
speciale, au mințit prin omisiune. Da, proiectul nu se păstrează nici la
ministere și nici la guvern, ci la Casa Națională de Pensii Publice. Este ceva
în genul deja celebrului răspuns al lui Băsecu cu pumnul și palma în plex.
Ăștia sunt politicienii și guvernanții români.
Se așteaptă cineva acuma să iasă un
purtător de cuvânt al guvernului sau un consilier guvernamental să lămurească
aspectele și să spună, da domnule, noi, guvernanții sau din ordinul nostru a
fost făcut acest proiect, ni-l asumăm, urmează să stabilim etapele privind
creșterea vârstei de pensionare, căci este absurd să trecem brusc la un salt de
5 ani. Asta am convenit cu Banca
Mondială, asta este.
Bănuiesc că nu, chiar dacă eu, dacă aș fi
prim ministru așa aș spune. Dar nu sunt eu prim ministru. Oricum, concluzia
este una singură: indiferent cine, unde si când va scoate proiectul în
transparență decizională, acesta va trebui să conțină aceleași prevederi, care
au fost agreate, nu impuse, de Banca Mondială.
Și mai e un aspect. Cel mai periculos este
documentul care va urma, respectiv metodologia de aplicare, care va înrăutăți,
nuanța, modifica tot ce ar mai putea fi bun în proiect, căci dacă va fi întocmită
de aceiași oameni care scot articole din proiect fără a renumerota articolele,
vă dați seama ce va ieși.
Bibliografie web
-
https://www.playsport.ro/patrick-mouratoglou-scandal-urias-cu-tatal-elevei-sale-trebuie-sa-vorbesti-altfel-cu-mine-de-la-ce-a-pornit-scandalul-cu-antrenorul-simonei-halep-133587
-
https://www.dcnews.ro/o-fosta-jucatoare-a-lui-mouratoglou-acuze-dure-am-avut-incredere-totala-in-el-nici-nu-iti-poti-imagina-ce-a-facut-cu-mine_892861.html
-
https://www.luju.ro/avem-dovada-proiectul-de-oug-de-taiere-a-pensiilor-magistratilor-este-semnat-la-metadata-de-autor-valentina-robu-intamplator-valentina-robu-este-numele-secretarului-general-al-casei-de-pensii-documentul-poarta-data-26-octombrie-2022-adica-la-doua-zile-dup?pdf
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu