IZVORUL
DE SUB DEALUL VIILOR
”...Mi-am tot propus să scriu despre acest
izvor de sub ”Dealul Viilor”, dar tot timpul luat de alte lucruri și scrieri,
am tot amânat această idee. Zilele astea, răsfoind niște caiete ajunse și ele
felfelițe dând înspre îngălbenire deja, am regăsit acest titlu chiar cu unele
notații gata făcute.
Cu siguranță, bătrânii satului Gepiu, câți
mai sunt în viață, își amintesc de acest ”Deal al Viilor” ce mărginește malul
văii Orăscu ce vine dinspre Păușa, și trece prin ”vulpiște”. Vulpiștea era un
fel de teren erodat, o mâncătură în teren de câțivz kilometri, dar ascunsă
într-un hățiș de mărăcini, unde sălășluiau vulpile ca într-un paradis.
Scheunând și lătrând în nopțile cu lună. Acestui loc I se zicea pe vremuri
”vulpiște”.
”Dealul Viilor”, își are de asemenea
istoria lui, fiindcă pe vremuri, cu sute de ani în urmă, era acest deal
acoperit de vii frumoase. Era o binecuvântare, îmi povestea un unchi de al meu
Petre Deli Petrichi, ale cărui oase odihnesc acum într-un cimitir din statul
Illinois al Americii. Au fost viile acestea plantate pe acest deal, fără
tăgadă, de locuitorii români ai satului nostru transilvănean. Cum s-au
dărăpănat e o altă istorie , numai că la talpa acestui deal, de sub deal izvora
o apă limpede de izvor, curată ca lacrima.
Cei din generația mea își amintesc și pot
confirma, cu câtă plăcere tinerii, fete și băieți, dar și bătrânii, seara în
asfințitul soarelui, cântând, cu olurile în mâni se duceau să aducă apă de la
izvor. Nu au astăzi locuitorii comunei o mai bună și răcoroasă apă ca aceea.
S-a erodat valea, s-au smuls viile, s-a
arat dealul, izvorul s-a acoperit și a fost uitat!
De multe ori în copilărie mă duceam la
acel izvor, ce se mai prelingea prin iarbă, mă aplecam și beam cu nesaț acea
apă plăcută. Dar, izvorul nu e mort. Nu, el este legat la o venă, un fel de râu
subteran, ce trece spre pământurile ungare și așa mai departe. Mai la Nord,
ăntr-o potcoavă de pădure numită Bitanga, ce se cuprindea în pășunea Gepiului,
era o fântână seculară și din istorie pomenită, care avea aceeași apă plăcută
și limpede, dovadă că își avea același izvor freatic subteran de proporția unui
râu. Pe vremile secetoase, la această fântână veneau cu carele și butoaiele să
ridice apă locuitorii din satele vecine, cum era Miersig, Mierlău, Gepiș,
Păușa, Bicaciu, în vremi de mare secetă, veneau și cei din Tinca.
Că acest fluviu subteran există și azi, o
dovedește arteziana de azi din comuna Gepiu. Aceasta mai bine de o sută de ani
de când a fost forată, incă dă apă satului, limpede, cu un gust plăcut și de aceeași
calitate. Și mă tot gândesc cum n-au observat asta ”experții epocii de aur”,
cănd la această fântână arteziană era apă suficientă să asigure adăparea
”șeptelului numeros” din grajdurile ceapeului, construite tocmai în jurul
acestei arteziene, izvor de apă! Cred că ungurii și-au pavat și îngrădit cu
lanțuri aurite artezienele lor legate cu siguranță și la această venă de apă,
dar noi ne pizmuim reciproc, în loc să preluăm exemplele bune, unii de la
alții.
Îmi vine a zice uneori, ”Doamne, dă în
gând unui tânăr sătean, să ia un hârleț, un burghiu de forat, să desfunde acel
izvor de sub ”.Dealul Viilor”. Ce faptă de valoare ar fi!
Ioan Miclău-Gepianu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu