Ciocnirea Civilizațiilor și războiul din Ucraina
Prof. Dr, Tiberiu Tudor
Este de mirare că, în tot
războiul informațional/dezinformațional care însoțește conflictul armat din
Ucraina, nimeni nu face referire la celebra carte, din 1996, a lui Samuel
Huntington "Ciocnirea Civilizaţiilor şi Refacerea Ordinii Mondiale"
(The Clash of Civilizations and the Remaking of World Order), unde Ucrainei i
se acordă o analiză specială, care pune în evidență motivațiile conjuncturii
geopolitice în care ne aflăm astăzi.
Huntington, unul dintre cei
mai renumiți politologi americani, a fostprofesor de ştiinţe politice la
Universitatea Harvard, preşedinte al Asociaţiei Americane de Ştiinţe Politice,
coordonator pentru planificarea securităţii în cadrul Consiliului Securităţii
Naţionale al Statelor Unite (1977-1978).
I. Ciocnirea Civilizațiilor.
Conform paradigmei
civilizaționale a lui Huntington “viitoarele conflicte internaţionale vor fi
generate de state, sau grupuri de state ce aparţin unor civilizaţii diferite”.
În prima jumătate a secolului
XXI, patru civilizații se vor confrunta dominant pe arena internațională:
Civilizația Occidentală (cu stat lider, sau, în termenii lui Huntington, „stat
nucleu” ─ SUA), Civilizația Ortodoxă-Rusă (nucleu Rusia), Civilizația Islamică
(nucleu încă nedefinit) și Civilizația Sinică (nucleu ─ China). “Ciocnirile
periculoase ale viitorului se vor naşte probabil din aroganţa universalistă
Vestică, intoleranţa la o asemenea aroganta hegemonica a Islamismului şi
a civilizatiei Sinice”.
Primul grup de conflicte,
între Occident și Islam, a însângerat Orientul Mijlociu și Nordul Africii în
primele două decenii ale acestui secol: Afganistan, Irak, „Primăvara Arabă”
(Tunisia, Egipt, Libia, Siria, etc.), cu un efect mai degrabă de destabilizare
decât de import de "democrație liberală" occidentală.
În privința conflictului pe
care îl trăim astăzi, între cele două mari state nucleu, Statele Unite ale
Americii și Federația Rusă, previziunea lui Huntington este categorică:
„Speranțele de încheiere a unor parteneriate intercivilizaționale strânse,
precum cele referitoare la o colaborare între Rusia și America, exprimate odată
de către conducătorii lor, nu se vor materializa“; cu amendamentul, valabil și
în momentul de față: „Totuși, statele nucleu folosesc rareori forța unul
împotriva altuia.” Dar se pot lupta prin proxy(interpusi), asa cum se intampla
deja.
Este fundamentală și
afirmația: „Dacă Rusia ar deveni Occidentală, Civilizația Ortodoxă nu ar mai
exista.”
II. State de falie.
Un al doilea aspect esențial
pe care Huntington îl relevă este cel al statelor divizate civilizațional
intern („cleft countries”), printre care dă o atenție specială Ucrainei
prezentând o hartă a acestei divizări, bazată pe rezultatele alegerilor
prezidențiale din 1994.
Toate alegerile ulterioare din
Ucraina au confirmat această linie de falie.
„Ucraina este o țară divizată,
cu două culturi distincte. De mai multe secole, linia de falie dintre
Occidentul Catolic și Ortodoxie trece prin centrul Ucrainei.”
Dintre cele trei scenarii pe
care Huntington le discută, se pare că evoluția actuală a evenimentelor duce
spre cel pe care îl considera ca având o probabilitate medie, anume ca „Ucraina
să se divizeze de-a lungul liniei de falie, în două entități distincte, iar cea
estică să se unească cu Rusia.”
Și aceasta pentru că ─ putem
aprecia acum ─, în cazul Ucrainei, situația ei de stat de falie se suprapune
peste conflictul geopolitic dintre Statele Unite și Federația Rusă, un conflict
civilizațional global în termenii analizei lui Huntington.
Această suprapunere a făcut ca
soluția de compromis rezonabil a Acordurilor de la Minsk din 2014-2015 să
fie practic pulverizată de Ukraina la sugestia SUA.
Prof. Dr, Tiberiu
Tudor
https://www.amazon.com/Ciocnirea-civilizatiilor-refacerea-mondiale-Romanian/dp/973636464X
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu