Exerciții
Col.
(r) Marin Neacsu
23
Octombrie 2022
Volodea
și nucleara
În data de 6 octombrie 2022, vuvuzeaua
păcii, cel care strigă peste tot că este atacat dar se laudă că are numai
victorii, anunța întreaga lume și cerea măsuri extreme împotriva Rusiei care
s-ar pregăti de un război nuclear: „Ce ar trebui să facă N.A.T.O.? Eliminarea
posibilității ca Rusia să folosească arme nucleare. Lovituri preventive, astfel
încât să știe ce li se va întâmpla dacă le folosesc. Nu invers - așteptând
loviturile nucleare ale Rusiei pentru ca apoi să poată spune: «Ah, sunteți așa,
ei bine, iată că ne-o țineți departe de noi! Reconsiderați utilizarea presiunii
acestora. Iată ce ar trebui să facă N.A.T.O.: să-și reconsidere utilizarea»”, a
declarat Zelenski într-un discurs la Institutul Lowy din Australia, pe care l-a
susținut prin legătură video” .
Bineînțeles știrea a făcut înconjurul
lumii, toată lumea a cerut măsuri drastice împotriva Rusiei care iată, pune în
pericol întreaga planetă. Două zile mai tîrziu, Zele își reconsideră poziția și anunță că de fapt Rusia
nu este în stare să se pregătească pentru un război nuclear și că a fost
înțeles greșit, el nu a cerut lovituri
nucleare, nici măcar militare preventive, ci sancțiuni economice :
„Încep să își pregătească societatea. Asta este foarte periculos. Nu sunt
pregătiți să o facă, să o folosească. Dar încep să comunice. Nu știu dacă o vor
folosi sau nu o vor folosi. Dar cred că este periculos însuși faptul de a vorbi
despre asta”.
Rețineți expresia: Dar cred că este
periculos însuși faptul de a vorbi despre asta” (adică despre arma nucleară).
Eu cred că este mai periculos să vorbești despre negocieri diplomatice. Dîncu
știe de ce. Și mai spune Volodea referindu-se la soldații trimiși de Putin la
război, că „Acei copii mobilizați acum
vin fără nimic. Fără arme sau apărare. Sunt aruncați aici ca și cum ar fi carne
de tun. Dacă vor să fie kebab - bine, să vină.”
Să înțelegem că armata Ucrainiană omoară
niște copii care nu au arme, nu au cu ce se apăra? Asta a spus cu subiect și
predicat Volodea. De ce a făcut Zelensky afirmații pe care apoi și le-a retras?
Pentru că nu a înțeles ce trebuia să spună. I s-a spus să anunțe că Rusia este
un pericol nuclear doar atât, pentru a justifica o viitoare reacție a N.A.T.O.,
nu să spună și că N.A.T.O. va pregăti lovituri preventive așa cum fusese informat.
El săracu a spus tot ce știa, dar a primit apoi ordin să retracteze, să
nuanțeze declarația, dând vina pe ruși care îi interpretează vorbele, deși
traducerea la posturile pe care și-a debitat gândurile a fost făcută de
englezi, nu de ruși.
Ei bine, deși Zelensky ne spune că arma
nucleară nu e bună, că mărește colesterolul și îngrașă, acum câteva zile suntem
anunțați că N.A.T.O. va desfășura un mare exercițiu „preventiv nuclear”, adică
exact ce anunțase cu zece zile înainte Volodea. Deși admit că rușii desfășoara
anual în această perioadă a anului un exercițiu privind apărarea împotriva
armei nucleare, exercițiu care este monitorizat de N.A.T.O. de cel puțin 10
ani, N.A.T.O. decide să desfășoare și ea un exercițiu de atac nuclear pentru că
dacă rușii își pregătesc populația, așa cum spunea însuși Zelensky, N.A.T.O. va
desfășura, după cum afirmă chiar sursele oficiale, „un exercițiu de verificare
a arsenalului său nuclear. 60 de avioane din 14 țări vor fi văzute deasupra
Europei de Vest și a Mării Nordului. Unele dintre ele vor transporta replici
fidele ale bombelor atomice tactice pe care Statele Unite le are depozitate pe
continent.”
Deci aici nu vorbim despre apărare ci
despre atac nuclear, simulat nu pe calculator, ci pe avioane de luptă, cu
rachete/încărcături care „seamănă” cu
cele reale. Dar de ce trebuie să transporte „replici fidele” și cine îmi
garantează mie că sunt doar replici fidele și nu lovituri reale? Cine le
verifică? Asta nu ne spune nimeni. „Este periculos să vorbești despre asta”….
Dacă domnul Zelensky afIrma că „este
periculos însuși faptul de a vorbi despre asta”, mă întreb oare cum vede el
acest exercițiu care simulează folosirea încărcăturilor nucleare? Constituie
acest exercțiu un pericol pentru omenire sau nu? Asta nu ne spune nimeni
probabil că acest exercițiu este ”benefic”
și liniștește omenirea, face bine la popo…lație, ca și hemoro easy la cutie.
Strângeți
cureaua ca să o lărgească alții
Ce face România în acest timp? Se
pregătește și pregătește. Se pregătește pentru iarnă făcând economie la curent
electric. Ca să nu mai consume românul energie aiurea, Guvernul îi ia din rație
și dă ordonanțe prin care ordonă furnizorilor români să vândă curent Moldovei,
care numai ea știe ce va face cu el, dacă îl va revinde sau dona Ucrainei sau
îl va folosi în consum intern. Iată ce spune Ordonanța 119/2022 : „Prin
excepție de la prevederile art. VII, în situații excepționale cauzate de
efectele războiului din Ucraina asupra siguranței în furnizarea cu energie
electrică a Republicii Moldova, producătorii de energie electrică au obligația
să încheie contracte bilaterale, în limita cantităților disponibile, prioritar
cu traderi/furnizori de energie electrică desemnați de către Guvernul
Republicii Moldova, în acest sens, la prețul de referință prevăzut în anexa nr.
2. Energia electrică vândută în aceste condiții acoperă exclusiv necesarul de
consum al consumatorilor finali din Republica Moldova”.
Mă tot întreb cum vine asta? Când a fost
criza carburanților, pe 8 martie 2022, Guvernul a luat măsuri de blocare a
prețului, dar întrebat dacă măsura se aplică și producătorilor privați, primul
ministru a afirmat că acolo e altă treabă, nu poate interveni în politica
acestora. Uite că acuma pentru ajutorarea Moldovei (unii zic că a Maiei), guvernul „obligă producătorii de
energie”,fără excepție să încheie contracte bilaterale cu traderi/furnizori
desemnați de Guvernul Moldovei, deci nu îi obligă numai să vândă dar și cui să
vândă, că așa e în economia de piață. Deci pentru a preîntâmpina specula sau
afacerile oneroase ale unor trader privați, guvernul Romaniei dă ordin
furnizorilor români să vândă numai dealerilor cu care face afaceri guvernul
Moldovei, să mănânce și Maia o pâine alba și să fie și ea iubită de moldoveni,
nu numai de Micron.
Ce mai face România pentru pacea lumii ?
Dă Olandezilor două șantiere navale în Galați și Brăila, deși aceștia ceruseră
Constanța, doar doar i-or îmbuna să ne acorde viza Shengen și își încheie și
Werner mandatul cu un sucess răsunător, intră în istorie sub numele Santa
Shengen. Eta canci viză, că mister Rutte iar ne anunță că el ar vrea dar să
vadă niște situații care încă nu i-au sosit. Poșta e de vină. Deci mai beșeaua.
Și ce mai face România pentru Europa?
Pregătește poligonul Cincu pentru pregătirea
unor luptători ucrainieni sau mă rog viitori luptători pe meleaguri
ucrainiene. De pregătirea acestora nu se vor ocupa contingentele franceze și
olandeze nou sosite prin zonă, cum arc rede unii. Doamne ferește, ce, vreți să își piardă degetele înaintre de a intra
în luptă? Nu, luptătorii ăia francezi și olandezi sunt acolo ca să justifice
prezența militară străină prin zonă, să nu se întrebe lumea cine e ăia și ce
face ei pe acolo.
Nu trebuie să fii expert strategic și
tactic ca să îți dai seama că trupele alea nu au venit acolo ca să apere
România sau „flancul estic al N.A.T.O.” pentru că cele două armate nu sunt
cunoscute pentru bravura lor. Eu sunt mimi. Franța a tot furat-o de la Napoleon
încoace cu tot Maginotul lor. De armata olandeză ce să spun? Poate prin colonii
să fi făcut ceva. În fine nu asta e important. Important e Cincu. Două
poligoane mari a avut și România, în care armata română se antrena pentru
apărare, Mălina și Cincu. Acuma nu mai are niciunul. Nu mai e nevoie, ne apără
articolul 5.
Apropo de articolul 5 din Tratat, nu prea
am văzut acolo un articol care să spună ce face N.A.T.O., dacă un stat membru
atacă un alt stat membru. O să spună cineva că asta este exclus. Serios?
Întrebați-i pe greci. Sper să nu fie cazul să îi întrebăm pe români, dar eu
parcă i-aș întreba.
Uite
capu', nu e capu'
Că veni vorba de întrebări, aș mai întreba
ce vor face acuma toți cei care cereau capul lui Dîncu. Ce fac, îl reevaluează
că uite că nu căzu. Ciucă l-a chemat, l-a urecheat dar l-a lăsat pe umeri. Nu
știu dacă decizia îi aparține și nici cine a ordonat sau urmărit doborârea lui.
Poate Ciucă a realizat că pierde mai mult dacă îl dă jos decât dacă îl
păstrează, poate a realizat că dacă îl dă jos vine „brăzdatul” în locul lui și
cu ăla la manșă era mult mai greu să își impună oamenii și politica în
minister. Poate Dîncu a fost iertat de cel care i-a cerut capul. Poate Ciucă a
realizat că nu poti pedepsi un om care cere rezolvarea diplomatică a unui
conflict. Poate... Indiferent care este motivul, Dîncu a rămas și dacă l-ar fi
schimbat, o parte destul de mare de comentatori ar fi spus că l-a dat jos
pentru că a cerut mărirea soldelor și pensiilor militarilor, ceea ce nu ar fi
dat bine la viitoarele alegeri. Să fim serioși,
toți miniștrii au făcut promisiuni, așa că nici pe Dîncu nu l-a durut gura.
Și pentru că veni vorba de miniștri, ieri
Bode a fost „discutat” în „adunarea generală” a Parlamentului după ce B.O.B.
l-a propus la exmatriculare. Din toată bălăcăreala de acolo m-a impresionat cum
s-a apărat Bode, care a caracterizat moțiunea ca fiind „un ghiveci, un fel de
shaorma cu de toate”. Vedeți ce înseamnă să citești revista presei? Zelensky
vorbește despre kebab, Bode despre Shaorma. La mare căutare meniurile arăbești
de când au apărut dronele iraniene.
EuMam lămurit.
Bibliografie web:
-
https://www.stiripesurse.ro/zelenski-cere-nato-sa-lanseze-lovituri-preventive-impotriva-rusiei-in-loc-sa-astepte-loviturile-nucleare-ale-rusiei_2593290.html
-
https://ziare.com/volodimir-zelenski/volodimir-zelenski-arme-nucleare-rusia-pregatirea-populatiei-folosire-arme-nucleare-1765275
-
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/258797
-
https://m.defenseromania.ro/statele-membre-ale-ue-intentioneaza-sa-antreneze-15-000-de-soldati-ucraineni_618686.html
Aranjament grafic - I.M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu