PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE - DRAGOSTE DE POVESTE EMINESCU

DRAGOSTE DE POVESTE EMINESCU

 

 

~*~

 

Nu trăim după noi, după voia,voința noastră credibil util, în mușuroi.

E o discrepanță, în acest copac, doar cu aproape 47 privighhetori, cu càntece și ciocârlii,

în primăveri cu alei, cu înfloriți tei,

tot cam atâta, pe Arca vieții, cu veri cu poveri,

în buzunarul sau jebul lui Dumnezeu, noi facem doar ce se cuvine cu tupeu, teleleu, Delirul, cu a câtelea eventuale volume, în mărime renume de anume,

cu dimensiune de înțelepciune

cu perspectivă creeativă,

cu pondere de binecuvântare,

în soare profundă și de Românie unită mare, dodoloță mare,

în schimbare de nuanță, conștiință și ștință nedevoalată,

cu artă a succesului pe altarul soarelui-imensă, în circumstanță intelegint grăitoare și coerentă, cu aranjament al viitorului... pe

al tablei de șah al pământului, focusate credibil făcând deligență cu inteligență,

pentru a fi, cu drept de a fi zi de zi,

cu înviere, pe glie,

cu omenie de Românie cum dreptul de a te naște, pentru a fi, în culori de pace și culori de liniște, în dragoste de poveste Eminescu, ameliorat și înviat fain-făinel, voinicel, în Pavel,

cu Vica și, cu Veronica.

 

Nu mi-ai zis nicidată dacă ai nevoie de ceva anunță-mă și, doar tu știi sincer de ce anume, nici nu mai scrii la Mere pădurețe, de ce nu mai publici, în serial pe Blogul tău, Ben Todică.

Pentru ca daca nu le publici legate in carte, ardem degeaba.

De urât, nu mă urăști și, nici eu nu m-am urât

plictisit să scriu.

Îți dai foc la valiză (în cazul aiesta pe ce dormi la mătușa, în gară?)

Nu suntem ca la Verdun

ca, în vestul sălbatic ?

 

În ce faci, în cazul Mere Pădurețe, e puțină aroganță, că nu pot zice, că-i îngânfare și, dragule, Ben, nu-i puțin lucru, totuși iubire, că ești iubire la înălțime, o mărime ești, pe verticală ești de povești, de bună veste ești, în școala de dincolo de școală, în limba română, cu îndemână, cu deschidere spre istorie-victorie.

Este, nu doar o limbă, ci și o Geografie a cuvintelor de Anca Zel Constantin.

De Vica nu m-am săturat niciodată, că mă făcea fericit.

Era o însorită Vica, dar cu ea n-aveam cum mă plictisi și cred, că ea a găsit soluția de a mă lua, în căsătorie, de a se încredința cu mine.

Cu tine, men, Ben, mare bucurie am,

în colțul de Rai care-l am

Tu, ești temperamental și cu talanții îmulțiți.

Voi lupta până-n pânzele albe scriind cu dragoste și dor de povesste, cu viitor.

Niște elevi, nu pe vremea când eu eram școlar, ci, în prezent, în România educată, în România instruită și, cu artă: acces la succes, au construit un satelit care anul viitor va fi lansat, pe orbită, în cosmos.

Scriu despre viața cusută cu ață albă, pervertită de politicienii nepreteni, cu oamenii de rând, păstori blânzi, blajini, cu stare de spirit super.

Shakespeare, zice, că festivalul e o oglindă a societății, în care trebuie să ne vedem din când, în când, tu, nu crezi, că Mere pădurețe e un festival, în care ne oglindim noi oamenii de rând, ne oglindim, în sublim.

Instantaneu, îmi ești, Ben, ca Dumnezeu, ajutorul meu, dar ce nu publici, cum ai publicat aur cenușiu strecurat, în descântat publicând pe blogul tău Cu Noblețe Mere Pădurețe, în diversele tale cu larghețe programe de anume cu mărime, în lumină lină, cu renume, în drept de a fi stimulitor, scriitor de viitor, cu socio-umane sentimente netrăind artistic, pragmatic, în van ca uman, men, Ben.

-"Politicienii, îi cea mai proastă cauză," cum zicea un tolomac.

Cu vinurile și lactatele au ajuns să fie vândute, în Țara Soarelui, Japonia.

Când areți bine, ești bine, omule, în tri culori, român.

Pot vorbi și fără mine (dau cu basca-n câini ?).

Nu revii la oile noastre ?

Nu...,

...că umbli aiurea prin literatură

precum Iohanis prin lume, vultur pleșuv

dupa șepci.

SCRIE !

 

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE