IOAN MICLĂU-GEPIANU - CÂNTEC DE LEAGĂN (dedicatie speciala)

 

IOAN MICLĂU-GEPIANU: CÂNTEC DE LEAGĂN

 

(Dedic aceste versuri soției mele Florica,

în Anii Domnului, 2022, la 57 ani de când ne-am unit viața.)

 

 

 

CÂNTEC DE LEAGĂN

 

 

~*~

 

”O! nani, nani, floricea,

Tu ești a noastră mică stea,

Nu plânge, tu, iubirea mea!”

 

De-un blestem dulce-am fost legat

De când eram copil în sat!

Știți cum? Vă spun acum, acum:

Cu alți copii sculptam praful din drum,

Când dintr-un geam aud arar:

”Ioane, tu n-ai nici habar,

Că-n leagîn plânge fata mea?

Ți-am spus doar să-ngrijești de ea!”

 

Eu speriat, intrai în curte:

”O! nani, nani, floricea

Tu ești a noastră mică stea,

Nu plânge, tu iubirea mea!”

Dar prea jucai leagănul mic,

Eram și eu pe-atunci pitic,

Cu susu-n jos se-ntoarse dar,

Iar dedesubt, steluța cu amar

Plângea de să ridice satul;

 

Iar mama ei lăsându-și aluatul:

”Tu vrei să îmi omori fetița?

O! pupe-i mama ochii și gurița”.

Și-mi zise iar: ”Să ai grijă mai bine”.

Ți-n grijă-o am și astăzi lângă mine!

”O! nani, nani Floricea

Tu ești a noastră mică stea,

Nu plânge, tu, iubirea mea!”

*

 

FLORICA

 

Pe o stradă ce sfârșește,

Drept în fundul unei văi,

Locuia cândva Florica

Pentru-a cărui ochi și buze,

Așternut-am multe căi.

 

Apoi, câte-s azi sub soare,

Lumi de basme și minuni,

Toate-am zis că-s ale mele

Și-mpletindu-le cununi,

Le-am depus la a ei picioare!

 

Ea zâmbea ca zâna albă,

Iar eu adunam din cer,

Stelele și doi luceferi,

Să le-nșir ca pe mărgele,

Lăsând lumea-n frig și ger.

 

Indfârșit, n-a fost degeaba,

Dacă aceste sfinte versuri

Le-nchin nuntei de argint,

Ei, soției cu trei fete,

Cu-n buchet de flori din șesuri!

O! zici poate că nu-s multe,

Din câte aștepta ea,

Dar, vă jur, căci pe vecie,

Eu i-am dat inima mea

Și trei fete Dumnezeu!

 

*

MÂNDRA MEA-I CU OCHELARI!

 

Mândra mea, când erai mândră,

Erai roză pe răzor,

Erai dulce, erai blândă,

Tinerică și cu dor.

 

Eu am pletele albite,

Tu în păr fulgi de zăpadă,

Dar cu inimi oțelite,

Ce n-au gând ăncă să cadă.

 

Mândra mea-i cu ochelari,

Eu cu genele albite,

Dar ni-s sufletele mari,

Nesupuse, ne-nrobite.

 

Și ne tot răsar nepoții,

Celor trei fiice ce-i seamăn,

Iisus e cu noi cu toții,

Cîci românu-i sfânt din leagăn,

 

Nici nu s-a născut vreodată,

Așa ochi cu raze tari,

Dar, cu timpul nu-i de șagă,

”Mândra mea=i cu ochelari”.

 

~*~

Cu multă dragoste,

Ionica