Conceptul
desuveranizării
Prof.
univ. dr. Ilie Bădescu, Membru corespondent al Academiei Române
26
Octombrie 2022
Noțiunea desuveranizării este antonimul
celei de suveranitate a statului ilustrată și garantată de independența legii
sale supreme denumită Constituție. Atunci când Constituția, legea supremă
într-un stat, este afectată în favoarea exercițiului uneia dintre cele trei
puteri ale statului ori a unei voințe suprastatale, se vorbește despre
deficitul de suveranitate sau, de-a dreptul, despre desuveranizarea statului în
raport cu imperativul autonomiei necondiționate a legii sale supreme,
Constituția.
Trebuie precizat că fenomenul ca atare al
desuveranizării îmbracă formă evenimențială și deopotrivă procesual-istorică.
Desuveranizarea poate surveni în urma unui eveniment precum ar fi o cucerire
urmată de un act de ocupație și deci de suprimare a atribuțiilor suverane ale
statului, ori o lovitură de stat, ori o cedare neforțată a suveranității,
precum spun specialiștii în drept că s-a întâmplat în cazul pe care îl
discutăm. Istoricește, identificăm perioade în care statele își pierd
suveranitatea pentru a o redobândi în momente prielnice etc.
Fenomenul desuveranizării are, așadar, o
desfășurare seculară, cu fluxuri și refluxuri, cu înaintări și întoarceri.
Statele mici s-au confruntat cu acest fenomen în toate epocile, iar unele
perioade au consemnat completa desuveranizare a statului, precum s-a întâmplat
cu formațiunile statale voivodale odată cu intrarea în secolul fanariot. Vreme
de peste 100 de ani, formula statelor voevodale a fost anihilată, acestea fiind
înlocuite printr-un tip de statalitate fără suveranitate, cu conducători
complet aserviți Porții Otomane, jocului de interese ale marilor imperii și
venalității păturii superpuse fanariote.
Statul fără suveranitate este, deci, un
stat aservit și „elita” care l-a acaparat, folosindu-se de pârghii de susținere
externe, este obedientă, străină sau înstrăinată de poporul peste care
superfetează sufocându-l și parazitându-l.
În regiune, statul ungar medieval a fost
deposedat de suveranitate după Mohacs (1526) spre a-și redobândi autonomia după
Pacea de la Karlowitz (1699). Vreme de aproape 200 de ani Ungaria n-a existat
ca stat pe harta Europei, ceea ce, evident, n-a eclipsat prezența ungurilor ca
popor în Europa Centrală ci doar a manifestării lor ca stat suveran.
Revenind la spațiul românesc al veacului
maximei desuveranizări fanariote, vom sesiza că nici chiar pe durata acelui
secol nefericit n-au lipsit reacțiile restauratoare, precum au fost cele ale
lui Ioan Mavrocordat în Țara Românească și Grigore Ghica al III-lea în Moldova, ale mitropolitului Veniamin
Costache, e adevărat, fără de nici un rezultat.
Cu o precizare esențială, protestul lor
este o pagină din istoria demnității românești consemnată ca atare de
istoriografie, încât reacțiile unor cercuri intelectuale și politice de la
București împotriva pachetului legislativ, care, dacă va fi promulgat, va
consacra formula desuveranizată a statului român, nu sunt lipsite de
importanță. Ba dimpotrivă, asemenea reacții sunt expresia aceleiași pagini de
atestare a demnității în fața tăvălugului unei istorii potrivnice. Dacă am
admite că asemenea reacții sunt lipsite de importanță ar trebui să conchidem că
nici martirii n-ar fi trebuit să reacționeze în fața apostaziei pentru că
reacțiile lor n-au putut și n-ar fi putut răsturna ordinea lumească.
Riposta martirilor are însă sens și
valoare întru atestarea ordinii cerești și deci a șansei de păstrare în inima
omenirii a marelui dar dumnezeiesc al Întrupării mântuitoare a Fiului lui
Dumnezeu. La o scară mai coborâtă, demnitatea reacției în fața absurdului
istoric al desuveranizării statelor are același înțeles ca orice atitudine de
apărare a rânduielilor așezate de Dumnezeu dat fiind că Dumnezeu a creat
persoanele și neamurile să fie libere, neatârnate. Riposta împotriva
fenomenului desuveranizării are deci, implicit, un sens duhovnicesc, altfel
pagina de istorie include în cartea popoarelor dovada consimțirii la planul
diabolic al renunțării la libertate.
Într-un plan mai înalt trebuie să observăm
că asemenea reacții binecuvântate sunt expresia de sus a celuilalt sens al
demnității și libertății colective, cel al suveranității popoarelor, pe care se
reazemă statele suverane. Aceasta îmbracă forme distincte, în frunte cu
suveranitatea raportării la Dumnezeu. De la nașterea sa ca popor creștin,
poporul român nu și-a cedat suveranitatea credinței ortodoxe, ci a apărat-o cu
prețul miilor de martiri, a milioanelor de eroi și sfinți necunoscuți.
Încercările istorice au fost multiple și
sfinții Ardealului, ca să luăm exemplul cel mai relevant, sunt dovada înaltei
semnificații a acestei riposte care a păstrat ființa neamului românesc și
ortodoxia acestuia într-o provincie supusă unui îndelung proces de suprimare a
ființei sale etno-politice. „Multe au fost nelegiuirile puterii imperiale de la
Viena asupra Bisericii ardelene și inclusiv a slujitorilor și credincioșilor
ei, dar și mulți au fost vajnicii luptători pentru apărarea credinței ortodoxe
împotriva silniciilor stăpânilor Ardealului din veacul al XVIII-lea, pe numele
lor [din Sinaxar]: Oprea Miclăuș, țăran din Săliște-Sibiu, care a îndurat
moarte pentru dreapta credință, ieromonahii Visarion din Sarai și Sofronie de
la Cioara, de lângă Orăștie, preoții Moise Măcinic din Sibiel și Ioan din
Galeș, prăznuiți în fiecare an, chiar azi, la 21 octombrie, ierarhii Ilie
Iorest și Sava Brancovici, prăznuiți la 24 aprilie, și mulți, mulți alți
bărbați, femei și copii”[1].
Să nu uităm că deși majoritari, „românii
ortodocși de aici nu aveau nici un drept sau privilegiu, iar credința ortodoxă
nu era receptă”[2]. Mișcarea călugărului Visarion a fost pentru românii din
Banat și Transilvania expresia aceleiași reacții în care citim forța
suveranității popoarelor și, precum spune istoricul Ioan Lupaș, aceste reacții
au consemnat „biruința satului asupra împăratului” [3].
De trei decenii consemnăm, în feluritele
ei înfățișări, reacția împotriva noului ciclu istoric al desuveranizării
progresive a României. Cea mai completă formă a acestei reacții este aceea a
păstorilor Bisericii ortodoxe, în frunte cu ÎPS Teodosie și cu minunata reacție
a Patriarhului României, adresându-se românilor ortodocși în Catedrala
patriarhală, gest suprem care a pus stavilă primejdioasei ascensiuni a duhului
urâciunii și al trufiei puterii din lume care îndrăznea, în nebunia ei, să
ceară îngenunchierea Bisericii lui Hristos, ca atunci în pustia Carantaniei,
când același duh i-a cerut lui Iisus Domnul să i se supună lui.
La ceasul anume fixat prin taina cea de
sus, la pelerinajul ostracizat, de Sf. Dimitrie Basarabov, în 2020, Patriarhul
a preschimbat vocea Bisericii lui Iisus în tunet de mare avertisment spre
oamenii stârniți de duhul potrivniciei apostatice spunând: „Dumnezeu nu se lasă
batjocorit!”.
Reacția arhipăstorului Dobrogei de Sf.
Apostol Andrei, permanentizată pe toată durata cumplitei răscoliri a duhului
marii apostazii, este un fenomen unic la scara întregii geografii creștine
europene.
Nicăieri, nici în Grecia, nici în Rusia
Ortodoxă nu găsim așa ceva. Cu ocazia pelerinajului interzis de guvern la
Biserica din Peșterea Sf Apostol Andrei vocea sa a tunat: „Ce veți face? Ne
veți bate, ne veți amenda, aresta și executa pe toți cei care vom merge să ne
rugăm la Mănăstirea Peștera Sfântului Andrei, în ziua prăznuirii sale?!? Veți
asmuți justiția și forțele de ordine împotriva propriilor frați și surori
pentru a vă atinge scopurile fixate? Nu subestimați dorința oamenilor de a
striga din nou la Constanța și în alte părți ale țării «Cu noi este Dumnezeu»,
pentru a se putea ruga și trăi liber, fără o nouă dictatură”[4].
Suveranitatea credinței a fost apărată în
formulă unică și suprem biruitoare în România statului acomodat cu ideea
desuveranizării sale. Iar poporul român și-a arătat suveranitatea și anul
acesta, la pelerinajul de Sfânta Parascheva organizat ireproșabil de IPS Teofan
al Moldovei și Bucovinei, unde au participat peste un sfert de milion de
români, ca reacție pașnică, tăcută, fermă și de credință la opreliștile
covidiste din anii precedenți.
Există și alte exprimări istorice ale
exercițiului suveranității (neatârnării) popoarelor în fața opresorilor.
Reacția suveranistă a popoarelor a îmbrăcat și forma unei doctrine mai
puternică decât toată puterea corporațiilor mondiale, „doctrina suveranității
alimentare”. Aceasta a devenit fundația unei organizații mondiale a țărănimii
planetare, Via Campesina (Calea Țărănească), care numără 80.000.000 de membri,
la care au aderat circa 124 de state.
Este riposta gospodăriei țărănești și
expresia puterii sale de a străpunge înfricoșătoarea organizație corporatistă
mondială și de a riposta față de viclenia doctrinei opuse, aceea a securității
alimentare, folosită de marile corporații agrare pentru a-și justifica
expansionarismul distructiv planetar.
Reacția elitei intelectuale de la
București împotriva pachetului legislativ în chestiunea justiției și a
constituționalității statului român este importantă în cel puțin trei sensuri:
a) este un atestat al demnității;
b) este un exercițiu de luciditate, de
apărare a aparatului gândirii spre triumful îndreptătoarei cunoașteri;
c) este adeverirea că pustiul nu poate
îneca vocea care strigă în pustiu, astfel că cele două - stihia pustiirii și
vocea rațiunii - se înfruntă azi, mâine și cât va dura trecerea prin pustiu,
adică tot veacul.
--------------------------------
[1]
https://basilica.ro/21-octombrie-2001-a-fost-intronizat-inaltpreasfintitului-mitropolit-iosif-ca-mitropolit-al-europei-occidentale-si-meridionale-2/21-octombrie-2001-a-fost-1/
- 21 octombrie 2022.
[2] Ibidem.
[3] Ibidem.
[4]
https://www.activenews.ro/stiri/Scrisoare-dura-a-Inaltului-Teodosie-catre-Ludovic-Orban-Ce-veti-face-Ne-veti-bate-amenda-aresta-si-executa-pe-toti-cei-care-vom-merge-sa-ne-rugam-la-Manastirea-Pestera-Sf.-Apostol-Andrei-in-ziua-praznuirii-sale-163816
- 25 noiembrie 2020.
[5] sursa - cu acordul autorului -
https://www.activenews.ro/opinii/Despre-DESUVERANIZARE-cu-profesorul-Ilie-Badescu-176871
- 21 octombrie 2022.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu