Dialog
cu inima
~*~
Când
este-n cer atâta sărbătoare,
Și
valul înspumat aduce dor pe mare,
Am
întrebat inima, în noaptea de cleștar,
Tu,
cum zidești arcade în mărgăritar?
Când
pescărușii se-ndreaptă lin spre nor,
Ori
cad fulgerător în valul unduios, trecător,
Freamătul
tău devine zbucium, înflăcărare,
Miresme
exotice adună gânduri pe cărare.
Când
luna tace, acolo în depărtările-i reci,
Îndrăgosti:ii,
pătimaș șoptești ode pe poteci,
Tu,
însingurată inimă în umbra înserării,
De
ce invoci nuntiri spre-ntinsul mării?
Inima
încercată! de prea multe ori rănită,
Care
din naștere iubirii-ai fost menită,
Printre
grăbite foșnete, aud cum îmi șoptești:
–
Până la ultima zvâcnire, tot ai să iubești!
SI
În
astral
Colindam
fericită până-n zori,
În
vis, livezile cireşilor înfloriţí,
Eram
poate în Japonia, ori,
În
Câmpiile Eliyzee, treziţi…
Albul
strălucitor al petalelor,
Cu
irizări multicolore, vii,
Fără
glas şoptesc oamenilor:
Înlănțuiți-vă
ca nişte copii
Acolo
unde se face cruce dreaptă
Unde
se împreunează alee cu alee
Răbdător,
surâzător m-asteaptä
Dragul
cel drag,iubitul, lângă azalee.
Stäbatem
împreună sinuoase poteci
Trăim
miracolul simplității - n iubire
Aud
șoapta lui: adorato! să ,
nu
pleci,
Rămâi
în mine ecou de nesfârșire!
~*~
Elena
Armenescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu