Quentin
Humbert - „Love, Truth, Historical Dialectics and Revolution”
Grid
Modorcea, Dr. în arte
22
Ianuarie 2025
Am spus nu o dată că identitatea României poate fi
salvată numai prin cultură. Așa cum am văzut că se întâmplă în Scandinavia, un
adevărat model în acest sens. Altfel nu se explică de ce țări ca Norvegia se
află în avangarda lumii.
Avem nevoie de multe focare de cultură. Un astfel de
focar, pe care îl urmăresc de la înființare, este „Galeria Kulterra”. Ea ne-a
oferit prilejuri rare, să vedem diverși artiști plastici, care sunt valori de
necontestat. M-am bucurat când am văzut că spațiile ei au fost deschise și
artiștilor din Moldova, o pleiadă de talente indiscutabile, cum ar fi Valeria
Glibiciuc și Ciprian Antoci. Și iată că acum se petrece iar o mare surpriză,
asistăm la expoziția francezului Quentin Hubert, care a dorit să aibă o expoziție
chiar aici, în acest spațiu expozițional. El a ales foarte bine. Nu știu ce
succes va avea aici expoziția lui, numită „Love, Truth, Historical Dialectics
and Revolution”. Și mă gândesc la ce am văzut în rețeaua de librării
„Burnes@Noble”.
Evident, Quentin Humbert nu s-a gândit la România când
și-a conceput expoziția, ci la întreaga istorie a omenirii, cum vede el
redresarea ei. Și a venit cu această expoziție sui-generis, în care propune
soluția marxistă. Tablourile sale, de un mare rafinament plastic, realizate în
tehnica acrilic pe pânză, ilustrează puternica filosofie marxistă, începând cu
aceea hegeliană, fiindcă se știe că Marx a fost elevul lui Hegel, de la care a
preluat gândirea dialectică, principiul teză-antiteză-sinteză, care face ca
istoria să se miște după legi dinamice, de la inferior la superior. Pionierul
acestei idei a schimbării a fost Heraclit, pe care Hegel l-a pus la loc de
cinste, așa cum l-a pus și Quentin, care își prefațează expoziția cu portretul
filosofului grec, care a lansat celebrea expresie panta rei, arătând că într-un
râu care curge, nu te poți scălda de două ori în aceeași apă. Lângă el, este
portretul marelui sofist Protagoras, cel care a spus că „omul e măsura tuturor
lucruilor”. Acești filosofi antici i-au fascinat pe hegelieni și marxiști.
Metoda dialectică a fost părăsită de epocile
post-marxiste. Cum să elimini din gândire dialectica? Vă imaginați această
filosofie tradusă în imagini sugestive? Expoziția lui este rodul unei munci
titanice, fiindcă el ilustrează citate semnificative din operele marxiste
fundamentale, precum Contribuții la critica filozofiei hegeliene a dreptului,
Originea familiei, a proprietății private și a statului, Mizeria filozofiei,
Capitalul, în trei volume, Salariu, preț, profit, Dezvoltarea socialismului de
la utopie la știință etc. Și toate pe baza Fenomenologiei spiritului a lui
Hegel, și a celorlalte opere fundamentale: Prelegeri de estetică, Principiile
filozofiei dreptului, Prelegeri de filosofie a istoriei, Enciclopedia
științelor filosofice, Spiritul creștinismului și destinul său și altele.
Expoziția are două limbaje, imagine și text, transcris
în limba engleză. Sub fiecare tablou există un text, care explică mesajul lui.
Dar nu este o explicație tezistă, fiindcă tablourile sunt veritabile sugestii
plastice, și capodoperele expoziției o formează triada dedicată lui Hegel.
Am discutat cu artistul și i-am dat ca exemple și
revoluționari români, precum Nicolae Bălcescu sau Tudor Vladimirescu, apoi i-am
dat alt exemplu, filmul lui Luc Besson, „Ioana d’Arc”, care este o mostră de
demitizare a personajului și a legendei mistice. Dar Quentin Hubert nu
demitizează nimic, el are o atitudine pozitivă față de revoluționarii care s-au
sacrificat pentru o nouă lume,. militanți socialiști germani, asasinați de
leniniști pentru convingerile lor. Soluția marxistă este o soluție christică, militanții
ei se numeau spartachiști (de la Spartacus),
e soluția muncitorilor, a dictaturii proletariatului, adică a demosului.
Ei apărau democrația, nu calea militaristă a lui Lenin. În istoria Germaniei se
vede foarte clar diferența radicală dintre marxism și leninism, diferența
dintre calea democratică, fără crime și violență, și calea uciderii în masă,
după principiul „cine nu e cu noi, e împotriva noastră”.
Citatele alese de Quentin sunt o mare lecție istorică,
prin care se susține o puternică ideologie democrată. El ne vorbește apoi
despre alienarea capitalistă (cu portretul lui Marilyn Monroe, simbol al
corupției erotice și al suicidului), despre ororile extremismului, precum cruda
asasinare a lui Pier Paolo Pasolini, despre marii artiști și marile spirite ale
României și Franței (vezi medalioanele lui Constantin Brâncuși și Emil Cioran,
de pe fundalul sălii mari a galeriei), și propune o nouă revoluție, înțeleasă
ca „revolutio”, ca întoarcere la origini, la revelarea substanței umane, a
valorilor inocente primare (primitive), așa cum face Mel Gibson în filmele
sale, în special în Apocalypto (2001).
Nu metoda dialectică este de vină că a fost răsturnat
comunismul, ci felul cum a fost ea aplicată. De la Marx la Lenin e o distanță
de la cer la pământ. Leninismul a trădat marxismul. Vestul „eliberator” ne-a
„eliberat” de industrie, bogății naturale, de tot, nu a pus nimic în loc, i-a
lăsat pe români să-și facă de cap. Și așa s-a ajuns la isprava anti-democrată,
anularea alegerilor libere. România a devenit țara hoților, e greu de imaginat,
nici Quentin nu și-ar putea imagina, că va reveni comunismul sovietic. De
aceea, artistul francez ne arată care sunt valorile marxiste. Interesant acum
este experimentul cu „epoca de aur” capitalistă, americană, anunțată la
investirea sa de Donlad Trump. Sloganul „Make America Great Again” ar trebui să
cadă, fiindcă America nu a cunoscut niciodată o „epocă de aur”, poate pe vremea
amerindienilor, când U.S.A. nici nu exista. Este posibilă însă o „epocă de aur”
cu pistolul pe masă și cu expulzarea a milioane de emigranți, când prin
Constituție America este numită „țara emigranților”?!
Repet, expoziția lui Quentin este unică. Omenirea,
aflată azi într-un război planetar, mai mult sau mai puțin mascat. Expoziția
lui Quentin Hubert este o mostră în acest sens. El a făcut efortul să ne
reamintească principiile de bază și eroii care s-au sacrificat pentru ea. Dar
expoziția sa nu se reduce doar la spectrul politic, ea are multe frumuseți
estetice, precum asocierea între Catedrala Notre Dame și Biserica Neagră, sau
frumuseți umane, ca evocarea preistorică, într-o remarcabilă portretistică tribală.
Un articol nu poate să cuprindă un cosmos creator. Vă îndemn să mergeți să
vedeți acest spectacol plastic și filozofic insolit. Mulțumim Galeriei
„Kulterra” care a făcut posibilă această rară expoziție în România.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu