Gânduri
albe și mai puțin albe
Magda
Ursache, scriitor
19
Ianuarie 2025
Am vrut să mă vindec de dezinformările venite
buluc după 6 decembrie, de atacuri la
persoană neargumentate sau contaminate de soroșism. Pe străzi, se strigă, ca-n
acel decembrie, „Libertate!”, cu un adaos: „Libertate, nu anulate!”. De 35 de ani încoace m-am convins de
dificultățile stării de libertate, și mai accentuate după ce ghinionul
staționar la Cotroceni a făcut saltul din 2024 în 2025. Se cultivă nu iubirea
de celălalt, ci ura, ultimele ținte fiind cei propuși la prezidențiale,
calomniați în fel și chip.
Le-am evitat cât am putut pe moderatoarele care nu
mi-au ascultat sfaturile, ca duduca blondă care „contestează” (nu contestă?)
criticile presei. Așadar:
- nu fiți agresive cu tupeu (de zece mii de euro
salariu!);
- nu plescăiți în microfon!;
- nu faceți cu ochiul!;
- nu vă legănați ca gâsca, de pe un picior pe altul!;
- nu scoateți limba și sânii prea copți la vedere!;
- nu vorbiți în limbi necunoscute, că dați de greu!
Și cum vorbesc, Dumnezeule! Anacolutul e suveran? Ba
accentuările imposibile. Până și Cehov e Cehov, cu accent pe o, of! Par a fi la
întrecere, conform cerinței woke, să
schilodească limba. Tare-aș vrea să rămână fără ea, când urlă cât ține gura:
„Marși, mă, din orași, du-te la Cluji!”, folosind melteana de cartier. Cineva
ne îndeamnă „să stăm tet la tet, ceea ce mi-aduce aminte de fata de la știri cu
„bliuza lu Matiz”, convinsă fiind că-i vorba de mașină, nu de iia românească,
pictată de Henri Matisse. Dar, vorba lui Virgil Rațiu: „Toate trec și toante
mor!”.
Politicienii? E firescamente (mulțumesc, Luca Pițu!)
să-și dea la gioale. Kelemen Hunor e preocupat de cine „împărțește puterea”, în
alte cuvinte, să împartă ciolănelul pe din două sau pe din trei, ceea ce merită
„vot de blamă”, în exprimare U.D.M.R.; Clotilde e obsedată de „curupție”; Ciucă
știe să „acheseze”sau să „acceseze” bani europeni, dar nu știe s-o spună. Un
finanțist promite „venituri anale”, nu anuale. Avem „liderși extimatați” (nu
estimați) în parlament. Unii vorbesc în limbaj „updatat”, de nu-i înțelege
nimeni, alții tac, la fel ca primatele. Iar „rezistul” Ungureanu, în defect de
fonem, încearcă să spună de ce nu-i place „patri-o-o-o-tismul de la
tr-tr-i-icolor”. Cel din curcubeu i-o fi plăcând? Lasconi, fostă Lasconni's, ca
să fie „drăguță”, adaugă nițel zahăr: îi face „infractori” pe pesediști, nu
„interlopi”, iar tăcutul Iohannis tace. A ajuns fan Alexandru Lăpușneanu: dacă
voi nu mă vreți... (…eu mă vreau - n.r.)
Dâmboviță, apă dulce? O iluzie ca toate iluziile
postdecembriste, rămase nerealizate.
Da, am evitat cât am putut emisiunile fake-news,
neamendate de CNA. Va fi mai bine că Răsvan Popescu a fost înlocuit de
(surpriză !) Bănescu? Pentru biserică, nu, n-aș crede, de vreme ce fostul
purtător de cuvînt BOR e în luptă cu capii bisericii creștine, părând a-și
spune: Unde conflict nu e nimic nu e.
Televiziunea
rămâne oglinda (strâmbă și spartă) a societății. Și toate-s inventate: de la
epidemii la mitinguri, de la mitinguri la războaie...Vrem pace, între cele două
tabere, așa-zișii proeuropeni (vor nu vor, noi tot europeni suntem, dar pe
românește) și suveraniștii, ale căror vorbe sună a gol când fac circ din ideea
de neam, patrie, țară! Ajunge, ura unora contra altora atinge patologicul, deși
cuvântul pace e pe buzele tuturor. Dar va fi pacea victorioasă? E vremea
armelor. Durează. Cât cespre coaliții, evident că nu țin. Alianța „DA”
(Băsescu-PDL - Tăriceanu-PNL) a ajuns coaliția „NU”. Ce să mai zici decât că
toate-s o apă și-un pământ? Poate trec, dar după ce ne inundă.
Ajunge și cu lumea lui Măruță. Știți câți ani au
trecut cu Măruță? După numărătoarea lui, 17 sau 18. Câtă rezistență la noi!
„Aniușori”, cum le spune, cu ironie fină, Vasile Gogea. Cam tot atâția ani am
rezistat lumii lui Mândruță, fan al prezicătorului din Dămăroaia, eșuat de la
ProTv la Digi 24.
I-am evitat și pe colindătorii care ne urează cu
săptămâni bune înainte de Crăciun, micșorând comercial magia stelei și a
luminii line. Am ascultat vorba înțeleaptă a Sfântului Nil Sinaitul: „Smulge
gândurile rele cu alte gânduri.” Greu, când te asurzește o reclamă la maioneză
,„Hai, hai să mâncăm!”, pe melodia unui colind ceresc: „Domn, Domn, să
'nălțăm!” Și câte „reclamuri” anapoda nu
umplu ecranele! Una îndemna cu aplomb : „Gustează!”. Monicăi de la Pro-tv îi plac
sármalele. Mai sper că n-am auzit bine.
Cu desăvârșire scos din casă, în noaptea dintre ani, a
fost calul troian al emisiunilor de
divertisment, cu madam' Tatoiu mascată (măștile prostiei sunt stupefiant
de diverse) și cu coana Saveta tunată, cu „vipuri anonime”, supernetalentate,
multe cu buze mari, ca și kilogramele în plus, gata să-și subțieze talia, nu
să-și lărgească mintea. N-am vrut să-l văd pe știristul Marius Niță, cu freza
decolorată, blondă, de la Realitatea TeVede, care tot face revelioane de vreo
11 ani încoace. Ca „vaiber”, n-are „un vaib mișto”, așa cum crede el că are.
Mai schimbă locul, Niță! Și-i dau dreptate lui Lucian Ciuchiță: „Ecran gol”.
Nu, nu mai vreau revelioane cu Tzancă Uraganu, cu
Babasha, cu Baboiash, cu Gheboasă, cu berze lucioase care n-au sex-appeal, cum
zice Ciutacu despre „regina chiloților”. Prognoză pentru revelionul următor:
toți în chiloți. Nu, mersi, nu vreau să-l văd pe șeful pușcăriașilor ca
dansator. Cântăreții să cânte, actrițele (nu cutare avocată sau procuroare) să
joace în d'ale Iancului..., cum îi datul fiecăruia.
Ca să scap de bubuiturile care au ținut ore-n șir,
gata să spargă geamurile, am folosit ca antidot un film bun: „Marele Gatsby”,
cu o Daisy ca ieșită direct din paginile
lui Fitzgerald. Și de ce n-aș fi răsfoit, spre dimineață, „Enneada I , Tratat
despre frumos”, cu adnotările lui Petru? Vasile Gogea, „Singur cu Hegel”, Petru
Ursache, singur cu Plotin, „ca să urcăm (da, așa spune Plotin: se urcă!) din
nou către Bine, înspre care se îndreaptă orice suflet.”
Și încă:
„Frumosul se găsește mai ales în vedere, dar se
găsește și în îndreptările auzului spre îmbinările de cuvinte, precum și în
muzica în totalitatea ei: căci și melodiile și ritmurile sunt frumoase; iar
pentru cei care, desprinzându-se de lumea simțurilor, înaintează spre o zonă
superioară, există și îndeletniciri frumoase și acțiuni și ținute și științe
frumoase, după cum există și frumosul Virtuților.”
Și au venit sunetele Concertului de Anul Nou, al
Filarmonicii din Viena, sub bagheta superbului Riccardo Muti (83 de ani), care
n-a uitat să spună că s-a născut la Milano, nu altundeva în Europa. N-o să-l
văd pe direct, n-am cum, dar l-am văzut, la Iași, pe extraordinarul Sergiu
Celibidache, născut la Roman.
Josef Strauss Sohn, cu muzica sa aerată, a fost în
centrul concertului, dar o scenă a Baletului de stat din Viena, pe un vals
„accelerat” al Juniorului, m-a surprins prin ...corectitudine politică. Fata
albă în duet cu un negru, cea roză repartizată unui chinez roz, care le dansează imparțial pe
amândouă, până când roza multietnică trece de la o etnie la alta. O fi fost de
origine indiano-jamaicană? Se alătură unui cuplu din doi bărbați în dungi verzi
(ecologice), care își strecoară un sărut (ecologic) pe gură. Șahistul arlechin
le fură roza, intervine chinezul, până când omul de aur le dă șah mat
amândurora.
De ce citești prea literal, Magda U.? E doar o scenă
de basm! Dar se pare că Riccardo Muti, cam mofluz după vizionare, nu era tocmai
în stare corect politică, de vreme ce ne-a trimis repede la 1800 și încă mulți
ani după, la valsul compus de Constanze Geiger. Abia atunci Muti a prins aripi dirijând.
Totul s-a încheiat cu „Frumoasa Dunăre Albastră” și cu
urarea dirijorului milanez: „Pace, Fraternitate, Amore”.
Și pentru că Muzica e poezie și Poezia Muzică, m-am
întors, de la trandafirii Vienei, la
poemele „Dincolo de Barbaria”, ale Luciei Negoiță.
Bunul prieten Codrin Șerban Denk m-a sfătuit să-l
ascult numai pe Brukner, modernul. „Toți ceilalți sunt minorali”. Ba nu, îl prefer
pe „minoralul” Brahms azi, i-am răspuns. „Vă place Brahms?”.
Poemul lui Leo Butnaru a emis acorduri înalte:
„Iubite confrate
Fiodor Mihailovici Dostoievski
îndrăznesc să remarc că
într-adevăr
frumusețea va salva lumea
dacă lumea va salva frumusețea.”
Da, Leo, ca să suportăm existența, trebuie s-o
prefacem în literatură adevărată, care nu poate fi altfel decât frumoasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu