Alesandru Duţu - Războiul de 1.421 de zile (29)

 

Războiul de 1.421 de zile (29)

Col. (r) Prof. univ. dr. Alesandru Duţu

22 Ianuarie 2025

 

Opinii contradictorii

 

Considerând că nu se mai bucură de „încrederea” mareşalului Ion Antonescu, generalul Iosif Iacobici îl informează (prin Raportul nr. 102) că preferă să plece de la conducerea Marelui Stat Major român, argumentându-şi decizia printr-un cuprinzător Memoriu în care reafirma că nu găsea „nici oportun, nici posibil a participa la operaţiile din primăvară cu mai mult decât o armată în valoare de 8 divizii”.

 

- Mai preciza că nu i s-a dat ocazia să-şi facă datoria, că nu a fost ţinut la curent cu „fazele unui schimb de vederi cu privire la viitoarele evenimente” şi cu intenţiile Conducătorului Statului.

 

- Apreciiind repetatele reproşuri făcute de Ion Antonescu la adresa Marelui Stat Major, ca fiind „în mare parte nedrepte”, generalul preciza că până atunci îl servise pe mareşal „în împrejurări destul de dificile, loial şi fără rezerve” şi conchidea: „Demnitatea mea de ostaş bătrân mă sileşte însă astăzi de a mă apăra şi de a apăra şi pe subalternii mei în contra loviturilor pe care le primesc, în cea mai mare parte – după ferma mea convingere - pe nedrept, chiar dacă trebuie să o fac prin sacrificiul persoanei mele, căci apreciez că activitatea unui şef al Statului Major General nu se poate dezvolta fructuoasă în atmosfera unei încrederi limitate şi primind lovituri morale”.

 

Duminică, 17 ianuarie 1943. A 575-a zi de război!

 

La Bucureşti, mareşalul Ion Antonescu se adresează astfel generalului Nicolae Tătăranu, comandantul Diviziei 20 infanterie, care îşi părăsise, cu puţin timp înainte, marea unitate rămasă în încercuire pe frontul de la Stalingrad: ,,Rău ai făcut că ai plecat. În calitate de comandant al trupelor române din Stalingrad trebuia să pleci cel din urmă. Nu te-ai gândit ce vor spune ostașii români din Stalingrad când vor afla că dumneata, comandantul lor, i-ai părăsit în momentele cele mai grele. Gestul ostășesc al generalilor, în frunte cu generalul Lascăr, a fost pătat de plecarea dumitale. Nu trebuia să pleci. Chiar dacă primeai un ordin categoric trebuia să răspunzi că onoarea dumitale de ostaș te împiedică să pleci de lângă generalul Paulus. Dumneata știai bine că nu vem avioane de transport cu care să aprovizionăm trupele române din Stalingrad. Prin urmare, din ce cauză ai plecat cu o însărcinare de care erai convins ca n-o poți îndeplini? Ai făcut o faptă urâtă care dezonorează oștirea română. Acum nu mai ai decât o singură soluție. Să te întorci și să rămâi acolo. Dacă nu vei putea ajunge înapoi la Stalingrad nu vei mai putea rămâne în oștire».

 

- În fața mareșalului, Nicolae Tătăranu nu a avut nicio obiecție, dar la plecare, în timp ce cobora cările, i-a spus lui Mihai Antonescu: „Mai bine mă împușc decât să mă întorc la Stalingrad”.

 

Luni, 17 ianuarie 1944. A 940-a zi de război!

 

În conformitate cu principiile Declaraţiei comune adoptate la Moscova, la 1 noiembrie 1943, de reprezentanţii U.R.S.S., S.U.A. şi Marii Britanii, Departamentul de Stat al S.U.A. elaborează un Proiect preliminar (nedestinat publicităţii) referitor la „problemele ocupaţiei” din România.

 

- În document se preciza că „înainte de capitularea României şi ocuparea teritoriului României, cele trei guverne trebuie să realizeze un acord referitor la dimensiunea şi caracterul participării fiecăruia la ocupaţia şi administraţia militară a problemelor de ocupaţie, coordonarea problemelor civile ce se va afla în mâinile unei conduceri militare care să acţioneze direct sub ordinele comandanţilor supremi respectivi în această zonă a războiului”.

 

- Ca soluţii alternative s-au avut în vedere:

- „Ocupaţia sovietică cu comisie interaliată de control sau o comisie politică consultativă tripartită”;

- „Participarea simbolică a forţelor americane la ocuparea şi conducerea militară”.

- „Conducerea militară şi de ocupaţie sovietică, cu o misiune militară anglo-americană ataşată pe lângă comandantul şef sovietic pentru legătură şi observare”;

- Guvern militar şi de ocupaţie doar sovietic”; „E. Conducere militară şi de ocupaţie mixtă formată din forţe sovietice, britanice şi americane”.

Miercuri, 17 ianuarie 1945. A 1.306-a zi de război!

 

Pe frontul din Cehoslovacia, generalul Nicolae Dăscălescu, comandantul Armatei 4, cere să se acorde grija necesară bunului trai al soldatului: „Să fim cu toții convinși că încrederea reciprocă între comandant și ostaș este condițiunea esențială și secretul însăși al izbândei... Hrana, odihna și higiena ostașilor trebuie să constituie preocuparea de fiecare clipă a tuturor șefilor. Se vor lua toate măsurile încât: hrana să ajungă la timp la ultimul om din linia 1-a, controlată zilnic de ajutorul comandantului care trebuie să meargă pe poziții pentru a supraveghea distribuția și a lua măsuri de îndreptare”.

 

Luni, 19 ianuarie 1942. A 212-a zi de război!

 

Iuliu Maniu şi C.I.C. Brătianu trimit un nou Memoriu lui Ion Antonescu prin care protestează faţă de continuarea participării la război: „Continuarea războiului în condițiile de azi nu poate duce la întregirea țării, ci numai la uzarea completă a țării, expusă la pericolul maghiar. Prin urmare, cât mai este timp, trebuie să arătați Germaniei că ați făcut până acum în cadrul alianței, ce ați contractat cu dânșii, tot ceea ce putea face România fără a se expune la dezastru, că am făcut sacrificii pe care Ungaria și Bulgaria nu le-au făcut, că suntem siliți să retragem trupele noastre de pe Nistru ca să ne reconstituim forța noastră și să organizăm situația noastră internă, care nu poate suporta o prelungire a războiului. Retrageţi trupele din Rusia, pe care Germania le poate înlocui uşor. Reconstituiţi armata, refăcând cadrele şi armamentul. Îndreptaţi situaţia economică şi financiară a ţării. Pregăti-vă să faceţi faţă la lipsa de alimente şi îmbrăcăminte care ne ameninţă în 1942 şi la sporirea producţiei noastre agricole şi industriale. Să se reorganizeze transporturile şi să fie dirijate mai mult către economia noastră naţională, fiind scutite de atâtea necesităţi militare. Numai în acest mod vom putea apăra ţara noastră, o vom putea reîntregi şi o vom emancipa de influenţa străină, ca astfel să avem o ţară liberă şi stăpână pe destinele ei. Atunci vom putea rezolva relaţiile noastre internaţionale, având în vedere în primul rând necesităţile noastre naţionale”.

 

Marţi, 20 ianuarie 1942. A 213-a zi de război!

 

Mareşalul Ion Antonescu destituie pe generalul Iosif Iacobici din funcţia de şef al Marelui Stat Major (prin Ordinul nr. 19) „pentru motivul că v-aţi creat preocupări la care nu aveaţi dreptul şi în schimb aţi neglijat unele obligaţii”.

 

- Cu acelaşi prilej, îl acuză că s-a menţinut într-o gravă şi permanentă neînţelegere cu subsecretarul de stat al Armatei de Uscat (generalul Constantin Pantazi), că a modificat organizarea Marelui Stat Major „fără nici o bază legală”, că a neglijat măsurile de apărare a regiunii Odessa, că s-a dezinteresat de trupele care luptau în Crimeea etc.

 

- În final, combate afirmaţia lui Iosif Iacobici privind impopularitatea războiului:

 

„În sfârşit nu pot să las fără a da răspunsul cuvenit la afirmaţia că războiul departe de graniţă este impopular. Am regretul că este o ofensă gratuită pe care o aduceţi acestui neam. Este aceasta influenţa mentalităţii acelora care nu s-au identificat total cu sufletul şi aspiraţiunile acestui neam. Este mentalitatea defetiştilor şi acelora care pescuiesc în apă tulbure. Poporul şi soldatul nostru sunt de altă părere. Dovadă o face plebiscitul din 9 noiembrie 1941, prin care ţara, în unanimitatea ei, s-a pronunţat în acestă privinţă. Dovadă o face ţinuta soldatului aflat pe câmpul de luptă şi a răniţilor din spitale, care toţi vor să fie mai repede vindecaţi ca să fie trimişi pe front. În sfârşit, dovada o face, fără putinţa de replică, tot trecutul nostru istoric. Neamul românesc, cel puţin acela de dincolo de Carpaţi, s-a bătut de nenumărate ori în afara graniţelor pentru drepturile şi libertăţile lui. Răsfoiţi numai istoria şi veţi vedea cum s-au bătut românii peste hotare sub Ştefan cel Mare, sub Bogdan, sub Mircea, sub Duca Vodă, sub Mihai Viteazul, sub zidurile Vienei, la 1683, în Crimeea în 1854, la 1877, în 1913 sub Carol I şi la 1919 sub Ferdinand, păşind dincolo de Budapesta. Iată numai câteva exemple, care sunt suficiente pentru a aduce la realitate pe acei care afirmă ceea ce aţi afirmat şi dvs. Dar chiar dacă ar fi altfel, ceea ce ar fi o ruşine pentru o naţie, totuşi găsesc că unui conducător de oşti nu-i este îngăduit să o ia în considerare, fiindcă are datoria să o combată”.