Cartea “În două lumi” de Ben Todică a primit binecuvântarea Domnului

Mariana Gurza

În data de 23 martie 2012, a avut loc Manifestarea cultural-religioasă şi educativ-ştiinţifică internaţională dedicată marelui cărturar şi patriot român bănăţean IOACHIM MILOIA „PER ASPERA AD ASTRA”, ediţia a IX-a, organizată de Fundaţia pentru Cultură şi Învăţământ „Ioan Slavici” Timişoara, sub egida Consiliului Judeţean Timiş.

 Manifestarea a debutat la ora 15, în Biserica Parohiei Ortodoxe Române Dacia-Timişoara, binecuvântarea manifestării fiind făcută de către Prea Onoratul Părinte dr. IOAN BUDE, Protopop al Protopopiatului Ortodox Român Timişoara I, Paroh al Parohiei Ortodoxe Române Dacia – Timişoara.

 A urmat un cuvânt de salut din partea organizatorilor şi au fost prezentaţi oaspeţii şi invitaţii de onoare ai manifestării, după care au susţinut comunicări ştiinţifice în plen.

 În finalul simpozionului au fost lansate cărţile: Aurel Turcuş, Muzeografie timişoreană, ediţia a II-a, Editura Eurostampa, Timişoara, 2012 ; Tiberiu Ciobanu, Istoria medievală a Banatului reflectată în opera lui  Ioachim Miloia ; Ben Todică, „În două lumi”, ediţia a II-a , Editura Singur, 2011. 

Aşa cum promisesem la ultimul simpozion organizat de Fundaţia „Ioan Slavici” din Timişoara, unde fusese lansat volumul românului-australian Ben Todică, am participat la această manifestare deosebit de interesantă, pentru a putea dărui cărţi şi a primi „sfinţenia” locului.

Prin bunăvoinţa Prea Onoratul Părinte dr.IOAN BUDE, Paroh al Parohiei Ortodoxe Române Dacia – Timişoara, periodic, întâlnirile cultural-religioase organizate în Sfanta Biserică, au devenit o necesitate sufletească pentru toţi.

Doamne ce bine este să-ţi poţi lansa o carte în Sfânt Lăcaş, în Casa cea mai aleasă a Domnului!

A treia lansare a cărţii “În două lumi”, o încercare de apropiere, de misterul lui Dumnezeu Cel Unul în fiinţă şi întreit în Persoane. După cum ştim cu toţii, noutatea absolută a creştinismului constă în faptul că el este revelaţia în Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu întrupat – a Sfintei Treimi.

Ţinând în mână volumul “În două lumi” semnat de  Ben Todică, am avut un sentiment de împlinire, de împăcare cu mine însămi aflându-mă înconjurată de îngeri şi sfinţi, şi parcă dintr-un loc anume, mă privea timid Ben Todică.

 Un sentiment firesc, gândindu-mă la faptele ziditoare ce rămân în urma noastră. Un gest de preţuire pentru scriitorul Ben Todică, trăitor în Australia, dar cu inima mereu ACASĂ. Un prim volum  „Între două lumi” apărut în 2009, acum o altă carte, care înmănunchează interviuri, ecouri, DOR.

Dorul de ţară este arzător; preocupat de Ciudanoviţa, locul unde şi-a trăit tinereţea, grija sa faţă de minele părăsite, un semnal subtil privind Roşia Montană.

Ben Todica, “un ambasador al românilor de pretutindeni”, de care putem fi mândri. Nu este singurul. Românii noştri au ştiut să sfinţească locul dintotdeauna…

Prezentându-l pe autor, vorbind despre preocupările şi dorurile sale, cuvintele izvorau ca o „apă vie” în faţa unui auditoriu cuminte şi legănat de actul de cultură, din frumoasa noastră biserică.

 Ochii Prea Onoratul Părinte dr. IOAN BUDE, îi simţeam întăritori, pe când citeam parcă din altă lume, cuvântul de început al autorului.

“Am început să realizez cât de aproape sunt de creatorul meu, să simt că sunt plămădit după chipul şi asemănarea sa, că atunci când vorbesc, Dumnezeu este în mine şi că eu nu aş exista fără el – “pentru că la început a fost cuvântul şi cuvântul era Dumnezeu“.

 Scriitorii care m-au luminat, parcurgându-mi cartea, sunt scăldătoarea prin care Dumnezeu căleşte sabia sfinţilor, sunt cel mai mare dar şi scut împotriva neştiinţei şi al întunericului, sunt bucuria trecerii într-o nouă lume. Sufletul îmi este plin de un mănunchi de emoţii unice. Sunt Binecuvântat de Cuvântul în care m-am născut! Am exclamat şi am plâns tremurând precum oţelul trecut din flăcări în gheaţă. Dragă cititorule, nu gândi ce am scris, ci simte ce poate face limba prin cuvânt! Tu eşti cuvântul!” Ben Todică

 Alături de mine, oameni de seamă ai Banatului. Oameni ai CETĂŢII! Pentru o clipă, am încercat să găsesc în gând o definiţie a Omului. Aşezarea noastră, în faţa Sfântului Altar, mi-a amintit ce spunea Sf.Ioan Gură de Aur.

“Ce este omul?”…

Omul…Omul este o binecuvântare a lui Dumnezeu, un fiu al Lui, el este trup şi suflet… iar trupul…este împreună lucrător cu sufletul în drumul spre mântuire…Sfântul Ioan Gură de Aur spune simplu… “Omul este un altar”!

Cărţile, un dar din partea autorului, în semn de respect şi preţuire pentru Oameni. Le-am citit bucuria în ochi la primirea cărţilor. Am fost impresionată de reacţia caldă a domnului Cercetător ştiinţific dr. Ioan Haţegan de la Academia Română Timişoara.

Da, “Omul este un altar”!

“Faptele Apostolilor (20,35) Pavel aşijderea grăieşte: “Trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua. ”În adevăr, dând peste fire, luăm har peste har. Cel slab, prin urmare, să rostească: dă-mi, Doamne, când sunt descumpănit şi gol, voinţă şi neruşinare ca să pot da din ceea ce nu am. Tu fă ca darul acesta al meu – paradoxal, absurd şi îndrăzneţ – să se întoarcă asupra-mi prin mila Ta care socoteşte înţelepciunea oamenilor drept nebunie şi adagiul “Nemo dat quod non habet” aramă sunătoare şi chimval zăngănitor. Tu care ceri numai imposibilul şi făptuieşti numai ce mintea omenească nu poate să priceapă.” (Dăruind vei dobândi de Nicolae Steinhardt)

Manifestarea cultural-religioasă şi educativ-ştiinţifică „Per Aspera Ad Astra”, ediţia a IX-a s-a bucurat de o largă participare şi o intensă mediatizare în presa scrisă şi audio-vizuală timişoreană.

Volumul În două lumi, avându-l ca autor pe scriitorul Ben Todică, s-a bucurat de aprecierea celor prezenţi.

Felicitări BEN TODICĂ!

Biserica Parohiei Ortodoxe Române Dacia-Timişoara, prin Parohul ei, Prea Onoratul Părinte dr. Ioan Bude, Protopop al Protopopiatului Ortodox Român Timişoara I, mi-a făcut ziua mai frumoasă, iar cartea ta, acum străluceşte…printre mir şi tămâie mirositoare…

Texas

În Ciudanovița, peste drum de blocul unu erau așezate cinci barăci și locul acela era numit Texas de locuitori. Îmi amintesc că mă jucam cu doi băieți, Emilian și Costică, încercam să culegem nuci din cei doi nuci mari și bătrâni din apropierea barăcilor. Erau două poduri care treceau peste un râu mic numit Jitin în Texas, un pod era așezat lângă blocul unu, iar celălalt pod era așezat în apropiere de blocul A. 

 Vara ploua și-mi plăcea să stau pe pod și să privesc în apă într-un punct fix, aveam senzația că podul plutește, că podul este un vas mare de război și că distruge tot ce-i iese în cale. 

 La celălalt pod am avut parte să văd ceva extraordinar, un șarpe hipnotiza o broască care scotea un sunet deosebit, broasca sărea și cu sarituri mici mergea drept în gura șarpelui. Am luat o piatră și am lovit în apă, broasca imediat a reușit să fugă. 

 Toate dealurile erau ale mele, mă jucam doar cu verișorul meuValerin care era mai mic decât mine cu câteva luni.

Îmi amitesc că mergeam și jucam fotbal și făceam judo cu el pe niște rămășițe de fân.

Începuse să vină foarte mulți la mină pentru că se căștiga foarte bine. 

 La blocul A, pe un perete vopsit în alb mergeam cu alți copii să vedem micile povești făcute de Benoni care rulau pe perete. 

Nu erau posturi TV, erau doar tranzistoarele Neptun și Albatros, așteptam cu nerăbdare să vină duminica să pot asculta la Europa Liberă muzica prezentată de Cornel Chirac, era prin ani 1967, peste trei ani prezentatorul avea să plece sus în stele.

Credeți că viața era monotonă în Ciudanovița dacă televiziunea nu luase amploare? 

Vă înșelați. Ciudanovița avea cinematograf, avea club, avea echipă de box, avea echipa de fotbal "Voința ". Toți așteptam să vină sâmbăta să putem să mergem la cinematograf, prețul unui bilet era de doar 1,50 lei si proiectionist era Ben iar sotia doamna Mioara caserita, tanti Veronica ne rupea biletele, ecranul era aproape panoramic. Pâinea se dădea la cartelă și vânzătoare era doamna Chira, la alimentară era vânzător nenea Stelica. Punea multa hartie la salam ca sa traga cantarul. Intr-o zi a lovit cu Dacia un om si-a intrat la puscarie. 

 Am început școala 1-4 la școala de peste drum de blocul 20 și 21, aveam învățătoare pe doamna Iulia.

Clasele 5-8 le-am făcut la școala mare unde aveam profesorii: limba română - doamna Dogaru, desen - Călin Ioan, matematica -  Popescu Dorel, istorie -  Sperlea Dorel, fizica și matematica - Manda, geografie - Popescu Gabriela, educație fizică - Dogaru, franceza - Surulescu.

Eram copil și mergeam desculți, îmi plăcea nisipul ferbinte pe drumul către izvor, alergam și eram fericit de zilele minunate de vară care doream să nu sfârșească niciodată, doream să rămân copil, să fiu fericit cu dealurile mele și stânca aceea mare,  minunată, credeam că nu o să ajug la ea niciodată dar mă înșelasem... 

Ion Petru

11 Martie 2012

Românii de acasă și cei de „dincolo”

            Emmanuel, un băieţel de doi ani şi-un pic, creşte, departe de ,,un pământ numit România, în  ,,patria lui Voltaire”. Este francez, cu acte, fiindcă s-a născut într-un oraş din inima Alpilor francezi, nu departe de gheţarul Mont Blanc, la o dată sub semnul lui 9 (zi, lună, an terminat în această cifră ...).

Părinţii lui şi-au făcut studiile în oraşul lui Stendhal şi au decis să se împământenească acolo. Deh!, e mare adevăr în dictonul latinesc ,,Patria ubi bene!”.

Patrioţi – prin vorbe şi fapte – au în inimi ,,ţara Mioriţei”, cu Eminescu, cu basme, cu istoria cosmetizată de ieri, dar şi cu cea crudă de azi. Şi ei, ca de fapt toţi românii de dincolo sunt nişte ,,Fram, ursul polar”, care la circ tânjeşte după ,,lumea gheţurilor”, iar, acolo este bolnav de dor, se vrea în arenă, alături de cei care l-au adorat. Sunt nişte inadaptaţi!

Bine realizaţi, din toate punctele de vedere, românii din Franţa, Italia, Austria, Germania, Australia, Canada, Japonia, Thailanda, India, oriunde se află un petec de pământ pe care trăiesc oameni, suferă din cauza ,,bolii” numite ,,DOR”.

Acest cuvânt, intraductibil în vreo limbă, este o stare, care te cuprinde uneori, declanşată de amintiri, cuvinte, accente muzicale, privelişti, filme...

Şi DEX despre: DOR, doruri, s. n. 1. Dorinţă puternică de a vedea sau de a revedea pe cineva sau ceva drag, de a reveni la o îndeletnicire preferată; nostalgie. ◊ Loc. adv. Cu dor = duios; pătimaş. 2. Stare sufletească a celui care tinde, râvneşte, aspiră la ceva; năzuinţă, dorinţă. 3. Suferinţă pricinuită de dragostea pentru cineva (care se află departe). – Lat. pop. dolus < dolere „a durea” (cf. DEX, p. 277).

              Unii români sunt stabiliţi pe meleaguri străine de câteva generaţii, dar mai toţi n-au uitat vorba de-acasă.

I-am urmărit la diverse emisiuni TV, gen ,,românii de pretutindeni” şi s-a putut remarca mândria lor de a fi român, în ciuda tuturor mizeriilor, ,,reale” şi ,,scornite”, în care ai noştri, indiferent ,,de farbă” au făcut fapte urâte. Or fi mâncat ,,lebedele Vienei”, or fi speriat ,,cetatea eternă”, or fi ... dar cei buni sunt de multe ori mai buni ca ai lor, ei sunt pricepuţi la toate.

            Din păcate, după Revoluţie, mulţi români au luat calea străinătăţii, fiindcă ,,lupii” aflaţi la cârma ţării, au ,,halit” cam tot ce se putea. Lăcomia lor o vezi în palate, ,,cu” şi ,,fără” gust, în maşini de lux, în vacanţe exotice, ... în conturi bancare, greu de citit, în petreceri, terminate în orgii. Pentru ei nu există lege; legea o fac ei şi se modifică după ,,cum vor muşchii lor”.

            Odraslele lor au umplut şcolile din străinătate, dar, prea puţini au învăţat ceva acolo, poate doar ,,la gât cravatei cum se leagă nodul”, iar, mai apoi se-ntorc, pe lângă ai lor, sfidându-ne cu ,,chipul lor şiret de oaie creaţă”. Toate-s vechi, iar Iorgu de la Sadagura a plecat ,,viţel şi s-a întors bou”, ne spunea, pe vremuri ,,bardul de la Mirceşti”, Vasile Alecsandri.

            Am tot aşteptat schimbări, dar, din păcate,  ,,pleacă ai noştri, vin ai noştri ...”, iar ,,lupii tineri” sunt mai flămânzi, mai răi. Ei atacă, în ,,haite”, având în frunte pe Marele Lup. Avem un tineret bun, care nu se poate apăra de lupi, decât prin fugă şi nu se va întoarce curând.

            Undeva, în Europa, la Grenoble, Emmanuel va creşte mare.

Părinţii se ,,strofocă” să-l înveţe româneşte, i-au comandat şi un costum popular, ascultă poveşti cu Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana, este prin sânge român.

Ca el se află sute de mii de pui români peste tot, iar părinţii îi hrănesc cu ,,boabe” de vorbă româneşti. 

Oare când – aproximativ?! – ei şi ai lor vor reveni la cuiburile din România? Până atunci, cei din ţară, vor face ceva, sau ... ,,pârjol”, ... ,,prăpăd”, ... ,,jaf”?! (nişte cuvinte pe care ei ar trebui să nu le mai cunoască!).

           Am trăit în lumea roşie,

cu multiplele ei greutăţi, am înţeles, după Revoluţie, prin călătoriile făcute, metafora cortina de fier şi nu pot să fiu nostalgic, dar, astăzi, cred că sunt potrivite versurile lui Eminescu:

            ,,Cum nu vii tu, Ţepeş, Doamne, ca punând mâna pe ei

              Să-i împarţi în în două cete: în smintiţi şi în mişei,

              Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni.

              Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”

Potrivite sunt, Doamne, cuvintele pentru nepăsătorii din fruntea ţării!

            Este an electoral, se deschid ,,baierele” pungilor din visteria ţării. Se măresc salariile şi se dă ceva la pensionari, va curge ,,lapte şi miere”, îi vom întrece pe occidentali (dacă aceştia vor sta pe loc!), învăţământul va fi de acum ,,prioritate naţională” (ca de fiecare dată la alegeri!) – nişte minciuni gogonate, fiindcă Generalul Iarna a arătat ,,faţa ascunsă” a României. Trist, dar adevărat, iar, dacă vom face tot aşa, vom juca pe melodia ,,tot pe loc, tot pe loc, pe loc ...”.

            ...undeva în Alpii francezi, Emmanuel - Romol învaţă româneşte. La şcolile franceze, engleze, australiene, canadiene ... copiii românilor trebuie să se situeze pe primele locuri, să fie în fruntea colegilor, care poate le vor spune că ,,românii sunt doar descendenţii lui Dracula”.

            Peste puţin timp alegerile parlamentare vor bate la uşă. Şi la uşile românilor de peste hotare. Atunci ne amintim de ei, ... vor aduce voturi, dar până atunci ce-am făcut?

            De ce nu le trimitem cărţi, obiecte cu specific românesc, de ce nu le deschidem şcoli, ziare, posturi de mass-media?! De ce nu-i mediatizăm pe cei care ,,din ardoare către neamul” lor ,,au pus osteneala” de a îndrepta imaginea ţării?!

Doar câteva exemple:

            În Australia, BENONE TODICĂ este un ambasador fără ,,portofel” al României. Ascultaţi-l la radio cu emisiuni proprii, citiţi-i ziarele mândriţi-vă cu el.

Tot acolo îl veţi întâlni pe GHEORGHE COSTEA, autorul volumului ,,Iarba de acasă”, care aproape anual ,,îşi încarcă bateriile” acasă, în România.

            Profesoara LENUŢA GIUKIN, în America, predă cursuri şi de limba română, pe la diverse universităţi. În ţară a încercat să organizeze cursuri de vară pentru copiii din orăşelul din care a plecat în lume. S-a zbătut să deschidă la Oraviţa un muzeu de etnografie, dar ,,nu se poate”, deşi clădirile vizate vor intra în ruină.

          În ,,patria lui Voltaire”... şi ,,ţara lui Emmanuel”, românii din Grenoble şi-au cumpărat biserică orodoxă, au înjghebat o bibliotecă românească. Cărţile au fost donate de o Doamnă care s-a stabilit acolo, dar transportul l-au suportat ,,românii-francezi”.

Cărţile ,,leac pentru suflet” sunt pentru Emmanuel şi alţii ca el; în ele vor citi în limba lui tata şi mama, în cea a moşilor aflaţi departe de ei, cu sufletele împovărate de dor.
              Este an electoral. 

            A nins mult, a omeţit în patria lui Eminescu – Brâncuşi – Enescu şi zice-se că zăpada e semn belşug. Dă, Doamne! Dar ,,frică-mi” că e ... prielnică şi haitelor de lupi, plecaţi după pradă!

            Copiii din ţară ştiu, ,,căţeluş cu părul creţ”. Poezia lor a devenit una reprezentativă, deoarece este mult adevăr în versurile ei: ,,El se jură că nu fură ...” şi, dacă ,,fură” ce-i?! Îl ducem la ,,sfatul popular” şi, acolo, îi luăm ,,oul” din gură, îl dojenim, îi dăm drumul şi-l înscriem în partidul care trebuie. Am furat alţii combinate, intreprinderi, banii cu sacii şi ... ,,iată-mă-s isprăvnicească”.

Ioan-Nicolae Cenda




Textul a fost preluat și de publicațiile:

•  „Gândacul de Colorado”, Ziarul românilor de pretutindeni

• „Revista Agero”, Stuttgart, Magazin cultural de opinie și informație

• Poezia „Lumina, culoare si cant, s-au intruchipat in Cuvant, Izvor ce-l aduce pe Om ca sa fie: Vietii faclie, gandire, iubire, in final – Poezie!” Ioan Miclau
• Mariana Gurza - blog