Fenomene normale

Fenomene normale

Col. (r) Marin Neacşu

Canalele media ne prezintă zilnic sub titlul de breaking-news accidente, incidente, crime, minciuni politice, promisiuni electorale, ţepe şi tunuri financiare, ca şi cum ar prezenta o invenţie revoluţionară sau un nou medicament care vindecă toate bolile. Unele o fac cu atâta pasiune, insistenţă şi bucurie, încât ai zice că ştiristele au orgasm multiplu în timpul acesta. România a devenit noul El Dorado al tuturor celor care vor să se căpătuiască pe seama adormitului român, fie ei escroci continentali prezentaţi drept mari investitori, pedofili veniţi cu „ ajutoare", deviaţi sexuali prezentaţi drept minoritari oprimaţi, sau terorişti prezentaţi drept refugiaţi, sub acoperirea unor principii ale democraţiei prost aplicate dar bine dirijate.

Puterea obişnuinţei

Acum doi ani, când Europa vâjâia sub impulsul „refugiaţilor" care înduioşau inimile de la Bruxelles, Marele Mut promitea românilor că România nu va primi mai mult de 1700 de suflete dar uite că aşa încet, pe neştiute, Marea Europă a ridicat şi impus, iar Marele Mut acceptat şi ascuns, o nouă cotă, de 4180 de potenţiali terorişti. Atât a considerat doamna Merkel că este suficient pentru a teroriza România şi a-i determina pe români să îşi părăsească vetrele cât mai rapid, dar nu este exclus ca numărul să se umfle, pentru că şi refugiaţii se grăbesc. România trebuie să devină cât mai repede casa altora. Românii nu doar s-au obişnuit, dar au devenit deja dezinteresaţi de acest subiect şi nici măcar nu mai clipesc când aud de refugiaţi, moschei, înarmare, terorişti, la o adică pleacă, ce mare lucru ? Cred că la această oră, una din 10 din familiile de români are pe cineva „dincolo" şi în caz de nevoie oamenii au de ce se agăţa. Pe vremuri, în caz de restrişte existau munţii, pădurile, peşterile, acum, vom vedea mai jos de ce, nici astea nu mai sunt, au rămas ca ultimă salvare „cei de dincolo".

Vieţi cumpărate

Dacă vorbim de accidente şi incidente nu putem omite accidentele şi incidentele profesionale. Trei militari mor într-un accident de maşină din cauza lipsei pieselor de schimb. Ce face conducerea ministerului? Îi avansează post mortem, îi face eroi, face poze cu trupurile cadavrelor celor decedaţi, vorbesc despre dotare, „patrioţi„ şi gata, a marcat momentul nimic nu se schimbă totul se acoperă. Nimeni nu spune că pensia de urmaş a copiilor celor omorâţi de o clasă politică şi un sistem corupte, este mai mică decât „ajutorul" acordat viitorilor terorişti.

În M.I., un poliţist este omorât de un om fără casă, dar „cu maşină". Ocazie excelentă pentru sindicalişti să mai iniţieze nişte proteste, pentru doamna ministru să mai iasă pe sticlă şi pentru unii colegi să se acopere de ridicol. Am auzit un poliţist, probabil de pe la minister, spunând că durerea, suferinţa cea mai mare a fost pentru colegii din M.I. şi apoi pentru familie. Omule, eşti dus, nici secretarii de partid nu spuneau aşa ceva. Ce fac primul ministru şi ministrul de interne? Promit creşteri salariale. De ce ? Păi ştiu ei ca orice proteste, oriunde, - în România - încep şi se termină cu bani. Totul poate fi cumpărat, şi conştiinţele şi protestele şi vieţile. Ei deocamdată dau promisiuni, banii mai târziu, trebuie îndeplinite formele legale, procedurile standard. Ne-am obişnuit şi cu astea.

Râul, ramul...

Nici natura nu ne lasă, şi ea dă apă la moară ştiristelor care vibrează intern la catastrofe şi nenorociri. În ultimul timp, în zone diferite sau aceleaşi locaţii dar la ore diferite, vremea trece de la caniculă la grindină, de la incendii de vegetaţii la inundaţii, de parcă cineva acolo sus se joacă cu noi şi vrea să vadă cum reacţionăm. Păi cum să reacţionăm? Cu indiferenţă. Pe lângă sistemele HAARP, noi, cei trăitori sau târâtori pe aceste meleaguri am acceptat cu aceeaşi indiferenţă tăierea pădurilor, extracţia aurului cu cianuri, scoaterea ţiţeiului şi a gazelor prin metoda fracturării hidraulice ceea ce înseamnă distrugerea, otrăvirea rezervei strategice de apă, practic am aprobat conştient sau inconştient distrugerea singurelor şanse de a supravieţui. Pe vremuri, un mare visător Cel Mai Mare Visător al ţării, spune ceva de râul-ramul, care ne sunt prieteni numai nouă. Asta era poate atunci dar în ultimii 28 de ani noi am devenit cel mai mare duşman al celui mai bun prieten, pentru că am acceptat ca toate astea să se întâmple. Iar acum ne mirăm că ne lovesc în 5 minute şi soarele şi grindina. Dar nu toţi ne mirăm.

O fătucă de la un post de televiziune, nu mai ştiu care, spunea ca aceste fenomene sunt obişnuite. Era să sparg televizorul când am auzit, dar foarte repede mi-am dat seama că poate avea dreptate. Ea săraca vorbeşte prin prisma celor trăite de când a făcut ochi şi a început să orăcăie pe la tv. De unde să ştie ea cum era vremea acum 50 de ani, ce înseamnă climă temperat continentală, topirea gheţarilor, încălzirea globală, distrugerea stratului de ozon, sau ce spunea Topor despre vreme? Chiar şi eu vorbesc prin prisma celor 60 de ani de pe care i-am trăit de când am behăit prima oară. De unde să ştiu eu că Dăbuleniul nu a fost cândva un vârf de munte, iar Bucegii un fund de mare?

Şi atunci de ce mă miră că românii, tineretul nu mai acordă nici o atenţie acestor fenomene care au devenit „normale"? Furtul crimele, corupţia, tornadele, incendiile, inundaţiile, minciunile, nu mai impresionează, deşi toată lumea stă cu ochii beliţi la astfel de ştiri, dar numai ca să comenteze şi să vadă ce mai face capra vecinului. Când vine vorba de propria piele toţi sunt convinşi că lor nu li se poate întâmpla nimic rău, sau îşi spun că la nevoie, „dacă se împut treburile" vor pleca. Probabil că fiecare a zecea familie din România are pe cineva plecat „dincolo" şi aia e ultima scăpare la nevoie.

România nu mai e pentru neadaptaţi ca mine, pentru oameni care ştiu cum erau odată lucrurile, clima, normalitatea, viitorul aparţine celor care trec cu uşurinţă peste aceste schimbări, care s-au obişnuit cu ele, care le acceptă fără să se streseze, pentru care râul, ramul nu mai reprezintă nimic, pentru că la şcoală nu se mai spune nimic despre visători. Starea de normalitate este ca moda, se schimbă, iar societatea de consum face totul pentru a ne obişnui cu noua normalitate.

http://www.art-emis.ro/jurnalistica/4306-fenomene-normale.html

MDP - ei sînt mafia

Patologic, ei sînt mafia, în sine

Maria Diana Popescu

Sigur i s-a cerut şefului serviciului secret S.T.S. să iasă la pensie, deşi el susţine că-i aparţine cererea. Iohannis ar fi vrut demult să scape de Marcel Opriş, dar n-avea curajul să-i arate uşa! Un băsist în minus, cu o altă pensie de nabab, din sistemul mafiot de pensii! Un alt caz Coldea, numărul unu în fraudarea de alegeri şi referendumuri. Cu sau fără Opriş, S.T.S. va fi acelaşi un instrument în mîna „străinului nostru, stăpînul nostru", care, pe lîngă Opriş, a semnat şi decretul de trecere în rezervă a unuia dintre cei doi directori adjuncţi ai S.T.S., generalul maior Ioan Balaure. Viitorul şef al S.T.S. va fi numit de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, la propunerea lui Iohannis. Lui i se pare normal să aibă la degetul mic serviciile secrete şi puterea toată.

Cît de uşor e să scufunzi o ţară în hîrdăul mafiei!

Încet, încet, slugoii statului mafiot, care i-ar putea băga la mititica pe mulţi dintre abjecţii cu funcţii înalte, sînt trecuţi în rezervă. Se doreşte eliminarea liniei întîi a mafioţilor din serviciile secrete, care au făcut din România cîmpul lor tactic şi, care îi au pe mulţi la mînă şi sînt incomozi puterii de la Bucureşti: Coldea, Opriş, Balaure, urmînd ca şi cucuvelei mov să i se pună foc în cuib... pentru deparazitare. Oricum nu mai poate dormi liniştită bruneta focoasă de la D.N.A., cu atîtea mişmaşuri ascunse, bolnavă de putere (boală ce i-a cuprins pe toţi liderii vremii), cu incomodul tub de oxigen de la S.R.I. şi servicii străine, cu ditamai paranoia la vedere şi cu corupţia curat-murdară în sîn! Înainte se văita că e atacată de Black Cube! Acum, declară sus şi tare că „mafia autohtonă atacă D.N.A.", însă, mafia în sine este, patologic şi ireversibil, Koveşi şi complicii, iar fluieratul ei băieţos este unul a pagubă! Codruţa ne arată, făr pic de ruşine, cît de uşor e să scufunzi o ţară în hîrdăul mafiei, şi cum se poate mîndri ea cu diversitatea: mafia lemnului, mafia procurorilor, mafia bancherilor, mafia executorilor, mafia retrocedărilor, mafia autostrăzilor, mafia justiţiei, mafia politică, mafia culturală, mafia morţii, mafia vaccinărilor, mafia alimentară etcaetera. Trăim într-o republică a procurorilor! Ne mîndrim cu maşinăria de scos pe bandă mafioţi, procurori şi judecători-monştri, obedienţi, şantajabili sau violenţi. Aşa-zisa luptă cu corupţii şi corupţia e o lozincă menită să protejeze Mama Corupţiei de la vîrf, o maşinaţiune sereisto-judiciară, care a afectat enorm siguranţa naţională. Deputatul Pleşoianu avea dreptatea cînd afirma că Koveşi periclitează imaginea D.N.A. şi a Justiţiei din România! Alţi doi deputaţi au cerut supunerea lui Koveşi la testul cu detectorul de minciuni!

Un pariu mizerabil

Dacă ne referim la mafia bancară, avem exemplul unui bancher autohton, Ţiriac, care a făcut avere din uriaşele dobînzi, comisioane şi penalităţi frauduloase, din executări silite, toate stoarse de la românii împrumutaţi la banca sa. Ţiriac, face un pariu şi pune la bătaie un avion de lux unui politician care va fi în stare să construiască trei mii de săli de sport. O iniţiativă mizerabilă! Electrificarea satelor, a miilor de gospodării care trăiesc în întuneric, nişte case pentru românii săraci, nişte şcoli, spitale şi grădiniţe, nu ziceai şi matale, vînătorule, să luminezi şi să construieşti! Cum să facă sport, la greu, românul cu burta goală? Tot printr-un pariu asemănător cu Năstase, care a primit o maşină de lux de la nabab, s-au construit sute de săli de sport, acum în paragină, în satele unde doar bătrînii mai stăteau în toiege pe la porţi! Unde nu-i minte, e vai de tocmeală! De fapt, Ţiriac a recunoscut singur, la un post Tv că e prost! Îşi permite să fie sincer! De aia e democraţie. Într-un interviu televizat a afirmat pe şleau. „Eu nu prea mă ocup de banii mei, îmi dau seama că sunt prost". Întrebat de către reporter ce crede despre anumite infracţiuni, bancherul (care a fraudat, alături de ceilalţi bancheri-cămătari, mii de români prin dobînzi frauduloase şi comisioane abuzive) declara că nu s-ar da înapoi de la introducerea în lege a pedepsei cu moartea. „Eu am beneficiul că mă cheamă Ţiriac. Faptul că mă cheamă Ţiriac este un mare beneficiu. Este un brand." Cum să nu! Un brand, se poate sustrage legii cu ajutorului buzunarului. Dar pentru deţinere sau consum de droguri, ce propui domnule bancher? Tot cu ajutorul brandului şi al arginţilor a scăpat de braţul legii juniorul dumitale? Întrebam şi eu aşa, pentru că, tot românul ştie că Ion Ţiriac-junior a fost cercetat penal pentru trafic şi consum de droguri. Şi-a rămas ca în tren. Da, în tenis, Ţiriac a fost un brand, dar statutul de bancher nu-l deosebeşte cu nimic de penalii cămătari aii băncilor străine care, sprijiniţi de to'arşu Isărescu, au abuzat şi fraudat milioane de români. Avionul pe care l-a donat Sănătăţii e tot din banii românilor. Apropo, D.N.A. i-a bătut vreodată în poartă, să cerceteze cum i-a jecmănit pe românii împrumutaţi la banca sa, cum i-a executat silit şi cum şi-a adunat averile de top! Dacă trăia Ceauşescu şi legea 18 era vie, manglitorii ăştia, gen Ţiriac, toţi miliardarii de carton ai ţării şi manglitorii ăştia care au pus ghearele pe Putere nu mişcau în front, erau la puşcărie sau erau cetăţeni onorabili!

Să-i tragem de ureche şi pe parlamentari! Şi-au votat lefuri şi pensii speciale şi pe-aci ţi-e drumul! Au aruncat problemele Ţării în vestiare şi timp de două luni i-am pierdut de pe radar! „Obosiţi" de plăcerile guvernării la care au tras unul hăis şi altul cea, unii aleşi vor zburda pe imaşuri exotice, alţii vor vacanta la Cazanele Dunării, iar pe figura de mare inspiraţie a corupţiei instituţionalizate, exotica V.I.P.-eră, sigură că poate trăi din vînatul de clasă, sărind la gîtul ţării şi sfîşiind-o cu cea mai mare „obiectivitate", această self-made woman, care încă ne rîde în nas şmechereşte de pe fotoiul D.N.A., o aşteaptă cît de curînd un concediu la caznele cu smoală.

Multilateralul navetist Iohannis se crede patrimoniu naţional intangibil

Nu se lasă mai prejos nici Iohannis, cel mai de seamă actor al Ţării, ai cărui doi prieteni au fost trimişi de tineri, în mod miraculos, pe lumea ailaltă, iar altul e la puşcărie. Cum nu ştiţi care prieten al lui e la puşcările? Carbulea. Ilie Carabulea, cel alături de care transformase Sibiul în oraşul lor. Carevasăzică, acest actor, cutremurat de marele suflu al Puterii, ne oferă şi el, că doar e gratis, o penibilă lucrare dramatică a democraţiei româneşti, după modelul comediei de salon şi teatrului absurd, cu situaţii bufe, vervă prostească şi bulevardieră, în care distingem stirpea cunoscută a microbului original de parvenitism. Amestecat în toate problemele timpului, indispensabil fuziunii şi confuziunii, prodigios şi frămîntat cu ardoare nu de problemele românilor, ci de problemele mondiale, ramificate în bişniţării de rang înalt, multilateralul navetist Iohannis se crede „patrimoniu naţional" intangibil. De aceea nu va putea fi îndepărtat prea uşor de la butoiul cu miere. Vedeţi, boieri dumneavoastră, din cauza caniculei s-au înmulţit şobolanii care muşcă, drept pentru care Iohannis s-a lăsat convins de Trump, comersantul de armament greu, să înarmeze România cu rachete „Patriot", care ne vor costa 3,9 milioane de dolari. Cu ele vom duce lupte de gherilă împotriva rozătoarelor. Ce nevoie au românii de măriri de salarii şi pensii, dacă e musai să susţinem, să întreţinem industria americană de armament! V-am spus eu că în schimbul primirii la Casa Albă, în schimbul bătăii pe umăr, Iohannis a luat cu ambele mîini de la gura poporului, ca să de bani pe gunoaiele de rachete americane. Cui să vîre pe gît americanii armamentul care zace în depozite uriaşe? I-au suprasaturat pe jihadişti, au înarmat ţările arabe să se omoare între ele, iar acum vîră pe gît armament ţărilor europene slabe... România, Polonia... Prost nu-i ăla care vinde, ci ăla care cumpără! Iohannis face achiziţii de sute de miliarde de euro de la americani! Jucării ale morţii stricate şi casate: rachete, tancuri, autobuze... Gurile bogate din mediul online susţin că accidentul de camion de pe culoarul Rucăr-Bran, în care au murit striviţi trei militari români, a fost o demonstraţie poate regizată, ca să se arate că armata are nevoie de camioane.

Rachete antigrindină, nu achete „Patriot"!

Nu există neam prost, prostia e pur individuală, iar dacă dorim cu tot dinadinsul să arătăm cu degetul un individ emina¬mente cu mansarda varză de Bruxelles şi de colesaw salad, prezentul autohton ne e de un real folos. Nu trebuie să fii profet ca să vezi cît de uriaşă e căciula de pe capul lui şi cît de mare pericolul în care a băgat România! Ţăranii, cărora furtunile le-au distrus recoltele, aveau nevoie de rachete antigrindină, nu de rachete Patriot. Trump, la fel ca şi predecesorul, nu va semna contracte de pace cu restul lumii. Ci de comerţ cu armament expirat, contracte de înarmare a lumii. Pacea nu e dorită la Casa Albă. Marile puteri sînt într-o concurenţă acerbă: care înarmează mai iute şi mai gros popoarele. Dacă ar fi pace pe glob, din ce ar mai scoate profit industria de armament americană, germană, franceză, engleză şi rusă, cînd afacerea cu arme le asigură creştere economică ? Cît îl priveşte pe Iohannis, acesta este „păpuşa Ken a bossilor europeni şi mondiali, un rezultat ratat, ieşit din laboratoarele de la Brăneşti, Periş şi Scroviştea!" În concluzie, nici pe departe un lider de Doamne ajută! Doar figuri penale! Ce blestem pe biata Românie! Iliescu, Constantinescu, Băsescu, nemuritorul reptilian Isărescu şi Iohannis, şi el o uriaşă aburitoare politică!

http://www.art-emis.ro/editoriale/4313.html

IEH - Păstrarea nealterată a limbii române

Comunicat de presă

Păstrarea nealterată a limbii române,

preocupare permanentă a profesorilor care predau limba română în zona Cernăuţi

     Profesorii din zona Cernăuți care predau limba română sau cursuri în limba română au participat timp de 6 zile la Suceava la un stagiu de perfecţionare. Participanţii au beneficiat de cursuri de limba română, spiritualitate românească şi  psihopedagogie școlară, dar şi-au putut bucura şi sufletul în timpul vizitelor la Mănăstirea Dragomirna și Mănăstirea Humorului, la Mănăstirea Probota și Cămârzani.

    Profesorii români din Cernăuți prezenți la cursurile de perfecționare de la Suceava au demonstrat încă din prima zi că limba și cultura românească le sunt aproape de suflet. Toți au primit din partea organizatorilor medalia „Română de nota 10”. În ultima zi, participanţii au primit diplome din partea Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni pentru participarea activă la stagiul de pregătire.

     Domnul conf.univ.dr.habil. Nicolae Brînzea, director general adjunct IEH i-a felicitat pe participanţii la cursurile de perfecţionare pentru predarea limbii române în şcoli pentru efortul făcut în această perioadă, efort care reflectă dragostea de România și sentimentul sincer de apartenență la identitatea românească: “Dragi dascăli, prin profesia dumneavoastră, aveți misiunea sacră de a insufla copiilor dragostea de dulcea limbă românească. Astfel, aceștia reușesc pe parcursul vieții lor să înțeleagă cât de valoroasă și importantă e apartenența la identitatea culturală și spirituală românească. Consider că aceste cursuri organizate la Suceava cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Suceava și al Arhiepiscopiei Sucevei, reprezintă  începutul unui dialog permanent și a unui sprijin concret din partea Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni, instituție aflată în subordinea Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. În acest fel, vom putea, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, cu domnul inspector general școlar Gheorghe Lazăr să realizăm un proiect de susținere a bibliotecilor din școlile unde predați limba română, astfel încât fondul de carte să fie unul satisfăcător.

    Sunt convins că, împreună, considerăm că educația, cultura și spiritualitatea reprezintă temelia identității românești. Limba română reprezintă pentru noi toți, cei de aici și cei din afara granițelor țării, principalul element,  fiind mijlocul prin care ne împărtășim unii altora gândurile și sentimentele, trăirile și emoțiile, dar care ne și ajută, prin cunoaștere, să discernem ce este bine de ceea ce este rău. Chiar dacă nu suntem cu toții în interiorul acelorași granițe politice, legăturile culturale și spirituale sunt la fel de puternice, o dovadă în acest sens fiind și organizarea acestor cursuri de perfecționare. Limba română este element identitar și a fost scutul peste veacuri, de trăire și păstrare a identității românești.

    Vă mulțumesc pentru efortul depus și vă doresc mult succes în activitățile dumnevoastră pentru păstrarea nealterată a limbii noastre românești în comunitatea în care locuiți.“

Participanţii la cursuri au plecat acasă cu satisfacţia că au dobândit noi informaţii despre cultura, civilizaţia şi spiritualitatea poporului român, despre modalităţi de predare a limbii române în şcolile de unde provin.

“Se spune că profesorii se pot asemăna cu o fântână cu apă cristalină, care îşi murmură izvoarele din trecut şi care îşi moaie pana în zona strălucită a Luceafărului şi care seamănă în sufletele copiilor bunătate, înţelepciune, preţuire, respect, omenie , dragoste de tot ce ne înconjoară. Aşa sunteţi şi dumneavoastră, cei care ne-aţi transformat aceste zile în poveste într-un vis frumos şi de neuitat. Aţi semănat în sufletele noastre tot ce poate fi mai frumos, ce poate să îl facă pe om fericit“, a declarat profesoara Ludmila Rotaru, participantă la cursurile de perfecţionare pentru profesorii care predau limbă, cultură și spiritualitate românească în zona Cernăuți, Ucraina.

“Vă mulţumesc din suflet pentru tot ce aţi făcut pentru noi. Ne-aţi fost ca nişte îngeri păzitori, care ne-au calăuzit într-o lume miraculoasă“ au fost cuvintele doamnei Tamara Rurac, profesor de limba romană din raionul Noua Suliţă, Cernăuţi.

Maria Leagu, profesor de limba română la Şcoala din Ostriţa, regiunea Cernăuţi a mulţumit Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni pentru posibilitatea de a participa la astfel de cursuri: “Vă aducem cuvinte de mulţumire tuturor pentru munca imensă pe care aţi depus-o pentru noi şi vă dorim sănătate, prosperitate, fericire şi bucurie“

“Consider că este un dar Dumnezeiesc faptul că m-am aflat în Romania, că m-am numărat, timp de o săptămână, printre cei care au participat la Suceava la cursurile de perfecţionare“ a afirmat Angela Tihu, profesor de limba şi literatura romană la Şcoala Tărăsăuţi, Cernăuţi.

„Cursurile de perfecționare pentru profesorii care predau limbă, cultură și spiritualitate românească în zona Cernăuți, Ucraina” au avut loc în perioada 24 – 30 iulie 2017 şi au fost organizate de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituție aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Transgaz și Asociația Cadrelor Didactice de Etnie Română din Ucraina.

31 iulie 2017

Departamentul de Comunicare

Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru Românii de Pretutindeni

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni

Telefon   004 021 310 26 98

Fax         004 021 310 15 36

Email comunicare@ieh.ro si office@ieh.ro

www.ieh.ro

Vasilica Grigoraș: Poeme din Antologia ,,Printre rânduri, printre gânduri, printre oameni…”

Vasilica Grigoraș: Poeme

din Antologia ,,Printre rânduri, printre gânduri, printre oameni…”

Publică eseuri, poezii, cronici literare, impresii de călătorie, medalioane, interviuri în publicaţii periodice din ţară şi din străinătate, în volume de autor şi colective. În ultimii ani se apropie de poezia niponă publicând cărţi de haiku, senryu şi tanka. Membru al Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova.

Poezia este un monolog interior, o căutare de sine, o evadare din labiritul vieţii, e amintire şi visare. Poezia este un mod de a sta de veghe, o cale de a te reinventa; te descoperi pe tine însuţi pentru a te oferi celorlalţi, spunând ceea ce nu ai îndrăzni să spui altfel.

Poezia este clipa şi infinitul, este stropul şi oceanul, este licărul şi soarele, dezlănţuire şi cumpătare, freamăt şi linişte,  încătuşare şi libertate.

Poezia este pocalul din care ne împărtăşim, este cupa din care ne adăpăm sufletul însetat de frumos, lumină şi iubire. Poezia este focul aprins de o scânteie divină.

Ninsoarea densă

în iuţimea vântului

ceaţă a minţii –

doar topită-n poezie

văd iar îngerul nopţii

***

Poem fără sfârşit

Conturul unei femei

flutura în depărtare

licărind tot mai viu

pe măsură ce se apropia

de lumina unui felinar

apoi se pierdea fără veste

în bezna hibridă a nopţii.

El se avânta pe urmele umbrei

şi sfredelea cu ochiul şoimului

imaginile confuze.

Îşi imagina o făptură plăpândă

plină de farmec întâlnită

printr-o întâmplare neobişnuită

bizară şi tainică deopotrivă.

Se învârtea totul în mintea lui

pe strunele harpei i-auzi vocea

trezindu-i un freamăt în tot corpul

şi se decide să se apropie.

Simţindu-i respiraţia caldă

ea se întoarce zâmbindu-i discret

îl fixează câteva clipe

cu privirea serafică

înţelegând amândoi

că nu mai era nimic de făcut

decât să-şi poarte împreună paşii

pe-aleea poemului fără sfârşit.

Sub semnul întrebării

În desaga anilor

cu voie şi fără de voie

îşi găsesc sălaş întrebări

rafale de vânt venite tăvălug

din văzduhul fiinţei

fire încâlcite de roata morii

prin albia râului vieţii.

Cum şi când voi găsi răspunsurile

şi la ce-mi vor folosi?

Cu o scânteie de lumină

un punct de culoare

o strună de vioară

o lacrimă de compasiune

un soare auriu de septembrie

simfonie divină

nuanţe reţinute rezervate

fără efuziuni zgomotoase

printr-o banală sugestie

transmitere telepatică

coabitez cu eternul timp al întrebărilor

şi mă minunez o clipă

de simplitatea răspunsurilor.

Paradoxuri

Tac și vorbesc

ascult dar nu aud

mintea mi-e trează dar nu înţeleg.

Ţin ochii deschişi dar nu văd

dorm în nesomn

visez şi veghez.

Trec prin coșmaruri şi exaltări

mă copilăresc şi sunt înţelept

merg mă împiedic şi cad

dar am şi înălțări spre lumină.

De ani adun stări emoții

pe care le-am împletit

unele cu data-ntâmplării

în fibra-mi cea mai vibrantă;

cu blândeţe le-am încălzit

ori cu furie le-am alungat

însă multe mă urmăresc și azi.

Aud bătăi în poarta inimii

încetinit mi-i ornicul

și la trecut de jumate

un greiere de sub pânza de păiang

brodată în șemineu

îmi spune că a venit timpul

să mă iau în serios

să-L respect și să-L iubesc

pe Dumnezeul din mine.

Amintiri

Soarele învăluit în ceaţă

evadează tiptil

intruziune timpurie a zorilor

sfărmarea intimității

unei dimineţi obosite.

Într-un colţ încă mai licărea

candela aprinsă decuseară

flacăra muşca ceara

şi-i arunca pe obraz

o paloare ciudată.

Cu ochii împăienjeniţi de nesomn

se ghemui într-un ungher

cu capul pe genunchi.

În jur tăcere şi absenţă

doar un fluture de noapte

se mişca unduios

atingând c-o aripă

umărul umbrei tremurânde.

Urmărindu-i zborul diafan

se ridică îndată

şi deschise sertarul

cu petale de trandafir uscate

dar pline de mireasmă discretă

care îi aminti de primul sărut

primit pe căluţul de lemn

ce galopa pe covorul verde

din parcul de-altădat’.

Rătăcire

Rătăcesc adesea

printre fire de nisip

şi pietre

sfioasă încerc să le rostogolesc

şi mă hrănesc doar cu amintiri.

Rătăcesc adesea

printre copacii înalţi

ușor desfrunziţi

septembrie mă inundă tainic

şi plonjez

în vârtejul frunzelor aspre

înaintând spre necunoscut.

Rătăcesc

prin meandrele unui vis

adânc precum zborul

îmbujorată mi-e clipa

și pentru prima oară

îmi urmez intuiția.

Rătăcesc

în labirintul vieţii

alături de-o singură rază

și pierd urmele de întoarcere.

Mă las îmbrăţişată

de fiorul iubirii tale

şi-mi doresc să rămân

definitiv rătăcită.

Fluturi în simfonia timpului

Statuie încremenită

pe-o alee dosită

de privirea trecătorilor

simţea mireasma iernii

emanată de pielea ei rece

şi sufletu-i îngheţat.

Cu capul plecat

cu chipul palid

buzele mult prea strânse

şi respiraţie superficială

îşi caută liniştea

în freamătul vântului

şi clătinarea braţelor copacilor

în uguitul porumbeilor

şi croncănitul ciorilor

în fumul gros al hornurilor

care umple nestingherit norii.

După lungi aşteptări

şi întrebări făr’ de răspuns

câţiva fulgi timpurii de nea

îi mângâie timid umerii

scuturați de suspine adânci.

Încet o lumină ţâşni de niciunde

risipind umbrele lungi

ale privirii pierdute

şi-auzi ecoul propriilor paşi

în catedrala inimii îndrăgostite.

Întâmplare fericită

a unei noi revărsări

de fluturi neastâmpăraţi

în simfonia timpului.

Printre muguri, flori și licurici: haiku

mulinete noi –

depănând firul apei

mugurii de sălcii

prima dragoste –

ghiocei topind gheața

din ochii fetei

un vânt blând pe lac –

ninge pe-oglinda lunii

cu flori de cireș

copil cu pojar –

ferestrele spuzite

de flori de cais

steagul arborat

de florile mărului –

speranța în plop

funambulii –

fulgii de păpădie-n

pânza de păiang

cataractă –

plină floarea de iris

cu puful de plop

un jurnal de neam –

înșirate pe altiță

florile de câmp

troiță-n răzor –

în lanul cu rapiță

toată aura

candelă vie –

un licurici prin rouă

sub crucea mamei

Circ național: senryu

primele știri –

două vrăbiuțe-n zori

toacă liniștea

starea vremii azi –

tot bate un vânt turbat

prin buzunare

transhumanță iar –

prin toate partidele

oi rătăcite

circ național –

la mare înălțime

trasul sforilor

macazul schimbat –

păpușari trași pe sfoară

de-ale lor păpuși

cod roșu de ploi –

cu atâția bani spălați

mocirlă peste tot

simț electoral –

cu momeala pe la uși

pun picioru-n prag

soț de poveste –

traduceri după traduceri-n

ediții de lux

foc mocnind de mult –

alături de un pârlit

tot mai des friptă

război iminent –

vecina mai tânără

încurcând ițele

Lumina toamnei (secvență tanka)

Pe-aripi de toamnă

valurile de cocori

s-odihnesc în zbor –

desenez pe cerul tău

amintirile mai vechi

Frunze ruginii

îndreptându-se spre râu

se pierd în adânc –

mă visez căprioară

sorbind lumina toamnei

Umbre palide

pe potecile toamnei

urcând agale –

în cămara inimii

perspective ascunse

Miez de noapte (secvență tanka)

Desculţ prin iarbă

adun stropi de linişte

târziu în noapte –

presar plânsul neplâns

prin livada în floare

Printre stele mii

în miez de noapte învăţ

filosofia vieţii –

tainic ochii tăi sclipesc

chiar şi în întuneric

Îmi vine-adesea

să mă plimb prin inimă

în toiul nopţii –

mă sfarm de suferinţă

reinventându-mă din cioburi

Vasilica Grigoraș

(Din Antologia ”Printre rânduri, printre gânduri, printre oameni…”,  Târgovişte, Editura Singur, 2017, coordonator: Mioara Hususan)