DE VORBĂ CU PROF. DR. ADRIAN BOTEZ

INTERVIU

DE VORBĂ CU PROF. DR. ADRIAN BOTEZ

Biografia domniei sale este impresionantă. Practic, dacă ne-am apuca să scriem doar despre acest lucru, mai mult ca sigur ne-am putea grupa rândurile într-o carte. Însă, din întreaga sa activitate, am preferat să spicuim aspectele esenţiale, acoperind o paletă cât mai diversă a spectrului biografic şi profesional. Un interviu, aşadar, cu iubitorul de litere, Adrian Botez, care a avut amabilitatea să ne răspundă cât se poate de pertinent, într-o manieră stilistică proprie, la cele opt întebări.

Stimate domnule Adrian Botez - sunteţi profesor. Este un lucru cert că aveţi o mare afinitate către scris, către cuvânt, către ceea ce e românesc. Cine v-a insuflat această pasiune către limba română?

a) Către limba română, PĂRINŢII mei (…şi STRĂMOŞI de-ai mei, oameni de seamă ai Bisericii Ortodoxe, filigranaţi în istoria culturii daco-valahe, cum sunt stră-stră-unchiul meu, pictorul bisericesc Epaminonda Bucevschi, prietenul Aminului Neamului nostru… sau Ciprianul Porumbesc de la Stupca… nu doar “scripcar”, ci şi Poet Naţional şi Martir Naţional!) - şi CĂRŢILE, multe, mari, mărunte (…unele, chiar traduceri excelente ale unor străini cu Sfântă Doxă şi Revelaţie Înmărmuritoare, precum “Marele Orb”, Jorge Luis Borges, sau Dino Buzzati – dar şi Cesar Vallejo, Paul Verlaine, Lautréamont, E.T.A. Hoffmann, Edgar Allan Poe, Mihail Bulgakov…) …dar, stabil (ca Steaua Polară sau ca Muntele Meru), CĂRŢILE PRINCIAR-VALAHE: cele ale lui EMINESCU (…cartea tipărită de un Titu Maiorescu…apoi, de alţii, mai oneşti!) şi MIHAIL SADOVEANU, “întâi şi de pre urmă”…Peste care, ca o binecuvântare, se revarsă nestinsul şi  marele meu Dor după ARMONIE: nu există nicio limbă mai adânc-expresivă, mai cu “şart”, dar şi mai orfic-armonică, în lumea asta - decât cea a daco-valahilor!

…La care, poate bizar, pentru unii, s-au adăugat, ceva mai târziu, un CONSTANTIN NOICA, un NICOLAE DENSUŞIANU sau un VASILE LOVINESCU… - Tâlcuitorii Arheilor Logos-ului Daco-Valah!

b) Către tot ce-i românesc – rana mea cea bucovineană, strămoşii mei martiri (« tatăl meu: IOAN – lt. colonel de aviaţie, în Flotila Gărzii Regale; tatăl este descendent [stră-stră-stră-nepot], pe linie maternă, din “martirul Bucovinei” – GRIGORIE GHICA al III-lea VOIEVOD, domnitor al Moldovei [1764-1767 şi 1774-1777] şi al Munteniei [1768-1769]; asasinat de turci, prin strangulare, apoi decapitat, la Beilic [casa de găzduire a emisarilor turci trecători prin Iaşi] , pe 1 octombrie 1777, pentru că “a protestat vehement împotriva cedării Bucovinei către Imperiul Habsburgic. Iritaţi de protestele domnitorului, austriecii au cerut turcilor să-l înlăture. Este înmormântat la biserica Sfântul Spiridon din Iaşi”), dar şi neamurile mele contemporan-martire: unchii mei după mamă au făcut între 14 şi 16 ani de puşcărie politică, pentru că au cântat (şi au colportat textul cântecului…), în 1953, “Deşteaptă-te române!”... Cam pe aceleaşi motive, ceilalţi (vreo 6), din neamul meu, au fost deportaţi în Siberia… de unde s-a mai întors doar unul, cu ambele picioare degerate. Până în ultimele ei clipe de viaţă (adânc suferită viaţă…) – mama mea, originară din Bucovina de Nord, mă întreba, obsedant (făcând abstracţie de înfiorătoarele-i dureri fizice…): “Cu ce drept stăpânesc, acum, ucrainienii, Bucovina de Nord? – cu ce drept, măi băiete, măi…? -  …cât despre Stalin, ştiu eu bine cu ce drept…”. Toate aceste răni m-au marcat, şi, deci, nu pot fi…”mihăisto-regalist”, ci, doar, daco-valah! Şi, spre deosebire de generaţia tinerilor de azi, eu n-aş sta cu gura căscată, atunci când şi dacă aş fi întrebat: “Ce înseamnă PATRIA, pentru tine? Ce înseamnă NEAMUL, pentru tine?”… Pământul Sfânt şi Legătura mea (şi alor mei!) – Legătura  Specifică (…hotărâtă de Dumnezeu, cu pecete de nefrânt, din veşnicie până-n veşnicie!) şi Eternă, cu Chipul de Lumină Nesmintită, al Lui Hristos-Dumnezeu.

Neamul nostru (Daco-Valah!), faţă de celelalte Neamuri europene, a dat mai mulţi sfinţi şi martiri, decât toate, la un loc (nota mea: eu însumi am lansat, în gândirea daco-valahă contemporană, conceptul de “NEAM METAFIZIC”…!).

Deci, să trezim cât mai mulţi Arhangheli Apărători de Cetate, de Munţi, Soare şi de Lună… “Păsărele mii/Şi stele făclii” (a se vedea episodul DACIA, din Memento mori, poemul aproape necunoscut, azi, al Aminului-Eminescu!).

Toate acestea le-am spus elevilor mei, vreme de aproape 40 de ani… – toate acestea, şi propriilor mei copii. N-am altceva de lăsat, drept moştenire, decât aceste Adevăruri Sacre!

Pentru TOATE acestea, pledez, în revistele culturale, din România şi din Diaspora Românească, de cca 30-35 de ani…

PATRIA MEA

să nu-ndrăzneşti să te caţări pe

munţii mei – dacă nu eşti în stare să vezi

curgând – pe toţi versanţii lor – orbitor

sânge de

îngeri – în miezul

zilei

să nu-ndrăzneşti să păşeşti pe

pământul de cristal

mântuit - al

câmpiilor mele – dacă nu eşti în stare şi

încă nu vrei -  să te

scufunzi – până deasupra de creştet – în

oceanele de furie extatică ale

martirilor mei

să nu-ndrăzneşti să scoţi o

vorbă – despre strămoşii mei – despre

dumnezeul meu - dacă nu eşti în stare să te

răstigneşti  - de bună-voie şi

cu bucurie cerească - pe

Stejarul-Zeu (stârnit furtunos din afundul

pământului meu - de

Vijelia Iubirii

Mistice)...

să nu-ndrăzneşti să te-apleci şi să

bei din izvoarele şi pâraiele văilor

mele – dacă nu eşti în stare să tremuri smerit de

toate minunile grele  - sărutând în ele întreg

Iconostasul de Seară al

Hristosului Primăverii

mele

...să nu care cumva să-ndrăzneşti! – altfel

toate fulgerele stelelor vor

cădea peste tine  - şi te-or arde de

viu – până când nu va mai rămâne din tine decât o

şoaptă miloagă – o rugăciune încenuşată-n

şoaptă – prin care însuţi să ceri– cu

gura şi gâtlejul tău

nevăzute – Atotputernicului şi

Ielelor mute - să te preschimbe în cea mai umilă

făptură de gâză – fâşâind sfioasă – ba chiar

înfricoşată – grozav tremurând la

umbra vreunui fir de

firavă iarbă...

...de acolo – din beznenele buruienii - vei

auzi  - în genuni - cum ciclopic trosnesc

rădăcinile de oase-nsângerate ale

munţilor - ale

câmpilor şi apelor

mele  – toate fiind

cu totul alte lumi şi

istorii şi osii şi

binecuvântate planete

sfinte – vizibile numai din

raiuri şi din pioase rămăşiţe de

minte...

de acolo – de sub umbra cuminte a

ierburilor – îţi

vei începe călătoria spre Înaltul

Pol al Uluirii - călătoria prin care-i vei

cunoaşte şi vedea – „faţă către faţă şi

Duh către Duh” –  de la trăsnet de pisc - până la

noptaticul stuh - pe strămoşii

mei – cei

care ţin pe sfânta-le spinare  - şi

iarbă şi munte şi

mare...

...îi vei cunoaşte

îndeaproape şi străluminat – pe strămoşii mei şi

pe Împărat – pe strămoşii mei cei din

firi - toţi

îngeri şi martiri...

... de acolo – de sub umbra cuminte a

ierburilor – îţi vei începe

călătoria-ntru Mire – adică

de-a le-nvăţa şi-a le

ştire (cu palmele şi

tălpile-acum arse-n piroane!) – pe toate-ale mele

icoane – şi crucile

învierii – cu tot cu patrafirele

primăverii...

strămoşi  -  vremi barbare - icoane de

martiri  - turme de

stele şi  năzdrăvane

mioare – precum şi stâlpii de Lună – de

Măiestre şi

Soare – vor veni  -  toate  -  peste tine să te

măsoare   - ca să renaşti într-o

floare

spre a te

recunoaşte  - toatele aste se vor

scurge sublim – precum mirul şi

lumina de Paşte – de pe

fruntea fulgerată de

viaţa-nviată (adică de pe

fruntea învăpăiat înspinată) a

Patriei mele

se vor scurge sudorile Ei

apoteotic fulgerate - până peste

sudorile spaimelor frunţii tale-n dreptate – sudori – deocamdată

lingând ca-n

amuşinare de fiară - o frunte fără nicio

tiară - frunte joasă  - neştiutoare şi de

ursitori blestemată

...sudorile tale - prelinse noros

noroios şi trândav - peste

buzele gurii celei scrâşnind vineţi

spiriduşi – peste buzele gurii tale - celei

mestecând măcinând  încă-năuntru

nerodnicele cenuşi

...gura ta - care

nimic nimănui nu poate încă a-i

mărturisi  - îngăima ori a-i

spune – pentru că buzele-i sunt

îngrozite  - înnebunite şi

mute  (vădanele

strune!) - de

atâta cotidiană - împrospătată de

veci şi firească

Minune

...să nu care cumva să-ndrăzneşti – nimic

să-ndrăzneşti! - dacă a Patrie sfântă a mea

nu vei şti să te răstigneşti!

E-AICI UN RAI CE NU-L PUTEŢI PRICEPE

e-aici un rai ce nu-l puteţi pricepe

lumini de mai în veşnicia firii

cu herghelii a' iepelor sirepe

din Empireu pogoară zei uimirii

e-aici şi cântec – sfântă încântare

dar şi descântec zânelor iubirii

săgeată pajuri dincolo de zare

albine-şi viersuiesc în miere Mirii

din piscuri aspre – din pădurea tainei

se-nalţă către ceruri mir de suflet

Frumos şi Bine vin într-un răsuflet

iar Crist 'i-mbracă-n mântuirea hainei

...peste valahi trec ape de văpaie

să ardă-istorii – dorul să-l răsaie

ŢĂRANII MEI

ţărani şi-au pus cămăşi de sărbătoare

cum crinul alb grăit-a cu Hristos:

curatul lor dumnezeiesc mă doare

îngerii mă cutreier' pân' la os

se duc în moarte cum la sfânta liturghie

se duc pe îndelete şi smeriţi:

ei ştiu că între lumi nu e frânghie

că viii şi cu morţii-s fericiţi

e-atâta linişte pe masa cu lumine

sicriele sunt tronuri de-mpăraţi

neamul acesta liniştit tot vine

umplut-au cerul Craii din Carpaţi

...ţăranii mei – stăpânii de moşie

nu mor: veghează totul sfânt să fie!

ŢĂRANII PRUNCIEI MELE

curaţii mei ţărani – cei din pruncie

în straie de-mpăraţi şi de vântoase

neam ce s-a pogorât nu doar să fie

ci să-şi lucreze duhuri şi prinoase

un neam de crai şi mucenici se scurge

prin munţii mei – 'napoi la grea poveste

căci iată – lumea-i gata să amurge:

deci neamul se întoarce iar pe creste

ţăranii mei se sorb iar în icoane

cu strai de moarte şi cu strai de viaţă

se răstignesc cu toţii în piroane:

numai în vârf de munţi să-nvii se-nvaţă...

...voivozii mei ţărani – în vremuri rele

s-au răspândit pe ceruri – iarăşi stele!

MISIUNE ŞI NEAM METAFIZIC

(extras de eseu)

Misiunea ţi-o faci, întâi, faţă de familia, faţă de Neamul tău – şi abia după ce ţi-ai cunoscut/recunoscut NEAMUL tău – trebuie să-ţi vezi şi chipul din Omenire. Poporul este supra-faţa istorică, deci schimbător-şovăitoare, a Supra-Fiinţei tale (dar, vrea ori ba, poporul trebuie să fie şi vehiculul tău, spre Neamul Metafizic...) – dar NEAMUL METAFIZIC (dintru MOCŞA-PATRIA SFÂNTĂ!) este ŢINTA FINALĂ A SUPRA-FIINŢEI TALE IDEALE!!! - obrazul/faţa ta ideal/ă, împlinit/ă întru Sinea Luminat-Dumnezeiască. Umanitatea METAFIZICĂ nu este decât numele şi mijlocul de a ajunge la re-transcenderea deplină a Neamurilor/Supra-Feţe Dumnezeieşti, înapoi întru Adam Protogonos-Unicul (re-sfinţit, re-întors la Creatorul său, cu smerenia cuvenită, după trădarea dintâi...).

Misiunea, deci, ţi-o faci, deplin, doar cu INIMA şi cu TRUPUL  proptite de Duhul şi Trupul PATRIEI tale Unice.  Nu dezerta de la NEAMUL METAFIZIC, căci pe tine te pierzi în neant... – căci nici nu ai unde merge/dezerta, decât în Sumbrul, Fără-de-Chipul PUSTIU AL SATANEI...

* * *

...Eu nu îmi permit să fiu superficialo-condescendent, precum majoritatea „olimpienilor” noştri critici... - faţă de spirite majore româneşti, precum AMINUL-EMINESCU, şi, bineînţeles, nici faţă de spirite influenţate misionar (conştient sau inconştient...) de acesta – precum Creangă, Caragiale, Slavici, Sadoveanu, Rebreanu, Mircea Eliade, Brâncuşi, Enescu, Nicolae Paulescu, Odobleja etc. – adică, faţă de cei  rămaşi TOTAL (şi manifest!) fideli iniţierii întru Misiunea Neamului Metafizic Românesc!!!

Doresc ca românii să-şi vadă geniile „plimbându-se” prin Grădina Arheilor... Nu este suficient să excluzi, injurios şi mişel (cum o fac, azi, străinii şi românii-neromâni, în cârdăşie! - faţă de cel care, de trei sferturi de veac,  scapă viaţa a sute de milioane de oameni, „fiinţe humanoide terestre”... NICOLAE PAULESCU!!!), sau, dimpotrivă, să lansezi ditirambi fără acoperire... Termenul de „genialitate”, mai ales când chiar vorbeşti despre spirite planetare, trebuie argumentat, susţinut! De aceea, probabil cărţile mele de hermeneutică esoterico-arhetipală nici nu sunt citite decât de câţiva oameni... Ele, cărţile mele, obosesc, probabil, minţile dedate cu imagini fugitive/virtuale, ale epocii moderne... Nu mai sunt dispuşi oamenii contemporani la eforturi spirituale susţinute – foarte puţini înţeleg că omul este, în primul rând, fiinţă de duh... Omul contemporan preferă să fie „minţit frumos”, decât să se nevoiască a pricepe diferenţa dintre o existenţă minţită (falsă/falsificată) şi o existenţă REALĂ, prin „sudori de sânge” ale efortului spiritual-rugăciune către Dumnezeu şi către Spiritul Nostru Transpersonal. Neamul Metafizic, despre care tot scriu, şi degeaba scriu...

Nu cred că trebuie să mă considere pe mine cineva nebun, pentru că sunt treaz... şi CRED... şi spun ceea ce cred şi văd/intuiesc... Nu sunt ascultat, pentru că nu sunt o „celebritate” (nota mea: cu toate că, pe 21 Noiembrie 2015, am fost nominalizat, de Academia Dacoromână, prin Preşedintele său, dl GEO STROE, LA PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURĂ, PE ANUL 2017…!) – dar ce o mai fi însemnând, astăzi, „a fi celebru”, decât „a fi un mistagog”, un şmecher mai şmecher decât media, dar straşnic ajutat de „rechinii” din „media”/mass media... hmmm... un individ care a „prins” mersul spre iluzie al istoriei, şi se lasă el însuşi iluzionat cu „propria lui glorie” – care „glorie”, de fapt, nu va rezista, în veac, nici cât praful pustiului...?! După opinia mea, păcatul cel mai mare al românilor este că refuză să-şi asume şi priceapă corect MIORIŢA DUMNEZEIASCĂ!!! După care urmează păcatul nostru de moarte, prin non-repunerea, în demnitate supremă, a celui ce este însăşi esenţialitatea Logos-ului Românesc: Aminul-Eminescu!!!

Românii contemporani nu vor să priceapă  (şi s-au făcut vinovaţi de păcatul ăsta chiar cărturari demni de tot respectul, precum a fost Octavian Paler!!!) că Mioriţa este ŢINTA METAFIZICĂ FINALĂ A EVOLUŢIEI SPIRITULUI ROMÂNESC!!!!! Nu este prezent, nici imagine a ceva de aici, din contingent... – ci din VECIA METAFIZICĂ!!! – acolo unde ar trebui să ajungem, dacă şi numai dacă, însă, ne vom împlini iniţierea în labirintul probelor istoriei!!! Mioriţa, cea atât de tembel interpretată şi condamnată, oferă surprinzătoare soluţii, pentru problema Învierii, la traco-geţi (sau geto-daci, cum doriţi…): într-o variantă ardelenească a mult-hulitei Mioriţe – Magul-Păstor le spusese celor apropiaţi că VA ÎNVIA (iată, stimate şi regretate domnule Octavian Paler, adevărul despre “nesimţirea”, în faţa “pericolului” MORŢII, a păstorului şi a românilor, în general…: păstorul traco-get ŞTIA CĂ VA NEMURI-ÎNVIA!!!): “Oile, păscând, / Să le-aud plângând,/ Cum plâng şi jălesc,/Eu să vă-ndrăgesc./De v-o veni dor,/EU AM SĂ MĂ SCOL” – s.n.– la fel, şi într-o variantă moldovenească: “Şi mama purta,/În traistă ducea/Apă-nvietoare,/Buruieni tămăduitoare/Şi mi-l oblojea/Şi mi-l descânta,/DE MI-L ÎNVIA” – s. n.(cf. Adrian Bucurescu, Dacia secretă, Arhetip, Buc., 1997).

Da, aşa cum Hristos-Dumnezeu, pentru a Învia, a trebuit să treacă, întâi, prin moarte – aşa şi românii ar trebui să înţeleagă că, până la stadiul „Păsărele (n.mea:Îngeri!!!) mii/Şi stele făclii...” – este, anterior, un drum de iniţiere intru infern... Dacă ungurii, spre pildă, nu fac altceva decât să tot falsifice la istoria lor... – şi nu mult diferit procedează şi francezii, cu momente fundamentale ale istoriei lor (oh, veşnicele Alsacia şi Lorena... ) - şi cum ar putea face altfel anglo-saxonii, „siamezi” istorici cu francezii... - şi germanii moderni, care sunt „siamezi” istorici atât  cu francezii, cât şi cu englezii/anglo-saxonii...( – şi cum, Doamne iartă, ar putea să facă excepţie tocmai belgienii, cu schizofrenia lor valono-flamandă...) – ei bine, dacă toate neamurile Europei au intrat, de mult, grav şi tragic, în frământarea identitară – cum îşi închipuie românii, intraţi în acest infern schizoid, UNIUNEA EUROPEANĂ... – că pot scăpa de “balamucul” identitar...?

Nu ne cere nimeni să ne falsificăm istoria (şi, de-o cere, n-avem dreptul să acceptăm!!!), căci nu avem cu ce să ne ruşinăm, în faţa celorlalte neamuri europene!!!- dar nu avem dreptul să ignorăm, la modul tembel, această frământare a spiritului uman!!! Nu avem, deci, dreptul la Suprema Confuzie: între planul Metafizic (în care există, ideal, NEAMURILE, ca o prefigurare paradisiacă) – şi planul evenimenţial-istoric, în care ceea ce eu numesc „Neamuri Metafizice” – nici măcar nu se văd pe ele înseşi, nu se desluşesc, lor înseşi!!! Avem obligaţia să pricepem că, până să ajungem la stadiul spiritual numit, de Eminescu, MARE/MĂREŢ(cf. finalul poemului  Andrei Mureşanu) – trebuie să trecem prin istorie, prinetapa de ”popor istoric”, adică prin infernul iniţiatic al evenimenţialului nebun...(…).

Scrieţi foarte mult şi, când spun acest lucru, nu mă refer doar la articolele din reviste, ci şi la lucrările, la cărţile deja publicare şi la cele care urmează. Abordaţi varii domenii tematice, dar şi de abordare, de la lucrări ştiinţifice, la proză şi versuri. Care dintre aceste laturi vă este mai aproape de suflet?

Eu nu scriu niciodată numai “ca să mă aflu în treabă”. Eu am Poruncă Straşnică, Misiune Voievodală, de la moşii şi strămoşii mei!

Aşa că, toate câte le scriu îmi sunt la fel de aproape de suflet – căci numai când îmi dă ghes sufletul (în care “se instalează” o Voce Divină!), eu pun mâna pe creion… şi scriu:

1) când aud, în eter, plutind mesajul orfic, îmi “ciulesc” urechea cea lirică a Duhului…şi, pe hârtie, se-nşiruie, cuminte, stih de Poezie. Sacră, evident. Cât, deci, poate ea fi mai aproape de suflet, decât atât?!

2) Când simt, precum Hristos, că e nevoie de Adevăr, pe care să-l încifrez în rânduri care să nu năucească, ci să călăuzească! - …”urechea” epopeico parabolică o “ciulesc”- şi scriu-ca-scrib-al-Lui: de la povestiri, “scurte şi ultrascurte”, până la romanul-parabolă;

3) când, tot din eter, Vocea îmi porunceşte: “Ridică din uitare şi din înmâlirea de Duh, ridică şi limpezeşte, din nedreptate şi falsificare mârşavă, pe Cutare MODEL AL NEAMULUI LOGOS-ului EXPRESIV DACO-VALAH!” – mă supun, deîndată, şi se iscă, precum vârtejurile, fie cărţile monumentale de hermeneutică (aplicată asupra operelor lui Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Dosoftei, Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, Sadoveanu, Rebreanu, Mircea Eliade, Emil Botta etc.) – fie,

4) când Vocea este încă şi mai imperativă: fulgerare de eseu ori de articol neconcesiv, de/pentru revistă-ziar…

Cum v-am spus mai sus – mă obsedează, de-o viaţă: Hristos şi Tainele Lumii/Creaţiei, Omul Căzut, relaţia dintre Dumnezeu şi Omul Căzut, Neamul-Entelehic, şansele şi ratările de şanse soteriologice ale poporului daco-valah, bălăcit şi năucit în zarva şi-n mlaştina istoriei…POETUL şi condiţia sa, în clipă şi în veşnicie. Şi, fireşte, demascarea trădării şi trădătorilor de Hristos, de Patrie şi de Neam…

Aveţi publicate multe poezii. În jurul cărei teme principale gravitează rima dvs.? Ce tip de poezie vă este mai drag?

Temele vi le-am enumerat chiar mai sus. Vreau a adăuga ceva esenţial, în discuţia noastră: NU EXISTĂ MAI MULTE TIPURI DE POEZIE, oricât o fac pe contabilii şi pe  disecţioniştii – domnii critici, care inventează “curente” şi… ”curentări”. Poezia nu e decât de un singur fel: BUNĂ! - …adică, “MESAJ DIVIN, TRANSCRIS CORECT”! Cineva făcea remarca, despre Poezia mea, că este “religioasă”… I-am răspuns: “Poezia este expresia Revelaţiei Transcendente. Deci, Poezia ori e religioasă, ori nu e deloc!”…

De fapt, meritele Poeziei/Creaţiei Le are Dumnezeu, SUPREMUL POET. Noi, ăştia, cu pixul în mână, nu suntem decât scribii Lui, umili…

Ca formă armonică şi conţinând Crucea Mistică, încă de la structura sa clasică (italiano-provensală), da, “mi-e drag” sonetul…

“SONETULUI i se restaurează, prin renascentişti - după moda/reţeta petrarchiană (binecuvântată Terapie!) - valenţele soteriologice, prin Magia Armonică, dar şi prin aceea a Rigorii-Logos - dar, mai ales, prin SIMBOLISTICA (direct cosmico-divină!) RESURECŢIONALĂ, a cifrei 12: 4 X 3 încifrează, de fapt, semnificaţia adâncă a reîmpăcării Dumnezeului-Demiurg, cu Omul, a Pământului (4) cu Cerul (3). Şi credem că nimănui nu-i poate scăpa dubla simbolizare numerologică a acestei soteriologii, din CONSTRUCŢIA SONETULUI:

1. pe de o parte, RIGOAREA DEMIURGICĂ a celor 12 stihuri (ultimele două versuri marchează concluzia/”morala”, cu accente definitive/implacabile, divin-vaticinare) - pe de alta:

2. NUNTA-HIEROGAMIA, întru SFERA PLATONICIANĂ, dintre catrene şi terţine…!

(Sonetul de întemeiere, cel italiano-provensal - este profund creştin, fiind conceput chiar sub Semnul CRUCII: catrenul 1 îşi caută terţina 1, catrenul 2 îşi caută terţina 2 – ÎNCRUCIŞÂNDU-SE!)  - cf. Adrian Botez: “Soteriologia Iubirii. Imn al gloriei re-trăirii sinelui în universul creaţiei, prin iubire divină: volumul <<Fiind>>, de Theodor Răpan”

Ca şi profesor, activitatea dvs. de la catedră depinde de elevi, bunăoară, nu de numărul lor, ci de pregătirea profesională, educaţia primară, de capacităţile intelectuale în devenire. Cum sunt elevii din zilele noastre comparativ cu generaţiile trecute?

Majoritatea „elevilor”, din păcate, sunt tot mai năuciţi, chiar prin MEC (…care-şi laudă de mama focului “sculele” electronice/ZEUL COMPUTER, despre care “se zice” că “ar putea înlocui autoritatea Ştiinţei Magistrului-Maestrului/Pedagogului/, a Vocii şi a Privirii Profesorale!”… a lui “Ravvi” - Învăţătorul-Călăuzitorul… – cf. ex-ministrul MESC, Ecaterina Andronescu – …s-a ajuns la aberaţia, chiar în sânul ierarhilor BOR, de a se afirma că, dacă Sfântul Pavel ar veni, pe la noi, în zilele noastre [nota mea: vezi Doamne, acum e plecat... ”în delegaţie”, la Washington, ori Strasbourg...!], ar predica “la televizor şi pe internet, ori ar scrie pe e-mail”, iar “Hristos s-ar pogorî la noi… CU O RACHETĂ SPAŢIALĂ” – a se vedea-auzi discursul lui Daniel Ciobotea Preafericitul, cu o seară înainte de a fi “întronizat”!!!) – …majoritatea, copii tot mai… ne-copii şi mai ne-elevi, neinteresaţi de nimeni şi nimic, tot mai lipsiţi de orice curiozitate… – …afară de acea nesfântă curiozitate, faţă de BANI! - …banii nemunciţi de ei!!!

Din 30 de elevi ai unei clase medii, DACĂ mai ai, azi, ca profesor al zilelor noastre, 3-4 elevi, care să fie pătimaşi/împătimiţi. De CEVA CONTINUU-CONSTRUCTIV!

Vii şi creatori (iar nu predispuşi spre lene şi infracţiune…).

DACĂ, însă… din păcate.

Iar fără PATIMA DE SORGINTE MANOLICĂ (deci, jertfelnică!) nu se poate face nimic durabil… iar haosul şi autodistrugerea sunt prin preajmă…

Dar nu-s ei/copiii de vină: haosul din UE, atitudinea rapace, total amorală, a UE, faţă de statele est-europene, haosul daco-valah, din toate domeniile (cu precădere, din cel cultural şi din învăţământ… - …dar nu numai, după cum vedem chiar zilele astea… suntem în 20 Iunie 2017!!) - …părinţi fie siliţi, de mizerie, să se înstrăineze de propriii copii, plecând, la muncă (ori la furat…) pe toţi coclaurii Terrei… fie părinţi inconştienţi şi iresponsabili… Şi, nu în ultimul rând, un corp profesoral tot mai slab pregătit – nu doar profesional, ci şi sufletesc-spiritual. Învăţământul a devenit, prin prea multe locuri din România, un loc de refugiu, de ascundere a incompetenţei. Cum să convingi pe cineva, când tu însuţi nu eşti convins de nimic? Şi când, în definitiv, nu te interesează, ca profesor de Română, decât serialele… turceşti!

Există printre aceşti elevi ai dvs. şi speranţe în ale scrisului? Aţi identificat potenţial la unii dintre ei?

Când e pasiune la nivel de Maestru, începe să înmugurească, pe ici, pe colo, şi micro-pasiunea ucenicului. Care, ulterior, se va limpezi (dacă şi numai dacă există grăuntele necesar de talent!) în creaţie original, viu-expresivă. În “blestemul Poetului/Creatorului”! Eu am creat, în 1999,  pe lângă revista (iscată şi diriguită de mine), “Contraatac” – cu subtitlul: revistă de educaţie, cultură, literatură şi atitudine, pentru elevi şi profesori -  îndreptată împotriva prostului-gust, imposturii şi agresiunii imoral-antiartistice- şi un mic cenaclu al revistei cu pricina… Şi…”merge”, cu puţini, dar buni…! Pe lângă elevi, vin şi unii (prea puţini, din păcate…) profesori, care, luaţi de focul discuţiilor elevilor înfierbântaţi (să se corecteze unii pe alţii!), îşi dau, şi ei, păreri bune, de luat în seamă!

…Dar e nevoie, vorba noului director de şcoală, din piesa lui Horaţiu Mălăele - de “răbdare, răbdare şi iar răbdare”… la nivel de cenaclu şcolar, de facultate… ba chiar şi la cele pentru “poeţii cu veleităţi”: “se înlătură veleitatea, dai cu agheasmă (sau, vorba topârcenistică: “cu zacherlină”!) - şi se obţine, în cantităţi rezonabile (dacă e “de faţă” talentul, ca INELUCTABIL FACTOR TRANSCENDENT!) – REVELAŢIA!”

Acum aş vrea să schimbăm un pic registrul discuţiei şi să vorbim despre cu totul şi cu totul altceva. Scrieţi foarte multe articole critice legate de politică, cu precădere despre derapajele politicienilor noştri. Au trecut 27 de ani de la aşa-zisa schimbare în bine. Care credeţi că ar trebui să fie direcţia normalităţii la acest sfert de secol democratic?

Nu prea ştiu unde se vede “democraţia”, în lumea de azi… cel mult, în inflaţia de ipocrizie şi de crimă, mascată sub “mănuşi de catifea” şi “sloganuri despre DEMOCRAŢIE”. Tot în numele “democraţiei”, SUA atacă, în 1999, Serbia Ortodoxă (să fie, şi ea, vezi Doamne, “democratică”… Slobodan Milošeevič, se pare, nu-i dădea, cică, voie “să se democratizeze”, adică, să intre sub Zodia Dezastrului, ca noi, daco-valahii! - …d-aia l-au asasinat la Haga, chiar în închisoare!): era ziua-ntâi de Paşti, deci piloţii bombardierelor au scris, pe fiece bombă lansată peste copii, femei, bătrâni… care veniseră, cu toţii, să-şi apere podurile de peste Drina şi Dunăre: “Paşte fericit!”

În numele “democraţiei” (şi ai unui “terorism” de care, de cele mai multe ori, pot fi acuzaţi tocmai… ”strigătorii”, născocitorii/lansatorii acestui termen!), CIA/SUA (făcând schimb cu trupele sovietice!) “pune” de bombardează Afghanistanul, Libia, Irakul… ucigând şi schilodind mii de copii nevinovaţi (nu mai zic de asasinarea patrioţilor şefi de stat, Muammar al Gaddafi şi chiar Saddam Hussein!)… PENTRU PETROLUL PLUTOCRAŢIEI AMERICANE (şi a-şi desface, pe AMBELE pieţe – americană şi afghano-iraqiană – armamentul “boşilor” din Congresul SUA!) - …dar şi pentru a-şi proteja “bacşişul”: culturile de mac, din văile munţilor afghani… pentru ca CIA să-şi vândă drogurile, ca afacere extrem de “grasă” (de multe miliarde!), pe o piaţă mondializată!... şi, deci, să-şi suplimenteze, astfel, “salariile mizere”…!

…A nu se uita că, şi în antichitate, democraţia ne-a ucis, “prin voinţa cetăţii” (a se traduce: gloata, pleava umană…), pe cel mai mare gânditor al lumii sublunare: SOCRATE.

Nu. În definitive, eu nu mă consider, la votul “democratic”, egalul unuia care nu ştie nici măcar cum se cheamă ţara în care locuieşte şi care-l nutreşte… şi-n care au murit neamurile lui… Nu!

SĂ RE-FORMĂM  ELITELE – DIN ORIŞICE DOMENIU CREATIV!

Iar pentru ELITE – ai, necesarmente, nevoie de EDUCAŢIE!

Numai când îi vezi pe urmaşii “părinţilor democraţiei”, adică, pe americanii de azi, te cuprind revolta şi scârba…: MÂRLĂNIA, pe post de politicianism… la ei ca şi la noi, şi… ”viţăvercea”!!

Nu, mersi!

Când vor exista elite, nu vom mai avea nevoie de “democraţie”. Cum zice Karel Čapek despre Suedia, pe la 1930: “Când fiecare om se comportă ca un rege, la ce-ar mai avea nevoie, astfel de oameni, de un rege?” La fel, la noi, cu… ”democraţia”: când fiecare om din România va fi (CU ADEVĂRAT!) educat, manierat, spiritualizat… la ce naiba am mai avea nevoie să pălăvrăgim despre… “democraţie”?!

Domnule profesor, dincolo de scris mai aveţi şi alte pasiuni?

Răspuns: Da:  pasiunea de a gândi!

Şi, fireşte, pasiunea pentru orice este FRUMOS (...şi, deci, şi BUN şi ADEVĂRAT!). FRUMOS - creat de Dumnezeu şi îngânat de Om.

Ce cărţi pregătiţi pentru jumătatea anului editorial aflat în desfăşurare? Ce alte planuri de viitor aveţi?

Aici trebuie să-mi cer, umil, mii de scuze… Niciodată nu dezvălui acest lucru (“creaţia mea proiectiv-viitoare”!). Sunt oleacă superstiţios: am impresia (şi poate nu-i doar atât!) că, dacă aş zice, cu voce tare, ce-mi frământă sufletul, s-ar alege praful de toate năzuinţele mele interioare (…Îl las, în taină, pe Dumnezeu, să judece şi să decidă… ”viitorul meu program de creaţie”… pentru că eu n-am scris şi nu voi scrie, niciodată, “la comandă umană”!).

…Or, cum vă ziceam, n-am trăit din “fâs”-uri… (…eu, când m-apuc de-o treabă, ori crăp, ori o duc la bun-sfârşit!) - …iar la vârsta mea de acum, cu atât mai puţin am chef de aşa ceva!

Pentru final, dacă doriţi să adresaţi un mesaj cititorilor acestei reviste, care luna trecută tocmai a aniversat – destul de timid – apariţia a 100 de numere consecutive.

Încă o dată, “la aniversară”, vă felicit, din adânc de suflet, pe toţi cei care munciţi, din răsputeri şi cu atâta bun-gust, la realizarea revistei (de-acum, celebre!) “ZEIT”! Şi vă doresc:

SĂ FIŢI VII! (…încă cel puţin 1.000 de ediţii!)…

NU ADORMIŢI, TOCMAI ÎN PARADISUL LUI HRISTOS… - …în “GRĂDINA MAICII DOMNULUI” – cum i se mai zice Daco-Valahiei!

Şi, mai ales, NU VĂ FACEŢI că dormiţi, atunci când vedeţi, în lumea sublunară (care, într-o epocă scurtă – 432 de ani, durata perioadei numite KALI YUGA/”Vârsta Fierului/Întunericului”! - va fi “testată”, spiritual, mai drastic decât oricând!) - nedreptăţi, crime, ticăloşii, înşelătorii, trădări…!!!

PĂSTRAŢI-VĂ, DECI, OMENIA DIVINĂ (…ŞI, DECI, EROIC - REACTIVĂ, HRISTIC-REACTIVĂ!)  DIN VOI!

a consemnat, Cătălin Nicolae Moldoveanu (Brăila)

http://www.revista-zeit.ro/?q=node/2