marți, 4 septembrie 2018

Din dragoste de Ţară şi de Neam - „Treziți-vă dregători ai Țării, cu toții, din somnul cel de moarte...





Din dragoste de Ţară şi de Neam

Prof. univ. dr. Viorel Roş
Duminică, 02 Septembrie 2018 09:29

Prof. univ. dr. Viorel Roş „Treziți-vă dregători ai Țării, cu toții, din somnul cel de moarte (simțiți fiorul când ascultați Imnul?) și opriți nebunia care a cuprins Țara și pe care ați declanșat-o!


Dacă vă iubiți Țara, dacă mai știți ce este Țara, dacă vă iubiți cu adevărat Poporul și dacă vreți binele Poporului care v-a așezat în funcțiile înalte și din care ați jurat să îl conduceți cu toată puterea și priceperea întru propășirea sa spirituală și materială, să îi apărați Constituția și legile, democrația, drepturile și libertățile fundamentale, să apărați suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a Țării, dacă vreți să rămâneți în istorie pentru a fi făcut bine Țării, iar nu pentru că ați făcut răul care amenință tot mai mult existența noastră, a tuturor celor care mai simt românește (nu vedeți oare norul tot mai negru al despărțirii românilor de români?!) puneți capăt schismei, așezați-vă la masă, lămuriți-vă și apoi puneți-vă pe treabă! Iar dacă nu puteți, ori nu știți, plecați cu toții!

Ascultați-vă Țara (care nu a avut niciodată atâți neprieteni ca acum), ascultați-vă Poporul, adevărat, încrâncenat peste măsură în bună parte, întristat și rușinat de ce trăiește în cea mai mare parte a sa și de aceea cam intolerant, cam agresiv și nedispus să mai asculte și să mai creadă în întregul său în conducătorii ei, dar sunteți vinovați și pentru asta! Și faceți ce vă cere Poporul și ce ați promis că veți face pentru El! Sau lăsați-ne!

V-am însărcinat, votându-vă, să ajungeți în dregătoriile în care vă aflați ca să lucrați pentru noi toți în mod egal, înțelegând prin noi, pe noi toți români, adică pe toți cei care locuim aici sau departe de Țară și care gândim la Țară ca la Patria Mamă și în care ne-om întoarce fie și numai pentru a ne uni pentru vecie trupul cu Pământul Țării. Înțelegând prin noi pe toți care vorbim sau ar trebui să vorbim românește ori pe care ar trebui să-i învățăm românește și să ne respecte Tricolorul. Pe toți, de orice neam și de orice credință, fără deosebire de Dumnezeul în care crede și de Biserica la care se duce pentru închinare, rugăciune și iertare. Pe toți cei care am jurat și care ați jurat pe Biblie, pe Cruce sau pe Conștiință să avem și să aveți grijă de România!

V-am votat ca să lucrați pentru binele Țării! V-am votat ca să lucrați în folosul Țării și al Poporului și nu împotriva Lor!

V-am votat crezând că sunteți buni români (chiar dacă unii gândiți în altă limbă!) și buni dregători și că veți avea grijă de Țara pentru care ați jurat să fiți pavăză!

V-am votat noi alegătorii, fiecare cum am crezut că e bine, dar nu v-am votat nici ca să vă dușmăniți, nici ca să ne dușmăniți pentru felul în care am votat!

L-am votat pe Președinte ca să fie al României și al tuturor Românilor, nu ca să ne împartă la trei sau patru, ori poate la cinci și să-i socotească pe ceilalți, împotriva regulilor politicii și ale logicii, minoritari în Țara Lor, deși ei sunt cei mulți, iar mulțimea, în politică, nu poate fi considerată niciodată proastă și are întotdeauna dreptate!

Președintelui României îi datorează respect toți Românii, fie că l-au votat, fie că nu l-au votat. E o datorie a noastră, a tuturor să-l respectăm! Dar și Președintele are mai mult decât fiecare dintre noi datoria de a-și respecta şi iubi compatrioții în mod egal!

V-am votat ca să vă bateți în argumente și civilizat, nu cu bâtele (nu mai aveți mult, un pas mic, acum sunteți încă la vremea înjuratului, huiduitului, tropăitului, unii chiar mai mult), nu cu invective și nu ca să îmbogățiți sensul cuvintelor limbii române în feluri neîngăduite de lege și de morală.


Instituțiile sunt în slujba Țării și al Poporului, iar nu Poporul la dispoziția instituțiilor

V-am votat pentru a lucra toți și ca să puneți toate instituțiile (de la președinție, parlament, guvern, servicii de informații, justiție, până la ultimul funcționar al statului plătit din banii noștri) în slujba Țării și al Poporului, iar nu Poporul la dispoziția instituțiilor.

V-am votat pentru că am crezut în Domniile Voastre! V-am votat pentru că ne-ați făcut să avem încredere în Domniile Voastre!

V-am votat pentru că v-am respectat opțiunile politice și ne-ați convins că veți face ce ați promis și am sperat că veți face chiar mai mult decât ați promis.

V-am votat pentru că am crezut că simțiți românește și pentru că am crezut că știți mai mult decât să vorbiți românește!

V-am votat pentru că v-am crezut merituoși și am prezumat rezonabil că nu ne veți face de râsul lumii!

V-am votat pentru că am crezut că știți ce este bunul simț și morala în politică!

V-am votat știind că mandatul încredințat nu poate fi și nu este imperativ, dar cu credința îndreptățită că dacă nu vă plac cei cu care ați plecat la drum și dacă nu vă place disciplina de partid, veți pleca și din dregătorie, iar nu doar din partidul din care nu vreți să mai fiți.

V-am votat cu convingerea că Țara trebuie condusă de politicieni, că pluripartidismul și pluripartitismul sunt singurele căi de a asigura conducerea democratică a unei Țări și că a face o comparație între politică și cea mai veche meserie din lume este permis doar ca figură de stil și doar la mare și justificată supărare. De ce vreți neapărat să ne convingeți de ceea ce noi nu am crezut că este politica?!

V-am votat cu ferma convingere că nu veți coborî politica acolo unde este azi! De ce ați făcut-o?! Cu ce drept ne siluiți credința ce am avut în Domniile Voastre?

V-am votat crezând că veți fi exemplu de eleganță (nu vestimentară, că nu haina face pe om, deși îmbrăcămintea spune multe despre cum este omul, incluzând aici și femeia politică sau „nepolitică") și de bun simț (sunt și dintre aceștia, dar aproape că nu se văd și nu se aud, ori nu se văd și nu se aud cât ar trebui și ar merita, unii fiind deja izolați în propriile lor partide, alții, pe cale de a fi marginalizați), de putere de a dialoga, de model de toleranță cu cei care nu cred ca Domniile Voastre!

V-am votat nu ca să vă exhibați din demnitățile în care vă aflați frustrările generate de pricini mai mult sau mai puțin politice, ci opiniile demne de a fi cunoscute de Popor!

V-am votat ca să vă bateți acolo unde sunteți cu armele politicii și să intrați ori să ieșiți din politică pentru merite ori nemerite politice.

V-am votat ca să lăsați Justiția în afara politicii și pentru ca ajutorul Divinității să-l obțineți prin rugă sinceră și nu cumpărând Biserica și slujitorii ei cu arginți ori alte avantaje spre a-i deturna de la misia lor (adaug pentru cei care poate nu știu: Hitler a scutit Biserica germană de impozite spre a o ține departe de politică, iar pentru a înțelege consecințele acestui troc, citiți „Declarația de vinovăție" de la Stuttgart, din 19 octombrie 1945 a Bisericii Evanghelice Germane, dar și cuvintele pastorului Martin Niemöller, îndemn la netăcere și curaj în fața oricărui abuz, a oricărei nedreptăți).

V-am votat ca să răspundeți cu seriozitate la întrebările noastre, oricât de nesuferite ar fi și oricât de mult ați urî pe întrebător și motivele pentru care întreabă.

V-am votat crezând că veți avea onoarea și buna cuviință de a nu accepta să faceți ceea ce nu știți să faceți, nu puteți să faceți sau ceea ce nu vă place să faceți.

V-am votat ca să fiți zi și noapte servitorii Poporului Român și nu pentru ca Poporul Român să fie mereu silit a constata cu amar în suflet că înainte era mai bine!

De nu puteți să faceți barem lucrurile pe care le-ați promis, de nu știți să le faceți, de nu știți cum trebuie să procedați ca să le faceți, întrebați-vă Poporul! Dar dacă ați ajuns acolo și mai ales dacă nu aveți puterea de vă întoarce la Popor pentru a vă cere vorbele înapoi, ori pentru a-l întreba și asculta și apoi de a-i urma sfatul, atunci de bună seamă, trebuie să plecați!

Aveți, toți cei care ați depus un jurământ de credință și de loialitate față de Țară și față de Popor, fără deosebire de culoare politică și de rangul demnității, de refăcut prestigiul Țării, care nu a fost niciodată mai jos ca acum!

Aveți obligația de a convinge pe cei care vorbesc o altă limbă că sunteți cel puțin la fel de deștepți și de buni ca ei. Aveți obligația de a cere reprezentanților străini care nu știu să se poarte cuviincios în Țara noastră să învețe ce înseamnă buna cuviință și respectul pentru Țara care i-a primit, iar celor care nu pot ori nu cunosc regulile diplomaticești care îi obligă la rezervă, la decență în exprimare, la neamestec în treburile Țării noastre (noi nu ne amestecăm în treburile Țărilor lor, dar încercați să vă imaginați că ați face-o), la neimplicare politică, aveți obligația să le cereți să se întoarcă de unde au venit!

Aveți obligația să ne reprezentați cu cinste, cu demnitate, cu cumpătare, cu sobrietate, cu eleganță în exprimare, cu respect de sine și cu bună pregătire pentru toate împrejurările oriunde în lume. Aveți datoria de prevedere de a nu umbla cu foc prin lumea plină de praf de pușcă, lume a cărei istorie și ale cărei probleme nu le cunoașteți destul și în care nu mai avem demult de spus ceva important.

Aveți de făcut economia țării să meargă... de adunat bani la buget, de îngrijit de viața celor care v-au dat viață și nu doar atât.

Aveți de făcut investițiile publice promise. Aveți de făcut autostrăzi (și ar trebui să faceți autostrăzi adevărate, nu pricăjitele de drumuri de ceva mai mare viteză și pentru care plătim totuși cele mai mari prețuri din lume!). Vă amintesc că decisiv pentru unificarea statelor germane în secolul al XIX-lea a fost sistemul de căi ferate (că n-aveau atunci autovehicule rutiere să se unifice prin autostrăzi) și că Țara Noastră nu-i legată de la un cap la altul, nici de drumuri de fier ca lumea, nici de autostrăzi care să unească barem fostele capitale ale Provinciilor istorice și nici Țara întreagă cu restul lumii prin autostrăzi!

Aveți de făcut spitale și de învățat doctori în școli adevărate și care, bine plătiți, să stea acasă să grijească de bolile noastre nu de ale străinilor. Aveți de făcut școli și profesori, că nu de gâzi și pușcării are nevoie Țara, ci de școli și de câți mai mulți învățători (ne-a spus asta întemeietorul dreptului penal român V. Pella, iar Finlanda ne demonstrează în fiecare zi cât de corectă este teza marelui nostru om de drept).

Aveți de (re)făcut agricultura și sistemul de irigații al țării, aveți de (re)făcut drumurile naționale, aveți de (re)făcut ordine în Țară, aveți de gândit și de făcut un sistem fiscal coerent și stabil.

Aveți de îndreptat legi nedrepte în folosul nostru, iar nu al celor câtorva judecători sau procurori care și-au uitat rolul de pământeni cu obligația de a aplica legea făcută de cei care au dreptul să o facă, iar nu legea făcută de cei câțiva care „au înlocuit balanța cu parul" (am citat dintr-un judecător care scrie excepțional).

Aveți datoria să-i învățați pe cei care vor să învețe să devină întreprinzători și pe cei care pot să muncească să-i pregătiți să o facă și la nevoie, să-i determinați să o facă. Aveți datoria să-i aduceți acasă pe cei plecați să învețe ori să muncească pentru un venit mai mare, pentru un trai mai bun, iar pentru asta trebuie să le dați motive să se întoarcă.

Aveți mai mult decât datoria de a-i respecta pe conaționalii care știu și pot munci cu mai mult folos pentru Țară cu mintea și pe acei care ne învață și datoria de a-i plăti pe toți cum se cuvine. Aveți obligația de a implica Academia Română în proiectele pentru viitorul Țării pentru că acolo sunt cei mai buni (nu toți cei mai buni, că nu e loc pentru toți care ar merita acolo), sunt cei care nu prea mai au ce cere de la Țară și au încă mult de dat Țării.

Aveți datoria de a pune capăt vrajbei noastre! Toți au dreptul (au și obligația) de a vorbi, de a acționa, de a se manifesta. Și nimeni nu poate fi scos din Cetate pentru că o face, după cum nimeni nu poate fi lăsat să dea foc Cetății.

Aveți obligația de a lucra în interes național! De a reface ceea ce un sistem care și-a urât Țara, Poporul și Interesul Național sau poate numai bolnav de putere ori care, poate, a lucrat astfel doar pentru că așa i s-a cerut, a distrus și a dărâmat în mare măsură ce era bun în noi și la noi și ne-a coborât unde nu merităm să fim, făcându-ne de râsul lumii!

Aveți atâtea de făcut că nu vă ajunge un mandat, iar dacă nu faceți ceea ce trebuie să faceți, un altul nu mai meritați!

Aveți datoria de a vă iubi țara și poporul și de a vă sacrifica la nevoie pentru acestea! Și dacă nu puteți, atunci aveți obligația de a pleca!


Prof. univ. Viorel Roș
30 august 2018"



Notă : Prof. univ. dr. Vioreş Roş este avocat, fost judecător, profesor de Drept și conducător de doctorat, expert în litigii internaționale.


http://www.art-emis.ro/jurnalistica/5027-din-dragoste-de-tara-si-de-neam.html










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu