Ioan Miclău-Gepianu - MIHAI EMINESCU LA ANIVERSAREA CELOR 176 DE ANI DE LA NAȘTEREA SA

 

MIHAI EMINESCU LA ANIVERSAREA CELOR 176 DE ANI

DE LA NAȘTEREA SA : 15 IANUARIE , 1850.

Trimite Ioan Miclău-Gepianu

 

Motto:

 

”...Locul din care a venit, străveche vatră românească dinspre Ipoteștii Botoșanilor din Țara de Sus, loc plin de coline, păduri și ape, învăluit în luminile și umbrele blânde ale româneștilor ”guri de rai”, ale tipicelor spații mioritice, ondulate, a fost locul care l-a marcat pentru totdeauna. Acest loc s-a transformat, în viziunea poetului, într-un topos ideal, sacru, omologat cu patria și exprimat ca spațiu românesc integral în celebra metonimie din Scrisoarea III”.

Zoe Dumitrescu-Bușulenga

 

Din Versurile Poetului Mihai Eminescu:

 

LA BUCOVINA

 

N-oi uita vreodată, dulce Bucovină

Geniu-ți romantic, munții de lumină,

Văile în flori,

Râuri resăltânde printre stânce nante,

Apele lucinde-n dalbe diamante

.Peste câmpii-n zori.

 

Ale sorții mele plângeri și surâse,

Îngânate-n cânturi, îngânate-n vise

Tainic și ușor,

Toate-mi trec prin gându-mi, trec pe dinainte,

Inima mi-o fură și cu dulci cuvinte

Îmi șoptesc de dor.

 

Numai lângă sânu-ți geniile rele,

Care îmi descântă firul vieții mele,

Parcă dormita;

Mă lăsară-n pace, ca să cânt în lume,

Să-mi visez o soartă mândră de-al meu nume

Și de steaua mea.

 

Când pe bolta brună tremură Selene,

Cu un pas melodic, cu un pas alene

Lin în calea sa,

Eol pe-a sa arpă blând răsunătoare

Cănt-a nopții dulce. Mistică cântare,

Cânt din Valhala.

 

Atunci ca și silful, ce n-adoarme-n pace,

Inima îmi bate, bate, și nu tace;

Tremură ușor,

În fantazii mândre ea își face cale,

Peste munți cu codrii, peste deal și vale

Mână a ei dor;

 

Mână doru-i tainic colo, înspre tine,

Ochiul îmi sclipește, genele-mi sunt pline,

Inima mi-e grea;

Astfel, totdeauna când gândesc la tine

Sufletul mi-apasă nouri de suspine,

Bucovina mea!

1866

 

DE-AȘ AVEA

 

De-aș avea și eu o floare

Mândră, dulce, răpitoare

Ca și florile din mai,

Fiice dulce a unui plai,

Plai râzând cu iarbă verde.

Ce se leagănă, se pierde

Undoind încetișor,

Șoptind șoapte de amor;

 

De-aș avea o floricică

Gingașă și tinerică,

Ca și floarea crinului,

Alb ca neaua sânului,

Amalgam de-o roz-albie

Și deuna purpurie,

Cântând vesel și ușor,

Șoptind șoapte de amor;

 

De-aș avea o porumbiță

Cu chip alb de copiliță,

Copiliță blândișoară

Ca o zi de primăvară,

Câtu-ți ține ziulița

I-aș cânta doina, doinița,

I-aș cânta -o-ncetișor,

Șoptind șoapte de amor.

1866

 

REVEDERE

 

- Codrule, codruțule,

Ce mai faci, drăguțule,

Că de când nu ne-am văzut

Multă vreme au trecut

Și de când m-am depărtat,

Multă lume am umblat.

 

- Ia, eu fac ce fac de mult,

Iarna viscolu-l ascult,

Crengile-mi rupându-le,

Apele-astupându-le,

Troienind cărările

Și gonind cântările;

Și mai fac ce fac de mult,

Vara doina mi-o ascult

Pe cărarea spre izvor

Ce le-am dat-o tuturor,

Umplându-ți cofeile,

Mi-o cântă femeile.

 

- Codrule cu râuri line

Vreme trece, vreme vine,

Tu din tânăr precum ești

Tot mereu întinerești.

- Ce mi-i vremea, când de veacuri

Stele-mi scânteie pe lacuri,

Că de-i vremea rea s-au bună,

Vântu-mi bate, frunza-mi sună;

Și de-i vremea bună, rea,

Mie-mi curge Dunărea.

Numai omu-i schimbător,

Pe pământ rătăcitor;

Iar noi locului ne ținem,

Cum am fost, așa rămânem:

Marea și cu râurile,

Lumea cu pustiurile,

Luna și cu soarele,

Codrul cu izvoarele.

1879

 

CU MÂINE ZILELE-ȚI ADAOGI

 

Cu mâine zilele-ți adaogi,

Cu ieri viața ta o scazi

Și ai cu toate astea-n față

De-apururi ziua cea de azi.

 

Când anul trece, altul vine

În astă lume a-l urma,

Precum când soarele apune

El iar răsare undeva.

 

Se pare cum că alte valuri

Cobor mereu pe-acelaș vad,

Se pare cum că-i altă toamnă,

Ci-n veci aceleași frunze cad.

 

Naintea nopții noastre umblă

Crăiasa dulcii dimineți;

Chiar moartea însăși e-o părere

Și un visternic de vieți.

 

Din orice clipă trecătoare

Ast adevăr adevăr îl înțeleg,

Că sprijină vecia-ntreagă

Și-nvârte universu-ntreg.

 

De-aceea zboare anu-acesta

Și se cufunde în trecut

Tu ai ș-acum comoara-ntreagă

Ce-n suflet pururi ai avut.

 

Cu mâine zilele-ți adaogi,

Cu ieri viața ta o scazi,

Având cu toate astea-n față

De-a purure ziua de azi.

 

Priveliștile sclipitoare

Ce-n repezi șiruri se diștern,

Repaosă nestrămutate

Sub raza gândului etern.

1883

 

CE-ȚI DORESC EU ȚIE, DULCE ROMÂNIE

 

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,

Țara mea de glorii, țara mea de dor?

Brașele nervoase, arma de tărie,

La trecutu-ți mare, mare viitor!

Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,

Dacă fiii-ți mândri aste le nutresc;

Căci rămâne stânca, deși moare valul,

Dulce Românie, asta ți-o doresc.

 

Vis de răzbunare negru ca mormântul,

Spada ta de sânge dușman fumegând

Și deasupra idrei fluture cu vântul

Visul tău de glorii falnic triumfând,

Spună lumii large steaguri tricolore,

Spună ce-i poporul mare, românesc,

Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,

Dulce Românie, asta ți-o doresc.

 

Îngerul iubirii, îngerul de pace,

Pe altarul Vestei tainic surâzând,

Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,

Când cu lampa-i zboară lumea luminând,

El pe -ți vergin încă să coboare,

Guste fericirea raiului ceresc,

Tu îl strânge-n brațe, tu îi fă altare,

Dulce Românie, asta ți-o doresc.

 

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,

Tânără mireasă, mamă cu amor !

Fii tăi trăiască numai în frăție

Ca a nopții stele, ca a zilei zori,

Viața în vecie, glorii, bucurie,

Arme cu tărie, suflet românesc,

Vis de vitejie, fală și mândrie,

Dulce Românie, asta ți-o doresc !

1867