Exclusivistul castel din Elveția
în care a domiciliat în ultimii ani Bogdan Nicolae Buzăianu, magnatul pieței de
energie românești, cunoscut și sub sintagma "cel mai deștept băiat din
energie", a fost scos la vânzare de trei săptămâni, în regim de urgență,
de importanta companie imobiliară elvețiană Direct Investment, așa cum o arată
chiar datele publicate de companie.
Din Octombrie 2005, magnatul
energiei, Bogdan Nicolae Buzăianu, și-a declarat în mod oficial domiciliul în
Elveția, Fribourg, De Castellaweg 37, Schloss 3280 Greng, în capitala
cantonului cu același nume, în micuța, cocheta și bogata localitate elvețiană
de nord- est Greng cu doar 180 de locuitori, și ea aflată în regim de paradis
fiscal.
Numai că fix la această adresă
indicată de Bogdan Nicolae Buzăianu în multe documente ale firmelor sale cât și
în acte oficiale ale statului român ( Fribourg, De Castellaweg 37 și/sau 51,
Schloss 3280 Greng) se așterne unul din puținele castele private și
prestigioase ale cantonului elvețian, Castelul Greng.
Castelul Greng, întins practic pe
trei domenii impozante și foarte aproape de malul lacului Murten, are 1,3
hectare de parc, 19 camere separate într-o multitudine de corpuri de clădire,
690 de mp locuibili, fântâni ornamentale, labirint, templu în stil roman,
capelă, piscine, iaz cu pești, are sursă proprie de apă, tavernă proprie și
cramă, plajă privată pe malul lacului iar întregul domeniu al castelului este
împrejmuit de ziduri înalte și opace fiind ferit din exterior de blitzurile de
paparazzi.
Potrivit descrierilor precise ale
specialiștilor imobiliari elvețieni, castelul are lifuri, apartamente,
duplexuri, triplexuri, saune private, parchet, șeminee din marmură, spa și este
singurul castel privat de aceste dimensiuni din Elveția, având o vechime de 230
de ani.
Castelul Greng unde a domiciliat
în ultimii ani magnatul energiei românești, Bogdan Buzăianu, a fost construit
în 1785 și a fost de-a lungul timpului reședința oficială a multor
personalități cunoscute, cum ar fi celebra scriitoare elvețiană a secolului 19,
Madame de Stael, gânditorul Benjamin Constant și chiar președintele Nestle, Emile
Louis Roussy. În 1989, întreaga proprietate a intrat în renovare completă și
tot de atunci a fost împărțită în condominii.
Castelul Greng a fost scos la
vânzare, în regim de urgență, la sfârșitul lunii Septembrie a acestui an, prin
intermediul companiei imobiliare elvețiane Direct Investment, de vânzători a
căror identitate nu este cunoscută, la un preț minim de 7,4 milioane de euro și
un preț de vânzare imediat de 7,68 milioane de euro. Acțiunea coincide cu
ancheta de corupție declanșată de procurorii DNA în care apare și magnatul
energiei românești, Bogdan Nicolae Buzăianu.
Datele regăsite în societățile
anonime de tip offshore controlate și administrate de magnatul Buzăianu pe
teritoriul Elveției, așa cum, de exemplu, este SI Valclair SA, companie ce se
ocupă cu achiziționarea, vânzarea, gestionare și operarea de imobile, arată că
încă din 5 Septembrie 2005, "cel mai deștept băiat din energie" își
declara domiciliul în Fribourg, Greng, deși abia trei ani mai târziu avea să
își declare în mod oficial rezidența și să renunțe definitiv la cetățenia
română.
În 20 Februarie 2007, într-o
emisiune în direct la TVR 1, numele lui Bogdan Nicolae Buzăianu, sub titulatura
de "băiat deștept al energiei", apare pentru prima oară în public în
disputa dintre președintele de la acea vreme, Traian Băsescu și fostul premier,
Călin Popescu Tăriceanu.
Traian Băsescu l-a acuzat public
în emisiune pe Tăriceanu de legături cu "băieții deștepti din
energie", i-a transmis să nu mai mintă, spunând că Alro Slatina este trimisă
să-și ia energia necesară de la Energy Holding, firma patronată de Buzăianu,
același Bogdan Buzăianu care este și reprezentantul firmei VA Tech Hydro, firmă
cu care Călin Popescu Tăriceanu a încheiat în calitatea sa veche de ministru al
Industriilor un contract dezastruos pentru ţară, pentru modernizarea Porților
de Fier. "Vă asigur că niciodată nu o să trec peste îndatoririle mele
constituționale. Una dintre ele este să nu las firmele la cheremul unor mafii.
Iar în energie avem o mafie. O știți de doi ani și nu faceți nimic",
spunea atunci Traian Băsescu. Călin Popescu Tăriceanu a declarat și el în acea
emisiune că Traian Băsescu ar fi intervenit în mod direct pentru Alro Slatina,
cât și prin consilierul prezidențial de atunci, Theodor Stolojan ca firma să
poată obțină energie foarte ieftină și a indicat spre Codruț Șereș care ar fi
putut spune cum s-au desfășurat presiunile. Tot în acea zi, la Realitatea TV,
Codruț Șereș a intervenit în direct și a declarat că în piața de enegie se
zvonește că Alro ar fi dat 4 milioane de euro unui membru al Administrației
Prezidențiale pentru a le susține interesele pe lângă președinte.
Pe fondul acestor dezbateri
publice, a discuțiilor despre Hidoelectrica, despre păguboasele privatizări din
energie dar și pe fondul demarării unor anchete judiciare, după exect un an, pe
19 Februarie 2008, în singura lună cât a deținut interimar portofoliul
Justiției în cabinetul Călin Popescu Tăriceanu, Teodor Meleșcanu, a semnat
ordinul de ministru nr 445/C privind aprobarea cererilor de renunțare la
cetățenia română ale unor persoane care au dobândit altă cetățenie "și
care sunt curprinse în anexele 2, 3 și 5 care fac parte integrantă din
prezentul ordin". Primul nume pe anexa 5 a ordinului semnat de Melescanu
este chiar cel al lui Buzăianu Nicolae Bogdan, cu domiciliu actual ( 19
Februarie 2008) în Elveția, Fribourg, De Castellaweg 37, Schloss 3280 Greng,
ultima rezidență fiind cea din România, București, sector 1.
Pe 19 Februarie 2008, magnatul
Buzăianu avea deja cetățenie elvețiană.
Lui Bogdan Nicolae Buzăianu i s-a
aprobat cererea de a renunța la cetățenia română, în ciuda opoziției vehemente
a autorităților române de la acea vreme, în principal se pare chiar din partea
serviciilor speciale, care au dat aviz negativ de specialitate și securitate,
de respingere practic a solicitării magnatului Bogdan Buzăianu, de a nu i se
permite renunțarea la cetățenia română și dobândirea unei alte cetățenii pe
teritoriul altui stat, fapt nemaintâlnit până în prezent, spun surse din Ministerul
Justiției. Aprobarea renunțării la cetățenia română ar fi îngreunat și
tergiversat eventualele demersuri judiciare, chiar dacă un cetățean străin
poate fi anchetat și judecat pe teritoriul statului pe care a săvârșit
presupusele infracțiuni.
La acea vreme, Ministerul Public/
DIICOT intrumenta celebrul dosar al "Privatizălor Strategice"- Codruț
Șereș, Zsolt Nagy, Stamen Stanchev, Vadim Benyatov, urmărirea penală începând
pe 26 August 2008, după 7 luni după ce magnatului Buzăianu i s-a aprobat renunțarea
la cetățenia română, cauza fiind soluționată în prezent cu condamnări
definitive de închisoare cu executare atât pentru Codruț Șereș (4 ani și 8 luni)
cât și pentru Zsolt Nagy (4 ani), ei fiind încarcerați din Ianuarie 2015.
Cu toate acestea, pe fondul
domolirii disputei publice vehemente între fostul premier și fostul președinte
pe subiectul energiei, ordinul a fost semnat de Teodor Meleșcanu, publicat în
Monitorul Oficial al României, nr 143, cu tot cu cele cinci anexe, pe 26
Februarie 2008 și este în vigoare de la acea vreme.
Teodor Meleșcanu a stat în
Guvernul Călin Popescu Tăriceanu până pe 22 Decembrie 2008 ca ministru al
Apărării Naționale, devenind ulterior ca și în trecut un ocupant de portofolii
externe: director al Serviciului de Informații Externe, anul trecut, pentru
doar 8 zile, ministru de externe al României, în prezent, consilier de stat
guvernamental pe probleme de apărare și securitate al premierului Victor Ponta.
La doar 3 luni de la publicarea
ordinului în Monitorul Oficial și reușita descotorosirii de povara cetățeniei
române, magnatul energiei Bogdan Nicolae Buzăianu a făcut o nouă mișcare,
rămânând însă și cetățean elvețian.
Va urma :)
Alte fotografii pe aceeași temă:
***
Ce unește triunghiul
Tăriceanu-Ponta-Șova: cinci ani de contracte dubioase cu firmele de stat din
domeniul energiei
Posted by: Dan Turturica
Casa de avocatură a lui Dan Șova
a încasat nu mai puțin de 27 de milioane de lei (circa 7 milioane de euro) doar
din contracte cu companii de stat și doar în perioada 2006 – 2009. Printre
contracte: CET Govora – 6,4 milioane de lei, MFA Mizil – 3,6 milioane lei,
Electrica SA – 2,9 milioane lei, Electrica Serv 1,8 milioane lei, Romfilatelia
– 1,6 milioane lei, Banc Post – 1,1 milioane lei. Dezvăluirea fost făcută de
Digi 24, mai precis de Biro Attila, care citează un raport ANAF făcut în 2011.
Ca să punem lucrurile în
perspectiva corectă, e important de observat că din cei patru ani verificați de
ANAF, în trei, 2006-2008, PSD se afla, formal, în opoziție! (Imaginați-vă la ce
venituri din contracte cu companiile de stat a ajuns cabinetul de avocatură al
lui Dan Șova din 2009 până azi! Și în special în anii de glorie ai USL.)
Observația privind perioada
2006-2008 este relevantă și din alt punct de vedere. Atunci, PSD era în
opoziție dar de fapt beneficia pe deplin de avantajele parteneriatului politic
cu PNL. Pesediștii au primit contracte grele, în anii aceia, în schimbul
susținerii lui Tăriceanu ca premier, după ruperea alianței DA. Și nu este deloc
întâmplător că multe dintre contractele lui Șova din perioada ”de opoziție” au
fost cu companii din energie, întocmai ca și cele pentru care este azi anchetat
alături de Victor Ponta.
Tandemul Tăriceanu – PSD s-a mai
făcut simțit în afacerile dubioase din zona energiei. Să nu uităm că Tăriceanu
este autorul afacerii dubioase cu retehnologizarea hidrocentralei Porțile de
Fier I, pe care a încredințat-o firmei elvețiene VA Tech. Se întâmpla în 1997,
când Tăriceanu era ministru al Economiei și a fost o afacere în spatele căreia
s-a aflat cel mai celebru ”băiat deștept” din energie, Bogdan Buzăianu. A
costat statul român peste 200 de milioane de dolari!
După revenirea PSD la putere, în
2000, afacerea Portile de Fier I – VA Tech – Tăriceanu a fost controlată la
sânge, iar PSD a acuzat numeroase nereguli. În loc să le reclame la parchet,
însă, Dan Ioan Popescu, succesorul lui Tăriceanu la conducerea Ministerului
Economiei, a preluat din mers relația cu VA Tech și cu Buzăianu. Astfel încât,
în 2001, Ministerul a încheiat cu VA Tech încă un contract, pentru modernizarea
hidrocentralei Porțile de Fier II. La fel ca și Tăriceanu, DIP a dat contractul
tot fără licitație. Și pentru un preț cu 20% mai mare decât ceruse inițial VA
Tech – 122 milioane euro.
Contractele au fost atât de
oneroase încât până la urmă tot cineva din PSD le-a reclamat la parchet. Cine a
fost persoana? Ioan Talpeș. În 2003, când acesta era consilierul lui Iliescu pe
probleme de siguranță națională, Talpeș a făcut sesizare la Parchetul General
atât împotriva lui Dan Ioan Popescu cât și a lui Tăriceanu. Evident, dosarul a
primit rapid NUP. Și nu s-a soluționat nici până azi cu vreo condamnare, deși
s-a încercat repunerea lui pe tapet de către Traian Băsescu, în 2007. De ce?
Mister. Ce este sigur, însă, este că oamenii din spatele afacerii VA Tech –
Porțile de Fier au copt, printr-o altă firmă, Energy Holding și afacerea
”curent ieftin pentru Alro”.
Tandemul Tăriceanu – PSD continuă
să facă afaceri profitabile în zona energiei. În multe numiri la conducerea
companiilor de stat din acest domeniu se simte atât mâna lui Tăriceanu, cât și
cea a (nu atât de discretului) Bogdan Olteanu, vicegurnator al BNR și partener
de nădejde al președintelui Senatului.
Din păcate pentru Tăriceanu,
pasiunea sa pentru afaceri în energie s-ar putea să îi aducă o condamnare și
ieșirea din politică. Pentru că arestarea lui Gheorghe Boeru, (reprezentant al
SC Romair Consulting SRL, firmă care a derulat afaceri cu SC Hidro Prahova SA),
în dosarul în care sunt anchetați și cumnatul și prietenul cel mai bun al lui
Victor Ponta, duce direct la președintele Senatului, după cum spun procurorii.
Motivul? Gheorghe Boeru era trimisul special al lui Călin Popescu Tăriceanu,
acesta fiind prieten cu Adrian Semcu, cu ajutorul căruia firma omului de
afaceri a câştigat proiectul din judeţul Prahova.
Nu doar rețeaua ”Comarnic” poartă
amprenta vechilor filiere de excavat bani din companiile de stat din energie,
ci și rețeaua ”Romelectro – ISPE”, devoalată de curând de Hotnews. Cele două
firme care au câștigat contracte de sute de milioane de euro în mandatele de
ministru ale lui Dan Ioan Popescu prosperă și azi, sub Victor Ponta:
”Unul din oamenii cheie din
aceste firme este Dan Ioan Gheorghiu, numit in 2012 consilier onorific al
premierului Ponta pe domeniul energiei. Intamplator sau nu, Gheorghiu a devenit
si mai apropiat de premierul Victor Ponta: vecin de apartament. Acesta n-a
raspuns solicitarilor HotNews.ro. Potrivit datelor de pe SEAP, Institutul de
Studii si Proiectari Energetice SA (ISPE) a obtinut nu mai putin de 29 de
contracte in doar trei ani, 2012-2015.” (Articolul integral din Hotnews, aici)
După cum remarcă și Hotnews,
Laurențiu Ciurel, șeful CE Oltenia, care a dat, din 2012 încoace, contracte pe
bandă rulantă rețelei ”Romelectro – ISPE”, este și cel ce a acordat, începând
cu 2007, contractele de asistență juridică lui Șova,din care a fost plătit și
Ponta. De cinci ani durează această relație lucrativă, începută într-o perioadă
în care Tăriceanu era premier.
Astăzi, triunghiul
Tăriceanu-Ponta-Șova continuă să reziste și să acționeze ca o echipă, împărțind
frățește afaceri și apărându-se reciproc în fața oamenilor legii. Dedesubtul
ei, însă, se mai află o adevărată piramidă invizibilă, formată din sute, poate
chiar mii de oameni care îi susțin de teama că își vor pierde nu doar
milioanele de euro furate din banul public ci și libertatea. Din fericire,
acțiunile din ultima vreme ale procurorilor zguduie din ce în ce mai tare
aisbergul în care s-a blocat România.
P.S. De amuzament: noul șef al
ICR, Radu Boroianu, nu este doar naș de cununie al lui Călin Popescu Tăriceanu
ci și fost partener de afaceri al lui Bogdan Buzăianu. Boroianu a recunoscut
acum câțiva ani că în perioada în care a fost ambasador în Elveția a sprijinit
intrarea în afaceri a firmei lui Buzăianu cu statul român. Așadar, ochii pe contractele
ICR-ului, că s-ar putea să descoperim că se transformă în Porțile de Fier III!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu