Prima funcție
a unei religii reale este consolatoare, fiindcă fără religie am lătra precum
cîinii. Ne naștem, trăim, ne îmbolnăvim, îmbătrînim și murim. Și întreg
peisajul speciei om culminează în cimitir. Destinul uman nu e o invitație la
fericirea de-a trăi.
Singurul mod
de-a evita neliniștea metafizică a cimitirelor este religia. Cu religia intri în
cimitir în plimbare. Cu filozofia intri în cimitir - cum a intrat prietenul meu
Cioran - prin disperare.
Cînd va
dispărea ultimul țăran din lume - la toate popoarele, vreau să spun - va
dispărea și ultimul om din specia om. Și atunci or să apară maimuțe cu haine.
A fost
întrebat un țăran, în închisoare: ce înțelegi din tot ce spune Petre Țuțea.
Zice: nu înțeleg nimic, dar e o grozăvie!
Treisprezece
ani de închisoare ...Aveam doar o hăinuță de pușcărias. Ne dădeau o zeamă
chioară și mămăligă friptă. M-au bătut ... M-au arestat acasă. Nici nu țin
minte anul ... Cînd m-au anchetat am leșinat din bătaie. Iacătă că n-am murit!
Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele Mari și pe
urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sînt aici.
De multe
ori,îmi doream să mor. Am avut mereu lașitatea de-a nu avea curajul să mă
sinucid. Din motive religioase ... Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot
ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunîndu-i că în
mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozități.
M-a întrebat
un anchetator:
- De ce ai vorbit împotriva
noastră, dom’le?
- N-am vorbit, dom’le.
- Cum n-ai vorbit?
- Păi împotriva voastră vorbește
tot poporul român. Ce să mai adaug eu?
Și mi-au dat
20 de ani muncă silnică făra motive. Mi s-a prezentat sentința de condamnare ca
să fac recurs. La cine să fac recurs, la Dumnezeu? Eu, cultural, sînt un
european, dar, fundamental, spiritul e de țăran din Muscel.
La închisoare,
grija mea a fost să nu fac neamul românesc de rîs. Și toți din generația mea au
simțit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sînt tîmpit, nu
mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit pînă
la moarte. Eu nu știu dacă vom fi apreciați pentru ceea ce am făcut; important
e că n-am făcut-o niciodată doar declarativ, ci că am suferit pentru un ideal.
E o monstruozitate să ajungi să suferi pentru un ideal în mod fizic.
Eu n-adun
nimic. Îmi spunea un popă, zice, păi dumneavoastră vă risipiți așa, vă poate
fura oricine...
-
Zic: uite, părinte, eu, zic, am adoptat concepția regelui Franței în
materie de risipire a ideilor mele. Concepția lui despre cartof. Cînd au venit
cartofii din America, țăranii nu-i cultivau. „Să mîncăm noi buruiana asta din
pămînt ...'' Ce a zis regele Franței? „Mă, seamănă, mă, cartofi pe moșia mea
și, cînd or vedea țăranii că îi păzesc,
or să-și dea seama că-s lucru bun. Lăsați-i să fure, că așa se răspîndesc cartofii
în țară.”
Vlad Țepeș are
meritul de a fi pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod român, pe Ștefan
cel Mare. Cu armele! Are meritul că l-a și bătut. Și are mai ales meritul că
a coborît morala absolută prin țepele puse la nivel asolut. Dormeai cu punga de
aur la cap și ți-era frică să n-o furi tu de la tine. Ăsta-i voievod absolut,
Vlad Țepes. Păi, fără ăsta, istoria românilor e o pajiște cu miei!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu