vineri, 20 noiembrie 2015

Două premii, doi gentlemeni – pictorul Vladimir Zamfirescu şi scriitorul Ion Lazu

Ileana Costea

© Autoarea reţine drepturile de copyright pentru textul din acest material.

Luna noiembrie s-a remarcat la Bucureşti prin două evenimente însemnate de acordare de premii în domeniul culturii:

Marţi, 10 noiembrie 2015, la Primăria Sectorului 2, în sala de consiliu, a avut loc Gala de acordare a Premiilor Filialelor Bucureşti ale Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2014. Este al unsprezecelea an când această ceremonie, la care  sunt răsplătiţi cu premii scriitori bucureşteni de valoare, membri ai USR, dar şi debutanţi remarcabili, este organizată şi găzduită de Primăria Sectorului 2. La Filiala Proză au fost acordate două premii: Cartea anului - Ioan Groşan şi Opera Omnia - Ion Lazu; la Critică literară premiul Opera Omnia a revenit lui Alex. Ştefănescu; premiul Opera Omnia al Primăriei sector 2 a revenit octogenarului Barbu Cioculescu. Lista completă a premiaţilor Filialelor Poezie, Proză, Dramaturgie, Critică literară, Traduceri şi Copii-tineret se află pe siturile Filialelor şi pe cel al Primăriei sector 2.


Opera Omnia îi este oferit scriitorului Ion Lazu (la mijloc) de către Emil Lungeanu și Aurel Maria Baros. În stânga Varujan Vosganian, Gabriel Chifu și Horia Gârbea. Gala Premiilor Filialei de Proză USR pentru 2014.


Joi, 12 noiembrie Academia Română, Ministerul Culturii şi revista Contemporanul au organizat în sala Mircea Eliade a Bibliotecii Metropolitane Bucureşti Gala Premiilor Contemporanul • 2015. Premiaţii au fost: Teşu Solomovici – Premiul de Excelenţă ca istoric al culturii şi susţinător al limbii şi literaturii române în Izrael; Mircea Martin – Premiul de Excelenţă în istoria şi teoria literaturii; Gabriel Andreescu – Premiul pentru curaj şi radicalism; şi Vladimir Zamfirescu – Premiul de Excelenţă în Artele Plastice. Premiile au fost înmânate de acad. Nicolae Breban și de poeta Aura Christi, redactor șef al revistei Contemporanul.Ideea europeană.


Vorbește Mirel Zamfirescu – la primirea premiului de Excelenţă in Artele Plastice. Alaturi de el amfitrionii evenimentului Aura Chrisi si Nicolae Breban. În stânga Gabriel Andreescu. Gala Premiilor Contemporanul 2015.


Ambele evenimente au avut loc într-un cadru festiv şi au fost un prilej de întâlnire şi comuniune spirituală a unor valoroşi creatori români. Aceste ceremonii s-au distins prin înalta lor ţinută, prin prezenţa unei elite intelectuale, ca invitaţi şi participanţi în audienţă, printr-o chibzuită şi bine-meritată selecţionare a celor onoraţi de către respectivele jurii, şi prin discursuri emoţionante şi pline de semnificaţie.
Am hotărât să mă aplec asupra a doi din cei premiaţi: pictorul Vladimir Zamfirescu şi scriitorul Ion Lazu. Alegerea mea este numai parţial bazată pe faptul că aceştia sunt cei pe care mi-a fost dat să îi cunosc personal (în 2008 Ion Lazu a venit în California cu soţia lui, actriţa Lidia Lazu, invitată de mine să ţină recitaluri Blaga, iar în 2009 am avut minunata ocazie să vizitez atelierul lui Vladimir Zamfirescu din cartierul Televiziunii). Sunt însă multe alte motive importante care mi-au determinat alegerea. Este în primul rând asemănarea dintre aceşti doi creatori, deși ei activează și s-au făcut remarcați în domenii diferite. Ambii au fost onoraţi pentru vasta lor operă de o viaţă. De vârste apropiate, ambii sunt talentaţi şi prolifici, au o tenacitate de creaţie ieşită din comun, şi sunt adevăraţi gentlemeni. Pe ambii i-a caracterizat de-a lungul devenirii lor artistice (şi acum voi parafraza spusele Maestrului Zamfirescu într-unul din puţinele interviuri pe care le-a acordat) discreţia, perseverența și înalta conștiință artistică. Mereu departe de luminile reflectoarelor, fiecare dintre ei nu a vrut altceva de la viaţă decât să creeze în linişte, în intimitatea atelierului şi respectiv a mesei de scris. S-au ţinut cu dinadins departe de oportunităţile societăţii comuniste şi de intrigi. Au trebuit să aştepte uneori îndelung aprecierea celorlalți, urmându-și vocația și reuşind să-și continue activitatea creativă, cu devoțiunea pe care o au pentru ceea ce fac.
Vladimir Zamfirescu este fără îndoială cel mai important pictor român al timpurilor noastre care îmbină armonios stilul tradiţional cu cel modern. Elevul preferat al lui Corneliu Baba, el a creat o artă care construieşte superb o punte între spiritual şi real. Expoziţia retrospectivă care a avut loc la Galeria Dalles în 2009, copleșitoare în sine, a scos în evidență complexitatea operei pictorului. Realizate într-un stil inconfundabil, picturile lui cu teme spirituale nu pot fi considerate religioase. Nudurile îl îndepărtează de canoanele bisericeşti ale icoanelor. În personajele pe care le reprezintă captează tensiunea umană, cu trupuri şi chipuri torsionate, suferinţa dar şi iubirea. Este un adevărat maestru al luminii, culorii şi compoziţiei. Picturile lui transmit o forţă care-l captează pe privitor. Figurile alungite din tablourile sale amintesc de cele ale lui El Greco, dar sunt mai umane, mai personale. Gama de culori merge de la sumbru până la foarte diafanul impresionism a lui Monet. Trăirile pe care le sugerează picturile lui Zamfirescu sunt pe toată gama, de la teamă la iubire, de la suferinţă la extaz. Apreciat în străinătate ca un talent excepțional, a pictat-o pe regina Suediei, şi a obţinut numeroase premii în ţară şi peste hotare. Are opere în colecţii private în numeroase locuri de pe glob. Frumoase, puternice, picturile lui se întipăresc adânc în sufletul privitorului.


Maestrul Vladimir Zamfirescu vorbind cu Aura Christi si Dan Necșulea. Gala Premiilor Contemporanul 2015. Foto: Ion Lazu.




Ileana Costea în vizită la atelierul Maestrului Vladimir Zamfirescu, București, vara 2009.


Vladimir Zamfirescu, Veneţia – amintind de impressionism


Vladimir Zamfirescu, Fariseu cerând iertare


Romancier, poet, eseist, memorialist şi fotograf, scriitorul Ion Lazu, geolog prin pregătire, crează opere de ficţiune cu un condei de o iscusinţă mai rar întâlnită, şi atât în proză cât şi în poezie reflectă o sensibilitate specială. Despre romanul lui, Veneticii, în care abordează subiectul exilului în propria ţară (familia lui de basarabeni de pe malul Nistrului strămutată în Oltenia) s-a spus că ar trebui introdus spre a fi studiat la liceu, şi că ne prezintă cel mai frumos portret al mamei din literatura română (după aprecierea Anei Blandiana). Dar pe omul de cultură Ion Lazu, pe care invidia de breaslă nu l-a atins niciodată, îl pasionează promovarea tuturor scriitorilor de valoare: A pus, în Bucureşti, în cadrul unui proiect susţinut de U.S.R., dar iniţiat şi efectiv “dus în spate” de el, peste 200 de plăci memoriale pe casele scriitorilor dispăruți. Scrisul lui Ion Lazu, de mare expresivitate și rafinament stilistic, captează stări, caractere şi peisaje în jurnalul lui personal pe care îl ţine de foarte mulţi ani, din care au apărut deja câteva volume. Ion Lazu captivează pe cititor prin talentul cu care prezintă situaţii edificatoare în cartea jurnal “Odiseea (punerii) plăcilor memoriale”. El promovează necontenit operele scriitorilor români valoroşi, cu deplină înțelegere, cu perseverenţă, şi obiectivitate în blogul lui cât şi în bogatele volume de Calendar al Scriitorilor , peste 2000 pagini, recent publicate în ediție definitivă. Florentin Popescu vorbește despre cum „Ion Lazu cultivă cu a atenţie, acribie și dragoste în gradina lui literară” aceea „floare” devenită „rară, solidaritatea de breaslă, de breaslă literară cel puţin” unde unii își „scriu textele cu vitrol în loc de cerneală”.


Vorbește Ion Lazu. În stânga și în dreapta Emil Lungeanu și Aurel Maria Baros. Gala Premiilor Filialei de Proză, U.S.R.


https://itunes.apple.com/mt/book/veneticii/id951795879?mt=11


Ridic un pahar de miresme parfumate cu adâncă apreciere pentru aceşti doi creatori de mare rafinament artistic, cât şi pentru toţi cei premiaţi în cele două evenimente.

de Ileana Costea,
18 noiembrie, 2015



Referinţe:

Premiile Filialelor Bucureşti ale Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2014, publicat pe 11 noiembrie, 2015.

Contemporanul » Noutăți » Gala Premiilor Contemporanul • 2015, Bucureşti, noiembrie 12, 2015.
Claudiu Victor Gheorghiu, Gala Premiilor CONTEMPORANUL • 2015. – Jurnalul Bucureştiului, 14 noiembrie, 2015.

Vladimir Zamfirescu – Premiul de Excelenţă în Artele Plastice. Imagini de la Gala premiilor Contemporanul • 2015, 12 noiembrie 2015 – postare pe blogul lui Ion Lazu pe 14 noiembrie 2015.

Vladimir Zamfirescu pe Artnet

Valdimir Zamfirescu pe Wikipedia.ro

Vladimir Zamfirescu – Pictura – Sala Dalles, Bucureşti, imagine procesată, de Murivale. Expozitie solo, iunie 2009.

Vladimir Zamfirescu – Interviu atelier – Asociaţia Culturală Pangratti, Bucureşti, decembrie 2012.

Maria Magdalena Crisan, Pictorul Vladimir Zamfirescu, Obsservator Cultural, Numărul 479, iunie 2009.

Andrei Badin, Vladimir Zamfirescu, trupul şi fiinţa, jurnalul.ro – Arte Vizuale, 4 iunie 2009.

Premiul Opera omnia, 2014, Filiala Proză U.S.R., Bucureşti, 10 noiembrie, 2015 – postare pe
blogul lui Ion Lazu pe 11 noiembrie 2015.

Prozatori din Bucureşti > Ion Lazu

Ion Lazu pe Wikipedia.ro

Ileana Costea, Ion Lazu şi odiseea plăcilor memoriale ale scriitorilor, Melidonium, postat pe 1 februarie 2015.

Și a fost, la Sala Calderon, Aniversarea Ion Lazu -75, postat pe blogul lui Ion Lazu, duminică, 1 martie 2015.

Ileana Costea, Ion Lazu la Evenimentul PriMots – Întâlniri ale literaturilor şi limbilor în Luxemburg, Melidonium, postat pe 27 ianuarie 2014

Ileana Costea, O saga basarabeană – Veneticii de Ion Lazu, CLIPA, Editia: 947 – 03 Iulie, 2010 – Anul XX » Cultura

Emil Constantinescu prezintă romanul Veneticii, de Ion Lazu, Târgul Gaudeamus, 26 februarie 2011.

Radu Voinescu despre romanul „Veneticii” de Ion Lazu – Vidéo web (YouTube)

Ana Blandiana şi Aura Chrusti prezintă romanul Veneticii de Ion Lazu

Ion Murgeanu, Himera literaturii – dialog epistolar (despre romanul Veneticii de Ion Lazu), 2007.

Nicolae Manolescu, Cercul scriitorilor dispăruţi, Editorial, România Literară, Numărul 4, 2013.

Mihai Păun, Lansare – Odiseea Plăcilor Memoriale, Nomen Artis – Dincolo de Tăcere > Evenimente, postat pe 21 noiembrieNoi 21, 2012.

Elena Armenescu, Ion Lazu şi Odiseea Plăcilor Memoriale, Confluenţe Literare,
Ediţia nr. 967 din 24 august 2013

Ion Lazu, Odiseea Plăcilor Memoriale – text integral.

Lansări de carte în fapt de seară, la Târgul de Carte Libris, ZiarPiatraNeamt.ro
19 septembrie, 2015.

Florin Popescu, Solidaritatea de breaslă ca modus vivendis, Cronica literară la Km0, BUCURESTIUL LITERAR SI ARTISTIC, Anul IV, nr. 12 (39), decembrie 2014.

Ion Lazu, În loc de Prefață, Calendarul scriitorilor români, vol. I.II.III, ed. TipoMoldova, 2014. Rețeaua Literara, Septembrie 25, 2014.




Un comentariu:

  1. Mulțumim pentru articolul bogat - informativ! Sunteți un om foarte bine informat și comunicativ, totodată, prin specificul muncii pe care o depuneți. Omul potrivit - la locul potrivit.
    Personal, ținem foarte mult la familia scriitorilor Lidia și Ion LAZU. Am avut întotdeauna onoarea de a le afla, comenta și stima noutățile cu care au ieșit în lume. Ne leagă o prietenie, din depărtare, de câteva veacuri. Timpul va așeza „Veneticii” la locul cuvenit. „Opera omnia” este, pe drept, meritată prin muncă, prin sacrificii, prin har. Și-au dat seama, foarte bine, cine a cântărit. Au cântărit cu cântarul dreptății! Felicitări tuturor.........

    RăspundețiȘtergere