O amenii pot să se vindece
într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele.
Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul
"material" al acestui fenomen divin. "O rugăciune este un remediu
puternic", spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologi
e al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din
Petersburg.
"Rugăciunea nu numai că
reglează toate procesele din organismul uman, ea repară şi structura grav afectată
a conştiinţei."[2] Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut - a masurat
puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în
timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit - "stingerea" completă
a cortexului cerebral.
Această stare poate fi observată
numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în
siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă
dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali
devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a
dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută
"trezie uşoară, în rugăciune" şi a dovedit ca are o importanţă vitală
pentru orice persoană.
Este un fapt cunoscut că bolile
sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte
în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau
chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi
morală cât şi cea fizică.
Slujbele bisericeşti ajută şi ele
la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia,
de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de
studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după
slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile
analizei sângelui.
Se pare că rugăciunile pot să
neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobîl, instrumentele
de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacitatea de
măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă,
aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală.
Oamenii de ştiinţă din Petersburg
au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul
Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi vindecătoare.De
aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor.
Ultrasunetele emise de clopotele
care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos.
Proteinele viruşilor se încovoaie
şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect
şi mai semnificativ: omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi)
nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai
eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.
Laboratorul ştiinţific al
Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după
sfinţire.
A rezultat că dacă se citeşte
rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci
concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia
electromagnetică dă rezultate mult inferioare.
Astfel, recomandările Ortodoxe de
a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi
una preventivă.
Apa sfinţită nu este numai
purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să
vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale.
Spectrograful indică o densitate
optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul
rugăciunilor şi l-ar fi păstrat.
Aceasta este cauza acestei puteri
unice de a vindeca..
Singura limită este că vindecă
numai pe cei credincioşi.
"Apa "distinge"
nivelul de credinţă al oamenilor.", spune A. Malenkovskaia. Atunci când un
preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când
sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai
mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au
fost nesemnificative.
De fapt, după cum se va vedea, au
fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice
actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, dar
"mecanismul" , fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti.
Această putere vindecătoare pe
plan fizic, moral şi spiritual a rugăciunii Tatăl Nostru şi a rugăciunii, în
general, spusă cu credinţă, am vazut-o cu ochii mei în programul 12 Paşi pentru
Alcoolici Anonimi şi Al-Anon (pentru familii afectate de alcoolism).
Oameni care erau la un pas de
moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase.
Nu numai că le-a dispărut obsesia alcoolului, dar au ajuns să aibă o sănătate
perfectă. Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice
cei 12 Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu prorpietăţi psihotrope,
inclusiv uneori anestezia la dentist. Părintele Ortodox Melethios Weber, în
cartea sa "Doisprezece Paşi de Transformare" (Twelve Steps of
Transformation) explică bazele ortodoxe ale programului, care are efecte
pozitive şi asupra neortodocşilor, cu condiţia să aibă credinţă în Dumnezeu.
(N. T.)
Sa fie azi pace inlauntru tau. Ai
incredere ca esti acolo unde este locul tau, unde e nevoie de tine. Nu uita de
posibilitatile infinite care se nasc din credinta in tine si in ceilalti.
Foloseste darurile pe care le primesti, care iti sunt date, si da in continuare
altora dragostea pe care o primesti. Fii multumit(a) de felul in care esti tu,
asa cum esti. Lasa aceasta intelepciune sa patrunda adinc, pana in maduva
oaselor si daruieste sufletului tau cantec, muzica, dans, rugaciune si
libertatea de a iubi. Asta exista pentru noi toti."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu