Plante care lesina de
frica.
Copaci care tipa cand
mor.
Nucul care transmite
arii de opera.
Piramida care
purifica apa.
Doamna Marioara Godeanu este un
distins biolog. Eminent cercetator si profesor, are studii si realizari de
valoare internationala, recunoscute si premiate de mari foruri stiintifice ale
lumii: un dulap plin cu titluri, diplome si medalii. Cu toate astea, prin
natura descoperirilor sale, doamna Godeanu pare mai degraba o mare maestra a
alchimiei, o magiciana care a izbutit sa fabrice in retorte minuni: o piramida
construita dupa proportia piramidei lui Keops, in care apa se purifica de la
sine si vegetatia creste mai repede ca in exterior, un film (rasplatit cu multe
premii internationale) in care a demonstrat ca natura poseda un sistem
perfectionat de transmitere si receptare de informatii (plantele vorbesc intre
ele, au sentimente si trairi afective, rad de bucurie si plang de durere,
asemenea oamenilor). Dar cea mai mare descoperire a doamnei Godeanu este
realitatea de dincolo de granitele stiintei, o realitate pe care tot mai multi
savanti ai mileniului o recunosc: prezenta Creatorului Unic in toate formele de
manifestare ale materiei din Univers.
Alarma in lumea
plantelor
Nu trageti in flori
- Doamna Marioara Godeanu, cei
care va cunosc spun ca faceti miracole. De pilda: ca va puneti mainile deasupra
unor pietre si ele incep sa emita o energie vizibila pe ecranul computerului...
- Nu e nici un miracol. Pietrele
sunt si ele structuri vii. Sunt supuse acelorasi legalitati ca si organismele
vii si pot acumula informatie. Reteaua cristalina este vie. Cristalul este viu,
el poate acumula si transmite informatie. Prin gandire si concentrare poate fi
influentata incarcatura energetica a structurii cristaline pe care o au
pietrele.
- Dar dialogul dvs. cu plantele
cum a inceput? Ce v-a facut sa credeti ca plantele sunt fiinte vii?
- Povestea a inceput in 1975, la
o sesiune de experimente care priveau testele de toxicitate efectuate asupra
plantelor. Atunci am observat cu surprindere ca plantele-martor, care se aflau
la o oarecare distanta de plantele supuse experimentului, mureau in numar mai
mare decat cele care erau otravite efectiv. La inceput, am crezut ca studentii
si laborantii nu sunt atenti cand folosesc substantele. Dar imediat dupa aceea
mi-am dat seama ca planta-martor, cea care asista la "executia"
suratei ei, primea un semnal de la "condamnata la moarte" si suferea
la fel de mult ca si ea, ba poate chiar mai mult. Atunci mi-am spus: acesta
este obiectivul biologiei viitorului, transmiterea informatiei intre structurile
vii, respectiv - comunicarea intre plante. Am reluat imediat experimentele in
conditii speciale (sa nu fie nici un factor care sa perturbe desfasurarea lor)
si, mergand din aproape in aproape, am ajuns pana la folosirea metodei de
captare a imaginii in infrarosu. Concluzia a fost clara: plantele comunica
intre ele printr-un sistem energo-informational, adica isi transmit una alteia
informatiile prin emisie si captare de energie.
- Ce contin aceste mesaje in
cazul experimentelor dvs.?
- Planta care urmeaza sa fie
agresata (sa i se aplice substanta toxica ucigasa) da un semnal inainte sa
inceapa agresiunea impotriva ei. Pe imaginea in infrarosu apare un halou care
se intensifica inainte de momentul inceperii agresiunii. Dar foarte important
este faptul ca si plantei-martor, aflata la distanta sau separata prin
polistiren, i se intampla acelasi lucru, ca si cum si ea ar fi agresata.
Haloul, aura energetica respectiva, aparea in zonele periproximale (dincolo de
marginea frunzei). Bineinteles, s-au facut experimente la diferite temperaturi,
in camere special climatizate, ca sa nu se modifice parametrii, si am constatat
ca, intr-adevar, aceste plante isi transmit intre ele mesaje. Ba si mai mult,
literatura de specialitate afirma ca atunci cand un daunator intra intr-o padure
(taietori de lemne, de pilda), padurea este deja informata de aparitia sa. In
conditiile tehnologiilor moderne, aceste afirmatii sunt lesne de dovedit, prin
conectarea senzorilor la un computer. Strigatele padurii se vad pe ecran.
- Ati realizat doua filme care au
facut inconjurul lumii, intorcandu-se acasa incarcate de premii: "Dincolo
de tacerea plantelor" si "Sensibilitatea plantelor". Cum ati
izbutit sa le duceti la bun sfarsit, avand in vedere ca le-ati realizat la
inceputul deceniului trecut? V-a trebuit mult curaj...
- Intr-adevar, primul a fost
realizat in 81, iar al doilea a fost aprobat in august 82, chiar dupa scandalul
cu Miscarea Transcendentala. Eu nu faceam parte din grupul transcendentalilor,
dar am lucrat cu profesorul Manzatu, cu profesorul Milcu, am lucrat cu foarte
multi dintre cei care au intrat in aceasta poveste ciudata. Chiar si noi ne-am
mirat cand C.C.-ul ne-a aprobat filmul. Credeam ca vom fi facuti praf cu el cu
tot. "Sensibilitatea plantelor" era mai mult decat o bomba, mult mai
mult decat avusesem noi curajul sa spunem pana atunci. Chiar ni s-a dat voie
sa-l trimitem in Brazilia, la un festival de film stiintific, de unde s-a
intors cu Marele Premiu. In privinta primului film ("Dincolo de tacerea
plantelor"), Televiziunea Romana l-a vandut cam in 15 tari. Pe post, a
intrat insa foarte greu, fiind difuzat pe fragmente, la Teleenciclopedia. Si
pentru ca numele autorilor era scris foarte mic, lumea a zis: "Ce film
american grozav au dat despre plante!". Pe noi ne-a umflat si rasul, dar
si plansul, pentru ca filmul era al nostru.
Un calau demascat
- Cum ati lucrat, efectiv, la
realizarea acestor filme?
- Lucram in echipa, in
dupa-amiezile si noptile de dupa program, dar eram toti tineri si entuziasti,
iar faptul ca faceam totul pe ascuns marea miza. Filmam si experimentam in
acelasi timp in laboratorul de fonoaudiologie (se faceau teste cu copiii care
aveau deficiente auditive, pentru a li se face proteze foarte moderne la vremea
aceea), cu ajutorul unei echipe de la Studioul "Alexandru Sahia", cu
regizorul Mircea Popescu, pentru care am deosebita stima si consideratie. Am
lucrat cu un aparat vechi, din timpul razboiului, dar daca ar mai fi fost inca
o camera de luat vederi, care sa inregistreze intamplarile din laborator, cred
ca ar fi iesit inca un film extraordinar (cu substrat stiintific, bineinteles).
De exemplu, la un moment dat a trebuit sa schimbam operatorul, pentru ca ii cam
placea sa bea si din cauza asta se modifica semnalul plantelor. Apoi, muscatul
unei rosii (rosia e si ea un organism viu) a dat un semnal fantastic. Inainte
de inceperea filmarilor, ne-am testat toti, ca sa vedem la care din noi
plantele dau alarma cea mai mare. Ei bine, semnalul cel mai mare (aura care
aparea pe ecran) aparea la mine, pentru ca eu eram programata sa tai plantele,
sa le stresez, sa le provoc suferinta si dureri. Detectasera din tot grupul
cine urma sa fie "tortionarul" si lucrul acesta se vede pe film. Dar
apogeul acestor relatii ciudate s-a petrecut intr-una din zile, cand ne-am dat
seama ca ceva nu este in regula, fiindca semnalele plantelor erau disperate, si
pana sa ne dam seama, deasupra mea a explodat un bec de iod. Am realizat atunci
ca anticipasera accidentul (receptionasera inainte semnalul defectiunii tehnice
- incalzirea becului). Am avut noroc ca nu mi-a luat parul foc. Dupa cateva
zile, am descoperit chiar cioburi de sticla in pielea capului, dar am fost asa
de incantati de faptul ca plantele sesizasera intamplarea, incat nu ne-am mai
controlat sa vedem daca am patit ceva. Nu stiu daca mai exista filmul nostru,
originalul se pare ca a fost forfecat pentru nu stiu ce festivitate de partid.
- Nu mai lipsesc decat vorbele,
pentru ca plantele sa fie oameni...
- Sa stiti ca am realizat si
sistemul acustic. Unul dintre cei mai buni electronisti pe care i-a avut
Romania (a fost silit sa emigreze in Canada) a realizat un aparat de
transformare a semnalelor din domeniul ultra-acustic, in domeniul obisnuit de
frecventa. Apoi, am introdus metoda grafica de inregistrare pe potentiometre si
cea de captare in infrarosu. Cand am inceput sa descifram, sa traducem
semnalele respective, ne-am trezit ca aveam semnale diverse, mergand chiar pana
la cele psihice, de natura sentimentala, deci psihoempatie. O modificare
energetica tradusa acustic arata cum plantele tipa, plang, canta, se bucura, ba
si mai mult, reactia lor la diferiti stimuli: agresiune, auditii muzicale,
stari de emotie, patologie umana (semnalele respective au fost date in film).
Pe de alta parte, pot sa va spun ca experimentand pe ficus sau pe opuntia
(limba-soacrei), plantele pe care le vedeti aici, in laborator, prindeam postul
de radio cel mai apropiat. Dar una dintre experientele cele mai interesante a
fost facuta la Peris, unde Elena Cernei, cunoscuta interpreta de opera, avea un
nuc imens, foarte batran. Punand senzorii pe frunzele lui, am prins emisiunea
de muzica a lui Iosif Sava, vocea lui foarte clara. Deci, nucul nu numai ca
primea informatia si o retransmitea, dar avea si capacitatea de a selecta
frecventa pe care primea semnalul. Atunci ne-am amintit ceea ce ne povesteau
bunicii nostri: ca in timpul razboiului, taranii ascultau radioul cu galene,
lipind firele de un cartof. Deci cartoful, fiind un organism viu, era sursa de
obtinere a informatiei. Toate experimentele acestea ne-au determinat la un
moment dat sa introducem un program de cercetare, dar n-am reusit, deoarece se
facea apel la metode care intersectau domenii interzise la vremea aceea.
Florile melomane
- Deci, plantele mai mari
functioneaza ca si niste antene? Primesc si transmit semnale?
- Da. Si pasul urmator a fost sa
vedem daca nu cumva si propriile noastre organisme interactioneaza cu plantele,
sa vedem daca nu cumva aceste fenomene sunt valabile pentru toate structurile
vii.Si atunci, am continuat experimentele incepute cu doamna Elena Cernei,
privind influenta empatica a gandului asupra plantelor. Mai intai, ea canta
ariile ei preferate din Carmen sau Trubadurul, si asta le impresiona foarte
tare pe plante (acul cromografului inregistra un semnal al plantelor emis la
auzul vocii ei). Dupa aceea, dadeam foaia inapoi si pornea inca o data acul
cromografului, in vreme ce d-na Cernei canta aceleasi arii de opera, dar doar
in gand. Ei bine, semnalele obtinute erau similare. Plantele citeau gandurile!
Imi amintesc ca la realizarea filmului "Sensibilitatea plantelor" s-a
petrecut o alta intamplare ciudata. La cantecul Mariei Tanase, Cine iubeste si
lasa (interzis de regia muzicala, fiind considerat mistic), plantele reactionau
cu o sensibilitate acuta, mai ales la incantatia "Cine iubeste si lasa/
Dumnezeu sa-i dea pedeapsa"; aproape ca simteai durerea in reactia lor.
Dupa demonstratiile cu Elena Cernei, am cunoscut-o si pe Gabriela Cegolea, si
ea cantareata de opera (a facut experimente extraordinare privind sunetul).
Incet, incet, in jurul nostru s-au strans foarte multi specialisti si au
inceput sa apara fundamentari ale celor descoperite de noi. In 1987, am luat
premiul revistei "Flacara" pentru "atestarea fenomenului de
comunicare la plante", desi la acea data ni se interzisese, deja,
cercetarea in acest domeniu. In 81, comunicarea plantelor era un subiect
periculos chiar si de gandit, pentru ca se implica ideea informatiei pe care o
furnizeaza in general materia, pana la nivelul transmiterii de la distanta a
informatiei - e vorba, deci, despre hipnoza, telepatie, biostructura. Sigur ca
lucrurile acestea existau in literatura de specialitate din lume, dar accesul
la ea a fost foarte dificil pentru noi. Interesant a fost sa constatam, atunci
cand am putut folosi si noi acele surse de informatie, ca desi noi modificasem
conditiile de experimentare in comparatie cu occidentalii, ajunsesem mai
aproape de metodologia care sa evidentieze asemenea fenomene.
Un singur tipar in
tot Universul: spiritul divin
- Glumind putin, credeti ca ar
trebui sa mergem la concert cu ghiveciul de flori melomane sub brat?
- Nici chiar asa, dar daca am
alege pentru auditiile noastre de-acasa o muzica lipsita de agresivitate,
clasica in special, acest lucru le-ar prinde foarte bine, si plantelor noastre
din apartament. Imaginati-va ca vedeti in infrarosu cum "infloreste"
aura, ca vedeti fluidul acela stralucitor care apare in jurul ei cand planta se
bucura de muzica pe care i-o oferiti, ba chiar si de semnalul dat prin gand. De
fapt, ar trebui sa incepem prin a fi buni cu toate fiintele din jurul nostru,
chiar daca nu vorbesc acelasi limbaj cu noi.
- Ce-ati simtit dupa primele
experimente, cand ati descoperit ca si lumea plantelor este vie, ca vorbeste si
simte la fel ca si noi?
- Am inteles ca traim intr-o lume
unde nu suntem singuri si unde nu putem face orice. A fost o imensa bucurie,
dar si inceputul unui sentiment al responsabilitatii, pentru ca descoperi ca
poti influenta extrem de mult ceea ce este in jurul tau si invers, actiunea
tuturor fiintelor vii din aceasta lume poate avea influenta asupra vietii tale.
Pentru mine, a fost si confirmarea ideii de unitate in diversitate a lumii vii,
a descoperirii prezentei in toate a spiritului, a energiei care anima orice
structura vie sau chiar nevie (aparent doar!) din lumea care ne inconjoara,
confirmarea identitatii modelelor la nivel micro si macro-cosmic.
- Mi se pare mie sau vorbiti
despre Dumnezeu? - In privinta aceasta, exista o disputa foarte aprinsa... Noi,
toti, am fost crescuti in ideea de evolutionism si consideram ca Universul
porneste de la simplu la complex, dupa care, probabil, exista un colaps si
reincepe un alt ciclu. Sunt o multime de teorii in acest sens. As vrea sa spun,
totusi, ca elementele sistemului evolutionist merg din punct de vedere logic
pana la nivelul de maimuta. Dar de la maimuta la om, acest hiatus care apare,
aceasta ruptura de veriga, lipsa de dovezi, ne face sa ne intrebam cum a
aparut, totusi, omul, in forma lui cu ratiune? Pornind de aici, lovindu-ne tot
timpul de intrebari si raspunsuri, s-a pus problema existentei campului
fundamental, a faptului ca toate structurile vii si nevii au un model
informational, adica sunt patrunse de spiritul lui Dumnezeu. Dumnezeu e in
toate. Eu sunt convinsa de existenta sa. E mai putin relevant pentru dvs. daca
va spun asta. Important este ca, intr-adevar, exista acel cineva care iti
programeaza de la inceput viata. De aici apare ideea de determinism, de aici
apare ideea ca intamplarile nu sunt simple intamplari.
Piramida de la
Pitesti
"E bine ca omul sa traiasca
acolo unde a baut prima apa"
- O alta realizare
"miraculoasa" care va apartine este si piramida de la Pitesti,
construita in epoca Ceausescu. Cum ati izbutit sa obtineti acordul
autoritatilor comuniste, in legatura cu o idee atat de noua si de
"bizara"?
- Nu-mi explic nici acum, dupa
atatia ani. Stiu numai ca ministrul Florescu Mihai, care era la Consiliul
National de Stiinta si Tehnologie, a vazut modelul facut de mine in miniatura
(pe care il foloseam pentru studiul efectului de piramida) si m-a intrebat daca
nu cumva am proiectul si pentru o piramida mai mare. M-am mirat si eu cand am
zis: "Sigur ca da" si, desi nu ma pricepeam la constructii, piramida
a aparut. Am fost ajutata de doi ingineri arhitecti, care au realizat planurile
la scara 1:10 fata de piramida lui Keops, respectand toti parametrii piramidei
din Egipt. Cu toate ca ulterior ni s-au pus multe piedici, am fost mirata sa
constat ca am fost sprijinita in acea perioada de o serie de personalitati din
domeniul politic, oameni foarte pasionati in intimitatea lor de asemenea
domenii de cunoastere. Cert este ca piramida a fost terminata cu bine in 1985.
Mai dificil a fost atunci cand Elena Ceausescu s-a oferit sa o viziteze, dar
toata lumea m-a ajutat ca piramida sa nu fie vizitata. Cuplul prezidential a
trecut numai pe deasupra, cu elicopterul, dar de sus se vedea ca o instalatie
obisnuita. Oficial, ea a fost construita ca statie-pilot de urmarire a actiunii
unor organisme (alge, bacterii) asupra apelor uzate, pentru purificarea lor.
S-au facut si multe studii privind fenomenele de cristalizare, de polimerizare
a rasinilor, studii de germinare rapida, de accelerare a proceselor de
crestere. Dar adevarata noastra batalie cu instalatia de la Pitesti a fost
pentru a demonstra efectul de forma (al piramidei) asupra apei. In piramida,
apa se energizeaza si ajunge sa fie o apa primara, cum sunt apele plate,
necontaminate. Pe masura ce se adauga in molecula de apa cate o particula - ca
e de metal, ca e de nemetal sau saruri - i se schimba informatia initiala si
incepe o deformare a ei, care duce la o deformare a actiunii sale. Apa este, si
ea, purtatoare de informatie. Aceasta este de altfel una din temele noastre de
cercetare, si chiar am mers la brevetare cu cateva proiecte.
- Cine avea acces in piramida de
la Pitesti si in ce conditii se lucra acolo? - Intrarea era permisa numai sub
semnatura ministrului si a mea. De ce? Pentru a nu vulgariza sau pentru a nu
aduce informatii eronate in mediatizarea acestui proiect. In toata aceasta
activitate, un mare ajutor am primit din partea colectivului de acolo, fara de
care n-as fi putut reusi. Din cauza fenomenelor speciale care se petrec in
interiorul piramidei (metoda de scanare pe un computer, realizata de doi colegi
ingineri, arata ca dincolo de imaginea fotografica a piramidei se mai vad si
alte imagini, care se datoreaza existentei unui alt tip de informatii), timpul
maxim de lucru acolo este de doua ore pe zi.
- Care a fost ecoul in
strainatate al realizarii acestei constructii?
- Toata lumea a fost frapata si
se intreba cum am reusit noi s-o construim. A fost o surpriza pentru Vest
faptul ca noi am reusit sa ridicam la Pitesti o replica a piramidei lui Keops,
la scara 1:10 si, drept urmare, la Geneva, in 1992, am luat medalia de argint;
tot in acelasi an, la Budapesta, ni s-a dat medalia de aur pentru activitatea
in ecologie, iar in 93 am luat Marele Premiu la Salonul International de
Inventica de la Nrnberg, Germania, unde iarasi a fost o surpriza pentru cele 64
de tari prezente acolo, ca grupul acela de romani a luat Marele Premiu. Dar,
intre timp, noi realizasem inca o instalatie similara, cu ajutorul unitatii
militare auto-moto 02210 din Bucuresti, asa ca si aceasta realizare a fost
rasplatita prin Marele Premiu de la Nrnberg si prin cele doua medalii de aur
primite. A urmat Bruxelles, unde am luat Medalia de aur la Salonul de Inventica
si Premiul special al Organizatiei Mondiale pentru Proprietatea Intelectuala,
prilej cu care juriul a tinut sa precizeze ca tarile din Vest au gresit
netinand cont pana acum de potentialul uman al Romaniei.
- Cu atatea succese
internationale, cum se face ca n-ati ramas peste hotare, in atatea calatorii pe
care le-ati facut? Ce v-a tinut aici?
- In primul rand, pana in 89 n-am
avut voie sa ies din tara, decat in tarile foste socialiste. Functiona,
probabil, un sistem de garantie. Am pierdut, astfel, doua burse, una oferita de
Suedia, in programul international de energie, si o bursa in Germania. In
octombrie 1989, am fost pentru prima data in China, lucru care pentru mine a
fost extraordinar, vreau sa va spun ca pentru cercetarea chineza am un deosebit
respect. Dupa aceea, in 90, am fost invitata in Grecia si asa a inceput,
intr-un fel, iesirea mea in lume, dar ideea de a ramane in alta tara nu m-a
tentat niciodata. Poate e si varsta; dar nu stiam cum sa "tropai" sa
ajung mai repede acasa. Si nici sotul meu, care a avut o bursa Humboldt de un
an de zile in Germania si care are o educatie si o mentalitate in stil nemtesc
(Stoica Godeanu, cercetator principal I, director la Institutul de Ecologie
Aplicata Bucuresti), nu si-a dorit aceasta aventura. Si eu, si el, suntem mai
putin aventurieri in viata si mai mult in stiinta, aici, da, suntem chiar foarte
aventurieri. Si pe urma, stiti cum spunea Coanda: "E bine ca omul sa
traiasca acolo de unde a baut prima apa!" (e vorba de memoria apei, un alt
subiect care m-a pasionat si despre care am putea purta o discutie separata).
Dimpotriva, la expozitiile si saloanele de inventica la care am fost, am simtit
chiar o nuanta de nationalism care nu imi e caracteristica, in sensul ca
simteam nevoia sa demonstrez ce facem noi aici si ca nu-mi e rusine ca sunt
romanca. Nivelul potentialului creator in Romania este destul de ridicat, si eu
sunt foarte multumita de studentii pe care ii am. Se ridica o generatie in care
am foarte mare incredere. Sunt sigura ca nivelul cercetarii romanesti va fi
sustinut de acesti tineri. Sigur ca nu sunt toti geniali, dar cei buni sunt in
numar suficient de mare, ca eu sa fiu optimista.
Corina Pavel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu