bat clopotele
ghioceilor
le-a trebuit o iarnă
să se dumirească
de ce pe aici te
împaci greu cu viaţa
în lanţ merg păsările
până mi-astupă tot cerul
în care mi-a fost
îngropată copilăria
ca şi când cineva
i-ar fi frânt picioarele
şi nu i le-a mai
putut pune la loc
de acolo un os de vis
fosforescent îmi
aminteşte
cum făceau schimb
luna cu soarele
mioritic
mă mai auzi
mă mai cunoşti
în mâinile astea ai
ţinut hăţurile unui nărăvaş
m-am dus departe
pentru o dragoste
dumnezeu
ştie cum e să fii
părăsit
nu se plânge doar eu
fără tine
sunt zăpada străpunsă
de un fir
care explodează la
atingere
când tu te laşi pe
mâna lui
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu