Când am deschis plicul, privirile mi-au fost
invadate de florile roz de pe copertă! Am închis ochii si mi-am imaginat un
copac cu flori aflat undeva, departe, într-un oraș vizitat doar o singură dată
cu mulți, prea mulți ani în urmă…Orăștie. Este locul unde, poetul Ioan Vasiu
m-a convins că ar exista cu adevărat, “Livada
cu metaforie.”
Și dacă acolo, chiar există acea livadă, iar eu deja
nu mai am nevoie a mă “molipsi de poezie”
deoarece m-am născut asemenea poetului Ioan Vasiu
cu această dulce trudă, m-aș duce când “primăvara
bate la fereastră/ când se sărută cerul/ cu marea înspumată/ și toți îndrăgostiții au inima albastră,/” (ziua poeziei)
, și când “râde-anotimpu-n fereastră/ și muguri-n
plopi explodează”( eșarfa albastră),
iar /”dragostea nu moare/ și că râmâne-un
/geam mereu deschis/”(geam deschis),
în acel oraș să-l revăd. Dar mai bine
nu, e prea departe iar pe-acolo, așa cum
ne spune poetul “/ de iubire nu se știe/ în gară la Orăștie/ două trenuri întârzie!”( în
gară la Orăștie).
Poetul acestor minunate mini-poeme ce exprimă multe,
în puține cuvinte, este atent la cele ce se petrec în jurul său. El privește,
ascultă, simte și apoi transformă totul în trăiri lirice ce oglindesc
anotimpurile, frumusețea naturii, trecerea ireversibilă a timpului, magia
sntimentelor, “de-o vreme alerg spre casă
cu brațele deschise”( provizii)..,ori „singurătatea-i/
iederă pe stâncă/ singurătatea-i ca un testament/”(singurătatea), sau “tristețea nu mă lasă/ tristețea-i o cunună
grea/ de spini”/( cunună de spini), declarații de dragoste adresate
cititorului “de-aș fi fost/ o pasăre albastră/
primul zbor/ l-aș fi făcut/ prin dragostea/ voastră/”( pasăre albastră).
După ce am citit poemele din cartea “Livada
cu metafore” a poetului Ion
Vasiu ce printr-o alchimie divină transformă cuvintele uzuale în metafore
fermecătoare, l-am asemănat cu o albină ce transformă în miere parfumul și seva
din oricare floare. Florile primăverii (căci această carte este scrisă fără dor
și poate primăvara), copacii înfloriți bogat se scutură odată cu neliniștile și
întrebările poetului ce-și urmează drumul spre altă primăvară, spre alta și alta, până
la cea din urmă.
Ioan
Vasiu, e însoțit pretutindeni de o
muză jucăușă. Și ce poate să facă un poet decât...să scrie poezii, să le
dăruiască deoarece „poezia bani nu-mi
cere”(jurământ) . A dărui poeziile
tale unor oamenii necunoscuți dar care sigur se vor bucura, e o dovadă de mare dragoste!
“Scriu poezii/ cu lacrimi dulci de rouă/ scriu
poezii/ pe frunze de castani/ scriu poezii/ pe-un colț de lună nouă/ scriu
poezii/ fără să pretind bani”(lacrimi
de rouă).
Cine nu a scris niciodată poezie, cine nu și-a găsit refugiul, ori nu
și-a stins bucuriile și neliniștile în ea, nu va înțelege niciodată cum poți să
fii bolnav de poezie ori sa te ascunzi de moarte căutând metafore“m-ascund de moarte în păduri cărunte/
m-ascund de moarte și tu nu mă crezi” („ m-ascund de moarte”). Cu toate
acestea poetului nu-i este teamă de ceasul final are însă alte temeri: “nu mă tem că moartea-i prea aproape/ dar mi-e frică
uneori de mine/”( paradox).
Poezia lui Ioan Vasiu este desfătare, bucurie transmițătoare a acelei stări de
bine, iar neliniștile ce apar uneori sunt estompate de darurile
oferite de muză. El își exprimă în versuri bucuria de a trăi împărțind cu noi cititorii
pacea pe care i-o dă o viață împlinită. Aceste mini poeme ar putea fi
transformate de pensula unui artist priceput în imagini.
Mulțumesc poetului Ioan Vasiu pentru cupa
plină de nectarul cuvintelor ce-au vibrat în sufletul meu ca o primăvară
poetică din care m-am înfruptat în plină iarnă moldavă.
Am scris cu drag și stângăcie despre o carte, ca un
diamnat de multe carate.
Dorina
Stoica
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu