duminică, 29 noiembrie 2015

Un poet ce-mparte versuri “tot așa cum bunul Dumnezeu/ își împarte dragostea lui mare”, Ioan Vasiu – Livada cu metafore- Editura Inspirescu- Satu Mare 2015




Când am deschis plicul, privirile mi-au fost invadate de florile roz de pe copertă! Am închis ochii si mi-am imaginat un copac cu flori aflat undeva, departe, într-un oraș vizitat doar o singură dată cu mulți, prea mulți ani în urmă…Orăștie. Este locul unde, poetul Ioan Vasiu m-a convins că ar exista cu adevărat, “Livada cu metaforie.”
Și dacă acolo, chiar există acea livadă, iar eu deja nu mai am nevoie a mă “molipsi de poezie” deoarece m-am născut asemenea poetului Ioan Vasiu cu această dulce trudă, m-aș duce când primăvara bate la fereastră/ când se sărută cerul/ cu marea înspumată/  și toți îndrăgostiții au inima albastră,/ (ziua poeziei) , și când râde-anotimpu-n fereastrăși muguri-n plopi explodează”( eșarfa albastră), iar /”dragostea nu moare/ și că râmâne-un /geam mereu deschis/”(geam deschis), în  acel oraș să-l revăd. Dar mai bine nu, e prea departe  iar pe-acolo, așa cum ne spune poetul  “/ de iubire nu se știe/ în gară la Orăștie/ două trenuri întârzie!”( în gară la Orăștie).
Poetul acestor minunate mini-poeme ce exprimă multe, în puține cuvinte, este atent la cele ce se petrec în jurul său. El privește, ascultă, simte și apoi transformă totul în trăiri lirice ce oglindesc anotimpurile, frumusețea naturii, trecerea ireversibilă a timpului, magia sntimentelor, “de-o vreme alerg spre casă cu brațele deschise”( provizii)..,ori „singurătatea-i/ iederă pe stâncă/ singurătatea-i ca un testament/”(singurătatea), sau “tristețea nu mă lasă/ tristețea-i o cunună grea/ de spini”/( cunună de spini), declarații de dragoste adresate cititorului “de-aș fi fost/ o pasăre albastră/ primul zbor/ l-aș fi făcut/ prin dragostea/ voastră/”( pasăre albastră).
După ce am citit poemele din cartea Livada cu metafore” a poetului Ion Vasiu ce printr-o alchimie divină transformă cuvintele uzuale în metafore fermecătoare, l-am asemănat cu o albină ce transformă în miere parfumul și seva din oricare floare. Florile primăverii (căci această carte este scrisă fără dor și poate primăvara), copacii înfloriți bogat se scutură odată cu neliniștile și întrebările poetului ce-și urmează drumul  spre altă primăvară, spre alta și alta, până la cea din urmă.
Ioan Vasiu, e însoțit pretutindeni de o muză jucăușă. Și ce poate să facă un poet decât...să scrie poezii, să le dăruiască deoarece „poezia bani nu-mi cere”(jurământ) . A dărui poeziile tale unor oamenii necunoscuți dar care sigur se vor bucura, e o dovadă de mare dragoste! Scriu poezii/ cu lacrimi dulci de rouă/ scriu poezii/ pe frunze de castani/ scriu poezii/ pe-un colț de lună nouă/ scriu poezii/ fără să pretind bani(lacrimi de rouă).
Cine nu a scris niciodată  poezie, cine nu și-a găsit refugiul, ori nu și-a stins bucuriile și neliniștile în ea, nu va înțelege niciodată cum poți să fii bolnav de poezie ori sa te ascunzi de moarte căutând metafore“m-ascund de moarte în păduri cărunte/ m-ascund de moarte și tu nu mă crezi” („ m-ascund de moarte”). Cu toate acestea poetului nu-i este teamă de ceasul final are însă alte temeri: nu mă tem că moartea-i prea aproape/ dar mi-e frică uneori de mine/”( paradox).
Poezia lui Ioan Vasiu este desfătare, bucurie transmițătoare a acelei stări de bine, iar neliniștile ce apar uneori sunt estompate de   darurile oferite de muză. El își exprimă în versuri bucuria de a trăi împărțind cu noi cititorii pacea pe care i-o dă o viață împlinită. Aceste mini poeme ar putea fi transformate de pensula unui artist priceput în imagini.
Mulțumesc poetului Ioan Vasiu pentru cupa plină de nectarul cuvintelor ce-au vibrat în sufletul meu ca o primăvară poetică din care m-am înfruptat în plină iarnă moldavă.
Am scris cu drag și stângăcie despre o carte, ca un diamnat de multe carate.

Dorina Stoica




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu