Ioan Miclău – Gepianul
Cariul
Pripășit și el la
grindă,
Sau sub coaja de
stejar,
Cariul roade zi și
noapte,
Cu elan, dar...în
zadar!
A lui trudă nu-i
zidire,
Ci destramă numai
fire,
Pretinzând a fi o
artă,
De o dulce
suvenire...
Și, pe când are
să-ncheie,
Pân la ultima fărâmă,
A lui operă ce roade,
Toată casa se dărâmă!
***
Vrajba
Auzi! Vrajba ca o
zgaibă,
Se-agățase de
cultură,
Ca pecinginea de
piele,
Și rugina de custură.
Vrajba e drăcie mare,
Ce ereditar se ține
De-a minciunii veche
stare,
Socotindu-se
școlită... fugi tu lume!
Și sucind aiurea
lumea,
Cum că ea educă arte,
Cu discipoli de
pe-aiurea,
Vrăjbăreni cu gure
sparte!
Ne-a făcut atâta
bine,
Încât proza
românească,
O s-o poarte de
rușine,
Precum gorunul o
iască!
***
Iubirea umbrei!
De iubirea ta senină
Vrei s-o dărui unei
umbre,
Ce pe aripă de
gheață,
Capricioasă și
pustie,
Zboară ca gândirea
oarbă,
No urma, căci ea se
duce
Și prăpastiei se
toarnă!
Umbră veche ce
aleargă,
Stând pe caii
nebuniei,
Risipind prin spuză
fumul,
Ca sudorile urgiei!
Și zadarnic umbra
asta,
Joacă-n zarea
feeriei,
Căci e tremurul ce-l
prinde,
Marea-n timpul
agoniei!
Nu urma iubirea
umbrei,
Căci e seacă de
gândire,
Uscăciunea ei e
frigul,
Nu-i din raza cea de
soare,
Ci e umbra unui spirit,
Unui soi de vinderel,
De pe vremile din
fabuli,
Când era lupul cățel!
***
Tabletă populară
Uite, lumea-i la
războaie,
Ori la falnice
construcții,
Pe când în cojoc de
oaie,
Lupii aleargă după
funcții!
Și se ceartă cu
furie,
Pentru a deține-n public,
Cea mai naltă
farfurie,
Necesară pentru
picnic!
Întind sfori, cântare
șchioape,
Unde au să
târguiască,
Cei cu pleoapele
mioape,
Dornici să
se-mbogățească!
Dar nici „mieii” nici
„miopii”
Nu aleargă prea
departe,
Căci spre ei
și-ndreaptă ochii,
Un popor și-un vers
din carte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu