Eccetera, eccetera, că n-am la mine cetera - Pavel Rătundeanu-Ferghete

Excelența sa e omul, că el omul, e măsura lucrurilor.

~O~

Eccetera, eccetera, că n-am la mine cetera (Fragm.Jurnal Desecretizat)
Ciubăncuța, Cj., 02.04.2016
 

"Iubirea de cultură e o flacără aprinsă, care nu se stinge niciodată", zice "Șoni", Găvruș Alexandru, din Ciubăncuța-Clujului (nu știe de unde l-ar ști citatul, nu știe, ca fiu al lui Găvruș Trăian, "Doctoru' Cotoaștelor"din Osoi, însurat în Cibăncuța, Cj., cu Revnic Verginia de-a lui Bardagic) sărind calulul cu tinetețea care i s-a dus degeaba cu anii pe apa sâmbetei, că s-au dus cu bunătățile cerești și pământești nemulțumitului mai luându-se și darul, calul, care se mai coată la dinți ca să i-se umple paharul ori de ce mama dracului? De ce nu vedem că ni s-a dus viața cu duhul, cu buhul, cu anii? de ce nu vrem să pricepem, că degeaba batem șaua să priceapă iapa ori la ce să ne complicăm, să ne mai ostenim să batem ca Ovidiu Țăndărică și Zece Prăjini toaca-n cer la urechea surdului în trap și la galop ca mânzul în trapul iepei, deși în primele nouă zile e orb și nu verde, însă cu lupul, cu primejdia, pe urme, e sub aripa iepei care e cu prețul lui, a mânzului, scris de cer pe copita ei, în ciudă că iarba buiacă crește sub tălpi și sub pași omenești, se scrie limpede ca Bună Ziua: "nu călcați pe iarbă!"și"nu rupeți florile!", dar cui îi păsa? La Șoni castelul e clădit din pipijoi, din nisip, pe fundație de nisip, c-avem năravul calului bătrân care greu se  învăță în ham ori suntem doar ham , ham... bla, bla și-n rest iarba creștea nepăsătoare sub tălpi social-uman și fluturii de lămpi sunt cu zbor efemer prin eter. Sunt ca stelele zilele mele, Alex. Ștefănescu, când nu-s mulțumit de ceea ce sunt în iubire și în ritmul vieții mele de struț ce-și ascunde în nisip capul cu"mintiuca de găină"cum zice Gusti Găvruș de-a Dihorului (Mămăligii) zis"pocăitul", țăran și lăptar în acest lacom concasor a vieții. Dar ce știu eu să înțeleg ceva din asta? Scrisul mi lumină și-n existența lui e zidire, construcție,după cum zice cu spirit, fler și suflet pragmaticul Prof. Univ. Nicolae Manolescu, un meșter a pâinii în critică și un miracol în istoria literară că fain-făinel știa cum se mănâncă prin Ardeal gramatica, mămăliga pusă pe rânduri, învârstată cu brânză ori silvoiță (magiun), mămăliga atât de bună cu lapte de bivoliță ori cu mujdeu de ai (usturoi) cum îl vedeam și pe bunicul un om deprins cu coasa,cu sapa, seceratul și alte munci migăloase și grele ale câmpului, nici munca ordonată și disciplinată de pe lângă casă nefiind mai ușoară cum nu era flori de măr nici munca plină de osteneală a ta destinată scrisului, dar nici cea a lui Manolescu ca profesor universitar în plin Bucureștiul, nu era de lepădat în societatea crudă fiecare având răspunderea, responsabilitatea, lui, că și el, ca tine sentimentalule, Alex. ști câte prune are în traistă, ști de unde vine și încătro e "quo vadis, Domine ", că se leagă frumușel dacă simte că-l doare pe undeva (nu e împăcat de ce unii confrați scriitori sunt ciufi, bat câmpii cu fuga de răspundere și ști dumnealui însuși că după rușine nu bei apă, dar nu înțelege cum vine chestia: "sărac și pretențios"deși ar admite vorba lui Vaida "vine Clujul pe la voi": "suntem noi săraci, dar nu proști "însă acești intruși fugiți" el fugitivo" din uniune, joc fals, cam palid tontoroiu, sunt pe picior de război (au îmbrăcat "după noi potopul" cămașa nemulțumitului ori chiar "chemeșa"ciumii, mamii minunii(legat de asta ce comentariu să mai fac măi tinere critic Daniel Cristea Enache?).  În om e o veșnică luptă pentru bine, o luptă cu dragoste și dor în legea lui Gerge Coșbuc, dar și un "Turn Babel", că nu joc demn, cinstit, cu cărțile pe față fiind purtați de fes și înteres, nu credeți dragă Alex. Ștefănescu? De-al dracului e ori de ce, fir-ar să fie!? S-a aruncat mănușa risipei prin tribunale, deși-i mai lesne să stai în banca ta și să bei, fumezi, pipa păcii (pâinii). Deștepții târgului la Radio-Șanț zic: "Noi așa ceva am consumat" și cred că nu se lasă ei păcăliți bravând ca Putin cu țigara aprinsă pe sub apă din tezaurul românilor aflat în custodia imperiului rus ca Moldova (Basarabia cu dincolo de Nistru) eccetera, eccetera, c-avem destule neajunsuri și necazuri în ajun de alegeri cu prosta gospodărire și cu peștele ce ni s-a împuțit la cap și legea-i în cădere liberă picată ca un om bătrân, chiar dacă omul cu părul alb nu e cu minte proastă, dar se umblă cu miruire și cititul de Acatiste, se umblă cu amenințări, că vedeți aveți de grijă mă condamnați, dar vă vine rându vost după mine, umblau cu fuga rușinoasă ...de lege,se umbla cu fuse strâmbe și "ouă feștite cu beșini"(am citit proverbul cu ouăle în culegerea de folclor ale marelui Mihai Eminescu) și lucrurile fără o măsură a demnității fără o așezare c-al apei în matca Dunării mă oftică, mă frustează, mă face intrigant, dezgustat, ca un Octavian Goga fără țară că sunt fluturi de mătasă și imensă jale-n casă, deși poetul e un luminos fiu al patriei limba română, cu îndemână pentru a fi iubire, cu trăire pâine de toate zilele și întru spuritul Duh de adevăr, simetrie și viață Iisus Hristos, drept la înviere.

Excelența sa e omul, că el omul, e măsura lucrurilor.

Eccetera, eccetera, că n-am la mine cetera (fragm.Jurnal Desecretizat)
Ciubăncuța, Cj., 23.04.2016,
 

Cu o floare nu se face primăvară, e frumos proverb omenesc care se aude des și cu varianta: cu un mugur nu se face... dar și După melci, cu-n melc Ion Barbu nu face primăvară eccetera, eccetera și se pare a interveni o stare de delăsare, de tânjală, de mulțumire, că nu s-ar mai putea face nimic că-i un coservatorism
, o industrie de serie, deși se mai schimbă lumea și rosturile ei, se mișcă ceva în nimbul și aplombul cu aura bun al tuturora și dacă se unge roata (și Ben Todică așa de clar mi-ai explicat, genial aș zice, cum stau lucrurile, cum se forfecă până și-n lumea harnică de furnică și dacă, dacă... se intervine să se îndrepte lucrurile cu dreptul lui Nică-Fără-Frică, dreptul cum dreptul de a te naște, dreptul de a fi și "cu o fi și cu o păți, cu dacă și cu poate "deși nu faci vreo ispravă, o brânză, că rămân lucrurile neschinbate, ca apa la cote firești în albia fluviului, rămân tot cum o fost, cum le-o dat Dumnezeu, după spusa oamenilor, deși Nicolae Bălcescu era mai stăruitor, mai săritor, mai pe poziția de revoluționar în revoluția pașoptistă, dar Ion Heliade Rădulescu mai îngăduitor bătea pasul pe loc, deși mură-n gură,  pară mălăiață în gura lui "Papă-Lapte-Nătăfleață", nu transforma, nu schimba, că nu era o măsură a firii, ca mutația în societate să aibă visatul radical, impundu-se pentru asta social-umană personalitate, îndrăsneală, voință de rug aprins pentru a se sparge gheața și exemple în acest sens avem: concursul de împrejurări cu iepurele și melcul care sparge gheața și picurul de apă care prin consecvență a spart piatra cum spui cu rugăciunea, cu muzică a inimii, Ben Todică, și ești un afirmativ (pozitiv) un om care a învins cu arta în diversitatea, umanitatea și unitatea ei, ai învins depărtările, ca un cosmonaut care a câștigat fără limite cunoașterea universului cu aurul cenușiu al minții, tu biruind în lungul și-n latul pământului cu universul creștin care se poate purta într-o sacoșă și zidându-mă prin cuvântul prin care mă îndemnați sincer, ca om de caracter, dintr-o bucată: "Scrieți!"(din asta se desprinde generozitatea care o aveți și faptul că nu vă opriți în vorbe, în pânza de paiagen al vorbelor, ci puneț suflet și preț în fapte, în acțiune, concretizând practic munca ta exotică de trufandale, de bunuri cu destinație precisă, concretă, corectă: omenirea), ca atare curajul spărgătorilor de tipare, e lupta pe viață și moarte, o sănătoasă încăpățânare (nebunie) pentru pacea, bunăstarea omenirii (abundența binelelui), ca dovadă că există Dumnezeu și o esență în excelență: Iubirea, Mesia Iubirii ca drept de a fi și a se manifesta liber omenirea cu și în plenul ei. Eu scriu, al naibii de pornit pentru o schimbare-n bine și timpul doar mă poate face "salvator"a lumii (un Galileo Galilei, Gerdano Bruno, un om hotărât în decizii, cu "epur sinove"a eficienței de a fi. Eu scriu, dar cum pot fi bun între cei buni, cum pot schimba râtul de mătasă pe care și calul îl lăsa? Niciodată n-am exagerat situația mea precară (eu nu știam de așa ceva, codiment al vieții mele, dar a zis-o primarul Rusu Laurian Alexandru din comuna Recea-Cristur lui Sorin Grecu când a filmat "O altfel de poveste"cu mine în Ciubăncuța punându-l să vorbescă despre mine și pe maistru Dumitru Fărcaș (acesta nu-mi zice Pavel, ci Vasile Rătundeanu în reportaj, însă eu dintodeauna fiind exagerat de modest, s-ar putea din prostia care se și plătește, dar care în cazul meu nu mi s-a urcat la cap (și iar mă repet, că repetiția-i mama învățăturii, mama pisălogelii mai ales când vorbele nu te motivază cu Dumnezeul și cu puterea magică de mărgică din gura și de sub limba șarpelui-împărat), că eram un modest și totuși,un altfel din altfel de școală a românilor și românașilor mei și numa' cine nu vrea nu pricepe, se încăpâțenează să nu priceapă și bate șaua...și mi s-a zis și la Bistrița apreciativ la persoana mea înainte de a ne transfera Liceul Agricol din Bistrița la Șimleul-Silvaniei, prin 1968, din cauza năvălirii rușinoasă a rușilor în Ceoslovacia, mi-a spus la Bistrița de modestie (și în sala profesorală se discuta mult de persoana mea, c-aș fi eu din firea mea modest) și preotul Grigore Pugna zice fiind de sâmbăta făcut și fiind balanță, cumpănă, că eu normal trbuie să fac un lucru de două ori ca să fie lucru bine făcut, dar mie, s-o știți: nimeni nu mi-a tăiat crenga de sub picioare, nimeni nu mi-a putut tăia calea de a scrie și aici era grozăvia, povestea mai aparte frumoasă, vorba lui Adrian Cioroianu și doar prin faptul că Veronica Ferghete n. Pușcaș m-a născut sau m-a prins, adus de barză, la podul Hopoia în Sâmpetru-Almașului, Sj. În epoca de aur a fost invitat de prestigioasa Sanda Țăranu la televiziune marele poet Adrian Păunescu, cel mai patriot și popular, manifestant de sănătate a pământului prin "Cenaclu Flacăra", o manifestație culturară-floare rară de colț, dar oameni răi a timpului au stigat: ce-i cu comunistul ăsta la televizor în zi de Sfinte Paști? (răii împroșcă cu noroi).

La mulți sănătoși și fericiți ani! Hristos a Înviat!

Eccetera, eccetera, că n-am la mine cetera (Fragm. Jurnal Desecretizat)
Ciubăncuța, Cj., 28.04.2016
 

Unii vin și se spală pe mâini ca Pilat din Pont, Alex. Ștefănescu. Cum e posibil așa ceva incredibil și adevărat? nu vin să te întreb, deși-s mulți posibili"de ce?" (îndoiala prin care Decartes ne spune c-ar fi mobilul, atuul de a exista, ca oameni între oameni). În privința asta Alex.Ștefănescu, grozav îmi pare Tudorel Urian un publucist de seamă, simpatic și drăguț care scrie cu bun simț și carismă despre operile tale, dar în mod expres și despre monumentala: Istoria literaturii... Opera Omnia (în fața acestor vorbe"cum laude"ale lui, vorbele mele, pălesc, vorbele mele nu-s un credo pe măsura valorii tale social -umane. Prin iubirea cu care tu scrii te posezi în fruntea neamului, ca mulți alți înaintași pâine, minte și inimă, al neamului. Prin ceea ce ești din elita artei de a scrie tu ai determinat pe mulți să scrie despre tine fără excepție care cum s-o priceput, să acționeze și să zică ceva despre persoana ta (pro și contra pentru'că ecxiști, pentr'că te-avem), că nu puteau rezista în fața ta indiferent, în fața ceea ce-i grijă, iubire, la tine, fiind prin ascuțimea minții, iubirea de bine, un drept la Înviere prin reașezarea lucrurilor în matca și ierarhia valorii authentice a civilizației peste timp, chiar când fizic n-om mai fi, dar ca sfinxul national Eminescu tu vei exista în veșnica pomenire, vorbindu-se în marea veselie a păcii și pâinii de ceea tu ca flux și reflux emoțional ești dragoste și dor în patria limba română, dovadă a ceea ce și Nichita Stănescu e alături de alții, colos spiritual, laudă de zestre a nemului, un specific național prin natural raportat valoric la universal. Prin ceea ce suntem ceea ce suntem din neam în neam rost și folos prin minte și suflet (avem naturalul, sângele care nu se face apă, dreptul ca drept de a ne naște și fi cu drept la înviere). Revenind la oile noastre citez subliniind importanța celor scrise de Tudorel Urian cu simțul răspunderii:"...Alex. Ștefănescu se află mereu în centru atenției, prezența lui
într-un loc e imposibil să treacă neobservată". Tudorel aiesta e ca unul de a casei știind ce zice de la nivel de celulă, simțind prin toți porii adevărul și etalându-l Fain-Făinel cu țesătura de aur al cuvintelor îmbraăcată cu totul în lumina de cântare a cântărilor ca la Solomon ori în haina de psalmi ce pe vremuri i-a scris proverbial și de pomină poetică David, că: "Chiar și cei care își propun să îl ignore [pe Alex.Ștefănescu n.n.] ajung până la urmă să își piardă cumpătul, încep să-l vâneze cu invectivele lor, sporindu-i indirect, vizibilitate, notorietatea și popularitatea ". "Și dacă ramuri bat în geam... aminte să te am (Eiminescu)" și bla, bla, să zicem: tam, tam, cu surle și chimvale răsunătoare, n-aș mai cita din acest notabil publicist-scriitor și ar fi suficient s-arăt ilustrativ cât de grozav și brav este Alex. Ștefănescu om și scriitor-om (puteți vedea cât de impecabil și de inepuizabile sunt cuvintele care spun și descriu calitățile celui care spun adevărul eseistic despre "Eminescu, poem cu poem"punând punctul punctual pe "i"și scriind cu clarirate ceea ce-i de scris cu știință și conștiință fără a omite, scăpa din vedere esența și excelența a ceea ce trebuie fără sminteală făcut și scris (și voința de a face un lucru bun indiferent de ce sacrificiu omenesc e nevoie și indiferent de efortul susținut sustenabil care s-ar impune, cere, Alex. Ștefănescu ar ști având măsura, rostul, lucrurilor și energia să dea bătaie și să nu abandoneaze orânduiala, că-i vorba de impetuosul neam românesc trebuind să fie făcut cunoscut și pe plan cultural mondial la justa lui valoare, dar și ca popor al pâinii și păcii, trebuind să fim neapărat cunoscuți internațional prin tot ce-i valoare și autentic național-sănătos încăpățânat social-uman în bine). "În fine, mai există o categorie [de scriitori n. n], a celor care îl cultivă cu speranța secretă cã i-ar putea intra în grații și că în felul acesta și-ar putea asigura un viitor luminos în literatura română " ,scrie Todorel Urian pe coperta a-|V-a la cartea Un bărbat adormit în fotoliu, Alex. Ștefănescu, carte publicată la Editura Curtea Veche, București, 2011, carte despre care mai scrie strălucitul Tudorel Urian că-I "un posibil bestseller"și vorbele mele ori ale oricui sunt de prisos, aici fiind un posibil adevăr, deși nu-i scrisă în stilul de abordare a acelui mai iubit dintre pământeni Marin Preda, ca-n Viața ca o pradă, un roman de excepție după părerea mea, dar și-n cartea Un barbat adormit în fotoliu, este energie, emoție și un respiro picant, sărbătoresc pentru'că iubirea e Dumneeu și cine rămâne-n iubire, rămâne-n Dumnezeu că așa a poruncit Iisus, ca viața să-și aibă farmecul și să-și păstreze ritmul ei în lupta cu dragoste și dor.

Răspuns: re:

Eccetera, eccetera, că n-am la mine cetera (Fragm.Jurnal Desecretizat)
Ciubăncuța, Cj., 30.04.2016
Ce-mi poate explica sacrificiu, efortul și omenescul, tău, pentru a te realiza Alex. Ștefănedcu? Ce m-ar duce spre secretul nesperat a evoluției civilizației și existenței noastre din vremuri străvechi și până-n zilele noastre înhămându-ne în jugul greu al binelui cu dragoste și dor?

Eccetera, eccetera, că n-am la mine cetera (Fragm.Jurnal Desecretizat)
Ciubămcuța,Cj., 04.05.2016
 

Alex. ai dreptate, tu n-ai cum să cauți să fii original, să calci sfânt pe lături tu poți fi fără credință, fără generosul credo de scriitor?). Nici vorbă. Colateral despicând cu icul bobul de mei ce s-ar mai alege și de lume, de omenirea asta fără iubire și așa fără pace? Ce-am fi fără sensul de a fi? Dacă la ei e război, se dezrădăcinează și vin către noi ca migranți, cerșetori cu mâna întinsă către îndurarea noastră (obligați să le dăm de la gura pruncilor noștri), pentru a le oferi pâine, adăpost, deși-n lipsuri până peste cap trăim și noi autohtonii (conducătorii lor, hapsânii, de ce seamănă vânt? ca să culeagă furtună, omor și prăpăd în propriul popor?!). Prin disponbilizarea poporului la emigrare, chiar și prin Alah și Mahomed, prin fanatism, se condamnă poporul la moarte și Alex. asta-i absurd, e sadic, neomenesc.
Tu Alex.Ștefănescu n-aveai cum să greșești aplecat cu chemare asupra operei literare a lui Mihai Eminescu pentru a realiza opera omnia: Eminescu, Poem Cu Poem, nu poți lungi cu cea, hois și hobei (mă refer că mâii la pădure vitele cu lemne uscate după lemne verzi ori cormănești plugul tras de boi pe mălăină la arat, deși caii putere fac mai spornică haznă, dar și aici, în cazul acesta tot pricepere, tot înțelepciune îți trebuiește pe lângă voinicie și voință (mătușa Elvira Stănescu îmi zicea c-ai fi pe nicăieri, om de nimic, fără silință, știință, caracter...), deci nici tu Alex., nu te poți lungi și lăți existând la orice lucru un croi, o potricală, un calapod (măsură), ca atare tu nu poți fi țări împărțite, un original, după cum zici chiar tu: nu poți să bați câmpii. În tot ce faci e o tematică, un subiect și un predicat, o apropiere a muntelui de Mohamed (de Mudava) dacă acesta (infinitul) nu se apropie de munte,de propriul absolut, având și-n cazul lui Eminescu,față de el un drag, un respect și o prețuire cum nu s-a văzut nici față de Iisus și nu că n-ar fi fost tot unul de al nostru, dar nu în a fi înțeles în totalitate ca iubire la înălțime (numai asta explică: vinderea, batjocora și răstignirea Lui). Deci tu în naționalul nostru vezi un verb și proverb al poporului român. Tu păstrând măsura croiului pe Altarul Soarelui ții cont aparte de fiecare poem cu poem pentru'ca lumina din ele să ne îmbrace în straiul astral și-n artisticul particular revărsat anume de creator de la concepere în noi consumatorii dându-ne propriul "eu" cu tupeul său spiritual, nouă, pentru a ni se deschide porțile măririi când vom bate și pentru a primi când vom cere înviere, dragoste și dor de dor de izvor întru ființa și neființa lui a fi pâine și pace la curți de dor: cu rost, folos și luminos Hristos de popor. (Descifrez desecretizat în fiecare pe "Eminescu, Poem cu Poem," un aparte,un distinct, un infinit, apropiat cu respect de obiect și ce mi-aș putea dori mai mult decât înțelegerea astrului, luceafărului, pe lumea asta? văzând dragă Alex., că tu știi mai mult și decât își închipuie alții, dar la ce bun să am o falcă-n cer și alta-n pământ, timpul fiind cel care decide succesul sau nesuccesul fiecăruia aparte fără nici o sminteală dând perspectivei învierii: șansa de a ne asemăna cu Dumnezeu. Nici în Mesaj către tineri nu te abați de la morala Bibliei scrisă sau nescrisă, nu te abați de la regulile jocului cu pasa pe centru terenului de joc fără a fauta, fără a fi în obsai, haut, fără a rata dând mingea în cornel (peste poartă) și tu în lupta aiasta cu dragoste, cu dor, ești limpede, ești concis, exprimi punctual adevărul cu claritate și prin asta tu ai propria ta celebritate cu responsabilitate, tu însuți fiind ca cele cinci fecioare pregătite pentru așteptarea mirelui pentru a intra cu mirele la nuntă (nuntire) depășindu-te pe tine însuți în iubire, în excelența dreptului de a fi. Nu se acceptă nici o greșală chiar dacă ți se iartă greșelille greșiților tăi cum și tu ierți, dar de fapt tu zici corect, perfect, că geniul ar ciopli ca Brâncuși în piatră ori ca Ciprian Porumbescu în eter cu arcușul având măsură și tact pe strunele viorii răsunând nemurita Baladă păstrând proporțiile și ritmul vântului turbat tulburat de aromele României și de culorile curcubeui în regenerare fiind înflorirea florilor pentru rod, ținându-se cont de perspectiva capodoperilor care dăinuiesc, pe moarte și viață avându-și utilitatea și esența în durabil, sfințenie a bucuriei-talant înmulțit în har pentru'că tu ești cela ce ești, mai mult decât s-a așteptat lumea justificându-ți nu pentru tine, ci pentru națiune, că munca sfințește pe om și lucru bine făcut face pe om potrivit la locul și-n timpul potrivit în acest dute dor și vino dor a veții fără moarte. Paleologu e cu tinerețea lui Brâncuși, iar Lucian Gruia cu formele la Brâncuși. Parese că are fond și formă și-i un folcloric, un esențial genial a existețialului după care artistul modelează piramidal ori ovoidal ființa și neființa, spiritual viața, modul de a fi altcum pe acest drum de fum, arătând c-a biruit veacurile cântarea.

Eccetera, eccetera, că n-am  la mine cetera (Fragm. Jurnal Deseretizat)

Ciubăncuța, Cj., 05.05.2016

-Luminat și curat-

 Hristos a înviat! Oare e drept cum dreptul de a te naște că m-am născut și am să mor întru Adam ca întru Iisus Hristos să am dreptul la înviere? Să Răsar întru scris cu dragoste care dragoste cere, paradis, sfințenie a bucuriei înmulțite-n har (în lucru bine făcut din obârșie, dintr-un început de izvor ca păstrăvul prosper de popor, din omenia celui care învie făcând din țînțar armăsar) și rănit în dragoste, poveste veche fără pereche să răsar conștiință, ca ziua care se cunoaște-n spor de dulce dimineață, conștiință în excelență de pace asemeni celei mai mari știință care a trăit gâlgâind conștiință vreodată precum Carpații uniți cu frații, rămânând tot lolaltă cu omenirea în pace și abundență, deși Carpații au inimă de piatră, dar, ca cei mai iubiți de frați nu s-au despărțit niciodată trăind punctual cu artistic potivit la locul potrivit sfințit cu omenia, cu veșnicia, care Lucian Blaga luminat și curat-aur strecurat, de academie lăudat, s-a născut la sat în România alături de Maria-Lia Ciocarlia.P.S. Bine o zic față că n-am cetera la mine, ce ziceți? Din obtuzitate, c-am scris involuntar greșit cuvântul: "publicați-mă", mi-ați făcut strigările? M-ați culpabilizat "Romlit", nu vă fie de dediochi? Sunteți vânători de greșeli? Așa vă manifestați dragostea pentru vrășmași? Ce iubiți? Mai ales: cum iubiți? Care-i starea socială pe cai mari: calitatea de om între omeni în dimensiunile caratelor și carismei laudă de zestre între albastre zări dumnezeiești și ale noastre? Vă rupeți drumul și cărarea lui bat-o vina? La Alex. Ștefănescu am  făcut jubileu aniversar, epistolar, vezi: Jurnal secret, Alex. Ștefănescu, dar nu s-a sărit cu bună-voința peste cal în "vot de blam" ci s-a purat nu cu mănuși, ci demn chiar dacă am putut avea chiar limbă de lemn în "copilăria Ion Creangă", când mama ciumii m-a făcut s-arunc pisica, stânca, în caprele râioase a Irinuchii demolându-i și casa. Am încercat nisipul mării în adâncimea ei cu degetul scriind, scrisul devenind din inconștiență, dintr-o joacă, pasiune, adoua natură a mea, un drept la înviere pentru'că: A fi om între oameni e lucru mare, iar a fi domn, gazdă, nu-i mirare și nici binenecuvântare, că omul-om cu înflorire de pom are un țel propriu, e mânat înobilat cu dragoste și dor în luptă ca trestie gânditoare, că bat și eu moneda cioplind cu firea lui Brâncuși Templu' Eliberării și fac ceea ce e de făcut și o fac bine că deasupra-L aveam pe Dumnezeu, ca-n zbor măiestrele, deși unii au pensii de mamut în timp ce eu sufăr, brend al României după neprețuitul Grigore Leșe din Maramureșul Românesc (Târgul-Lăpuș, aflat, degeaba zâmbești: "La Porțile Cerului) și nu c-aș fi cochetat cu lenea sufăr, deși am contribuind la stat pentru pensie 43 ani (inacceptabil am o pensie nesuferită), dar pe cine înteresează recordul meu în această privință? (eu nu doresc pensia mizeră a mea nici vrășmașilor mei și de cumva întâmplător i-aș avea în calitate de ceilalți, de semeni (i-aș lăsa să mă invidieze pentru onestitate, cinste, corectitudine) având profesia de Asistent veterinary (responsabilitate să previn, combat și tratez bolile la om și la animalele domestice), profesie pe care nu i-am ascuns-o lui Alex., și dacă n-am intrat în amănunte, detalii profesionale, ne solicitându-mi-le, fir-ar să fie! pentru'că aveam subiect și predicat: iubire și echo-sănătate pentru: faună și floră, că: Viața mea însuși prin însumi întru adevăr, simetrie, candidând la fericire, dar pentru'că nu eram o lepădătură social-umană nu eram scutit, văduvit, de culorile grijilor și de aromele neliniștilor având cine se îngriji de banii bisericii primând un drept de a fi, că eu sunt ceea ce-i iubire și după cum îmi spunea crucial Nichita Stănescu, nu-i așa Alex. Ștefănescu? Prietenii mei scriitorii nu mă trădau, dar societatea comunistă nu accepta aciditatea din modul de a gândi, cântare a cântărilor să biruie, să aibă lauri, glorie în accensiunea everestică a României cu aripile către zbor falnic, eminescian viitor de dulce "ce-ți doresc eu ție" că destul tot românu' plânsu-mi-sa de la Prut, Nistru pân' Tisa... eccetera, eccetera, că bine zic față că n-am ceteră, dar fluier dacă vreau să fluier în catredala spiriruală a neamului legându-mă la cap când mă doare. Întrebarea e chiar așa enormitate am făcut? Dacă nu de ce ascundem corupția, goz sub preș? De ce mai pot candida electoral: buruienile, colții de piatră, spinii ("tagma jefuitorilor") cum le zice reviluționar Tudor Vladimirescu pe la 1821, când și secretarul lui, Petrache Poenaru, inventa stiloul? Scriu cu talent de cinci stele, scriu ca mega scriitor ordonat și disciplinat, ca scriitor alfa și omega curat și luminat de răbdare, pasiune, voință și stăruință, scriu pasional, agreaiv, inventiv ca monument național raportat intuitiv Mihai Emineacu la universal, perspectiv și creativ având extraordinarul în mine ca ce se cuvine, ca stare de bine fără a sări peste cal din cotidian, din banal. Mă surprind talant înăscut înmulțit.

Răspuns: Bună ziua, Hristos a înviat!

Eccetera, eccetera, că n-am la mine cetera (Fragm. Jurnal Desecretizat)
Ciubăncuța, Cj., 06.05.2016
 

Viața noastră e o luptă, zice grecul Euripide în Rugătoarele, versul 550, ca poetul Firelor de tort, George Coșbuc, să vină mai bogat spiritual zicând: viața e o luptă, deci te luptă cu dragoste și dor, și eu scriu, scriu și am multe emoții, sfințenie a bucuriei înmulțite-n har. Scriu dorind să fiu util, impecabil și durabil. Scriu, că asta mi soarta fir-ar să fie! Alex. Ștefănescu, un mod de a gândi pentru a fi cu stil distinct, aparte, eu însumi în modul particular de a trăi fiind o mare figură de ceară (nu-mi ajungi nici cu prăjina, băgați-aș drod, sârmă-n nas!că ste vorba lui Cicero și altor muritori: "Ut sementem feceris, ites metes-cum vei semăna, așa vei secera, culege, adică cum scriu reușesc, am arta succesului? cum zice și Pavel Coruț). Scriu pentru'că nu pot rămâne indiferent de omenii care așteaptă iubirea mea. Scrisul e un fel de sănătate a mea, simt că mă menține în formă dacă nu mă chiar întinerește făcându-mă (nu cum vă închipuiți, ci după cum mă înțelegeți) fără moarte așa și nu altfel văzându-mi de catrafuse, de treburile mele, de viața mea cu trăgariște în sustenabil (mă menține ca pe o vraniță, portiță, la drum, în țâțâni, funcționabilă și simt cum sunt așezat de minte, cu scaun la cap ori cu neașezare cum nu stă nici apa-n vale și fetele-n șezătoare (habă) la scaun cu tri picioare în tindă ieșindu-se la gâscă după o regulă, ca cea pe care o am eu la scris sau când m-apucă toți dracii că toate-s anapoda și nu-mi iese pasența scrisului ca să-mi dau tronfii, arama pe față. E timpul să-mi văd de viață, dar cum, că scrisul mi viața, un mod de a gândi și fi? E puțin neplăcut a nu fi băgat în seamă. Dar am un nume și făimos W. Shakespeare în Romeo și Julieta (act.|,sc.2): "Ce-i un nume? Ceea ce numim trandafir? / Tot suav ar mirosi,oricum l-am numi" ori cu ce ar fi mai prejos Șt. O.Iosif versificând cu farmecul lui personal minunata zicală: "Un nume ce-i? Un trandafir, oricum / Îi spui, îți dă același scump parfum", dar omul nu-i astfel dacă nu se curățește și pune la punct mai ales dacă ia cai și hamuri bune și se duce hăbăuc, tăciune după mândra în lume, că el face și desface haina deci nu lumina face soarele, acea sare în bucate a pământului, a bogăției și dăinuirii noastre în pace cu lumea cât îi lumea. Fedru în fabule spune proverbial: varietatea desfată (vaeitas delectat) și înțelegem augustul vieții.

Pavel Rătundeanu-Ferghete