vineri, 6 mai 2016

Jocul Democratic - GSM ALINIEREA PROGRAMELOR (tableta) h







ALINIEREA PROGRAMELOR
 

O nouă fereastră se deschide localităților și României în general.
La startul campaniei electorale s-au înscris zeci de mii de cetățeni ce vor să obțină votul altor cetățeni pentru a fi primari și consilieri.
Așa e jocul democratic !
Fiecare alegător are în față candidații și programele lor, de fapt programele partidelor, care îi girează pe baza criteriilor de integritate asumate (!?!) și clamate cu surle și trâmbițe ! Le studiază se uită și la CV-ul candidatului și votează ! Aici nu e alba-neagra ! Un singur joc la patru ani !
Doar de inteligența alegătorilor fiecărei comunități depinde calitatea celor care vor fi aleși. Cine vrea penali, va avea parte de penali, cine vrea oameni de onoare, va avea oameni de onoare !
La Capitală, unde sunt direct interesat, Biroul Electoral Municipal a admis 12 apostoli la fotoliul de primar general și 588 de sfătuitori pentru poziția de consilier în Consiliului General al Municipiului București.
Astfel au fost validați pentru a candida la fotoliul de manager general al Capitalei: Mirel Amariței (ProDemo), Daniel Barbu (ALDE), Cătălin Berenghi (independent), Nicușor Dan (USB), Bogdan Diaconu (PRU), Petrică Dima (PSR), Gabriela Firea (PSD+UNPR), Iulia Gorea-Costin (PNȚCD), Niculae Neamțu (Partidul Republican), Cătălin Predoiu (PNL), Adrian Severin (PDS) și, ultimul pe listă, Robert Turcescu (PMP).



Semnalul pentru întreaga țară a fost dat ! În ciuda zvonisticii, niciunul din cei vechi nu mai aspiră la un nou mandat.
Cu voia lor sau a DNA-ului !
Să înceapă oare schimbarea la față a României ? Să vedem dacă partidele își respectă cuvântul dat, de reformare, și prin țară !
Au fost validate și candidaturile a 588 de persoane pentru cele 69 de locuri în Consiliul General al Municipiului București.  ALDE are 69 de candidați, PDS - 69, PER - 37, PMP - 69, PNL - 66, PNȚCD - 6, PRU - 69, PSD+UNPR - 69, UDMR - 65, USB - 69.
Am mai spus, mai important sunt consilierii decât primarul, care nu decât un biet executant. Că mulți capătă ifose de prim secretar ceaușist, după ce sunt aleși, e o altă problemă !
Pentru ce se întâmplă într-o Primărie de vină sunt, în primul rând, consilierii ! Ajuns acolo nu mai au interese de gașcă de partid, ci interesele comnității ! Toți fac o echipă spre binele general ! Sună al naibii de frumos, în teorie !
Nu doar în teorie. În lumea civilizată vedem și rezultate practice și nu certuri interminabile, gen capra vecinului, de pe malurile dâmbovițene !
Ai consilieri inteligenți, devotați, onești evoluția comunității e asigurată ! Ai potlogari, analfabeți, ciolănari, jmecheri de partid, lucrurile se vor repeta negativ, ca în anii precedenți, unde penalii și șpăgarii mișunau pe toate culoarele primăriei fără nicio jenă !
Campania electorală a început oficial vineri 6 mai a.c (neoficial suntem într-o campanie continuă de vreo 26 de ani) şi va dura până vineri 3 iunie, ora 24, urmând ca în 5 iunie să votăm. Parcă e un făcut  ! Tot de Duminica Orbului !  
 „Conform legii, singurele materiale de propagandă electorală permise în perioada campaniei sunt: afişe cu dimensiunile de cel mult 500 mm o latură şi 350 mm cealaltă latură, afişe prin care se convoacă o reuniune electorală cu 400 mm o latură şi 250 mm cealaltă latură amplasate în locurile speciale pentru afişaj, materiale de propagandă electorală audio sau video, difuzate de mass-media audiovizuală, publicitate în presa scrisă, materiale de propagandă electorală online, broşuri, pliante şi alte materiale tipărite.
În campania electorală pentru alegerile locale din 2016 sunt interzise următoarele forme de publicitate electorală: bannere, mesh-uri, panouri publicitare mobile, steaguri publicitare, ecrane publicitare, panouri publicitare fixe sau mobile, publicitate luminoasă, publicitate pe vehicule, vehiculele inscripţionate cu sloganuri de campanie, vehiculele care difuzează materiale audio, spectacole, serbări, focuri de artificii etc.
În campania electorală, competitorilor electorali le este interzisă achiziţionarea, oferirea, distribuirea sau darea, în mod direct sau indirect, a pixurilor, a cănilor, a ceasurilor, a tricourilor, a jachetelor, a gecilor, a impermeabilelor, a pelerinelor, a vestelor, a şepcilor, a căciulilor, a fularelor, a sacoşelor, a pungilor, a umbrelelor, a găleţilor, a brichetelor, a chibriturilor, a produselor alimentare, a produselor alcoolice, a ţigărilor şi a altor produse asemănătoare”. (AEP)
Tot Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) i-a atenţionat  pe candidaţii la alegerile locale să-și retragă de pe străzi bannerele, corturile şi toate celelalte materiale de propagandă electorală.
Poliţia naţională şi Jandarmeria vor da, celor care încalcă legea, amenzi cuprinse între 600 şi 1000 de lei şi sesizează AEP. În urma controalelor efectuate AEP  este abilitată să sancţioneze, la rândul ei, cu amenzi cuprinse între 15.000 şi 50.000 de lei, potrivit Legii finanţării campaniilor electorale. De altfel, orice persoană îi poate sesiza pe poliţişti sau jandarmi cu privire la existenţa acestor materiale de propagandă pe străzi.
E un prilej bun de a colecta bani serioși la buget, de la cei care vor trata superficial regulile jocului.
Tot se plâng guvernanții de lipsa banilor la bugetul țării !
Însuși prezidentul Kohannis a ieșit pe sticlă și a atras atenția asupra seriozității cu care trebuie să se desfășoare campania și alegerile.
Ce va fi, vom vedea ! În privința condiției candidaților avem tot timpul să-i analizăm și să le studiem programele.
Nu uitați ! Votul e mai puternic decât glonțul ! (JFK) 
P.S. Tot AEP ne informează că a eliberat 109 adeverințe pentru românii rezidenți  candidați la alegerile locale din ... Italia ! 



Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună.
Trimite mai departe ! Să se vadă ! Ne-am eliberat de frică !







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu