Ion N. Oprea
Constantin
Iurașcu-Tataia
Cum se duc
zilele, anii…
La
împlinirea vârstei de 85 de ani, Constantin Iurașcu-Tataia a scos de sub tipar,
Editura PIM, Iași, 2014, volumul de versuri, în majoritate epigrame, intitulat “8
decenii și juma-”,, , colaborator al său un alt priceput și încercat umorist,
care a realizat și coperta, Eugen Deutsch, tot împreună și selectarea graficii, ginerele autorului,
Anghel Ioan Mihai Jakotă, asigurând integral finanțarea cărții, câteva zeci de
catrene și poezii, din cele peste 5000,
câte “le-a comis de-a lungul existenței sale terestre”, să “le judece lumea”…
Pornind
de la moto-ul autobiografic, “Prunc pe lume apărui/ La-ntîi martie-n
Vaslui/Și-am ajuns a însuma/ Opt decenii și Juma-”, cu o “Mărurisire”
evocatoare a anilor străbătuți, de când “era băietan și elev de liceu în orașul
natal”, unde s-a molipsit de morbul versului pus mai ales în ce se cheamă
epigrama, până s-a lipit la Iași de cenaclul de umor patronat de fostul ziar “Flacăra
Iașului” care a devenit “Academia Liberă “Păstorel” Iași”, într-o “atmosferă de
emulație cenaclieră” care îl face pe Eugen Deutsch să-i zică “Prea Cititului
umorist”: “…Tumultos, își mânuiește pana/Așa ca…biciul unor urători,/ Trudind
să nu-și încetinească goana;/Atunci când trece prag, marcat de har,/ I se cuvin
cununile de flori…/ Acum aștept…să-l văd și CENTENAR!”
Urări
asemănătoare îi fac fericitului aniversat și alți colegi prețuiți, Vasile Larco, George Petrone,
Ica Ungureanu, Dan Norea, Petru Ioan Gârdea, Vali Slavu, Valentin David,
Nicolaie Bunduri, care îl văd pe cel cu “mărțișorul”, ca pe unul care este
“Tataia”, “Nemritorul!” și-i urează “La mulți ani!”
Glasul
cu versul încurajator al prietnilor îi aduc lui Tataia din amintiri ceea ce mai
spunea tot cu astfel de stihuri un Cincinat Pavelescu căruia chiar el, Tataia,
îi dedică catrenul pe care îl pune în placheta realizată, p.38: “Lumea poate
să-l aclame/C-a lăsat în urma lui,/Strălucite epigrame,/Dar și epigoni destui”.
Iar
pentru sine și semenii săi, pensionarii, descrierea destnului care ni-l fac
guvernanții: “Ai prestigiu prin etate/Dar o implicare slabă:/Ce folos că știi
de toate/ Însă nimeni nu te-ntreabă!”
După
o suită de rondeluri, care mai de care cu țintă precisă, ce trimit la ce tataia
a crezut toată Viața că este “neimplicarea”, “mediocritatea”, “politețea”, “senzaționalul”,
“eludarea”, dar și “vacanța”, starea “reflexive” și de “factotum”, citându-ne “Balada viticolă”,
pe aceea cu “Iedera și camelionul”, într-o postură de trimf deplin, cum nu l-am
văzut niciodată, că am locuit aproape împreună, bloc față-n față și la același
loc de muncă, “Ziarul de Iași” și “Monitorul”, îi citesc din aceeași plachetă
versurile intitulate “Catren de final” și plasate chiar acolo, sfârșit de
carte: “Tataia a-mplinit deja/Chiar opt decenii și juma-/Și cum îl știm că e
ștrengar/Se cam visează centenar”.
Am
înțeles, erau o intuiție colegială, de încurajare, Tataia, după câte știam, demult purta în
sine un aparat electric care îl stimula și-l făcea să spere pozitiv, dar nu
prea mai cobora scările la soare, căci șugubăț din fire, pus pe șotii, ca în “Mărturisirile”
despre care am vorbit, iată ce ne adăuga pe coperta IV a volumului său împreună
cu fotografia sa pe care, cu regret nu o putem arăta, dar ar merita să o avem
fiecare dintre amici lui: “Spun tuturor, să mă-nțeleagă/Că soarta nu m-a
răsfățat:/ Pîrlit am fost o viață-ntreagă/ iar azi sfârșesc încinerat!”
Nu
s-a întâmplat în 2014. După încă doi ani, într-o totală tăcere pentru mulți
dintre noi, “ștrengarul”, am aflat mult mai târziu, că așa e cu socializarea în
zilele noastre, plecase nu incinerat, ci înmormântat la cimitirul Eternitatea, nu
la Vaslui, la Iași, Dumnezeu să-l odihnească în pacea care i-a plăcut toată Viața…
Ion N. Oprea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu