Umor

Umor MATEMATIC

David Hilbert vorbind despre un elev al său spunea: "El a devenit poet. Pentru matematică avea puţină imaginaţie".

Într-o noapte Blaise Pascal avea o groaznică durere de dinţi. A întrebuinţat totul pentru potolirea durerilor, dar în zădar. Atunci s-a ocupat de studiul cicloidei, descoperindu-i o serie de proprietăţi, ca să constate în final, că durerea de dinţi a dispărut.

Marele matematician rus A. A. Marcov, fiind întrebat, ce este matematica, a răspuns: "Matematica este ceea cu ce se ocupă Gauss, Cebâşev, Leapunov şi eu".

Vorbind despre feciorul său, David Hilbert spunea: "Aptitudinile matematice el le-a moştenit de la mamă-sa, iar restul de la mine".

În timpul uneia dintre prelegerile sale, David Hilbet spunea: - Fiecare om posedă un anumit orizont. Când se îngustează şi devine infinit de mic, el se transformă în punct şi atunci omul zice: "Acesta este punctul meu de vedere".

Odată Hilbert, împreună cu soţia sa, a organizat un dineu. După sosirea unui oaspete, doamna Hilbert şi-a chemat soţul într-o parte şi i-a spus: - David, du-te, te rog, şi-ţi schimbă cravata. Hilbert dispăruse. Se scurseră o oră, dar el tot nu-şi făcea apariţia. Stăpâna casei, îngrijorată, se porni în căutarea soţului. Privind şi în dormitor, descoperi, spre mirarea ei că Hilbert dormea în pat. Trezindu-se, el şi-a amintit că după ce şi-a scos cravata, continua, după inerţie, să se dezbrace mai departe şi, după ce s-a îmbrăcat în pijama, s-a culcat în pat.

Odată Isaac Newton a vrut să-şi fiarbă un ou de găină, fără a întrerupe lucrul. Îşi lua un cronometru pentru a fierbe oul numai în timp de trei minute. Era, însă, preocupat de problema sa matematică, pe care încerca s-o rezolve în acel moment. Când îşi aduse aminte, mare-i fu mirarea: a pus ceasulla fiert, iar în mână ţinea oul ca să numere minutele.

Marele fizician Josiah Gibbs, fiind un om foarte retras, nu scotea, de obicei, nici o vorbă la consiliile ştiinţifice ale universităţii unde el preda. La una din şedinţele în cadrul căreia se discuta întrebarea cărui obiect trebuie de rezervat mai mult spaţiu în noul program de studiu: matematicii sau limbilor străine. Gibbs n-a răbdat, totuşi, şi a luat cuvântul: - Matematica tot este limbaj, - a spus el.

Lui Albert Einstein îi plăceau foarte mult filmele lui Charles Chaplin, nutrind o simpatie deosebită faţă de personajele create de acest cineast. Într-o scrisoare adresată lui Charles Chaplin citim: "Filmul dumneavoastră "Goana după aur" e pe înţelesul tuturor. Veţi ajunge numaidecât om mare. Einstein". Răspunsul a fost dat cu promptitudine: "M-aţi cucerit şi mai mult. "Teoria relativităţii", pe care aţi elaborat-o, nu o înţelege nimeni, dar dumneavoastră aţi devenit, totuşi, om mare. Chaplin".

Carl Gauss se distingea încă din şcoală prin agerimea minţii sale. Odată învăţătorul său îi zise: - Carl, aşi vrea să-ţi dau două întrebări. Dacă la prima o să răspunzi corect, apoi la a doua poţi să nu mai răspunzi. Aşadar, câte ace are bradul şcolii noastre, împodobit de Anul Nou? - 65786 de ace, domnule învăţător, - a răspuns imediat Gauss. - Bine, dar cum ai aflat acest lucru? - îl întrebă învăţătorul. - Această întrebare de acum este cea de a doua, - remarcă cu promptitudine elevul.

Printre numeroasele lecţii despre aplicaţiile matematicii, citite de către Cebâşev, se remarcă şi prelegerea lui la Paris, dedicată teoriei matematicii în confecţionarea îmbrăcămintei. La ea s-au prezentat cei mai buni croitori şi modelieri, diferiţi experţi în ale eleganţei. Cebâşev şi-a început lecţia cu renumita frază matematică: - Admitem, pentru simplitate, că omul are corp de formă sferică. După aceste cuvinte vorbele lui sunau în gol, deoarece publicul şocat a părăsit sala.

Marele matematician american John von Neumann, a lucrat cândva în calitate de consultant al specialiştilor din domeniul construirii navelor cosmice. Odată, văzând scheletul unei rachete, von Neumann a întreabat pe colaboratorul ce-l însoţea: - Cine a construit racheta? - Inginerii, - a fost răspunsul. - Inginerii? - repetă von Neumann cu dispreţ, - păi eu am elaborate teoria matematică a rachetelor. Luaţi respectiv, lucrarea mea, publicată în anul 1952, şi veţi găsi în ea totul ce vă interesează. Specialiştii au găsit lucrarea în cauză, au demontat construcţia rachetei proiectate de ei (către acel moment erau cheltuite deja 10 000 000 de dolari) şi au construit o rachetă nouă, urmărind cu stricteţe recomandările lui von Neumann. Însă aceasta n-a fost destul, pentru a garanta succesul final, căci în momentul apăsării butonului "Start" a răsunat o explozie asurzitoare şi racheta s-a făcut ţăndări. Indignaţi, constructorii de rachete l-au chemat pe von Neumann şi l-au întrebat: - De ce, în pofida urmării cu stricteţe a recomandărilor dumneavoastră racheta a explodat, totuşi, în momentul lansării ei. - Ceia despre ce aţi vorbit se referă la aşa numita teorie a exploziei puternice. Eu am elaborat într-o lucrare de a mea, publicaă în anul 1954. Veţi găsi în ea totul ce vă interesează, - a răspuns von Neumann.

Niels Bohr avea de asupra uşii sale de la vilă bătută o potcoavă care, chipurile, aduce conform unei credinţe populare, noroc. - Poate oare un savant atât de remarcabil ca dumneavoastră să creadă, că potcoava suspendată de asupra uşii într-adevăr aduce noroc? - întreabă unul din vizitatorii săi. - Nu, răspunse Bohr, - desigur că nu cred. Aceasta-i o veritabilă superstiţie. Dar ştiţi se spune, că ea aduce noroc chiar şi celor care nu cred în aceasta.

==========

Despre Jean d'Alembert se zice, că atunci când de fiecare data demonstrează studenţilor propria teoremă, spunea: "Şi acum, domnilor, vom trece la teorema al cărei nume am onoarea să-l port".

Mare i-a fost mirarea unui filozof, când a aflat de la Bertrand Russell, că dintr-o afirmaţie falsă poate fi dedusă oricare alta. El a întrebat: - Dumnevoastră consideraţi, într-adevăr, că din afirmaţia 2 + 2 = 5, urmează, că sunteţi papa de la Roma? Russell dădu afirmativ din cap. - Şi dumneavoastră puteţi demonstra acest lucru? - continuă să-şi exprime îndoiala filozoful. - Desigur! - a răspuns cu fermitate Russell şi-i expune demonstraţia în cauză:

1. Presupunem, că 2 + 2 = 5;

2. Scădem din ambele părţi a egalităţii câte un doi: obţinem 2 = 3;

3. Schimbăm cu locurile partea stângă cu partea dreaptă: 3 = 2;

4. Scădem din ambele părţi câte o unitate: 2 = 1;

Papa de la Roma şi eu - împreună suntem doi. Deoarece 2 = 1, atunci papa de la Roma şi eu suntem una şi aceeaşi persoană. Deci, eu sunt papa de la Roma.

Despre matematicianul francez Pierre de Maupertuis (de altfel, favoritul lui Napoleon Bonaparte), se spune, că, după o masă copioasă şi bine stropită cu băuturi, se aşează într-un fotoliu şi declară, căscând: "Acum aş vrea să rezolv o problemă frumoasă, dar să nu fie prea dificilă!"

Un profesor foarte pedant obişnuia să spună: "... polinomul de gradul patru

ax4 + bx3 + cx2 + dx + e,

unde e nu-i neapărat să fie baza logaritmilor naturali" (dar poate şi să fie).

Primit de la: Valentina Lupu