PACEA SI BELSUGUL DE
VIATA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Pacea si
belsugul de viata pe care le simte inima dupa Împartasanie este cel mai mare si
mai de pret dar pe care ni-l face Domnul nostru Iisus Hristos, unul mai presus
de toate darurile, luate împreuna, de care se poate bucura trupul. Fara pace
sufleteasca – atunci când inima este chinuita si strâmtorata – omul nu se poate
folosi de nici un bun, fie el material sau spiritual, nu-l încearca nici o
bucurie dintre acelea care vin de la simtamântul adevarului, binelui,
frumosului. Aceasta fiindca i-a fost strivit si ucis nucleul central al vietii
– inima, adica omul cel dinauntru.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 43
HARTIA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Daca manânci
peste masura, devii om pamântesc, fara suflet, sau trup fara suflet. Daca
postesti, atragi harul Duhului Sfânt în tine, devii om duhovnicesc. Daca iei o
hârtie poroasa fara s-o înmoi în apa, ea ramâne usoara si, într-o cantitate mai
mica, poate fi ridicata în sus de vânt. Daca o treci prin apa, se îngreuiaza si
poate cadea jos îndata. Asa e si cu sufletul. O, cât de mult trebuie sa ni-l
pazim cu postul!
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 265
Osândirea celorlalți
Într-o
scrisoare, Sfântul Dionisie Areopagitul povestește o întâmplare pe care i-o
relatase Sfântul Carp. La un moment dat, Sfântul Carp s-a mâhnit foarte tare,
din pricina unui necredincios care a smintit pe cineva din Biserică și l-a
atras la necredința sa. Într-atât s-a amărât asupra celor doi, încât a uitat
porunca iubirii și a început a se ruga lui Dumnezeu să îi piardă pe aceia,
pentru alunecarea lor din dreapta credință. Într-o noapte, pe când se ruga el,
s-a cutremurat casa în care stătea și s-a desfăcut în două, începând de la
vârf. Privind în sus, el a văzut cerul deschis și pe Hristos șezând, înconjurat
de o mare mulțime de îngeri. Privind apoi la picioare, a văzut și pământul
desfăcându-se într-o prăpastie ce părea fără fund. În adâncul acelei prăpăstii,
era un balaur înfricoșător. Iar pe marginea prăpastiei, Sfântul Carp i-a văzut
pe cei doi, cărora le cerea osânda de la Dumnezeu. Aceștia erau înspăimântați și
încercau să se țină de marginea prăpastiei, ca să nu cadă în ea, în timp ce
erau împinși de către alții, ca să alunece cât mai grabnic înlăuntrul ei.
Sfântul Carp, într-atât era de orbit de mânie, încât dorea mai mult să
privească la cum aveau să cadă cei doi în prăpastie, decât la Domnul Iisus,
Care Se arătase în cerul deschis. De fapt, răutatea inimii din momentul acela
nici nu-i putea îngădui să privească la Dumnezeu, căci mânia alungă dragostea,
dar și îndrăzneala de a te apropia de Dumnezeu, Care este Iubire[1]. Iar
Sfântul nu își dădea seama de greșeala
sa și cerea în continuare pedepsirea celor doi. Întru o așa stare de răutate a
inimii fiind, a văzut pe Domnul Hristos coborând pe marginea prăpastiei și întinnzând
celor doi dumnezeiasca Sa mână, ca ei să se prindă de ea și să îi ridice El
Însuși din cădere, izbăvindu-i astfel din primejdia în care se aflau. Și a mai
văzut Sfântul Carp o mulțime de îngeri ajutând ca cei doi să fie scoși la liman
și scapați de primejdia căderii în prăpastie[2]. Atunci, Domnul Iisus S-a
întors către el și i-a spus: „Bate-Mă pe Mine de acum, căci gata sunt ca,
pentru măntuirea oamenilor, iarăși să fiu răstignit!”[3] Ni se arată aici, încă
o dată, nemăsurata iubire de oameni a lui Dumnezeu și este pilduitoare
întâmplarea aceasta pentru noi, cei de astăzi, care prea adeseori uităm ai
Cărui Duh suntem fii și cădem lesne în păcatul judecării și în cel al osândirii
aproapelui nostru. Domnul însă ne-a poruncit să iubim chiar și pe vrăjmașii
noștri și să facem bine celor ce ne vatămă și ne prigonesc pe noi, ca să fim
desăvârșiți, precum Tatăl nostru cel ceresc desăvârșit este (Matei 5: 44). A nu
judeca și a nu osândi pe aproapele nostru nu înseamnă a fi de acord cu greșeala
sa, ci a iubi pe tot omul și a dezaproba orice păcat. Sfântul Siluan Athonitul,
vorbind despre dușmanii Bisericii, nu a îndrăznit a-i judeca nici pe aceștia și
spunându-i cineva că ar vrea să îi vadă osândiți la iad, el i-a răspuns
aceluia: „Dragostea nu suferă așa ceva!” Noi singuri alegem de suntem fii ai Iubirii
sau nu.
KILOMETRAJUL INIMII
Sfantul Ioan din Kronstadt
„Cautati mai
întâi Împaratia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga
voua” (Matei 6, 33). Cum, în ce chip sa cautam mai întâi Împaratia lui
Dumnezeu? Iata cum. Sa presupunem ca vrei sa faci un drum undeva, pentru o
treaba oarecare, mergând pe jos, cu un vehicul sau pe apa; roaga-te lui
Dumnezeu sa-ti calauzeasca mai întâi caile inimii si dupa aceea pe cele ale
calatoriei pe care vrei sa o faci, sa te îndrepteze mai întâi pe caile vietii,
potrivit poruncilor Sale. Trebuie sa doresti aceasta din toata inima si sa te
rogi de mai multe ori în acest sens lui Dumnezeu. Cunoscându-ti dorinta sincera
si stradania de a-I respecta poruncile, Domnul îti va îndrepta, putin câte
putin, toate caile tale.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 257
CU DUMNEZEU LA DRUM
Pr. Filothei Zirvacos
Fiul meu
duhovnicesc întru Hristos, Acolo unde te afli, departe de părinţi, rude,
patrie, trebuie să ştii că nu eşti departe de Dumnezeu, Tatăl ceresc, care este
pretutindeni prezent. Şi când Îl iubeşti, Îl cinsteşti, Îl slăveşti, şi Acela
te va iubi, cinsti şi slăvi. Când nu păzeşti poruncile Lui, nu-L iubeşti.
Aşadar, acolo unde te afli, să crezi că Dumnezeu nu este departe de tine, ci te
vede, te urmăreşte. Fii cu luare-aminte să nu-L întristezi, căci atunci când
călcăm poruncile Lui se întristează, îşi întoarce faţa de la noi şi ne
pedepseşte pentru a ne instrui. Creştinul, oriunde s-ar afla, chiar şi la
capătul lumii, este dator să se roage, să postească în zilele rânduite şi dacă
nu are biserică, în ceasul în care se face Sfânta Liturghie, Vecernia, să se
roage.
RADACINILE SMERENIEI
Cuviosul Bonifatie de la Teofania
Fiind
întrebat de ce arborele îsi înfige radacinile în pamânt cu atât mai adânc cu
cât este mai înalt, Cuviosul Bonifatie a raspuns: „Înaltându-se, se smereste si
smerindu-se, se înalta. Asa trebuie sa faci si tu, frate în Hristos! Daca
însusirile tale intelectuale sau morale, de la fire sau de la har, din afara
sau dinauntru, te înalta, cu atât mai mult smereste-te întotdeauna si peste
tot. Fara radacinile adânci ale smereniei nu vei fi niciodata ferit de cadere”.
Cuviosul Bonifatie de la Teofania,
Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 140
CRESTEREA
Sfantul Vasile cel Mare
„Sa rasara
pamântul iarba verde” (Facerea 1, 11). Scriptura ne vorbeste de hrana cea multa
pe care ne-o dau de la sine aceste plante prin radacinile lor, din tulpini si
din roade. Si apoi câta hrana nu ni se mai adauga de pe urma cultivarii lor si
a agriculturii?
Dumnezeu n-a
poruncit ca pamântul sa faca îndata si samânta si rod, ci ca pamântul sa
rasara, sa înverzeasca si sa ajunga la desavârsire în seminte, pentru ca acea
prima porunca sa-i fie naturii o scoala pentru continuarea mai departe a
poruncii.
Si într-o
clipita de vreme, pamântul, ca sa pazeasca legile Creatorului, începând cu
odraslirea, a trecut plantele prin toate fazele lor de crestere si le-a adus
îndata la desavârsire. Livezile erau încarcate cu belsugul ierbii; câmpiile
bine roditoare, acoperite cu semanaturi, care prin miscarea spicelor lor dadeau
imaginea valurilor marii. Orice fel de iarba si orice fel de verdeata, fie
dintre paioase, fie dintre legume, umpleau atunci din belsug întreg pamântul.
Ca nu aveau nici o lipsa cele ce au rasarit atunci din pamânt: nici
nepriceperea plugarilor, nici vremuirile vazduhului, nici vreo oarecare alta
pricina care sa le vatame. Si nici osânda (Facerea 3, 17-18) nu împiedica
belsugul pamântului; ca acestea au fost mai înainte decât pacatul pentru care
am fost osânditi sa mâncam pâinea noastra întru sudoarea fetei (Facerea 3, 19).
Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la
Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p.
123-124
Sursa: Pr. Dr. ALEXANDRU STANCIULESCU
BARDA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu