George Anca - AROMÂN ÎN CHINA Nicolae Milescu-Spătaru 1636-1708

AROMÂN ÎN CHINA

George Anca – Vlad Șovărel – Carmen Gorgeta Popescu - Mihaela Aionesei – Nicolae Grigore Mărășanu – Liliana Popa – Octavian Soviany -

Eliana Popa  - Ioan Miclău-Gepianu – Emanul Pătrăscioiu – Clara Mărginenu – Daniela Biru – Salvina Pașca – Any Tudoran – Vișan Dragoș – Cristi Neacșu – Florentin Smarandache

George Anca

AROMÂN ÎN CHINA

Nicolae Milescu-Spătaru

1636-1708

Numai numele Nicolae–printre chinezi, Mi-ko-lai-, ca de călugăr prin biserici de hram, asimilabil postmodern, acesta ar fi, sub semnătură, cert, împreună cu titlul de Spătar–purtător al armelor Domnului(aici, muntean, nu moldovean)–altfel supranumit Cârnul (Miron Costin) sau Milescu (Ion Neculce). Adevărata carieră, inclusiv onomastică, este, chiar în faţa Regelui Soare, a renumelui “Spatar”, “Spafari” (Moscova). Poate ca o spargere nu numai subliminală a rusificării proletcultiste (inclusiv prin publicarea în româneşte a operlor despre China ale trimisului ţarului rus), refamiliarizarea cu marele comunicator, tălmăcitor ca Marpa, maestrul lui Milarepa, sau traducător al culturilor ca om universal, îşi face loc ipoteza originii aromâneşti a “spătarului”. Aromân care nu se va fi dezminţit nici în China.

Chiar la aceeaşi comentatori sau editori numele diferă, între spătarul Milescu, spătarul Nicolae, Milescu Spătarul, dar şi Spătaru, ei fiind acum milescologi, acum spatarologi (aromânologi blitz). Se trăgea din familia macedoromână Gavriilă Spată, originar din Laconia-Peloponez. De aceea s-ar numi Spătarul–nu pentru că a ocupat şi demnitatea de spătar în Ţara Românească şi în Moldova. (Pandele Olteanu, 1982, studiu monografic în:Nicolae Milescu,”Aritmologhia,etica şi originalele ei latine”, Minerva,p.33). “În fond, s-a întâmplat cu spătarul Nicolae ceea ce avea să se petreacă şi cu stolnicul Constantin Cantacuzino şi cu vornicul Ion Neculce: originea grecească a rămas pur genealogică. Tustrei aceşti  cărturari–provenind din familii greceşti care s-au bucurat de adăpost şi ospitalitate în principatele române nord-dunărene–au găsit în spiritualitatea românească a vremii mediul cel mai potrivit pentru dezvoltarea lor, rămânând profund ataşaţi pământului românesc, culturii româneşti. În lungul său drum în Extremul Orient, spătarul îşi amintea mereu, cu nostalgie, locurile şi obiceiurile de acasă, din Moldova; cât priveşte pe Neculce şi Cantacuzino, se ştie că ei s-au aflat în fruntea a ceea ce s-ar numi “partida naţională” şi sunt cunoscute cuvintele foarte aspre cu care Neculce a înfierat lăcomia şi ambiţiile nemăsurate ale boierilor greci”.(Ştefan S. Gorovei, 1987, în: P.P. Panaitescu, “Nicolae Milescu Spătarul”, Junimea,Iaşi; titlul original: Nicolas Spathar Milescu, Paris, 1925).

“Era un boiar anume Neculai Milescu spătariul, de la Vaslui de moşia lui, pre învăţat şi cărturar, şi ştia multe limbi: elineşte, sloveneşte, gerceşte şi turceşte. Şi era mândru şi bogat, şi urma cu povodnici înnainte, domneşti, cu buzdugane şi cu paloşie, cu soltare tot sirmă la cai. Şi lui Ştefăniţă-vodă îi era pre drag, şi-l ţinea prea bine, şi tot la masă îl punea, şi să giuca în cărţi cu dânsul, şi la sfaturi, că era atunci grammatic la dânsu. Iar când au fost o dată, nu s-au săturat de bine şi de cinste ce avea la Ştefăniţă-vodă, ce au şezut şi au scris nişte cărţi viclene şi li-au pus într-un băţu sfredelit şi li-au trimis la Constantin vodă cel bătrân Băsărabă, în Ţara Leşască, ca să să rădice de acolo cu oşti, să vie să scoată pre Ştefăniţă-vodă din domnie. Iar Constantin-vodă n-au vrut să să apuce de acele lucruri ce-i scriia, ce s-au sculat şi au trimis băţul acela sfredelit cu cărţi cu tot înnapi la Ştefăniţă-vodă, de li-au dat. Decii Ştefăniţă-vodă, cum au văzut băţul cu cărţile, s-au pre mâniiat şi l-au şi adus pre acel Nicolai Milescul înnaintea lui, în casa cea mică, şi au pus pre calău de i-au tăiat nasul. Scoţând Ştefăniţă-vodă în grabă hamgeriul lui din brâu, au dat de i-au tăiat calău nasul. Şi n-au vrut să-l lase pe calău să-i taie nasul cu cuţitul lui calău, ce cu hamgeriul lui Ştefăniţă-vodă i-au tăiat nasul. După aceia, Nicolai Cârnul au fugit în Ţara Nemţască şi au găsit acolo un doftor, de-i tot sloboziia sângeli din obraz şi-l boţiia la nas, şi aşia din zi în zi sângele să închiega, de i-au crescut nasul la locu, de s-au tămăduit. Iar când au vinit aicea în ţară, la domniia lui Iliiaş-vodă, numai de abiia s-au fost cunoscând nasul că-i tăiat. Numai tot n-au şezut în ţară mult, de ruşine, ce s-au dus la Moscu, la mareli înpărat, la Alexii Mihailovici, la tatul marelui Petru înpărat, carele au vinit la noi aicea în Moldova. Şi pentru învăţătura lui au fost terziman împăratului şi învăţa şi pre fiiul înpăratului, pre Petru Alexievici, carte. Şi era la mare cinste şi bogăţie”. (Ion Neculce,1773. Ion Neculce:”Opere.Letopiseţul Ţării Moldovei şi O samă de cuvinte”, ediţie critică şi studiu introductiv de Gabriel Strempel, Minerva, 1982, p.189-190).

Din tată grec (potrivit scrisorii lui Dosithei, patriarhul Ierusalimului,1671; opinie însuşită de P.P.Panaitescu), “grecul Nicolae Spatarius, şleahtic moldovean”(voievodul din Smolensk), “grecul interpret Nicolaus Spafari” (N.Witsen,primarul Amsterdamului); nu susţine aceasta contemporanul său Miron Costin, iar învăţaţii interlocutori ai spătarului A. de Pomponne, Foy de la Neuville, Laurent Rinhuber, J.G.Sprawenfeldt îl numesc moldoveanul Nicolae Spatarius, sau moldo-vlah sau de naţionalitate valah.”Quin et locuples testis est vir pereruditus Nicolaus Spatharius Moldo-Wlachus Tsaris Autocratoris interpres L.L.Orientalium, qui Constantinopoli per complures annos litteris operam dederat”/”În plus, mai este un martor demn de încredere, bărbatul foarte erudit Nicolae spătarul, moldo-valahul, interpret de limbi orientale al ţarului despot, care s-a ocupat cu literatura în Constantinopol în decurs de mai mulţi ani” (apud P.V.Haneş, Studii de istorie literară,în P.P.Panaitescu, op.cit. p.96).

În “Enchiridion…”, autorul se intitulează Spatharius Moldavo-Laecone barone ac olim generali Valachiae (în P.Olteanu,op.cit.p.36). Epitetul moldavolaccone este tradus de B.P.Hasdeu prin  moldovean (cu obârşia) din Laconia (Lacedemonia, Peloponez) şi crede să fie o greşeală de tipar  în loc de moldovalaccone adică moldovlah, român din Moldova (v.mai sus “greşeala” Laecone în loc de laccone). Numit de un copist moldovlakon, elenistul D.Russo reciteşte moldavolakon. Desemnat, în introducerea la o lucrare – “China supusă…”-,inspirată după el, ca moldavolahos/moldovlakon, aici C. Erbiceanu comentează că mândria naţională grecească dorea ca tot ce-i cult şi însemnat pe acele timpuri să fie de origine grecească. După ce, în 1956, prefaţându-şi traducerea din “Jurnalul de călătorie în China” de “N.Milescu”, Corneliu Bărbulescu împărtăşise teoria erorii de tipar şi vedea certă obârşia moldovenească a spătarului, în prefaţa la ediţia din 1962 el lansează o ipoteză de succes: moldavolaccone ar exprima o realitate pentru care nu exista atunci un cuvânt special – aromân, Milescu se intitula, deci, român din Peloponez.

Printre familiile princiare aromâneşti din Peninsula Balcanică sunt Spată şi Buia, care au luptat, împreună cu veneţienii, împotriva turcilor, mulţi pribegind din Laconia , din Grecia şi Albania, sub numele de greci sau arvaniţi (albanezi), ca tatăl lui Nicolae, Gavril, sau “grecul” Dumitru Bărilă (mitropolitul Dosoftei), refugiat la Lemberg, sau arvanitul Vasile Lupu. Gabriel Vlasios, “meus olim profesor in urbe imperatoria”, provenea din insula Corfu, unde se refugiaseră mulţi armatoli (luptători) aromâni veniţi din Peloponez şi Epir, printre care Ion Spată, Gheorghe Franguli, Alexi Robotina; şi Vlasios ar putea fi o grecizare a aromânescului Vlahu.

“Numele Spată a fost purtat de mulţi comandanţi de oaste, armatoli aromâni. Ioan Spată, Ghinu Buia, Petru Linţa erau prin 1367-1400 prinţi ai Etoliei, Aspropotamului şi ai Artei. De asemenea, numele Ghinu-Buia Spată, Paul Spată, Ghinu Buia, Alexi Buia sunt cunoscute în această familie dinastică de aromâni, până în anul 1489 în Albania, Grecia continentală şi Peloponez, unde trăiau în mare număr aromânii./…/Între numele fârşeroţilor (aromâni) refugiaţi în Peloponez şi înrolaţi în trupele veneţiene, apare şi numele Andrei Spătaru. După luarea Peloponezului de către turci, prin lunile mai şi iunie 1502 s-au refugiat în insula Corfu mai mulţi armatoli, între care şi Ion Spată, care au căpătat proprietăţi. De asemenea, în anul 1640, între armatolii aromâni din Grecia şi Corfu îi găsim pe Bircă Ziană Spată şi Policală Spată.” (Corneliu Bărbulescu, Prefaţă la Nicolae Milescu-Spătaru: “Jurnal de călătorie în China”,B.P.T.,1962,p.XIII,apud I.Caragiani, C.N.Satas, A.Aravantinos).

Trio-ul “grecesc” “de Iaşi”–Milescu, Şerban, Neculce–se numără “la Bucureşti”: spătarul Milescu, mitropolitul Dosoftei, domnul Vasile Lupu.

“Sunt dară aceşti Coţovlahi (cum ne spun vecinii lor şi încă şi cu dintr-înşii am vorbit), oameni nu mai osebiţi nici în chip, nici în obiceie, nici în tăria şi în făptura trupului, de cât Românii aceştia, şi limba lor românească ca a acestora, numai mai stricată şi mai amestecată cu de ceastă proastă grecească şi turcească, pentru că foarte puţini, cum s-a dzis, au rămas la nişte munţi trăgându-se de locuesc, cari se întind în lung de lângă Ianina a Pirului până spre Arbanaşi lângă Elbasan unde-i dzic, în sate numai locuind. Se vede şi mari unele sate; dzic că sunt şi oameni cu putere în hrana lor, de cari şi mare minune este cum şi până astădzi se află păzindu-şi limba şi nisce obiceiuri ale lor. Aceştia dară şi limba şi-au mai stricat, şi ei s-au mai împuţinat, drept că şi ei desăvârşit subt jugul turcesc cu acei Greci dupre acolo s-au supus, unde şi stăpânire şi blagorodnie şi totuşi au pierdut; şi poate fi ca nici d’întâiu aşa mulţime nu va fi fost de dânşii. Că iată acum şi câţi sunt, mojici şi ţărani sunt, şi locurile lor cu greu de hrană fiind, pentru multă piatră şi munţi ce sunt unde locuesc, se împrăştie şi se duc mai mulţi prin acele oraşe mari turcesci de se hrănesc şi pre acolo mai mulţi amestecându-se, şi limba, cum am dzis, foarte şi-au stricat, şi ei puţini au rămas. Dzic şi aceasta că de-i întrebă şi pe ei nescine ce eşti? El dzice Vlahos, adecă Român; şi locurile lor unde locuesc le dzic Vlahia, iar ţărei acesteia ei dzic Vlahia cea mare.

Pare-mi-se, dzic, că ei grăind, mai mult îi înţeleg ceştia Români, de cât aceştia grăind aceia să înţeleagă: însă şi unii şi alţii cu puţină vreme într-un loc aflându-se prea lesne se pot înţelege. De credzut dar este că şi acei Coţovlahi, dintr-aceşti Romani sunt şi se trag; şi într-acele vremi ce Galian sau alt împărat au ridicat o seamă dintr-înşii de aici şi i-au dus de i-au aşedzat pre acolo, au rămas şi până acum.

Coţovlahi le zic Grecii, râdzându-i şi batjocură făcându-şi de dânşii, adecă, schiopi, orbi, blestemaţi, hoţi, şi că acestea le dzic că sunt, şi câţi au fost de acel fel pre undevaşi i-au adunat de i-au dus pre acolo; precum şi aceşti Români dupre aci râd, şi încă destule grozave cuvinte le dzic şi de nimic îi fac, şi că din hoţi se trag povestesc şi bănuesc între ei. Ci de aceasta căci Grecii aceştia după cum râd de Români şi grăesc aşa de rău, au socoteală mare; pentru că vădzând ei toată altă lume râdzând de dânşii şi batjocorindu-i, au stătut şi au obosit şi ei prin gunoaiele lor, ca cocoşii, părându-le că au ceva vlagă şi de ei, unde văd zugrăviturile celor vechi ai lor, ei între dânşii îşi fac mângâieri şi bucurie, soţii părându-le că au pre cine-va batjocurii lor. Căci cu dreptul neştiind cele ce oare-când şi stăpânii lor au avut mari ajutoare şi folosiri în protiva vrăjmaşilor lor de aceşti Români, când şi Odriiul l-au izbăvit din mâna Frâncilor carii îl ocolise şi-l lua, şi iară lor Grecilor l-au dat, cum scrie şi Bonfinie într-a doua decadă-i, cartea a şeaptea; şi altele multe ajutoare le-au făcut, cum mai’nainte voi arăta. Ei grăesc acele ce se par în ochi şi în plăcere că sunt ceva, şi nici nu ştiu ce dzic, au doară că sunt nemulţămitori şi necunoscători binelui, şi foarte au fost un neam nemulţumitor şi ei cum şi istoriile lor arată. Şi până astădzi ori în ce ţări merg, cum dzice dzicătoarea arama'şi arată, faptele cinstea-le micşorându-şi împlinind; au mai bine dzic să-i iertăm şi să ne fie milă de ei, căci şi grăesc de acelea şi hulesc pre alţii; căci fiind ei scădzuţi din toate şi lipsiţi, şi supăraţi sunt foarte. Deci asemenea fac şi ei ca aceia ce sunt au în robie, au în închisori, au în strânsori de alte nevoi, au la sărăcie, au la alte nenorociri şi mari strâmtori, cum obicinuesce lumea de aduce şi atâta le aduce, cât niciodată nu lipsesc de la neamul omenesc cu acelea, când unuia când altuia descurcându-se; deci de marea-i supărare’i pare că toţi oamenii’i strică, şi el aşa pre toţi şi bănuesce şi hulesce, părându-i ca cu acelea’şi mai uteşaşte şi-şi răcoreşte doară patimile sufletului şi simţirile trupului. Că nimeni nici s-au mai aflat în lume asemenea lui Iov, carele toate ca acelea rele şi mai multe să-i vie pre lume şi să rabde, şi să tacă la toate, pre nimeni vinuind, pre nimeni blestemând, până la săvârşit, cum Biblia sfântă în viaţa lui scrie şi adeverează. Ci dară, Grecii acelea pătimind, de supărare părându-le că alţii ar fi pricina, nu ei înşi, de a fi aşa, hulesc şi grăesc pe alţii de rău, neuitându-se să vadă pre dânşii ce şi cum sunt. Dirept aceasta dară este să-i iertăm şi să le credem, pentru că dzic dascalii şi înţelepţii ce crud şi ce tiranic lucru este şi foarte fără de minte nescine să mai mustreze şi să mai pedepsească pre unul ce în pedeapsă şi în nevoie a cădzut; că destul’i este aceluia aceea; nu trebuie peste rău a-i mai adăoga, ci într-aceea lăsându-l, încă mângâere pe cât se poate şi ocrotire să-i arătăm, asemenea pătimaşi şi nenorociţi socotindu-ne că putem ajunge şi putem fi şi noi fără de zăbavă şi fără veste”.(Spătarul N.Milescu,”Cronica pe scurt a românilor”, Bucuresci, Editura Librăriei Socecu , 1895, Ed.III, p.57-61. BPN I 81703).

“Am aflat că aveţi nevoie de un om de religie ortodoxă, cunoscând diferite limbi. Vă trimitem deci pe aducătorul acestei scrisori: Nicolae Gavrilovici, om foarte învăţat, cunoscând latina şi slavona şi mai ales limba greacă; va putea învăţa uşor şi rusa şi va face tot felul de traduceri. Are un scris frumos, este un bun creştin al Bisericii răsăritene, supus ordinelor superiorilor şi foarte discret; a călătorit în multe ţări şi împărăţii pentru a se instrui şi este asemenea unui cronograf în care sunt adunate toate lucrurile lumii: s-ar căuta în zadar un alt om ca acesta; Dumnezeu este acela care vi-l trimite. Este născut în Moldova şi e grec după tată, originar din insula (sic!) Peloponezului; va fi foarte folositor la Curtea Înălţimii Voastre. Rugăm deci pe Înălţimea Voastră să-l primească cu onorurile obişnuite acestui fel de oameni. Degetele mâinilor nu sunt la fel de lungi şi Dumnezeu a făcut stelele de pe cer de diferite mărimi; tot astfel fiecare merită o consideraţie egală talentelor cu care l-a înzestrat Dumnezeu. Vă rugăm deci să-l onoraţi ca pe un om sârguincios, savant şi înţelept. Îl puteţi considera ca pe robul vostru şi-i puteţi porunci să traducă şi să scrie lucrări istorice, din orice limbă veţi dori” (Scrisoarea de recomandare a Patriarhului Dosithei al Ierusalimuli către  Ţarul Rusiei.Apud P.Sîrku,”Nikolai Spatari”,p.193-194, în P.P.Panaitescu, op.cit. p.23-24)

“Nicolae din Moldova, prim-spătar sau prim-purtător de arme al domnului Moldovei, bărbat învăţat şi de o erudiţie variată (vir doctus variaeque eruditionis) şi în chip deosebit versat în filosofie, în ştiinţa matematică şi astronomie, adânc cunoscător al limbilor greacă, latină şi ilirică (= slavă), a tradus Sfânta Scriptură din limba greacă în limba localnică a dacilor şi ungro-vlahilor, care limbă uzul a reuşit să facă să fie citită în bisericile lor pretutindeni. Tot el a fost în deosebită favoare şi cinste la ruşi, împodobit cu demnitatea de interpret şi trimis chiar de ei ca sol în împărăţia chinezească” (Demetrios Procopios, apud P.V.Haneş, Studii…în Ştefan S. Gorovei,op.cit.p.93)

“Spătarul Milescu a luptat toată viaţa pentru ca popoarele şi omul ca individ să trăiască în libertate şi pace. Prin scrierile sale enciclopedice de pionier, prin numeroasele traduceri din latină, a contribuit la occidentalizarea culturii ruse, la promovarea istoriei, a geografiei, a limbilor clasice greaca şi latina, a ştiinţelor naturale, a moralităţii, încadrându-se organic în epocă şi în realităţile ei cultural-politice şi sociale. Prin slavona sa puternic rusificată a contribuit la formarea şi modernizarea limbii literare ruse. Este un pionier al epocii lui Petru cel Mare şi un precursor al lui Dimitrie Cantemir în Rusia (1711-1721)” (Pandele Olteanu, op.cit. p.59).

Cândva, un logofăt de prin meleagul nostru,

pribeag, biet moldovan surghiunit,

A drumeţit răzbătând depărtarea,

până la capătul depărtatului răsărit,

Împăraţii găzduindu-mi-l acolo

îl dăruiră cu multe comori mult prea minunate

Dintre care mai de preţ în nesfârşire

decât laolaltă mândre comorile toate

Fost-a cartea lui, în care însemnat-a cele,

câte în călătoritul Chitai a învăţat,

Dar drumarul lui nu a avut norocul în trăire

vremile cântecului tău să fi apucat

Că s-ar fi sfătuit prin tălmacii ageri.

din grai în grai înţeles lămurind

Ciudăţenii de primejdii şi năravuri

ale acestei lumi de păcate, laolalt cumpănind.

(Adrian Maniu,1957,întâmpinare lui Li Tai Pe)

Vlad Șovărel

Yoga-tārāvalī

Kindle

– Ādi Śaṁkara –

1.    वन्दे गुरूणां चरणारविन्दे सन्दर्शितस्वात्मसुखावबोधे। जनस्य ये जाङ्गलिकायमाने संसारहालाहलमोहशान्त्यै॥

·  vande gurūṇāṁ caraṇa + aravinde sandarśita + svātma + sukha + avabodhe, janasya ye jāṅgalikāyamāne saṁsāra + hālāhala + moha + śāntyai.

·  Venerez lotușii picioarelor maeștrilor – trezvie a beatitudinii manifestării propriului Sine (ātman) – ce acționează precum vracii întru alinarea confuziei (moha) dată de otrăva (hālāhala) saṁsāra-ei!

2.    सदाशिवोक्तानि सपादलक्षलयावधानानि वसन्ति लोके। नादानुसन्धानसमाधिमेकं मन्यामहे मान्यतमं लयानाम्॥

·  sadā + śiva + uktāni sapāda + lakṣa+ laya + avadhānāni vasanti loke, nāda + anusandhāna + samādhim – ekaṁ manyāmahe mānyatamaṁ layānām.

·  Descrierile [oferite de] Sadāśiva despre metodele de absorbție (laya) sunt în lume în număr de 125.000. Contemplarea (samādhi) prin investigare asupra sunetului intern (nāda) o considerăm ca fiind singura cea mai venerabilă dintre toate [aceste metode] de absorbție (laya).

3.    सरेचपूरैरनिलस्य कुम्भैः सर्वासु नाडीषु वीशोधितासु। अनाहताख्यो बहुभिः प्रकारैरन्तः प्रवर्तेत सदा निनादः॥

·  sa + reca + pūrair – anilasya kumbhaiḥ sarvāsu nāḍīṣu vīśodhitāsu, anāhata + ākhyo bahubhiḥ prakārair – antaḥ pravarteta sadā ninādaḥ.

·  Prin expiruri, inspiruri și apnei (kumbha) ale suflului, toate traseele psiho-energetice (nāḍī) sunt purificate – [atunci] sunetul cunoscut drept „cel nelovit” (anāhata), în nenumărate feluri se rostogolește/manifestă necontenit în interior (antaḥ).

4.    नादानुसन्धान नमोऽस्तु तुभ्यं त्वां साधनं तत्त्वपदस्य जाने। भवत्प्रसादात्पवनेन साकं विलीयते विष्णुपदे मनो मे॥

·  nāda + anusandhāna namo – astu tubhyaṁ tvāṁ sādhanaṁ tattva + padasya jāne, bhavat – prasādāt – pavanena sākaṁ vilīyate viṣṇu + pade mano me.

·  Plecăciune ție, „Investigare a sunetului intern (nāda)”! Tu ești calea/metoda ce se află la originea [manifestării] naturii Realității (tattva). Prin bunăvoința ta, mintea (manas) mea împreună cu suflul (pavana) se dizolvă în natura/starea atotpătrunzătoare (Viṣṇu)1.

5.    जालन्धरोड्याणनमूलबन्धाञ्जल्पन्ति कण्ठोदरपायुमूलान्। बन्धत्रयेऽस्मिन्परिचीयमाने बन्धः कुतो दारुणकालपाशात्॥

·  jālandhara + uḍyāṇana + mūla + bandhāñ – jalpanti kaṇṭha + udara + pāyu + mūlān, bandha + traye – asmin – paricīyamāne bandhaḥ kuto dāruṇa + kāla + pāśāt.

·  Contracțiile „purtătorul capcanei” (jālandhara-bandha), cea înălțătoare (uḍyāṇana-bandha) și a rădăcinii (mūla-bandha) definesc gâtul (kaṇṭha), abdomenul (udara) și rădăcina anusului (pāyu). Atunci când aceste trei contracții (bandha) sunt cunoscute/practicate, unde [mai este] strânsoarea (bandha) terifiantului laț al timpului/morții (kāla)?

6.    ओड्याणजालन्धरमूलबन्धैरुन्निद्रितायामुरगाङ्गनायाम्। प्रत्यङ्‌मुखत्वात्‌प्रविशन्‌सुषुम्नां गमागमौ मुञ्चति गन्धवाहः॥

·  oḍyāṇa + jālandhara + mūla + bandhair – unnidritāyām – uraga + aṅganāyām, pratyaṅ – mukhatvāt – praviśan – suṣumnāṁ gama + agamau muñcati gandha + vāhaḥ.

·  Prin contracțiile celei înălțătoare (oḍyāṇa), a purtătorului capcanei (jālandhara) și a rădăcinii (mūla) cea care merge precum șarpele este trezită; purtătorul mirosului (i.e. aerul), din starea de a fi orientat învers (i.e. în jos), intră în suṣumnā și abandonează plecarea și venirea (i.e. expir-inspir).

7.    उत्थापिताधारहुताशनोल्कैराकुञ्चनैः शश्वदपानवायोः। सन्तापिताच्चन्द्रमसः पतन्तीं पीयूषधारां पिबतीह धन्यः॥

·  utthāpita + ādhāra + huta + aśana + ulkair – ākuñcanaiḥ śaśvad + apāna + vāyoḥ, santāpitāc – candramasaḥ patantīṁ pīyūṣa + dhārāṁ pibati – iha dhanyaḥ.

·  Prin flăcările focului ce se ridică din mūlādhāra prin îndoirile repetate ale suflului apāna, din luna (candramas) prea-arzătoare o revărsare de nectar (pīyūṣa) este curgătoare – aici/acum cel virtuos o bea.

8.    बन्धत्रयाभ्यासविपाकजातां विवर्जितां रेचकपूरकाभ्याम्। विशोषयन्तीं विषयप्रवाहं विद्यां भजे केवलकुम्भरूपाम्॥

·  bandha + traya + abhyāsa + vipāka + jātāṁ vivarjitāṁ recaka + pūrakābhyām, viśoṣayantīṁ viṣaya + pravāhaṁ vidyāṁ bhaje kevala + kumbha + rūpām.

·  Apărută drept rezultat al practicii celor trei contracții (bandha), lipsită pe deplin atât de expir cât și de inspir, prea-secătuitoare a necontenitei curgeri ale obiectelor [simțurilor] – venerez cunoașterea naturii/formei apneei absolute (kevala-kumbha).

9.    अनाहते चेतसि सावधानैरभ्यासशूरैरनुभूयमाना। संस्तम्भितश्वासमनःप्रचारा सा जृम्भते केवलकुम्भकश्रीः॥

·  anāhate cetasi sāvadhānair – abhyāsa + śūrair – anubhūyamānā, saṁstambhita + śvāsa + manaḥ + pracārā sā jr̥mbhate kevala + kumbhaka + śrīḥ.

·  Atunci când mintea (cetas) se află în anāhata, de către eroii practicanți și foarte atenți este experimentată manifestarea unei depline opriri a suflului (śvāsa) și a minții (manas) – astfel se manifestă această splendoare a apneei absolute (kevala-kumbhaka).

10.                       सहस्रशः सन्तु हठेषु कुम्भाः सम्भाव्यते केवलकुम्भ एव। कुम्भोत्तमे यत्र तु रेचपूरौ प्राणस्य न प्राकृतवैकृताख्यौ॥

·  sahasraśaḥ santu haṭheṣu kumbhāḥ sambhāvyate kevala + kumbha eva, kumbha + uttame yatra tu reca + pūrau prāṇasya na prākr̥ta+ vaikr̥ta + ākhyau.

·  Mii de apnee (kumbha) există în Haṭha[-yoga], dar doar kevala-kumbhaka este onorată. Desigur că acolo, în suprema apnee (kumbha), expirul (recaka) și inspirul (pūraka) suflului (prāṇa) nu sunt declarate nici ca fiind naturale (prākr̥ta) și nici ca fiind nenaturale (vaikr̥ta).

11.                       त्रिकूटनाम्नि स्तिमितेऽन्तरङ्गे खे स्तम्भिते केवलकुम्भकेन। प्राणानिलो भानुशशाङ्कनाड्यौ विहाय सद्यो विलयं प्रयाति॥

·  tri + kūṭa + nāmni stimite – antar + aṅge khe stambhite kevala + kumbhakena, prāṇa + ānilo bhānu + śaśāṅka + nāḍyau vihāya sadyo vilayaṁ prayāti.

·  Atunci când spațiul (kha) interior numit trikūṭa devine nemișcat (stimita) prin apennea absolută (kevala-kumbhaka), suflul prāṇa, abandonând cele două trasee psiho-energetice, solar și lunar, dobândește dizolvarea (vilaya).

12.                       प्रत्याहृतः केवलकुम्भकेन प्रबुद्धकुण्डल्युपभुक्तशेषः। प्राणः प्रतीचीनपथेन मन्दं विलीयते विष्णुपदान्तराले॥

·  pratyāhṛtaḥ kevala + kumbhakena prabuddha + kuṇḍaly + upabhukta + śeṣaḥ, prāṇaḥ pratīcīna + pathena mandaṁ vilīyate viṣṇu + pada + antarāle.

·  Fiind întors prin apneea absolută (kevala-kumbhaka), suflul (prāṇa) care a rămas după ce a fost consumat de către preatrezita Kuṇḍalī se dizolvă lent pe calea din spate (i.e. suṣumnā) în spațiul interior al stării de Viṣṇu.

13.                       निरङ्कुशानां श्वसनोद्गमानां निरोधनैः केवलकुम्भकाख्यैः। उदेति सर्वेन्द्रियवृत्तिशून्यो मरुल्लयः कोऽपि महामतीनाम्॥

·  niraṅkuśānāṁ śvasana + udgamānāṁ nirodhanaiḥ kevala + kumbhaka + ākhyaiḥ, udeti sarva + indriya + vr̥tti + śūnyo marul + layaḥ ko – api mahā + matīnām.

·  Mișcarea ascendentă necontrolată a suflului (śvasana), prin suspendări (nirodhana) numite „apneea absolută” (kevala-kumbhaka), determină dizolvarea suflului (marut) și absența (śūnya) mișcării tuturor organelor/instrumentelor (indriya) pentru unii înțelepți (mahāmati).

14.                       न दृष्टिलक्ष्याणि न चित्तबन्धो न देशकालौ न च वायुरोधः। न धारणाध्यानपरिश्रमो वा समेधमाने सति राजयोगे॥

·  na dṛṣṭi + lakṣyāṇi na citta + bandho na deśa + kālau na ca vāyu + rodhaḥ, na dhāraṇā + dhyāna + pariśramo vā samedhamāne sati rāja + yoge.

·  Nu există „ținte” (lakṣya) ale atenției (dr̥ṣṭi), nu există legarea/controlul psihicului (citta), nu există un loc (deśa) și un timp (kāla), nu există o suspendare a suflului (vāyu), nu există necesitatea efortului de a realiza concentrarea (dhāraṇā) sau meditația (dhyāna) – atunci când Rāja-yoga este pe deplin împlinită.

15.                       अशेषदृश्योज्झितदृङ्‌मयानामवस्थितानामिह राजयोगे। न जागरो नापि सुषुप्तिभावो न जीवितं नो मरणं विचित्रम्॥

·  aśeṣa + dr̥śya + ujjhita + dr̥ṅ + mayānām – avasthitānām – iha rāja + yoge, na jāgaro na – api suṣupti + bhāvo na jīvitaṁ no maraṇaṁ vicitram.

·  Pentru cei aflați aici în Rāja-yoga, alcătuiți din „văzătorul” (dr̥k) eliberat pe deplin de ceea ce este văzut (dr̥śya), nu există starea de trezie și nici starea de somn profund, nu există viață dar, surprinzător, nici moarte.

16.                       अहम्ममत्वाद्‌व्यपहाय सर्व श्रीराजयोगे स्थिरमानसानाम्। न द्रष्टृता नास्ति च दृश्यभावः सा जृम्भते केवलसंविदेव॥

·  aham + mamatvād – vyapahāya sarva śrī + rāja + yoge sthira + mānasānām, na draṣṭr̥tā na – asti ca dr̥śya + bhāvaḥ sā jr̥mbhate kevala + saṁvid – eva.

·  Pentru cei cu mintea fermă în Rāja-yoga, abandonând totul din cauza stării de „eu” și „al meu”, nu există starea de văzător și nici starea de văzut, doar acea conștiință (saṁvit) singurlară (kevala) se manifestă.

17.                       नेत्रे ययोन्मेषनिमेषशून्ये वायुर्यया वर्जितरेचपूरः। मनश्च सङ्कल्पविकल्पशून्यं मनोन्मनी सा मयि सन्निधत्ताम्॥

·  netre yayā + unmeṣa + nimeṣa + śūnye vāyur – yayā varjita + reca + pūraḥ, manaś – ca saṅkalpa + vikalpa + śūnyaṁ manonmanī sā mayi sannidhattām.

·  Atunci când ochii sunt lipsiți deschidere și închidere, suflul (vāyu) lipsit de expir și inspir, iar mintea lipsită de decizii (saṅkalpa) și indecizii (vikalpa) fie ca această stare de dincolo de minte (manonmanī) să se așeze în mine!

18.                       चित्तेन्द्रियाणां चिरनिग्रहेण श्वासप्रचारे शमिते यमीन्द्राः। निवातदीपा इव निश्चलाङ्गाः मनोन्मनीमग्नधियो भवन्ति॥

·  citta + indriyāṇāṁ cira + nigraheṇa śvāsa + pracāre śamite yami + indrāḥ, nivāta + dīpā iva niścala + aṅgāḥ manonmanī + magna + dhiyo bhavanti.

·  Atunci când inspirul și expirul sunt liniștite printr-o suspendare de lungă durată a psihicului (citta) și a instrumentelor (indriya), cei mai buni dintre asceți (yamin), cu membrele nemișcate aidoma flăcărilor/lămpilor ferite de vânt, devin cu mintea (dhī) scufundată în starea de dincolo de minte (manonmanī).

19.                       उन्मन्यवस्थाधिगमाय विद्वन्नुपायमेकं तव निर्दिशामः। पश्यन्नुदासीनतया प्रपञ्चं सङ्कल्पमुन्मूलय सावधानः॥

·  unmany + avastha + adhigamāya vidvann – upāyam – ekaṁ tava nirdiśāmaḥ, paśyan – udāsīnatayā prapañcaṁ saṅkalpam – unmūlaya sāvadhānaḥ.

·  – Înțeleptule! Descriem unica cale pentru tine în a obține starea de unmanī. Privind cu indiferență manifestarea (prapañca) dezrădăcinează cu mare atenție constructele mentale (saṅkalpa).

20.                       प्रसह्य सङ्कल्पपरंपराणां संभेदने सन्ततसावधानम्। आलम्बनाशादपचीयमानं शनैः शनैः शान्तिमुपैति चेतः॥

·  prasahya saṅkalpa + paraṁ + parāṇāṁ saṁbhedane santata + sāvadhānam, ālamba + nāśād – apacīyamānaṁ śanaiḥ śanaiḥ śāntim – upaiti cetaḥ.

·  Atunci când are loc dintr-o dată și pe deplin despicarea succesiunii neîntrerupte a constructelor mentale (saṅkalpa), întotdeauna cu mare atenție, diminuate datorită dispariției suportului [lor] – mintea (cetas) dobândește încetul cu încetul pacea (śānti).

21.                       निश्वासलोपैर्निभृतैः शरीरैर्नेत्राम्बुजैरर्धनिमीलितैश्च। आविर्भवन्तीममनस्कमुद्रामालोकयामो मुनिपुङ्गवानाम्॥

·  niśvāsa + lopair – nibhr̥taiḥ śarīrair – netra + ambujair – ardha + nimīlitaiś – ca, āvir – bhavantīm – amanaska + mudrām – ālokayāmo muni + puṅgavānām.

·  Prin disparițiile/suspendările respirației, imobilitatea corpurilor (śarīra) și prin lotușii ochilor deschiși pe jumătate, vedem cum sigiliul absenței minții (amanaska-mudrā) devine manifest pentru cei dintâi dintre asceți (muni).

22.                       अमी यमीन्द्राः सहजामनस्कादहंममत्वे शिथिलायमाने। मनोऽतिगं मारुतवृत्तिशून्यं गच्छन्ति भावं गगनावशेषम्॥

·  amī yami + indrāḥ sahaja + amanaskād – ahaṁ + mama + tve śithilāyamāne, mano – atigaṁ māruta + vr̥tti + śūnyaṁ gacchanti bhāvaṁ gagana + avaśeṣam.

·  Aceia, cei mai buni dintre asceți (yamin), datorită naturalei absențe a minții (amanaska) atunci când starea de „eu” și „al meu” s-a diminuat, dobândesc starea de dincolo de minte (manas), lipsită de mișcările suflului (māruta), ce rămâne precum spațiul (gagana).

23.                       निवर्तयन्तीं निखिलेन्द्रियाणि प्रवर्तयन्तीं परमात्मयोगम्। संविन्मयीं तां सहजामवस्थां कदा गमिष्यामि गतान्यभावः॥

·  nivartayantīṁ nikhila + indriyāṇi pravartayantīṁ parama + ātma + yogam, saṁvin – mayīṁ tāṁ sahajām – avasthāṁ kadā gamiṣyāmi gata + anya + bhāvaḥ.

·  Orice altă stare a dispărut; când voi dobândi acea stare naturală (sahaja) alcătuită din conștiință (saṁvit), care întoarce înapoi toate forțele/simțurile (indriya) și determină manifestarea unirii (yoga) cu sinele suprem (paramātman).

24.                       प्रत्यग्‌विमर्शातिशयेन पुंसां प्राचीनसङ्गेषु पलायितेषु। प्रादुर्भवेत्‌काचिदजाड्यनिद्रा प्रपञ्चचिन्तां परिवर्जयन्ती॥

·  pratyag + vimarśa + atiśayena puṁsāṁ prācīna + saṅgeṣu palāyiteṣu, prādur – bhavet – kācid – ajāḍya + nidrā prapañca + cintāṁ parivarjayantī.

·  Printr-o excelentă reflectare (vimarśa) asupra sinelui (pratyañc), atunci când atașamentele anterioare ale oamenilor au fugit, se poate manifesta un anumit tip de somn (nidrā) lipsit de insensibilitate (jāḍya) ce reprezintă o îndepărtare a gândirii (cintā) despre lumea fenomenală (prapañca).

25.                       विच्छिन्नसङ्कल्पविकल्पमूले निःशेषनिर्मूलितकर्मजाले। निरन्तराभ्यासनितान्तभद्रा सा जृम्भते योगिनि योगनिद्रा॥

·  vicchinna + saṅkalpa + vikalpa + mūle niḥśeṣa + nirmūlita + karma + jāle, nirantara + abhyāsa + nitānta + bhadrā sā jr̥mbhate yogini yoga + nidrā.

·  Când rădăcina deciziei (saṅkalpa) și a indeciziei (vikalpa) este retezată, când lațul legii cauzalității (karman) a fost eradicat pe deplin, se manifestă în yogin „somnul unit” (yoga-nidrā) – stare extrem de favorabilă datorită neîntreruptei practici (abhyāsa).

26.                       विश्रान्तिमासाद्य तुरीयतत्त्वे विश्वाद्यवस्थात्रितयोपरिस्थे। संविन्मयीं कामपि सर्वकालं निद्रां सखे निर्विश निर्विकल्पाम्॥

·  viśrāntim – āsādya turīya + tattve viśva + ādy + avasthā + tritaya + uparisthe, saṁvin + mayīṁ kām – api sarva + kālaṁ nidrāṁ sakhe nirviśa nirvikalpām.

·  – Prietene! Dobândind repausul în cea de a patra stare ce se află deasupra celorlalte trei stări precum viśva etc., intră/bucură-te tot timpul de un somn precum acesta, alcătuit din conștiință (saṁvid) și lipsit de constructe mentale (nirvikalpa)!

27.                       प्रकाशमाने परमात्मभानौ नश्यत्यविद्यातिमिरे समस्ते। अहो बुधा निर्मलदृष्टयोऽपि किञ्चिन्न पश्यन्ति जगत्समग्रम्॥

·  prakāśamāne parama + ātma + bhānau naśyaty – avidyā + timire samaste, aho budhā nirmala + dṛṣṭayo – api kiñcin – na paśyanti jagat + samagram.

·  Atunci când strălucește soarele sinelui suprem (paramātman), când tot întunericul ignoranței (avidyā) este distrus, cei înțelepți, cu vederea (dṛṣṭi) neprihănită, nu văd nici un pic din tot universul (jagat).

28.                       सिद्धिं तथाविधमनोविलयां समाधौ श्रीशैलश्रृङ्गकुहरेषु कदोपलप्स्ये। गात्रं यदा मम लताः परिवेष्टयन्ति कर्णे यदा विरचयन्ति खगाश्च नीडान्॥

·  siddhiṁ tathā + vidha + mano + vilayāṁ samādhau śrī + śaila + śr̥ṅga + kuhareṣu kadā + upalapsye, gātraṁ yadā mama latāḥ pariveṣṭayanti karṇe yadā viracayanti kha + gāś – ca nīḍān.

·  Când este obținută în contemplarea (samādhi) din peșterile de pe vârful sfântului munte aceea stare desăvârșită (siddhi) de dizolvare a minții (manas), când trupul meu este înveștmântat de către liane și când păsările construiesc cuiburi în ureche?

29.                       ब्रह्मरन्ध्रगते वायौ गिरेः प्रस्रवणं भवेत्। शृनोति श्रवणातितं नादं मुक्तिर्न संशयः॥

·  brahma + randhra + gate vāyau gireḥ prasravaṇaṁ bhavet, śr̥noti śravaṇa + atitaṁ nādaṁ muktir – na saṁśayaḥ.

·  Atunci când suflul (vāyu) a ajuns în apertura lui Brahmā (brahma-randhra), izvor din munte, aude sunetul (nāda) de dincolo de auz – eliberarea este fără niciun dubiu.

30.                       विचरतु मतिरेषा निर्विकल्पे समाधौ कुचकलशयुगे वा कृष्णसारेक्षणानाम्। चरतु जडमते वा सज्जनानां मते वा मतिकृतगुणदोषा मां विभुं न स्पृशन्ति॥

·  vicaratu matir – eṣā nirvikalpe samādhau kuca + kalaśa + yuge vā kr̥ṣṇa + sāra + īkṣaṇānām, caratu jaḍa + mate vā saj + janānāṁ mate vā mati + kr̥ta + guṇa + doṣā māṁ vibhuṁ na spr̥śanti.

·  Fie ca această minte/atenție (mati) să pătrundă în contemplarea fără de constructe mentale (nirvikalpa-samādhi) sau asupra unei perechi de sâni aidoma unor cupe ale celor cu ochii de căprioară, sau să pătrundă cunoașterea (mata) proastă (jaḍa), sau cunoașterea (mata) oamenilor puri (sat) – defectele (doṣa) sau virtuțile (guṇa) realizate de minte (mati) nu mă ating pe mine, cel omniprezent.

॥ इति श्री आदि शङ्करभगवत्पाद विरचितं योगतारावली सम्पूर्णम्॥

iti śrī ādi śaṅkara + bhagavat + pāda viracitaṁ yoga + tārāvalī sampūrṇam

Astfel a fost desăvârșită „O serie/multitudine de stele despre Yoga”,

alcătuită fiind de Domnul Ādi Śaṁkara.

1Var.: se dizolvă la picioarele lui Viṣṇu.

Sursele textului sanskrit:

·  Śaṁkarācārya. Yogatārāvalī. Ed. Rāmaśaṁkara Bhaṭṭācārya. Vārāṇasī: Bhāratīya Vidyā Prakāśana, 1987.

·  Complete Works of  Sri Sankaracharya in the original Sanskrit. Vol. II. Madras: Samata Books, 1981, pp. 117-124.

·  Yoga-śāstra-valī.

·  Audio

Carmen Georgeta  Popescu

Scrisorile ploii

Aceeași domnișoară sosi imediat cu cafeaua pentru noul venit. O cafea neagră, fără lapte și fără pliculețele de zahăr. Pesemne, omul era de-al casei, un cunoscut. Milena se gândi că dacă asta presupune să intre zilnic aici pentru o cafea sau pentru o vorbă, îmbrăcată ca pentru operă, putea s-o facă și ea. Dar era de-ajuns, ca să fie o femeie remarcată? A fi cunoscută e același lucru cu a fi valoroasă? Poate că da; cel puțin domnul elegant așa încearcă să-i transmită. De ce nu l-ar crede?

Zâmbetul i se lipise de buze, nu putea renunța la el. În ea se declanșase o secvență a programului de fericire și își dorea ca asta să rămână declarația acelei zile care continua să răstoarne monotonia cu susul în jos. Era una din puținele zile când ieșise singură și când îndrăznea să-i facă față orașului și vieții cu simpla ei prezență. Se simțea ca atunci când a învățat să înoate și, dintr-odată, apa nu a mai înspăimântat-o de moarte.

Domnul și-a ridicat privirea spre ea, dar n-a insistat. Nici de cafea nu s-a atins. Ceea ce i-a atras atenția Milenei era faptul că el nu părea preocupat de nimic. Nu semăna cu cineva care intră undeva să se încălzească, dar i se vede pe chip întrebarea chinuitoare: ce va face când se va întoarce în frigul de afară? Sau, mai simplu: cineva care se întreabă pentru ce a comandat o cafea, dacă nu are de gând să o bea? Nimic din toate acestea. Aproape că îl admira. Aproape. Ea își terminase cafeaua și s-ar fi simțit aiurea să mai stea în locul acela. A întins mâna după căciulă și atunci domnul s-a ridicat de pe scaun.

– Dați-mi voie! îi spune și o privește cu îndrăzneală. Chiar trebuie să plecați?

– Nu trebuie, așa îmi doresc eu, îi răspunde Milena cu obișnuita blândețe.

– Înțeleg... Probabil, are legătură cu mine. Să știți că nu am vrut să vă deranjez.

Nu a deranjat-o deloc, ar fi vrut să-i spună, dar ce rost avea să prelungească dialogul, când conversația cu șarmantul domn, la o masă de la cazino, fusese doar în imaginația ei, iar domnul de la cazino nu era un necunoscut, ci bărbatul pe care îl iubea și nu l-ar fi schimbat niciodată cu altul? Totuși, ea este o ființă politicoasă. Îi spune calm:

– Nu are nicio legătură cu dumneavoastră! Cum ar putea avea, de altfel?

– V-am remarcat de la intrare. Semănați izbitor cu cineva...

Pe Milena nu a impresionat-o declarația lui. În primul rând, ea a stat cu spatele la ușă – cum s-o remarce de cum a intrat? Și motivația că seamănă cu cineva, că seamănă izbitor... O obliga asta la ceva? Avea datoria să-i aline dorul sau cine știe ce alt sentiment? Dacă doar seamănă, evident, nu e originalul, deci n-are nicio legătură cu el. Domnul se vrea misterios, afectat, dar metoda lui are scăpări. Nici măcar nu e nouă. Starea ei de bine se menține, are situația sub control. Nu simte nicio emoție care s-o aducă la capitulare în fața curiozității sau a vreunei dorințe de apropiere. Își aranjează căciula și se ridică de la masă. Înainte să plece îi spune domnului:

– Curios! Nu semăn nici măcar cu sora mea. Doar dacă mai am una și nu știu eu...

– Vă rog, mai stați o clipă! Promiteți-mi că veți mai trece pe aici. Aș vrea să vă mai văd. Mi-ar plăcea să ne cunoaștem mai bine.

– Trec uneori și pe aici, nu e nevoie să vă promit nimic.

L-a salutat și a ieșit din magazin la fel de sprintenă cum intrase. Castanele erau în sacoșă, la locul lor. Iar Toni, căci el era domnul care o „remarcase”, n-avea decât să-și caute locul lui. Milena îl cunoștea. Călin îi povestise despre el și i-l arătase odată, când treceau cu mașina prin fața clubului. Mica scenetă a fost încercarea lui de răzbunare. Cu siguranță, i-a zărit cândva împreună... Cât privește asemănarea ei cu Eva, asta e valabilă doar pentru cei superficiali, își spuse ea și iarăși zâmbi.

Mihaela Aionesei

Astăzi, 19 octombrie 2019, la Mănăstirea de la Comana/ Giurgiu, a fost sărbătoare. Veterani de război, cadre militare, profesori, preoți, localnici, români veniți din țară, copii mai mari, mai mici îmbrăcați în costume populare, cu trandafiri roșii în mâini și inimile aprinse de emoție precum candelele, au îngenuncheat într-o lacrimă uriașă în fața troiței ridicată în curtea Mănăstirii în semn de prețuire "Armatei române jertfită în bătălia de la Cotul Donului nov.-dec. 1942.".

Am avut sentimentul uneori participând prin alte locuri, că aceste comemorări sunt formale și că se respectă un regim impus ori o regie comandată de undeva mai de obligație, mai de fațadă...

Astăzi, prezența generalilor - veterani de război a dat o notă de solemnitate aparte, de respect, de duioșie, de... Nici nu știu cum să-i spun, pentru că primul impuls a fost să mă duc să le sărut mână, să-i strâng în brațe și să le plâng pe umeri pentru libertatea amară în care trăim.

Hainele militare pe care străluceau insignele ca dovadă a marii lor bravuri din timpuri străvechi, prea repede uitate din păcate, stăteau ireproșabil pe ei, deși trupurile lor păreau plăpânde, aproape îndoite sub povara anilor. Pantofii le străluceau de lustruiți ce erau, caschetele în vânt le dădeau un aer impozant... Dar eu i-am văzut așa cum i-a descris generalul Radu Theodoru pe 4 august la Arcul de Triumf în București când am sărbătorit 100 de ani de la eliberarea Budapestei de regimul Bella Kun de către armata română...

Cu bluzoane rupte, murdare, cu degetele ieșite din opinci, flămânzi, însetați dar demni... O demnitate care nu le-a permis să-și plângă de milă, ci să meargă victorioși înainte făcând din biata opincă românească un simbol care dăinuie și după atâția ani, fie că le place sau nu unora. Dar demnitatea zilelor noastre unde e? Prin ce lupte de orgolii oare s-a pierdut?

Astăzi acei eroi de care ni se vorbea cândva, erau în fața noastră comemorând alături de generațiile noi, pe cei care au fost... Eroi ai neamului de care uităm prea ușor, deși " nu există talpă de pământ sub picioarele noastre care să nu aibă sub ea oseminte sau sânge de eroi mai ales aici în Valea Neajlovului." Loc unde de la mic la mare am trăit cu emoție o pagină de istorie evocată prin alocuțiunile rostite, nu cu dramatism, cu reproș, ori cu păreri de rău ci ca un îndemn la unitate, la deșteptare, la iubire de Neam și de Patrie, în cinstea jertfei care a fost...

Sunt multe de spus și poate în alte postări voi completa...

Mulțumesc dr Mihai Tîrnoveanu pentru invitația de a face parte din delegația care a participat la acest eveniment la care a fost invitat de însuși generalul Radu Theodoru.

Am avut onoarea să cunosc personalități care impun prin simpla prezență la disciplină, meditație, demnitate, pentru că așa au fost învățați să fie. "Noi am luptat, acum e rândul vostru ..." (...) dar dacă aveți nevoie chemați-ne și vom veni, nu contează oboseala... " . Vorbele astea auzite de la un om trecut bine de 90 de ani te lasă pe gânduri, îți dă impulsul de a lua poziția de drepți, de a-ți pune ordine în gânduri și curaj pentru a merge mai departe oricât de greu ar fi!

Toată activitatea care a cuprins: momente lirice, artistice, alocuțiuni, slujba de pomenire a ostașilor căzuți în războaiele de apărare a acestui pământ , apelul solemn al generalilor morți în temnițe pentru "vina" de a-și fi slujit Patria, depunere de coroane, au fost cu binecuvântarea Părintelui Arhimandrit Mihail Muscariu, starețul Mănăstirii, prezent la eveniment.

Programul s-a încheiat cu dr. Mihai Tîrnoveanu care a reușit să umple de freamăt audiența extaziată de discursul care a făcut să vibreze toată Valea Neajlovului la fel ca și melodia interpretată de ciocârlia noastră Ana Sandulea din Covasna care a impresionat până la lacrimi ”Cântec pentru tata”.

A fost prea cald pentru luna octombrie, dar n-am văzut pe niciunul dintre cei care au fost în post, ori pe margine să dea vreun semn de oboseală, ori plictiseală, ci s-au prins într-o horă strămoșească de unitate să ne amintească...

Să fim iubiți și de trădări feriți!

Marina Almășan

Corina Chiriac și bătălia de la Codrii Cosminului

Orice dialog cu Corina Chiriac este un prilej de delectare! Corina este solară, împrăștie atâta optimism în jur, atâta energie, “are cuvintele la ea” – cum spunem noi, stie o mulțime de lucruri și ți le povestește într-un fel aparte, care te face să nu te saturi niciodată s-o asculți! Iar dacă îți va și cânta, ca bonus, și unul din cântecele sale nemuritoare, atunci te poți declara cucerit în întregime!

Un eveniment apropiat în viața Corinei, de la care nu avem voie să lipsim, noi, fanii săi, mi-a oferit prilejul unui nou interviu. Scurt și la obiect, ca sa ne bucurăm împreuna de ceea ce urmează să i se întâmple, peste câteva zile.

Marina Almășan: – În 1497, la 26 octombrie, în Bătălia de la Codrii Cosminului, Ștefan cel Mare obtinea una din marile sale victorii. Iată că tot în aceasta zi, la câteva secole distanță, e drept, Corina Chiriac marchează și ea o dubla victorie. Despre ce este vorba, dragă Corina ?

Corina Chiriac: – Bunica mea paterna   este buzoianca. Toata viata a profesat un patriotism adevarat, incepind cu a purta la sarbatori costum national si incheind cu a cinta la petrecerile de familie cintece vechi romanesti invatate in copilaria buzoiana. Din pacate, nu aveam pe atunci metode de inregistrare cum avem astazi, pe telefonul inteligent de ex. Altfel, as fi inregistrat-o si ar fi fost cu siguranta foarte emotionant. Vorbind despre patriotism, sustinea ca este din Vrancea si este „de-a lui Stefan cel Mare” ! Sa fi indraznit cineva sa critice vreo vorba de-a ei, se facea foc si para. Nu cred ca cineva din familie s-a gindit la batalia din Codrii Cosminului dar ceva mi se potriveste al naibii de bine : de cind am intrat la scoala, tot ma aflu pe cimpul de bataie , ba la examene, ba la teze, ba la Steaua fara nume, concursul TVR la care m-am lansat in martie 1970, ba la Cerbul de Aur editia 1971 ba vreo  11 ani prin tari straine, ba ani de turnee pe ici pe acolo, ba emigrare, ba intoarcere inapoi dupa 5 ani, ba emisiuni tv si concerte prin tara …  si asa mai departe…Ca iata, se fac in curind 50 de anisori batuti pe muchie de cind tot lupte si batalii…Si culmea este ca nu am facut decit sa continui destinul de straduinta al intregii mele familii din partea ambilor parinti…poveste pe care inca nu am spus-o…

Deci de ziua mea, pentru memoria alor mei, trebuie sa-l pomenesc pe Sfantul Stefan cel Mare ! Asa o sa fac . Dar cu permisiunea voastra, voi lansa un dublu album pe nume Strada Sperantei si noul meu site www.corinachiriac.ro care este o foarte ampla biblioteca virtuala a carierei mele si a tatalui meu, compozitorul Mircea Chiriac.

Marina Almășan: – Mă bucur mult pentru noua ta izbândă!  Poți aminti cateva titluri, de pe acest dublu album?

Corina Chiriac: – Cu placere. Inainte insa vreau sa fac o precizare importanta : acest dublu album este aniversar , dedicat schimbarii de prefix a virstei pe care in mod total gresit o arata buletinul meu de populatie. Nu este adevarat ca implinesc 70 de ani, este o gluma proasta, datorata cu siguranta unei erori de calculator…Dar ca sa para ca ma conformez actelor publice, uite ca onorez aceasta eroare informatica impreuna cu prietena mea cea mai buna Muzica.

Ce are nou acest dublu album si de ce cuprinde el 28 de cintece ?

Pai, in primul rind toate cintecele, vechi sau noi ,  au fost inregistrate anul acesta ! Nu vorbim despre imprimari de acum 40 de ani luate din fonoteca radioului si puse pe un cd ! In nici un caz asta. Pentru acest album, am comandat orchestratii noi la mari slagare vechi, ele au fost realizate in tonalitatea in care cint astazi si marele atu al albumului este ca toate piesele au fost cintate ANUL ACESTA.

In acest dublu album produs de mine pe banutii mei si distribuit de casa de discuri Eurostar, veti gasi cintece vechi lansate intre anii 1971 si 1988, piese cum ar fi : Opriti Timpul,Mama doar Mama, Vino Iubire inapoi, Banii n-aduc fericirea, Care dintre noi oare, Tara mea cu ochi frumosi sau O clipa de sinceritate.  Intre aceste vechi si binecunoscute slagare se afla cintece noi de tot in  repertoriul meu,  cum ar fi Aseara unde-ai fost, Grasa tine casa sau Dragoste cu nabadai…Strada sperantei se afla pe fiecare dintre cd-uri, de fiecare data in alta orchestratie.  O sa va placa !!!

Marina Almășan: – N-am nicio îndoială! Dar, iată, tot auzim de această “Stradă a Sperantei”, șlagarul pe care îl tot fredoneaza generații întregi. Are el , ca text, vreo legătura cu realitatea, sau este fictiune, de la un cap la altul?

Corina Chiriac: – Autorii acestui slagar , compozitorul Vasile Veselofschi si Textierul Mihai Maximilian, erau prieteni nedespartiti. Aveau obiceiul ca la prinz, sa faca o plimbare pe jos catre una din locandele preferate unde serveau o cafea si un cognac. Puiu Maximilian , sotul  lui Stela Popescu, locuia in zona pietei Galati din Bucuresti, piata care este in apropierea Strazii Sperantei, una din strazile lungi din Bucuresti cu case vechi si pe vremuri cu multa verdeata. Spun celor mai tineri ca acest cuplu de autori au scris ani de zile spectacole de revista la Teatrul C.Tanase, toate jucate de cuplul Stela-Banica senior, apoi Stela-Arsinel  si intotdeauna in textele jucate de actori se gaseau „sopirle” contra regimului comunist…Se pare ca intr-una din aceste plimbari ale lor pe lunga Strada  Speranta lui Maximilian i-a venit ideia textului, nea Vasi a facut cintecul si a intrat intre piesele propuse pentru Concursul de Creatie de la Mamaia. Asta se intimpla in august 1983.  Pe acele vremuri, textele cintecelor noastre trebuiau sa fie aprobate la o comisie a Ministerului Culturii care verifica sa nu cumva sa se strecoare vreo idee care sa nu fie conforma cu „educarea omului nou de tip socialist prin arta si cultura  „. Interesant este ca textul a trecut la acea viza de „ exmatriculare”a textelor nedorite, ceea ce in opinia noastra a celor care am creat impreuna acest slagar, a insemnat ca pina si lor, membrilor acelei comisii li se facuse lehamite de palavrageala comunista…si s-au facut ca nu inteleg mesajul textului pe care absolut toata lumea l-a inteles foarte bine.

Ce imi pare mie rau este ca si azi, acel text al cintecului este cam la fel de actual…pacat !

Marina Almășan: – De unde-ți vine talentul, Corina?

Corina Chiriac: -Stiu eu ? Din familie. Cred ca de la bunica mea. Cinta la pian si avea o voce foarte frumoasa, de altfel, tata dela ea a mostenit talentul…Dar si din partea mamei sa nu uitam, mama a fost pianista si daca nu ar fi fost vremurile amare din anii 1950, mama ar fi facut o frumoasa cariera de pianista…dar asa, cu sot, copil si catedra…a ramas profesoara…

Marina Almășan: – De multe ori, spunem despre câte cineva că “este neobosit” . Ți se potrivește perfect această expresie! Spre ce privești acum, Corina? Ce provocări ai mai primit de la viață?

Corina Chiriac: – Sincer, am de gind s-o iau mai incet ! cel putin asta imi propun de vreo 10 ani asa ca nu prea ma mai cred nici eu pe mine. Dar presupunind ca voi fi in stare sa o iau mai incet, mi-ar place sa stau la calculator si sa imi scriu povestile nespuse ale vietii…Sa vedem daca voi putea sa ma tin de propria mea propunere !!

Marina Almășan: – Ar rezulta, cu siguranță, un best-seller! Zi-mi deviza ta în viață și mai zi-mi și cea mai mare dorința, ca să știm ce să-ți dorim, atunci când te vom îmbrățișa, la evenimentul din 26!

Corina Chiriac : – Pentru asta, trebuie sa ma lasi sa-ti spun pe scurt un basm arab din cele 1001 de nopti. A fost odata un sultan mare si bogat care avea 3 baieti si  o fata. Intr-o urita zi,  s-a imbolnavit grav. S-au dat ministrii de ceasul mortii si cercetind prin imparatie au gasit un dervis batrin , ( adica un calugar arab) care le-a ghicit in astre ca sultanul va putea fi vindecat doar daca cineva -i va da sa inghita un ou fermecat  al unei pasari fermecate ce traia intr-un virf de munte. Rind pe rind au plecat toti cei trei baieti ai sultanului dar nici unul nu s-a mai intors. Fiind din ce in ce mai bolnav, nevoit de situatie, sultanul a permis fiicei sale celei mici sa plece si ea in cautarea muntelui, a pasarii si a oului fermecat. Spre deosebire de fratii sai care plecasera cu arme,  cai, suita imparateasca  si aur in desagi, fiica sultanului a imbracat haine ponosite, a luat niste paine uscata intr-o desaga amarita si a plecat. Cind a ajuns la poalele muntelui pe care il avea de urcat sa ajunga la pasarea cu oul fermecat, s-a oprit ingrijorata: de vreme ce fratii ei nu s-au mai intors, cum va putea ea, o simpla fata crescuta intr-un sarai unde nu avea nici o grija, sa urce ditamai muntele , sa gaseasca pasarea, sa-i ia un ou, sa coboare si sa ajunga acasa la timp sa-si salveze tatal…De unde, de neunde, i-a aparut in cale un batrin uitat de zile si chemind-o linga el, i-a dat un sfat : „ Fata mosului,   cei care au venit sa urce acest munte, au luptat doar pentru propriul interes. Pe tine te ajut fiindca tu ai venit doar ca sa iti ajuti tatal. Asa ca asculta aici sfatul meu: orice vei auzi sau vei vedea pe drumul care urca spre virful muntelui sa nu te impresioneze si sa nu te opresti.„ Apoi batrinul i-a dat doua somoioage de lina sa si le indese in urechi ca  sa auda cit mai putin din grozaviile care o asteptau pe drumul de urcare. Zis si facut. Cu adevarat multe grozavii  i s-au aratat fetei sultanului pe drum dar cel mai mult a impresionat-o vederea fratilor ei transformati in stane de piatra impreuna cu flacaii care se incumetasera sa urce povirnisul muntelui. Pe scurt, fata a ajuns sus pe munte, i-a cintat pasarii maiestre s-o adoarma si a bagat binisor mina sub pasare ca sa-i fure un ou. In acea clipa, vraja nefericita s-a destramat, au revenit la viata si fratii ei si s-au intors fericiti la palatul sultanului care a mincat oul si s-a facut bine.

Morala mea ? Povestea asta seamana teribil de tare cu a mea. Vorbeai  despre batalia de la Codrii Cosminului…Viata fiecaruia este o batalie dar pentru ca nici o rautate inutila sa nu te atinga in viata, e nevoie de citeva rinduri de dopuri de urechi ca sa ajungi sus in virful muntelui…Iar cind vei cobori, sa te uiti cu mindrie la ce ditamai muntele ai urcat in viata…

In plus, imi doresc sa fiu sanatoasa, ca vorba basmului, in poveste mult mai este !!!

Marina Almășan: – Sănătate maximă îți dorim și noi, și așteptăm …continuarea poveștii!

Corina Chiriac: – Multumesc frumos   Marina draga, pentru interviu, va multumesc tuturor pentru atentie si va aștept, pe 26, la eveniment !!!

Nicolae Grigore Marasanu

1.

Cântec pentru o închipuită ghilotină

E o sfidare a realului să scrii poezii!

E ca şi când ai flutura un steag găurit,

prin gaură curg fluvii cu promisiuni,

dar înapoia găurii şapte hoţi de argonauţi

adună lâna de aur în coş.

E ca la o conferinţă de presă,

cu multe microfoane,

unde un politician spune cimilituri.

În urma lui cade o ghilotină

şi un cap retezat cântă la flaut,

pe asfalt. 

2.

Te dezbrac până la miez,

smulg chipului falsa pudoare,

desfoliez vocala de uscăciunea zicerii,

topesc rânjetul roz-bombon

şi-ţi arăt goliciunea -

mai hâdă decât o crucificare.

Surp minaretul zoiului gregar,

gongorica găunoasă a patriotului

ce linge,

scuipă,

suge

de nu se mai satură din ţâţa malacului.

Şi voi striga -

Hei, hei, iubită ţărişoară!

Nu vrei tu să creşti,

în grădina curvetelor,

o ghilotină antilichea?

Liliana Popa

Unde pleacă tot verdele ăsta de-acum

Seara vacarmul se stinge uşor

Aramă şi aur se adună în pridvor

Şi blîndă lumina dispare

Dinspre miazănoapte răzbat aprinse fuioare,

Cărările cîntă de drum şi de zare.

La mine, la Rîşnov, mai jos, sub cetate,

Şi timpul se opreşte o clipă pe o carte.

Mă ia în claeașcă, mă duce departe

Pe drumuri de argint, de stele ştiute.

Într-un căuș din colb mă remodelează

Şi într-o piruetă mă reinventează.

Unde pleacă tot verdele ăsta de-acum

Se schimbă iluzoriu în colb ireal

Pluteşte, devine virtual

Şi fuge, se aşează o vreme

La Zurich, într-un tablou de Chagall.

Am pleope de frunze

Și buze de frunze

Și chipul ales de frunzele muze

Purtate de ele spre albele pînze...

Spre alte oraşe,

Sper alte regate.

Octavian Soviany

Sem Iafet și Ham

Se jucau tustrei

Într-un crâng roșcat

Plin de cimpanzei

Pe când Noe beat

Adormise-n arcă

Sem i-a spus lui Ham:

-Uite-o mânătarcă!

Noe strigă-n somn:

-Vinul ăsta roș

E de mare preț

Nu-l vărsați pe jos

Îngerii umpleau

Cerul de arnici

Și-l băteau de Ham

Frații lui mai mici

Noe strigă iar

Agitând un braț

-Vinul l-ați vărsat

Fiți dar blestemați

Îngerii atunci

Au plecat din lunci

Sem Iafet și Ham

S-au urcat tustrei

Sus într-un curmal

Și atât cu ei

*

Harnică e foarte

Gospodina casei

Singură își țese

Singură își coase

Lui Hagar cea neagră-i

Dă trei coți de stambă

Îngerii te aibă-n

Paza lor Hagar

Na trei coți de stambă

Și-un cot de postav

Fă-ți o fustă largă

Diavoliță neagră

Când la târg m-oi duce

Într-o zi de joi

O să-ți iau de-un galben

Dresuri pentru ochi

Unde ți-e stăpânul?

Stă la sfat cu Domnul

Vezi să nu se știe

Printre slugi nimic

Tu să miști din șolduri

Când îi pui în blid

Grădinar de soi

A adus altoi

Și-n grădina noastră

/Domnului de-i placi/

Diavoliță neagră

Mere o să faci

Să mănânce-n somn

Poor uncle Tom

Eliana Popa

NOI N-AM MURIT !

Noi n-am murit atunci când temnicerii,

Ne-au aruncat în gropile comune.

Am înviat si suntem azi străjerii,

Acestui neam și legilor străbune !

Noi n-am murit! Noi am călcat pe moarte;

Chiar dacă-n lutul înghețat ne-au pus,

Ne-am contopit Luminii ne-nserate

Căci am urcat Golgota până sus !

Noi n-am murit! Suntem în firul ierbii

Și în vlăstare de stejari înalți,

În roua ce o sorb prin luminișuri cerbii,

În înălțimea Munților Carpați !

Noi n-am murit! Suntem la straja țării

Suntem plămada din prescuri sfințite!

Vă ridicăm pe Calea Învierii

Căci lupta noastră merge înainte!

Ioan Miclău-Gepianu

Doina poeziei noastre!

Așezând gândirea punte,

Iar eu veșnic călător,

Cu un deget pus la frunte,

M-am lăsat furat de dor!

Peste negura pustiei,

Pe-unde dorul tainic trece,

Iar icoana veșniciei

E-un altar solemn și rece,

Am văzut chipul Fecioarei,

Lăcrimând cu ochi de sânge,

Părea chipul căprioarei,

A poeziei ce plânge!

Doina poeziei noastre,

E o fată de la munte,

Un simbol, un basm de oaste,

Un popor cu naltă frunte!

Dar scrutând privirea minții,

Deslușii a noastră Doină,

Ce scrâșnea mușcând cu dinții,

Buza-i vânătă și moină!

Indignat de-a ei tristețe,

Din condei făcu-i o armă,

Iar din ochi săgeți mărețe,

Gura goarnă de alarmă!

Și zburlit ca fiara neagră,

Cu-a ei coamă ridicată,

Vreau să sfâșiu lumea-ntreagă

Pentru zâmbetu-i cel cată!

Doar a noastră Doină-i sfântă,

Precum vatra-n care crește,

Al ei glas spre ceruri cântă,

Și iubire prevestește!

Atunci, cum să fie tristă,

Doina noastră românească?

O! Carpatică artistă,

Dulce gură - ardelenească!

Codrul tău e rai de basme,

Cerul cor de lumi senine,

Codrul cu miori bârsane

Juvaeruri pentru tine!

Doina noastră-i Duhul însuși,

Ce-n a neamului piept bate,

Norii-n vânt suflarea ducă-și,

Însă Doina ne e frate!

Când ea-i tristă și noi suntem,

Limba noastră-i melodie,

Glas cântat cu doruri, sprinten,

Și de Doina cea mlădie!

Prinsă-n hora cea de zâne,

De-au acest Pământ comoară,

Doina ta, brave Române,

Niciodată n-o să moară!

Lasă-i zâmbetul pe buze,

Iar pe trup a noastră ie,

Și-ai să vezi cum între Muze,

E-o regină, diafana - Poezie!

N-o sili-n rochii streine,

Ci-n conduri de Consânziene

Ea se simte foarte  bine,

Ochii stele printre arcuite gene!

Doina poeziei noastre,

E o fată de la munte,

Un simbol, un basm de oaste,

Un popor cu naltă frunte!

Carmen Georgeta  Popescu

Secunda netrasă încă la sorți

.

Îi aștept palmele să-mi descheie cămașa

prinsă parte peste parte

croită după mișcarea celui în balans

căldura ei să joace misterios șotron

pe pieptul gol

cu muchiile zilei

.

ce natural mi-e gestul ce albastru

mă întind la picioarele ei doritor

să nu-i lipsească saltul și mirarea de sub tălpi

mă uit la vecini cum amână serbarea

mereu pentru seară, când cina-i treime

din strălucirea mesei pline de la prânz

nu, astăzi nu mai vreau să dorm ca cel ce n-a auzit

de pilda fiului rătăcitor

.

pe-o scară de la unu la oricare eroare

labirintul se bucură îmi spune că nu e

niciun inamic în albia coborândă-a unui plâns

din zece controverse nouă nu au tată

mamele sunt perpetuu străine

cu toții s-au plimbat prin mintea mea și au țipat

cât nu am fost îndrăgostit de palma ei

ca de barca ce mă scoate cu bine la mal.

.

E vremea să stăm față-n față

zarurile scriu următoarea poveste

când ea se ridică fericită în picioare

ferestrele sufletului meu nu-și mai încap în piele

credeți-mă

cea mai interesantă femeie

e secunda pe care n-o poți numi după chipul

asemănarea ori dorința ce te bântuie

doar aștepți până când cerul

se apropie tiptil și-ți intră în ochi

cu tot cu inima ei.

*

Ultimul dintre noi va scrie opisul,

nimeni nu va ști despre el cum iubea lumina

din lacrima ascunsă la spate,

ziua aceea va fi neapărat senină

şi cea mai scurtă în calendar.

Până atunci, vom izbucni în versuri,

ca pomii-n râsul alb, neostoit,

vom alungi tăcerea peste gânduri -

iertate cicatrici de unde câinii

încă-și arată colții înverșunați -

cuvintele vor trece șiruri, șiruri

prin albul nordului pierdut de pe busolă,

statui la țărmul mării să zidească

pentru trezirea celor încă nechemați.

Această carte nu e de povești,

e dans ce se repetă obsesiv,

mereu pe alte ritmuri, alt decor,

cu spectatorii neatenți la semnul verii

și nici la cel al criticii cu colții de argint.

Ultimul dintre noi toți,

care încă nu se aude venind,

va fi cel mai fericit autor.

Emanuel Patrascioiu

câte chipuri străine vor înnopta pe fețele noastre

și câte curcubee ne vor separa

de acum înainte?

vom mulțumi oare orgoliilor

pentru cât ne-au disprețuit

surâsurile și inimile pregătite de lumină?

am făcut oare bine?

suntem oare liberi atunci când

ne blestemăm cu lacrimi perfecte?

oprește-mi carnea te rog

sângele meu nu mai are direcție

s-a oprit în dragostea de tine

și a amorțit

Clara Mărgineanu

Oraș în octombrie

Pânze pictate de anotimpul trufaș

Culori cu ochi adânci dansează și curg

Doruri care dor aduc toamna în oraș

Tu îmi trimiți un plic cu amurg

Sufletele se pârguiesc îmbătate cu nemurire

Repară mașina timpului, o să întinerești

Te acopăr cu umbră și cearcăne de iubire

E toamnă și aici, în București…

Octombrie doar răzvrătiri ne-a adus

Cresc frunze și nori pe brațele amândouă

Au înghețat depărtările când ai spus

,,Dumnezeu se spală pe mâini și ne plouă cu rouă…”

Mi se pare că aici, în orașul meu

Toamna e un fel de femeie-arhiereu

Daniela Biru

&

căderi și recăderi

și toate aceste interpretări

pe care mizezi în drumul către casă

cineva care să îți mângâie sinapsele de parcă ar fi

o mamă & un tată

e o umbră continuă care învăluie orașul

ca un vânt venit din prerie

plecările departe de tine au devenit

deviante nu mai trăiești decât în propria

poveste & în povestea orașului așezat ca un satelit

undeva pe orbita unei planete rătăcitoare

prinzi fluturii care se învârt deasupra aragazului

îi împingi cât mai aproape

ți-au spus că nimic nu e greșit în viața asta

în afară de întoarcerile la tine ca înspre un templu

au spus:

în afară de sacrificii și plăcerea lor

nu există nimic

ți-au spus că te vei întoarce dar nu te-ai întors

ai așteptat căderea & ai căzut cu seninătate

ai crezut că ești un fluture care trebuie

împins direct în flacăra aragazului

și așa o să simți pofta de libertate a deținuților

închiși de ani în celule, în aceste orașe contrafăcute

&

ți-au spus că frumusețea nu contează și pentru asta

cineva sau ceva trebuie să plătească cu viața.

ți-au dat halucinogene pe care să le injectezi direct în vene

ca să crezi asta,

acum o să cazi din nou & ei or să-ți spună

ți-e dor să fii un copil. ți-e dor să privești cum fluturii arși iar or să zboare.

Salvina Pasca

Vară de toamnă

Știindu-se neiubită și hulită,

toamna duse în ispită

pe a ei surată vară

să se-ntoarcă un pic, iară.

Vara se sui-n trăsură,

drept la soare, alergătură,

alungă de pe cer norii,

să-i facă pe plac surorii.

Vremea-i caldă și senină,

oamenii, mirați, se-nchină,

vezi copii și bătrânei pe-afară

de cu zori și până-n seară.

Pomii, rușinați, că-s goi,

își doresc hăinuțe noi;

gâzele se joacă-n aer,

păienjenii torc din caier.

Însă, de pe-un deal, Dumitru,

Sfântul darnic, dar cam hâtru,

pregătește văl de brumă

să ne arate c-a fost glumă.

Any Tudoran‎

sunt într-un debut perpetu

debutez în fiecare dimineață în viață

debutul nu are nimic poetic

e un fel de sictir matinal

când pinguinez o cafea la repezeală

în timp ce insomniile sforăie

ca niște soldați căzuți la datorie

pentru că I love you so much baby

îmi fac bucle roz din cuvinte blonde

să mă placă pescărușii orfani

și rechinii bătrâni eșuați

în visele lor carnivore

‎Vişan Dragoş

Firesc

.Anti motto:

"Pariază responsabil" Unibet "De la jucător la jucător"

.

Firesc

și-acum

sunt copil

aștept cuminte

viața să treacă

ca un Charlot

.

Crupierul altora

a plecat

puțin

să întoarcă

norocul

spre casă

firesc

mai amuză-mă tată

îți amintești

când ziceai

și ne chemai

să-i vedem

pe "Tăntălăi"

la albumul duminical

pe tâmpitul Stan Laurel

și pe îngâmfatul bonom

Oliver Hardy

"haideți măi la

Cascadorii

Plânsului"

și mamaie

când râdea

râdea

nu glumea

deloc cu râsul

până a murit

tataie

.

Firesc

nu mă voi împiedica

ci voi sări

nu voi ataca

nu voi trăda niciodată

voi lupta să învingă

și cel ce n-are șansă

firesc

îmi iubesc meseria

alta n-o să am

decât retras

undeva

pe la munte

firesc

cât trăiesc

iubesc

.

Îmi doresc doar

atât

dacă tot trăiesc

prea firesc

măcar să mor

să mă pierd

nefiresc

în fiece zi

stupid de

fictiv

și neisteț

de real

.

Firesc

sloganul meu

nu de ieri de azi

e acesta:

"Fii cât mai

iresponsabil

dar nu uita

iubește

cât de cât

responsabil"

.

Fii firesc

nu-i zăpăci

pe cei din jur

lămurește-i

că pariorii

trișează

cât ar fi de mari

mici și cârnați

arși de griji

sfârâie-n grătare

se scuipă

înnegriți

din ciudă

și tremură

nicidecum

nu-s învingători

ci tot învinși

sufocați de fum

se cheamă

chiar și când

se umplu de bani

și dau cu tifla la cei

pe care i-au spoliat

.

Firesc

eu nu vin

cu uculelele

și ulcelele

nici cu oalele

și-un ciomag

să le sparg

.

Cu ele

"Să vină Bazarcă"

Cristi Neacsu

Eon și Dillara

Câte zile,

Câte zile și-n fața căror sorți fără porți

Aș dormi într-un singur an fără nopți?

Prin irișii cu diamante negre-n pupile

O întreba hoinar fluturele de chihlimbar,

Craiul poveștilor șoptite, prințul Eon,

Mirându-și umbra volatilă de lângă tron.

Câte zile,

O întreba Eon răsfoind răspunsuri fără file,

Și-o întreba filiform (ca un duh din oglindă)

Pe cea frumoasă, castanie precum o ghindă

Rușinându-și zâmbetul roz între mărgăritari

Înfloriți prematur, o întreba, cu irișii hoinari,

O întreba chihlimbar, și mai mult primăvara

(Puțin după zâmbetul galben al lunii),

O întreba hoinar-chihlimbar, mai mult seara;

Amețindu-i violet bujorii cu țepii mătrăgunii

O întreba pe ea, tremurânda, trestioara,

Prea-svelta, prea-dalba, prea-sfioasa, Dillara.

Tăcându-i bujorii-n zimții sufletului preaplin

Ea răsucea încurcând nespusele, un fir de in.

Un fir de in încurcându-i pletele suflate suav

De galbene adieri, tăcând; apoi pelinul, grav.

Încurcate-s căile Domnului,

Prințe, și încurcată e mirarea nesomnului

Când de chihlimbar îi e sceptrul, tronului.

Dar, fă bine, mărite, și-ascunde acei spini!

În irișii cu diamante negre-n pupile, haini

Și prea dureros zvâcnesc, așa-i primăvara

Când seara i-aprinde bujorii zeiței Dillara,

Așa-i seara, când primăvara-i toarce nopți

Fără zile-n porți poveștii șoptite, fără sorți.

Ascultă-l tu pe amarul pelin,

Ascultă-i lunii șuieratul divin

În șuvițele ei precum amnarul,

Vei găsi răspunsurile când vei bea paharul

Cu amarul ambroziei din chihlimbar,

Vei descurca mirarea descurcându-i pletele

Fără spinii din irișii tăi cu diamante negre

Încurcându-i zisele, nespusele, nestrigatele;

N-o teme iară, prințe, nespusele-s integre!

Fum, scrum, parfum, acum,

Asta-i de-acum, fum, fum, mult scrum...

Asta-i de-acum, fum, fum, al ei parfum...

Nu, nu, amar, hoinar-chihlimbar,

Asta-i de-acum, un amar, în jar brumar,

Asta-i de-acum, un amar, din tine, doar.

Da, da, tăcând îi spunea, Dillara,

Asta-i de-acum, bujorii, primăvara,

Asta-i de-acum, roșu-n chihlimbar, seara...

Da, da, tăcând îi vorbea, prințul Eon,

Asta-i de-acum, fără spini, și zile, și tron,

Asta-i de-acum, un atom fără electron...

Da, da, tăcând îi spunea, Dillara,

Asta-i de-acum, prințe, un atom cât seara

Asta de-acum, cât tot Universul, primăvara..

Ascultă-mă bine, zeițo,

Eu sunt amarul, prințul Eon,

Atomul cu spini fără nucleu, fără electron,

Îți voi otrăvi parfumul, cu al meu krypton..

Ascultă-mă bine, prințe,

Eu sunt ambrozia, zeița Dillara,

Lăcrămioara împletind mărgăritari în gara

Unde amarului chihlimbar îi voi da brățara!

Chiar de-mi vei zgâria brațul cu spinii,

Nu s-o frânge, nu l-or pustii mărăcinii

Și n-o plânge de l-or strânge ca străinii

Toți spinii din toți mărăcinii amarului

De-i bea ambrozia, și nu veninul paharului!

Amuzat, pelinul,

Eon tăcând,

Îmbujorată, luna,

Eon tăcând,

Înfrigurat, vântul îi adia șuvițele,

Dillarei, și-i alinta gropițele-n petale.

Domnule, scuze.. ultima comandă la bar..

I-am zâmbit nespusele tăcându-mi

Aproape neîntrebându-mi

Paharul gol dacă ar mai vrea un pahar;

O să-l sorb, delicat, suav, discret, amar,

Ultimul gram de fluture-chihlimbar

Din coniacul-fluture în povestea șoptită,

Nespusă, nestrigată, nevorbită,

Despre prințul Eon și zeița Dillara,

Într-un bar amar, seara, primăvara.

Dincolo de geamul castaniu

Mă ard reclamele, din neon..

O, da, aproape candriu

Plătesc băiatului de la bar

O sută de fluturi cu chihlimbar..

Omule, eu sunt prințul Eon

Și zbor cu fluturele chihlimbar-amar

În gara fără xenon unde zeița Dillara

De spini îmi va strânge brățara..

Florentin Smarandache

Videopoems / Videopoèmes / Videopoeme

English

Drawn Poems [EN] (pptx, pdf, video)

Prin tunele de cuvinte / Through Tunnels of Words [RO, EN] (pptx, pdf, video)

The Spring / Primavara / Le Printemps [EN, RO, FR] (pptx, pdf, video)

The Summer / Vara / L’Eté [EN, RO, FR] (pptx, pdf, video)

The Autumn / Toamna / L’Automne [EN, RO, FR] (pptx, pdf, video)

The Winter / Iarna / L’Hiver [EN, RO, FR] (pptx, pdf, video)

Zen [EN, RO] (pptx, pdf, video)

Lyriphotons [EN] (pptx, pdf, video)

Français

La nuit nuit a l’horizon [FR] (pptx, pdf, video)

Existentialisme du naturalisme [FR] (pptx, pdf, video)

Coucher du soleil [FR] (pptx, pdf, video)

En cet oiseau se trouve un envol [FR] (pptx, pdf, video)

La Mort restera vivante [FR] (pptx, pdf, video)

Română

20 distihuri paradoxiste [RO] (pptx, pdf, video)

Batranete fara tinerete [RO] (pptx, pdf, video)

Confesiune [RO] (pptx, pdf, video)

Cumpana [RO] (pptx, pdf, video)

Lectura spiritului [RO] (pptx, pdf, video)

Madama [RO] (pptx, pdf, video)

Mi se scurge tot rosul din sange [RO] (pptx, pdf, video)

Nea Purrcell [RO] (pptx, pdf, video)

Paradoxism [RO] (pptx, pdf, video)

Pasare verticala [RO] (pptx, pdf, video)

SOS [RO] (pptx, pdf, video)

Treceau taranii [RO] (pptx, pdf, video)

Triste bucurii [RO] (pptx, pdf, video)

Viata am trait-o cum se moare [RO] (pptx, pdf, video)

Rupem din ghiocei doar zapada [RO] (pptx, pdf, video)

Imagini pentru orbi [RO] (pptx, pdf, video)

Filozofie a psihologiei [RO] (pptx, pdf, video)