Lăsați copiii în pace!
Nu-i transformați din îngeri în activiști!
Teodor Palade
09 Octombrie 2019
De la
microfonul Summit-ului Climatic al O.N.U., o adolescentă suedeză, Greta
Thunberg, amenință pe cei 60 de lideri ai statelor lumii aflați în sală: „Mesajul meu este că suntem cu ochii pe voi!
[…] Oamenii suferă, oamenii mor și ecosistemele noastre sunt în colaps. Suntem
la începutul unei extincții in masă și voi vorbiți doar despre bani și povești
despre creșteri economice eterne. Cum îndrăzniți?! […] Ochii viitoarelor
generații sunt ațintiți asupra voastră și dacă alegeți să ne dezamăgiți în
continuare vă spun că nu vă vom ierta niciodată. Nu vă vom lăsa să scăpați cu
asta”. Sala aplaudă. Era vorba despre pericolul încălzirii globale…
Conducătorii
de azi ai lumii merită din plin un avertisment. Ei se fac vinovați de multe
dintre nenorocirile care chinuie azi omenirea. Dar să fie întradevăr ei,
conducătorii, vinovații principali pentru încălzirea globală? Să fi fost noi,
locuitorii acestei planete, atât de inconștienți până în momentul acestui
strigăt de luptă adolescentin încât să ne distrugem singuri cuibul? Ar fi mult
prea simplu și am dovedi că suntem prea naivi dacă am accepta, cu ochii
închiși, un astfel de verdict. Din nefericire, lucrurile sunt mult mai
complicate.
Spectacol grotesc,
interese financiare imense
Poate, fără
să știe, mânioasa adoloscentă a fost distribuită să joace într-o piesă de
teatru ai cărei autori sunt persoane mature și mult, mult mai puțin inocente.
Pentru oricare observator lucid, acest episod cu final fulminant, preluat cu
voluptate de întreaga presă mondială, acest strigăt de luptă al unui copil
(simbol al viitorului) de la înalta tribună O.N.U., invită la prezumția de
spectacol. Un spectacol bine regizat, un text bine scris și, desigur, un demers
costisitor. Îmbarcarea copilei către New York pe o ambarcațiune fără motor,
facilitarea accederii sale la microfonul forumului mondial, mediatizarea
excesivă a episodului, organizarea unor largi demonstrații de adeziune cu cele
spuse de ea și mesajul de o brutalitate atât de nepotrivită și totodată
derutantă exprimat prin vocea unui simbol al nevinovăției, toate, au avut ca
scop să șocheze. Și, conform așteptărilor, au surprins. Tânăra (aleasă nu
întâmplător din țările nordice) pare a fi portavocea celor care câștigă
miliarde răspândind spaima unui sfârșit apropiat și groaznic al vieții pe
planetă, a acelora care forțează schimbarea orientării energetice a omenirii
întrucât ei sunt aceia care investesc în industrii alternative, a acelora care
ne învinovățesc pe noi, oamenii de rând, inconștienții, și ne pun să plătim
costul dramaticelor schimbări climatice în curs. Dar, totodată, cu acest
spectacol, Greta devine și exponentul acelora care, deloc dezinteresați,
îndeamnă la rebeliune (ex. Mișcarea Extinction Rebellion) și la nesupunere
civică.
Apariția
procesului de încălzire globală, proces real, complex, însuficient studiat și
neconvingător argumentat, este utilizat, de o bună bucată de vreme, tot mai des
și tot mai apăsat în scopuri politice. Pentru mare parte dintre politicieni,
încălzirea globală, certificată științific, reprezintă o adevărată mană
cerească. Ea permite, spre exemplu, punerea la index a unor state pe motiv că
folosesc excesiv combustibilii fosili. Tot ea, încălzirea globală, oferă
posibilitatea ca taxele pentru poluare să sporească în mod constant fără a
exista teama de protest din partea cetățeanului jefuit. Sumele astfel obținute
reumplu bugetele sărăcite de hoție și înlesnesc prostirea populației prin
împunerea unor noi accize pentru carburanți. Spectrul nenorocirilor determinate
de încălzirea globală, larg mediatizate și copios exagerate, permit lovituri
sub centură date fabricanților unor anumite tipuri de autovehicule, reprezintă
factori de presiune asupra statelor mari exportatoare de combustibili fosili,
explică în mod credibil eșecurile și dezinteresul politicienilor în domeniul
protecției mediului, scuză lipsa de preocupare a sistemului sanitar în privința
bolilor pulmonare, înlesnește creșterea vânzării unor medicamente specifice
(îmbogățind fabricanții de iluzii), justifică renunțarea la proiecte energetice,
rentabile economic, de mare rezonanță națională, bazate pe combustibilii fosili
și, totodată, permit explozia fabricării componentelor necesare și utilizării
energiei ”curate”, prea scumpe și, pentru viitorul previzibil, încă ne
eficiente. ”Totul este pentru putere. Inventezi o criză și apoi ceri populației
să se supună voinței tale. Dacă reușești, nu mai trebuie să lupți corect și să
te supui regulii democratice, nici măcar nu trebuie să fii rațional. Faci
orice. Folosești până și copii, dacă te ajută cu ceva”, spune jurnalistul
FoxNews Tucker Carlson.
Încălzirea planetei, o
realitate ciclică
Există
studii serioase, ne contaminate de virusul politicii, care demonstrează în mod
credibil că actualul proces de încălzire este un fenomen firesc, repetat de cel
puțin 50 de ori, identic, în ultimii 2,75 milioane de ani. Există, calculate
matematic și confirmate de știință, Ciclurile Milankovich care arată că nu
activitățile umane din ultimele secole și cu atât mai puțin utilizarea
combustibililor fosili ar reprezenta cauza principală a încălzirii planetei.
Geofizicianul Milutin Milankovich, prin studii serioase, ne contrazise de
comunitatea științifică dar puse intenționat în umbră de cei interesați în
profitul generat de isteria „extincției” ce se apropie, ne spune că ciclurile
încălzire/răcire ale planetei sunt determinate de variațiile excentricității
elipsei de revoluție a Pământului (repetabile la fiecare 100.000 ani), de
schimbările unghiului de înclinare a axei de rotație (cu ciclul de 41.000 ani)
și de precesia echinoxurilor (cu ciclul la 23.000 ani).
Perioada de
încălzire pe care o traversăm acum nu are decât într-o mică măsură legătură cu
activitatea umană, cu industriile mai mult sau mai puțin poluatoare, cu
folosirea anumitor tipuri de carburanți la motoarele cu ardere internă, cu
excesul de bioxid de carbon generat de automobile sau de balega prea multor
bovine și, în final, cu spectrul dezastrului iminent. Creșterea concentrației
de bioxid de carbon are drept cauză, la nivel global, cantitatea sporită de
energie solară primită de Terra în această perioadă ca urmare a combinației
celor trei factori enumerați mai sus. Energie solară care duce la dezghețarea
accentuată a calotelor glaciare, dezghețare care, la rândul ei, intensifică
emisia de bioxid de carbon și de metan, gaze care sunt responsabile de
accentuarea efectului de seră din atmosferă.
Știu, pare
prea obositor să operezi cu aceste noțiuni. Dar cum altfel poți convinge pe
cineva că nu balega vacii sale conduce la dispariția prin prăjire a omenirii și
că nu gazele din eșapamentul mașinii sale modifică unghiul de înclinație al
axei de rotație a Pământului? Iată ce ne spune Constantin Crânganu, profesor de
geofizică și geologia petrolului la Graduate Center și Brooklyn College, The
City University of New York, susținător și el (dar nu exclusivist!) al
impactului factorului uman asupra evoluției climei: ”Actuala interglaciație a
început foarte asemănător cu altele imediat anterioare (opt la număr, extinse
pe perioada ultimilor 740.000 ani). Cele mai mari calote, care se dezvoltaseră
cu 20.000 ani în urmă, au început să se topească acum 17.000 ani pe măsură ce
intensitatea insolației creștea în emisfera nordică la latitudini mari. Urmând
creșterea temperaturilor, după 800 ani, concentrațiile gazelor cu efect de seră
au început și ele să crească. Cu circa 10.000 ani în urmă, maximul insolației
fusese atins și majoritatea calotelor glaciare se topise”[1].
Da, energia
regenerabilă reprezintă viitorul
Ar fi o
dovadă de naivitate să combați preocupările îndreptate spre utilizarea pe scară
tot mai largă a energiei regenerabile. Acesta este viitorul. Spre într-acolo ne
îndreptăm. Dovezi? Iată una: Pentru proiecte de energie regenerabilă în
perioada 2017- 2020 Uniunea Europeană a alocat 8,8 miliarde de euro[2]; iar
pentru perioada 2021- 2027, Comisia Europeană a propus alocarea a 60,2 miliarde
euro în cadrul programelor din Fondul European de Dezvoltare Regională
(F.E.D.R.) și 11,6 miliarde euro prin Fondul de Coeziune (FC)[3]. Sume deloc
neglijabile având în vedere că,împreună, sunt echivalente cu 1/3 din P.I.B.-ul
României la nivelul anului 2019!
Lăsați copiii în pace!
Forțarea
dincolo de limitele rezonabilului a preocupării pentru utilizarea energiei
regenerabile în scopul îmbogățirii peste noapte a unor investitori „orientați”
prin inocularea spaimei generale, a incriminării fiecăruia dintre noi pentru un
fenomen aflat peste putința noastră de a-l controla, merită atenția fiecăruia
dintre noi. Cu atât mai mult, folosirea unor copii la nivelul unor forumuri
mondiale pentru atingerea acestor scopuri este, din punct de vedere legal, o
infracțiune care ar trebui pedepsită cu cea mai mare asprime. Domnilor
înebuniți după înavuțire, lăsați copiii în pace! Nu-i transformați, înainte ca
ei să înțeleagă pe deplin lumea în care trăiesc, în soldați ai luptei voastre
pentru îmbogățire!
Nu sunt
singurul care gândește astfel. Citiți și cele scrise de jurnalistul britanic
Brendan O’Neill, editorul publicației online Spiked: „Adulților care au
aplaudat-o pe Greta Thunberg la O.N.U.
ar trebui să le fie rușine. Discursul său a fost un spectacol deranjant. Nu
există dovadă mai bună că ideologia verde distruge noua generație, pompând în
ea spaimă și panică, alături de ideea că sfârșitul lumii e aproape. Nu planeta
are nevoie să fie salvată, ci Greta. Trebuie să fie salvată de cultul
eco-alarmismului” […] Cine a transformat o elevă de 16 ani într-un profet al
ororii, într-o femeie care se simte terorizată și crede că Pământul e în
flăcări. Adulții au transformat-o. Elitele politice și culturale. Oamenii care
îi hrănesc pe copii cu spaimele ecologiste de ani de zile. […] Toate astea au
convins mulți tineri că viitorul este întunecat, că omenirea este condamnată,
că nu mai are rost să meargă la școală, nici să-și facă planuri de viață,
pentru că totul va dispărea în curând. Adulții i-au făcut asta Gretei și
altora, iar asta este de neiertat !”.
----------------------------------------------------
[1] Constantin Crângaru, O ipoteză
fascinantă: Încălzirea globală antropogenă a început cu 7.000 ani în urmă,
stopând o nouă glaciație! Se va schimba paradigma climatică actuală? -
12.10.2017.
[2] Curtea de Conturi Europeană pe
baza datelor prezentate de Comisia Europeană, extrase 9.4.2019
[3] Studiul de caz rapid: Alocarea
către statele membre a finanțării aferente politicii de coeziune pentru
perioada 2021-2021.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu