Din arhivele spaniole!
Despre un mare român și însemnele
dacice de pe stema regilor Spaniei.
Legendele hispanice:
Regii spanioli se trag din principi
daci!
*Noi de ce
nu am învățat asta? Legendele hispanice: regii spanioli se trag din principi
daci! *Despre Zamolxis, împărații daci care au distrus Imperiul Roman și
însemnele dacice de pe stema regilor Spaniei *O formidabilă descoperire a unui
mare român, trecută cu vederea de manualele noastre de istorie...
REDACȚIA RBN PRESS
11 OCTOMBRIE 2015
*Noi de ce
nu am învățat asta? Legendele hispanice: regii spanioli se trag din principi
daci
*Despre
Zamolxis, împărații daci care au distrus Imperiul Roman și însemnele dacice de
pe stema regilor Spaniei
*O formidabilă descoperire a unui mare român, trecută cu vederea de manualele noastre de istorie… insemnele_dacice_de_pe_stema_regilor_Spaniei_romaniabreakingnews_ro
O formidabilă descoperire a unui mare român, trecută cu vederea de manualele noastre de istorie… Alexandru Busuioceanu - a promovat istoria și cultura românească în Spania
Alexandru
Busuioceanu – a promovat istoria și cultura românească în Spania
Alexandru
Busuioceanu, a găsit însemnele dacilor pe stema regilor catolici și vorbește în
scrierile sale despre împărații daci care au distrus Imperiul roman. Alexandru
Busuioceanu este un român, poet, eseist, cronicar, traducător, diplomat și,
dintr-o întâmplare istoric. S-a născut în 1896 și avea să moară în 1961 în exil
la Madrid.
După ieșirea
României din neutralitate, Busuioceanu s-a înrolat voluntar în Primul Război
Mondial, deoarece își dorea cu ardoare să participe la Marea Unire.
Imediat după
război a început să scrie la “Arena” (Iași), la “Luceafărul”, la “Lamura” și
“Dacia”, ultimele două conduse de Vlahuță. În 1921 a întemeiat, împreună cu
Nichifor Crainic, Cezar Petrescu și Lucian Blaga, revista “Gândirea”, care va
avea o influență culturală considerabilă în România interbelică.
După un
doctorat susținut la Viena sub îndrumarea lui J. Strzygowski, s-a ocupat de
expertiză colecției de artă a Familiei Regale, stabilind paternitatea celor
nouă tablouri ale lui El Greco, aflate pe atunci în numită colecție, și a
organizat expoziția internațională de la Paris, din 1937.
Deja o
somitate, considerat unul dintre cei mai mari critici de artă din lume, pleacă
în 1942 ca atașat cultural la Madrid. Venirea comuniștilor la putere avea să-l
facă să nu-și mai poată niciodată revedea familia rămasă în țară.
Alexandru
Busuioceanu obține introducerea studiului Limbii Române ca materie obligatorii
în șapte facultăți spaniole
Vă înființa
o catedră de Limbă și Literatură Română la Universitatea de acolo, pe care o va
păstra până la moarte. Patriot tot până la moarte, înființează și Institutul
Român de Cultură din Madrid, publică și susține conferințe despre artă și
literatura română, obține introducerea studiului Limbii Române ca materie
obligatorii în șapte facultăți spaniole… Primul său volum de poezie scris în
limba spaniolă – “Poemas patticos”, 1946, are parte de recenzii superbe,
criticii considerându-l cel mai bun poet de limbă spaniolă al momentului. De la
Madrid corespondează cu marii exilați romania: Eliade, Cioran, Vintilă Horia,
Monica Lovinescu…
Preocupat
tot timpul să caute urme românești, i-a
fost elev și apoi prieten lui Vasile Pârvan, inclusiv în arhivele spaniole,
patria împăratului Traian
Alexandru
Busuioceanu avea să descopere și să publice în 1952 în revista “Destin”
fragmente despre istoria și miturile dacice și getice, care aveau să-l facă pe
Mircea Eliade să-i scrie de la Paris:
Mircea Eliade
“Confiscați
cum suntem, toți, de treburi și nevoi personale, ni se întâmpla adesea să
trecem pe lângă opere excepționale, fără să le vedem… De-abia astăzi, spre
rușinea mea, am citit studiul D-tale din „Destin” și nu mă pot împiedica să
nu-ți scriu aceste câteva cuvinte de mulțumire și de felicitare. Studiul este
pur și simplu extraordinar. Deschide perspective nebănuite în înțelegerea și
valorificarea miturilor istoriografice medievale și nu numai la noi, adică în
Europa “. Eliade îl indemna să-și traducă descoperirea în franceză și să o
publice apoi în “Revue de Culture Europeenne”.
Busuioceanu
avea să-i mulțumească pentru interes, dar îi propune să găsească o altă
revistă, pentru că avusese o experiență nefericită cu un alt text de-al lui
publicat în Revue, pe care-l citise plin de greșeli și contrasensuri.
Capitolele
pe care le-a scris în decursul mai multor ani de trudă, aveau însă să vadă
lumina tiparului într-o ediție completă abia în 1985, în România comunistă.
Volumul apărea la Editura Meridiane, sub îngrijirea lui Dan Slusanschi, căruia
îi datorăm această reușită în vremuri total potrivnice unei astfel de
întreprinderi.
De ce cele
descoperite de Busuioceanu în arhivele spaniole sunt excepționale?
Pentru că,
ștergând praful de pe confuzia făcută între geți și goți, trecând prin Herodot,
Platon, Strabon, Seneca, Iorga sau Pârvan, până la Orosius, Alfonso el Sabio,
Rodrigo Jimnez de Rada, Martin din Dumio sau dacul Nicetas din Remesiana, arata
cum numele lui Zamolxis, Deceneu, Burebista și Decebal sunt intrate în legenda
universală.
Temuții daci
sau geți, cei care se știau nemuritori, sunt cunoscuți de scriitorii spanioli
antici abia în secolul I înainte de Cristos, pe când deveniseră un stat
puternic și întins, care punea mari probleme Imperiului Roman. Apoi
însă,istoria, legenda, mitul și utopia lui Zamolxis aveau să curgă pe căi
nebănuite.
Goții, care sunt geți, se trag din
Magog, unul din fiii lui Iafet, din Geneză.
gog_magog_warConform
teoriei getice a Sfântului Isidor, neamul goților este străvechi, unii bănuind
că obârșia lor se trage din Magog, fiul lui Iafet, “după asemănarea ultimei
silabe, scoțând atare lucru mai ales după profetul Ezechiel. Dar șirul
învățaților de pe vremuri obișnuiește să-i numească pe ei mai degrabă Getae,
decât Gog și Magog” (Al Busuioceanu, Zamolxis, pag. 97, Editura Meridiane,
București, 1985).
Pentru
românii din primul secol de după Cristos, care așteptau sfârșitul lumii, părea
aproape sigur că de la Dunăre avea să se ivească sfârșitul lumii. Zeul acestui
popor îi ziceau Zamolxis,Zalmoxis, uneori și Gebeleizis, ascuns alteori sub
numele lui Deceneu, i-a inițiat în rânduiala celor douăsprezece semne, în
cursul planetelor, în creșterea și descreșterea lunii, în mersul soarelui, în
astrologie și astronomie. Și avea să dispară, după ce le-a propovăduit dacilor
în peștera din Muntele Kogaionon – și să se reîntoarcă după câțiva ani.
Arhiepiscopul Jimenez de Rada spune că acești strămoși ai Spaniei au în genealogia
lor amazoanele, femeile geților, care-și aveau țara lor, Feminei, la Tomis.
După
cucerirea Daciei de către legiunile lui Traian și moartea lui Decebal, vine
rândul Daciei Felix. În Cezarii împăratului Iulian, două secole după cucerire,
Traian se lauda lui Jupiter:
“I-am
nimicit pe geți, cea mai războinică dintre nații, nu numai prin puterea
trupului lor, dar și prin vitejia pe care le-o insuflă Zamolxis cel venerat de
ei. Încredințați că nu mor niciodată, că își strămută doar locașul, ei înfruntă
moartea mai bucuroși decât ar porni într-o călătorie”.
Acel
Zamolxis, despre care Platon amintește că spunea oamenilor că nu există
vindecare a corpului fără vindecarea sufletului, pentru că doar întregul poate
fi vindecat.
Daci sau
carpi de origine se succed fără întrerupere la cârma imperiului și constituie o
adevărată dinastie, cea dintâi dinastie danubiană în Imperiul roman
Dacii
liberi, rămași în jumătatea țării neocupate de romani, împreună cu goții sau
fără ei, trec deseori Dunărea, iar odată cu sfârșitul secolului al III-lea, în
timpul ascensiunii anarhice a provinciilor, rolul dacilor devine foarte
important.Puțini istorici dau importanță faptului că, timp de patru decenii
(286 – 324)…
“daci sau
carpi de origine se succed fără întrerupere la cârma imperiului și constituie o
adevărată dinastie, cea dintâi dinastie danubiană în Imperiul roman” (Ibidem,
pag.207).
Țărani și
ciobani, aleși prin voința legiunilor, ajung împărați ai Imperiului ai căror
dușmani erau.
Dacians simbol in Coat of Arms of
Spanish Monarch
Maximian
Galerius, spre exemplu, crescut în cultul lui Zamolxis asemeni mamei lui, ajuns
cezar și apoi împărat, a fost chiar pe punctul de a schimba numele imperiului
roman, în cel de imperiu dacic.
În secolul
al XIII-lea, geții, cu Deceneu, Zamolxis, Burebista și ceilalți erau“la ei
acasă în Spania și numele lor putea înnobila numele oricărui rege” (Al
Busuioceanu, Zamolxis, pag. 184, Editura Meridiane, București, 1985).
Alonso de Cartajena regii Spaniei
coboară din principii geți, din Dacia
Episcopul
Alonso de Cartajena menționa, în vremea lui Enrique al IV-lea, sec. al XV-lea,
că exista explicația că regii Spaniei coboară din principii geți, din Dacia,
luându-și numele de la locul unde trăiesc doar pentru că e mai ilustru decât al
strămoșilor.
Dacii în heraldica spaniolă
Mai mult,
dacii au intrat în heraldica spaniolă: când a fost compusă stema regilor
catolici, în secolul al XV-lea, pe lângă acvilă, leul Leonului, Turnul
Castiliei, au fost înscrise și însemnele personale ale regilor, care să
simbolizeze noblețea și dreptul lor la suveranitate. Jugul și săgețile,
simbolurile dacilor. Iar alături, simbolul major, nodul gordian retezat. Jugul,
bogăția dacilor, cu mulțimea de vite de pe malurile Dunării; nodul: mitul lui
Alexandru (Imperiul) retezat de Jugul triumfului getic.
Sfântul
Isodor comenta dărâmarea Imperiului prin lovitura dacilor:
“Roma
însăși, învingătoarea tuturor popoarelor, a trebuit să slujească supusă și să
primească jugul triumfului getic” (Ibidem, pag. 212).
Despre
marele patriot român și om de cultură, Alexandru Busuioceanu și studiul său
asupra urmelor românești de oricând și oriunde…
Dan
Slușanschi, editorul volumului „Zamolxis” al lui Alexandru Busuioceanu, apărut
la Editura Meridiane în 1985, despre autor:
Alexandru
Busuioceanu – a promovat istoria și cultura românească în Spania
„În 1942, în
viața lui Alexandru Busuioceanu a intervenit un eveniment deosebit, ce-și va
pune amprenta pe tot restul activității și sentimentelor sale. Profund deprimat
de înrăutațirea climatului politic din România acelor ani, el decide să
părăsească țara, cu intenția mărturisită de a nu se mai întoarce niciodată.
Iată de ce acceptă postul de atașat cultural la Madrid, unde avea să se
stabilească; ulterior va înființa o catedră de Limba și Literatura Română la
Universitatea de acolo, pe care o va păstra până la moarte. A desfășurat o
neîncetată activitate de cercetare și propagare a culturii românești:
înființează Institutul Român de Cultură din Madrid, obține introducerea limbii
române ca materie obligatorie la șapte facultăți spaniole, înlesnește
publicarea unor traduceri din marii noștri scriitori, publică articole și ține
conferințe despre arta și literatura română.
Se simte
profund român, și așa se va simți până la moarte, păstrându-și cetățenia și
purtând în suflet o necontenită nostalgie pentru pământul său natal”. – Dan
Slușanschi, editorul volumului „Zamolxis” al lui Alexandru Busuioceanu, apărut
la Editura Meridiane în 1985.
Acest studiu
s-a născut datorită preocupărilor sale constante de a căuta urme românești oricând
și oriunde, făcând o pasiune din studierea vechilor arhive ale Spaniei.
insemnele_dacice_de_pe_stema_regilor_Spaniei_romaniabreakingnews_ro
Legendele spaniole
Zamolxis, zeul dacic al nemuririi,
prezentat ca un filosof
Pornind în
căutarea urmelor hispanice ale împăratului Traian, a dat în Spania, peste o
legendă în care se spune că dacii au năvălit în Spania și au început istoria
nouă a poporului hispanic.
„Numele
dacice ale lui Zamolxis, Deceneu, Decebal ș.a. se întâlnesc astfel la Sfântul
Isidor, la Arhiepiscopul Rodrigo Jimenez de Rada, la Alfonso el Sabio, pentru a
nu-i cita decât pe cei mari, luând loc în genealogia însăși a poporului
hispanic. De la un cronicar la altul, faptele și numele se transmit alterate,
se împodobesc cu elemente noi și tind din ce în ce mai mult către fabulos.
Sâmburele de istorie se transformă în legendă și ia culoarea celorlalte fapte
care alcătuiesc istoria pierdută în neguri”, scrie Alexandru Busuioceanu.
Legendele
mai arată că regii Spaniei coboară din principi daci, deși numele le sunt
schimbate, deoarece le-au luat de la locul unde trăiau, întrucât era mai
ilustru ca al strămoșilor. Legendele respective își au izvoarele în autorii
antici iar încorporarea lor în istoria Spaniei s-a făcut firesc, datorită
cronicarilor și tradiției spaniole. Din aceste legende se desprinde ideea că
Zamolxis, zeul dacic al nemuririi, este prezentat cu rangul de filosof sau îl
întâlnim cu nume deformate. Cu toate acestea mitul său rămâne nedespărțit de
legenda dacică așa cum a fost consemnată de antici.
Zamolxis, „citat” de Platon
Pentru
cronicarii spanioli sursele de inspirație au fost autorii antici, în principal
latinii și grecii.
Cel mai
important dintre ei a fost Herodot. În a sa „Historiae”, Herodot consemnează:
„După cât am
aflat de la grecii ce locuiesc în Hellespont și la Pont, acest Zamolxis, fiind
un om a slujit la Samos ca sclav; a fost chiar rob al lui Pitagora; (…)
căștigându-și libertatea, se spune că ar fi strâns o avere mare și,
îmbogățindu-se, s-a întors în patria sa. Și cum tracii (geții) duceau o viață
mizerabilă și erau ignoranți, acest Zamolxis (…) a pus să i se zidească o sală
pentru primirea și ospătarea celor mai de frunte concetățeni ai săi, unde să-i
învețe că nici el, nici ei și nici cei ce se vor naște vreodată dintr-înșii nu
vor pieri, ci vor merge într-un loc unde vor viețui de-a pururi, bucurându-se
de toate cele bune (…) Părerea mea este că Zamolxis a trăit cu mulți ani
înaintea lui Pitagora. Și cred că e destul cât am spus, fie că a existat un om
cu numele lui Zamolxis, fie că va fi fost o divinitate indigenă de-a geților.”
Cele
consemnate de Herodot sunt completate mai târziu de Strabon, care vine cu
amănunte noi despre Zamolxis. Astfel, ajungând Mare Preot al regelui, era
tălmaciul voinței zeilor. După un timp s-a retras într-o peșteră greu
accesibilă din care ieșea foarte rar și numai pentru a fi consultat de rege și
sfetnicii săi.
„Mai târziu
a fost considerată sfântă și peștera în care se retrăsese Zamolxis și se numea
Muntele Sacru, adevăratul nume, care s-a dat și unui râu ce curgea la
picioarele acestui munte, fiind Kogaionon”, consemnează Stabon. Platon, în
„Republica”, îi învață pe greci despre sănătatea trupului și a sufletului, așa
cum știe el, de la un trac, că procedează Zamolxis cu dacii. Zamolxis fiind
foarte înțelept, a devenit adorat de daci iar în inima lor sădise ideea
nemuririi. „Geții nu cred că mor ci că cei care au răposat se duc la zeul lor
Zamolxis, pe care îl mai numesc Gebeleisis. La fiecare cinci ani ei trimit pe
unul dintre dânșii, tras la sorți, ca sol la Zamolxis, încredințându-i toate
câte le au de cerut fiecare”, mai consemnează Herodot.
Burebista,
în versurile spaniolului Lucan („Burebista – Mesagerul de la Istrul scitic”)
Revenind la
temă, știm că scriitorii antici spanioli îi cunosc pe daci din sec. I î.d.H.
Din studiul
acestora rezultă faptul că se pot desprinde câteva momente din istoria dacilor
și cam ce idee își făcuseră aceștia despre Dacia. Un fapt surprinzător îl
constituie lipsa oricăror impresii legate de cucerirea Daciei de către Traian.
Un prim
moment dacic se referă la împrejurările de la jumătatea primului secol î.d.H.,
în vremea luptelor civile dintre Cezar și Pompei, când regele dacilor era
Burebista. Acesta din urmă profită de discordiile din imperiu și, în urma unor
incursiuni la sud de Istru, prădând Tracia, Macedonia și Iliria, produce
neliniște la Roma.
– Acestea
sunt reflectate în versurile spaniolului Lucan, mai ales în poemul său
„Pharsalia”, unde peBurebista îl numește „Mesagerul de la Istrul scitic”. Mai
sunt prezentați șefii oștilor dace: un Sadala, viteazul Cotys și credinciosul
Deiotarus. Lucan și-a făcut și o idee despre țara și poporul dac. Aceasta este
destul de vagă: „reflectând în acvatice contururi o lume abia întrezărită de
pustiuri și de ghețuri”.
Un al doilea
moment se referă la succesorul lui Burebista, Cotiso, care este prezentat ca
unul dintre regii daci cei mai însemnați și care a continuat politica
tradițională. Cel care are cele mai multe informații, și care sunt folosite de
spanioli, este Seneca. Găsim informații despre faima temutei săgeți getice,
despre funestele plante care cresc la Istru din ale căror rădăcini strivite se
distilează „ucigătoare sucuri” . Se mai știe că țara este bogată în pietre
scumpe. Un loc deosebit îl reprezintă fluviul Istru sau Danuviu, care „prin
multele-i guri își pierde sarmanticele unde, iar cu una scaldă (insula) Peuce
(Delta)”
Marțial, Pomponius Mela și Columella
Un al
treilea moment dacic, cu mari ecouri, mai ales la Roma, îl găsim la Marțial,
contemporan cu Domițian, cel care a purtat numeroase războaie pentru potolirea
sarmaților iazigi și, mai ales, al dacilor. În Dacia se ridica steaua lui
Decebal. În epigramele ce l-au făcut celebru pe Marțial, acesta redă atmosfera
de la Roma și ideea care și-o făceau romanii despre daci și țara lor. Nici el
nu cunoaște bine aceste ținuturi care „se confundă ca într-un imens și
întunecat limes hyperboreu. Sub leneșele stele ale cerului getic – «Getici
sidera pigra poli» – sub asprimile Ursei polare – «hyperboreos Triones» – apar
iernaticele ținuturi artice, cu sălbateca Peuce și Istrul fremătând de tropotul
cailor”.
Pomponius
Mela
Pomponius Mela
În sec. I
d.H cel mai bine informat autor spaniol este Pomponius Mela. În„Chorographia”
face o descriere, aproape completă, a Sciției și Traciei, precum și a
popoarelor ce locuiau acele ținuturi. Aceasta se constituia într-un compendiu
interesant abundând de cunoștințe geografice și etnografice. Pomponius Mela, un
om deosebit de informat, reproduce mult din scrierile lui Herodot și Strabon.
Deși descrierea e mai sumară, ea ne oferă destule amănunte despre caracterul și
moravurile dacilor. Printre reperele dacice ale lui Mela întâlnim pe acelea de
la Pontul Euxin: Tyras (Cetatea Albă), Istropolis (în Dobrogea), Callatis
(Mangalia), Tomoe sau Tomi (Constanța), Tiristis (Caliacra) precum și cetatea
Dionysopolis (Balcic). Dintre ceilalți autori spanioli, numai unul oferă ceva
informații privind obiceiurile geților. Acesta este Columella. În lucrarea sa
„De re rustica” ne înfățișează scene pastorale și domestice. Vorbind despre
creșterea oilor spune că acestea „oferă unor popoare lipsite de grâu toată
hrana”. Columella comite o mare greșeală. Este știut faptul că dacii cunoșteau
grâul și-l cultivau pe mari suprafețe.
Paulus Orosius confundă pe geți cu
goții
…la 150 de
ani de la părăsirea Daciei de către romani, un alt autor spaniol, Paulus
Orosius, lasă în scrierile sale informații despre daci.
Cunoștințele
spaniolilor despre daci se îmbogățesc la fața locului. Pe timpul războielor lui
Traian cu Decebal multe legiuni aveau în componență spanioli. Unii dintre ei
vor rămâne pe aceste meleaguri, dar cei care s-au întors au dus cu ei multe
informații.
Peste câteva
secole mai precis la 150 de ani de la părăsirea Daciei de către romani, un alt
autor spaniol, Paulus Orosius, lasă în scrierile sale informații despre daci.
În afară de faptul că face o descriere geografică aproximativă, face și
greșeli, poate și din cauza faptului că nu a reușit să consulte decât pe unii
autori antici. El confundă pe goți cu geți și, astfel, pune în seama goților
fapte din istoria geților și dacilor. El consemnează războaiele dacilor cu
romanii unde Decebal este Diurpaneus (cârmuitor, în limba dacă). Numele acesta
va apărea în toate cronicile spaniole de mai târziu.
Despre Nicetas de Remesiana –
originar din Dacia
Nu putem să
nu amintim de un spirit înaintat ce a trăit la sfârșitul secolului IV și
începutul secolului V d.H. ce are legături cu amândouă civilizațiile. Este
Nicetas de Remesiana. Originar din Dacia, Nicetas a propovăduit credința
creștină pe ambele maluri ale Istrului, misionariatul lui străbătând Imperiul
roman de la un capăt la altul. La Remesiana, Nicetas pune bazele unui mare
centru spiritual. Aici se consacră unei însemnate activități literare pentru a
explica fundamentele dogmei creștine. Lui îi este atribuit celebrul imn „Te
deum laudamus”.
Rodrigo
Jimenez de Rada îl transformă și el pe Deceneu în got
RODRIGO
JIMENEZ DE LA RADA. 1791.
RODRIGO JIMENEZ DE LA RADA. 1791.
De la
consemnările istorice ale acestor autori până la legendă nu a mai fost decât un
pas. Cel care l-a făcut primul (și cel mai important) a fost arhiepiscopul Rodrigo
Jimenez de Rada. În „Historia Gothica”, terminată în anul 1243, folosind
scrierile lui Orosius, Isidor din Sevilla încearcă să compună un tablou cât mai
complet. Sunt multe goluri în relatările anterioare și astfel de Rada
completează relatările istorice cunoscute cu legende și mituri. În afară de
mitul biblic al originilor, mitul grec al lui Hercule (sau mitul eroic),
întâlnim mitul gotic, care este cel mai extins al lucrării. Preluând greșelile
înaintașilor cum că goți = geți, și Jimenez de Rada cade în acest păcat.
Principalul mit atribuit „goților” este mitul lui Deceneu sau al înțelepților.
Și astfel arhiepiscopul din Toledo introduce în istoriaspaniolă mitul și
istoria dacilor. Începutul fiind făcut, urmașii acestuia nu au făcut decât să
consfințească legăturile dintre daci (români) și spanioli.
„Zamolxis,
zeul carpatic al nemuririi, coboară în cronicile spaniole pâna la rangul de
filozof, sau se disimulează sub nume deformate în care nu mai poate fi
recunoscut; dar mitul rămâne nedespărțit de legenda dacică, așa cum i-a
impresionat ea pe antici și a trecut pe sub pana scriitorilor hispanici”,
conchide Alexandru Busuioceanu la finalul excepționalului său studiu.
(Titlul
original al studiului: MITUL DACIC ÎN ISTORIA ȘI LEGENDELE SPANIOLE)
Publicat de
romaniabreakingnews.ro pe paza materialelor publicate anterior:
RBN PRESS –
Despre Zamolxis, împărații daci care au distrus Imperiul Roman și însemnele
dacice de pe stema regilor Spaniei
RBN PRESS
–Noi de ce nu am învățat asta?
Legendele
hispanice: regii spanioli se trag din principi daci!
Sursa:
VCiuca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu