duminică, 24 ianuarie 2021

Vasilica Grigoraș: „VULPAȘUFORISME MAXIME” – CRISTALE BINE ȘLEFUITE

 



Maxim Gorki spunea: „Sensul vieții constă în frumusețea și forța năzuinței spre ideal; fiecare moment al existenței noastre trebuie să aibă un ideal înalt”. Acest lucru îl întâlnim încă din cele mai vechi timpuri, la diferite popoare, deci și la români. Scriitorul, poetul, epigramistul și  jurnalistul Vasile Vulpașu își dorește să acceadă la planurile înalte ale creației literare, ghidându-se după ceea ce afirma Rudyard Kipling: „-Veșnic întâiul… să fiu și să întrec pe oricine, neamul părinților mei să nu-l fac cumva de rușine.”  Dragostea pentru neamul din care se trage, îl ajută să găsească drumul pentru a-și împlini idealul. Pentru acest lucru, „Curajul este începutul biruinței.” (Plutarh)

Așadar, toată admirația pentru oamenii care doresc și caută să-și descopere sensul vieții, să-și stabilească idealuri înalte, să identifice în sine adevăratul potențial și să-și  mobilizeze forța creatoare întru împlinire.

Vasile Vulpașu apare în memoria colectivă a românilor ca scriitor de aforisme, prin volumul „Vulpașiforisme maxime”, publicat la Editura PROFIN, Drobeta Turnu Severin, 2015, iar ediția a doua, la aceeași editură, în anul 2019.

Așa cum ne-a obișnuit deja, autorul ne explică într-un material introductiv al cărții cum a ajuns să scrie maxime. Acest lucru este rezultatul „cetitului”, interiorizării mesajului desprins prin lectură, descoperirea filonului interior înăscut, apoi cultivarea, șlefuirea și dezvoltarea acestuia. Un proces continuu, de durată și cu trudă, pentru că nimic nu se construiește din nimic. O construcție durabilă trebuie așezată pe o temelie puternică, apoi ridicată din materiale rezistente în timp cu instrumente potrivite și eficiente. Astfel, scrierea de aforisme devine o vocație, cu o logică imbatabilă, ceea ce a determinat ca ecoul maximelor și cugetărilor sale să atingă sufletul cititorilor.

Prezentul volum include meditații, gânduri care dau dimensiunea activității aforistice. Pe talerele cărții sunt așezate bine și răul, frumosul și urâtul, lumina și întunericul, bucuria și tristețea… Sensibil la lucrurile și faptele reprobabile, dar admirator a tot ceea ce este pozitiv, înălțător, cartea de aforisme este un bilanț al evaluării discursului etic asupra comportamentului uman. Conținutul de idei al noțiunilor aflate sub lupa definirii, stârnesc interesul și curiozitatea. Descifrarea și interpretarea aforismelor reprezintă o lecție de morală, de ținută comportamentală, o contribuție însemnată la educație prin cheia: „așa, da; așa, nu”.

Autorul ne propune o viziune substanțială asupra cărții, în care prin aforismele sale nu dă o argumentare validă asupra conceptului sau ideii, ci o reflecție asupra unor principii de viață. Afirmația sau negația nu sunt demonstrații riguroase; pentru acest lucru sunt necesare ca puncte de pornire, premise dovedite ca fiind adevărate.

O suită de aforisme publicate în carte persiflează convențiile sociale și viața politică a vremii. Nu face nicio derogare de la rigoarea unei moralități încetățenite în fibra divină a omului. Acest lucru se explică prin faptul că înțelepciunea și cultura autorului sunt două ingrediente indispensabile care dau consistență, culoare și savoare aforismelor.

Vasile Vulpașu este lider de opinie. Scriitorul nu vorbește doar în nume personal, ci și în numele perioadei și societății în care trăim. Scopul lui este înviorarea moralității oamenilor prin împrospătarea și șlefuirea memoriei cititorilor. Nu-i dă pace dorința arzătoare de a scoate omul contemporan din starea de viciu, prostie, răutate, viață frivolă… și  promovează principiile umane sănătoase cu un efect salutar asupra comportării. Promovează revenirea omului la matca bunului simț. Abordează o gamă largă de subiecte într-un stil vioi, simplu și clar, ușor de identificat de la prima lectură.

Întâlnim în carte unele capitole mult mai consistente decât altele. Vasile Vulpașu meditează adânc asupra a ceea ce este omul, creație a Domnului, după chipul și asemănarea Sa. Să vedem care este părerea autorului cu privire la om: „Dacă Dumnezeu a plăsmuit omul, atunci a știut să creeze un miracol.”; „Omul, din punct de vedere al structurii sale, este aproape perfect.” Da, bine sesizat, dacă omul este un „miracol”, tot atât de adevărat este și faptul că nimeni nu este perfect, decât Creatorul. Autorul sesizează o mulțime de tare, păcate ale omului, de altfel întâlnite la tot pasul:  „Omul este capabil să facă bine, dar nici toate relele din lume nu-i sunt străine.”; „Sunt ființe umane în fața cărora te poți înclina, dar sunt și bestii umane cărora nu ai ce să le ceri.” Autorul nu generalizează, semnalează doar prezența omului bun și a celui rău… „Omul bun este acela care, în orice situație ar fi pus, încearcă din răsputeri, să nu-ți facă rău.”; „Un om valoros se gândește la binele tuturor, nu doar la binele lui.”„Omul rău, invidios și nemernic, caută să-ți strice imaginea, în ochii apropiaților tăi, prin tot felul de intrigi și bârfe, ce sfidează bunul-simț.” Cu bunele și mai puțin bunele atitudini, cu defecte și calități, Vasile Vulpașu iubește omul, admiră ceea ce este de pozitiv, semnalează ceea ce este incompatibil cu statutul de om, creație divină și îndeamnă la îndreptare, corectare a hibelor acestuia: „Iubesc omul, nu pentru că îmi place, pentru că îi semăn.”„Mai mult ca sigur, în om nu poți avea încredere și este foarte grav.” Și, totuși doar „Omenia ne atribuie locul cuvenit printre oameni.”, indiferent dacă e vorba de omul tânăr, omul bătrân, omul simplu…

Asemenea multor autori de aforisme și maxime, și Vasile Vulpașu se oprește asupra omului, fie el femeie ori bărbat. Și ce bărbat nu-și arată, într-un fel sau altul admirația pentru femeie! În viziunea sa: „Femeia este singura noastră comoară, de care nu ne putem despărți niciodată”, deoarece „Femeia este capabilă să ne ofere iubirea, cu mici excepții, dacă știm să ne-o apropiem de inimă.”, doar atunci „Femeia este izvorul nesecat de iubire.” Însă, autorul abordează acest subiect sub o formă mai amplă, indentificând și reliefând și scăderile modului de a fi și a se comporta al femeii: „ Femeia, ecuație cu foarte, foarte multe necunoscute.”„Femeia te seduce când vrea și chiar atunci când nu dorește.”„Femeia visurilor, o numim toți, dar mai degrabă este femeia coșmar!”; „Femeia, imperiul de iubire și plăceri astrale.” Dar, ne avertizează autorul că nu e bine să uităm faptul că „Vorbele unor femei pot și otrăvitoare, iar faptele reprobabile.” Cu bune, mai puțin bune și chiar cu răutăți, femeia este indispensabilă vieții, în general, bărbatului, în special. Dacă despre femeie, autorul scrie 115 aforisme, despre bărbat, doar opt. Talerul femeii în balanța vieții este cu mult mai consistent decât cel al bărbatului. Interesant este și faptul că aforismele despre bărbat, o includ în ecuație și pe femeie: „În capul fiecărui bărbat este un mic univers, din care nu lipsește femeia.”„Noi, bărbații, trebuie să admirăm, să respectăm și să iubim femeile. Ele reprezintă cea mai dulce investiție a noastră.”. Dă și o explicație în acest sens: „Orice bărbat și-ar dori ca o femeie  să se topească în ochii lui.” Doamne ajută!  Ghidat de constatările din viața reală și pentru a li se împlini dorințele, scriitorul adresează și un îndemn: „Bărbați, lăsați gelozia, în plata Domnului. Orice ați face, dacă soția are motiv și vrea, vă înșală când dorește.”

Gândind la femeie și bărbat, nu-ți vine în minte decât iubire. Însă, Vasile Vulpașu abordează iubirea sub toate formele ei; iubirea de Dumnezeu, iubirea filială, iubirea semenilor, iubirea de natură și de frumos în artă, iubirea de sine… Dumnezeu a creat bărbatul și femeia, să se iubească și să dea naștere copiilor: „Iubirea, dulceața inimii, ce trebuie savurată, strop cu strop, până la ultima picătură.”; „O clipă de iubire poate compensa o viață în suferință.”; „Iubirea este parte a desăvârșirii umane. Doar prin iubire te purifici.”; „Cine nu iubește, nici nu trăiește, cu adevărat, se târăște prin viață.”; „Iubirea de sine se observă la cel care se încrede, în el, mai mult decât în ceilalți.”; „Iubito! Pentru mine ești Marea de Cristal, te-aș bea, picătură cu picătură, și nu m-aș sătura niciodată.”

Cu toate trădările, poticnelile, neîmplinirile…, când este vorba de iubire îți apar fluturi în stomac, ochii devin mai strălucitori, vorba mai dulce, zâmbetul discret, însă extrem de sugestiv… Să vedem cum stau lucrurile când este vorba de adevăr în opinia lui Vasile Vulpașu. Autorul pune față-n față adevărul cu minciuna, două fațete ale aceluiași lucru, fapt, gest, persoană…  Și acest lucru, pentru că: „Nu întotdeauna putem separa adevărul de minciună.”, ba, chiar autorul ne spune că „Adevărul trunchiat este tot o minciună.” Cu toate acestea „Adevărul este suveran, dar nu întotdeauna ne place.”; „Adevărul este și în funcție de nivelul de înțelegere al omului.” Și, de multe ori „Adevărul este dureros, dar este necesar.”, după cum „Sunt adevăruri care dor și care ucid.”

Vasile Vulpașu este generos cu sfaturile, pentru a face față adevărului și minciunii și tuturor neajunsurilor vieții. Oferă cu mărinimie cititorului un mănunchi bogat de sfaturi: „Să ai puterea de a recunoaște că ai greșit.”; „Să nu faci din vicii un mod de viață”; „Nu căuta să obții, ceva anume, cu un preț care te dezonorează.”; „Mai bine eviți norii, decât să înfrunți furtuna.”; „Să nu te alături celor puternici, pentru a lovi pe cel slab și fără ajutor.”

Omul preocupat cu multe griji și dorințe, este tentat să uite multe lucruri în viață. Vasile Vulpașu ne invită la ne-uitare: „Nu uita, mai presus de toate, să fii om.”; „Nu uita niciodată numele strămoșilor tăi.”; „Nu uita că familia ta este oglinda ta și este mai presus de orice.”; „Să nu uiți pe cel care ți-a întins mâna la greu.”; „Nu uita că ceea ce oferi azi, cu siguranță, vei primi mâine”. Ce frumos spus!! Nu tocmai simplu de respectat, pentru că astăzi suntem atât de săraci în ținerea de minte a celor bune; omul este înconjurat de uitare precum pomul de iederă; uitarea pustiește luciditatea omului, iar iedera seva copacului.

Știm că toate, bune sau mai puțin bune fac parte din viață. Fiecare dintre noi suntem tentați să medităm, să gândim la viață așa cum este ea. Viața ocupă un loc aparte în gândirea și filosofia aforistică a lui Vasile Vulpașu. Cu nonșalanță, dar cu sincera dorință de a priveghea asupra vieții și a schimba ceva pentru binele nostru personal, familial, dar și al întregii omeniri, ne invită să luăm aminte că: „Fiecăruia, viața îi va da ceea ce merită.”; „Viața este cel mai intens joc al naturii.”; „Viața este cel mai de preț bun al universului”; „Calitatea vieții este importantă și nu durata ei.”; „Viața îți aduce și bune și rele, totul este să treci cu chibzuință peste cele bune și cu răbdare peste cele rele.” Cât adevăr, acestea sunt cristale descoperite cu mintea și șlefuite cu inima; o inimă generoasă care nu exclude sub nicio formă și în nicio împrejurare ori context al vieții rațiunea lucidă, chibzuită și răbdătoare.

Omul (femeie ori bărbat) în cursul vieții nu poate trăi fără iubire și adevăr; uneori are mare nevoie de sfaturi bune. Însă, ca ființă socială,  omul are nevoie de multe alte principii etice și morale, sociale și politice, estetice și culturale, spirituale și religioase… În cartea „Vulpașuforisme maxime”, autorul face referiri pertinente la multe dintre aceste concepte morale și categorii stilistice: „Moralitatea se desprinde din caracterul omului și nu ține de condiția socială”; „La marginea societății stau hoții, escrocii, impostorii și oportuniștii.”; „Să nu ai încredere în politicieni. Promit marea cu sarea, iar după ce sunt aleși, imediat, vei simți o ră(tă)cire din partea lor”; „Frumusețea și moralitatea fac un cuplu perfect, dacă sunt împreună.”; „Un popor cu o cultură vastă, este un popor civilizat și statornic.”; „Dumnezeu, ca stare de spirit,  trebuie  să fie în fiecare dintre noi; să fim buni, iubitori față de aproapele nostru”.

Limba literară constituie un excelent mijloc prin care Vasile Vulpașu identifică expresiile și cuvintele potrivite conceptului definit sub forma aforismului. Prin forma lapidară a acestuia, dar nu seacă, ci plină de miez, autorul creează imagini pline de conținut. Astfel, în stilul său dăinuiesc puternice rezonanțe ale experiențelor de viață. Fiecare aforism conține părticele de înțelepciune, în dozaje diferite. Observația riguroasă și fidelă a ceea ce se întâmplă, imaginația bogată, spiritul viu și inventiv au un rezultat admirabil. Cartea se distinge și prin exprimarea într-o manieră clară, fără înflorituri de prisos; claritatea stilistică și coloratura morală dau vigoare aforismelor sale.

„Rodul semințelor sunt snopii, cel al virtuților, gnoza. Așa cum după însămânțat urmează lacrimile, după cules urmează bucuria” (Evagrie Ponticul – Tratat practic; Gnosticul, p. 124) În opinia lui Evagrie, și a stoicilor, „virtuțile sunt asimilate semințelor răsădite în noi de la naștere”. Aceste semințe sădite cu trudă aduc bucuria cunoașterii prin intermediul rațiunii. Scrierea acestei cărți de aforisme înseamnă o strădanie aparte, o muncă neostoită, care aduce împlinirea  rodului bogat în viața și activitatea literară a autorului, spre înfruptarea noastră, a cititorilor din mireasma ei. „Un demers, o construcție nu este de sine stătătoare dacă baza pe care stă nu este temeinică” (Esop). Cartea de aforisme a lui Vasile Vulpașu este un manual sui generis de reînviere a bunelor moravuri și maniere.

„Fericirea înseamnă să continui să dorești ceea ce ai.” (Sfântul Augustin) Și noi îi dorim scriitorului, poetului, epigramistului și jurnalistului, Vasile Vulpașu să sporească în tot ceea ce are.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu