Intru cinstirea zilei Micii Uniri, de
la Ordea, Mihaela Dindelegan ne trimite doua frumoase poeme dedicate
Domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Dainuire Unirii Principatelor si
Marii Uniri! Slava poporului roman, Fauritorul!
La mulţi ani!
Cu ocazia Unirii Principatelor, vă
transmit salutări de la Oradea şi, sper că spre delectare, două poezii pe care
le-am dedicat evenimentului!
Lipsea un chip
~*~
Lipsea un chip din panteonul dacic,
Neînfricat, cu suflet cât o ţară,
Un prinţ sortit, destinul nostru
tragic,
Să-l schimbe prin unire,-a doua oară.
A tot lipsit şi, secole de-a rândul,
Absenţa lui ne-a-ncovoiat spinarea,
Vii rugăciuni se înălţau, chemându-l,
Dar în zadar părea-a fi aşteptarea!
Deodată, o bătrână,-un înger vede.
„Ascultă-mă!, îi spuse, cu mâhnire,
Mesajul meu e sfânt şi îl poţi crede:
O să primiţi din ceruri izbăvire!”
Şi-a dispărut. Bătrâna, tulburată,
Se-ntoarse la nepoţii ei din casă,
Cu voce stinsă,-un chip frumos
le-arată
Într-o icoană. Dă apoi să iasă,
Şi spune doar atât: „Va fi mai bine!”
Dar toţi o înţeleg, căci aşteptară
Un domnitor, să scoată din ruine
Poporul dezbinat, zidind o ţară.
Când a venit, toţi şi-au adus aminte
Că-acea icoană fost-a călăuza
Spre tânărul cu barbă şi cuvinte
De-nţelepciune pline, Vodă Cuza!
*
Un drum spre Unire
***
Plâng codrii cei de-o seamă pe
culmile-mpietrite,
Valahia se pierde în lacrimi, Oltul
plânge
Și Prutul se-nfioară, că-n zările
cernite
Poporul își plătește sudoarea grea cu
sânge.
Străină-i nobilimea de jalea din bordeie,
Tăcut este țăranul când oasele își
frânge
Să coacă-o pâine neagră bolnava sa
femeie,
Și pruncul, prin noroaie, un pumn de
grâne strânge.
Șoptită-i rugăciunea sfioaselor
bătrâne
Ce-și poartă neputința ascunsă în
năframă:
“Ucide-ne, o, Doamne, că nu ne mai
rămâne
Nici loc pentru morminte-n țărâna ce
ne cheamă!”.
Dar mila cea divină din lacrimi se
aprinde
Și forța năzuinței Unirii-l
copleșește
Pe colonelul Cuza. Spre Dunăre
se-ntinde
Ideea unității și-n piept credința-i
crește
Că nația română, de veacuri
dezbinată,
Va fi o forță-n lume, de-o vrea să îl
asculte!
Tresare auzindu-l,
Kogălniceanu,-ndată,
Știind că toți românii de drag o să
exulte.
Cad ziduri peste ziduri și prințul
Cuza Vodă
Oprește clipa-n fapte, iar stele-n
cer se-adună
S-admire naţiunea și să compună-o odă
Românilor ce 'nalţă istoria-împreună.
Şi iată, peste veacuri, priviţi
de-aceleaşi stele,
Cântăm aceeaşi odă, cinstind pe
domnitorul
Ce-a făurit Unirea, în ciuda luptei
grele.
Trăiască unitatea! Slăvit fie
poporul!
~*~
Cu respect,
Mihaela Dindelegan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu