Valentina TECLICI – Poesis

 

Hongi, respiraţia vieţii

Frunte lipită de frunte

nas apăsat pe nas.

Respir respiraţia ta,

respiri respiraţia mea

într-un moment unic

de apropiere, atingere,

înţelepciune şi iluminare

dăruit de zei.

Hongi e felul în care

maorii îşi dau bineţe,

preamărind cu umilintă

egalitatea noastră ca fiinţe

şi recunostinţa

faţă de darul divin,

respiraţia vieţii,

cu care începem

şi ne continuam

călătoria.

Galben balsam de vindecare

Am adus cu mine, la capătul lumii,

hora și sârba românească

să-și reverse neasemuirea

în vegetatia mănoasă,

sub cupola Sudului.

Când mi-e dor de copilărie,

tinerețe ori albastru

dansez cu pescărușii,

ierburile sărate, dezrădăcinate

ale trecutului și-ale oceanului.

dansez în nestire, până la epuizare,

galben balsam de vindecare.

Valurile, suratele

intră-n ritmul tarafului

din sufletul meu

şi dansăm împreună,

cu brațele încununate pe umeri

ca flacăii și fecioarele,

până bucuria înflorește

explozie roșie de pohutukaua

şi descifram înțelesul

câmpului țesut cu ierburi și flori

şi-al culorilor dansând de veacuri

în covoarele și costumele neamului.

Oglinda

Oglinda din perete arată

că vârsta sufletului

mi-e neschimbată.

Pasărea Paradisului

atinge Luna cu versul,

culorile dau în pârg

şi hrănesc Universul.

Haloul inimii

topeşte sloiul disperării.

Iubirea, efect domino,

aprinde făclia iertării.

Binecuvântarea curge

ca uleiul, felină.

Mă doare Soarele

de-atâta lumină.

 

Încotro vă-ndreptaţi?

Timpul, arbore mirific,

desfrunzeşte secundele şi orele zilei,

elegant ca dansul gheişelor.

Clorofila, fântână arteziană,

sărută fruntea soarelui

cu peceţile verzi ale-nceputului.

Încotro mergeţi, codri seculari?

Să ne-nchinăm sfârşitului

care ne naşte continuu

în ritm de tamburină

bătut de aripi de vânt, albine, păsări

şi copite de-animale pribege.

Încotro vă-ndreptaţi, prunci ai lumii?

Spre misterul vieţii,

să ne legănăm în scrânciobul iubirii,

să urcăm scări cu trepte de cenuşă,

oblojindu-ne, zâmbind, dezamăgirea

şi, purtând în dinţii încleştaţi victoria

ca pe-o capă ori stindard sfâşiat,

să ne rostogolim pe sferele

experienţelor omeneşti

până la capătul jocului.

Povestea fiecărui element

Dălţi văzute şi nevăzute

modifică continuu forma

mineralelor, gândurilor, faptelor.

Esenţa, aluat divin,

respiră luminile şi umbrele creaţiei.

Dălţi măiestre, uşoare,

ca inspiraţia, iubirea, speranţa.

Dălţi grele, ca blestemul, durerea,

cătuşe ale curajului, vindecării,

evoluţiei şi misterului.

Urmele pe trupuri, rănile din suflet,

litere cu fier înroşit, peceţi ale stelelor,

povestea fiecărui element.

Istoria mea, albie dantelată de râu,

Istoria ta, munte înflorit de vulcan.

Câţi sculptori stângaci, ori cu har

au lucrat împreună

piatra, lemnul, metalul,

aripa de vis, petalele sentimentelor

să creeze exponatele

din expoziţia schimbătoare a Universului?

Câţi dintre ei s-au îndrăgostit aievea

de creaţiile lor, trăind clipa sublimă

a împlinirii şi nemuririi?

——————————

Valentina TECLICI

Napier, Noua Zeelandă

20 ianuarie 2022