Liviu Pendefunda: Canticum canticorum
„Fiecare este o oglindă pentru celălalt,
în care se vede pe sine însuşi.”
Shakespeare
“Visul pe
care îl visezi singur rămâne doar un vis,
visul pe
care îl visezi cu alţii devine realitate.”
din
scripturile antice tibetane
Sigmund Freud,1, a dat naștere
hermeneuticii psihanalitice, influențat în special de Heidegger și de
fenomenologia hermeneutică a lui Maurice Merleau-Ponty2. În 1900, Freud scria
că titlul pe care l-a ales pentru Interpretarea viselor arată clar care dintre
abordările tradiționale ale problemei viselor intenționnează să o urmeze, aceea
de a atribui un „înțeles” al acestuia. Mai târziu psihanalistul francez Jacques
Lacan,3, a extins hermeneutica freudiană în multe alte domenii. Și totuși
reverberăm la fiecare atingere onirică. Atunci când nu mai știi ce alegere să
faci în materie de lectură și când vrei să citești ceva care să te liniștească
și să îți dea puterea să mergi mai departe într‛o lume plină de traduceri și de
dezvoltare personală, în care poți găsi ceea ce cauți, dar e departe de ceea ce
te-ar interesa ori ajuta, este bine să purcezi la esența lucrurilor.
Ei bine,
dintotdeauna am citit cu plăcere, chiar și în perioada tânărului neliniștit,
Cântarea Cântărilor,4. Poemul profund și plin de prospețime te conduce într-un
areal temporal sacru. Ideea de banalitate a unicului sentiment de iubire
conferă, însă, valoare; și mă întreb ce ar fi spiritualitatea civilizației fără
acest model literar scris de Solomon sau chiar de Regina din Saba,5, Cântarea
Cântărilor este una dintre capodoperele literaturii universale, ce depăşeşte
timpul şi spaţiul în care a luat fiinţă.
Mihai
Eminescu își conduce dialogul, atât în proza fantastică cât și în poesie, de
exemplu, în Luceafărul. Pentru a sugera realitatea, chiar dacă discursul se
recomandă a fi oniric. Căutările și ideatica par diferite dar referința de bază
rămâne tot iubirea.
Cum scriam
într‛o culegere de texte apărută în urmă cu ceva mai mult de zece ani, există
în mod tradițional patru sensuri de hermeneutică biblică: literală, morală,
alegorică și anagogică.
Cu anumite
excepţii, visul în creaţia eminesciană a fost tratat din perspectiva tematistă,
a literaturii comparate, în special ca element de compoziţie, ca unitate
semnificantă minimală precum motivul literar. Analiza psihanalitică și
hermeneutica anagogică dezvăluie însă elemente de descifrare spirituală a
întregului templu ideatic. Raportul dintre înţelegere şi interpretare (corelat
cu cel dintre limbă şi gândire), este bine conturat în lucrările lui Matei
Călinescu,6, depășind concepţia lui Wittgenstein7 în detrimentul filosofiei
hermeneutice a limbajului (Heideger – Gadamer, cu rădăcini în Aristotel şi
Humboldt)8.
Și iată-mă,
încercând să visez, să mă transpun în reveria unui poem în proză, dedicat
frumuseții sentimentelor umane, Fata din vis,9,
interferență de dialog celest ascuns și în spatele unui limbaj care
aduce în actualitate existența istorică a valahilor balcanici, a
macedo-românilor, care odinioară, la început de secol XX și-au proclamat
independența în Pind. În hermeneutica întâlnită la Sf. Augustin în De doctrina
christiana, se subliniază faptul că semnele, umilința și dragostea sunt esențiale
pentru interpretarea corectă a Scripturilor.
Mă erijez în
cutezătorul cavaler ce pătrunde în tainele textului semnat de Irina Lucia
Mihalca. În situaţia în care s-a încercat realizarea unei poetici a visului,
demersul nostru de a’l interpreta este o deschidere asupra metamorfozelor din
viziunile ei onirice aflate în athanorul analizei poetice dezvăluind o
categorie estetică drept concept filozofic, mereu visul identificându-se ca
monadă. Recunosc, am în față un text al cărui discurs ar putea primi șlefuirea
continuă, un text primar, brut, care primește explorarea în spirala timpului la
o valoare ascendentă și totul în perspectiva filozofico-ontologică şi
psihologică, a împlinirii complexe a geometrizării spaţiului literar. Dar e
plin de savoare, romantism, modernism și har, toate la un loc. Structurat în
cincisprezece elegii, pe firul gândului călător, textul relatează în maniera
dialogului, filosofia de viață a autoarei. Și spectacolul nu are regie! E pur
și simplu, curat, spontan, plin de emoție! (Elegia a VII-a). E o caracterizare
perfectă a unui discurs aparent doar iluzoriu.
Parcurgerea
fiecărui vis în lumina descriptivă alunecă între orfism și onirism în etape
successive, cu nuanțe de dramatism neoromantic. Alergi după iubire!/ Când o
atingi déjà nu mai ești!/ Perfecțiunea este doar în gândul nostru…
Fata din vis
evidenţiază polifonia visului atât în cadrul mitologiei, religiei, misticii,
filozofiei, psihologiei, tocmai reprezintarea unui anumit tip de cunoaştere şi
iniţiere în aventura căutării Sinelui. … – Nefiind în comuniune cu tine, nu
poţi fi nici în viaţă prezent, nici în lume nu exişti şi nici univers nu
există! Este starea mea! Aşa sunt mereu! (Elegia I).
Imperiul
oniric poate fi descifrat și în perspectivă mitologică, pe integrarea unui axis
mundi explicativ al creației lumii prin vis, Nimic nu influenţează spiritul
omului, ce este aşezat în el nu poate fi modificat, doar suferinţa diferă. Cu
cât eşti mai încercat, cu atât păşeşti mai repede spre lumina dorită. E greu să
acceptăm asta, dar acesta este adevărul! (Elegia a II-a).
Funcţia
psiho-socială cu rol civilizator şi cea divinatorie, în sensul predestinării şi
al premoniţiei se corelează domeniului spiritual ce nu poate ignora calea
magică a viziunilor din religie. Tărâmul transcendental izvorăște la fiecare
replică în care întrebările și răspunsurile în alternanță crează o lume
unitară, aceea aflată sub semnul esoterismului. – Tu ştii care este cel mai
frumos vis pe lumea asta? întrebă El… iar Ea îi spuse: – Cel care devine
realitate! – Nu, doar cel ce ţi-e interzis, doar cel dorit! În delirul
literelor, visele trăiesc în multe diviziuni temporale simultan! În lumea asta,
poţi visa cum timpii tăi nu au timp, cum alergi după clipe ce se ascund, cum te
bucuri de soarele ce nu’ţi cere nimic, cum te poţi juca cu umbrele şi niciuna
să nu plângă, cum te poţi bucura de tine uitându-te şi de jos şi de sus.
(Elegia a IV-a).
Uneori pare
că alunecăm în textul unui cântec, mai frumos decât oricare altul.
Visul
slujește în întregime sufletului. – Te iubesc, câmpul meu cu flori! Avem o lume
a percepţiilor curate, acel schimb energetic ce echilibrează plusul şi minusul,
acolo unde visul este adus pe pămant! Au înflorit bujorii imperiali şi, rând pe
rând, se vor deschide împrăştiindu–şi petalele pe unda vântului călător!
Trecutul uimeşte prezentul, întregul îşi surprinde partea, râul surprinde
izvorul! Lumea asta este înclinată de oameni fără simţiri spre prabuşire, hai
să trecem de partea cealaltă măcar noi! (Elegia a V-a). Și totul scăldat în
spirit.
Asocierea
arcanelor onirice cu filosofia copleșește cititorul acestui text remarcabil.
Visul
parcurge un drum sinuos alături de evoluţia reflecţiei, contopindu-se cu
realitatea raţiunii. Nu te teme de vise, nimic nu te poate răni acolo! Nici
gândul, nici cuvântul, nici raza de soare în aerul ce trece prin oglinzile
timpului! (Elegia a III-a).
Dacă la
Nietzsche, apare tripticul –filozofie, vis, artă – cunoașterea demonstrată de
personajele bine conturate din vis se erijează în fragmente de cultură
străveche (Heraclit, Empedocle, Pitagora, Platon, Socrate, Aristotel, Cicero,
Plutarh, Marcilio Ficino, Descartes, Pascal, Rousseau, Leibniz, Schopenhauer)
până la filozofii moderni și, pro domo, revenim din perspectivă psihologică, la
Sigmund Freud şi discipolii săi (Jung, Alder) care conferă o realitate cu forme
de expresie şi spiritualitate specific artei regale, pentru a ajunge la
cunoaşterea inconştientului.
În Elegia a
VI-a întâlnim o definiție structurată în dialog a scrisului, realitate onirică…
De fapt, ce este scrisul, de ce lumea se opreşte şi citeşte ce scriu oamenii,
de ce unii oameni scriu?… Ea: – Sunt stările interioare aduse la suprafaţă,
stări, trăiri, vise, poveşti! / El: – Scrisul este aleea îngustă pe unde se
strecoară foarte puţini! Dacă aş fi ştiut posibil acum să–ţi fi scris pe cer
ceva. Acolo se găsesc lucruri ce-aşteaptă să le mângâi, dând la o parte
învelişul lor din starea brută! … Ea: – Multe lucruri sunt acolo, fiecare are
un loc, chiar dacă nu crede asta! Ce-ai fi scris pe cerul nostru?/ El: – “Sunt
aproape”! Poeţii rămân în visare, când ajung la capătul acelui drum,
inaccesibil tuturor, îi opresc pe trecători şi le scriu bilete!… Ea: – Eşti tu
şi uneori eu! Poeţii văd şi simt în felul lor, poate că şi alţii simt intens
asta, dar nu au încredere să scrie!/ El: – Unii scriu mai telegrafic, alţii
scriu pe multe foi, trecătorii sunt diferiţi, unii nu-i văd, alţii citesc
fugitiv, unii se aşează visând cu poeţii, cred că aici e taina scrisului. Sunt
un trecător ce nu citeşte, dar îmi place să mă uit prin lacrima lor!… Ea: – Tu
citeşti altfel!/ El: – Ajung acolo de unde se porneşte lacrima, stau în umbra
lor, uimit de frumuseţea drumului îngust. Cei ce scriu caută drumul spre lumina
unde suntem toţi! … Ea: – La izvoarele lacrimei caută, lumina e în noi de o
lăsăm să apară!/ El: – Deşi nu realizăm că noi toţi ce–i mulţi stăm în
întuneric! Aici venim, găsind explicaţia la întrebarea”ce este scrisul”, o mână
de–ajutor în căutarea luminii!… Ea: – O continuă, adâncă, căutare!/ El: – Cine
are ochi să vadă, te iubesc, omule! Simţirile absolute ale unui pământean sunt
în comuniune cu universul când atingi acel punct! Pot spune “nu vreau să mă mai
întorc”, completând “rămân în poveste, stare, sentiment sau în dulcele vis”!..
Aș putea, fără să exagerez, să citez întreaga creație a scriitoarei, o poetă
mereu în căutarea Sinelui și a realității care îi induce, aduce și răspândește
sufletul în vis.
Limbajul
visului este simbolic în concepţia psihanaliştilor, inconștientul și
subconștientul revelând o poetică a lui, aceea care trece prin metoda
literaturii comparate prin formalism și structuralism la o hermeneutică
antropologică.
Polisemia
simbolurilor poate fi regăsită şi în ipostaza stratificării mitului (asemănător
lui Levi-Strauss10), adică în faptul că, miturile esenţiale sunt îmbogăţite,
„colonizate” de noi practici şi semnificaţii culturale.
Citind-o pe
Irina Lucia Mihalca nu poți să nu revezi textele romanticilor, Hölderlin,
Eminescu sau să fii îndemnat să recitești cu nesaț Cântarea Cântărilor.
——————————–
Acad. Liviu
Pendefunda, H.D.Litt
Contact
international 2019, 175-177: 381-383
1 Sigmund
Freud, născut Sigismund Schlomo Freud (6 Mai 1856 – 23 Septembrie 1939),
neurolog austriac, fondator al psihanalizei
2 Maurice
Jean Jacques Merleau-Ponty (14 Martie 1908 – 3 Mai 1961) filosof fenomenologic
francez, care l-a studiat pe Cezanne, pictorul care credea că, în timp ce
picta, captura un moment în timp și odată trecut, nu se mai putea întoarce.
3 Jacques
Marie Émile Lacan (13 Aprilie 1901 – 9 Septembrie 1981), psihiatru și
psihanalist francez
4 Cântarea Cântărilor (în ebraică: שיר השירים
, Shir ha-Shirim) este una din cărțile Bibliei ebraice, aflată în secțiunea,
Ketuvim, fiind cunoscută și sub denumirea Cântarea lui Solomon, iar în latină
Canticum Canticorum.La evreii așkenazi se citește cartea Cântării Cântărilor
sâmbăta care cade în săptămâna Paștelui (Pesah), potrivit cu obiceiul general
din tradiția așkenază de a se citi la fiecare din cele trei mari sărbători
Regalim o carte din Hagiografie (Ketuvim) potrivită cu atmosfera sărbătorii. Descrierile
primăverii care caracterizează Cântarea Cântărilor se potrivesc Paștelui, care
este Sărbătoarea Primăverii. 5 Nu se ştie dacă “poemul” a fost scris de un
bărbat sau de o femeie. și nici dacă e un text unitar sau reprezintă o colecţie
de poeme, redactate în locuri şi timpuri diferite.
6 Matei
Călinescu (15 iunie 1934, București – 24 iunie 2009, Bloomington, Indiana)
critic literar american de origine română, profesor de literatură comparată,
Indiana University.
7 Ludwig
Josef Johann Wittgenstein (26 Aprilie 1889 – 29 Aprilie 1951), filosof austriac
(logică, filosofia matematicii, a minții și a limbajului)
8 Paul
Cornea, Interpretare şi raţionalitate, Iaşi, Polirom, 2006
9 Irina
Lucia Mihalca, Atât de mult pentru fericire, Contact international, 2019
10 Claude
Lévi-Strauss (28 Noiembrie 1908 – 30 Octombrie 2009), antropolog structuralist,
belgian
http://www.logossiagape.ro/2021/01/20/liviu-pendefunda-canticum-canticorum/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu