VINDECAREA SUFLETEASCA
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca un om neputincios, care
voieste sa se vindece, îi marturiseste si îi arata doctorului boala sa si-l
roaga staruitor sa îl tamaduiasca. Aceasta întâmplare te învata ca, de vreme ce
voim si noi sa ne vindecam de neputinta noastra sufleteasca, trebuie sa o
marturisim cu toata inima si sa I-o înfatisam lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
Tamaduitorul sufletelor si al trupurilor noastre, si cu smerenie sa-L rugam sa
ne ajute. Caci toti suntem neputinciosi, saraci si pacatosi din fire. Citim în
Sfânta Evanghelie ca orbii, mutii, surzii si leprosii veneau la Hristos si,
aratându-I betesugurile lor, cu smerenie si cu credinta Îi cereau milostivirea
si se tamaduiau. Noi suntem orbi din nastere, suntem nevazatori întru cele
dumnezeiesti si duhovnicesti si întru cele care-i sunt sufletului spre mântuire
si de aceea trebuie sa ne rugam Lui împreuna cu cei orbi: „Doamne, sa se
deschida ochii nostri” (Matei 20, 33). Noi suntem surzi din fire întru auzirea
cuvântului lui Dumnezeu si a sfintelor Sale porunci, si de aceea trebuie sa-I
cerem Lui acele urechi despre care El ne zice: „Cine are urechi de auzit sa
auda!” (Matei 13, 9). Noi suntem gângavi si muti din fire întru chemarea,
preaslavirea, lauda si cântarea Sfântului Sau Nume si de aceea trebuie sa suspinam
catre El ca sa ne dezlege limba si buzele si sa ne rugam Lui: „Doamne,
învata-ne sa ne rugam” (Luca 11, 1). Noi suntem spurcati din fire cu lepra cea
fara de tamaduire a pacatului si de aceea trebuie sa ne înaltam glasurile
noastre din adâncurile inimii si sa graim catre El dimpreuna cu leprosii:
„Iisuse, Învatatorule, miluieste-ne!” (Luca 17, 13). Suntem slabanogi si nu
putem sa ne ridicam si sa venim la El si de aceea trebuie sa ne rugam Lui sa-si
tinda spre noi mâna Sa atotputernica si sa ne ridice din patul cel de moarte al
pacatului. Trupul nostru înrait se îndraceste si de aceea ni se cuvine sa
strigam împreuna cu femeia cananeanca: „Miluieste-ma, Doamne, Fiul lui David!”,
sa repetam necontenit rugamintea noastra: „Doamne, ajuta-ma!” si, cugetând despre
noi însine, sa nu ne socotim fii vrednici de Împaratie, ci „câini” care
„manânca din farâmiturile ce cad de la masa stapânilor lor” (Matei 15, 22-27).
Dupa cum ne marturiseste Evanghelia, saracii au dobândit atunci milostivirea si
vindecarea de la Tamaduitorul Hristos. Si noi le vom primi daca le vom cere de
la Dânsul cu credinta, marturisindu-ne betesugurile noastre. Caci El pentru
aceea a si venit în lume, ca sa tamaduiasca neputintele noastre si sa
îndeparteze de la noi pacatul si sa ne daruiasca fericirea. De vreme ce El a
vindecat trupurile stricacioase si pieritoare ale celor ce s-au rugat Lui, cu
atât mai mult va tamadui sufletele, care sunt nemuritoare.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 99
M U L T
Sfantul Ioan din Kronstadt
Nenumarate
sunt picaturile de ploaie care cad pe pamânt, dar toate vin din acelasi nor;
multe sunt razele de lumina, dar toate iradiaza de la acelasi soare; multe sunt
frunzele, dar copacul pe care cresc este unul singur; mult este nisipul, dar
tot sta pe acelasi pamânt. Multi sunt oamenii si toti se trag dintr-un singur
om – Adam – dar mai înainte de toate, de la Dumnezeu.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 224
ILUMINATUL STRADAL
Sfantul Inochentie al Odessei
Lumina
harului nu se aseamana cu lumina întelepciunii pamântesti care, ca lumina
lampilor de strada, lumineaza în vremea noptii, dar nu încalzeste deloc,
nefiind în stare a da viata nici macar unui firicel de iarba. Dimpotriva, unde
straluceste harul lui Hristos, acolo întreaga fiinta a omului se schimba si
ajunge într-o asa stare, precum natura în vremea primaverii. Atunci însusi omul
simte ca se petrece ceva neobisnuit cu el, ca se apropie de un fel de înnoire
si regenerare.
Sfantul
Inochentie al Odessei, Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii,
traducere de patriarhul Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 42
LENTILA SI FOCUL
Sfantul Ioan din Kronstadt
Putem
aprinde cu o lentila o bucata de lemn, de hârtie sau de alt material lesne
inflamabil, atunci când asupra obiectului respectiv focalizam într-un punct
razele soarelui, obtinând pe acel obiect un fel de soare în miniatura. Asa se
întâmpla si când ne rugam, sufletul ni se înfierbânta, se învioreaza, se
aprinde de la Soarele Dreptatii, ca sa lucreze asupra inimii cu toata
simplitatea si puterea Sa. O putem „aduce” în acelasi chip acolo si pe Maica
Domnului, îi putem aduce pe Îngeri si pe Sfinti. Icoana lor poate sa apara în
inima, asa cum este, cu toata puterea si sfintenia, pentru ca inima sa ia de la
dânsii cât mai multa si mai deplina lumina, sa se aprinda de prisositoarea lor
iubire ca de un la un izvor de foc; vei primi de la dânsii în inima curatie,
sfintenie, bunatate, putere si inima se va purifica de la sine, întarindu-se în
credinta si dragoste si, cu atât mai mult, mai hotarât si mai statornic îti vei
îndrepta inima catre Dumnezeu si catre Sfintii Lui, cu atât se va lumina, se va
curata si se va umple mai mult de viata.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 73
PAHARUL DE LACRIMI
Parintele Paisie Olaru
Fiind seceta
mare în vara anului 1990, ucenicii îi spuneau Parintelui Paisie, care zacea la
pat: „Nu ploua, parinte, este seceta mare!” Iar el raspundea: „Sa ne rugam lui
Dumnezeu cu lacrimi si sa postim, ca Domnul are de unde da, daca are cui da!”
Dupa ce a început sa ploua, ucenicii i-au spus: „Parinte Paisie, ploua afara!”
Iar el a început a plânge în pat si a zis ucenicului sau de chilie, monahul
Gherasim: „Ada-mi si mie un pahar cu apa de ploaie de afara sa beau, ca cine
stie ale cui sunt lacrimile acestea!”
Parintele
Paisie Olaru, Parintele Paisie duhovnicul, traducere de editie ingrijita de
Arhimandrit Ioanichie Balan, Ed. Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1993,
p. 100.
CONSTIINTA CURATA
Sfantul Sofronie Saharov
Numai cei
care s-au apropiat de focul ceresc cu frica si cutremur, ajung sa cunoasca
darurile cele mai înalte ale lui Dumnezeu; cei care-si pastreaza statornic în
inimile lor o parere smerita despre ei însisi, care îsi pastreaza o constiinta
curata nu numai fata de Dumnezeu, dar si fata de semenii lor, fata de animale –
chiar si fata de lucrurile materiale produse de munca oamenilor, îngrijindu-se
de întreaga creatie.
Sfantul
Sofronie Saharov, Rugaciunea – experienta Vietii Vesnice, traducere de diac.
Ioan I. Ica jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2007, p. 171.
GRESEALA APROAPELUI
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi sau
auzi ca aproapele tau greseste sau ca a pacatuit. Întâmplarea aceasta sa nu-ti
slujeasca drept temei pentru a-l judeca pe fratele tau, dupa cum au unii raul
obicei, ci pentru a-ti cunoaste neputinta ta; nu pentru a-l lua în râs pe
aproapele tau, ci pentru a-l compatimi si a te îndrepta pe tine însuti. De la
el întoarce-ti ochii catre tine, cautând sa vezi de nu ai fost si tu în acel
pacat sau în altul deopotriva cu acela si daca nu cumva te afli chiar acum în
el? Dar chiar de nu, au n-ai putea tu oare sa pacatuiesti mai rau decât atât?
Caci înlauntrul nostru, al tuturor, salasluiesc neputinta si ticalosia:
patimile noastre ne sunt dusmani, trupul nostru ne înrobeste, iar satana,
vrajmasul nostru, cauta neîncetat sa ne înghita. Noi toti cadem, caci toti
suntem supusi caderilor si primejdiilor de orice fel; aproape este caderea
noastra, daca nu ne tine harul lui Dumnezeu. Asadar, prilejul acestei
întâmplari sa te întoarca spre cercetarea de sine si, vazând caderile fratelui
tau, straduieste-te, cu ajutorul Domnului, sa le faci pe toate cu mai multa
chibzuinta si luare-aminte.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 75.
INTUNERICUL SI LUMINA
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca sunt
doua lucruri care ti se înfatiseaza mereu înaintea ochilor, unul dupa altul:
întunericul – în timpul noptii, si lumina – în timpul zilei; si ca din firea
noastra cu totii ne ferim de bezna (caci nimeni nu voieste sa stea în
întuneric) si cautam lumina. Asemenea si înaintea ochilor nostri duhovnicesti
trebuie pururea sa se afle doua lucruri: pacatul – bezna sufleteasca, si
Dumnezeu – Lumina cea vesnica. Si precum ne îndepartam de întunericul cel
vazut, îndreptându-ne spre lumina simtita, asa ni se cuvine sa ne întoarcem
catre Luminator din negura pacatoseniei, pe El cautându-L si luminându-ne.
Precum cei care se îndeparteaza de lumina cea fireasca, de vreme ce se afla în
bezna, se împiedica, nu deslusesc nimic si se tem de toate, asemenea si cei ce
se înstraineaza de Dumnezeu, Lumina cea pururea-fiitoare, sunt cuprinsi de
întunericul cel sufletesc si, împiedicându-se, cad dintr-un pacat în altul si
asa ajung sa se prapadeasca, daca nu-si vin întru simtire, dupa cum zice
Scriptura: „Caci iata, cei ce se departeaza de Tine vor pieri” (Psalmul 72,
26). Din pricina întunecimii sufletesti, acestia vor fi „aruncati” în vesnicul
„întuneric cel mai dinafara, unde va fi plângerea si scrâsnirea dintilor”
(Matei 25, 30). Iar cei ce cauta pe Dumnezeu si se tin de El, facându-se fii ai
luminii si ai zilei, vor mosteni lumina cea vesnica si vor vedea atunci „fata
catre fata” acea Lumina pe care acum o întrezaresc doar prin credinta (1
Corinteni 13, 12) „si ca soarele vor straluci în Împaratia Tatalui lor” (Matei
13, 43). Cugetarea aceasta te învata sa te departezi de pacat asa precum te
feresti de întuneric s i cu toata inima ta sa cauti pe Dumnezeu, adevarata si
duhovniceasca Lumina, pâna când ne mai este cu putinta sa cautam si sa gasim,
dupa cum ne povatuieste Prorocul: „Cautati pe Domnul si va întariti; cautati
fata Lui pururea” (Psalmul 104, 4).
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 120
BUNUL TUTUROR
Cuviosul Bonifatie de la Teofania
Sa fii
smerit înseamna sa nu te lauzi cu stiinta ta: cei smeriti socot ca adevarul, ca
si lumina, este bunul de obste al tuturor.
Cuviosul
Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian
Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 106
PROGRES ADEVARAT
Sfantul Ioan din Kronstadt
Fratilor!
Pregatiti-va sa va uniti cu Dumnezeu, lasati deoparte toate zadarniciile
pamântesti. Staruiti asupra lucrului celui mai important: curatirea si
desavârsirea de sine. Iubiti progresul întru credinta si fapte bune, nu
progresul veacului acestuia. Înca de aici, de pe pamânt, ne pregatim sa-L vedem
pe Marele Artist, pe Cel ce a creat toata faptura vazuta si nevazuta,
Frumusetea absoluta, pe care acolo o vom descoperi si o vom contempla în
eternitate.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p.
BOGATIA PRIMAVERII
Sfantul Inochentie al Odessei
Orisicât de
bogata si de împodobita ar fi natura în timpul primaverii, totusi sufletul
înnoit de harul dumnezeiesc este mult mai împodobit si mai bogat în florile
virtutilor – într-însul se gaseste si floarea cea alba a nevinovatiei si
curatiei inimii si floarea cea roza a binefacerii si dragostei catre aproapele
si floarea cea albastra a contemplatiei si întelepciunii duhovnicesti si
floarea cea galbena a înfrânarii si ostenelii.
Sfantul
Inochentie al Odessei, Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii,
traducere de patriarhul Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 44
SUFLETUL SI CUVANTUL
Sfantul Nectarie al Eghinei
Sufletul a
dat glas primului cuvânt de îndata ce omul si-a deschis ochii si si-a îndreptat
privirea spre natura înconjuratoare si i-a înteles frumusetea. Dat fiind ca
simturile îsi fac aparitia odata cu venirea la viata, primul cuvânt reprezinta
primul act de perceptie a lumii. Sfânta Scriptura, cea mai veche scriere a
lumii − si, desi nu e socotita de cei ce tagaduiesc Revelatia dumnezeiasca a fi
o carte scrisa sub inspiratia Duhului Sfânt, trebuie considerata drept scrierea
cea mai profunda sub aspect filosofic a lumii antice −, afirma ca Dumnezeu,
dupa ce l-a creat pe om, l-a invitat sa dea nume animalelor. „Si a facut
Dumnezeu tot din pamânt toate fiarele câmpului si toate pasarile cerului si
le-a adus la Adam, ca sa le vada pe acestea si sa le dea nume; si tot numele
dat de Adam fiecarei fiinte vii a fost numele care i-a ramas acesteia” (Facere
2, 19-20). Aceasta opinie primordiala a umanitatii referitoare la limba omului
reprezinta un argument suficient împotriva celor care îi tagaduiesc sufletului
rational cuvântul si socotesc cuvântul rostit nu un mijloc al sufletului
rational inseparabil de acesta, ci drept cauza a lui; ce altceva poate sa
exprime aducerea animalelor [în fata lui Adam] si invitatia adresata omului,
odata cu plasmuirea sa, de a le vedea si a da nume tuturor animalelor decât
impulsul sufletului rational de a generaliza, de a judeca si de a cugeta? Cum
ar fi putut sa le dea nume daca sufletul sau n-ar fi avut capacitatea de a
întelege diferentele specifice si caracterul propriu fiecarui animal?
Sfantul
Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr.
Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 65-66
MOCIRLA DIN APA IZVORULUI
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vedem ca,
desi izvorul are apa curata, totusi pe fundul lui este mocirla, noroi. Tot asa
si în adâncul inimii omului se afla tot felul de necuratii. Precum scârboasa
mocirla si duhoarea, asa se ascund în sufletul omului înfumurarea si înaltarea
mintii, iubirea de argint, mânia, rautatea si invidia, necuratia dobitoceasca
si orice ticalosie. Necuratia de pe fundul izvorului se vede abia când apa este
lovita cu o cârja sau cu vreo alta unealta; atunci, din cauza mocirlei sau a
noroiului care se afla la fund, toata apa din izvor devine tulbure. Tot asa si
necuratia patimilor si a firii rele, dobitocesti, care se afla în adâncul
inimii omului, se arata la vremea ispitirii. Cine ar sti ca pe fundul izvorului
se afla noroi sau mocirla, daca nu ar lovi apa si daca de acolo nu s-ar ridica
si nu s-ar arata murdaria? Tot asa, de unde am sti ce fel de ticalosii si
necuratii se ascund în adâncul inimii omului, daca nu ar iesi de acolo si nu
s-ar vadi prin faptele cele din afara?
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Comoara duhovniceasca din lume adunata, traducere de
rasofora Domnica Talea, Ed. Egumenita, Galati, 2008, p. 175
FRUMUSETEA MARII
Sfantul Vasile cel Mare
Frumoasa
este marea pentru Dumnezeu pentru multe pricini; e frumoasa, pentru ca
îmbratiseaza de jur împrejur insulele, dându-le în acelasi timp si frumusete si
siguranta. Mai mult, marea apropie pamânturile care sunt la mari departari
unele de altele si face pentru cei ce calatoresc pe mare neîmpiedicate
legaturile dintre aceste pamânturi; prin aceste legaturi marea ne daruieste
cunoasterea faptelor necunoscute; negustorilor le da prilej de îmbogatire si
ajuta cu usurinta nevoilor vietii; celor bogati le ajuta sa exporte surplusul
lor de produse, iar celor lipsiti le ajuta sa-si împlineasca lipsurile.
Sfantul
Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed.
IBMBOR, Bucuresti, 1986, p. 118.
PRAFUL PAMANTULUI
Sfantul Ioan din Kronstadt
Si praful
pamântului va marturisi despre noi la Judecata lui Dumnezeu. „Si scuturati
praful de pe picioarele voastre spre marturie împotriva lor” (Marcu 6, 11).
Dumnezeul meu, câti martori ai necredintei noastre! Unde vom fugi? Unde ne vom
ascunde?
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Spicul viu – ganduri despre calea mantuitoare, traducere
de Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2002, p. 152.
CASA IN INCENDIU
Sfantul Ioan din Kronstadt
Nu salvam
casa de incendiu când a fost cuprinsa toata de flacari, ci atunci când a
izbucnit focul. Întocmai asa se întâmpla si cu sufletul: sufletul este casa;
patimile – focul. „Nu dati loc diavolului” (Efeseni 4, 27).
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 367
FRUMUSETEA APARENTA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Nu te opri
la frumusetea fetei, ci priveste sufletul. Nu privi vesmântul omului (caci
trupul este un vesmânt provizoriu), ci priveste la cel care este îmbracat cu
el. Nu admira splendoarea îmbracamintei, ci considera pe cel îmbracat ceea ce
este el. Altfel, vei defaima chipul lui Dumnezeu din om, vei necinsti pe rege,
ucigând pe slujitorul sau, nedându-i cinstea care i se cuvine. De asemenea, nu
privi într-o carte frumusetea expresiei, ci priveste duhul acelei carti, altfel
vei deprecia duhul si vei exalta firescul, caci caracterele formeaza trupul,
iar continutul cartii este duhul. Nu te lasa sedus de melodia unui instrument
sau a unei voci, ci dupa efectul pe care-l produc în suflet sau dupa cuvintele
cântecului observa ce fel de duh au. Daca ele trezesc în tine sentimente
pasnice, curate si sfinte, apleaca-ti urechea la ele ca sa-ti hranesti
sufletul. Daca, dimpotriva, ele rascolesc în sufletul tau patimile, nu le baga
în seama si arunca departe de tine în acelasi timp si natura si duhul unei
astfel de muzici.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura,
Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 41
PUTEREA GRAULUI
Sfantul Luca al Crimeei
Este
cunoscut ca grâul, meiul si mustarul gasite în sarcofagele mumiilor egiptene –
care au o vechime de 3000 de ani –, daca nu au fost supuse actiunilor
daunatoare, în care sa fi fost posibile procese fermentative ce le-ar fi putut
afecta, pot da roade bune daca sunt plasate în conditii favorabile de umiditate
si caldura.
Urmatoarea
experienta a fost realizata de catre fizicianul Jean Becquerel (1878-1953) la
Paris, în anul 1909. Seminte de grâu, lucerna si mustar alb au fost uscate în
vid timp de sase luni la temperatura de +40 grade C si apoi sigilate în
eprubete de sticla vidate. Aceste eprubete au fost expediate la Londra si acolo
au fost tinute timp de trei saptamâni în atmosfera umeda, la aproximativ –190
grade C, si apoi înca 77 de ore în hidrogen lichid, la –250 grade. La Paris
eprubetele au fost redeschise si semintele au fost puse într-un mediu umed la
+28 grade. S-a dovedit ca încoltirea s-a desfasurat absolut normal. Nu s-a
constatat nici o diferenta comparativ cu probele de seminte care fusesera
pastrate în conditii obisnuite. La o temperatura joasa, de –250 grade, orice
indiciu asupra unei activitati vitale este exclus. Nici chiar cele mai energice
reactii chimice nu se pot desfasura la o astfel de temperatura joasa.
Din aceste
experiente vedem ca este posibila moartea temporara, daca actiunea care
împiedica activitatea vitala nu conduce la distrugerea organismului.
Daca este
atât de evident ca moartea temporara a semintelor si a animalelor nu împiedica
renasterea vietii întru acestea, oare nu suntem îndreptatiti sa afirmam ca
acest fenomen este cu putinta în ele prin actiunea unei puteri necunoscute
noua, energia vitala, care nu e supusa deloc actiunii agentilor distructivi
care afecteaza viata semintelo r si a plantelor? Iar o astfel de energie
bineînteles ca nu poate fi decât energie duhovniceasca – puterea de viata
datatoare a Duhului Sfânt.
Sfantul
Luca al Crimeei, Puterea inimii, traducere de Evdochia Savga, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2010, p. 76-77
S O B A
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca o
soba fierbinte îl încalzeste pe tot cel ce se apropie de ea. Asemenea si omul
iubitor, a carui inima este aprinsa de dragostea pentru Dumnezeu si pentru
aproapele, va încalzi cu flacara iubirii sale pe oricine se va apropia de el.
Si precum soba împarte din caldura ei celor care au nevoie de aceasta, asemenea
si omul iubitor împartaseste din darurile lui Dumnezeu fratilor sai care au
trebuinta de ele: unuia îi acopera goliciunea, altuia îi da adapost, aducându-l
în casa sa, pe unul îl slujeste la boala, pe altul în temnita, iar altuia îi
alina întristarea, într-un cuvânt, fiecaruia îi da o mâna de ajutor atunci când
îi este cu putinta. Toate acestea se izvodesc în el din caldura dragostei
crestine. Pe când o soba rece, dimpotriva, nici un folos nu aduce nimanui si,
chiar de se atinge cineva de ea, este dezamagit si se departeaza înfrigurat.
Întocmai sunt si oamenii cei neiubitori, ale caror inimi nu sunt încalzite de
dragostea crestina. Multi dintre ei se cred a fi cineva, citesc rugaciuni multe
si în repetate rânduri, deseori postesc, zidesc bisericile Domnului si le
împodobesc (fapte care sunt în sine vrednice de lauda si poarta înfatisare de
cucernicie); dar daca se apropie de ei vreun sarac pentru a le cere ajutor, e
dezamagit întocmai ca acela care s-a atins de soba rece, voind sa se
încalzeasca de la ea, si astfel pleaca purtând înlauntru aceeasi întristare si
nenorocire pe care o avea când a venit. Întâmplarea aceasta si cugetarea asupra
ei te povatuieste sa înveti dragostea crestina fara de care orice faptuire este
moarta, chiar daca ea pare a însemna oarece în ochii oamenilor.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 114
GROAPA SI FANTANA
Sfantul Vasile cel Mare
„Groapa a
sapat si a adâncit-o” (Psalm 7, 5). În dumnezeiestile Scripturi nu gasim spus
în sens bun cuvântul „groapa”, dupa cum nici cuvântul „fântâna” nu-l gasim spus
în sens rau. Groapa este locul unde a fost aruncat Iosif de fratii sai (Facere
37, 20-24). Si tot cuvântul „groapa” îl întrebuinteaza Scriptura când spune ca
au fost loviti egiptenii „de la cel dintâi nascut al lui Faraon pâna la cel
întâi nascut al roabei celei din groapa” (Psalm 87, 4); si în Ieremia zice: „Parasitu-M-au
pe Mine, izvor de apa vie, si si-au sapat lorusi gropi surpate, care nu vor
putea tine apa” (Ieremia 2, 13). Dar si în Daniil este scris de groapa cu lei
în care a fost aruncat Daniil (6, 16). Avraam însa sapa fântâna (Facere 21 ,
30); la fel, si slugile lui Isaac (Facere 26, 18); iar Moise, venind la
fântâna, s-a odihnit (Iesire 2, 15); si porunca primim de la Solomon sa bem apa
din vasele noastre si din izvorul fântânilor noastre (Pilde 5, 15); iar
Mântuitorul vorbeste lânga fântâna despre taine dumnezeiesti. Pricina pentru
care cuvântul „groapa” este folosit cu privire la cele rele, iar cuvântul
„fântâna”, cu privire la cele bune, socotim ca este aceasta: apa din gropi vine
din afara, cade de sus; în fântâni însa, sunt vine de apa, care zac sub pamânt
înainte de a se sapa locurile acelea; ies la iveala însa dupa ce se da la o
parte pamântul care le acopera si orice alta materie de deasupra lor, care este
tot pamânt. Si în suflete este, asadar, un fel de groapa, atunci când gândurile
cele bune, care cad în suflete, se schimba si se falsifica. Daca cineva îsi
schimba ideile despre cele bune care cad în el, atunci preface acele idei bune
în idei rele si potrivnice adevarului si nu mai vrea sa aiba în suflet ceva
bun. Si iarasi, în suflete sunt fântâni; când sunt date la o parte gândurile
cele rele care le acopera, atunci straluceste lumina si iese la iveala izvor de
apa buna de baut, în cuvânt si în dogme. De aceea este de neaparata trebuinta
ca fiecare sa-si faca siesi o fântâna, ca sa pazeasca porunca amintita mai
înainte, care spune: „Bea apa din vasele tale si din izvorul fântânilor tale!”
(Pilde 5, 15)
Asa devenim
fii ai celor care au sapat fântâni, ai lui Avraam, ai lui Isaac si ai lui
Iacov. Nu trebuie sa facem groapa, ca sa nu cadem în adâncitura, asa cum a spus
David în acest psalm, nici sa auzim cele scrise în Ieremia spre mustrarea
pacatosilor, despre care Dumnezeu a spus cuvintele pe care le-am adaugat putin
mai înainte: „Parasitu-M-au pe Mine, izvor de apa vie, si si-au sapat lorusi
gropi surpate, care nu vor putea tine apa” (Ieremia 2, 13).
Sfantul
Vasile cel Mare, Talcuire duhovniceasca la psalmi, traducere de Parintele
Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 2000, p. 40-41
YALA, CHEIA SI USA
Parintele Arsenie Boca
Ce folos ca,
urmarit de o fiara, scapi pâna la usa unei case în padure, dar n-ai avut grija
ca sa iei cheia de acasa. Dar Iisus e nu numai Cheia, ci si Usa Împaratiei de
scapare.
Parintele
Arsenie Boca, Parintele Arsenie Boca – mare indrumator de suflete din secolul
XX, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 175
STIINTA STIINTELOR SI ARTA ARTELOR
Sfantul Ioan din Kronstadt
Împatimirea
sufletului de cele pamântesti si trupesti pâna la uitarea de Dumnezeu vine de
la diavolul, care face ca, atunci când ni se leaga inima de cele pamântesti si
trupesti, ea sa devina vasul spurcat al patimilor, în loc sa priveasca cu
chibzuinta spre cele de Sus si sa fie vas duhovnicesc si templu al Duhului
Sfânt. „Nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui Mamona” (Matei 6, 24), lui
Dumnezeu si averilor lumesti, lui Dumnezeu si trupului, lui Dumnezeu si lumii,
lui Dumnezeu si desfatarilor; de aceea, a sti sa-ti conduci trupul si inima
este stiinta stiintelor si arta artelor. Sunt când trup, când suflet. Ce
nestatornicie! Câta nerecunostinta! Ce lene! Si câta îndelunga-rabdare de la
Dumnezeu! Dar oare cât timp voi fi schimbator ca luna sau ca un caleidoscop?
Întareste-ma, Doamne, fa-ma sa stau pe piatra poruncilor Tale!
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 239
TAINA CRESTINATATII
Parintele Arsenie Boca
Mântuitorul
nostru nevazut se îmbraca cu noi, si pe noi ne îmbraca cu Sine: „Câti în
Hristos v-ati botezat, în Hristos v-ati si-mbracat! (Galateni 3, 27).
Fiecare
dintre noi, ori stim, ori nu stim, ori credem, ori nu credem, purtam pe Hristos
Iisus si pe Duhul cel Sfânt în temelia fapturii noastre celei duhovnicesti.
Hristos Iisus Cel cu Cruce, este asadar piatra unghiulara, temelia zidirii
noastre celei duhovnicesti. Aceasta e adevarat pentru toti cei botezati.
Temeiurile
mai adânci ale postului si rugaciunii le gasim la Botez. Adâncul fiintei
noastre se îmbraca în Hristos. În acest adânc al mintii, sau în altarul inimii,
dupa expresia Parintilor, Se salasluieste Hristos, izgonind afara pe satana,
care se retrage în simtiri. De aici puterile potrivnicului, patimile, se silesc
sa învaluie si sa prinda vointa din nou în mrejele sale.
În veacul al
VIII-lea al erei crestine a fost, printre altele, o mare lupta pentru icoane. A
trebuit un sobor ecumenic, ultimul sobor, al VII-lea, sa apere cinstirea
sfintelor icoane. Atunci erau iudeii care pârau icoanele la împarati, precum ca
sunt chipuri cioplite si închinare la lemne. Desi atunci s-a pus capat rautatii
si multe veacuri icoanele au fost în cinste, astazi iarasi li se gaseste vina.
Atunci li se zicea ca-s o închinare gresita lui Dumnezeu. Azi vina lor e ca
amintesc de Dumnezeu.
Dar mai e o
icoana în primejdie: icoana lui Iisus, pe care o avem în noi, în fiecare – caci
de la Botez fiecare suntem destinati sa fim o icoana a lui Iisus. Împotriva
acestei icoane a lui Iisus în noi se da azi o lupta mai vrajmasa ca odinioara
împotriva sfintelor icoane. Se da o lupta împotriva icoanei omului! Unde-i sunt
aparatorii!?
Parintele
Arsenie Boca, Parintele Arsenie Boca – mare indrumator de suflete din secolul
XX, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 56-57, 133
PAMANTUL
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Cel mai
misterios, cel mai pretios lucru e pamântul. E mai de pret decât toate
celelalte materii. De ce?… Din acest pumn de pamânt e facut omul. Din acest
pumn de pamânt rasar infinite culori în plante si infinite arome. Toate fructele,
de toate gusturile si aromele, se nasc din acest pamânt. Tarâna are un miros
specific. Nimic nu miroase mai frumos decât pamântul.
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed.
Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 92
NOIANUL MILOSTIVIRII
Sfantul Teofan Zavoratul
Toate
caderile mele ascunse si toata cuprinderea pacatelor mele le stii doar Tu,
Facatorul meu. Nimeni nu a fost locas al pacatului cum am fost eu. Nimeni nu a
întristat harul Tau cum am facut eu, Stapâne, urmând pornirilor pacatoase.
Tu însa, ca
o mare a bunatatii, usuca pierzatoarele mari ale pacatelor mele si, ca un noian
al milostivirii, îneaca adâncul patimilor mele.
Sfantul
Teofan Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de
Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 101.
BOGATIA SI SARACIA
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca un
oarecare purtând o însemnata vrednicie ajunge mai apoi sa fie om de rând, din
bogat – sarac lipit pamântului, din sanatos – neputincios, din om slobod ajunge
a fi rob, ori din stapân devine sluga. Preschimbarile acestea ne arata deslusit
ca viata noastra pe pamânt este nestatornica, desarta, plina de nevoi si
jalnica, fiind semn ca noi am fost facuti de Ziditorul nostru nu pentru o
astfel de viata, ci pentru o alta care e mai buna si plina de fericire. Iar
prin acestea ne învatam si parca ne încredintam ca ni se cuvine a cauta viata
cea nestramutata si preafericita. Asa stând lucrurile, ar trebui nu doar sa nu
cârtim, dupa cum este voia trupului nostru celui orb, ci sa-I si multumim cu
prisosinta lui Dumnezeu, chiar daca noua ni se pare cu totul nesuferit felul în
care harul Sau ne calauzeste, ne îndupleca a intra în viata cea de veci.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 71.
DISTANTA INEXISTENTA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Dupa cum
într-o convorbire aerul se afla pretutindeni si umple totul, devine un fel de
mijlocitor între cuvintele noastre si cele ale persoanei cu care vorbim si
cuvintele ajung la urechile unuia sau ale celuilalt pe calea aerului, iar
neexistând aerul, n-am putea vorbi si nici auzi, întocmai si în cele
duhovnicesti. Duhul Sfânt, care pretutindenea este si pe toate le împlineste,
ne mijloceste comunicarea cu fiintele fara de trup. Nu întelegem bine cum anume
suntem auziti de altii, de persoane aflate uneori la mare distanta, prin
intermediul aerului, stim doar ca suntem auziti; de asemenea nu întelegem cum
aud, prin Duhul Sfânt, îngerii si sfintii suspinele inimilor noastre, dar stim
ca le aud. Asa cum din raspunsurile celor carora ne adresam deducem ca am fost
auziti, si în cel de-al doilea caz deducem aceasta tot din raspunsuri. În
primul caz vedem cu ochii nostri trupesti fata celui cu care vorbim, în al
doilea, chipul celui cu care vorbim se înfatiseaza ochilor inimii, o fata
nevazuta sau un duh nevazut. Pentru fiintele corporale distanta conteaza.
Pentru omul sfânt ea este inexistenta.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 442
MOSTENIREA PARINTEASCA
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi sau
auzi ca un tata se leapada de fiul cel neascultator si neîndreptat, lipsindu-l
de mostenirea sa. Din aceasta întâmplare învata ca si Hristos se va lepada de
crestinii cei netrebnici si nepocaiti, lipsindu-i de vesnica Sa mostenire. Si
chiar de se numeau aceia cu numele Lui, El le va spune: „Nu stiu de unde
sunteti; departati-va de la Mine toti lucratorii nedreptatii” (Luca 13, 25-27).
Dintru aceasta înveti ca se cuvine nu doar sa porti numele de crestin, ci sa te
si straduiesti a vietui întocmai dupa cum îti este numele si credinta
marturisita.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 72
PETE PE O HAINA ALBA
Sfantul Teofan Zavoratul
Vedeti pete
pe o haina alba si simtiti cât este de neplacut si de trist sa întâlnesti asa
ceva. Retalmaciti astfel: cât de neplacut si de trist le este Domnului,
Îngerilor si Sfintilor sa vada petele pacatelor pe sufletele noastre, albite
prin crearea dupa chipul lui Dumnezeu, prin renasterea în baia Botezului si
prin spalarea în lacrimile pocaintei. < span style="color:
#ff9900;">
Sfantul
Teofan Zavoratul, Ce este viata duhovniceasca si cum sa te apropii de ea?,
traducere de Elena Dulgheru, Ed. Anastasia, Bucuresti, 1997, p. 205
TRUPUL NOU
Sfantul Luca al Crimeei
Semanata în
pamânt, îngropata fiind, samânta putrezeste, înceteaza sa mai existe ca
samânta, însa din ea va creste ceva mult mai mare, mult mai desavârsit atât ca
si complexitate, cât si ca forma. Dumnezeu îi da o noua forma si frumusete si o
viata plina de folos si desfatare.
Trupul
omenesc este îngropat în pamânt si înceteaza sa mai existe ca trup. Însa din
elementele în care s-a descompus, asemenea celulelor semintei de grâu, prin
puterea lui Dumnezeu va învia un nou trup, nu unul stricacios, neputincios si
fara de vlaga, ci un nou trup duhovnicesc, plin de putere, de nestricaciune si
de slava.
Sfantul
Luca al Crimeei, Puterea inimii, traducere de Evdochia Savga, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2010, p. 153
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu