Dragii mei enoriași!
La început de an 2021, rog pe Bunul Dumnezeu să
reverse asupra Dumneavoastră și celor dragi ai Dumneavoastră sănătate, bucurii,
împliniri în toate cele bune, puterea de a nu vă pierde speranța și credința,
să aveți pace, liniște sufletească, bună înțelegere și trăire
creștinească! La mulți și fericiți ani!
*
Rugă la-nceput de an. Ajută, Doamne, tuturor celor obidiți și nefericiți,
tuturor prietenilor și dușmanilor, tuturor binefăcătorilor și răufăcătorilor
noștri, tuturor celor ce cred și celor ce nu cred în Tine, ajută și familiei
mele, enoriașilor mei, ajută-mi și mie!
Spre Tine
se îndreaptă speranțele noastre, căci Tu ești limanul speranței și bucuria
împlinirii. Fă ca-n lume să fie pace, sănătate, pâine și bucurie! Lumina Ta să
lumineze întunericul necredinței, al urii și al prostiei. Să fie mai multă
iubire între oameni și popoare, să fie oamenii oameni pentru oameni, ci nu
lupi. Ajută, Doamne, tuturora și fiecăruia în parte să nu-l muște șarpele ce
l-a mușcat pe Iuda, să nu-l sfâșie acest monstru nevăzut ce ne bântuie planeta
de un an încoace. Fă, Doamne, să fie cât mai puține jertfe și victime pentru
pâine, cât mai puțină grijă pentru ziua de mâine, cât mai multă încredere,
siguranță, sănătate, dragoste și nădejde. Fă, Doamne, să curgă vinu-n teascuri,
iar săracul să nu-l bea numai în grijanie. Fă, Doamne, să ardă toate tichetele
și cartelele de alimente din lume, să nu mai moară nimeni de foame, de boală și
de urgii de tot felul. Doar proștii, hapsânii, trădătorii de frate și de țară,
hoții, afaceriștii, escrocii, lașii, fanfaronii să se ducă în pustiile Saharei,
în frigurile Siberiei și în tartarul gheenei, pregătit de Tine celor ce nu Te
vor! Rămână aici, pe pământ, între noi și cei dintotdeauna, belșugul, pacea,
fericirea, iubirea, sănătatea și cântecul, credința și nădejdea, Doamne!
Revarsă
din plinătatea bunătății Tale și peste noi, că prea ne-am sălbăticit! Simțim
nevoia de Tine mai mult decât oricând, deși nu vrem s-o recunoaștem. Te
așteptăm, Doamne, cu ușile zăvorâte, pentru ca să nu știe vecinii că suntem
acasă și că primim străini! Nu Te mai recunoaștem, Doamne, și-ai devenit străin
pentru deșertul nostru. Tu ești ploaia pe care o așteptăm să ne astupe
crăpăturile, să ne astâmpere setea, să ne redea speranța de viață! Am
îmbătrânit, Doamne, înainte de vreme! Tu, Cel care-Ți măsori zilele cu
veșnicia, redă-ne, Doamne, bucuria de-a trăi! Fă, Doamne, ca și eu, ca toți cei
ce încă mai suntem, în prag de An Nou, să avem mai mulă nădejde în viitor!
Dar,
Doamne, noi n-am venit pe lume, fiindcă Te-am rugat sau Te-am obligat să ne lași, am venit fiindcă Tu însuți ne-ai
adus! Lăsăm în voia Măriei Tale destinul ființei noastre și nu încercăm,
fiindcă nici n-am putea altfel, să schimbăm noi voia Ta! Fă, Doamne, însă,
atâta cât trăim, să fim sănătoși, să fim înțelepți, să pășim pe drumul vieții
și-al mântuirii, să avem pâine pe masă! Pe acestea să ni le dai nouă din
belșug, iar de celelalte să Te îngrijești Tu, c-așa e când ești Tată, zice-o
vorbă din bătrâni!
Alungă,
Doamne, bolile din noi, din case și din oase, redă sănătatea celor din spitale,
binecuvântează și ajută celor ce se jertfesc cu fiecare zi, cu fiecare ceas, la
căpătâiul celor bolnavi! Alungă, Doamne,
din lumea Ta pe toți cei care vor rău creației Tale, celor ce vor războaie,
moarte și suferință, celor ce ne vor pieirea. Înmulțește-ne copiii, întoarce-ne
acasă pe cei dragi plecați peste mări și țări după o pâine, după un trai mai
bun, ajută-ne să ne iubim mai mult Țara, pe semenii noștri și mai ales pe Tine,
Dumnezeul dragostei, al înțelepciunii, al dreptății și al milei. Fă, Doamne, să
ne înflorească Țara, să fim liberi și stăpâni pe bogățiile ei. Fii cu noi,
Părinte Sfânt, căci crucea vieții ne e grea și n-o mai putem duce. Ajută-ne să
nu ne prăbușim! Întinde-ne mâna și mila Ta și redă-ne puterea, voința și
bucuria de-a merge mai departe. Cu Tine alături nu ne vor doborî nici vânturile,
nici furtunile, nici ploile, nici gerul, nici covidul, nici dușmanii, nici
bolile, nici greutățile, nici necazurile. Fii, Doamne, cu noi și le vom avea pe
toate! Amin și voia Ta să fie!
*
Sfaturi duhovnicești. Am găsit pe
internet o frumoasă istorioară, care vorbește de țara noastră. O redăm mai jos,
cu speranța că poate, după lectură, ne vom iubi mai mult patria. Povestirea se
intitulează ȚARA LUI DUMNEZEU. Iat-o: ,,Se spune că într-o bună zi, a trecut
Dumnezeu pe pământ și a dăruit fiecărui neam câte o țară. Și a fost seară și a
fost dimineață. Iată însă că-ntr-o zi la poarta lui Dumnezeu - Tatăl a apărut
un păstor de oi, care era împreună cu familia și neamul său de păstori.
Dumnezeu L-a invitat în casa Lui și au stat la Cină. ,,- Bunule Păstor, care
îți este păsul de ai ajuns la Mine?” întrebă Dumnezeu pe cioban. ,,- Doamne
Dumnezeule, am venit să primim și noi o bucată de pământ, unde să ne odihnim
sufletele, însă se vede că am întârziat și nu mai este loc pentru noi!” a spus
bătrânul îngenunchind în fața lui Dumnezeu. ,,- Care vă este numele neamului
vostru, bătrâne Păstor?” a întrebat Creatorul. ,,- Noi ne numim români,
Doamne!”
După ce a privit îndelung la
neamul românesc, Dumnezeu a chemat pe Sfântul Apostol Petru și l-a întrebat:
,,- Petre, mai este loc pentru o țară pentru români pe pământ?” ,,- Nu, Doamne!
Tot pământul a fost dăruit tuturor neamurilor, după porunca Ta!” ,,- Bine,
Petre. Atunci dă-le românilor țara pe care am păstrat-o pentru Noi!”
Și de atunci noi locuim în ȚARA
LUI DUMNEZEU.
O patrie frumoasă, o țară cu
munți și câmpii, cu ape și cer senin, o țară ca o grădină din Rai, unde Maica
Domnului îngrijește rugăciunile și florile cerului.
România este Țara lui Dumnezeu
de la începutul lumii.”
*
Întrebări. ,,Printre galbenele file” răsfoind, am găsit o
fărâmă de poezie compusă la 8 august 1983. Purta acest titlu și se potrivește
stării de spirit și îngrijorărilor de azi. Iat-o:
,,Mă-ntreb dacă iubirea cu păcat
E roșul stins dintr-un obraz de fată,
Dacă pe podul vremii, clătinat,
Vor trece iar corăbii de-altădată!
Mă-ntreb de tine-n slove de scrisori,
Că te-am pierdut de-atâția ani-lumină,
De un liman visat de multe ori,
De glasul dulcii tale șoapte: ,,Vină!”
Mă-ntreb de cerșetori de osanale,
De grâul neplivit la timpul lui,
De vechi morminte egiptene ale
Sărmanilor datori Nimicului!
Mă-ntreb de truda atâtora din lume.
De-oi fi chiar eul speranțelor din noi,
De birul dat bârfelilor postume,
De rostul meu, al tău și-al lumii noi!”
*
La cumpănă de ani. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru tot şi pentru
toate, căci fără El suntem praf şi pulbere. Atât cât vrea El mai fiinţăm pe
acest pământ, ne mai bucurăm de fiecare zi ce ne-o dăruieşte, de fiecare
anotimp, de fiecare clipă fericită, pe care mai avem prilejul s-o trăim!
Vă mulţumim cordial
tuturor pentru tot sprijinul ce ni l-aţi dat în cursul anului 2020!
Vă mulţumim tuturor celor care ne-aţi primit cu colindul, atât la Crăciun,
cât şi la Bobotează, după datina străbună, ca nişte adevărate familii de
creştini! Vă mulţumim cordial pentru darul ce ni l-aţi făcut, fiecare după voia
şi posibilităţile ce le-a avut, dar mai ales pentru bunăvoinţa creştinească şi
românească. Să dea Dumnezeu să vă găsim pe toţi sănătoşi şi cu voie bună mulţi
ani de aici înainte!
La cumpănă de ani,
se cuvine să facem un scurt bilanţ fiecare dintre noi cu privire la
viaţa noastră, la familiile noastre, la speranţele ce le avem de viitor. Dacă
n-ar mai fi sărbătorile şi rânduielile acestea ale anotimpurilor, viaţa ar fi
ca o lungă călătorie fără popas. Aşadar, să ne oprim un pic în lungul drum al
trecerii noastre prin lume şi să ne facem un examen de conştiinţă fiecare. Să
ne imaginăm că derulăm filmul vieţii noastre de până acum, cu toate ale sale
bune şi rele. Să ne imaginăm, de asemenea, că la acest film ar privi şi
Dumnezeu. Ia gândiţi-vă, aţi găsi vreo scenă în acel film de care să vă fie
frică, ori să vă roşească obrazul la gândul că va vedea-o Cel de
Sus? Sau chiar şi numai ceilalţi semeni ai Dumneavoastră?! E o grea
încercare. Căutaţi, de asemenea, să socotiţi dacă aţi făcut tot ce a depins de
Dumneavoastră, ca propria familie să dureze, ca soţul, soţia, copiii, părinţii,
socrii, cumnaţii Dumneavoastră să aibă o rază de fericire, când s-au
aflat în preajma Dumneavoastră, când aţi vorbit, când aţi muncit împreună.
Vedeţi dacă aţi făcut vreo fărâmă de bine cuiva, dacă v-aţi făcut întotdeauna
rugăciunea, dacă sunteţi împăcaţi cu Dumneavoastră înşivă, cu cei din jur şi,
mai ales, cu Dumnezeu. Încercaţi să vă imaginaţi, că în clipa următoare aţi fi
chemaţi înaintea lui Dumnezeu, că v-ar sosi ceasul cel din urmă. Aveţi, oare,
bagajul făcut? Sunteţi, într-adevăr, pregătiţi de marea călătorie? Aveţi
suficiente argumente ca să vă apăraţi la dreapta judecată pentru faptele
săvârşite în această viaţă? Sunt câteva întrebări, pe care ar trebui să
ni le punem fiecare dintre noi la această cumpănă de ani.
Faceţi planuri pentru
familia Dumneavoastră, dar ţineţi seamă şi de ceilalţi membrii ai familiei.
Vedeţi dacă şi lor le place şi sunt de acord cu ceea ce vreţi să faceţi. Aşa va
fi armonie şi unitate în casa Dumneavoastră şi nimănui lehamite nu-i va
fi, că staţi sub acelaşi acoperiş!
A fost un an greu nu
numai pentru fiecare dintre noi, ci pentru lumea întreagă. Au murit în lume
aproape două milioane de oameni, ca la un război mondial. Au murit în țara
noastră câteva zeci de mii de semeni ai noștri, aproape un milion au fost
infectați. Am avut în parohie patru decese de Covid, multe-multe infectări,
spitalizări, izolări, carantinări. Frica de infectare și de moarte am simțit-o
fiecare dintre noi mai mult sau mai puțin. S-au închis instituții, firme, am
fost obligați să stăm în casă. Noi cei de la țară am fost mai liberi, dar
gândiți-vă la cei de la oraș, care au fost obligați să stea într-un apartament
luni de zile. Nu a fost ușor! S-au tocat economiile, au crescut datoriile, s-au
înmulțit șomerii, s-au desființat locurile de muncă. Nu cred că a fost familie
sau individ în lumea aceasta, ca în anul 2020 să nu aibă de suferit de pe urma
acestei molime. Luni la rând au fost bisericile închise și preoții au slujit
singuri, inclusiv în zilele Sfintelor Paști, au fost închise școlile, bibliotecile,
teatrele, muzeele, instituțiile de cultură și artă. Am umblat cu măștile pe
față, de-am ajuns să nu ne mai cunoaștem între noi, nu am mai avut voie să dăm
mâna unul cu altul, să ne mai întâlnim mai mulți, să participăm la botezuri,
nunți, înmormântări, nedei, pomeni, parastase, praznice. Umbra morții s-a
întins peste tot!
Și, totuși! Dacă este să
vedem și binele în acest val imens de rău și disperare ce s-a abătut asupra
Pământului, acela ar fi faptul că situația aceasta ne-a unit mai mult, ne-a
solidarizat. Ne-am temut pentru viața și sănătatea noastră, dar ne-am temut și
pentru viața și sănătatea celorlalți, fie că au fost membrii familiei noastre,
fie că au fost cetățeni ai planetei Pământ. Ne-am temut pentru cei dragi nouă
plecați departe, care n-au mai avut voie să se întoarcă acasă. Zi de zi am
așteptat cu înfrigurare și teamă să aflăm numărul de infectați, de morți, de
internați, de vindecați. Ne-am bucurat copilărește, când am aflat că răul
începe să fie alungat, că numărul vindecaților este tot mai mare; am purtat
mască pentru a ne proteja pe noi înșine, dar mai ales pentru a-i proteja pe cei
din jurul nostru; am avut răgazul să stăm mai mult împreună cu familia noastră,
să recuperăm ceasurile, zilele și anii în care, preocupați până peste cap de
problemele de serviciu, am uitat de soț, de soție, de copii, am uitat să mai
discutăm cu ai casei noastre. În multe cazuri membrii unei familii ajunseseră
ca niște străini cazați la un hotel, care doar se văd, se salută și pleacă fiecare
la treburile lui. Am avut prilejul în această perioadă să ne aducem aminte de
Dumnezeu mai mult ca oricând și să-i cerem ajutorul. Chiar dacă ne-a fost frică
să mergem la biserică pentru ca să nu ne infectăm, dar ne-am rugat în sinea
noastră, în casa noastră, în fața icoanei de acasă. Cred că această perioadă a
fost ca un filtru moral, care a mai ales
grâul din pleavă. Amintiți-vă cum se făceau mitinguri și demonstrații
mai înainte pentru ca să se legifereze familia formată din doi bărbați sau două
femei, pentru educația sexuală a copiilor în școală. I-ați mai văzut, i-ați mai
auzit pe undeva e stimabilii ,,progresiști”? Măcar de-ar înțelege cu acest
prilej că nu se vor putea lupta niciodată cu Dumnezeu și cu rânduielile pe care
le-a lăsat lumii zidite de El!
Să sperăm că va fi bine
în anul care a început, că molima va fi învinsă, că nu va mai cade niciunul
dintre noi pe câmpul acesta de luptă cu dușmanul nevăzut, că va fi iarăși bine
și frumos în lumea aceasta! Dumnezeu să ne ajute şi să fie bine!
*
Starea parohiei(II). În numărul trecut al ,,Scrisorii pastorale” făceam o analiză amănunțită a vieții religioase
din parohia noastră din cursul anului 2020. Colindul cu Botezul ne determină să
venim cu câteva completări, pe care le considerăm absolut necesare. În primul
rând, mulțumim lui Dumnezeu că avem asemenea creștini în parohia noastră, care
păstrează atât cât se mai poate tradițiile noastre strămoșești, credința și
datinile. Veniți în număr mare la biserică în duminici și sărbători, sunteți
atașați de biserică, nu batjocoriți slujitorii bisericești, ci, dimpotrivă,
avem semnale că vorbiți chiar mai bine decât ar trebui despre preotul Dvs.
Aveți în casele Dvs. icoane, candele, atmosferă creștinească. În majoritatea
caselor icoanele sunt așezate pe peretele dinspre răsărit, pe acel perete nu
mai sunt tablouri, postere, decupaje din reviste cu mâțe, câini, lei, șerpi,
femei goale și alte bazaconii de acestea. Am găsit case în care cărțile primite
de la parohie în ultimii ani erau
așezate pe masă, în mijlocul camerei, ca într-o sală de lectură dintr-o
bibliotecă. Aceleași cărți le-am văzut în multe case în biblioteci, în altele
formau singure ,,biblioteca” familiei. Au fost legați cei mai mulți câini, iar
cei care au fost dezlegați s-au dovedit a fi bine educați. Anul acesta nici
unul dintre ei n-a încercat rezistența
pantalonilor popii și nici nu i-au verificat gustul cărnii. Aproape toți
enoriașii noștri știu să se închine corect. Am mai întâlnit câteva cazuri, în care
oameni în toată firea nu știau acest lucru: fie făceau niște rotocoale cu mâna,
parcă s-ar fi apărat de muște, fie dădeau din mână, parcă ar fi tras la
ferestrău. Au fost și cazuri, când enoriașilor noștri le-a fost frică să ne
primească. I-am înțeles. Au fost cazuri, când le-a fost frică să sărute Sfânta
Icoană sau Sfânta Cruce. I-am înțeles și le-am respectat prudența. Am cântat
troparul, am schimbat câteva cuvinte și am plecat. Vă mulțumim că ne-ați
înțeles și nu ați insistat să intrăm prin toate camerele ca altădată. Vedeți
Dumneavoastră! Preotul trece într-o zi prin cca. 150 de case. Dacă într-una din
ele este microbul și preotul îl ia, îl duce până seara în casele pe care le mai
vizitează și astfel ne putem trezi cu un număr de zeci de case infectate într-o
singură zi. E bine să ne protejăm noi înșine, înainte de a ne proteja alții.
Autoritățile ne dau instrucțiuni, ne învață ce să facem și cum să facem, dar
depinde mult și de noi cum dăm curs acelor instrucțiuni. Putem să le încălcăm,
fiindcă nu este câte un polițist la ușa fiecăruia, dar consecințele sunt pe pielea noastră, iar când vine nota de
plată, e grav!
În Malovăț s-au făcut
multe construcții noi, s-au consolidat ori s-au extins altele mai vechi, s-au
amenajat frumos, au fost dotate cu multă aparatură, ceea ce arată că nivelul de
civilizație s-a ridicat simțitor. Mai puțin s-a întâmplat acest lucru în Bârda.
Vorbe amuzante, nevinovate, am auzit mai puține anul acesta! Dacă e vorba de
porci, remarcăm că și anul acesta au fost destul de mititei. Nu mai sunt porcii
de altădată, care umpleau câte două postăvi cu carne! Nu mai sunt nici câinii
de altădată! Ehei, pe atunci funcționa crescătoria de păsări din vecinătate!
Acum predomină pechinezii! Criza economică se resimte peste tot. Chiar starea
Dvs. de spirit, îngrijorarea față de nevoile de azi, de mâine, spune acest
lucru. Mulți, foarte mulți nu aveți serviciu, mulți sunteți plecați în țară sau
peste hotare la muncă. Sunt copii lăsați în grija bunicilor, în grija rudelor.
Lipsa părinților se resimte în timpul anului, atât la școală, cât și în viața lor în general. Am găsit multe porți
deschise între vecini, între părinți și copii, dar am mai găsit și garduri noi
construite între părinți și copii! Expresii de genul ,,- Pe aici nu se trece!”
am întâlnit anul acesta, când a fost vorba să merg de la casa părinților la a
copiilor pe poteca ce-o cunoșteam din anii trecuți. Expresia mi-a amintit de
deviza trupelor române pe frontul de la Mărășești!
Am mai găsit frați și
consăteni certați și încrâncenați de ani de zile. Am găsit și mulți bolnavi, bătrâni, săraci și singuri!
Din păcate, parcă mai mult ca-n alți ani, am găsit familii destrămate. Nu sunt
familii aflate în luna de miere, ci familii cu copii la școli, alții în prag de
căsătorie. Nu analizăm aici cauzele, ci deplângem copiii rămași cu un părinte,
gospodăriile frumoase pe care și le realizaseră, viața lor de familie de
altădată, care părea atât de armonioasă! Poate că nu e totul pierdut! Dumnezeu
să le ajute, să le dea pace, înțelegere, împăcare și să nu uite că pasărea din mână e mult mai
de valoare decât cea de pe gard!
Am întâlnit un enoriaș al
nostru, care m-a certat cu vitejie că nu i-am mai trimis demult ,,Scrisoarea
pastorală”, pe care, zicea el ,,o citea cu plăcere”. I-am explicat
dumnealui, dar cu siguranță că mai sunt și alții în această situație și de
aceea e nevoie să repet. Într-adevăr, acelui enoriaș nu i-am mai trimis de
câțiva ani buni ,,Scrisoarea pastorală”. Cam de când nu m-a mai primit dânsul cu colindul
de Crăciun și Bobotează. Nu iau ca reper vremea de când n-a mai achitat un leu
măcar pentru contribuția de cult! Eu, mulțumesc părinților mei, am făcut cei
șapte ani la zi, nu la fără frecvență și atunci am învățat că nu trebuie să
deranjezi un om, să abuzezi de bunăvoința lui. Nu iau în calcul, spre exemplu,
că ,,Scrisoarea pastorală” necesită niște cheltuieli: uzura
calculatorului, a imprimantei, tonerul, hârtia etc. Nu luăm în calcul nici
mintea popii, fiindcă asta nu face doi bani! Luăm în calcul deschiderea,
bunăvoința enoriașilor noștri, dorința de a comunica cu preotul. Dacă ne
întoarce spatele precum enoriașul în discuție, cum să-l deranjăm din două în
două săptămâni cu ,,Scrisoarea pastorală”? Doar și Mântuitorul spune: ,,Iată
Eu stau la ușă și bat. Dacă cineva Îmi va deschide, voi intra și voi cina cu el”.
Așadar, Mântuitorul nu intră cu forța în casa și în viața nimănui. Mai mult! În
ultimii ani numeroși enoriași ai noștri sunt plecați în țară sau în străinătate
la muncă. Într-o astfel de situație sigur că întrerupem trimiterea
,,scrisorii”. Așadar, întreruperea pe care ne-o imputa enoriașul nostru nu era
numai vina preotului!
Dacă Dumnezeu ne va ajuta şi Dvs. îmi
veţi fi alături, vom reuşi să mai facem multe lucruri bune împreună, spre
slava lui Dumnezeu. Dorim să continuăm publicarea şi răspândirea cărţilor
religioase; să continuăm să scoatem şi să vă trimitem ,,Scrisoarea
pastorală”; să distribuim gratuit fiecărei familii din parohie şi celor ce
ne-au ajutat cartea Viața Cuvioasei Teofana
Basarab și să găsim resurse ca
să publicăm volumul Folclor
din Mehedinți, pentru Sărbătorile
Crăciunului de anul acesta și să v-o donăm; să dăm cât mai multe filme cu
conţinut religios; să fim prezenţi în presa scrisă şi pe internet cu cât mai
multe contribuţii; să organizăm mai multe excursii cu caracter religios; să
continuăm cu donarea pâinii în duminici şi sărbători; să menţinem
serviciile gratuite şi contribuţia de cult la aprecierea fiecăruia; să putem să
acordăm ajutoare celor bolnavi, neputincioşi şi tuturor celor loviţi de
nenorociri; să intensificăm activitatea pastorală şi misionară; să mărim
numărul participanţilor la slujbe, să văruim cele două biserici, să construim o
cișmea și la biserica de la Malovăț şi multe-multe altele, despre care vom
vorbi pe parcurs. Doar sănătate să fie și pandemia aceasta să se ducă pe
pustii! Dumnezeu să ne ajute!
*
Contribuția de cult. Până la închiderea prezentei ediții, constatăm că
au achitat contribuția de cult pe 2021 astfel:
- În Malovăț au achitat 82,68%
din familii. Sumele donate au variat între 5
lei(cinci cazuri) și 400
lei. Dintre fruntași menționăm: I.
Căprioru Marius – Emanoil: 400 lei; II. Meilă N. Nicolae: 350 lei; III. Cioabă
Dumitru: 291 lei.
- În Bârda au achitat 86,99%
din familii. Sumele donate au variat între 50
lei și 300 lei. Dintre fruntași menționăm: I. Botoșan
Dumitru: 300 lei; II. Popescu Valeria și Olteanu Alexandru: câte 250 lei; III. Curea
Gigi: 211 lei.
- La nivel de parohie au
achitat 84,06 % din
familii.
Dumnezeu să le
răsplătească tuturor, indiferent cu cât au contribuit!
Reamintim că în parohia
noastră regula privind contribuția de cult rămâne tot cea veche: fiecare
dacă vrea și cât vrea.
Pentru serviciile religioase rămâne același tarif: zero
lei, zero bani. Dacă i se pare cuiva că
e prea mult, negociem și mai scădem. Dacă se supără cineva că e prea puțin, îi
tăiem nasul. Scurt. Indiferent dacă cineva a plătit sau nu ceva pentru
contribuția de cult, preotul este la dispoziția tuturor, fără vreo deosebire,
24 ore pe zi, 365 zile pe an. În rest este liber!
*
Ajutoare și donații. În această perioadă, parohia noastră a primit
câteva ajutoare și donații din afara ei, după cum urmează:
- fii ai satului Malovăț:
Dl. Pera Nicolae(Constanța): 300
lei; Dl. Dragoș Ilinca(Italia), Dl.
Ing. Haneș Marian(București), Dl.
Popescu George – Laurențiu(Tr.
Severin): câte 200 lei; D-ra Michescu Simona(Tr. Severin) și Dl.
Baltac Ionuț (Suedia):câte 100
lei; Dl. Trușculescu Constantin(Valea
Boierească-MH): 50 lei;
-
fii ai satului Bârda:Dl. Ing. Bălu Constantin(Tr. Severin): 200
lei; Doamna Rolea Violeta(București):
50 lei.
-
credincioși străini de parohie: D-na Ciornei Tatiana(Suceava): 1.100 lei(pentru un rând de veșminte); D-ra
Ecaterina-Rodica Bordeiașu(București):
500 lei; D-na Prof. Dr. Zamfira Mihail(București): 200 lei; Dl. Bolea
Nicolae(Izvorul Bârzii): 100
lei.
Dumnezeu să le
răsplătească jertfa!
*
Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale,
astfel: ,,Scrisoare
pastorală” – 436, în ,,Armonii culturale”,
Adjud, 10 ian. 2021, ediție on-line(http://armoniiculturale.ro/category/scrisoare-pastorala/);
în ,,Logos și agape”, Timișoara, 11 ian. 2021, ediție on-line(http://www.logossiagape.ro); în ,,Observatorul”, Toronto (Canada), 12 ian.
2021, ediție și on-line(http://www.observatorul.com); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 18
ian. 2021, ediție on-line (https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com);
Primăvara de la Prut, în ,,Națiunea”, București, 13 ian. 2021, ediție
on-line (https://ziarulnatiunea.ro/category/
firea-romanilor); Boala
satului, în ,,Obiectiv
mehedințean”, Tr. Severin, an. XXIII(2021), nr. 1061(14 ian.), p. 12; Ofertă
de carte – ianuarie 2021, în
,,Armonii culturale”, Adjud, 15 ian. 2021, ediție on-line(http://armoniiculturale.ro); Gluma Domnului Lăzărescu,
în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an.
XXIII(2021), nr. 1062(21 ian.), p. 12.
În această perioadă,
parohia noastră a retipărit câteva cărți mai vechi, astfel: Bibliografia
Revistei ,,Ortodoxia”(1948-2018); Bibliografia Revistei ,,Studii
Teologice”(1928-2008); Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă
Română”(1874-2014), 3 vol.
De la redacția revistei
,,Observatorul” din Toronto(Canada), preotul Dvs. a primit o diplomă de
apreciere pentru activitatea publicistică desfășurată în cursul anilor trecuți.
Menționăm că aproape toate numerele ,,Scrisorii pastorale” și-au găsit loc în
acea revistă, la rubrica ,,Pagina creștină”. Mulțumim onoratei redacții și-i
urăm viață lungă și succes în nobila activitate de a ține aprinsă făclia
conștiinței românești peste ocean. La mulți ani, ,,Observatorul”!
*
Zâmbete.
►,,– Unde mergi, Ioane, cu toporul?” ,,– La
Primărie!” ,,– Băă, să nu faci vreo prostie!” ,,– Prostia am făcut-o la
alegeri. Acu’ mă duc s-o repar!” ►,,– Mamă, tata are părinți?” ,,– Sigur că are…
bunica Olga și bunicul George!” ,,– Dar de ce l-au lăsat la noi?” ► Dacă femeia tună și fulgeră, fă-te că plouă!”
► Învățătoarea: ,,– Ionele, cum ai reușit ca în
ultima săptămână să nu mai faci nici o greșeală de ortografie în temele de
acasă?” ,,– Mama e plecată din localitate!”►,,- Cred că soțul meu face Alzheimer!” ,,- Păi, de
ce?” ,,–
Cică nu își mai amintește ce-a văzut la mine, când m-a luat!” ► El: ,,– Vreau să mă căsătoresc și să fiu fericit!”
Ea: ,,- Hotărăște-te! Ori una, ori alta…!”
*
Botezuri. Înmormântări. În ziua de 10 Ian. am oficiat Taina Sfântului Botez
pentru Ilinca Filip-Andrei, fiul Domnului Ilinca
Elis-Andrei și al Doamnei
Ilinca Andreea-Valeria din Franța. Să le
trăiască! În ziua 8 Ianuarie am oficiat slujba înmormântării pentru Popescu
Maria(89 ani) din Malovăț. Dumnezeu s-o ierte!
*
Anunț. Având
în vedere situația creată de pandemia care a cuprins și țara noastră de aproape
un an, mai bine-zis de restricțiile care au împiedecat organizarea de nunți și
botezuri, se așteaptă că în anul 2021 să
asistăm la o adevărată explozie de astfel de evenimente. Deja se vorbește că
localurile ar fi luate cu asalt de cei care speră ca anul acesta viața să intre
în normalitate. Să dea Dumnezeu! Unele familii și unele localuri poartă
tratative ca să organizeze nunți și botezuri și în alte zile decât în cele de
Sâmbătă și Duminică. Este un caz de forță majoră și ca atare trebuie să ne
adaptăm. În acest caz, este nevoie să facem câteva precizări:
-
Taina
Sfântului Botez se poate oficia în orice zi și la orice oră. Problema care se
pune e legată de petrecerea ce se face după Botez. De aceea, dacă e copilul
sănătos, nu fixați Botezul în zilele de Miercuri și Vineri
și nici în perioadele de post.
Nu-l veți fixa, spre exemplu, nici pe 29
August, chiar dacă e Duminica.
-
Taina Sfintei Cununii nu se face în zilele și perioadele de post. În calendarele ortodoxe găsiți indicațiile
cuvenite pentru anii 2021 și 2022.
Vă stau la dispoziție cu orice lămuriri. Vă
sfătuiesc frățește și părintește, nu forțați nota ca să obțineți aprobări
pentru zilele oprite. Atât la Botez, cât și la Cununie este un început de drum
în viață. Nu faceți primul pas cu stângul. Nu batjocoriți cele sfinte!
*
Program. În cursul lunii februarie avem următorul program de slujbe: 2 Febr.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la 12.30); 6 Febr. (Bârda – Malovăț); 7
Febr.(Bârda);
13 Febr.(Bârda-Malovăț); 14 Febr.(Malovăț); 20 Febr.(Bârda – Malovăț); 21 Febr.(Bârda); 27 Febr.(Bârda – Malovăț); 28 Febr.(Bârda-Malovăț). În restul timpului, la orice oră din zi sau din
noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda @gmail.com.
Sănătate,
pace și bucurii să vă dea Dumnezeu! La mulți ani!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu