Să
terminăm odată cu plecăciunile în fața U.E.
Prof.
univ. dr. Mircea Coșea
12
Octombrie 2022
Din iulie până în august, deficitul
balanței comerciale a crescut cu două miliarde de euro, a anunțat Institutul
Național de Statistică. În acest ritm, avertizează prof. dr. Mircea Coșea, în
cel mult șase luni țara intră în incapacitate de plată. România a ajuns să
importe aproape orice, în condițiile în care industria s-a prăbușit, iar
bugetul trăiește doar din împrumuturi, care au ajuns extrem de scumpe, scrie
national.ro.
Deficitul balanței comerciale a crescut de
la 5,8 miliarde de euro în iulie 2022, la aproape 7,4 miliarde de euro în luna
august a acestui an. Importurile au crescut chiar și pe segmentele în care
balanța era în favoarea exporturilor, semn că economia românească este în
cădere liberă. Prof. dr. Mircea Coșea susține că asta înseamnă că România este
o țară incapabilă să-și valorifice resursele și o țară incapabilă să aibă o
strategie a dezvoltării.
„Sunt două lucruri care pentru mine
înseamnă un pericol imens: deficitul comercial și rostogolirea datoriei. Vom
intra în incapacitate de plată într-o jumătate de an cel târziu, pentru că
industria nu performează și nimic nu merge. Suntem dependenți de tot ce este
din afară, nu avem niciun fel de plan în legătură cu reducerea deficitului,
dar, mai mult decât atât, se iau măsuri care măresc deficitul. De exemplu, în
perioada imediat următoare, deficitul se va mări ca urmare a importului masiv
de îngrășăminte, pentru că producția agricolă viitoare are nevoie de
îngrășăminte, or noi nu mai producem în țară necesarul. Și asta pentru că
Guvernul nu a găsit nicio soluție, chiar cu riscul de a intra într-un mic
război cu Uniunea Europeană, pentru a salva industria de îngrășăminte din
Românie, subvenționând prețul gazelor.
S-a făcut un pas înainte duminică, s-a
repus în mișcare „Casa Unirea”, care înseamnă, de fapt, o aducere pe piață a
produselor românești, dar este doar un început. Aici trebuie să existe un
program național care să treacă prin C.S.A.T., pentru că este o chestiune de
siguranță națională. Trebuie să existe nu numai un sprijin dat fermierilor, ci
să se construiască o logistică agrară, pe baza unui concept de politică agrară,
pe care noi nu-l avem.
Noi avem o politică de semănat, de irigat,
de cules, dar nu avem acel concept integrat de folosire a resurselor, care să
ducă la construcția de silozuri, de depozite. Să ai o dublare a prețului la
cartofi se explică și prin faptul că nu avem depozitare. Nu există rețele de
refrigerare, de sortare, de ambalare. Toate acestea trebuie construite și
procesatorii ar putea atunci să aibă un cuvânt de spus în producția românească.
La ora actuală, de exemplu, România
importă 97% din consumul de zahăr și, dacă se întâmplă ceva cu piața mondială,
nu vom mai avea zahăr. Probleme asemănătoare sunt și la carne și lactate, iar
situația externă este gravă acum, consideră analistul economic.
Tot ceea ce consumăm este mai scump decât
trebuie să fie, pentru că trăim pe datorie. Este necesară o restructurare a
industriei românești, pentru că noi exportăm mărfuri cu valoare adăugată mică,
manufacturate, și importăm mărfuri cu valoare adăugată mare.
Trebuie
să se termine odată și cu plecăciunile astea în fața UE.
Trebuie să existe o poziție fermă. Și în
legătură cu Schengen, aici o tot bălăbănim, că poate ne ajută Dumnezeu. Păi noi
de 10 ani am îndeplinit toate condițiile. Dacă au curajul și tăria, cei aflați
la conducerea țării trebuie să meargă la Bruxelles și să spună foarte clar că
suntem la granița unui război, suntem țara cea mai afectată, iar în condițiile
astea ar trebui să avem niște facilități, de exemplu de dezvoltare a Portului
Constanța, prin care noi nu mai putem să ne exportăm produsele pentru că le
exportă ucrainenii. Ne strică șoselele, sunt sute de mii de transporturi
ucrainene pe șoselele românești. Toate lucrurile astea ar fi trebuit să fie
compensate cumva. Sigur, trăiască poporul ucrainean, dar să fie bine și pentru
noi, până la urmă.
-----------------------------
https://ecopolitic.ro/economistul-mircea-cosea-noi-nu-mai-putem-exporta-aproape-nimic-prin-portul-constanta-pentru-ca-exporta-ucrainenii-cereale-trebuie-sa-terminam-odata-cu-plecaciunile-astea-in-fata-ue-sa-existe-o-poz/
- 12 octombrie 2022.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu