Excelenței Sale
Doamnei
Katheleen KAVALEC
Ambasadorul SUA
în România
Stimată Doamnă
Ambasador,
Încep prin a vă ura
bun venit în România.
1. Până acum
aproape un deceniu și jumătate, predecesorii dvs soseau în unul dintre cele mai
americanofile state europene. Astăzi, dvs ajungeți într-o țară în care
americanofilia se prăbușește fiind înlocuită de americanoscepticism, dacă nu
chiar de americanofobie.
Ca unul care a
inițiat, în primăvara anului 1997, în convorbirile purtate la Washington cu
regretatul Secretar de Stat Madeleine Albright, parteneriatul strategic dintre
România și SUA, co-prezidând apoi, împreună cu fostul secretar al apărării William
Perry, Comitetul de acțiune pentru parteneriatul strategic SUA-România, precum
și ca unul care a participat activ la procesul de intrare a României în NATO,
consider că această tendință, tot mai evidentă, care caracterizează
sentimentele românilor față de americani, constituie un pericol pentru
securitatea națională a țării mele, atât timp cât țara mea și-a legat
securitatea de alianța cu țara dvs. Evident, tendința
menționată reprezintă un pericol și pentru SUA întrucât efectele
scontate ale obedienței cu care de mai multă vreme conducătorii României pun în
aplicare directivele venite de la Washington DC, fără a face efortul
armonizării lor cu interesele naționale românești, și care pare a-i satisface
pe deplin pe planificatorii și operatorii politici americani, nu pot fi
garantate atunci când împotrivă se ridică un val popular la nivelul masei
critice. Suntem foarte aproape de atingerea acestui nivel.
De această situație nu
sunt de vină, în primul rând, românii. Vinovatul principal este aliatul
nostru american. Vinovați sunt diplomații americani acreditați
la București în ultimii circa două zeci de ani (desigur, în primul
rând ambasadorii, atunci când misiunea diplomatică nu a fost condusă de
însărcinați cu afaceri), care s-au comportat ca adevărați pro-consuli în
această țară. Pe cât de rupți de realități pe atât de aroganți. Pe cât
de lipsiți de empatie, pe atât de abuzivi.
A revizui această
politică, a repara daunele produse de ea și a recupera încrederea, dacă nu și
simpatia, românilor trebuie să fie primele trei puncte ale agendei dvs.
2. Lupta împotriva
corupției, libertatea presei, protecția minorităților de tot felul în România
nu sunt problemele dvs. Aveți
mult de lucru pentru a le asigura în țara dvs. Aceasta mai ales acum când
corectitudinea alegerilor americane este în mod repetat pusă la îndoială de
cetățenii americani și rezultatele lor fac obiectul unor contestări violente,
când falimentele în lanț ale băncilor americane, rezultat al neoliberalismului
american, precum și al lăcomiei și iresponsabilității care infectează
corporatismul american așezat la temelia „Consensului de la Washington”, riscă
să contamineze întreaga lume inducând o criză mai rea decât virusul Corona
SARS-Cov 2.
În România ele sunt
problemele noastre și noi le gestionăm cum putem. Cu atât mai bine cu cât dvs
vă amestecați mai puțin.
Aici aveți de
stimulat investițiile americane și comerțul bilateral, de asigurat ridicarea
obligativității vizelor de călătorie, de acomodat interesele strategice
americane cu cele românești, de explicat de ce politica americană în lume este
compatibilă cu aspirațiile legitime ale națiunii române și nu transformă
România într-o țintă vulnerabilă a rivalilor SUA.
3. Nu cred că
România își poate găsi un sistem de securitate (nu numai militară, ci și
economică) în afara alianțelor euro-atlantice.
Acest sistem,
oricât de valid ar fi din punct de vedere teoretic, nu poate supraviețui, însă,
situației în care SUA își promovează interesele în regiunea căreia îi aparține
România, dar și în restul lumii, fără a comunica în prealabil cu partenerul
strategic român, fără a se consulta cu acesta și fără a-și coordona acțiunile
cu el. Comunicarea,
consultarea, coordonarea și cooperarea (care este altceva decât subordonarea
servilă) au fost, de altfel, cei „patru C” care au fost așezați la
temelia parteneriatului nostru strategic încă de la discuțiile din toamna
anului 1997, purtate la București, pe baza unui non-paper propus
de asistentul Secretarului de Stat, dl Marc Grossman.
Adaug că, pentru
a avea caracter strategic, orice parteneriat trebuie să aibă la bază congruența
intereselor strategice ale părților. Aceste interese se pot schimba în mod
natural, odată cu evoluția situației interne a partenerilor și cea a
contextului internațional, dar și prin neglijența sau erorile comise de
parteneri atunci când aceștia sau cel puțin unul dintre ei nu se străduiesc să
își definească în mod continuu interesele vitale în așa fel încât să mențină
convergența, complementaritatea sau măcar compatibilitatea lor. Or, trebuie
constatat că în prezent parteneriatul strategic româno-american și-a
pierdut baza constând în congruența intereselor strategice; sau, cel puțin,
este pe punctul de a și-o pierde.
Veți spune, desigur,
că în relațiile româno-americane SUA respectă cu sfințenie principiul celor
„patru C”, negociat și convenit în 1997, imediat după vizita Președintelui Bill
Clinton la București. Nu este așa și dvs știți bine acest lucru. Nu este cazul
să ne insultați inteligența și bunul simț negând-o. În timp – și în special
după 2012, anul în care Asistentul Secretarului de Stat, Philip Gordon, a
descins în România cu misiunea de a face ca referendumul prin care poporul
român decisese demiterea unui președinte dovedit nefast pentru destinul
națiunii române să rămână fără efecte – parteneriatul s-a transformat
în „protectorat”. Un protectorat de care nimeni aici nu are nevoie. Este
misiunea Dvs. să reabilitați parteneriatul și să resuscitați principiile
convenite la nașterea sa.
4. România nu a conceput niciodată
alianța cu SUA ca fiind îndreptată împotriva Rusiei sau Chinei.
Națiunea română nu
are interesul strategic de a alimenta un război cu Rusia în apropierea
granițelor sale. Aceasta
cu atât mai mult cu cât un atare război este aproape imposibil să nu
distrugă echilibrul de putere între statele din vecinătatea estică imediată și
apropiată a României. În lipsa acestui echilibru pacea în regiune
devine doar o mică punte între războaie care se vor succeda la infinit, punând
România într-o stare de perpetuă insecuritate.
România a devenit
aliat al SUA prin alegere; adică prin opțiune liberă. În consecință, poate
alege și să își schimbe aliații (așa cum a mai făcut-o în istoria sa). Ea nu
își poate alege, însă, geografia.
De-a lungul istoriei,
Rusia, fie ea țaristă, sovietică sau post-sovietică, a fost o putere cu vocație
imperială (ca și SUA) care, în funcție de interesele sale, a sprijinit sau a
obstrucționat aspirațiile națiunii române. Cele mai persistente sentimente
ruso-sceptice ale românilor datează nu din perioadele de adversitate cu Rusia,
ci din cele în care am fost, de voie sau de nevoie, aliați (problema
tezaurului, problema județelor din sudul Basarabiei, problema sovromurilor
etc.). Aroganța și egoismul miop cu care s-au purtat liderii Rusiei
față de România fix atunci când românii se așteptau la compasiunea și
solidaritatea lor, au făcut ca sentimentele națiunii române față de cea rusă să
fie dacă nu de ură, cel puțin de suspiciune și de teamă. Teama față de
Rusia a marcat toată politica externă a României în epoca modernă. Ea a
determinat și orientarea pro-occidentală a românilor.
Există riscul ca
SUA să urmeze același model de comportament imperial. Dacă va fi așa, pentru
identitate de rațiune va fi o identitate de rezultat. De astă dată aceasta ar putea însemna
întoarcerea cu fața către Rusia. Fenomenul se petrece sub ochii noștri. Doriți
asta?
5. Dacă după 1991
România a sprijinit integritatea teritorială, suveranitatea și independența
fostei Republici Sovietice Socialiste Ucrainene, abia desprinsă din URSS,
aceasta a fost întrucât s-a considerat că în astfel în vecinătatea sa estică se
realizează un echilibru de putere, care să îi sporească securitatea, în relația
ruso-ucraineană. La fel
au gândit și vecinii noștri vestici, Polonia și Ungaria, cu care ne-am corelat
pașii și politicile atunci.
Din același motiv,
respectiv consolidarea securității noastre naționale, dar nu pe seama
insecurității Rusiei sau Ucrainei, ci consolidând securitatea acestora prin a
li se oferi o vecinătate românească stabilă și calmă, România a intrat în NATO.
În acel moment știam foarte bine că Rusia nu va admite extinderea NATO
dincolo de linia Nistrului și de aceea am pledat pentru o
Ucraină a ucrainenilor care să nu fie nici avanpost al Rusiei nici avanpost al
SUA / NATO. În același context, am socotit că Ucraina poate și trebuie să
devină membru al UE, dar numai într-un viitor încă nedefinit, până la care ar
fi trebuit să se realizeze asocierea ei politică, integrarea economică,
armonizarea legislativă și interoperabilitatea instituțională cu UE. Acest
proces nu putea progresa, însă, decât în măsura în care relațiile dintre UE și
Rusia rămâneau cordiale și se desfășurau în cadrul unui parteneriat
ruso-european pentru dezvoltare. Tentațiile imperiale ale Rusiei
trebuiau (și trebuie) temperate prin interdependență iar nu prin excludere,
prin integrare iar nu prin izolare. (În acest sens, în calitate de șef
al delegației Parlamentului european pentru relațiile cu Ucraina, de raportor
permanent pentru Rusia și de vicepreședinte al Grupului S&D pentru politica
externă, de apărare și securitate a UE, am elaborat, în 2010, un document de
poziție conținând principiile raporturilor dintre UE și Rusia.)
Politica de azi a
SUA a aruncat în aer toată această strategie. Din păcate, această politică nu
va aduce nimic bun nici SUA.
Așa se explică și critica mea față de politica actualei administrații
americane, care nu este o critică anti-americană, ci pro-americană. Adevăratul
aliat este acela care îți spune adevărul, iar nu cel care îți încurajează
nebuniile. Am menționat acest principiu și într-o scrisoare adresată,
în anul 1997, doamnei Madeleine Albright, avertizând-o că dacă dorește și ea,
asemenea mie, ca țările noastre să devină parteneri, trebuie să accepte
principiul deplinei sincerități și să se aștepte că noi îl vom aplica.
6. Așadar, războiul pe care SUA îl
poartă cu Rusia și în care a antrenat și România, nu este conform cu interesele
strategice ale României.
Dacă SUA va pierde
războiul și Ucraina va dispărea (cu totul sau în cea mai mare parte), România
se va învecina din nou direct cu o Rusie purtată de biruință potențial spre noi
idealuri expansioniste, de-a lungul unei granițe de o lungime amețitoare pentru
forțele noastre. SUA nu va putea și nu va dori să aducă vreodată forțe
suficiente în România pentru a apăra această frontieră. Forțele pe care le-a
deplasat și le va deplasa vor fi utile numai pentru a controla politica
românească. Ceea ce pentru noi nu este nici dezirabil nici acceptabil.
Dacă SUA va câștiga
războiul, România se va trezi la frontierele sale cu o putere regională
ucraineană care va depăși propria sa putere și care o va amenința prin
naționalismul și expansionismul său tradițional. Această putere nu va fi ținută
sub control nici de SUA și nu se va plia la exigențele NATO. Integrarea
europeană a Ucrainei presupunea (și presupune) realizarea unor transformări
structurale ale statului și ale societății ucrainene de natură a le face compatibile
cu logica și structurile puterii soft care era și ar trebui să
rămână UE. Procesul viza desovietizarea Ucrainei și, desigur, democratizarea și
descentralizarea ei. Dacă pe temeliile Republicii Sovietice Socialiste
Ucrainene se va ridica, în locul desovietizării, o putere militară cu
agendă naționalistă, întreaga Europă și întreaga emisferă nordică, dar în
primul rând România vecină, vor avea probleme.
Iată de ce, prin
perspectivele pe care le configurează, politica SUA față de Ucraina contravine
intereselor vitale ale României.
7. În conformitate cu aceeași observație potrivit
căreia România își poate schimba aliații, dar nu și geografia, trebuie spus
că înainte de a fi aliatul Americii, ea este o națiune europeană.
În logica acestui adevăr obiectiv România a devenit membră a UE.
Înțelegem perfect
că slăbirea UE și crearea unui cordon sanitar format din membrii estici
și nord-estici ai UE care să separe Rusia de Europa occidentală reprezintă un
obiectiv urmărit de SUA cu convingerea că atingerea lui îi va putea perpetua
controlul asupra Eur-Asiei și, pe cale de consecință, supremația în ordinea
globală bazată pe regulile stabilite la Washington. Nu suntem nici proști
nici orbi. Nu este vorba despre apărarea democrației sau a altor valori, ci
despre lupta pentru putere între puteri.
Ca și SUA, România
nu dorește reeditarea unui Pact Ribbentrop-Molotov, conștientă că
semnatarii respectivului acord au dat în mod întâmplător numele lor unei
strategii germane perene.
Ca membră a UE,
însă, nu poate fi interesată de falimentul UE. Or, războiul dintre SUA și Rusia
purtat prin intermediul și pe teritoriul Ucrainei are ca victimă colaterală,
dacă nu chiar ca țintă principală, UE. Aceasta se obține prin ruperea
UE de sursele de energie ieftină rusești și de piața de desfacere rusă, prin
distrugerea interdependenței reciproc avantajoase cu Rusia, la care s-a lucrat
timp de decenii, prin secătuirea arsenalelor militare ale statelor vest și
central europene, precum și prin transformarea UE din putere soft în
putere hard.
România are nevoie
de o UE puternică din care ea să își tragă puterea, iar nu de o uniune
războinică, dar dependentă atât militar cât și economic de SUA, în care românii
să primească misiunea de a sta de gardă la marginea „deșertului slavilor”.
8. De asemenea, națiunea română nu are interesul
strategic de a renunța la parteneriatul său comprehensiv și aprofundat cu
China.
În toată istoria
modernă a celor două state nu au existat litigii care să le opună. China nu
este rivalul României. Dimpotrivă, China a fost întotdeauna sprijinul
strategic al României. Un sprijin dincolo de ideologii sau regimuri politice.
Or, România nu este interesată să își înlocuiască vechii prieteni cu
alții noi, interesul său fiind să adauge prieteni noi celor vechi. Cu
atât mai puțin ea poate accepta să își dovedească loialitatea față de noii
aliați prin gesturi de adversitate față de cei vechi.
Înțelegem că între
SUA și China există o rivalitate strategică. În cadrul acestui raport România
nu poate fi, însă, decât neutră.
Eventual, ea își poate oferi bunele oficii pentru a permite ambilor săi
parteneri să coexiste pașnic, profitabil și demn în cadrul unei ordini globale
multipolare, bucurându-se atât de securitate colectivă cât și de
securitate cooperativă. Chiar dacă nu vă place o asemenea perspectivă, nu
credem într-o lume în care alianțele americane sunt concepute pentru a încercui
China și a-i opri accesul natural la rolul de protagonist al ordinii mondiale
multipolare. Susținerea unei asemenea abordări este contraproductivă pentru SUA
și letală pentru România.
Este un fapt de
necontestat că ordinea mondială unipolară a murit deja. Singura
problemă este cum să îi organizăm o înmormântare decentă. Este evident că pax
americana și-a epuizat resursele. România este interesată,
cel puțin din motive ținând de afinitățile culturale, ca SUA să aibă un cuvânt
de spus în calibrarea viitoarei ordini multipolare post-americane. În
acest sens, putem ajuta SUA inclusiv prin valorificarea bunelor noastre relații
tradiționale cu China. Aceasta cu condiția să nu distrugem respectivele relații
sub presiune americană, așa cum se întâmplă în prezent. Din bunele
relații româno-chineze SUA are numai de câștigat. Din subminarea lor are totul
de pierdut.
9. Este posibil ca, dincolo de propagandă, să
aveți și argumente raționale pentru a contrazice aprecierile de mai sus. Suntem
gata să le discutăm. Dvs nu doriți, însă, acest lucru, preferând, în locul
dialogului cu România profundă, întâlnirile de instructaj cu reprezentanții
cumpărați sau șantajați ai acelei părți a societății românești frustrată și
alienată, sau derutată și rătăcită.
Desigur și aceștia din
urmă tot români sunt și ei au dreptul la reprezentare în conducerea statului.
Nu faceți, însă, greșeala de a crede că ei sunt toată România și că dacă îi
controlați pe reprezentanții lor, pe care i-ați sprijinit să confiște puterea
statului, îi puteți controla și pe ei, precum și, prin ei, tot restul
societății românești. Susținerea populară sau toleranța populară pentru
liderii care vă plac scade permanent întrucât dacă cu toții au putut fi
înșelați pentru o vreme și, desigur, unii vor rămâne înșelați pentru totdeauna,
a-i înșela pe toți în mod permanent este imposibil.
Lumea se trezește
și guvernarea obedientă, de care SUA este atât de mulțumită azi, riscă
să ajungă a se baza exclusiv pe sprijinul SUA. Ceea ce înseamnă că SUA nu
va mai avea pe ce se sprijini în România, în afară de ea însăși. Și ce
profit are SUA din a sprijini ceva care obiectiv nu îi poate oferi sprijin?
10. Poate că SUA
are și un preț de oferit pentru sprijinul pe care îl așteaptă de la România. Ar fi mai corect așa, iar atunci va mai
fi și ceva de negociat.
Desigur, nu totul este
negociabil. Onoarea, de pildă, nu se poate negocia deoarece tocmai
tranzacționismul o compromite.
Deocamdată,
însă, SUA nu negociază nimic în și cu România. Totul ia pe gratis. Ia
inclusiv perspectivele reîntregirii noastre naționale, ale reparării
prejudiciilor noastre suferite în războiul din 1941-1944 pierdut în fața URSS,
ale ridicării României la rangul de putere regională (eventual alături de
Polonia), statut pentru care îndeplinește toate condițiile, ale obținerii de
garanții de securitate în relația cu un vecin de la răsărit pe care îl
înarmează și căruia îi trezește apetitul de protagonist regional, obligându-ne
să îl sprijinim cu toate forțele noastre deși el ne-a fost tot timpul ostil cu
toate forțele lui și a îndoctrinat societatea sa cu narative
antiromânești. Să fim clari! „Slava Ukraini!” nu este agendă
românească. Ce este gata să plătească SUA și ce garanții este gata să ofere
pentru a o susține (desigur, în limite rezonabile)?
11. În loc să discutați cu românii care gândesc
astfel, și care sunt majoritari, ceea ce ar fi, cel puțin, în consonanță cu
principiile democratice, dvs continuați, de cum ați sosit în România,
să ne excludeți nu numai din dialog, dar și din societate. În timp ce în
America i se pune pumnul în gură chiar fostului Președinte Donald Trump, dvs
ați ținut să organizați rapid o întâlnire cu presupuși reprezentanți ai
societății civile române pentru a discuta despre libertatea presei în România.
Nu înțeleg ce vă
neliniștește cu privire la această libertate, cât timp vasta majoritate a
presei române (în special cea electronică), bine stipendiată de guvernul
„pro-american” și controlată de serviciile secrete române, la rândul lor
„pro-americane”, nu face decât să repete narativele americane privind justețea
războiului sfânt între democrațiile conduse de SUA și autocrațiile conduse de
Vladimir Putin și Xi Jinping?! Aceleași narative din presa main
stream americană care fac din demonizarea adversarilor unipolarismului
american un alibi pentru lipsa de viziune politică a liderilor SUA.
(O abordare mediatică de care se plâng inclusiv prietenii mei americani, dintre
care mulți foști oficiali ai administrației americane și trimiși diplomatici
americani în diverse părți ale lumii.) Ceea ce vedem este că și o
singură opinie contrară pentru dvs este una prea mult. Dragostea de unanimitate
este specifică, însă, autocrațiilor, iar nu democrațiilor.
12. Trecând peste acest aspect, o altă
constatare șochează. La întâlnirea amintită ați invitat numai interlocutori ale
căror capete vă servesc doar drept cutie de rezonanță. Mulți sunt total
necunoscuți în România.
Pentru a lua un singur
exemplu, menționăm o așa zisă platformă media numită „Context”, care a apărut
din neant la sfârșitul anului trecut, finanțată fiind din surse extrem de
obscure, dacă nu cumva confidențiale. Aceasta în timp ce reprezentanții
cei mai respectați ai presei românești sau ong-urile care nu sunt doar niște
partide politice de opoziție clandestine, doritoare să aibă și să exercite
puterea fără a participa la alegeri, nu au fost invitate.
O întrebare firească
este de unde a cunoscut un ambasador de abia aterizat în România existența unei
entității de tipul „Context”, despre care nimeni nu știa aici mai nimic? Pe ce
criterii tocmai această entitate a ajuns a sta de vorbă cu nimeni altul decât
cu trimisul Președintelui SUA la București? Ce spera să afle ambasadorul SUA de
la ea și pe ce se baza când credea că din schimbul de păreri cu ea va ieși o
presă mai liberă?
Ceea ce a urmat a dat
răspuns acestor întrebări. „Context” a dat publicității un pseudo
studiu care, fără nici un argument și nici o probă, punea în circulație o
„listă neagră”, de felul celor întocmite în regimurile naziste, cuprinzând pe
cei care nu îmbrățișează fără rezerve orientările politice americane. Aceștia
nu erau și nu sunt (cel puțin în marea lor majoritate) susținătorii lui
Vladimir Putin și ai narativelor rusești, ci criticii lui Joe Biden și ai
anumitor politici americane. Tot așa cum sunt critici John Mearsheimer, Jeffery
Sachs, Noam Chomsky, Henry Kissinger sau Donald Trump.
Prin urmare, prima
dvs preocupare după venirea în România pare a fi divizarea societății românești
și organizarea „luptei de gherilă” a unor forțe coagulate de lucrătorii
ambasadei SUA împotriva exponenților anumitor segmente și școli de gândire
importante din societatea românească. Poate că nu este așa, dar așa se
vede.
Tocmai pentru a
limpezi lucrurile, membrii Clubului român de presă v-au solicitat o
întâlnire. Așteptăm să vedem dacă o veți accepta și cum se va desfășura pentru
a înțelege mai bine cine sunteți și cu ce mandat ați venit în România.
13. Până atunci, este cazul să
reamintim rolul nefast jucat de SUA prin așa zisul „sprijin” acordat pentru
reformarea sistemului judiciar românesc și combaterea corupției.
Predecesorii dvs. au
confirmat prin tăcere sau prin răspunsuri ambigui de tipul „negării care nu
neagă”, prezența efectivă a trimișilor FBI în activitatea Direcției Naționale
Anticorupție și nu numai.
Transferul forțat al
unor practici care vor fi avut succes în mediul american, într-o lume cu
tradiții juridice și politice diferite, a produs efecte dezastroase,
transformând guvernarea legii (rule of law) în guvernarea puterilor
oculte (rule of secrete powers) și statul de democrat în stat
polițienesc. Încrucișarea serviciilor secrete cu justiția a condus în România
la nașterea unui adevărat stat subteran care a lichidat elitele naționale
din toate domeniile – politic, economic, academic, tehnic, medical,
artistic, sportiv etc. Dacă astăzi oferta electorală a partidelor politice este
derizorie, dacă a dispărut aproape în totalitate capitalul național, dacă
performanțele sportive ale românilor sunt jenante, dacă universitățile scot pe
bandă rulantă impostori și dacă toate acestea au făcut din prostie și
incompetență cea mai gravă formă de corupție din România, „meritul” este,
de manieră covârșitoare, al „ajutorului” american.
Își dorește, oare,
America un asemenea partener strategic? Are ea nevoie de un asemenea partener?
Cu siguranță nu.
Sunt convins că mulți
americani sunt exasperați de faptul că nu își găsesc interlocutori valabili în
România. Aceasta nu este, însă, efectul incapacității societății românești de a
produce elite admirabile, ci consecința excepționalei capacități a SUA de a ne
determina să ne distrugem elitele; poate nu cu intenție, ci din neglijența sau
imprudența cu care au impus românilor rețete nepotrivite specificului lor și
care au acționat asemenea acelor insecticide supereficiente care odată cu
insectele dăunătoare le omoară și pe cele utile. Cu timpul, aceste
terapii au fost folosite mai ales pentru înlăturarea de la putere a criticilor
români ai politicii americane, întâmplător sau nu, concurenți politici ai unor
veleitari locali gata să cedeze interesele naționale românești străinilor
dispuși a le oferi accesul la putere în România și a le asigura păstrarea
puterii.
Astăzi, trebuie să
știți, Doamnă ambasador, SUA are în România lideri lipsiți de orice
autoritate și credibilitate, ascunși în spatele unei legitimități aparente,
atât de nevolnici încât nu îi pot servi la nimic și atât de netrebnici încât
pot „întoarce armele” în orice moment, deplasându-se exclusiv după mirosul
fripturii, precum și un popor tot mai americano-sceptic care a ales în mod
spontan calea rezistenței pasive. Acest popor nu va ieși în stradă prea
repede pentru a protesta împotriva guvernului care este gata să târască România
în războaiele SUA, ignorând inclusiv pericolul unui război mondial nuclear, dar
nu va ridica un deget pentru a susține SUA în războaiele respective,
transformând astfel România în locul în care interesele americane vor fi lovite
din toate părțile în momentele și în modalitățile cele mai neașteptate.
14. Iată sfidările
pe care le aveți de înfruntat în România!
Nu veți putea spera
să aveți succes dacă nu veți dialoga cu toate segmentele societății românești;
în special cu acelea cu care nu gândiți la fel.
Nu veți avea succes
dacă nu veți faci curățenie în personalul ambasadei. Prieteni americani cu vechi ștate în
serviciul extern american și în agențiile americane de (contra)informații mi-au
împărtășit îngrijorarea produsă de convingerea că în Ambasada SUA la București
nu toată lumea lucrează pentru SUA, unii dintre angajați (în special cei
locali) fiind suspectabili de a fi infiltrați de servicii străine (inclusiv
românești). Felul în care aceștia dezinformează conducerea ambasadei și
proiectează acțiuni al căror efect este distrugerea relației de încredere și
simpatie dintre SUA și România, constituie un motiv temeinic pentru a lua în
serios asemenea avertismente. Cred a ști că ele au fost aduse și la cunoștința
autorităților americane, care, din motive necunoscute, nu par a fi luat nici un
fel de măsuri. Reiterarea lor aici este semnul prieteniei sincere pe care o
port țării dvs. și al dorinței mele de a vă ajuta în îndeplinirea mandatului
dvs.
Nu veți avea succes
dacă veți continua să îi convocați pe demnitarii români la sediul ambasadei sau
veți descinde intempestiv la sediul acestora pentru a le cere socoteală și a le
da instrucțiuni. În
trecut asemenea practici nu au sporit autoritatea SUA, ci disprețul românilor
pentru trimișii ei.
Nu veți avea succes
dacă veți persista în încercarea de a ne convinge că sporirea prezenței
militare străine în România, sub steag american sau sub steagul NATO, este
soluția pentru consolidarea securității noastre naționale. Adevărata soluție stă în creșterea
sprijinului american pentru întărirea armatei române (așa cum este
sprijinită armata ucraineană), ca armată a unui stat aliat membru al NATO, până
la nivelul la care aceasta să fie capabilă a apăra frontiera externă a alianței
pe timp de pace împotriva oricărui atac lansat prin surprindere de către o
putere terță.
Nu veți avea succes
dacă în locul dialogului transparent veți crea rețele de false ong-uri și de
instituții mediatice cu rolul de a-i calomnia și intimida pe formatorii de
opinie ale căror puncte de vedere nu coincid cu cele oficiale ale SUA. Cu cât veți încuraja și finanța mai mult
întocmirea de liste negre cu cei care, chipurile, sunt purtătorii mesajelor
rivalilor Americii, cu atât veți pierde mai multe minți și suflete de români,
împingându-le spre taberele, tot mai mari și mai numeroase, americanofobe.
Nu veți avea succes
dacă veți persevera în combaterea propagandei adversarilor SUA prin răspândirea
propagandei americane,
impunând narativele acesteia în discursul public românesc cu speranța că
românii sunt destul de naivi și puțini la minte pentru a se lăsa
convinși. Să combatem împreună minciuna propagandistică de oriunde ar
fi și oricine ar insinua-o, opunându-i adevărul! Numai adevărul ne va face
liberi și ne va conferi puterea pentru a izbândi împotriva vrăjmașilor și a
vrăjmășiilor, indiferent care ar fi acestea.
Nu veți avea succes
dacă nu veți abandona teza unicității și universalității valorilor americane, care, pe cale de consecință, ar trebui impuse
tuturor națiunilor, în disprețul identității lor culturale. Națiunile europene,
printre care și cea română, s-au născut ca entități politice tocmai spre a fi
capabile să își apere identitatea culturală din care izvorăsc idealurile lor. O
asemenea istorie nu le permite să se topească într-un creuzet cultural asemenea
celui american.
Robert Kagan are
dreptate: America stă sub semnul lui Marte, zeul războiului, în timp ce Europa,
cea însângerată de atâta războaie fratricide, a ajuns să stea sub semnul lui
Venus, zeița iubirii. I-am chemat pe americani în Europa, de două ori
în secolul trecut, pentru ca ei să oprească războiul dintre noi, iar nu să ne
împingă în război cu alții, în special cu Asia. Cred și azi că SUA
trebuie să rămână un actor european, dar numai dacă este gata să fie aici
elementul de echilibru care garantează menținerea păcii (așa cum s-a
întâmplat în timpul Războiului Rece). Altminteri, fără ca să prindeți de veste,
tot ce mișcă în Europa va acționa pentru a vă trimite înapoi de unde ați
venit. Atunci victoria va fi în totalitate a Eur-Asiei și nu cred că
vi-o doriți. După cum nu cred nici că românii și-o doresc.
Nu veți avea
succes, în fine, dacă nu veți respecta cu religiozitate prevederile Convenției
de la Viena privind relațiile diplomatice dintre state. România este un stat suveran, iar nu o
provincie a SUA. Ambasadorii străini acreditați aici nu pot vorbi cu
autoritățile naționale prin intermediul presei și nici nu se pot pronunța în
chestiuni care țin de ordinea publică și de politica internă a României.
Deplasările și contactele diplomaților străini, inclusiv cei americani, în
România trebuie notificate și agreate în avans cu Ministerul Afacerilor
Externe. Diplomații străini, inclusiv cei americani, nu au ce căuta în
tribunale sau în sediile parchetelor (în special DNA și DIICOT), decât pentru
îndeplinirea sarcinilor consulare. Decorarea celor care conduc serviciile
române de informații și contrainformații echivalează, în ochii românilor, cu
„sărutul morții”. Aceste servicii au misiunea de a culege informații care,
printre altele, să ne asigure de loialitatea aliaților noștri, identificându-i
pe cei care abuzează de loialitatea noastră spre a ne submina interesele
legitime. Faptul omagierii lor de către un stat străin creează suspiciunea,
dacă nu oferă chiar și certitudinea, că aceste servicii nu și-au îndeplinit
mandatul. Eu însumi am susținut cooperarea între serviciile de
informații române și americane. Mă tem că ați dus această cooperare, desigur și
cu complicitatea noastră, către un transfer de loialitate în detrimentul
României. Așteptăm repararea acestei situații inacceptabile.
15. Cu aceste gânduri, Doamnă Ambasador,
însoțesc urarea de bun venit de la începutul scrisorii de față. Luați-le ca pe
o mână întinsă din partea acelei Românii cu care ultimii câțiva dintre
predecesorii Dvs. nu au dorit să se vadă și să vorbească. A acelei Românii ai
cărei reprezentanți nu sunt invitați la colocviile, consfătuirile și recepțiile
organizate de Ambasada Dvs. A acelei Românii, însă, care, ascunsă în adâncuri,
va dăinui mult după ce interlocutorii dvs preferați și privilegiați, efemeri și
pasageri, provizorii și tranzitorii de azi vor fi dispărut în cețurile
istoriei. Împăcați-vă cu această Românie căci, altminteri, parafrazând
un mare poet român, ea va face, în cele din urmă, relația cu SUA și interesele
SUA în România una cu pământul, așa cum s-a întâmplat cu toți aceia care au
venit mai înainte în țara noastră pentru „a cere pământ și apă”.
Acestea fiind spuse,
cu cele mai bune urări și sentimente, precum și în așteptarea ocaziei de a
detalia ideile exprimate aici într-o întâlnire directă, rămân al Dvs.
Prof. dr. Adrian
Severin
Ex vice-prim
ministru și ministru al afacerilor externe al României
Ex Președinte al
Adunării Parlamentare a OSCE
Inițiator și
co-fondator al Parteneriatului strategic dintre România și SUA
https://solidnews.ro/externe/2023/03/20/adrian-severin-scrisoare-deschisa-exploziva-catre-ambasadoarea-sua/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu