Dispariția
visării sau pervertirea OMULUI
Citeam „undeva” că în al doilea război
mondial unui soldat american, prizonier într-un lagăr japonez i se pregătea să
i se taie capul de către un ofițer.
Venind cu sabia sus deasupra capului, gata să-l dea exemplu pentru că
își băgase mâinile în buzunar din cauza gerului de afară, îl întrebă dacă are
vreun ultim cuvânt înainte de moarte. Prizonerul se întoarse și privindu-l pe
ofițer direct în ochi îi spune: tu poți să mă omori fizic, însă niciodată
sufletul. Sufletul meu va intra în tine și te va bântui până la moarte.
Ofițerul înlemnit lasă sabia jos și pleacă. Această CONȘTIINȚĂ NE ESTE STRIVITĂ
AZI. Filmul a fost promovat pentru America de azi în care politicienii sunt
arestați și bisericile închise.
ANT-MAN AND THE WASP: QUANTUMANIA. Am
ieșit din sală dezamăgit de perspectiva omenirii. Oi fi îmbătrânit și nu mă pot
alinia la noua „troacă a gândirii” și
nici la Oscar 2023; M-AU SPART! „Everything Everywhere All At Once” curăță cu
șapte premii. Felicitări pentru că ați muncit, însă ce se întâmplă cu noi cei
care suntem la capătul celălalt? Nu ar trebui să fim antrenați pentru mersul pe
sârmă?
Filmele de tip nou elimină conștiința atât
din realizare cât și din vizionarea și receptarea acestora. Creatorii lor
consideră că nu este nevoie de conștiință pentru a participa într-o asemenea
călătorie. Acțiunile sunt lipsite de contribuția conștiinței la urmărirea lor.
Temele susținute de vibrația conștiinței și hrana pentru emanciparea ei sunt
lipsite de chimia emoțional-biologică. Totul are loc mecanic și trebuie
regurgitat rațional. „Filme pentru INCONȘTIENȚI. Pentru cei din Silicon
Valley!”, zic eu cu răutate și vădit respect și, în mod special părere de rău
pentru toți acei mari clasici care au adus filmul ca artă până aici. Unul ca
Steven Spielberg, James Cameron, Tom Cruise, cei NOMINALIZAȚI AZI, AU FOST PUȘI
ÎN FAȚA UNUI ADEVĂR NECRUȚĂTOR - NU NUMAI, DAR ÎN ÎNTREAGA SALĂ ERAU PREZENȚI
MARI ARTIȘTI, au fost ignorați azi și striviți de noua întorsătură a LUMII
ARTELOR.
Un Tik Tok Turbo Film, o transaventură
chop, chop, caricatură comică pentru copii, animale de casă și oameni mari (ca
volum). Te simți ca un șobolan alergat de pisică prin toate cotloanele casei.
În loc să aibă un ușor INTRO pentru a ne întroduce în stilul filmului,
realizatorii preferă să justifice valoarea filmului prin adevărate lecții
academice pe Internet despre ce vrea să însemne și să spună filmul. Promovări
inutile în filozofia chineză ale unor corporații care sponzorizează filmul. O
idee genială otrăvită de inconștiența sponsorilor. Multe instituții incorecte
cer să fie justificate ca onorabile în acest film. Una din ele fiind azi
FASCISMUL. Orice accident e un act GENIAL. Pentru a-l învinge pe dușman,
folosește bunătatea ca armă. De ce americanii nu o folosesc în războaiele lor?
Te snopesc în bătaie pentru că te IUBESC! Masochismul imperialist. Îți dau în
cap și pe urmă te iau în brațe și te pupă.
Filmul încearcă să ne convingă că totul e
normal, toate valorile umane sunt justificate. ANARHIA. Dă în cap, dacă asta
simți pe moment sau oferă o floare. E normal să ne războim și să ne omorîm
între noi cum e normal să ne iubim și să procreăm. Dacă asta e ce doriți,
atunci vă rog să nu mai arestați pe nimeni pentru ce nu vă convine. Sculați-vă
de dimineață, mergeți la capătul șoselei și arestați în funcție de planul sau
dorința pe care o aveți - o sută, două de persoane ca să vă faceți planul.
Filmul ne mai spune că suntem făcuți
pentru asta. Deci TACI și ÎNGHITE! Însumează specia umană. O viață de rahat!
MUNCĂ ȘI TAXE e VISUL OMENIRII?
Lumea e îndurerată. Trece prin greutăți.
Am primit mesajul: „A trecut la cele veșnice al meu. Sunt făcută praf, dragă
Ben. Nu mă împac deloc cu ideea că toți trebuie să plecăm cândva de pe pământul
ăsta.” Eu cred că „E o prostie să ne temem de inevitabil.”
Azi în piața de legume și fructe, fiind
vineri era lume multă. Rafturi multe, diversitatea de culori împarte piața în
zeci de gospodării. Fiecare vinde ce poate. Alergând și tot umblând la o
intersecție sincron, mă ciocnesc cu un alt cumpărător. Înalt și binefăcut cu
părul și barba albă ca a mea, fața senină și zâmbitoare. Îi dau prioritate
chiar dacă sunt bolnav și doar revenit din urma unui accident în care mi-am
zdrobit câteva inelele din șira spinării și reabilitat după doi ani de spitalizare
intensă. Îl las să treacă întrucât eu oricum nu am unde să mai alerg în viața
asta. Da parcă destinul m-a împins. El mă salută. În mâna stângă ținând o plasă
plină asigurată de unghiul de 90 de grade al brațului cu mâna dreaptă
făcându-mi semnul de salut tovărășesc, o mână mecanică atașată de cot și câteva
cabluri și furtunașe, fire etc. prin care o folosea biologic cumva, că l-am
văzut apoi cum s-a apropiat de un stand cu ciuperci și le-a apucat cu un fel de
cârlige foarfece care îi țineau loc de palmă umplându-și punga de hârtie cu o
dexteritate mai mare ca a mea. Mă bucur că am făcut acest gest frumos. Am
început să-l urmăresc printre tarabele aprozarului în care intrase unde acum se
vedea doar ca bust alături de o tânără care se oferi să-l ajute. Era una dintre
asistentele din piață. Devenisem curios. Era în jur de vreo 80 de ani și mă
întrebam oare ce meserie are și cât de interesant ar putea fi trecutul său. De
obicei eu stau afară dintre rânduri pentru că soția e cea care face piața. Ea
alege și decide în familie ce mâncăm, eu sunt șoferul. O aștept la casă și
preiau pungile. Când apare omul să plătească, eram acum curios cum negociază cu
plasatul pungilor mici din plasa mare cu mâna mecanică și chiar cum va plăti.
Vă spuneam că avea trei cârlige în palma sa, ca la mâna unui rac și eu asistam
ca la un număr de circ/magie. Era de o normalitate rară și totul se mișca
foarte firesc. Nu a fost nici o diferență între el și omul normal. Mă minunam.
Aproape că-mi venea să mă duc la el și să mi-l fac prieten. Voiam s-o strig pe
soție ca să-i arăt ce trăiesc eu. Omul și-a luat plasele în amândouă mâinile și
a ieșit de la casă pe culoar și s-a îndepărtat. Ce observ la acest erou de acum
care se pierdea printre cumpărători este faptul că el avea și ambele picioare
amputate de la genunchi în jos. Avea două conducte de 25 de milimetri diametru
încălțate în doi pantofi butucănosi din piele neagră de porc. Fiind în
pantaloni scurți, se vedea totul bine. În Australia, la Melbourne, azi 24
martie 2023 sunt 22 de grade afară. Mă uitam după acest om și mă întrebam, oare
cine e? Dumnezeu! Și noi suntem nemulțumiți de buzele noastre subțiri. Un om cu
o mână doar și era împăcat cu viața.
Aș fi surprins ca filmul să facă mai mulți
bani ca Top Gun sau Avatar la casă - cu generația de după al doilea război
mondial. Se mai ridică și problema ideilor noi care lipsesc recentelor
generații atât de cineaști cât și spectatori, însă uităm că ideile vin prin
educație și o cultură bogată, ori noi, dacă am subțiat laptele cu apă, astfel
am incinerat educația și am ajuns să refacem filme vechi. Ideile vin prin
conștiința dintr-un lac imens și infinit al universului. Ele nu sunt limitate
doar că sistemul dorește să ne țină aici printr-o educație săracă.
Mă întreb care ar fi fost soarta Oscarului
dacă James Cameron și-ar fi lăsat nevasta și ar fi fugit cu Tom Cruise? Nu am
nimic împotriva homosexualilor sau a lesbienelor, dar nici să mii bagi pe gât
cu forța. Este o trăsătură odioasă a capitalismului de a inventa din când în
când noi forme de artă ca să facă bani. Orice film dacă îl promovezi forțat
devine „masterpice” (capodoperă). Dă-i unei babe de la țară un telefon și
spune-i că îi dai o sută de euro mâine dacă urmărește și filmează mersul
găinilor la culcare și ouatul. Prezinți filmul în public și începi să
filozofezi fiecare mișcare și tremurat de cameră în stil Van Gogh/Picasso/nian
și promovezi baba ca un nou gen de expresie artistică.
Pot paria că în curând noile generații
crescute liber nu vor mai fi capabile să urmărească MARII CLASICI: Shakespeare,
Fellini, Bergman, Welles sau Lean. Se vor plictisi și vor căsca (poate) la un
Lawrence of Arabia, Citizen Kane, Hamlet, La Dolce Vită, Wild Strawberries sau
Schindler's List. Nu vor mai avea puncte de referință pentru astfel de trăiri,
simțiri emancipate de o înaltă conștiință. Filmul de tip modern impus de
Hollywood azi este unul care mai funcționează doar ca stimulent al creierului
mic, al instinctului animalic de apărare. Fii atent, stai pregătit și lovește.
Filme ce pot fi, cu aceeași alertă vizionate de câinele și pisica
dumneavoastră. I-am privit cu durere în sală pe marii artiști deveniți dintr-o
dată irelevanți viitorului. Ruperea de vis.
Good Bay, Steven!
Ben Todică
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu