FERGHETE - MERE PADURETE 74 (necorectat/necenzurat/needitat)

 

MERE PADURETE 74

- Cu drag la mulți ani, fericiți ani și Hristos a înviat, Valentin Moldovan, cu făinoșag, din Ciubanca! Anul in care ne-am cutremurat ca natie.

- Viața e un eco sistem al merelor pădurețe, bravule cetățean, din socio democrația lui Dumas-tatăl, că tu, nu zici nimic de euro- vizion bio! Lucrurile noastre stau așa cum stau, cu viața așa cum ni-o fost, cum s-o călit oțelul la cald omenesc, în marea de smarald al merelor pădurețe eco și bio, cu noblețe umană.

- Mă bucură nespus aceste versuri sensibile născute dintr-o prietenie care ține sus flamura românimii, la Antipozi! Vă mulțumesc și vă îmbrățișez pe amândoi, ca pe frați întru dragoste de patrie și neam! Alex.

ÎN STRĂVECHE ȘI AUTENTICĂ DE BISERICĂ VALOARE

La urgență-UPU CLUJEANA, Cluj unde m-a adus, cu bunăvoință, nu de pomană, Mânzu,

Mânzat Ioan, Nașu a lui Georgica fratele lui Vica, o divă țărancă a fost Vica, cu colonă dreaptă colonă infinită, de minunată țărancă, ca o suveică ițită printre firele războiului de țesut nevedite și urzită, prin spată și ițe, întinse pe sulul din față și cel dinapoi, dusă la biserică ca orice creștină/albină harnică și spornică trebeluind, lucrând în înflorita și mândra grădină, cu regină laborios și armonios hărnicind, în stupină ca bună și nșzdrăvană gospodină, că forforoasa ține casa, lasă ningă, lasă ploaie, că cine-i curvă, îi și găzdoaie, războiul de țesut, în veșnicie s-a născut ca să îmbrace omenie, în pace și lumină de pomină și doină, cu lumină lină, cu înviere și drept la fericire, liturghie, vecernie, în spice ca să dea, în pârgă grânele de pâine, trase, în viitor, cu zbor din obârșie și izvor, în acel mâine de pâine a limbii române, cu-n mecanism imgenios, războiul de țesut de la început, de când Dumnezeu a zis și de anume cu renume lumea, în minunea ei a făcut, cu tei înfloriți pe alei de parc, lui Dumnezeu însuși, să fie pe plac, în țac pac, cu mișcare și dinamic, în pragmatic și dialectic, că cine incredibil, te aduce la Cluj, ce vorbești? cine-ți face de pomană azi ceva serviciu, nu mă năuci, că nici, tu, nu mai năucit, om iubit, în pretutindeni, de printre aborigeni, cu generoși prieteni, care ți se uită direct, în ochi și luau ei însuși cuvincioși viața, în piept, cu ce-i drept de fapt apropiind păstor blând, profund, aoropiind viața de obiect, apropiind cu subiect și predicat, sfânt pe românesc și omenesc pământ apropiindu-ne, cum ne sfătuiește sfătos și frumos Eminescu ca să ne cunoaștem sinele, adunând binele, în toate zilele ca cunoaștere, în binecuvântare, cunoaștere

de România profundă și mare, prin întregire, unire, fiind firesc, în firescu României și mai mare mare așa ca atare cum a fost ea ca străveche, fără pereche, valoare, în culoare.

*

Nasol, poate fi rău, că-i hit, în săul meu, că nu tot zboara/ zbeara, se mănâncă, dar eu sunt, în spital un pacient liniștit, că nu-cu bucluc la balamuc, că-s la infecțioasă, cu ideea, că nu fac nimic și dacă, în casă șoarecii joc figuraș, ciardaș, în haos pe masă, că eu sunt afon la muzică, că nu-s prea dus la biserică, templu, pur și simplu, însă doresc națiunea și omenirea, să-mi fie fericită.

- La tine e mai mult tăcere care e explicația?

- Din salcie, nu se poate face pom. 9 mai, defilare la Moscova.

- La ce-i bună defilarea, în loc la ce se mănâcă, elimină razboiul, din Ucraina (Putin ce va mai face, induvidule, în Ucraina, va continua bolundul războiul?)

- Sa-ti aduca aminte de lagarele de concentrare.

- Cu scrisul meu sper să vă dezamăgesc, mai ales, că nu fac degeaba umbră pământului, că-s,în tromba și voga succesului, dar nu, că aș participa la defilarea naibii de la Moscova, în timp ce fir-ar să fie! e război năucitor și omorâtor, în Ucraina. Fermecătoare-s florile, cu parfum de România, în culori și valori. Ai fost, Ben și la biserică, ai fost forțat de Ming, în verde-pădure? Aș porni la joc, dar perfuzia m-a țintuit la pat.

- Surorile ce fac?

- Nu știu pe unde umbli hoher, teleleu, dacă nu înregistrezi recitare. Ai o reală plăcere, să reciți ca și cum ai fi, în Las Fierbinți, deși, nu-i chiar atât de mult, nu-i chiar atât de comedie și nici tot timpul, spune ca-n Moromeții, cu Ilie Morimete/Tudor Călărașu, lui Marin Preda ca: Ficatului îi e greu, dar starea de spirit mi bună, ziua bună! Nu-s răvășit, că am răbdare, cu binecuvântare. Ce adevăr vă îndurerează, în viață, Ben? De ce sunteți, omule, îndurerat?

- Ca Ceusescu a plecat si te-a lasat ingandurat Ioane!

- Da, da, care om n-are secretul și amărăciunea sa?

- Bolovanul.

- După o minciună, nu te poți adăposti, că mărturiile false te duc nicăieri. Parlamentarilor nu le pasă lipsiți de cinste, demnitate, că-s uneori parveniți senatorii și palamentarii și fără scrupule și plagiatori sunt, neșcoliți pe deasupra, prin școlile alea înalte ca acel personaj a lui Ioan Slavici care îndrumat și pe el Mihai Eminescu scriind de pomină o opera omnia, de un românesc și omenesc fără egal (nici nu știu ce a scris George Călinescu, dar nici nu-s curios, Făt-Frumos a limbii române. Voi, cei dragi, cu gândurile voastre sunteți minunați cu mine și bravez cu voi și fără să comentez. În rest, ce vorbești de lup și lupu la ușă.

- Ai farmec, când ești bun pentru ceillți, când dezinteresat dai fericire celorlați spunând adevărul.

- Multe felicitări pentru acest blogspot autentic, așa cum îl dorește Prietenul,  nostru Pavel Rătundeanu Ferghete, Cu multă stimă pentru originalitate, Melania.

- Compunerile mele asemenea altora mi-s dragi, că fac să nu fiu singur, îmi țin de urât și, nu mă urăsc, pluctisesc.

AI DREPTATE, NU NE COMPROMITEM,

NEAM, DIN MARE ROMÂNESC NEAM

Tu, ești foarte motivat,

aur cenușiu luminat, men Ben, în, Sănătate, frate bucură-te, cu bucate și cu muntele de bani și ani mulți, fericiți ani care să nu ți se gate, în ani fericiți ani, Ben men, fericitule și alături, doi, în unul, cum vine cuvântul și cântul: alături de scumpa Ming și, alături de toți ai tăi dragi și scumpi,

în dragoste tăcută, că taca cumpără vaca la nivel înalt,

că din fericirea noastră, ai dreptate, o dăm și eu o dau celuilat, eu, cel care sunt mai mult lat, decât înalt,

lucru esențial, prin magneziu și vitamina D ca Oana, banana, lui frate-meu Mircea  ca viața bună să nu ți-se gate, în veac

și viața, să-ți fie cu lucru bun și de leac,

nu puțin lucru, maistre, în limba română, maternă, eteenă și cu îndemână, om bun, moș Crăciun

(ce-i major și super, om bun, extrem, reper de cer, cu caracter sincer, în neam, c-avem neam pur sânge și, în lege,

cu colțul de rai ciuntit, ciopârțit și prin unire, cu iubire, încă neântregit întregit, frate iubit, cel mai iubit

cu veridict obiectivul muncii și păcii apropia de obiect, cu predicat și subiect!

*

CĂ UNDE IUBIRE E ȘI DUMNEZEU E, CU ISTORIA CE O SCRIEM NOBIL ȘI SUBLIM

Din aceste considerente,

de sănătate, stil, gen, BEN men, că ce zici, frate,

că unde iubire e și Dumnexeu e, în drept la fericire, cu înviere e

și eu sunt, că unde-s două paie, bobotaie,

dacă-i pentru porcul de Ignat, și eu sunt pe pământul sfânt, transilvan, că aici nu se trăiește-n van,

dragă, cum vine vorba, verba, zarva,

isprava, că fug de bătaie, cu a Domnului milă și slavă, în silă fug spre slavă cu viață și adevăr mai presus, spre calea Iisus, când ciuleandra,

în ciudă de baladă, mă dă de-a dura, să-ți zboare mintea ca păstrăvul, cuvàntul-Dumnezeul înaintând, în aval să prospere,

spre izvoare de binecuvântare,

cum Creangă zice,

că fuga-i rușinoasă, dar e sănătoasă și cu viață bună, frumoasă,

c-ajungi, în mod sigur m-aventur acasă

și acasă,

îi ca acasă, cu Dumnezeu și eu, fără să-mi pun amintirea, în vitrină, în grădină cu harnică albină, cu puiet și regină,

că mă simt ca acasă la iarba verde cu rouă și luminoasă, hristoasă, de acasă.

*

Minus e Vica care a pleca, în, pe 14 mai acuma 4 ani, Dumnezeu o ierte și memoria-i fie binecuvântată, fie, în veci neuitată pentru inima ei curată și luminată de sentimente minunată! Pesonalul e minunat, fără tăgadă. Mi-au adus masa (nu mai zic, că mi s-a urat:

- "Poftă, bună, dar, nu și scris bun, că și femeile acestea probabul cred, că mă joc pe telefon ca Vica. Am iubit ce mi-o fost drag (cu tinerețea mea, cu tinerețea mea, cum adică fac ce vreau cu ea?)

ÎN OMENIA DE ROMÂNIA

Viața și, în greu, e un vis nebun, om bun, men Ben, că iată, cum viața mi se pustiește, cu liniștea care mă neliniștește, că Vica, nu îndestulator,

îmi dă să-i țuc gurița, aici, în sat la Ciubăncuța, unde-i făloasă, colofâsă și Măriuța

care reproșează:

- " Nu fute buha, că faci pui cu pene"

în iubire măreț și cu nesaț și fleț, cu mult de om, dragoste și dor,

că nu te-am iubit destul, amor, cum eram eu mai fudul

și nu deștept destul, de a lungu și de-a latul, după dragostea ta umblând tot satul, că de când te-am vrut și avut, Vica pe tine,

parcă nici de dormit, n-am dormit bine,

că doar zi, zi, cobzar, zi cu cobza ta

și bea pe cerul senin,bea un pahar de vin, în drept de a fu zi de zi

și cobzălește,

în Vica, ține-o îmbrățișeaz-o, cobzălește-o, în culori cu armonie

și uită supărarea,

că zi și tu poezia țu-țu, în drept,la veșnicia

care te-a născut, în România, arătând, că nu te atinge supărarea și, cu alinarea pur și simplu, pur sânge, uiți supărarea

și urâtul se alungă, din întreaga lume,

în dimensiune, culme,

cu propria-i mărime,

din,cu propria-mi pasiune și înțelepciune, minune de lume minunată

și fără război nu ca la alții, dar nu la noi,

că la noi pe coastă-s brazi, înalți și verzi brazi și Dragomir e la plug pe Dos ca mălaiul, cucuruzi și holdele de grâu, să ne dăruie mănos,

jos pălăria, în omenia de România, omule!

*

Vai, de cine, tulai, nu-și dorește să fie acasă, în binecuvântarea casei! O fetiță uimitoare, de doar 7 ani, în clasa pregătitoare, vorbind despre lucruri care uneori ne surclasează, dacă este de imaginat așa ceva... Hai, să vorbim împreună, că comunicarea noastră e posibilă, în Mere Pădurețe, dar noi ne-avem, o dorință condiții speciale șezân, în lume în două bărci, multiple culturi, tu zicând, doar a două lumi, la care, tu, ca un prieten bravezi, la comedia finita, să nu mai comentezi?

- Noi neavem locul și importanța noastră, chiar dacă lumea se scimba cu tot dinadinsul.

- Miron Ioan, nu greșește, face o bună impresie și are grozăvia lui și mă dimină senzațional, ca om între oameni, cum, îmi place mie, în vogă, să mă exprim, că nu-s ca Putin, un dezastru, de nota patru, chiar dacă nu fac teatru, că știi, tu, cum vine asta pe o vreme cu mult soare și, cu multă căldură de om, înteresant, nu așa influentule, că acest om din Sâmpetru natal e om deștept, plin de viață ca influiențer, răsărit, născut, sub cer, cu voință de fier, mai tânăr ca tine de cum sunt eu, în viața de la țară și asta ne spune multe despre acest mecanic la Clujana, Herbac, care aplecat, în Valencia, cum tu cu boceluța lui Bocacio ai ajuns, în Australia, că era cu fața la omenie și crdință, în Dumnezeu, cu suflet bun de proporții, că... e amuzant, cum amândoi am avut zborul nostru de la cuib, cu câte o ea, neștiind ce anume să facă pentru mine, nu cu totul nou, dar el a lucrat și prin străinătate și nu se compromitea, ca să muncească, cu festivitate, harnic și serios, chiar dacă nu era loc, să arunci un ac, unde ne-am oprit la un pahar de vorbă acuma, în acea grădină de vără ca să duscutăm tot ce se poate discuta, să vorbim vorbe, cum la Miron Ioan rafinat, îi plăcea să zică înteresant ca fecior de pădurar (era om de lume generos, sâmpetrean de-al meu, consătean scump, dar nu la vedere, că acum ori niciodată, îi plăcea să fie om). Omul ca român avea cinștințe de cultură generală și, cunoștiință, era cinaș ca noi toți, omul plin de sine, de încredere și cunoaștere, om citit și umblat, prin lume. Omul avea cunoștințe de cultură generală, gentilețe și noblețe.

- AȘa zici pătumaș, dar de mine nu te lași, că ești drăgălaș, cinaș, în glas, pas, pas, cu lucru bun de om bun.

- UN ALT MOTIV PENTRU CARE ROMANIA TREBUIE SA RENUNTE SI LA UE SI LA NATO - Ce smecherii vor sa adopte in UE - se propune modificarea tratatelor europene?

- SPER CA AM FOST INTELES SI CA NU VOI FI RASTALMACIT!

- Comentariu de zavaidoc.

- Izul, parfumul tău,

- Vica, e dintr-un veac de singurătate, că nu era o lume prefăcută, ci era neștiutoare acea lume cu păcat, dar n-aveam cu o scăpa de belele, în ciudă, că avea sufletul mare. Eu, sunt la Infecțioase, în Cluj.

- Cine știe ce și cum, îi cu lucru, nu stă ca butucu.

- Mulțumesc, îngere, ingerașul meu, a sufletului meu! Vica-i trandafir, din creanga mea de trandafir. Cele 3 zodii care vor avea cel mai mare noroc în mai. Se schimbă totul până la finalul lunii. Cum deschidem scoru ca să nu fie nul, de nota zero la purtare?

- Sunt foarte impresionată de atâtea suferițe, Felicitări pentru acest adevărat film, ETERNUL PUȘCĂRIAȘ

- CA PACE TRASĂ-N MÂÂINE: PÂINE A LIMBII ROMÂNE

Sunt și diferențe de noblețe, că spune lucrurilor pe nume,

în măsira lucrurilor reale/naționale, ca resurse umane,

în discuție matinală, directă și națională, în iubire și înviere, pe verticală, cu artă, din cei 7 ani de acasă, frumoasă, fără ca să muști glia de România, cu omenia de la Cluj, că încă pasez la Cluj, în spital, lucru bun

și ca Halep văd, cât de bun sunt, în ciuda durerii, alături, cu Mesia iubirii, Eminescu, la marginea, minunea, unui am un singur dor, am dragoste, amor mai aparte, de poveste, cu dragoste și astrală, inteligentă dragoste,

de poveste și de bună veste

ca cea femeie între femei, cu zâmbet de scriitor ca Alex. Ștefănescu,

cu păreri diferite, critice, verde de albastru, de pace și pâine,

liturghie de pace, în pace ca pâine trasă, în mâine.

*

N-aș vrea să mi se rupă filmul narațiunii. Colaborez fantastic, cu Ben. Și pisicile, în România-s aristrocate, cu gusturi rafinate, că doar politicienii ne fac figuri și fițe, sunt falși, fără nici o naturalețe. E un frumos filozofic, în vers alb, frumos recitat. E ceva ingeresc, ceresc dumnezăiesc firesc bisericesc, ceva fără egal național, universal fără nimic ridicol/ banal. E ca un balet, în livada cu vișini, Frizerul din Sevilia, Figaro, că tu continui de parcă tu, vii din viitor, dragoste și dor, din obârșie, din izvor, cu un drept nostru de verde albastru din lauda noastră de zestre, cu drept de a fi, din menajul domesstic, fără violență, dreptul de acasă și iarbă verde.., că-s ajuns la Ciubăncuța ca albinuța, că excepțional prin recitarea ta, cu țara toată țara are un universal ca Eminescu de floare și zare albastră.

- Stimate Domnule Pavel Rătundeanu Ferghete, bună seara, Mă  ntreb cum ați reușit să vă îîmbolnăviți și s-ajungeți la spital?  Cred mai degrabă că glumiți. Oricum ne vom ruga pentru sănătatea Dumneavoastră. Încercați  să fiți  optimist, Însănătoșire  grabnică, Cu stimă, Melania

- Cu boala, nu se poate glumi, am fost la UPU și boala nu-i mare și tare veselie, nici nu știu cum am luat-o, că acasă am stat cuminte singur, dar la urgență e un flux-dute-vino și covidul e belit de pe dracu și nevoia m-a dus de m-a trăsnit coronavirus, dar nu mi s-a spus la spargerea târgului, de ce fel, omicron, delta ori ce pârlită de specie/gen că-i bolund covidul, de mă hărțuiește, dar eu, nu-l pot da, în banat și, în judecată pentru ce amărâtul trăsnit, mă batjocorește și canonește, cu roșu-n gât, că nu bate toba și nici, nu-mi cântă ceteraș Grigoraș cel drăgălaș sau acel trio muzical, așa, că n-am cum striga:

- "Ziceți mă ceterași, unde ești Gavril, Grigoraș ca s-o duc bine, zi Găvruș Simion de la Osoiu acoardă-ț' vioara Bacovia!"

- Mulțumesc, că vă rugați pentru mine, nu mă credeam, chiar atât de important, buricul pământului. Fericire, fericire, Dumnezeule, cu iubire Iisus, în inima mea ai pus, cu drept la înviere și drept de a fi ai pus mai presus.

DAR DIN DAR

Vica mai presus mai dragă-mi ești de basm îmi ești ca-n povești, că ciuf Vica nu ești, cu altruism ești de povești ca-n povești și până-n cer ce mare ești, că ești draga mea,

de România mea (veneam la tine să mă țigănești, tăvălești și să mă iubești, că Vică, Vică, mult îmi ești dragă mie,

în dulce Românie de bine și de ce se cuvine, că-n chiar har sfințit ca omul ei potrivit iubit, mult, îmi ești dragă mie, Vică, pe a soarelui altar, după cum deja se știe, în Românie ce-ți doressc, Eminescu te iubesc, ce-ți doresc ție, din suflet de poet, îți mulțumesc ca-n ochii tăi, Emine, să cresc, că, în România toată s-o facem și mai lată, în viața ca un rai, cu grai și, grâu pe întinsul plai, dar din dar,

că vorba lui Stoican: -"Din nopți am făcut zi și din lacrimi, cu Vica am făcut, bucurii în drept de a fi zi de zi, în a fi și, în pat ghidușii, în dragoste jucării, să facem, neam! și chiar dacă am avut necaz, la nimeni întins, nu m-am plâns, în haz de necaz, cal breaz, cu râs de mânz/ baligă de mânz, că mânzu-i bălegând și eu, Pavel, voios și năzdravân mâncând.

*

Cât areți bine, te simți bine fortificat, măreț,

în multă iubire-preț la nemurire, iubire de o și, pentru o viață, conștiință de om, că iubirea învinge, cum învinge ca sânge din sângele, binele, neamului, că noi suntem pe val, național raportat la universal pe altarul soarelui (ne regăsim sufletele de calitate, în realitate, tandre și cu sănătate, că am învins, în sens durerea și vindecarea e magia, în profundă de balandă România, unde m-a născut omenia, cu drept să trăiesc, cu super puterea, ca, în cer și pe pământ, cu drept să am problema rezolvată, problema,

cu veșnicia de România.

*

E puțin frig, în casă, dar e căldura sufletească, bisericească de acasă și--i altceva, cu nimic nu se compară, c-aici am locuit cu Vica și aici, îi acasă. Nu, știu cum vă asumați voi, dar ca acasă, nu-i nicăieri, că una-i iarba verde de acasă care se aseamănă, cu Dumnezeu și altceva e altceva și altundeva. Am, încercat aseară, să-mi, ațuț, aprind, focul, dar după ora 0 mai rapid, am adormit eu, obosit, de drum, pe drum chiar vărsând, că Marius mânase cu viteză și eu cu răul la mișcare, că n-a sta 10 ore ca să zăbovească, cu mine pe drum spre Ciubăncuța, iar Mihaela zăpăcită de oboseală, zberase, dar va zice, că n-a fost, întocmai cum zic eu, deși de un fel a recunoscut, însă ce să mai zic, sunt copiii mei (pardon a lui Vica) și, cu greșeli (se vor enerav, când vor citi ce svriu eu despre ei), cu toții suntem, era la mijloc și teama să nu se infecteze cu covid), chiar dacă izolarea mea, îi proteja, dar acum e chestia, că doar 5 zile o le, dar Marius și oricum nevaccinat, cum era nevccinat, nu era cazul Mihaelei vaccinată de două ori, ea, se căia... (eu vaccinat, cu doza unică Jonson, Jonson ce să zic, maistre!)

- Te las de comentat s-o faci tu.

- Am fost și mă duc, iară la foc.

- Faima unui om e, vorba lui DaVinci, ce cu fond înfăptuiești, adică ce faci pentru bine, ce faci masiv provita, în escaladare spre everestul evrika a binelui.

- Scrie o poezie de multumire pentru atentia si serviciul adus si apoi le arati APARITIA EI.

- Pomul Putin e bolnav, cu mai multe morbidități, incompabilitate cu viața, că n-are conștiința a omeniei, că omenirea observă și nu-i prostă, că observă, că-i ramolit și un îmuțit jegos și meciul, războiul, se duce, în deplasare ca să n-aibe pierderi. Tu, crezi, că pot scrie la comandă, mai ales, că nu m-am gândit. Tu, așa crezi, chiar dacă nu-i așa, n-ai cum să vezi. Pe tolomacii bolșevici, nu-i ușor să convingi, că nu-i atmosferă, caldă, în acest sens.

- E doar ce simti cand te ating ele si se apropie de tine, durerile care iti sunt luate sau iti doresti visarea unor alte lumi.

- A lui îl idolatrizează pe Putin, chiar dăcă e cum e necivilizat, că-i o paradigmă, escpavement rușesc. Sunt inculți, că-l urmează pe Putin.

- Noi suntem mai sanatoosi ca-l urmam pe Iohanis?

- E o șiretenie a lui Putin și știe să-i manevreze și să-l urmeze ca deberdei, bandiți contra umanității. Eu nu-s răsfățat de nimic perfect și corect. Tu, știi ce-mi face bine.

- O Iahnie de fasui.

- De ce, hai vorbă înapoi? Nu-s sărbătoritul nimănui și dacă am minte ageră, brici (dar cum se știe de ce depindem esențial forte?)

- În tot e energie, talanți și concentrare.

- Ce să zici despre conversația ta cu Dumnezeu, cum Putin n-a atăcat niciodată isteric pe nimeni, zăludul și sălbaticul care n nici vorbă să fi zis ceva ca un mit, fără schemă ca minciuna îndrugată de parlamentari/șoșocă potrocă, gură spartă. La foc ce vrei să fiarbă, în apă stătută puturos-omenească?

- Prin frigider și buzunare suflă vântul, în luptă cu morile de vânt.

- Pe după ora 15 ies, din spital, de la Boli infecțioase (plec ameliorat spre domiciliu, la Ciubăncuța).

- Saracia inspira si te ajuta la suplete.

- Și voi să fiți sănătoși și bucuroși ca românii serioși feți-frumoși! Nu mai știu dacă eu am procreat pe Vica ori din a ei născătoare, binecuvântare, dar din dar, ea, Vica, din născătoare m-a născut pe mine-n dragoste ca să mă fac de veste bunâ și de poveste ca născător de născătoare, să văd bune și rele ca de rele lumea să se spele ca cele rele, naibii, în iad cu ele! Noi doi suntem în aceeași oală: frați siemezi, cu sincronizarea necesară. Rambo, o mizerie mizerabilă cu război, ungurii i-ar zice hortist habor, tot pe limba maghiară, cam așa ceva, fără nici un Dumnezeu-ișten, dragă men Ben.

- Când faci bine ce urmează e un mulțam frumos, cum ar  veni - nu te voi uita niciodată, că binele nu se poate uita, gagiule, a limbii române! Am făcut ce n-am mai făcut?

- Ca orice om am și eu nebunia mea.

- Incredibil, că lucruri simple istețe, nu făceam.

- Eu sunt mai tra la la.

- Există pentru cealaltă persoană respect, însă tu te îndoiești ca să exiști și ești ca uleiul care iese ca mustul din prima presă. Ca un dolce vita inteligent, în dragoste și liturghie de pace, în spice. Eu, îmi caut povestea cu lumânarea, dar ce știți voi, nenorociților, Putin și restul, de împuțiți ruși, tagmă de jefuitori-criminali... O viață de om fericit am trăit lângă, în pola lui Vica și a fost, un lux, să știi. Scriu istoria, frate, scriu, că scriu istoria. Eu scriu, că am ieșit, din sminteli.

- Cine a cunoscut un bărbat chipeș pe Facebook, dar când l-a văzut în realitate s-a blocat ?

- Vica. E persoana care mi-a acaparat gândurile, sentimentele, acel liant și lipici.

- E acel care ne leagă moral, normal și național?

- Citisem undeva, că orice regulă are o excepție, se degenerează într-un pârț !

- Vizionează „HIPERBOREEA de Ben Todica, text si versuri ELENA ARMENESCU” pe YouTube.

- În tot e o articulație. Ce sfântă lecție de viață, cu art !

- Toate sunt unice, grăitoare și pline de artă în acest video clip, You tube. Nu sti ce să urmărești mai întâi, întocmai ca la lansarea unui film nou, Multe felicitări autorilor! Cu deosebită stimă, MRC

- Un ceva grăitor, cu viitor, în dragoste și dor, unic firesc și unic românesc, prin omenesc. Copiii mei/lui Vica, fac pomenire la 4 ani Im Memoriam Vica. Acuma 4 ani eram pricăjit, un om necăjit, un pârlit... Meritul la părăstaș sunt a copiilor, că ei dragii de ei fac toate speslele, cheltuielile, pentru scumpa lor mămică, Vică.

- Placuta-mi fu surpriza, ah!

Din Valcea, areal valah

Pe unde Oltul scalda-n unda

Revista urbei cea rotunda

Unde cuvantul e divin

Expune Steaua lui Emin

Ce irizeaza, triumfala

Pe veci cultura nationala;

Raza-i trecu si pe la mine

- Am deci motiv sa ma simt bine...

                                                        Marian Ilie

*

- Până la urmă cine să ne taie aripile? Că pacienții tineri suferă se anxietate, stres, boli nervoase. Sportul are un efect bine cunoscut, benefic, asupra stării emoționale care ne poate strivi, sub tăvălugul stresului. Eu scriu, că scriu și fără să fiu împins cu haboca, din spate.

CU VRERE ȘI A LUI DUMNEZEU PLĂCERE

Eu Scriu, că scriu venindu-mi să scriu, apoi, frate, scriu, că dau lumea pe spate, c-așa scrie la carte și pe frunte mi scris, ce am mai departe de dus, cu minunea ce o fac, făcând, chiar și lui Dumnezeu, cu dar din dar, rai, ca atare, în valoare și culoare, fac pe plac, prin tot ce sunt, în tot, ce, prin Domn Savaot, în tot/toate, sunt, sănătate, că-i mai adevărată și bună-n toate, în divinitate, o mare și reală, pe verticală, realitate, un sustenabil a ceea ce sunt, în iubire impecabil, a ceea ce sunt, drept cu înviere,

drept, cum dreptul de a te naște, în culori de neliște, om pentru om ca om,

cu înflorire de pom, în Dom, în legea lui om, pentru om planetar plenar, îmulțit, cu talanții, în har, dar din dar de grai pe românesc,

cu omenesc, firesc rai, pe plai, cu plăieși și megieși, cu vrere și a lui Dumnezeu vrere și plăcere, că dragostea, în dragoste, dragoste cu putere cere.

*

- Eminescu Era mereu, în misiune și la datorie ca un sfânt al neamului românesc, cu un pretutindeni, prin profesionism, cu un drept firesc de a fi al limbii române.

- Noi Ben, datorită acestui martir, Mihai Eminescu, Eminovici, ne merităm ca nepoți și strănepoți ai acestui fără egal național și universal, sen al existenței, ne merităm, române, a limbii române, ne merităm altă sortă, că el a fost omul și timpul, a fost ce datorită lui și noi suntem, în ce ne privește, de legendă și de poveste, istoria neamului, istoria adevărate al României profunde, testate mari, prin unire, întregită și integră, morală, normală și educată, profundă, de legendă, genială și, în iubire de aproape, pe veriticală și de dincolo de școală, iubire, cu fericire, pe verticală, pe măsură, în noua ordine mondială, de moralitate și sănătate, în realitate români ai României democrată, cu cultura ridicată la înaltă artă, artă a succesului și a modului de a trăi și fi fără dor și poate super, reper ca-n cer și pe pământ românesc și sfânt de omenesc cânt.

- Tu esti BIO PAVELE!

- În Osoiu, de legendă era Domnișorul, Nichita Oliver care mai întâi se făcuse de mândră minune, cu Florica a căruia bărbat mai betegos mai trăia, dar se culcase cu ea, cu nevasta ăstuia, în podul casei și, când i se urâse de el se mutase pe la Maianevasta ăstuia și-i rămase lui Domnișoru casa și pe vremea războiului făcând-și rost de pistol automat, își amenințase părinții, popă și preuteasă și-i îngenuchiase resteș, aspru, sub masă, c-așa era el mai dungaș.

- Ce frumos mottou!

DUMNEZEU-ALDUITUL CUGETULUI MEU

Caut, în adâncul sufletul meu, caut pe Dumnezeu, alduitul cugetului meu,

pe altarul soarelui,

că natura frumoasă, realitatea de a visa viața bună împreună, de a visa viața de acasă, cu șansa de a îmbrăca cămașa fericirii, mesie a iubirii de aproape, semenul trăindu-mi sub propriile-mi pleoape.

Pavel Rătundeanu-Ferghete

*

Eu am făcut și fac un efort ca să ating performanța, în sentimente. Totu-i pe muchie de cuțit, vorba lui Mihai Beniuc, cel cu Chivără Roșie și, în înfruntare istorică, cu Horea, Cloșca și Crișan, un trio istoric porind din Albac răscola, în Apuseni. Vica, cu dărnicia ei, nu mi-a zis niciodată amărâtă de mine, având gingășie și finuță, nu mi-a zis, chiar dacă putea fie sătultă de mine cu vârf și îndesat și să mă învârtă pe degete, dar nu mă refuză ca să-mi zică vreodată nepoliticos: -"Plimbă ursu !"-nu-mi zise, că nu era dusă, cu sorcova-vesela și, nervoasă să-mi arunce vorba ca și cu furca dezordonată, ea fiind cu multă atenție.

- Romania am cunoscut-o si implantata in adn/ul meu din trairile celor peste zece mii de romani adusi din toate colturile tarii, fortati de nacaz si saracie la minele uranifere ale sovromului sovietic din Ciudanovita. De copil reparamustensile electrice, aparate de radio si mai tarziu televizoare. Crescusem sub masa unui tehniciar radio si vecin cu un inginer electronist si geofizician care ma iubeau. Eu asa sint tara. PRIN VOCILE LOR. Iubirea e zâmbetul, din casa sufletului, din om, omule!

- Cu ea, cu Vica, aveam starea de viață bună, cu sistem normal imunitar, cu dar din dar.

- Cand pronunti numele locului eu merg direct in casa omului din copilarie.

- Erai și ești domnul Ilie Marin, ești un veritabil om-poet și profesor, cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat, însă dumneavoastră ce mai ziceți cu simplitate, zău, ce mai faceți, domnule profesor? Ce-ați uitat, simpaticule Phonex, să-mi mai spuneți? Viața ți echilibrată, dar ce nu știm pentru Dumnezeu, din multa voastră iubire/ Drept la fericire, cu înviere sau problemă, dilemă, Ilie Marian, ca magie, din marea-vă voastră energie, de Românie, cu mărinimie, în divin de omenie?

- Desigur sunt atitudini și foarte multe incertitudini, ca să nu mai zicem, că sunt cu vârf și, îndesat: înțelepciune care nu-i puțin lucru, ba, chiar maistru, îmulțit în talanți divin, cu har.

- Uneori viața, îți ia, mai mult, decât meritai. În privința asta te-am întrebat ce părere ai, bădie Ilie? Cum ai reușit să faci, în viața ta doar bine?

- Viata-i un dat de la Dumnezeu - ca si umerii, mainile si picioarele ce ni le-o fost s-o ducem. Daca stim sa-i distribuim apasarile egal pe toate cele trii suporturi inseamna ca stim si meritam sa traim... Nu-i usor, dar, Slava Domnului, suportabil! Io cam atata am de zis.

- E un mult mai mult, să faci omului, să te convingi și să faci omului, chiar și cult? Tu, ai principii de Biblii ca să ai casa fără rozătoare și fără gândaci (de ce cupănești astfel starea de bine, omule?)

PRO POLITICĂ ȘI PENTRU SUFLET DE, CU APOSTOLICĂ BISERICĂ, ÎN CULORI ȘI VALORI DE ROMÂNIE PROFUNDĂ, TAINICĂ ȘI MARE, ÎNTREGITĂ

Măi frate-meu din depărtări, de peste țări, nu pot uita pe Potlogaru, Ilie Marian, om care m-a depistat ca tine, m-a descoperit și-n bine, în ce se cuvine,

m-a sfătuit, cu sufletu-i bogat spiritual-național al celui mai iubit

ca un generos ca Hristos cel luminos magistral-universal- monumental de om bun,

că era suflet de om, cu mare cuget ca de moș și de sfânt Crăciun, de veste bună, de zână și mamă a Domnului născătoare, fecioară și precestă bună (m-a păstorit, în felul lui, acest artist al pământului și a soarelui, cu omenie și cu multă școală, de viață, pâine de toate zilele, cu mult soare și căldură de om înflorind ca să caute binele, până a nu ni se găta din ingeniozitatea firescului, cu drept de a fi zi de zi, în grădina Maicii Domnului, harnic și bun praznic, cu multă zolă ca să iubească fericind sacrificându-se pe sine, să facă fericiți, dànd, din fericirea lui și din fericirea soarelui, dând-o pentru celalți scunzi/înalți ca brazii veșnic verzi, să crezi și botezați,

precum și responsabilizați,

cu tâlc de viață și experență și, cu conștiință, din existență, de mare conștiință, în omenie de Românie,

cum și la carte, în cartea vieții, scrie, cu elexirul tinereții, se scrie, cu inteligență și, pentru a lor dreaptă politică academică și diplomatică,

din suflet cu frescă firească de frescă și omenească-suflet de biserică.

*

- Hai sa nu ne iintindem la sueta si sa ne rugam la Dumnezeu sa ne ofere ocazia sa stam la descntat o glaja de ceva bun de pe la tine. Acum, fiindca ma inghesui, te pedepsesc cu ultimele roade ale calaririi tastelor de catre mine. Da' sa nu te prind ca ma mai provoci.... P.S. n afara de 200 de literati, pe care doar din cand in cand ii asaltez, mai am 100 de oameni de bine (de intelighentie si politica) carora zilnic le trimit cate 5-7 "bombe" de genul celor din atas (selctate, dupa caz chiar traduse, mai mereu si comentate de mine). Si, afla prietene, mai si scriu/concep...

- CĂ NI ȘI CAM HAOTICĂ EXISTENȚA ȘI VIGILENȚA

Oricâtă noblețe am fi avut, din dragoste, din Mândrie și pasiune de poveste, în proprie, din propie inițiativă, în a lui Domnului bucovă

și lui Dumnezeu slavă

și de avem gentilețe, în noblețe,

nu ne facem notițe, în fițe, ținând ca păstorul blând un jurnal național, că n-avem rând, om profund, păstor blând,

că-i și o lipsă de experență și ni și cam haotică propria existență, cu franchețe.

*

Nu-i era lui Vica pur și simplu, nu-i era simplu să facă curat și ordine, că mai ușor faci dezordine, netrezind la profund și la viață și adevăr pe Hiperion ca să mergă tot învârtindu-se astral la Demiurg ca să vadă ce și cum, să se lămurească cum stau lucrurile. Și cu filmul Declarație de dragoste, un fim cu Liceienii și e un frumos, cu elevi, școlari și fimul are haz ca cel, cu Amintiri din copilărie, că are eficient, un frumos și luminos, ce am trăit càndva zi de zi incredibil, dar adevărat, în tot fiind empatic și simpatic și dă bine, farmec, cum nici nu se poate mai bine dă, în tot ce e și am fost magnific și năzdrăvăn, că nu se trăiește, în van, în culori de nebunie/ omenie din ce a fost și trăim naiv/nativ, în România, chiar creeativ, adolescentin și perspectiv, în senin admirativ și brav, la superlativ, drăguț ca copiii pioneri, cu năzbâtii și zglobii, în ghidușii și gingășii. Și pe vremurule lui acest colos al culturii și al aventurii spirituale, un altfel de a fi fain-fainel a lui a fi ceea ce a fost, prin ce a scris, că prin el suntem ceea ce suntem mai altfel de cântare a cântărilor, prin Biblia de România, un nomitor comun, că era plin de bunăvoință, o mare conștiință a poporului său, că cuvintele lui au un sens național-universal, în drept de fi, că chiar și ce El a atins/despre care el a vorbit, are o sănătate, pas cu pas, un lucru bun, o măsură a lucrurilor, ce a reușit și cum, a evadat, în nemurire ca un Iisus, cu drept de a fi și cel, de a evada, el fiind ceea ce a fi iubirea noastră, dreptul de a fi făcând lucru bun fără ca nici măcar să se prefacă, că era îmulțit, în propriul său har, fiind omul potrivit la locul lui potrivit, om, cu înzestrare, laudă de zestre, un mare tezaur, în folosul nostru, în util și durabil-impecabil ca o misiune excepțională ca mare conștiință social-astral-umană.

ÎN DIVIN DE DULCE ROMÂNIE CU AURĂ ȘI NIMB

E deja și o supra taxare a lui Mihai Eminescu/verde de albastru, Nichita Stănescu, în ciudă, că el este prețul evadării noastre, a florii, din zări albastre, în universal și prețul evadării noastre ca Mesie a iubirii, fără a fi jumătăți cu responsabilități de măsură, că noi suntem, în adevăr botezați, cu sărut stelar-astral de Luceafăr, în nemurire, cu preț, drept la vesnicie și, drept cu înviere, la fericire, a națiunii noastre cu sânge albastru, de floare albastră, în orizonturi cu sintagma dragoste și dor, un singur dor de la marginea mării/de la steua, c-avem onoare și cuvânt sub soare, de România profundă și taunică și mare, răsărit de soare și lumina luminii, minunii și lumii care a răsărit, la steaua, în lumina luminii Mesia iubirii, spre a cărui adevăr și viață ne îndreptăm cu țară și neam spre Rai, raiul ce-l am rai cu plai și cu omenesc grai,

că, în schimb suntem, cu aură și nimb,

cu îndemână, în schimb, în limba maternă, limba română cu îndemână,

ca să mă bucur și măsor, în măsura lucrurilor cu inspirație și expirație de socio-cosmică ecuație, în cotații standard record,

cu rost a neamului nost, Tatăl Nost, cu rost artist de popor așa cum a fost, în viața Iorga, așa cum a fost viața, așa cum s-a călit oțelul celui mai iubit cetățean care,n-a clocit, n-a trăit șuhan, în van, n-a trăit ca o momâie fiind, în preaplin, în divin și omenie de duce Românie.

*

Ce se cade, dăm, în cumsecade, undă verde, mega cum magna lude, de verde, albastru, dintr-al nostru, aparte și ca la carte, în cinste ducând cu demnitate, mai departe. O sfântă carte scrisă cu conștiință și cu competență, scrisă cu suflet, de neam poet, cuget luminat, aur cenușiu strecurat, cântat, decantat și descântat, în cântarea cântărilor în rost artist al neamului nost, din raiul care-l am, sorelnic colț de rai roz al MERELOR MELE PADURETE. Războiul e cauza multor necazuri care le avem, în culori de nelinște, vorba lui Lucian Gruia, critic dejean și astran, im memoriam Radu Săplăcan!

- Vă mulțumesc mult pentru Blogspot și pentru bunăvoință și frumoasele cuvinte. Să ne felicităm pentru încetarea restricțiilor de pandemie, ceeace înseamnă că mergem spre bine. Se observă starea de spirit mai bună. Vă mulțumim din suflet Mr. U, Ben Todică pentru faptul că ne-ați susținut moralul și în acești ani în care ne pândea depresia și sechelele după covid. Binecuvântări de la Bunul Dumnezeu și multă recunoștință cu onoare de la noi toți care vă datorăm foarte mult. Cu deosebită stimă, MRC. -

CU DREPT LA FERICIRE

Succese, sănătate și bucurii, jucării, pentru a ferici, în logistică și fericiri al României întregite, integre și tainice mari, iubire, în școala verticală de dincolo de școală multi-roz, pro-ceilalți ca excepțional să fie bine, stare bună, peste Dunăre, în Carpați de pace și pàine, cu viață bună, în adevăr de Luceafăr și fără egal național monumental, de bine a limbii române și la noi, în Carpați de pace și pâine, unde se trăiește cu frații, în culori și valori de neliniște

ca, cu frații ca să se bucure până și Carpații,

că la noi Carpații, deși inimă de piatră,

trăiesc tot laolaltă, nedespărțiți vreodată, responsabilizați și ca la cei botezați,

că suntem și noi românii frați și tot laolată, uniți prin biserică și prin vatra românească,

pitorească, în frăția omenească, de pace și pâine dodoloță, conștiință,

trasă-n mâine, pâine de o ființă, trasă dezinteresat aur cenușiu strecurat, în mâine a limbii române,

de pace și pâine, liturghie transparentă trasă, în mâine, cu ordine socială radicală pe verticală iubire, cu drept la fericire!

*

- Stălucirea e cu strălucire și nemurire, în fericire frate Ionica!

- Mult Stimate Domnule Director, Ioan Miclău Gepianu, Vă mulțumesc din suflet pentru bucuria aprecierii cărții mele, ., Oanea”, Această carte a plăcut tuturor, fiecare cititor găsind în ea o suferință de român și ajutorul lui Dumnezeu- leacul acelei suferințe. Cititorul o găsește completă, dar eu îmi fac reproșuri de a nu fi înserat și influența pe care a avut=o pentru tatăl meu perioada scolii începând de la primară, el având fericirea de a fi cunoscut, auzit, citit despre marii scriitori ai vremii trăitori în epoca lui. (1905- 1943- 1998) Biroul de mișcare din gări era un fel de club, un cenaclu unde în așteptarea trenului stăteau câteva clipe la  povești, schimburi de idei. intelectualii din localitate, sau personalul de inspecție sau tehnic cfr, în trecere... Eu am un adevărat dicționar de vorbe de haz, de stiri, despre acei scriitori, învățate în casă de la tatăl meu. Vorba aceea: ,,Să nu scapi ceva din gură în fața copiilor că aceia prind  totul, și neavând discernământ le folosesc. Locuind prin gări, neavând prieteni de joacă și stând în localitate doar strictul necesar pentru orele de școală,  îmi completam noțiunile despre lume doar din cele auzite de la tatăl meu, de la prietenii lui și citind cărți de pe la 7 ani. Citeam cărți pentru copii, pe care mi le cumpăra tatăl meu. Îmi făcusem obiceiul să îmi neglijez uneori unele teme doar ca să am timp de citit. Ceeace neglijam era gramatica. Dar cum toate se pot corecta, cu timpul am scos-o la liman. Așa se face că și azi țin minte epigrame și mulțe altele auzite în casă sau în biroul de la gară, versuri, știri sau fraze.

Scriu aci:           ,, A scos în fine Cincinat,

                            Volumu-atât de așteptat

                             Iar critica s-a și rostit:

                             ,,E foarte bine... tipărit”

 sau:

                           .. Ion Luca Caragiale

                            Vânzător de băutură,

                             Face și literatură”,

sau un coleg de la colegiu devenit un mare om, când era să rămână corigent la germană a primit o ultimă întrebare care putea să-l salveze

 Trebuia să traducă

                         Vine iotza de la vie

                         Cu trei flori în pălărie,

 Mărușteru, acela era elevul, a răspuns:

                         Commen Iotza de la vie,

                         Draien blumen pălărie.

Clasa a râs de s=au zguduit pereții, iar profesorul bine dispua i-a acordat nota de trecere, Acuma după ce ne-am binedispus și noi, închei, Cu multe mulțumiri și sunt îndatorată, Melania Rusu Caragioiu

- Am citit întreaga Carte ”OANEA”. E în această carte atâta istorie a realității vieții  noastre omenești, crdeți-mă încât parcă îmi citeam propria viață, plecat în lume și lăsându-mi acasă nevasta cu trei fetițe mici. Dar cu 7 copii... ca la Domnia  Voastra... simțeam că-mi curg lacrimile pe obraz. Apoi cărțile Dumneavoasatră, pe care le am primit, darul dăruit cu drag de D-Voastră, îmi sunt oglinzi ale unui suflet de artist cu care V-A dăruit bunul Dumnezeu, precum și pe întreaga Familie a lui Rus Porfir. VĂ ÎMBRĂȚIȘEZ CU DRAG ȘI MULTĂ PREȚUIRE, Ioan Miclău-Gepianu.

- Nota e cu prindere, deprindere, provita pentru elev, e pâinea lui Dumnezeu pentru elev, cu ghilimelele de rigoare.

ALDUITUL ALDUITULUI

Mintea ne trage după ea ca să ne depășim, în desăvârșire, pur și simplu: pur sânge, în împlinire fără, împilare cu auto distrugere ca pasărea pe limba ei, pe sub plopi și tei și, în parc, s-ajungem cu paie și fân, român, pe limba română stăpân a inelelor ca să ne depășim limitele social-omenescului din sublim, să nu pierim, de pe Altarul soarelui și a Dumnezeului- Cuvântul, alduitul, al Alduitului, că și, tu, cu felul tău, îți atingi semsibilitatea pentru a făurii minunea minunii, luminii, o culme a culmii fiind și să săruți o gură de canal și să dai tonul tehnico-energizării, în drept de a fi.

*

Dacă mă simt bine, în confort, sunt, cu cireașa cireșarilor, sunt, prin propriul efort, în cânt, cu cireașa de pe tort. De ce zici: are balta pește, cu toate, că dacă te temi de apă, de genul... de fapt, nu mănânci pește, cât ai zice pește, nu mânci cu oportunități, că peștele de la cap se împute cu rele, belele și de la coadă se curăța, prin grevă, serenade, serenadă prin manifestări și ieșiri la paradă, cu viața ca o pradă, cu ieșiri, în stradă. Cine-mi râde dacă-mi râde, în nas, pas cu pas, la lucru bun? Omul, tot om e, că așa ne identificăm, omule, prin ceea ce suntem, chiar deficitari, români, din care, a României profunde, în duh cu aceeași văzduh, de Carpați, cu frați al României mari. Mai marii zilei sunt pe unde sunt plimbând ursu, sunt niște sclifosiți, niște vàntură-lume ca Iurie Darie, din Mușchetarul român. Ca să fiu fericit mai am nevoe de sfătoasa mea Vica, de femeia care nu e cum întorci mâna ca frunza pe apă runcată din cioc, de porombel, pentru albină care îl salvase de vânător, înțepându-l când, îl luase la ochi pe porumbel, ca atare chestia cu frunza lăsată era pe apă, era ca să se revanșeze, era un ajutor reciproc. Cine nu spune, că inteligența ta nu-i lăudabilă ca pasiunea ta, ca provita de pe Golgota, când mintea, cu Dumnezeu, dă imbold mâinii care scrie ca la carte despre viață și moarte. Tu, cu fantasmagoria la care apelezi, ești mare de tot ca Domn Savaot, cu tot, în tot și toate ca sănătate, că sănătatea e mai bună ca toate, în drag și, în făinoșag. De-ar sta ca pe ace/ca Hristos, în răstignire pe cruce, după batjocoră și canonul de schingiuire, că așa merită senatorii și parlamentarii, cei certați cu legea, certăreții și tagma jefuitorilor, bată-i vina faptelor de care se fac vinovați, de sângele nevinovat vărsat, chiar și la revoluție și mineriade/debandade, din Viața ca o pradă, în delir, după cum zice sincer Marin Preda. Vorba aia: Niciodată să nu spui niciodată, că și cuiul e scos, tot, cu cui, dar tu, Ben, la aiasta ce spui?

- România e ținutul echilibrului, e ținutul armoniei, al României cu plopi și tei.

- Satul nu mai are țărani suficienți,n-are nici șeptelul de animale dorit, Michi- maus, că nu-s cu politica necesară administrativă, în treaba care există aici, când pământul e lucrat, afânat, cu efectivul de vitămare, că aici e apă, aer și mâncare, ce trebuie, că satul are personalitate necesară, distinctă, țărani, dar acuma nu-i culege, că dorm, în forumul țarii domnarii, finanții, cu sfetere, zersee, cravate și, cu pantaloni la dungă și tri ace, călcați cu fierul, puși la rând, aliniați la somn, comoditate și discuții care aduc a ceartă, că demitarii parcă n-au altă treabă, să pună țara la cale, cu sfătoșenie și pilduire și ordonați parcă la apelul de seară de se s-ar părea, că piere nația română a limbii de sorginte română, dar lor, celor de acasă, din Parlament și Senat, nici nu le pasă! Neșifonații nedemitari, sunt ceea ce sunt, sunt niște prefăcuți, niște flenduri, că nu-s niște cuminți, că-s boțiți la minte și nu-s pentru oamenii de rând bonus-Iisus, pâine fierbinte, pâine proaspătă și cuminte, pâine de o ființă, conștiință și lege a pământului, că legea nu-i lege, că-i doar pentru ei lege pur sânge! Cartea fără contribuția ta eficient, nu mai e și Dialog amical, în belșug de mere pădurețe. Ce bucurie, că de bucurie am respirație, bucurie, în ecuație, trigrometrică de biserică înaltă care de bucurie tresaltă, în iubire, cu drept la fericire, pe verticală, din înala școală pe verticală de dincolo de școală, cu spirit Spiru Haret, în suflet veșnic, in cuget, de poet, suflet, din sufletul neamului, pe imensa tablă de șah, cu văzduh și sfânt duh, Aurel Vlaicu, cu minunat, în Carpați, frate între frați, cu frații, în cuget de poet, Melania Rusu Cargiu trece mândră poetic și liric trece, artist, în vest, Carpații, că în estival, moral, sufletul, prin cuvânt sfânt, încântată din sufletul său dă zbor porumbelului păcii, dă cu stil și impecabil, dă drumul cu spor muncii, în nouă ordine de harnică albină, îmbinâ armonie și omenie, cu reverberații, în revelații, cu responsabilități ca botezații ingenioși, hristoși generoși și luminoși, că ceva se mișcă, în carambol de emoții, în cool spectacol, cu esență, în existență, din firesc și omenesc, lui Romanasului. Cine ia legea-n mâini fără prefăctorie, ca să pedepsească pe tagma jefuitorilor smintiți de fărdelegi ca să scape de fictive/ adevărate delicvențe, neisprăvuri de a lor.

ÎN SPIRITUALĂ AVENTURĂ ASEMENI JOCULUI DIN ȘURĂ, CĂ LA STUPCA  CÂNTĂ UNIC O VIOARĂ, MELANIA RUSU CARGIOIU!

Iată multul, ca pământul, untul-cultul,

cuvântului și Dumnezeului nostru, de verde albastru, al aceluia care a zis și făcut la moi în România omenia, în dragoste și am un singur dor ca Mihai Eminescu,

că ne-a făcut Dumnezeul-curcubeul, din veșnicia de România, c-arminioasă a cuvântului frumos și luminos Hristos, jos pălăria ne încântă, în cânte de cânte, ciocârlia, în poezească limbă poezia, cu folos neamului nost și a Tatălui nost,

așa cum prin asta, chiar noi, cum am fost am trăit iubire, prin iubire, în fericire, prin drept la înviere, cu drept de a fi, în aură și nimb: literatură, cu nemurire ca de nea Ion Luca Caragiale aflat, în crâșmă la tacale, cu duh și tâlc/cu smâc, după cum zice, în caricatură, cu sunete muzicale răsărite, să adune, în vesnicie, cu hărnicie, binele, cât sustenabil ne țin zilele care ne încunună viața bună, traită, cu soțul ei împreună, în schimb, pe a pianului, prin Enescu, pe și, din claviatură, izvorând cu aură și nimb se nasc vocale: verbe și proverbe, în spirituală și omenească aventură, cum zice buruiana holbura, ciuful și batjocora, că de sub vatră din cotlon ce coțofană îmbrobodită ne-o ieșit și nouă hâd ne-o piuit, ca urâtul ciuf care ne-a ciufulit, că urât ne-o vorbit, chiar pentru că nimic, cu nimic, nu i-am greșit, c-o dat și bruma și i-o înghețat pruna mințând mai marii senatori și parlamentari al României profunde, tainice și mari, mințind mai marii de îngheață apele ca răul să se adune/să spele, că cu cele rele, în iad cu ele!

*

ÎN PRESPLIN ȘI DIVIN, ÎN ARTĂ

-DOAMNE-ȚI MULȚUMESC-

Oare de ce ne punem pe jar, cu talanții îmulțiți cu har, să prindem vavile/boii, la car ca Grigorescu/ca la Liviu Rebreanu e vorba de Jar, de Amândoi, Ciuleandra, cuprins, în iureș cu hora, în resposabilități ca cei botezați,

cum zice și învătătoarea emerită, cu meritrocrație, în a veții ecuație, Ioana Mureșan născută Dascal, cu părinți Vinuc din deal și Florica, cu dealul mai la deal, din Ardeal, în plin, preaplin, de artă și divin destin senin, în de România senin, creștin destin,

că iubesc verdele și albastru imens, în sens versus de univers, de România te iubesc, țais, că din inimă, Doamne-Ți mulțumesc, că sincer, tânăr și neliniștit pe linia Onedin, că mai trăiesc, să cuget și să mă împlinesc/limpezesc și ca apa curgătoare, cu primenire, în igenă și binecuvântate

de rodnică grădină cu albină, în lumină lină.

*

CA UN MUT AL LEBEDEI CÂNT, CU CÂNTARE A CÂNTĂRILOR

La mine totu-i o povste încărcată și încurcată, de vreme triată, cernută, în mare artă, în plin și preaplin divin de destin, senin, creștin,

din ceea ce sunt, că sunt ca un al lebedei mut cânt, în cântarea cântărilor și rostul acestui popor rostuit sub tricolor.

*

Vica nici mult, dar nici puțin, a fost o nevastă iubitoare, Dumnezeu s-o ierte și memoria să-i fie binecuvântata! Aici e un aici, că fiecare e cu secretul, acel mai aparte a lui, lucru cu gust august, care la Vica respectabil, la draga de Vica mă fermeca, în impecabil, cu magnificul ei comparativ, cu adjectiv perspevtiv și, îmi plăcea având un distinct creeativ, profund cu absolutul ca la acel păstor blând, cel mai ca la cea mai, cea mai..., când și digestia ți zână bună, mai bună.

-"Mă vindecă, lecuiește,

cu doctorul lutul,

în culori de neliniște?!"

E vorba de vorbe deșarte căutându-ne, în coarne, deci ca-n filmul Declarație de dragoste, cu gânduri cocori și lebede, în zbor de poveste spre izvor? Oare până unde ce este, este?

- Cum devine povestea de poveste?

- adresate distinsei Doamne Melania Rusu Caragiou cu ocazia noii cărți a domniei sale: ”OANEA”. Foarte frumoase cuvintele lui Pavel Rătundeanu-Ferghete:” Strălucirea e cu strălucire și nemurire, fericire”. Dragă Benule mulțumesc pentru idea ta bună de a publica scrisoarea mea: ”Distinsei Doamne Melania Rusu Caragioiu - Bună dimineațadin Australia, precum și reluarea lui Pavel. Ești cu adevărat bine apreciat Benule de distinsa Melania Rusu Caragioiu, și partajez și eu la talentul tău prin care ai recitat ”Dedicații lui Pastorel Teodoreanu” de poeta Ing. Melania Rusu Caragioiu. Fiind azi o sfântă zi de Duminică, să aducem creștinul salut -Hristos A Înviat-, iar eu din inimă curată VĂ ÎMRĂȚIȘEZ FRĂȚEȘTE ȘI ÎN DUH DE NEAM ȘI LIMBĂ ROMÂNEASCĂ. Ioan Miclău-Gepianu

- În noi e un genial jos pălăria de, cu omenia accesibilă de România, în ideal național monumental, de inimă și de suflet, maximă și proverbială iubire, profericire, incredibil, dar adevărat, că Iisus mai presus s-a înălțat ca un reper fără pereche, că nimic nu se transformă după ureche. Nu există: n-am cuvinte potrivite, că nu se lipește, cât ai zice pește, când dă nuca de perete și mingea peste poate, peste poartă, ori prin limba română succesul, în artă, că-n vogă, la modă se portă senzațional tradițional monumental național. Scris ozonperț, cât ai zice pește, peștele care se împute la cap ca Victor Orban/că nu-i nici o promoție cu laudă și mândrie, că Transilvania-i sfânt pământ românesc orce-ți face, că medalia are și revers, o cinstire și ca Moldova lui Maia Sandu/ Mircea Drug ca să nu zic ABC a lui Nicolae Dabija și al marelui poet Grigore Vieru, cu devoțiune după cum știm  nobil și sublim, strălucit ca românul Adrian Păunescu, care ca Corneliu Vadim-Tudor ca vătrist a vetrei Românești, apără Vatra românească, limba română, o îndemână, fagure de miere, comoră rară-cazanie, vorba lui Mateievici care o cântă pe la vatra lor nebuni țăranii de Românie, vezi Istorii ascunse, Timpul și Omul, citește tot adevărul cu viață și la cald, așa,cum s-a călit la noi și oțelul, acel oțel special medaliat la Leptzig ca sonde care sondează, forează, la mare adâncume, oțel care ne-a fost furat de ruși ca retopite sondele, sa-l refacă, în ceasuri (multe adevăruri, frustrări, afronturi, aduse cu adrese precise, ne sunt sechestrate și acunse de rebeli mitocani, mojici, ne sunt dubios, barbar, ascunse, în zilele noastre). Se ascunde asta ca tezaurul României, se ascunde oficial, academic și evanghelic, cu martiraj și mari experențe de viață?

- "Mă lupt cu morile de vânt, în deșărtăciune și vânt", zice ofticată Daria, ofticată de egoistul și samsarul ei concubin și vagabond din Dej, după cum se atodefăimează, deși nu-i seamă, aseamănă, cu făimosul Paganini, acest zdravân și năzdravân la cap, Marin Teci. Magia e un drum, cu noi toți, drum de fum și iluzii peste noapte, că peste îngrijorarile tale, lasă să trecă totul, cu noaptea ca revelația să aibă claritatea ca să decanteze, timpul, judecata, mai ales, că este cine să ne judece, eternitatea, în marea finală, glorie-victorie, a veșniciei, României!

- "Nemernicii spânzură țara pe înteresele lor", zice Pr. Constantin Nicula (în ce cotext zice acest minunat om-preot?) Ceea ce cugăetăm, nu dăunează sănătății și responsabilității, feschideți ochii, în sfânt duh și pământ românesc firesc a lui România te iubesc! Ce scriu cred din toată inima și, cu mintea mea, cu verticalitate, pe îndelete de reală realitate.

CU ZÂMBETE LARGI, DE BISERICĂ BIBLICĂ APOSTOLICĂ

E bine să învățăm real sentiment stimulent, inteligent și de omenie creștinească, cum să existăm integri, cu fermitate, în sănătoasă încăpățânare țărănească, fără egal național ca să fii și constanți ca boii prinși la plug, rug aprins, în sens, că ce semeni și aduni, în scop de sine stător, de viitor, cu păstrăvi poposiți perspectiv, la obârșii, în izvor, în aval de Ardeal, val pe val, în aval, în drag și făinoșag, cu pinteni de rezestență milenară, de extrordinară, conștiință, cu prestanță și, cu performață, că noi românii rupem pâinea și hrănim copiii și pe cei săraci, pe cei, cu draci, nu ca proști, de doi bani ca proprii lor, vrăjmași, dușmani, defăimători, epigoni ai trecutului proletari,

cu, Deșteaptă-te române și uniți-vă, efectiv, cu pace și mulțămire, în desăvârșire memorabilă, de iubire, cu fericire,

pe verticală de școală de a iubii, de dincolo de școala limbii române,

de pace și pâine care ne cuprinde simțurile cu zâmbete largi, dragi și ne cuprinde, în compoziție biblică de biserică apostolică.

*

Noi avem o indentitate distinctă, în poezie cu artă care la modă, în vogă se poartă peste poartă, în dor, cu pontă, în viitor, în dragoste, cu dor să nu mor, cu dragoste și dor! Eu și Vica, suntem de modă veche ca ultimul tren spre etern/matern/ultimul mohican, că nu face doar el șuhan, nu trăiește, în van, că-i năstrușnic, magnific, pragmatic năzdrăvan! Aici sunt: Sunetele muzicii/a Merelor pădurețe de fapt a păcii, în noblețe a scrisului, pe altarul harului și soarelui muncii, că cine nu muncește, la ce bun, că mai trăiește?!

- ÎN ESENȚĂ DE EXISTENȚĂ CA NAȚIONALĂ CONȘTIINȚĂ SCRIITORICEASCĂ E bucurie, mare bucurie, că de bucurie am respirație, cu artă bucurie raportată la arta universală viață, cu adevăr de Luceafăr-Eminescu verde de albastru mega magna laude, în ecuație cu undă verde, trigrometrică de biserică de înaltă școală pe verticală care de bucurie inimii, luminii luminii, culmii de oameni, cu legile lor, că nemuritoare inima tresaltă, în iubire, cu a succesului artă pro fericire, de provita nemurire, cu drept la fericire, pe verticală, din înalta școală pe verticală de dincolo de școală, cu spirit Spiru Haret, în suflet veșnic, în cuget de vrednic, cu drept la veșnicie, prin dialectic, în negație a negației, de poet, din suflet de popor-poet, din sufletul neamului, pe imensa tablă de șah, cu văzduh și sfânt duh, Aurel Vlaicu să treacă, că pe aici, nu orcine ca rața prin lobodă trece, că e vrere și a lui Domnului-Dumnezeu plăcere, cu minunat omenesc firesc românesc. Cum să uite, Ben, prima mea întrbare ca o sărutare dată, însoțită cu o floare și o dulce binecuvântare, de România profundă, baladă și mare, tainică, legendă?

- Norocul te însoțește ca umbra acului care slujește pe croitor. Au inceput oamenii sa viseze. In sfarsit.

- Visul e urât, cu durere, că m-apucă cârceii naibii, a căruia durere, cu cășun, găunos mă ia acut, crunt și nu scap de beleua durerii, suferinței doar luând oral: Cârcel stop, un leac luat zi de zi, cu regularitate (nici bunicul Viorel, nu se plângea de altă durere, ci de durerea de picioare, că altfel trezându-mă ca pe o paiață, mulă încălțată, pe la vreo 3 dimuneața, că, sufăr, că se acață durerea ca scaiul de oaie, c-așa amărâtă era durerea, suferința, brend al României, vorbă de duh/vorba, proverb, vorbă cu spirit și cu tâlc a preotului martir, Pr. Floarea Mureșanu fiind: se lega durerea de om ca scaiul de coama calului și astfel de vorbe-proverbe erau cunoscute de starețul episcop maramureșan Chira Iustinian de la mănăstirea Rohia, de pe lângă Lăpușu românesc, din Ciubanca fiind de altfel originar, de obârșie, fiind uriașul și blajinul preot Floarea, care a ajuns să preoțească și, la bisericuța de lemn, din Cluj și pe la Suciu, Breaza, în Cluj la bisericuța de lemn, se întâlneau cu Anania Suciu, vorbind de episcopul Bartolomeu și, cu alți literați se adunau la Cenaclu, cu sfătoșenia lor comentau, la cenaclul de aici, din Cluj, în inima Clujului și-și spuneau oful, aleanul și părerea competent-critică și distinct compatibilă cu adevărul și viața, cum și ce au de comentat despre opera lor ca să sufere pentru îndrăsneala lor scrie, acest Pr. Floarea Mureșanu, chiar murind, în arest, la închisoarea comunistă din Aiud (știu că am mai scris despre acest lucru, fenomen ca cel de la Pitești, cu rădăcini amare, însă dacă așa au fost vremurile, acele vremuri afuriste de sacrificiu și de martiraj, sau egoiste, cum să fi spus, în scris, altcum și altceva despre istoria aiasta zbuciumată și să fi denaturat esența trăirii afurisite și fără de Dumnezeu, fără de nici o noimă?) Bunicul român fercheș neaoș, om cu răbdare și dezghețat ca Petre Petre din Răscoala lui Rebreanu, dacă ar fi știut de Cârcel-stop, cum știu eu, Pavel, n-ar fi suferit într-atâta de durerea de picioare, dar el până la 86 ani, a avut ce trage ca boii la jug! După ce se cântă imnul peTVR1, e reluare filmul serial Coreea de sud Dong Yi, concubina regelui, care, Zău, ce să vă spun sunt dintre filmele care le urmăresc, că-mi plac, Ben ca filmele românești care, în întrgime, îmi plac, un fim fără rost fiind Mendre, care nu-mi place, cum nu mi-o plăcut filmul rusesc Plictiseala care de anume m-a plictisit ca războiul care mi-i defăimează pe ruși și pe acest spurcat neartist, Putin, un dezlânat, în cuget, război ca războiul de țesut, cu fire și ițe, din spată cu firele, tortul ieșită și rupte de halandala gospodinei ca Hegel cu sitemul filozofic întors pe dos spre neadevăr viceversa și spre nefrumos, că suveica e prost condusă printre urzeala firelor, cu o neândemână și lipsă de înțelepciunea priceperii țesătoarei țarănci, harnice și bune prasnice, când aceasta e smâcită și, ițită, necalculată în ordinea și disciplina: logica casei, casei ca, în batalionul disciplinat, cu ordine, reformă și, cu reeducare a soldatului indisciplinat. Uneori ce se întâmplă, nu-s  flăcările pe comori, dar nici iluzia lui Platon avută cu proicția flăcărilor, pe pereții peșterii/ bordeilor, în care nevoiți și anevoie ne-au trăit moși și strămoșii geto-daci înghesuiți de barbarii avari năvălitori ca umbre distrugătoare, a umbrei proprii peste care nu poți sări ori ce crezi, ilustrule și nădejde Phonex, în ce-mi privește, în culori de neliniște, narațiunea Mere pădurețe, în rațiune de real crud, în noblețe și eleganță, cu stil, cu subiect și predicat, în scris gen, roman, aur cenușiu strecurat, cu trăirea neavând de a face, cu neartistic, cu acel van, cu talanți risipiți și îngropați, cum ar venii vorba, nevorbă, irosită, că bate fără o seamă/noimă, apa-n piuă, înhămând ziua la vorbe de clacă, deși geto-daci erau harnici și buni praznici, ca lucrătoarele albine conduse de mama regină, de tata trântori, cu disciplina și noua ordine a păcii și muncii, când vezica urinării, cu vicii, ne joacă feste, cu susu-n jos, precum senzația, cu scăpări de ud și, în irosire cu iz, că viața ne poate fi fără cap, de animal bolnav, cum, își imaginează academic Don Juan Nicolae Breban surprizând ca omul și timpul olala ca diplomatul și scriitorul domnitor, în istorie herogrifică, cu eficiență academică, Dimitrie Cantemir/ Pavelu, lui Veronica pușcaș, fata pădurii, fata Mării, Maria Păhuța și a lui Todoru lui Horlău, Pavăl fiind și a lui Dragomir. Sunt, în viață, șicănări care te pot scoate din decor. Dar, tu vrei să te explici?

- Vreau sa te fac sa razi.

- Mai e și un Dumitru Dumitru efectiv cine știe, în Dragoste și Revoluție, mai altfel ca factură decât Viorel Ferghete, un bade Viorel, făt la biserică, în Sâmpetru Almașului ca cei care au constituit România profundă, tainică și mare, prin marea unire și împăcare ca Românie mare ca stat unic și specific tradițional și național, din Viața ca o pradă, în paradă social-multi lateral-dezvoltată, Românie pe care mult o prețuiesc pitoresc ca Românie a cântării României, în graiul Ciocârliei. Cum poate lua stresul controlul?

- Desfintarea guvernelor si trecerea internetului in domeniul public.

- Copiii rămân tot copiii, rămân mult și bine, în România moral-instruit educată, rămân copiii cuiva până mor, rămân la obiect, cu învățământul, în reformă, de seamă, cu circuseamă, avea vorba aiasta Gheorghe a Sucioii, Mureșan, din Osoiu, venise, cu acest cuvânt, din armată, din cătane. E calea spre iertare, în dragoste existând o cale.

- Inițiativele tale sunt de toată lauda.

- Dorul e dor, în dragoste și cinstire, cu demnitate, că e propria noastră comoară, din viața de poveste, o poveste nemuritoare, de povestă, că cine munceste cinstit, se cinstește, strălucitor, în provita cu pro viitor, cu trecutu-ne mare, glorie victorie, că ne dă dreptul nemuritor, dreptul de a fi și, în viitor, cu proviitor nemuritor, în dragoste și dor, că nimic nu se compară, când tu, însuți, ești, o comoară rară, în demnitate, cu meritocrație distinctă personală inedită, rară, că nu ne-am trăit viața cea bună n-am trăit-o neartistic, în gol, nulă, vană. Un fel de declarație de dragoste, cu un partener de viață social-uman, că nimic nu-i întâmplător, gratuit că totul e o apartență, în destin senin ca atare, cu toții sunt compatibil cu viața și adevăr, cu adrenalină ca o grădină pentru harnica albină, nimic nefiind greu sociabil, fiind și un impecabil a fiecăruia din noi, că tu însuți ești cu scop, în aer și, în plop ca nstrușnic cavaler Barbă-Cot, călare pe jumătate iepure șchiop..., în relitate, cu sănătate în trup și, în minte, miez de pâine prospătă, firbinte, cu artă, în arta succedului, în ordinea lucrurilor, că cine ne ghidează deranjant, că ești dificil de digerat.

- Poveste din poveste, de veste bună, în dragoste și dor, din dor de dor provita, în viitor, sus-Iisus, pe Golgota, în cuvinte de pâine fierbinte.

- Vica și dincolo de moarte e demnă și ca femei, mamă, e o mare, prestigioasă, în frumusețe și noblețe, o mare, integră și o mare, tainică, mare doamnă, un om de seamă, din viața mea mai cu seamă. Ana Tacu îmi scrie mesaj, după ce nai întâi scrie: "Înteresant.Mulțumesc," și apoi:

-"Îmi place dialog cultural jucăuș";Adrian Erbiceanu, îmi scrie:

-"Ascult sfaturile altora, dar eu am drumul meu".

- Oare ce-i mult, nu-i sănătos, că oboseala e o povară și povara te doboară, că poate fi o apă și un pământ, lupta, cu morile de vânt, adică cum ar veni: deșertăciune și vânt/ înțelepcine și pasiune?

- Adevărat adevărat, vă spun vouă, că nu-i musai să vedeți moartea.

- LIMBA ROMÂNĂ, C-ARE MARE ÎNDEMÂNĂ Și, prin ilustru maistru, din Gepiu, Bihor, în dor de Eminescu avem, un mare dor din izvor, cu sfàntă obârșie de limba română, cea cu îndemână, în însuși de marcă, emerită și de mare artă care se poartă, în câte bordeie, cu tradiționale obicie și, cu ecuații, în socio umane recții și atitudini care se răsfrâng, în pàini și prietutindeni, în morală iubire pe verticare, în iubire, cu drept la fericire, în drept de pios, în frumos, cu drept la fericire, cum vorba vine, că viața ne curge, pur sânge, prin limba cea română demnă și cu îndemână, nazdrăvană, de oaie și cu îndemână, firesc, cu îndemână română, comoară rară și cu îndemână, de pâine și pace, în liturghie de omenie, de Românie, cum în festin senin ni se scrie, cu lumină lină, de iubire, în grădină cum se scrie de albină roindă, în legendă divină, deplină, că limba divină, deplină e limba română, c-are o mare îndemână.

- Cu limba română de la capăt la codă și care-i concluzia și efectele de frumusețe și, cu noblețe, cavalerism, în și de basm-altruism, din comunism etic și estetic, gagiule și, benule, adunând binele, în toate zilele, pâine de toate zilele?

CA CEI BOTEZAȚI

Ca să domini un popor, îl dezbini, în vulgare  și mișelești, vrășmășești, de povești, în rânjet, de rânjet, cu gura până la urechi, în atitudini rostite la ochi ca cercei din cireșe, cu zâmbet de fecioară, furată dintre sfinți, de sfinți părinți responsabilizați ca cei botezați și la fericire provita candidați.

*

CA DE LUCEAFĂR

Printre spini, mărăcini și colți de piatră, precum și câini care ne latră ori ne înhață de picior, că nici, în dragoste și dor, că de anume, să ai ușor, nu ni ușor, pe propria vatră, că trăim cu griji și macrabru, e pur și simplu comefie ca la teatru, în spre viață și adevăr ca de Luceafăr.

*

Mult suflet, în tot ce scrie, Ioan Miclău, din Gepiu, Bihor, om și poet de suflet de cuget curat și luminat, că El, Dumnezeu ca dar minunat lumii generos și luminat, în grai de rai lumii spre cinstire și spre fericire, lumii ne-a alduit și dat, cu strălucire, spre vrednică, de biserică pomenire și, învrednicire, în vecire, cu fericire! Să scriu mi fericire, să scriu bine și inspirat, cu prețul, în cuvânt, de cuvânt rarisim, cu infinitul pedicat și cu subiect, apropiat de obiect, că scriu, descriu și scriu infinit, ca cel mai iubit pământean, că nu trăiesc șuhan, în van, cu infinitul nelimitat, apropiat de obiect.

- CA-N CER ȘI PE PĂMÂNT REPER SFÂNT PE IMENSA TABLA DE ȘAH ȘI-N VĂ ZDUH, CU DUH DE AUREL VLAICU DE SFÂNT DUH PRIN VĂZDUH PIONER Iată oameni, cu energie pozitivă, dar nu pandemie, Ben, dar de război, tot mai este vorba și de mari nevoi anevoi plecând de la noi, că la noi, îi ca la noi și noi suntem prea aprope de război, că războiul e stropșit și-i aproape de noi, e lângă noi. În interiorul vieții noastre avem atmosferă festivă, un tratament inteligent, cum rar de dar din dar, cu sfințenie-n har. Peste tot sunt oameni cu nervi și, cu nemulțumiri. Ben, tu știi, cum nu e om fără pacat, tot așa să știi, că doar Domn Savaot e cu predicat, la obiect, cu adjectiv și compliment, în comportament copatibil, cu viața, perfect? Vica de, când cu mine, era mai frumoasă ca oricând și, nu, că făcea purici pe aici și, mie-mi făcea ochi dulci, că de când mijlocul, cu Daria-n el căpătă proporții, se deforma, în dimensiuni, parcă zgaiba era mult mai frumoasă și mai, cu așezare, de parcă însuși soarele, se întrupa, în ea, în organismul ei zărit după perdea, la gereastră/ plimbându-se prin parcul cu tei, pe alei, cu găinaț de porumbei. Incredibil, dar nelimitat e omul. În seara aceea ne poftit sau chemat, intră, în casă furtunos Neluc, Năluca, zis Gelu, acestui Beldean, despre care Maria mamă-sa, îl acuza pe Gheorghe Ciupe elctricianu, că l-ar fi lovit, în cap cu o rangă, cum Gheorghe, îl lovies pe nepotu-su, pe Criste, fratele Mariei Cristea Beldean, Tepșu, Nicolae lucrând casier la primărie Recea-Cristur, Lupu, că și lupu, îl ciufuleau pe acest prieten a primarului Piticu, Pop Liviu din Panticeu fiind mai înainte contabil pe la colectiv acest Pop Liviu ajuns primar și pe urmă prieten la toartă cu Nicolae Tepșu a lui Lupu Cristea frate cu oficiantul sanitar Octavian slujbaș la Dispensarul sanitar-uman Recea. Nu-mi terminasem de povestit despre Nelu Belean, Gelu, că el intrase, în casă la mine și Vica și beut, își descărcă nervii lovind obtuz, înfuriat, fără motiv, lovind cu pumnul, în masă de zurnăiră păhărele și sticla, oiaga, cu horincă se rostogoli jos de la locul ei de pe masă, eu deși avea dopul de cocean scos o neglijând-o, rândul meu fiind acela de a deschide uși, cum n-o mai făcusem vreodată și cu gestul mutului arătându-i semnul clar, că poate pleca, că și așa e nepoftit și musafirul nepoftit, n-are scaun (n-avea Neluca scaun la cap), cum și acest bețiv știa limpede, cum stătea treaba, socoteala/isprava, lui. În America, în scoală e Jocul cu moartea, că se învață elevii, cum să se omoară, cum să se puște autorizat, cu prtul de arme, în nebunie și dezmăț armat fiind om-elev-uciderea, ce naiba naibii, nu-i așa, că se pușcă hip-top non-stop!? ÎN CE ÎNCADRĂM EDUCAȚIA, DAR CIVILIZAȚIA REBELĂ?

- Unu, cu unul, gac/egal, național, doi și-i vorba de moi amândoi puși pe jar după L.Rebranu, care suntem la un banchet spiritual.

- Necazul e, că noi am fost generația de sacrificiu, însă, îmi vine greu, că și altă generație, după noi, după noi potopul, că continuă, cu o altă generație de sacrificiu și martiraj și, nici un avantaj, în curaj ca a jefuitorilor, criminal, jefuitori, de bănci, dar ce zici, tu, te culci, cu spirit, spiritual, că te culci... te culci, pe o ureche și urci la etaj ca și conjurații/va cei botezați și reponsabilizați impicați ca să te lauzi și să comentezi uscate și verzi..., că ești fără pereche, însă nebun de legat, într-o ureche?

- Recitarea ta nu ai ascultat-o?

- Cum să n-o aud, însă aștetam neașteptat ca să mă fierbi și îmtrebi. Pârâe, după Pârlitul, debutul lui Marin Preda.

- Maine am sa-ti pun videoclipul.

- Tu, ești un frumos luminos, cu suflet și, cu cuget de poet hristos, în folos al nemului nost de Tatăl nost. Chiar dacă lauda de sine nu mitoase bine, dar dacă noi nu ne-om lăuda, cine, ne va lăuda, aducându-ne mare bucurie, plus bonus, energie, în omenie de Românie, cu Marie cu ciocârlie ca soție, pentru mine probabil, compatibilă cu viața, în altă viață, chiar și, în ciudă, că prefer tot pe Vica reper sub cer ce caracter. Transversăm o perioadă dificilă și precară, lipsită, văduvită chiar de primăvară, devenind pentru români și, nu numai pentru români grea și insuportabilă și imposibilă povară.

- Cum reducem crizele și decalajele, cu echitate sociale, cinstit, cu demnitate și onestitate, onoare-demnitate, ca să avem de a face cu binele, că ninele aduce binele, implivându-ne cu sinceritate și, ci seriozitate, nu-i așa, cu împăcare, cu binecuvântare și, cu implicare, că facem cum trebuie, că trebuie. TOPILA DE IN, versuri ICHIM DUMITRU

- Ce, nu remunț să scriu, dar ce-i cu nodul, în papură când face care cine ce vrea?

- Acest film, aceste versuri, ne-au umplut sufletul de bucurie. Numai la noi se muncește și se petrece cu așa un rost, cu așa o dragoste (din clasa a VII-a, chiar). FELICITĂRI! Cu mulțumiri și cu dorința de a mai vedea astfel de minunății (căci, în aceste zile, nu cred că se mai întâlnesc oameni atât de frumoși, ca aceea din acest film), L&IL

- Datorăm celotlați ce suntem. Veta Biriș e cu cântecul popular istoric, patriotic, cu irizația tribumului Avram Iancu, tribunul din Apusenii lui Horea, Cloșca și Crișan, un trio sfânt a neamului. Tu, cum rupți capul pisicii? (din Iarna bobocilor, un alt episod, din CAP VIIȘOARA, că eu la Drum nou Ciubăncuța, împreună cu Vica am trăit alte peripeții, cu greul, cu care ne-am spetit, cu greul muncii, dar, tot nu ne-am lăsat, până ce n-am căzut, în vergea, că nu era de glumit, cu viața de toate zilele, care ne-a luat la trântă, cum pe toți îi ia ca un taur, în coarne, că noi numai după farea de seamă era joc, la cămin și acolo ca la muncă eram, cu toții și ne distram, cu totul și cu totul special?) Tu, dai glas inimii nele, îmi dai emoții, cât o galerie, în glorie-victorie și pe lângă casă ești pângă animale ca la spitalul de urgență, cu și de animale domestice, că Marius imprevizibil:

-"Mănânci aici și mori acasă". Sunt pe mâna unor doctori buni, înteresați de pacienții lor.

- Viața e și, cu probleme, dileme și delicatețuri a la Mircea Dinescu, mai alfel, fain-făinel, voinicel-ca Șoim decrețel a patriei și limbii române, cu renume, culme, perfect și corect-infinit, cu predicat, compliment și subiect, apropiat cu obiect, de obiect, fără risc, în România te iubesc, cu respect, în vremuri, române, bune! Că există dacă trebuie, există, gargară, energigie, voință și strategie ca ouăle prospete, din România, ouă care am și eu două! (câtă vouă, ouă găina pe lună, că ouă, în cuibar, pe paie și, nu pe lună, ouă bizar, că mi-a adormit vigilența, cu inteligența!) Ben trebuie să mă comport corect, cum trebuie, că e o regulă și nu toate greșelile recunoscute sunt și scuzate, iertate. Viața ce ne învață, cu caracter, având cerul-cer, sincer reper ca pe pământ să fie și-n cer/vuceversa cum zicea cel care videa băutură, dar, cum zici Melania, că, tot el, Caragiale scrie, face și, din fericire, literatură, că-i bolnav de o astfel de pasiune, cu surprize, surprize, cum și Andreea Marin se dă-n spectacol, cu Ștefan Bănică junior, existând și un seneor major și super, că Andreea, în plină zi ca Diogene care caută cu lumina aprinsă, caută un om sau ceva de gen, cu altă soluție, rezolvă brava ecuație, de altgoritm și de armetică, în figuri, de geometrie/ algebră, cu ABC. Scriu, cu speranța și, în credința, că scriu bine și, ca atare, de valoare, în culoare, o să iasă bine, lucru bun, evadând din banal, din comun și prin inedit, original, sunt cel mai iubit și, în prietutindeni de prieteni, că punem capăt răului, în mult soare și cult, cu drept de a fi, cu căldură de om, cu valori comparabile, în înflorire de pom, pentru rod, cu revelații, în Dom, într-un car de ani, fericiți ani!

- După 1940, războiul și după 1944, comunismul a distrus 90% și nu s-a mai putut reface nici azi, deși  liniile sunt electrificate. Și o întâmplare: ,,Aveam curci care își făceau cuiburi secrete prin tufărișul din ,,cubicuL” din spatele  gării, așa că găseam cuibarele și aveam mereu pui de curcă, Când creșteau curcanii dormeau pe gardul din spatele fântânii cu ciutură și lanț de lingă gară, pe gardul dintre noi și spațiul gării, în stânga peronului gării Trenul   de călători de noaptea, de la ora 4 aștepta un alt tren  cu care ,, făcea cruce”. Unii călătorii coborau  din tren ca să bea apă nesinchisindu-se că beau din  aceeași cană (de metal legată cu lanț), sau din șifonul, cu gaură din tuburi care mai servea pentru a se putea bea apa din țeava în care se deversa apa. Probabil că unii s-au gândit la ,, a avea după ce bea apă” și au luat curcanii adormiți în ceva saci. Așa se face că în apropierea postului Crăciunului, dimineața, curcanii nu au mai venit să mânânce boabe. Așa le-a trebuit celor 6 curcani rebeli care refuzau să doarmă în cămara de lemne.. ci voiau să Stea la înălțime, ca pe o cracă. Probabil au ajuns cu ajutorul călătorilot pe alte mese al viitorului Crăciun”. Cu mulțumiri și stimă pentru atenție, MRC

- Frumoasă și impresionată poveste, cu un de acasă, cu spațiu verde impresionant spațiu, cu oxigen, verdeață și culori florale, în ordine de îngrijit și cu curățenie exemplară cu nesaț de frumusețe și nestemată noblețe oglindă a omenescului, cu esență de românesc, de adevăr și viață ilustră, măiastră și exemplară care nu se uită niciodată prin, din acel niciodată a copilăriei care dacă n-ar fi existat vreodată, e clar și corect, că nu s-ar fi nici povestit, om iubit, că ești o experență extraordinară și exemplară, în iz omenesc, cu esență vie, talisman viu, în voință, cu bunăcuvința, de politeță, a trăirii, cu trăire rară artistică și de biserică, de așa zisă comoară, natur, natural-morală, integră și pilduitoare, demnă de urmat și, de binecuvântare existențială, reală, în vosecvență și spirituală prezență spirituală, pe verticală de școală/în cei 7 ani fericiți, cuminți și de acasă, cu iarba verde de acasă.

ÎN DESĂVÂRȘIRE DE ÎNVIERE ȘI NEMURIRE

E un verde aprins, verde, în plin proces imens imers, din sens de fotosinteză a frunzei, în plin și adanc proces divin și senin de fotosinteză, în plin mister și caracter, că am ideile, lui Deșteaptă-te române a veșnicei limbi române, că scum ori niciodată, niciodată nu va fi niciodată, că noi ca sfântă națiune română, suntem cu înțelepciune, cu pasiune, răbdare și,

dragoste, unic, care primează, în undă verde mega magna cum laude, fantastic, cu precizie, în undă verde, verde-albastru, Eminescu-Stănescu-imnic și a învierii, lumină lină, plăcută și eficient inteligent, cu viabilitate, după cum se spune Mihai Eminescu, a păcii minune, o culme existentă, în lume, culme, sigur cu energie și omenie de Românie perfect aranjată, în artă, cu durabilitate și utilitate, cu îndemână a limbii române, veșnic, dialectic,

pragmatic, în desăvârșire, de înviere, în desăvârșire de pace și pàine, în noua ordine mondială, incredibilă, pe verticală adevărată și cu artă, compatibil și impecabil, cu viața conștiință cu viață și cu cale lungă, detașat, cenușiu aur, curat, minunat, în desăvârșire zglobiu, în orgoliu, cu desăvârșire viu talisman, că, în lapte și miere, nu trăim, în van, ci năzdrăvan șuhan, în grădină și stupină, cu lumină lină, în profund de păstor blând, ușor nebun de bun, că nu-i lucru puțin, senin și creștin univers, cu sens, în destin creștin, de rug aprins, cu esență și conștiință, că nu putem iertând greșiților noștri, astral, în laudă de zestre, cu fericire a nației noastre milenare, geniale și universal albastre!

*

- Multe mulțumiri pentru evocarea momentului cu tatăl meu la Stația CFR - ILTEU, Arad, România, Vă sunt mereu îndatorată, Melania

- Aici e aici, aici e cum fac eu purici pe aici, cu Alina, cu picii ei cuipici.

ÎN LUMINAT ȘI CURAT

Prin tine: am atins rug aprins, în sens creștin, de univers, versus cu vers imers am atins lux-fiat, cu màna-limba romànă, am atins cerul, cu mâna, aur cenușiu strecurat și cântat și descântat, în luminat și curat.

*

Viața e și incertă, o luptă, că se luptă tot pentr-o cauză, că eram dintr-un angreaj, nu neapărat oxigenat cu fiecare zi, cu logică, rațiune, că unde-i femeia frumoasă nu trebuie cânine la oi, că unde femeia era frumoasă la casăluți șogori îți face. Zice vorba, că femeia are lăcatul și cheia, că femeia ea te urcă, ea te coboară, că ea te învie, ea te omoară. Că scump e vinul și rachia, dar mai scumpă-i omenia, că omenia-i lucru mare. Omenia nu se ia, nu-i de vânzare, nu se poate cumpâra, că omenia-i lucru mare și, când ai omenie, ai de toate.

- Vă mulțumesc pentru frumoasa surpriză a stilului poetic manifestat de Dl. Pavel Rătundeanu Ferghete. Voi zice o vorbă mare. Dânsul are atâta bogăție în vocbular despre realitatea românească încât nu m-aș mira să fie observat de cineva de prin... Suedia...... Înțeleg și marele, neasemuitul ajutor acordat de Marele Frate, Om, Ben Todică, Doamne ajută, Melania

- Vorbe vorbe corecte și distincte.

- Sănătate, pace și îmbrățișări tuturor! Ichim D

- TOPILA DE IN UN MINUNAT VIDEO, deasemeni ,,Psalmii lui Pavel” de Pavel  Rătundeanu Ferghete, o carte plină de maxime, și cultură religioasă,  Cu admirație, MRC

- Admirați, că merită admirat. S-aplicam Legea lui Ohm/Daca e cu mine om

- Ma bucur sa vad din nou numele unora dintre voi in paginile Arenei literare, chiar si printre premiantii concursului de poezie "Radu Carneci".  M-as bucura si mai mult sa ne reintalnim (cu unii dintre voi) la lansarea mea de joi 2 iunie de la Bookfest, sau la alte lansari din cadrul Targului de Carte. MI

- Un drag de și-n făinoșag de miresă, Pacea, trecută peste acasei prag, epocal-magistral, național-monumental. Noi suntem prieteni, cu calitatea de acasă și de pretutindeni, că altfel cum să-ți spun, că e borba increfibil, impecabil, de lucru bun?

- Felicitări. Observ că Dl Pavel Rătundeanu Ferghete deține o mare paletă de subiecte.

- Ce am mai spus lui Dumitru Almășan, Mitu și despre legendele Olimpului, că totul e cu un numitor comun, om bun de viață sigură pur și simplu. Ce să spun, că nici la școală nu eram așa bun, silitor elev că ce trebuie să fie e, în iubire, cu tot ce ne ador. Un suflet de poet, sacru pare că pătrunde mega magna cum laude, cu undă albastră verde, Bacovia lăcustră de România, Eminescu, cu sfințenie de socio-umană a noastră național-universal și astral, ancestral-universal de Deceneu și Decebal-El Dorado ca un zoro, în templu descătușrii pur și simplu ai limbii române de pace și pâine-liturgie de omenie din Românie a muncii și păcii, provita cu roada, în spice ca exemplu ne cuprinde cu sens de rugăciuni, în rug aprins a excelenței, existențeiesenței cu iz, parfum de, și cu, cu tei înfloriți pe alei, în zbor, cu porumbei. Alături de Vica, în tevaturi de pian și aventura muncii, nu m-am pierdut spiritual spritul, credința și, speranța, c-am mai putut mult și bine să trăim împreună, în dragoste cu adevăr de viață cea bună de limbă adevărată română și cu conștiință, că viața, în dragoste de bună și, nebună, cu hârjoană că avem, cu îndemână, cum să ieșim la colțul de iarbă, cum să ieșim din greaua iarnă, la liman de primăvară, pe linia Onedin, cu bună și îndemână de limba maternă, de română, cu îndemână. Da, că, Margareto spune drept, dulce minune, spune, cine te-o mușcat de piept, că albina n-are, dinți, n-are măsele ca tu mâncând, cu bețișoarele pilaf, tu deștept nu destul, dar fudul, să-ți scoți dintre dinți, dintre măsele, orezul, să-l scoți, cu un stâlp de telegraf/ca pe dracu din ișcutie/cutie?

- Unde-i slava adusă de preot, lui Dumnezeu?

- În noi e Paznicul de far, cu Cartea Oltului-Geo Bogza, cu apărarea înăscută că înăscut, nativ, suntem dotați natural, cu sistem imunitar-imunitar unitar, pe tot restul vieții, cu elixirul tinereții, cu talanții îmulțit nativ creeativ, în har, pe al soarelui altar, în familia lărgită integră, că nu singur pe lume, chiar dacă echilibrat sunt că marele singuratic, cel mai iubit între pământeni, intrus și risipitor, cu talanții îmulțiți și risipitor că Marin Preda, Pârlit, în desfășurare, spre desăvârșire, cu drept la fericire. Eu cu haraismele valori arhaice și autentice, cu valorile mele care vin de unde vin echilibrat, că-n, Mere pădurețe  sunt de bun simț, cu adevăr și viață, cu conștiințâ, în inedit, cu lucrururile puse, în ordine, cu rezonabilitate de lucru bun, de calitate, în realitate, cu aptitudine și cu sănătate care ne păstrează, în drag și cu făinoșag, că-i tot ce simt, cu zâmbet Domn Savaot.

- In MEMORIAM ROMÂNIA TAINICĂ-GABRIEL- ARTUR SILVESTRI ! Eminescu e un sfânt plângeți, a casei de omenie, e o bucurie, omenie, iubire genială pe verticală, de Românie, din profundă, mândra și din Marea integră normală și morală de legendă, mit, baladă, de basm și altruist de Romània venerat, în arta succesului și a soarelui, imensă, în sens versus univers creștin cu cer senin de destin terestru a nostru, tablă de șah e duh sfânt, pământ și văzduh care mult ne îndeamnă mai cu seamă să ne iubim unii pe alții, să ne iubim nobil și sublim aici, cât trăim, în creația, împărăția lui Dumnezeu, chiar dacă specific sun unic și atipic, pragmatic, Căutând după mere, în părere, chiar și gutui, cu puf galben ca de pui, ca alesul Dumnezeului, pe altarul soarelui acceptat sau respins ca rug aprins, în acest al cuvântului necuprins, vrere și a lui Dumnezeu plăcere venit prin cuvânt la închinare și la binecuvântare, de România profundă, tainică- Gabriel-ARTUR.

Vica orice pe lume, îi face, că cine nu face obiectul dulce, cu gura dulce, în acel vino-ncoace, dar ea, Vica, numai mie ochi dulci, îmi face. Orice-ai zice mie Vica e ce mi mie, că mi ce mi mai drag mie, ce mi pe lume mai drag în făinosag mie, o culme, cu drag în renume, că n-a fost de la mine-n lume curu o poarte ca n-a fost fățarnică și fariseii, cu râie la călcâie, n-a fost complicată și cu cineva complice în ciufală, după supra-nume, fugit de la bărbat de la mine ca să poarte numele de cărbune/tăciune ca un ficine.

ÎN PACE, LITURGHIE ÎN SPICE CA O SFÂNTĂ ZI DE SFÂNT CRĂCIUN PE PĂMÀNT

Nu-mi vând țară cinstea-povara, principiile, viața adevărul și viața-cuvântul, Dumnezeului, Alduitul, slăvitul Domn savaot, în toate sănătate și realitate a tot, că sunt ceea ce sunt iubire, în iubire provita, drept la fericire, cu înviere,

în tot de tot cu morală în dreaptă și cinstită, Romània democrată și educată-integră,

în, chiar și alba-negrăaa întregită și integrâ, în morală, iubire pe verticală de școală-școală adevărată, din moarte și din corupție, în socio-cosmico- umană ecuație de Românie înviată, de Românie demnă adevărată,

în și, cu artă a succesului,

pe sfânt al păcii altar al soarelui, cu har îmulțit răi, dar din dar iar și iar, prin fiecare zi în lucru bun aparte pâine de toate zilele cu binele ca să nu ni se mai gate din bonus, zilele ca fiecare zi, în înflorire de pom pentru om să fie ca o melodie prefărată, în sinfonie și armonie, zi de zi, în drept de a fi ca o sfântă zi, de sfânt Crăcin pe pământ.

*

În imposibila întoarcere e drumul din Săliștea la București, cu căruță olteneasca, ispravă țărănească, în scopul știut.

- Stimate și drag Prieten Pavel Rătundeanu Ferghete, Bună Dimineața! Mult m-am bucurat de atenția acordată prin transmiterea la mai mulți cititori, piesa de teatru în versuri FENEL. Mi-a apreciat-o și dl. Adrian Botez, și însăși domnia sa Gheorghe A Stroia, editorul., la fel și Șlefuitorul de perle Ben, care deasemenea a publicat-o. Cu drag și prețuire, Ioan Miclău-Gepianu

- Nu cred, că scriem lăsând, în urmă: un copil, un pom sădit și să construiască lăsând energie, în pălărie, că inima ni plină de omenie berechet existență, în mândra și fără modru a noastră, maistră Românie.

- Multumesc! Aducem mangaiere sufletelor,

- În noi, în lumină lină, trebuie să se vadă lucrarea doină, lumina de pomină care ne scoate din orbirea orbului care se spală cu scuipat și țină și culme de taină, Dumnezeu zice să se facă lumină și se face lumină, desăvârșire, cu împlinire în divin și plin senin de fericire, în omenesc și firesc destin cu univers creștin, în sens de cuprins de rug aprins, că lucru bun te lasă tablou și orbul se vindecă de orbire căpătând drept la fericire, la Dumnezeu, cu drept de nemurire, totul fiind cu învrednicit, cu drept la fericire că cel mai iubit om potrivit la locul potrivit sfințit, în adevăr și viață-conștiință cu duh sfânt, în suflet de poet, din care ne desprindem că să fim cu slavă, în Dumneze cu domnu Bucovina și slavei, de viață dătător de belșug, dodoloță de pace, Pâine și viitor, în liturgic cu omenie, în pacea și fericirea de mâine, cu omenie, în soare și binecuvântare de Românie. Eu cu haraismele valori arhaice și autentice, cu valorile mele care vin de unde vin echilibrat, că-n, Mere pădurețe sunt de bun simț, cu adevăr și viață, cu conștiințâ, în inedit, cu lucrururile puse, în ordine, cu rezonabilitate de lucru bun, de calitate, în realitate, cu aptitudine și cu sănătate care ne păstrează, în drag și cu făinoșag, că-i tot ce simt, cu zâmbet Domn Savaot.

- Frumos și profund! Felicitari!

LIMBA ROMÂNÂ CU ÎNDEMÂNĂ MATERNÂ ȘI ETERNĂ

Care-i vestea ce bună de viață bună, de limba română natală, iubire pe verticală

și maternă pururi română și, cu îndemână paranghelie, de izorul minunilor, în rost de popor sub tricolor: de dragoste și dor, de viitor, chiar din izvor, de limba română,

eternă și pentru totdeauna a noastră laudă de zestre albastră, în zări albastră și Bacovia melancolică și carpatică catrincă-lacustră, mioritică de frescă pitorească mereu bisericoasă și frumoasă dusă cu noblețe și prestanță, cu performanță dusă pe la biserică, cu dinamică dialectică și dinamică sărbătorescă pe la biserică, în esență hristoasă, în delicatețuri de iubire și totuși iubirea primăvăratică omenească de paranghelie Chiriacă, omenească, românească, de limba română, cu îndemână și maternă și eternă, perenă-pururi pur și simplu sus, în fericire națiune cu înțelepciune!

*

Scriem să nu uităm să sădit un pom, să facem un copil și să constrim o casă.

- M-a impresionat mărturisirea, ,, Îți mulțumesc Dosmne că trăiesc...” Sufletul Dumneavoastră prin atâtea mărturisiri s-a eliberat de tot lestul și a devenit precum un suflet curat de copil. Melania

- Precum si cu atât talent recitarea frăției tale Benule. Sunt mândru a fi și eu între voi, adevărațiI prieteni și de poezia românească iubitori. Vă îmbrățișez cu multă prețuire. Ionica

- Pavel e unic si va fi greu sa fie acceptat in grupurile poetilor clasici. El e o gramada de perle aruncate intr-o mare groapa a gunoaielor care in plus are si maracini spinosi crescuti deasupra. Poetii, ca toate clasele se cred atat de sterili/curati incat nu se vor incumeta niciodata sa se aplece asupra groapei ca vezi doamne ei nu suporta putoarea de taran cinstit, de folclor autentic, de sbucium divin. Pavel are stilul omului descult/fara ghete Un stil FERGHETIAN. "ARISTOCRATILOR" NOSTRI LITERARI LE E RUSINE DE TEXTUL LUI CUM LE E RUSINE DE A IMBRACA COSTUMUL NATIONAL. Pavel scrie poezie/proza antica, vine din subconstient, prin el respira stramosii, textul are nevoie de dragoste/Arheologi care sa indeparteze cu grija si pensula fina nisipul si spinii adunati pe sufletul tarii de sute de ani. Cand "curezi" textul lui trebuie s-o faci cu inima si dragostea de neam si tara. Problema lui Pavel e ca el nu se finiseaza inainte de a arunca textul in eter si atunci da sansa carcotasilor sa-i argumenteze calitatea tehnica. Adevarul nu aduce bani azi. O sa murim impacati, Ben

- BENULE, CUVINTELE TALE SUNT DE AUR ROMÂNESC CARPATIN, CURATE ȘI SINCERE. TU EȘTI UN LUSTRUITOR DE PERLE, IAR EU TREC DE PARTEA TA, FIINDCĂ TU MI-AI FĂCUT MULT BINE ȘI MIE, CÂND ALȚII MĂ FĂCEAU ANALFABET ȘI LEMNAR TÂMPIT. VĂ IUBESC PE AMÂNDOI CA PE NIȘTE FRAȚI ADEVĂRAȚI!

- Cât suntem încă pe pace, vă zic, ca Mircea voievodul, vezi Scrisoarea 3, că eu, Pavel, vă zic bine-ați venit !" Succesul e garantat, vorba lui Constantin Ștefănescu, incredibil, dar a debutat senzațional genial, soluția perfecta, în desăvârșire, în, cu soluția perfectă garantată.

CU TALENT ÎNĂSCUT, ÎN PERSPECTIVĂ CREEATIVĂ

-ÎNFRUNTARE ISTORICĂ-

Aici e un ce, a ceea ce iubirea e, că, în noi Dumnezeu, cu alduire sfințenie e și cu totuși iubirea-Manifest provita, prosănătetea pământului, altar înmulțit cu har, cu talanții, Adrian Păunescu, ca cei botezați, în flacără vie, comoară rară, redpinsabilizați cu ziua în zori și, în  spor maestru la lucru de parlamentar socialist, că poetul-artist  era socialist-altruist estetic și etic, cu vederi largi de comunist și ceaușist, Adrian Păunescu, nu de rău vorbit de gura lumii, că era vorbit că cel mai iubit sfințit și răstignit, că pe toți ca pe sfinți romàni i-a iubit și, în culmea culmi, cu lumină a luminii, în răsăritul luminii ne-a iubit, cu-lar, în pretutindeni de prieteni ca minune a minunii, și a înțelepciunii, că șuhan n-a trăit neartist, sub influiența minciunii și nici, nu și-a irosit talanții, în deșărtăciune și vânt, ca om cu principii de Biblii, că om de onoare și cuvânt c-avea omul aiesta, Mesie a iubirii, era nativ, cu talent înăscut ca veșnicia Lucian Blaga care genial național monumental l-a născut, pe românesc, sfànt pământ întru de sfânt, de România profundă și mare prin unire, întregire că o suflare și ca o binecuvântare a păcii și muncii, cu sudoarea frunți minții,

când Dumnezeu a zis și lumea dintr-o răsuflare, cu odihnă și binecuvâ tare, dintr-un bun început, din lut însuflețit potivit la timp potrivit, cât ai bate din palme, zice pește, cu subiect și predicat, că n-a trăit, în van,

El însuși cu duh totul apărut astral național-universal, cu esență și conștiință Eminescu / Ioan Alexanru sau Nichita Stănescu în plin de viață și genial-monumental, Domn Savaot, tot știați a făcut, având mdern: matern și etern, în ceea ce sunt, că sunt și suntem că neam, în raiul/ România, ce în drag și făinoșag, o cânt, în cântarea-cântărilor, o descânt, că o am, cu rost arist, patriot-altruist de popor sub tricolor În liturghia de pace și pâine, limba român a neamului omenesc nost-Tatăl nost, că firesc,pitoresc al nemului nost, în folosul și rostul de popor,

cu înfruntare istorică, românească firească-artistică și de duminică că Românie profundă, mare, festivă, sărbătorească și omenească,

cu perspectivă, creeativă, tare

mult te iubesc, Doamne-Ți mulțumes, că trăiesc firesc ronânesc-omenesc!

*

De câte ori n-am admirat-o, chiar zicându-i că pacient al ei, că eram îndrăgostit bolnav de Vica aiasta:

- "Ce frumoasă și haioasă ești, că om mai făcut, tu, soare al meu!" Vica mă tampona de nu mă vedea că nu vedeam Pădurea, din cauza copiilor! Au trecut 42 de ani decand Marele Singuratic din Teleorman a plecat in lunga cursa prin galaxii... O pioasa aducere aminte! Da, să ne aducem aminte, de un dulce scriitor, deja, din viitor, de dragoste și dor al prozei care-l face cel mai iubit dintre pământeni, dialectic și Marele singuratic, risipitor de cuvinte, un fără moarte, impecabil, în fără egal național, privita pentru pămâmteni, oameni de pâine și pace-liturghie-n spice, cu nouă ordine mondială, în iubire pe verticală, cu obiectivul muncii și iar, iar, dar din dar, rai al păcii, pe al soarelui altar.

PRIN CEEA CE SUNTEM CA ȚARĂ ȘI NEAM

În mulți din noi se duce o luptă, un război, că-n asta constă arta, stă o neputință a ceea ce, nu mai suntem noi ca la noi, arătând, cât de bravi suntem, prin ceea ce suntem ca țară și neam, un colț de Rai ce-l am, că-l am, în firesc, omenesc,

România te iubesc.

*

Avea zâmbetul și-n priviri, în care mă străduiam și citeam până și vii amintiri de care nu mi se pare, dar tu știi... Uneori, îmi vine să cred, că și merii și merele, sunt singurele care-mi aparțin și nu-i lucru tocmai puțin, ca din toate puterile, să adun, să storc și din rău binele, cu care să-mi umplu pur și simplu zilele, ca ce seamăn să adun ca să nu mă pierd din propriu-mi drum de iluzii și fum, că imperiul rus la grea măgăreață, povoară, ne-a adus ca să-l aflăm, descoperim, pe Iisus. Pentru un roman, hâd lucru, să omori, un om ca Marin Preda/ Nicolae Iorga, că a deranjat geniul, dotarea supra spirituală, spunând adevărul despre iadul, din super România noastră pâinea noastră de o ființă și de mare conștiință națională iubire, pe verticală.

PRIMĂVARĂ-OSPITIERĂ

Iubire, Vica, nu era, în nici într-un fel otravă ci otravă, în special țărănesc național-tradițional, că câte bordeie tot atâtea obiceie, în omenie-armonie, de Românie primăvară-ospitalieră.

*

COMPATIBIL CU VIAȚĂ, Marin Preda-ELD'ORO-UNIVERSAL

-IM MEMORIAM-

Multă minte inspirată, în artă opera omnia,

de omenia de România,

în melancolia simbolist-artist-Bacovia

ca să scrii o capodoperă cu eternă primăvară, volumul 2, la romanul Delirul, scris de marele prozator, cu viitor,în dragoste și dor pasiune, perseverență, conștiință și înțelepciue ca Cel mai iubit dintre pământeni, dragi prieteni de prietutindeni, un unic, inedit, în specific și pragmatic și harnic bun praznic, Mare singuratic, Marin Preda-Pârlit-în: Viața ca o pradă/ Marele singuratic și Intrus mai presus-Iusus, de cuvinte și pâine spirituală, fierbinte, generos cuminte, în iubire, drept la fericire, cu  Risipitorii, pas cu pas alergător, în Desfăsurare, inspirat, cu viitor ca om literar rar,

înmulțit, cu talanții, om potrivit la locul potrivit sfințit ca Cel mai iubit, în har de dar din dar ca cei botezați și compatibil cu viața, fain - făinel, voinicel între cei responsabilizați național, El D'oro-universal.

*

N-am fost băgăreț, mână lungă, unde nu-mi fierbea oala, dar nici laș nu am fost ca să abandonez lucru bun început, cu îndemână de limba română cea iubire, în limba română.

CU LUMINĂ LINĂ DE GRĂDINĂ CU ALBINĂ LUCRĂTOARE ȘI MAMĂ REGINĂ M-AM SFINȚIT-IUBIT

Ca autor, în plin avânt divin, sfânt, în viitor, cu dragoste și dor a cela ce sunt pemământ firesc românesc, că sunt, cu picioarele ca autor, pe pământ, în cela ce sunt, că sunt,

în plăcut de veșnicie născut neprevăzut, în veșnicia din România, cu omenia și, în plus bonus-Iisus, cu cânt de cânt, în descântec, din zori de zori de comori, de deochi străvechi, cu apă neâncepută, după obiceiul pământului, în care, cu suflet poetic, liric sunt ce sunt al soarelui, că se descântă, cum făcea și Vica minunata-mi nevastă, că ea a fost odată, că de n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit ca ce am avut ca cel mai iubit om potrivit, la locul potrivit unde, în taină, cu taină de grădină, cu lumină lină, m-am sfințit-iubit.

*

- SĂ CINSTIM LIMBA ROMÂNEASCĂ - CU DRAG ȘI MULTĂ PREȚUIRE, I.M.Gepianu

- DIN FERICIRE DIVINĂ ȘI DEPLINĂ LIMBA ROMÂNÂ, CU ÎNDEMÂNĂ

Limba română, în omenie și pace, liturghie de Românie cu omenie, în liturghie ingenioasă și frumoasă, în de acasă, cu îndemână, în cea, cu cea română,

pâine de o ființă și conștiință, cu știință deplină de regină, albină, lucrătoare, în grădină divină, cu lumină lină, în proces de fotosinteză, în frunză, din unvers premers, din sens versus de univers, cu sens de rug aprins în Dumnezeu mereu și mereu, din omenesc și firesc omenesc și românesc imens sens, cu pitoresc, sinfonic, cu dialectic pragmatic și filozofic,

de lumină lină, cu înviere de pomină, în drept la fericire, prin eterna și popularul, cu îndemâna de genială nemurire a limbii pâine, a limbii române, din fericire de nemurire și-n veci de veci, cu pomină de pomenire, cu loc sub soare provita pro omenire, cu tot ce contează, în frumos luminos și Hristos de acasă, cu soare și fotosinteză, în frunză, din îndemână de limba cea română-doină de pomină, jucăușă, a fericirii de Mesie a iubirii, în lumină lină din fericire și omenie de Românie, divină și deplină prin sunet muzical-național de Românie, răsfânt din ciocârlie, în armonie, cu omenie de  mare, profundă omenie de Românie.

*

Cu o floare nu se face primăvară/cu ieșirea mec-codobelcului, din cochilie. Ne trăim valoarea artistic și benefic, pragmatic. Tu, Ben Todică, ai dreptate, să nu-ți fi plăcut America/ URSS-eul, Rusia, din lanțul slăbiciunii, un circ fără bani/de doi bani, numit dezmăț a morții/război. În America, USA, în școli, e debandada armelor, elevii pușcă pe alți elevi ca dușmanii-bandiți contra umanității, că asta li educația, morala, de acasă și instruția, cu educația, din dreptul de a fi gunoaie și pleavă a inculturii capitaliste, că asta li școala civilizației, buieciei și obrăzniciei, dezordinei și indisciplinei, lecția de viață prost predată de hazard și de absurditate, în școlile lor sau ce prostie omenească mai e și asta a lor, fir-ar să fie!?

- Spre bucuria mea și a cititorilor am aflat din rânduri meșteșugite drgostea pentru ,,Limba noastră cea Română”  prin citste celebre și mărturișiri fierbinți. Românul este îndelung meditativ, pașnic și lăudat. Savamți noștri și ai lumii fac un fel de educație a adulților, iar dacă sunt ascultați toate se îndreaptă. Religia, preoții au un mare rol, dar așa cum spun dânșii, lecția dânșilor este ascultată în biserică doar de cei credincioși și prezenți la slujbă, iar lecția și citatele savanților se dezvăluie doar celor care citesc. Întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem este: ,,Cum ar trebui să procedăm să ajungă sfaturile bune și la ceilalți? Eu propun metoda cenaclurilor obligatorii în care publicul să fie obligat să ia cuvântul mărturisind cu exemple... Vă mulțumesc pentru frumosul Blogspot, comentariu și suita de citate. Cu stimă, MRC

- Topicul problemelor se schimbă trasformă, că, în tot se pune accent pe reformă, lucru bun și de seamă, că trebuie să ne deblocăm din codă de pește, de rândunică, la acea Rodică a lui Dărăbani de pe uliță la Zâmbuc care duce spre brazii pe coastă, mai sus de Dunescu și Dumitru contabilul sfatului popular până, în 1968 aflat și, în Sâmpetru-Almașului, după acest an consiliul popular, primăria mutându-se, în Hida-Almașui, cum și din Ciubăncuța s-a mutat peste deal, în Recea-Cristur.

ÎN ROMÂNIA SOARELUI

În zona aiasta mai digitală ne apropiem, Ben, de examene care se pretează a nu fi banale, că-s bine sintetizate, sistematice ca-n liturghia reformă-panghelie, din școală sofisticată, în artă, cu omenie, în armonie de Românie și de bucurie vie, zglobie, cu năzdrăvănie, în năstrușnice copilărie, năzbâtii, cu nostalgie algloritmică, cu mult mai mult cult de duminică, cu delicatețuri, din politică conjugată, în calculul probabilității, cu aritmetica capacității, în iz elexir de esență a tinereții vieții,

cu bucuria gustului, pe altarul soarelui a soarelui, în România soarelui, de pe tabla de șah, cu văzduh și duh, al pământului,

în exerciții și combinații socio-umane, că ce spun românii, în Las Firbinți al păcii și muncii, cu cu dragoste calea de binecuvântare și de iertare care găsește o cale de rezolvare.

*

RĂZBOIUL UN DEZASTRU

Eu prin brațele tale, fir-ar să fie, în fine, foarte bine, cu omenie,

în imagine de Românie

ca la Gălățanu, mândră, îmi ești ca o muiere sexi, mișto, în culori mov, de naște pe sub liliecii lui Sorescu,

că sunt, cu piciorele pe pământ, cu capul, în nori ca flăcările pe comori, poliglot, Domn Savaot ca sfântîn toate și, în tot,

cu războiul de lângă noi sinistru și dezastru, că e un malaxor, în omor, apocalipsă, un dezastru, c-a distrus a Ucrainei Chivot, dar încă n-a murit de tot, Domn Savaot.

*

IUBIRE UNIONALĂ PE VERTICALĂ

De ce se întâmplă ce se întâmplă, cine se face vinovat ca în cazului Iliescu ce zici insuportabil incre incredibil, de adevărat vinovat, Domn profesor de dragoste și dor, de am un singur dor, desigur am un singur dor să nicicum să mor la marginea mesie a iubirii scrisului că artă a succesului, pe altarul soarelui, dar, tu Ben cum comentezi, zi de zi că pâine a păcii, pâine de o ființă, de Românie dodoloță'-națională conștiință, iubire pe verticală?

*

Tu, domnule profesor, în dragoste și dor de dor ce ziceți că mai faceți în meseria brățară de aur? Erstă= de la marginea mării, mesie a iubirii, a aruncării mingii de pici cu lipici, când țintă, țelul, scopul, nu-l atingi cu copiii din tată lumea, cu artă, în  artă: uniți-vă și uimiți-mă! Noi nu ne facem, gringo, treaba cum ar trebui, în baladă aiasta a morții, a om-uciderii care insită datorată rușilor și Rusiei-URSS șovin-teroristă și fascistă neocomunistă, neo-burgezo- bolșevică, nebună? Lansarea cărţii „În două lumi”, a scriitorului australian de origine română, Ben Todică, la Universitatea „Ioan Slavici” din Timişoara | Melidonium

- Da, ce frumos ziceți că  cei botezați, cu responsabilități, că prea mult suferim, nobil și sublim, în România educată, democrată și cu mare artă unică de frustră cântare a cântărilor, cu rost al neamului nost-Tatăl Nost, în Trinitas-ROMÂNIA PROFUNDĂ, ÎNTREGITĂ CU ÎNVIERE ÎN DREPT DE A FI PÂINE DE O FIINȚĂ, NAȚIONALĂ ȘTINȚĂ, CONȘTIINȚĂ! Așa stau lucrurile, în măsura firescului, în culori și valori, călătorului stându-i bine, cu drumul, iar șarpelui ieșit în drum înaintea călătorului capul izdrobit făcut zob de către cel snob.

- Todica - Mormintele cu Crucile Romanilor - Un Parastas in Melbourne. „Ben Todica a inteles ca bagajul cultural al emigrantului este deopotriva povara dar si prilej al 'inaltarii la ceruri' - asa dupa cum un personaj din romanul lui Gabriel Garcia Marquez UN VEAC DE SINGURATATE, in timp ce intinde rufele albe, imaculate la uscat, se inalta impreuna cu ele, incet-incet, la ceruri - un simbol al necesarei puritati in drumul transcendent al fiecaruia dintre noi, catre 'sus', catre 'ceruri'.” Prof. Aurelia Satcau https://www.youtube.com/watch?v=2JnbSQ1UyUI&ab_channel=BenTodica

- Un alean și of firesc omenesc, românesc, de dragoste și dor de dor! E o culme să trăiesc sub același cer cu tine, înălțime, culme a limbii române trasă, cu bucurie cu desăvârșire, în prezent evident inteligent, din màine ca și acel ceva să mergă bine. Să nu stricăm ceea ce e iubire. Să nu strivi corola de lumin a veșniciei și a dreptului de a fi laudă de zestre, în ciudă, că te simți prost, că în tot, în tot timpul, în omenesc în Olimpul, nu poți fi Domn Savaot, Prometeu-Dumnezeu. 

- Cine ar pute zice ca negație a negație, că n-ai fi pe drumul cel bun?

- Asta-i buba bubepor-buboii, c-ai prins la car, în rug aprins, cu har, ai prins, că te-ai prins de sens ai prin boii/ vacile, lui nenea Grigorescu ajuns și pe la Smârdan/la Agapia. În noi e cuvântul, "căci cuvântul lui Dumnezeu e viu și  lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri  și pătrunde până  la despărțitori sufletului și duhului" (Evrei,4,12 după preot Iosif luviu Bota).

- Sincere mulțumiri, în cuvinte-pâini a păcii-trandafiri a muncii și Pavel-Dragomir, în fir zefir!

- CHRISTOS A ÎNVIAT! DOMNUL SĂ NE INSPIRE ÎN GÂNDURI ȘI ÎN TOATE! FRUMOS, FELICITĂRI, LA MAI MARE! CU DRAG, ȘTEFAN D.

- Mult Stimate Domnule Scriitor Ioan Miclău Gepianu, Vă felicit din tot sufletul pentru talentul de a  scrie teatru, mai ales în versuri, Avem încă un dramaturg între scriitorii apropiați mie, este Doamna Ana Cristina Popescu, Directoarea revistei ,, În bătaia peniței” - Caransebeș, unde am cinstea de a fi și eu redactor din străinătate. Este f. dificil să urmărești și firul converației și învățămintele care trebuie să iasă din gura și gesturile personajelor. Chiar și uitasem, Am scis și eu două scenarii pentru copii și o piesă de teatru cu model ,,pe linie comunistă”  privind munca fără a cere răsplată. Aceste piese fiind doar dactilografiate nu au circulat, eu neavând imboldul de a le tapa. În timp ce eram elev la Liceul ,,Elena Ghiba Birta”, din ARAD, locuiam în gazdă la Administratorul Palatului Cultural din Arad, Palatul fiind situat vis a vi de liceu. Am avut ocazia să vizionez gratuit multe expoziții, multe evenimente și multe piese de teatru. Am cunoscut și scriitori, iar personal am vorbit cu Victor Eftimiu și soția sa Agepsina Macri Eftimiu. Cu ocazia presentării piesei, cu puține personaje, piesa ,, Înșiră-te mărgărite” teatru în versuri. N-am să uit niciodată replica, ,, Soția mea-i sopârlă, iar  fiii mei ... guzgani”!... Vedeți, deci de ce am mare bucurie de a afla că prietenii mei stăpânesc această artă, a dramaturgiei în versuri. Multumesc pentru ocazia de a depăna această amintire. Cu drag și stimă, Melania Rusu Caragioiu

 

PR-F&BT.